ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 68/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 mai 2007, reclamanta M.N. a solicitat obligarea pârâtului M.A.D.R. la plata primei de concediu pentru anul 2005, actualizată cu rata inflației. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în calitate de funcționar public la instituția pârâtă era îndreptățit, în baza Legii nr. 188/1999 la primă de vacanță. S-a mai arătat că, deși legile bugetare au suspendat acest drept, totuși anularea lui era posibilă în raport cu dispozițiile constituționale. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1608 din 12 iunie 2007, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei prima de vacanță pentru anul 2005, actualizată.

Pentru a se pronunța astfel, Instanța a reținut că reclamanta era îndreptățită la primă de vacanță, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 188/1999, dispoziții care au fost suspendate prin legile bugetare, însă suspendarea nu echivalează cu anularea dreptului. S-a mai reținut că, faptul că angajatorul nu are posibilitatea de a efectua plata, din lipsă de fonduri, nu este de natură să influențeze drepturile reclamantei și obligațiile corelative ale acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, susținând că hotărârea Instanței de Fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Recurentul a arătat că, prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001 - 2006, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, au fost suspendate.

S-a mai arătat că, M.A.P.D.R. are obligația să respecte dispozițiile actelor normative prin care s-a dispus suspendarea plății sumelor reprezentând prima de concediu. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă. Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la primă de concediu. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 1608 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2008.