ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 60/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 februarie 2007, reclamantul P.I.V. a solicitat obligarea pârâtei C.N.P.A.D.A.S. la plata primei de concediu pe anul 2006 actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a fost funcționar public în cadru C.N.P.D.A.S. în anul 2006 și, potrivit. art. 33 alin. (2) (devenit art. 34 după republicare) din Legea nr. 188/1999, avea dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. S-a mai arătat că, suspendările succesive ale aplicării acestui articol au fost neconstituționale și nelegale în raport cu dispozițiile art. 38 C. muncii, precum și cu art. 53 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 805 din 20 martie 2007, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a primei de vacanță pe anul 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății. Pentru a se pronunța astfel, Instanța a reținut că, normele legale de suspendare a aplicării art. 34 din Legea nr. 188/1999 contravin art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituția României. S-a mai reținut că, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu pentru perioada 2001 - 2006 nu echivalează cu stingerea dreptului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea acestuia și, pe fond, respingerea acțiunii.

Recurenta a susținut, în esență, că în perioada 2001 - 2006 funcționarii publici nu au beneficiat de prime ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, întrucât prevederile art. 34 din Legea nr. 188/1999 (republicată) au fost suspendate prin legile bugetare anuale din această perioadă. Astfel, a arătat recurenta că în mod greșit a fost obligată la plata primelor de vacanță către intimatul - reclamant. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.

Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale. Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță i se cuvine reclamantului, pentru perioada precizată în acțiune. Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamantul are dreptul la primă de concediu. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 805 din 20 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2008.