ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția

a VIII a contencios administrativ

și fiscal, la data de 10 ianuarie 2007,

reclamantul L.E.G. a solicitat în contradictoriu

cu

pârâta C.N.P.D.A.

S., obligarea acestuia la plata sumelor

reprezentând prima de

concediu aferente anilor 2001 - 2005, actualizată

cu indicele de

inflație, de la data

nașterii dreptului, la data plății efective.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că Legea nr. 188/1999, privind Statutul

funcționarilor publici, la art. 33 alin. (2) devenit

art. 34 după republicare, a prevăzut că funcționarul public are

dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o

primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Ulterior, printr-o serie de ordonanțe de urgență ale guvernului, s-a dispus

suspendarea

aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu.

A mai arătat reclamantul, că suspendarea drepturilor privind prima de

concediu prin legile bugetului, este neconstituțională și nelegală, precum și

faptul că nu se poate vorbi despre prescripția

dreptului la acțiune privind

această primă de concediu; termenul de

prescripție a acestui drept este suspendat,

reclamantul invocând

prevederile

art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii și art. 38 și art. 295 alin. (2)

C. muncii, dar și art. 93 din Legea 188/1999

privind Statutul

funcționarului public

republicată, coroborate cu dispozițiile art. 53

alin. (1) și alin. (2)

din Constituția României.

Prin sentința

civilă nr. 1411 din data de 28 mai 2007 Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta

C.N.P.D.A.S., la

plata sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanță pe perioada

anilor 2001 - 2005, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului până la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că

dreptul la prima de

concediu al salariaților care au calitatea de funcționar public este un drept

stabilit prin Legea 188/1999, iar

potrivit

dispozițiilor art. 38 C. muncii, salariații și angajatorul nu pot cădea de

acord cu privire la limitarea sau renunțarea la drepturile conferite prin lege.

A mai reținut

prima Instanță că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o

restrângere a drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 53

din Constituția

României referitoare la

restrângerea exercițiului unor drepturi.

Împotriva sentinței civile nr. 1411 din data de 28 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs

pârâta C.N.

P.D.A.S., criticând-o

pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Pârâta,

C.N.P.D.A.

S.

susține în esență că aceasta a fost obligată în mod greșit la

plata primei de concediu pentru perioada

anilor 2001 - 2005

prevăzută de art. 34 din

Legea nr. 188/1999, privind Statutul

funcționarilor publici.

Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304 ind. 1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în

continuare.

Motivul

de recurs invocat de pârâta C.N.P.

D.A.S. nu este susținut de actele

normative incidente și nici de

principiile constituționale la care

trebuie raportate aplicarea și interpretarea

acestora.

Analizând lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că

suspendarea

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât

timp nu se prevede

în mod expres printr-o dispoziție legală înlăturarea existenței acestuia.

Dreptul la prima de

concediu, așa cum a fost stabilit inițial

prin

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, s-a menținut prin art. 34

alin.

(2) din aceeași Lege precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea 188/1999.

Așadar,

prin suspendarea acestui drept nu se poate considera

că acesta nu exista în perioada

respectivă, întrucât s-ar încălca

principiul

constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate, precum și dispozițiile art. 53 din Constituția României

revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui

drept, cât și reglementărilor art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.

F.

Ca

urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o

obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea

ce ar

constitui o îngrădire nelegitimă a

exercitării lui, un atare drept nu

poate

fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care

exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la

situația ca

un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută,

să fie vidat

de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea

principiului încrederii în statul de

drept,

care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și

litera

lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de

reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii

drepturilor recunoscute să nu poată

fi obstaculați de a se bucura

efectiv

de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Suspendarea

succesivă a plății primei de concediu prin legile

bugetului de stat, a avut ca

efect numai imposibilitatea realizării

acestui drept la prima de concediu pentru

funcționarii publici, în intervalul de timp pentru care a fost suspendat

exercițiul dreptului.

Potrivit

art. 329 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ.

, dezlegarea dată problemelor de drept prin soluțiile

pronunțate în interesul legii în urma judecării unui recurs în interesul legii

este obligatorie pentru Instanțe.

Prin

Decizia nr. 23 din data de 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secțiile unite, cu referire la

dispozițiile legale privind

prima de concediu a magistraților, care

nu au fost aplicabile în nici o perioadă, s-a statuat că efectele

produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare

a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit,

trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare

actul normativ

care a prevăzut acest drept.

Dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu

s-a născut la data când

a încetat orice cauză de suspendare ori de

neaplicare a prevederilor legale ce reglementează

prima de

concediu, iar dispozițiile legale

de suspendare au întrerupt cursul

prescripției dreptului la acțiune

pentru beneficiarii prevederii legale suspendate.

Prin

urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și

temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză,

în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1411 din data

de 28 mai 2007 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2008.