ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1332/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanta T.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S. obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anul 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este funcționar public în cadrul C.N.P.A.D.A.S., iar Legea nr. 188/1999 prevede că „Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat". Ulterior, printr-o serie de ordonanțe și legi respectiv art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 33/2001, art. 12 alin. (4)din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alini din Legea nr. 380/2005 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu. Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 1664 din 13 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească sumele reprezentând prima de concediu pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății. Pentru a pronunța această hotărâre Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamanta în calitate de funcționar public are dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.N.P.A.D.A.S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, susține că Instanța de Fond nu a observat că legile bugetului de stat pentru anii 2001 - 2005 au fost adoptate și promulgate potrivit prevederilor Constituției României, iar aplicarea lor este obligatorie, pronunțând astfel o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. Se mai arată că și în anii 2005 și 2006, potrivit art. 8 din Legea nr. 511/2004 și alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 512/2004, prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest drept a fost suspendat. Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada ariilor 2001 - 2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță i se cuvine reclamantei, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept. Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la o primă de concediu. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S., împotriva sentinței civile nr. 1664 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008.