ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 730/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 19 februarie 2007, reclamanta L.F. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta C.N.P.D.A.S., obligarea acesteia la plata sumelor reprezentând prima de

concediu aferentă perioadei 2006, sumă actualizată cu indicele de inflație, de

la data nașterii dreptului, la data plății efective.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că Legea nr. 188/1999, privind Statutul

funcționarilor publici, la art. 33 alin. (2) - art. 34 în varianta republicată

- a prevăzut că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de

concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu. Ulterior, printr-o serie de ordonanțe de urgență ale guvernului, s-a

dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu.

A mai arătat

reclamanta, că suspendarea drepturilor privind prima de concediu prin legile

bugetului, este neconstituțională și nelegală, precum și faptul că nu se poate

vorbi despre prescripția dreptului la acțiune privind această primă de

concediu; termenul de prescripție a acestui drept este suspendat, reclamantul

invocând prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii și art. 38 și art. 295

alin. (2) C. muncii dar și art. 93 din Legea 188/1999 privind Statutul

Funcționarului Public republicată, coroborate cu dispozițiile art. 53 alin. (1)

și (2) din Constituția României.

Prin sentința

civilă nr. 2116 din data de 12 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamantă și a obligat pârâta C.N.P.D.A.S., la plata sumelor reprezentând

contravaloarea primei de vacanță aferentă anului 2006, actualizată cu indicele

de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că

dreptul la prima de

concediu al salariaților care au calitatea de

funcționar public este un drept

stabilit prin Legea 188/1999, iar

potrivit

dispozițiilor art. 38 C. muncii, salariații și angajatorul nu pot cădea de

acord cu privire la limitarea sau renunțarea la drepturile conferite prin lege.

A mai reținut

prima Instanță că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o

restrângere a drepturilor

salariale,

nefiind îndeplinite dispozițiile art. 53 din Constituția

României referitoare la restrângerea exercițiului

unor drepturi.

Împotriva sentinței civile nr. 2116 din data de 12 septembrie

2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta

C.N.

P.A.D.A.S.,

criticând-o pentru

nelegalitate

și netemeinicie.

Pârâta, C.N.P.A.D.A.

S. susține în esență că aceasta a fost obligată în mod

greșit la

plata

primei de concediu pentru perioada aferentă anului 2006 prevăzută de art. 34

din Legea nr. 188/1999, privind Statutul

funcționarilor publici.

Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru

motivele ce vor fi arătate în continuare.

Motivul de recurs invocat de pârâta C.N.P.A.D.A.S. nu este susținut de

actele

normative

incidente și nici de principiile constituționale la care

trebuie raportate aplicarea și

interpretarea acestora.

Analizând lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că

suspendarea

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât

timp nu se

prevede în mod expres printr-o dispoziție legală înlăturarea existenței

acestuia.

Dreptul la prima de

concediu, așa cum a fost stabilit inițial

prin

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, s-a menținut prin art. 34

alin.

(2) din aceeași Lege precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea 188/1999.

Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera

că acesta nu exista în

perioada respectivă, întrucât s-ar încălca

principiul constituțional care

garantează realizarea drepturilor

acordate, precum și dispozițiile art. 53 din Constituția

României

revizuită,

privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui

drept, cât și reglementărilor

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților

fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o

obligație lipsită de conținut, redusă la nudum

jus, ceea ce ar

constitui o îngrădire

nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a

existat în perioada anilor, pentru care

exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge

la

situația ca un drept patrimonial,

a cărui existență este recunoscută,

să fie vidat de substanța sa și,

practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea,

respectarea principiului încrederii în statul de

drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul

și

litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de

reglementare a unor situații juridice fictive,

face necesar ca titularii

drepturilor

recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura

efectiv de acestea pentru perioada în care au fost

prevăzute de lege.

Suspendarea succesivă a plății primei de concediu prin legile

bugetului de stat, a

avut ca efect numai imposibilitatea realizării

acestui drept la prima de

concediu pentru funcționarii publici, în intervalul de timp pentru care a fost

suspendat exercițiul dreptului.

Potrivit

art. 329 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ.

, dezlegarea dată problemelor de drept prin soluțiile

pronunțate în interesul legii în urma judecării unui recurs în interesul legii

este obligatorie pentru Instanțe.

Prin Decizia nr. 23 din data de 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, cu referire la

dispozițiile legale privind

prima de concediu a magistraților, care

nu au fost aplicabile în nici o perioadă, s-a statuat că efectele

produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare

a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit,

trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare

actul normativ

care a prevăzut acest drept.

Dreptul

la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu

s-a născut la data când a

încetat orice cauză de suspendare ori de

neaplicare a prevederilor legale ce reglementează prima de

concediu, iar dispozițiile legale de suspendare au

întrerupt cursul

prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii

prevederii legale suspendate.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și

temeinică, se va respinge recursul declarat

în cauză, în baza

dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinței civile nr.

2116 din data de 12 septembrie 2007 a Curții de

Apel București,

secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2008.