ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 114/2008

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel București, secția

a VIII a contencios administrativ

și fiscal, la data de 09 martie 2007,

reclamantul B.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M.,

obligarea acesteia la plata sumelor reprezentând

prima de concediu

aferente anilor

2002 și 2003, actualizată cu indicele de inflație, de

la data nașterii

dreptului, la data plății efective.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a deținut o

funcție

publică în cadrul autorității pârâte, în perioada 01 noiembrie 2001

- 15 iulie 2003, iar conform dispozițiilor Legii nr.

188/1999, privind

Statutul

funcționarilor publici, la art. 33 alin. (2) - art. 34 în varianta

republicată - a prevăzut că funcționarul public

are dreptul, pe lângă

indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu. Ulterior,

printr-o serie de

ordonanțe de urgență ale guvernului, s-a dispus

suspendarea

aplicării acestui articol cu

privire la prima de concediu.

A mai arătat reclamantul, că suspendarea drepturilor privind prima de

concediu prin legile bugetului, este neconstituțională și nelegală, precum și

faptul că nu se poate vorbi despre prescripția

dreptului la acțiune privind

această primă de concediu; termenul de

prescripție a acestui drept este suspendat, reclamantul invocând

prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii și art. 38 și art. 295 alin. (2)

C. muncii, dar și art. 93 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarului public

republicată, coroborate cu dispozițiile art. 53 alin. (1) și alin. (2) din

Constituția României.

Prin sentința

civilă nr. 1355 din data de 23 mai 2007 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamant și a obligat pârâta, A.N.O.F.M. la plata sumelor reprezentând

contravaloarea primei de vacanță pe perioada anilor 2002 și 2003, actualizată

cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății

efective.

Pentru a

pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că dreptul la prima de

concediu al salariaților care au calitatea de funcționar public este un drept

stabilit prin Legea 188/1999, iar potrivit dispozițiilor art. 38 C. muncii,

salariații și angajatorul nu pot cădea de acord cu privire la limitarea sau

renunțarea la drepturile conferite prin lege.

A mai reținut prima Instanță

că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o restrângere a

drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 53 din Constituția

României referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi.

Împotriva sentinței

civile nr. 1355 din data de 23 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta, A.N.O.F.M.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâta, A.N.O.F.M.,

susține în esență că aceasta a fost obligată în mod greșit la plata primei de

concediu pentru perioada anilor 2002 și 2003 prevăzută de art. 34 din Legea nr.

188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.

Examinând sentința

atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304 ind. 1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este

nefondat

pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Motivul de

recurs invocat de pârâta, A.N.O.F.M., nu este susținut de actele

normative incidente și nici de principiile

constituționale la care

trebuie

raportate aplicarea și interpretarea acestora.

Analizând lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că

suspendarea

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât

timp nu se

prevede în mod expres printr-o dispoziție legală înlăturarea existenței

acestuia.

Dreptul la prima de

concediu, așa cum a fost stabilit inițial

prin

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, s-a menținut prin art. 34

alin.

(2) din aceeași Lege precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea 188/1999.

Așadar,

prin suspendarea acestui drept nu se poate considera

că acesta nu exista în perioada

respectivă, întrucât s-ar încălca

principiul

constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate, precum și dispozițiile art. 53 din Constituția României

revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât

și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.

F.

Ca

urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o

obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea

ce ar

constitui o îngrădire nelegitimă a

exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în

perioada anilor, pentru care

exercițiul

lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la

situația ca un drept patrimonial, a cărui

existență este recunoscută,

să fie vidat de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

De aceea,

respectarea principiului încrederii în statul de

drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul

și

litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de

reglementare a unor situații juridice fictive, face

necesar ca titularii

drepturilor

recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura

efectiv de acestea pentru perioada în care au fost

prevăzute de lege.

Suspendarea

succesivă a plății primei de concediu prin legile

bugetului de stat, a avut ca

efect numai imposibilitatea realizării acestui drept la prima de concediu

pentru funcționarii publici, în

intervalul de timp pentru care a fost suspendat

exercițiul dreptului.

Potrivit

art. 329 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ.

, dezlegarea dată problemelor de drept prin soluțiile

pronunțate în interesul legii în urma judecării unui recurs în interesul legii

este obligatorie pentru Instanțe.

Prin

Decizia nr. 23 din data de 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secțiile unite, cu referire la

dispozițiile legale privind

prima de concediu a magistraților, care

nu au fost aplicabile în nici o perioadă, s-a statuat că efectele

produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare

a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit,

trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare

actul normativ

care a prevăzut acest drept.

Dreptul

la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu

s-a născut la data când a

încetat orice cauză de suspendare ori de

neaplicare a prevederilor legale ce reglementează prima de

concediu, iar dispozițiile legale de suspendare

au întrerupt cursul

prescripției dreptului la acțiune pentru

beneficiarii prevederii legale suspendate.

Prin

urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și

temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză,

în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1).

C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.N.

O.F.M. împotriva

sentinței civile nr. 1355 din

data

de 23 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2008.