ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4546/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 noiembrie 2007, reclamantul N.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.N.G.C.F.T. obligarea acestuia la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2004, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 2001-2004 a fost consilier la I.C.G.F.C. transformat în C.N.G.C.F.T. prin dispozițiile H.G. nr. 1210 din 29 iulie 2004. S-a mai susținut că Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, la art. 33 alin. (2), art. 34 în varianta republicată, a prevăzut că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Ulterior, printr-o serie de ordonanțe de urgență ale guvernului, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu. A mai arătat reclamantul că suspendarea drepturilor privind prima de concediu prin legile bugetului, este neconstituțională și nelegală. Prin sentința nr. 1459 din 13 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul C.N.G.C.F.T. la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de vacanță pe perioada 2001-2004, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că dreptul la prima de concediu al salariaților care au calitatea de funcționar public este un drept stabilit prin Legea 188/1999.

A mai reținut prima instanță că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o restrângere a drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 53 din Constituția României referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005. Împotriva sentinței nr. 1459 din 13 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul C.N.G.C.F.T. Prin motivele de recurs, recurentul susține că: 1. - potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G.

146/1997 „personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu pentru perioada 2001-2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008"; 2. - suma reprezentând contravaloarea primei de concediu aferentă anilor 2001 și 2002 în cuantum de 974,00 RON a fost acordată și virată intimatului N.N. prin ordinul de plată nr. 257 din 17 aprilie 2008. Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Intimatul N.N. a deținut calitatea de funcționar public în cadrul C.N.G.C.F.T. în perioada 1 septembrie 2001-1 aprilie 2004. Urmare a intrării în vigoare a O.U.G. 146/1997 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, C.N.G.C.F.T. a procedat la calcularea drepturilor cuvenite intimatului, reprezentând contravaloarea primei de concediu aferentă anilor 2001-2002. În urma calculării acestor drepturi, a rezultat o sumă netă de 974,00 RON, sumă care a fost depusă în contul intimatului, dovadă în acest sens fiind Ordinul de Plată nr. 257 din 17 aprilie 2008. Astfel, plata către intimat a contravalorii primei de concediu aferentă anilor 2001-2002, reprezintă o recunoaștere a pretențiilor intimatului.

Se mai susține de către recurent, în cadrul motivelor de recurs, că urmare a faptului că pentru perioada 2001-2002 intimatului i s-a acordat suma de 974,00 RON, reprezentând contravalorii primei de concediu aferentă perioadei menționate, acțiunea rămâne lipsită de obiect. Motivul de recurs invocat de pârâtul C.N.G.C.F.T. nu este susținut de actele normative incidente, respectiv O.U.G. 146/2007, întrucât așa cum rezultă și din cuprinsul cererii de recurs, contravaloarea primei de concediu pentru perioada 1 ianuarie 2003- 1 aprilie 2004 urma să fie acordată intimatului în luna iunie a anului 2008. La momentul pronunțării hotărârii instanței de fond, drepturile bănești cuvenite reclamantului nu fuseseră acordate în totalitate, pârâtul C.N.G.C.F.T.

nedepunând la dosar dovada plății primei de concediu pe anii 2003-2004, pentru a se putea ține cont de acest aspect. Pe de altă parte, instanța de control judiciar, învestită cu cererea de recurs, poate cerceta legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin raportare la contextul faptic și juridic existent la momentul pronunțării acesteia. Or, din actele dosarului nu rezultă că la momentul pronunțării sentinței recurate, drepturile cuvenite reclamantului și recunoscute indirect de pârât ar fi fost achitate, astfel încât acțiunea nu poate fi lipsită de obiect. Raționamentul juridic pe care s-a întemeiat prima instanță, prin raportare la dispozițiile legale invocate de părți și aplicate la situația concretă în care se afla reclamantul, rămâne perfect valabil, atâta vreme cât nici recurentul-pârât nu aduce critici asupra modului în care fondul pretențiilor reclamantului a fost dezlegat.

Prin urmare, lipsa de obiect a acțiunii trebuie raportată la momentul pronunțării hotărârii de către instanța de fond, iar efectuarea unei plăți privind prima de concediu pe anii 2003-2004 reprezintă o executare parțială a dispozițiilor sentinței atacate. Or, aceasta nu poate constitui un motiv de admitere a recursului și de casare a unei hotărâri, ale cărei efecte au fost recunoscute chiar de pârât prin executarea acesteia, acordând reclamantului drepturile ce au constituit obiectul acțiunii. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.G.C.F.T. împotriva sentinței civile nr. 1459 din 13 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2008.