ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4546/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, la data de 14 noiembrie 2007, reclamantul N.N. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul C.N.G.C.F.T. obligarea acestuia la plata sumelor

reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2004, actualizată cu indicele de

inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în perioada 2001-2004 a fost consilier la I.C.G.F.C.

transformat în C.N.G.C.F.T. prin dispozițiile H.G. nr. 1210 din 29 iulie 2004.

S-a mai susținut că

Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, la art. 33 alin. (2),

art. 34 în varianta republicată, a prevăzut că funcționarul public are dreptul,

pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu. Ulterior, printr-o serie de ordonanțe de

urgență ale guvernului, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu

privire la prima de concediu.

A mai arătat

reclamantul că suspendarea drepturilor privind prima de concediu prin legile

bugetului, este neconstituțională și nelegală.

Prin sentința nr.

1459 din 13 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul C.N.G.C.F.T. la

plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de vacanță pe perioada 2001-2004, sumă

actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data

plății efective.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că dreptul la prima de concediu al

salariaților care au calitatea de funcționar public este un drept stabilit prin

Legea 188/1999.

A mai reținut prima

instanță că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o restrângere

a drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 53 din

Constituția României referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi,

sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.

XXIII din 12 decembrie 2005.

Împotriva sentinței

nr. 1459 din 13 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul C.N.G.C.F.T. Prin motivele

de recurs, recurentul susține că:

dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. 146/1997 „personalul din sectorul

bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență nu i s-au acordat primele de concediu pentru perioada 2001-2006 urmează

să primească aceste drepturi în anul 2008";

reprezentând contravaloarea primei de concediu aferentă anilor 2001 și 2002 în

cuantum de 974,00 RON a fost acordată și virată intimatului N.N. prin ordinul

de plată nr. 257 din 17 aprilie 2008.

Examinând sentința

atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru

motivele ce vor fi arătate în continuare.

Intimatul N.N. a

deținut calitatea de funcționar public în cadrul C.N.G.C.F.T. în perioada 1

septembrie 2001-1 aprilie 2004.

Urmare a intrării în

vigoare a O.U.G. 146/1997 pentru aprobarea plății primelor de concediu de

odihnă suspendate în perioada 2001-2006, C.N.G.C.F.T. a procedat la calcularea

drepturilor cuvenite intimatului, reprezentând contravaloarea primei de

concediu aferentă anilor 2001-2002.

În urma calculării

acestor drepturi, a rezultat o sumă netă de 974,00 RON, sumă care a fost depusă

în contul intimatului, dovadă în acest sens fiind Ordinul de Plată nr. 257 din

17 aprilie 2008.

Astfel, plata către

intimat a contravalorii primei de concediu aferentă anilor 2001-2002,

reprezintă o recunoaștere a pretențiilor intimatului.

Se mai susține de

către recurent, în cadrul motivelor de recurs, că urmare a faptului că pentru

perioada 2001-2002 intimatului i s-a acordat suma de 974,00 RON, reprezentând

contravalorii primei de concediu aferentă perioadei menționate, acțiunea rămâne

lipsită de obiect.

Motivul de recurs

invocat de pârâtul C.N.G.C.F.T. nu este susținut de actele normative incidente,

respectiv O.U.G. 146/2007, întrucât așa cum rezultă și din cuprinsul cererii de

recurs, contravaloarea primei de concediu pentru perioada 1 ianuarie 2003- 1

aprilie 2004 urma să fie acordată intimatului în luna iunie a anului 2008.

La momentul

pronunțării hotărârii instanței de fond, drepturile bănești cuvenite

reclamantului nu fuseseră acordate în totalitate, pârâtul C.N.G.C.F.T.

nedepunând la dosar dovada plății primei de concediu pe anii 2003-2004, pentru

a se putea ține cont de acest aspect.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar, învestită cu cererea de recurs, poate cerceta

legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin raportare la

contextul faptic și juridic existent la momentul pronunțării acesteia.

Or, din actele

dosarului nu rezultă că la momentul pronunțării sentinței recurate, drepturile

cuvenite reclamantului și recunoscute indirect de pârât ar fi fost achitate,

astfel încât acțiunea nu poate fi lipsită de obiect.

Raționamentul juridic

pe care s-a întemeiat prima instanță, prin raportare la dispozițiile legale

invocate de părți și aplicate la situația concretă în care se afla reclamantul,

rămâne perfect valabil, atâta vreme cât nici recurentul-pârât nu aduce critici

asupra modului în care fondul pretențiilor reclamantului a fost dezlegat.

Prin urmare, lipsa de

obiect a acțiunii trebuie raportată la momentul pronunțării hotărârii de către

instanța de fond, iar efectuarea unei plăți privind prima de concediu pe anii 2003-2004

reprezintă o executare parțială a dispozițiilor sentinței atacate. Or, aceasta

nu poate constitui un motiv de admitere a recursului și de casare a unei

hotărâri, ale cărei efecte au fost recunoscute chiar de pârât prin executarea

acesteia, acordând reclamantului drepturile ce au constituit obiectul acțiunii.

Prin urmare,

constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge

recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.N.G.C.F.T. împotriva sentinței civile nr. 1459 din 13

mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5

decembrie 2008.