ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul F.V. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.P.D.A.S., obligarea pârâtei la plata primei de concediu pentru anii 2001 - 2003, actualizată în raport cu rata inflației. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioada 2001 - 2003, a avut calitatea de funcționar public în cadrul autorității pârâte, iar, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 34 după republicare, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

S-a mai arătat că este adevărat că legile bugetare au suspendat acest drept, însă anularea dreptului în speță nu este posibilă în raport cu dispozițiile constituționale, fiind un drept câștigat. Prin sentința civilă nr. 1609 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, Instanța obligând pârâta C.N.P.D.A.S. la plata, către reclamant, a primelor de vacanță pentru anii 2001 - 2003, actualizate în raport cu rata inflației. Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a reținut, în esență, că reclamantul este îndreptățit la plata primei de vacanță în conformitate cu prevederile art. 34 din Legea nr. 188/1999, suspendarea acestor dispoziții neechivalând cu o anularea a dreptului, astfel încât, la încetarea suspendării, odată cu încheierea exercițiului bugetar, se impunea plata drepturilor salariale respective.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C.N.P.A.S., criticând soluția pronunțată prin prisma art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că pentru anii 2001 - 2003, funcționarii publici nu au beneficiat de prime ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, întrucât dispozițiile art. 34 din Lege nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost suspendate prin legile bugetare anuale din perioada de referință. Prin urmare, a opinat recurenta pârâtă, instituția nu putea să încalce prevederile referitoare la suspendarea aplicării dispozițiilor privind acordarea primelor de concediu, astfel încât a fost obligată la plata acestor prime în mod greșit.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 34 alin. (2) ulterior republicării acestui act normativ, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Este de necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată, dar, după cum în mod corect a reținut Instanța de Fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.

Soluția Instanței de Fond este în concordantă cu jurisprudența unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și soluția pronunțată în materie de către secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, avându-se în vedere noțiune de bun. Astfel, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin noțiunea de bun se înțelege și speranța legitimă de a dobândi un bun prin lege. Noțiunea de speranță legitimă presupune existența unei reglementări prin lege, or de vreme ce printr-o lege se recunoaște dobândirea unui bun, în speță patrimonial, nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece, în acest fel, dreptul consacrat prin lege este golit practic de conținutul său.

Prin urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, nu se poate considera că un atare drept nu a existat în perioada în care exercițiul său a fost suspendat. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca a nu obstacula titularii drepturilor recunoscute în a beneficia efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. În atare condiții nu pot fi reținute criticile recurentei, prima Instanță apreciind în mod corect că la încetarea suspendării, odată cu încheierea exercițiului bugetar, se impunea plata drepturilor salariale în speță.

Pentru considerentele arătate, se constată că Instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1609 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2008.