ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data 6 aprilie 2007, reclamanta Ș.R.N. a solicitat în contradictoriu cu M.A.I. și M.F.P. obligarea la plata primelor de concediu pentru perioada 2002 - 2005, actualizată în raport de rata inflației. M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanție în sensul obligării M.F.P. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamantei. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost funcționar public la instituția pârâtă și era îndreptățită în baza Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici la plata primei de vacanță.

Mai arată reclamanta că legile bugetare au suspendat acest drept dar acest aspect nu echivalează cu anularea dreptului în raport de dispozițiile constituționale, fiind vorba de un drept câștigat. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă 1811 din data de 26 iunie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamanta Ș.R.N., a obligat pârâtul M.A.I. la plata către aceasta a primei de vacanță pentru anii 2002 - 2005 actualizate, a admis cererea de chemare în garanție formulată de M.I.R.A. și a obligat M.E.F. să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite acesteia.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că reclamanta este îndreptățită la plata primei de vacanță în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici întrucât suspendarea acestor dispoziții prin legile bugetare nu echivalează cu anularea dreptului, orice interpretare contrară fiind de natură să lipsească obligația autorităților publice de orice conținut. Prin suspendarea acestui drept, nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă. Împotriva sentinței civile nr. 1811 din data de 26 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs M.I.R.A. și M.E.F.

În recursul său M.I.R.A., susține că acordarea primelor de vacanță pentru funcționarii publici a fost suspendată prin legile de buget succesive, începând cu anul 2002. M.E.F. critică sentința atacată susținând că Instanța nu a observat lipsa calității sale procesuale pasive determinată de faptul că raportul de serviciu a fost încheiat între reclamanta și instituția în care își desfășoară activitatea. Pe fondul cauzei se arată că acordarea primei de concediu a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2005 prin acte normative legale că beneficiul primei de vacanță nu constituie un drept salarial fundamental, legiuitorul putând să-l acorde, să-l suspende sau să-l modifice, cu respectarea normelor de tehnică legislativă.

Recursul declarat de M.E.F. este fondat pentru următoarele considerente. Instanța de Fond s-a pronunțat fără a reține lipsa calității procesuale pasive a M.E.F. Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în domeniul finanțelor publice, M.F.P. are în principal următoarele atribuții: a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Art. 20 al aceluiași act normativ precizează că, ordonatorii principali de credite sunt miniștri, conducătorii celorlalte organe de specialitate, ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome.

Instanța de Fond face o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 500/2002 a finanțelor publice când apreciază că M.E.F.P. obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale către reclamanți, nesocotind și prevederile art. 34 din acest act normativ. Potrivit acestor prevederi ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.F.P. propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate. Instanța de Fond trebuia să aibă în vedere faptul că raportul de serviciu a fost încheiat între reclamantă pe de o parte și instituția în care își desfășoară activitatea pe de altă parte.

Așa fiind, se va admite recursul declarat de pârât și se va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii față de M.E.F. pentru lipsă de calitate procesuală pasivă și al respingerii cererii de chemare în garanție formulată de M.I. Referitor la susținerile pârâtului pe fondul cauzei, acestea urmează a fi înlăturate. Prin considerentele Deciziei 12 din 5 februarie 2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrarea, în conformitate cu dispozițiile art. 28 C. muncii.

De aceea, fiind un drept câștigat, derivând dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate. Aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la o eventuală desființare a drepturilor la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercitării acestui drept. Cu privire la recursul formulat de M.I. acesta va fi respins ca nefondat, pentru considerentele expuse în Decizia 12 din 5 februarie 2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarate de M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 1811 din data de 26 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta Ș.R.N. și cererea de chemare în garanție formulată de M.I.R.A. pentru lipsa calității procesuale pasive. Respinge recursul declarat de M.I.R.A. împotriva sentinței civile nr. 1811 din data de 26 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2008.