ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 492/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 492/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 aprilie 2007, reclamanții Z.D.P., P.I.T., C.A., G.V., Ț.C., V.D., S.A., C.V., B.G., A.A.R., C.O.I., C.M., D.A.P., M.C., P.M., C.M.A., N.G., G.B., S.A., D.A., C.D., C.S., C.E., Ș.C., Ș.C.M., C. A.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de funcționari publici în cadrul autorității publice pârâte, sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor bănești reprezentând primele de concediu pe anii 2001 – 2006, în temeiul prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Au menționat că, deși prin legile bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă, față de dispozițiile constituționale, fiind vorba despre un drept câștigat. Pârâtul M.I.R.A. a solicitat chemarea în garanție a M.E.F. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1755 din 20 iunie 2007, a admis acțiunea, a obligat pârâtul M.I.R.A. la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prime de concediu aferente anilor 2001 – 2006, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, până la data plății efective. Totodată, a respins excepția lipsei calității procesuale invocate de M.E.F., a admis cererea de chemare în garanție a M.E.F.
și l-a obligat pe acesta să aloce la M.I.R.A. sumele necesare plății drepturilor reclamanților. În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtul M.I.R.A. la plata sumei de 7.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat) către reclamanți. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Că, deși aceste dispoziții legale au fost suspendate prin legile bugetare, suspendarea nu echivalează cu o anulare a dreptului, astfel încât la încetarea suspendării, se impunea plata drepturilor salariale respective. Cu privire la cererea de chemare în garanție a M.E.F.,instanța de fond a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile H.G.
nr. 208/2005, plata drepturilor salariale fiind posibilă dacă autoritatea debitoare primește sumele respective în bugetul propriu de la M.E.F., care elaborează proiectul de stat. Împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.I.R.A. și chematul în garanție M.E.F. Recurentul M.I.R.A. a criticat, în principal, soluția primei instanței pe fondul cauzei, susținând, în esență, că prin O.U.G. nr. 33/2001, precum și prin legi succesive ale bugetului de stat, au fost suspendate dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
S-au invocat, de asemenea dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, potrivit cărora, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată cu indicarea duratei suspendării, care în cauză fost până la 31 decembrie 2006. În subsidiar, s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată, pe care le apreciază ca fiind disproporționate în raport cu natura cauzei și complexitatea serviciului prestat de avocatul al cărui onorariu îl reprezintă aceste cheltuieli. Recurentul chemat în garanție a solicitat modificarea hotărârii atacate, ca nelegală și respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Recurentul a susținut că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 60 - 63 C. proc. civ. și nu este fondată, în raport cu prevederile art. 21 și art. 28 din Legea nr. 500/2002. Recursurile se vor admite, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează obligația de plată respectivă. În conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligațiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competențele M.E.F. în materie de buget. Intimatul - pârât M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare. Faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanță în speță, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale.
Având în vedere că recurentul nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecății, curtea de apel a greșit când a obligat această autoritate să aloce fondurile necesare achitării sumelor pretinse, în absența calității procesuale pasive a respectivei autorități. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul M.I.R.A., acesta va fi admis în ceea ce privește obligația sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul respectiv. Într-adevăr, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se constată că, în raport cu obiectul cauzei și cu munca îndeplinită de avocat, cuantumul de 7.800 lei este nepotrivit de mare, motiv pentru care acesta va fi redus la suma de 3.900 lei. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.F.
și va respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta va obliga pârâtul M.I.R.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.900 lei către reclamanți și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul M.I.R.A. și chematul în garanție M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 1755 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.F. și respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta. Obligă pârâtul M.I.R.A. la plata sumei 3.900 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamanți. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.