ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 492/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3 aprilie 2007,

reclamanții Z.D.P., P.I.T., C.A., G.V., Ț.C., V.D., S.A., C.V., B.G., A.A.R., C.O.I.,

C.M., D.A.P., M.C., P.M., C.M.A., N.G., G.B., S.A., D.A., C.D., C.S., C.E., Ș.C.,

Ș.C.M., C.

A.I. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., obligarea pârâtului la plata sumelor

reprezentând prima de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006,

actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data

plății efective.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de funcționari

publici în cadrul autorității publice pârâte, sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor

bănești reprezentând primele de concediu pe anii 2001 – 2006, în temeiul prevederilor

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Au

menționat că, deși prin legile bugetare s-a suspendat acordarea acestor

drepturi, anularea lor nu este posibilă, față de dispozițiile constituționale,

fiind vorba despre un drept câștigat.

Pârâtul

M.I.R.A. a solicitat chemarea în garanție a M.E.F.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 1755 din 20 iunie 2007, a admis acțiunea, a obligat pârâtul

M.I.R.A. la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prime de

concediu aferente anilor 2001 – 2006, actualizate cu indicele de inflație, de

la data nașterii dreptului, până la data plății efective.

Totodată,

a respins excepția lipsei calității procesuale invocate de M.E.F., a admis

cererea de chemare în garanție a M.E.F. și l-a obligat pe acesta să aloce la M.I.R.A.

sumele necesare plății drepturilor reclamanților.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtul M.I.R.A. la plata sumei de

7.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat) către

reclamanți.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la

acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul prevederilor art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999.

Că,

deși aceste dispoziții legale au fost suspendate prin legile bugetare,

suspendarea nu echivalează cu o anulare a dreptului, astfel încât la încetarea

suspendării, se impunea plata drepturilor salariale respective.

Cu

privire la cererea de chemare în garanție a M.E.F.,instanța de fond a reținut

că soluția se impune, în raport cu prevederile H.G. nr. 208/2005, plata

drepturilor salariale fiind posibilă dacă autoritatea debitoare primește sumele

respective în bugetul propriu de la M.E.F., care elaborează proiectul de stat.

Împotriva

sus menționatei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.I.R.A. și

chematul în garanție M.E.F.

Recurentul

M.I.R.A. a criticat, în principal, soluția primei instanței pe fondul cauzei,

susținând, în esență, că prin O.U.G. nr. 33/2001, precum și prin legi succesive

ale bugetului de stat, au fost suspendate dispozițiile art. 34 alin. (2) din

Legea nr. 188/1999.

S-au

invocat, de asemenea dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă, potrivit cărora, în cazuri speciale, aplicarea unui act

normativ poate fi suspendată cu indicarea duratei suspendării, care în cauză fost

până la 31 decembrie 2006.

În

subsidiar, s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul diminuării

cheltuielilor de judecată, pe care le apreciază ca fiind disproporționate în

raport cu natura cauzei și complexitatea serviciului prestat de avocatul al

cărui onorariu îl reprezintă aceste cheltuieli.

Recurentul

chemat în garanție a solicitat modificarea hotărârii atacate, ca nelegală și

respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Recurentul

a susținut că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 60 - 63 C. proc. civ. și nu este fondată, în raport cu prevederile art.

21 și art. 28 din Legea nr. 500/2002.

Recursurile

se vor admite, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în

continuare.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de

plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează

din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se

încadrează obligația de plată respectivă.

În conformitate

cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite

bugetare au obligația să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări

de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii

și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru

efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Prin urmare, în

cauză, obligațiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum

ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile

reclamantului) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură

cu competențele M.E.F. în materie de buget.

Intimatul -

pârât M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art.

21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care

repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru

bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.

Faptul că M.E.F.

elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanță în speță, atâta timp

cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind

finanțele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor

principali de credite și a proiectelor bugetelor locale.

Având în vedere

că recurentul nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecății,

curtea de apel a greșit când a obligat această autoritate să aloce fondurile

necesare achitării sumelor pretinse, în absența calității procesuale pasive a

respectivei autorități.

În ceea ce privește

recursul declarat de pârâtul M.I.R.A., acesta va fi admis în ceea ce privește

obligația sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul respectiv.

Într-adevăr, în

temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se constată că, în raport cu obiectul

cauzei și cu munca îndeplinită de avocat, cuantumul de 7.800 lei este

nepotrivit de mare, motiv pentru care acesta va fi redus la suma de 3.900 lei.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte

sentința atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului M.E.F. și va respinge cererea formulată în contradictoriu cu

acesta va obliga pârâtul M.I.R.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

3.900 lei către reclamanți și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâtul M.I.R.A. și chematul în garanție M.E.F. împotriva sentinței civile nr.

1755 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

M.E.F. și respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta.

Obligă pârâtul M.I.R.A. la

plata sumei 3.900 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamanți.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2008.