ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2922/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2922/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Sector 3 București, la data de 4 aprilie 2007, reclamanta SC E.I. SRL, în contradictoriu

cu pârâtul T.R.F., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să

oblige pârâtul să-i plătească suma de 98.817,21 lei reprezentând contravaloarea

serviciilor executate (comision 1,75dolari SUA %) în baza contractului de comision

nr. 725 din 27 septembrie 2006 și la plata sumei de 98.817,21 lei echivalentul comisionului,

cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată aferente.

În motivarea cererii reclamantul a arătat

că, în derularea raporturilor contractuale izvorâte din contractul de comision nr.

725/2006 reclamanta și-a îndeplinit obligația asumată de a identifica în București

un teren pentru construcție în parametrii indicați de pârâtul cumpărător, în vederea

achiziționării.

Pârâtul cumpărător nu a efectuat însă plata

prețului la termenul scadent, respectiv la 26 noiembrie 2006 și cum întârzierea

a depășit 30 de zile, proprietarul era obligat, conform contractului să plătească

societății reclamante (agenția), alături de comision și o penalitate al cărui cuantum

este egal cu cel al comisionului.

Reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile

art. 969 și urm., art. 1073, art. 1082 C. civ. și art. 43 C. com.

Judecătoria Sectorului 3 București, prin sentința

nr. 3755 din 24 aprilie 2007, a admis excepția de necompetență materială, invocată

din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția comercială.

La data de 13 septembrie 2007 pârâtul a depus

întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată, admiterea cererii reconvențională, în sensul că instanța să dispună

rezoluțiunea contractului de comision pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale

de către reclamanta pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că pe lângă activitatea

de identificare a imobilului agenția avea și obligația contractuală de a oferi cumpărătorului

următoarele servicii conexe: organizarea vizitării imobilelor identificate; asistența

la negocierea termenilor contractuali, inclusiv la încheierea unui antecontract

dacă este cazul; furnizarea de informații privind costurile și formalitățile aferente

vânzării imobilului; asistența în vederea remiterii prețului convenit de către părți;

asistența la procurarea actelor prealabile necesare vânzării (certificat fiscal,

certificat de sarcini/extras de carte funciară și efectuarea formalităților necesare

înregistrării acesteia (întabulare).

S-a susținut că reclamanta-pârâtă nu și-a

îndeplinit niciuna din obligațiile asumate ce fac obiectul contractului de comision

încheiat de părți, că la data de 27 septembrie 2006 reclamanta i-a prezentat două

imobile, cel de-al doilea fiind situat în București, sector 1, că întrucât cel de-al

doilea imobil i-a convenit ca poziție și ca preț a solicitat agenției actele de

proprietate pentru imobilul vizionat precum și un certificat de urbanism care să

îl informeze asupra reglementărilor urbanistice ale terenului în cauză.

După această solicitare pârâtul-reclamant

reconvenient nu a mai avut niciun fel de comunicare cu reclamanta, dar fiind interesat

în achiziționarea acestui imobil a făcut personal cercetări, aflând astfel că imobilul

în cauză nu putea fi vândut, fiind în litigiu, respectiv în procedura executării

silite prin licitație publică și grevat de următoarele sarcini: drept de ipotecă

în favoarea lui A.F. cu interdicție de vânzare, închiriere și demolare, somație

nr. dos. 62/2006.

Ca urmare a achitării tuturor debitelor pe

care le avea SC C.M.S. SA și a subrogării în drepturile și obligațiile creditorului

reclamant – reconvenient a încheiat la data de 21 noiembrie 2006 contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2242 la BNP M.G. și a devenit proprietarul imobilului, toate

sarcinile care îl grevau fiind stinse prin confuziune.

S-a arătat în final că motivul pentru care

solicită rezoluțiunea contractului de comision nr. 725 din 27 septembrie 2006 este

acela că reclamanta-pârâtă nu și-a îndeplinit niciuna dintre obligațiile asumate

prin contract.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.

115-120 C. proc. civ., art. 1021 C. civ.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 1052 din 24 ianuarie 2008, a admis acțiunea principală, a obligat

pârâtul să plătească reclamatei suma de 98.817,21 lei contravaloare comision 98.817,21

lei penalități și cheltuieli de judecată aferente, a respins cererea reconvențională

ca neîntemeiată.

În pronunțarea acestei soluții instanța de

fond a reținut, în esență, cu privire la cererea principală refuzul nejustificat

al pârâtului de a-i plăti reclamantei contravaloarea comisionului cuvenit serviciilor

pe care aceasta și le-a îndeplinit conform contractului dând eficiență totodată

și clauzei penale convenite convențional de părți în cadrul contractului de comision.

În ceea ce privește cererea reconvențională,

instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1020

și art. 1021 C. civ. pentru a se dispune rezilierea contractului de comision dat

fiind faptul că reclamantul reconvenient nu a atașat și nici măcar nu a solicitat

serviciile conexe de care a făcut vorbire.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul T.R.F., considerând-o

netemeinică și nelegală, criticând-o sub următoarele aspecte:

- instanța a pronunțat hotărârea apelată,

printr-o interpretare greșită, a dispozițiilor contractuale, aplicând greșit dispozițiile

art. 969 C. civ.;

- potrivit art. III lit. c) teza a doua

din contractul de comision: „Comisionul acoperea valoarea, atât a serviciilor de

identificare a imobilului, cât și a serviciilor conexe”;

- apelantul nu a înțeles să plătească

comisionul, stabilit de către părți, deoarece, reclamanta, însăși, nu și-a îndeplinit

obligațiile contractuale asumate, prin același contract, față de apelant, invocând

astfel, în apărare, excepția de neexecutare a contractului (

exception non

adimpleti contractus)

, care atrăgea, respingerea acțiunii acesteia;

- reclamanta s-a obligat, față de apelant,

nu numai la identificarea terenului, pe care dorea să-l achiziționeze, ci și la

îndeplinirea altor servicii, care, deși, sunt intitulate conexe, față de situația

de fapt, ce rezultă din actele dosarului, acestea având caracterul de obligații

principale, de contraprestații, ce atrăgeau obligația acestuia, corelativă, de plată,

a comisionului, dat fiind, caracterul sinalagmatic al contractului dintre părți;

- obligațiile la care apelantul nu a

renunțat niciodată, erau: organizarea vizitării imobilelor identificate, asistență

la negocierea termenilor contractuali, inclusiv, la încheierea unui antecontract,

dacă era cazul, furnizarea de informații, privind costurile și formalitățile aferente

vânzării imobilului, asistența în vederea remiterii prețului, convenit de către

părți, asistență la procurarea actelor, prealabile, necesare vânzării (certificat

fiscal, certificat de sarcini, extras de carte funciară) și efectuarea formalităților

necesare, înregistrării acesteia. Niciuna, dintre acestea, nu a fost îndeplinită

de reclamantă, deși apelantul a solicitat, în repetate rânduri, reprezentanților

acesteia, acest lucru;

- valoarea comisionului a fost stabilit,

în considerarea tuturor acestor servicii, care să justifice un preț rezonabil, pentru

comisionar, nefiind posibilă, datorarea comisionului, pentru îndeplinirea unei singure

obligații, de către acesta, și aceasta îndeplinită, doar parțial și necorespunzător;

- instanța, nu numai că nu a reținut

excepția de neexecutare, invocată de apelant, ca un efect specific al contractului

sinalagmatic, decurgând din subînțelegerea condiției rezolutorii, în contractele

sinalagmatice, conform art. 1020 și art. 1021 C. civ., dar a considerat, fără nici

un temei și fără nici o dovadă, că apelantul ar fi renunțat la aceste servicii;

- în ce privește concluzia instanței,

privind renunțarea sa, la aceste servicii, aceasta este profund nelegală și esențial

netemeinică, deoarece, nu se bazează pe nicio probă, fiind preluată, necenzurat,

din cererea reclamantei. Renunțarea, fiind prin ea însăși un act de dispoziție,

pentru a putea si avută în vedere de instanță, ar fi trebuit să îmbrace, cel puțin.

Forma scrisă, iar conținutul său, trebuia să aibă un caracter special, renunțarea

neputând fi dedusă, pe baza unor prezumții, din anumite împrejurări.

- din probele administrate în cauză,

rezultă, dimpotrivă, că, apelantul a fost nevoit să efectueze, în locul reclamantei,

mai multe dintre formalitățile, prealabile vânzării, tocmai, pentru a nu pierde,

din culpa acesteia, afacerea, cu privire la acest imobil.

- instanța nu a făcut o interpretare

a contractului, conform voinței interne a părților, așa cum se instituie, cu titlu

de principiu, în art. 977 C. civ., în sensul că, acestea au convenit ca, prețul

(comisionul), să acopere valoarea tuturor serviciilor, la care reclamanta s-a obligat,

iar nu să reprezinte, contravaloarea executării unuia dintre aceste servicii;

- instanța a considerat că, simpla identificare

a terenului de către reclamantă, atrage după sine, obligația de plată a comisionului

fără a observa că, la acel moment, imobilul nu era susceptibil de vânzare convențională,

fiind supus procedurii avansate de vânzare la licitație, prin executorul judecătoresc

(executare silită); în dosarul de executare nr. 62/2006, aflat pe rolul Biroului

Executorului Judecătoresc – S.S.;

- pentru a afla situația imobilului, față de lipsa de diligență a reclamantei

și de neexecutarea, de către aceasta, a obligațiilor, cuprinse în art. 1 lit. b)

din contract, apelantul a fost nevoit să încheie un contract, de asistență juridică,

cu o casă de avocați, care oferindu-i aceste servicii, l-a taxat corespunzător.

- reclamanta-intimată nu a adus la îndeplinire,

în mod corespunzător și conform contractului, niciuna, dintre obligațiile asumate.

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, prin decizia nr. 492 din 19 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat,

apelul pârâtului reținând, în esență, că instanța de fond a apreciat corect situația

de fapt în raport de probele administrate, aceasta făcând o interpretare și aplicare

adecvată a clauzelor contractuale și dispozițiilor legale în materie.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul T.R.F., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul își subsumează criticile motivelor

de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., vizând următoarele

aspecte:

-

art. 304

pct. 7 C. proc. civ.:

- instanța a pronunțat hotărârea recurată

fără a motiva concret decizia de respingere a apelului declarat, mărginindu-se la

argumentări generale și la constatări lipsite de substanță în raport cu actele și

lucrările dosarului;

- cele trei paragrafe în care Curtea

constată „o situație de fapt” corect reținută în cauză de către instanța de fond

sunt lapidare, instanța mărginindu-se să preia necenzurat punctul de vedere al instanței

de fond, criticat în motivele de apel, neaducând nicio motivare proprie;

-

art. 304

pct. 8 C. proc. civ.:

- instanța de apel, a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății, prin aceea că nu a apreciat corect „prestația” reclamantei

care nu a depus nicio diligență în a onora obligațiile asumate prin contractul de

comision încheiat și în considerarea cărora s-a stabilit valoarea comisionului datorat

la 1,75% din prețul de vânzare a imobilului;

- instanța a apreciat subiectiv că, reclamanta

a „depus diligențe” pentru obținerea actelor de proprietate, deși nu rezulta acest

fapt de niciunde, chiar martorul reclamantei susținând în declarația din 17 ianuarie

2008 că: „prima data am aflat despre procedura de executare silită de la pârât”

și că pârâtul a informat-o în permanență cu privire la toate datele aflate, astfel

că buna sa credință nu poate fi contestată;

- instanța de apel preluând motivarea

instanței de fond în întregime, a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor contractuale,

aplicând greșit dispozițiile art. 969 C. civ.

Arată recurenta că potrivit art. II lit.

c) teza a doua din contractul de comision: „Comisionul acoperea valoarea atât a

serviciilor de identificare a imobilului cât și a serviciilor conexe” însă reclamanta

însăși nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin același contract,

față de pârât, acesta invocând astfel, în apărare excepția de neexecutare a contractului

(

exception non adimpleti contractus

) care atrăgea respingerea acțiunii;

- în mod eronat instanțele au reținut

că pârâtul a renunțat la serviciile conexe care vizau: organizarea vizitării imobilelor

identificate, asistenta la negocierea termenilor contractuali, inclusiv la încheierea

unui antecontract dacă este cazul, furnizarea de informații privind costurile și

formalitățile aferente vânzării imobilului, asistenta în vederea remiterii prețului

convenit de către părți, asistenta la procurarea actelor prealabile necesare vânzării

(certificat de sarcini, extras de carte funciară) și efectuarea formalităților necesare

înregistrării acesteia (intabularea), niciunul dintre acestea nefiind îndeplinit

de reclamantă, instanța de apel, la fel ca și instanța de fond, nu numai că nu a

reținut excepția de neexecutare invocată ca un efect specific al contractului sinalagmatic,

decurgând din subînțelegerea condiției rezolutorii în contractele sinalagmatice,

conform art. 1020 și art. 1021 C. civ., dar a considerat fără niciun temei și fără

nicio dovadă, că pârâtul ar fi renunțat la aceste servicii și la obținerea actelor

de proprietate și a datelor privind situația juridică a terenului în timp util de

pârât nu poate fi imputată ca neîndeplinirii a unei obligații contractuale reclamantei;

- concluzia instanței privind renunțarea

pârâtului la serviciile evocate este profund nelegală și esențial netemeinică, deoarece

nu se bazează pe nicio probă, fiind preluată necenzurat din cererea reclamantei

(fără a fi susținută de vreo dovadă).

- potrivit art. 1203 C. civ., magistratului

nu îi este îngăduit să pronunțe hotărârea numai în baza unor prezumții, decât dacă

acestea au o greutate și puterea de a naște probabilitatea. Or, din probele administrate

în cauză (declarația numitului P.I.V. autentificată sub nr. 94 din 24 ianuarie 2007)

rezultă dimpotrivă că pârâtul a fost nevoit să efectueze în locul reclamantei mai

multe dintre formalitățile prealabile vânzării, tocmai pentru a nu pierde din culpa

acesteia, afacerea cu privire la acest imobil;

- instanța nu a făcut o interpretare

a contractului conform voinței interne a părților, așa cum se instituie cu titlu

de principiu în art. 977 C. civ., în sensul că acestea au convenit ca prețul (comisionul)

să acopere valoarea tuturor serviciilor la care reclamanta s-a obligat, iar nu să

reprezinte contravaloarea executării unuia dintre aceste servicii (chiar necorespunzător);

- instanța a considerat că simpla identificare

a terenului de către reclamantă atrage după sine obligația de plată a comisionului,

fără a observa că, la acel moment, imobilul nu era susceptibil de vânzare convențională,

fiind supus procedurii avansate de vânzare la licitație prin executorul judecătoresc

(executare silită), în dosarul de executare.

- art.

304 pct. 9 C. proc. civ.:

- instanța

în mod greșit a respins apelul interpretând eronat actul juridic dedus judecății,

făcând o aplicare greșită a legi, prin aceea că, deși evidentă, excepția de neexecutare

a contractului invocată de noi, a fost respinsă ca o consecință a respingerii apelului

declarat;

- analizând

pe rând, obligațiile asumate de reclamantă prin contract, raportat la probele administrate

în cauză, concluzia instanței de control judiciar nu putea fi alta decât aceea că

se impune de desființarea acestui contract, din vina reclamantei.

Astfel

obligația de a identifica un imobil („imobilul”) care să corespundă parametrilor

menționați în anexa 1 la contract nu a fost îndeplinită corespunzător, de vreme

ce la data prezentării de către reclamantă (27 septembrie 2006, conform procesului-verbal)

terenul nu putea fi vândut, fiind în litigiu, respectiv în cadrul procedurii de

executare silită imobiliară, fapt ce rezultă chiar din declarația martorului Pușcaș

Ioan, agentul imobiliar al reclamantei, care a declarat expres că a aflat de procedura

de executare silită pentru prima oară de la pârât.

Înalta

Curte examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul

este nefondat.

Astfel,

în critica vizând nemotivarea deciziei recurate va fi înlăturată întrucât, din considerentele

hotărârii reiese în clar care sunt argumentele de fapt și de drept avute în vedere

de instanța de control judiciar în înlăturarea criticilor aduse de apelant hotărârii

instanței de fond.

Se reține

așadar că decizia atacată răspunde tuturor motivelor de apel, critica recurentului

subsumată art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nefiind fondată sub acest aspect.

De asemenea,

în ceea ce privește criticile încadrate de recurent în art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. și acestea vor fi înlăturate întrucât se constată că instanța de apel a dat

o corectă interpretare actului juridic dedus judecății apreciindu-l corect din perspectiva

obligațiilor asumate de părți conform voinței reale a acestora astfel cum aceasta

a fost concretizată în contractul de comision nr. 725/2006.

Astfel,

obiectul contractului de comision constă, conform art. IA în identificarea de către

reclamantă a unui teren, care să corespundă unor parametri specifici și conform

I B, în efectuarea celor 5 servicii conexe enumerate mai sus.

Ambele

instanțe au analizat dinamica raporturilor contractuale din perspectiva drepturilor

și obligațiilor părților în realizarea obiectului contractului, dând clauzelor contractuale

o interpretare conformă voinței reale exprimate de părți la momentul încheierii

contractului. În acest sens este de remarcat caracterul ferm al clauzelor contractuale

invocate care nu lasă loc de echivoc în interpretare.

În ceea

ce privește critica vizând pretinsa eroare a instanței de apel în a reține că pârâtul

a renunțat la o parte din serviciile conexe, respectiv furnizarea de informații

privind costurile și formalitățile aferente vânzării imobilului existente în vederea

remiterii prețului convenit, asistența la procurarea actelor prealabile necesare

vânzării, întabularea, argumentația recurentului conține referiri la probatoriul

administrat și la situații de fapt ce exced controlul de legalitate întrucât antamează

exclusiv aspecte de netemeinicie a deciziei recurate.

Aceeași

mențiune se impune a fi făcută și în cazul criticii subsumate art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., referitoare la pretinsa eroare în care s-a aflat instanța de control

judiciar atunci când a menținut sentința apelată și sub aspectul dezlegării pe care

a primit-o cererea reconvențională.

Astfel,

argumentația adusă în susținerea acestei critici recurentul se raportează din nou

numai la situații de fapt și probatorii, aspecte ce nu pot forma obiectul examenului

de nelegalitate întrucât vizează netemeinicia hotărârii recurate.

În considerarea celor ce preced, Înalta

Curte constatând legalitatea deciziei atacate sub aspectul criticilor ce se încadrează

în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și în temeiul

art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul să plătească intimatei SC E.I. SRL

BUCUREȘTI cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 lei conform chitanței nr. 1 din

6 octombrie 2009 existentă la dosarul cauzei (fila 39).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul T.R.F. împotriva deciziei nr. 492 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială.

Obligă recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante

SC E.I. SRL BUCUREȘTI 2500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 noiembrie 2009.