ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 898/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 898/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursului, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București la 8 septembrie 2010, sub nr. 42950/3/2010, reclamanta

SC S.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.I.G. SA solicitând instanței ca

prin hotărârea pe care o va pronunța să constate rezilierea actului adițional de

lucrări suplimentare încheiat în data de 1 septembrie 2007 la contractul de novație

din 5 februarie 2007, să fie obligată pârâta la plata sumei de 47.900 euro, în echivalent

RON la data plății efective, reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate

de societatea pârâtă și plătite de reclamantă în avans; să fie obligată pârâta la

plata sumei de 253.870 euro, în echivalent RON la data plății efective, cu titlu

de penalități de întârziere, conform art. 7.1 și 7.2 din contractul din 1

decembrie 2006, de 0,5% pe zi din valoarea lucrărilor neexecutate, calculate începând

cu data scadenței obligațiilor neexecutate de către pârâtă, 10 octombrie 2007, până

la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la plata penalităților

în continuare până la data achitării efective a debitului, cu obligarea pârâtei

și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, la data de 1 februarie 2007, în calitate de cumpărătoare

a încheiat cu SC T.I.S.-C.V. SRL, în calitate de vânzătoare, contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 1 februarie 2007, contract având ca obiect imobilul constituit

din teren și clădiri situat în București, str. G.P., sector 4.

A mai precizat

reclamanta că prin același contract, vânzătoarea s-a obligat să finalizeze lucrările

de construcție începute, conform descrierilor, planurilor, specificațiilor tehnice

cuprinse în contractele semnate de vânzător și furnizorii de materiale și servicii

(art. 2-art. 13). Pentru executarea lucrărilor respective, vânzătoarea încheiase,

în calitate de beneficiar, proiectul de contract din 1 decembrie 2006, în calitatea

de executant o avea societatea pârâtă. Astfel, a învederat reclamanta faptul că

art. 6.2 din contractul de vânzare-cumpărare din 1 februarie 2007 prevedea că la

data semnării contractului de vânzare-cumpărare, proiectul de contract din 1

decembrie 2006 s-a novat prin înlocuirea vânzătoarei cu cumpărătoarea. S-a încheiat

așadar de către cele trei societăți, SC T.I.S.-C.V. SRL, în calitate de vechi beneficiar,

reclamanta, în calitate de nou beneficiar și societatea pârâtă în calitate de executant,

contractul de novație din 5 februarie 2007 a contractului din 1 decembrie 2006.

Întrucât raporturile

cu societatea pârâtă au fost foarte bune, acest lucru a determinat-o pe reclamantă

să încheie cu pârâta din cauza de față actul adițional la contractul de novație

din 5 februarie 2007, prin care au fost contractate lucrări suplimentare, constând

în lucrări la gospodăria de apă, respectiv casa pompelor-hidranți la obiectivul

din str. P., sector 4, pentru un preț negociat de 47.900 euro, sumă pentru care

executantul a emis factura din 5 septembrie 2007, pe care reclamanta a achitat-o

în întregime.

A învederat însă

reclamanta faptul că pârâta nu a executat aceste lucrări care trebuiau finalizate

până la data de 10 octombrie 2007, limitându-se la terminarea celor care făceau

obiectul contractului inițial încheiat cu vechiul beneficiar, deși a încasat în

întregime prețul integral pentru lucrările suplimentare.

De asemenea, date

fiind aceste împrejurări, a menționat reclamanta că a fost nevoită să încheie pentru

executarea acelorași lucrări și a unor lucrări suplimentare identificate ca fiind

necesare datorită modificărilor legislative în domeniul P.S.I., cu un alt executant

SC A.P. SRL, respectiv contractul din 6 septembrie 2010.

În drept s-au

invocat dispozițiile art. 969, art. 1020, art. 1073 și art. 1075 C. civ.

Pârâta a depus

întâmpinare la data de 24 mai 2011, prin care a solicitat respingerea cererii de

chemare în judecată ca neîntemeiată.

În cuprinsul întâmpinării,

s-a arătat în esență faptul că beneficiarul construcției nu i-a pus la dispoziție

proiectul tehnic al lucrării și că la momentul întreruperii lucrărilor, în toamna

anului 2007, societatea pârâtă executase deja 35% din actul adițional/lucrare. De

asemenea, s-a precizat că, în luna noiembrie 2009 a reluat executarea lucrării,

iar în decembrie 2009 lucrarea era executate în proporție de 65% din actul adițional,

apreciindu-se pe cale de consecință că nu se poate dispune în cauză rezilierea,

cu atât mai mult cu cât reclamanta nu și-a executat propriile obligații, prevăzute

de art. 2.1 și art. 6.2.2 din contractul din 1 decembrie 2006. Referitor la penalitățile

de întârziere, pârâta a învederat că nicio clauză din contractul părților nu prevede

posibilitatea ca penalitățile de întârziere să poată depăși debitul inițial.

Pârâta a formulat

și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la

plata sumei de 60.786,68 RON, sumă ce reprezintă contravaloarea garanției de bună-execuție

conform art. 10.4 din contractul din 1 decembrie 2006 și art. 2.8 din contractul

de novație din 5 februarie 2007, precum și dobânda legală aferentă până la achitarea

integrală a debitului.

1.2. Prin sentința

civilă nr. 1600 din 7 februarie 2012, Tribunalul București a respins ca neîntemeiate

cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională, dispunând totodată compensarea

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În fapt, la data

de 1 decembrie 2006 a fost încheiat proiectul de contract din 1 decembrie 2006 între

SC T.I.S.-C.V. SRL, în calitate de beneficiar, și pârâta SC C.I.G. SA, în calitate

de executant, ce avea ca obiect executarea, în conformitate cu cererea beneficiarului

și documentația pusă la dispoziție de acesta, lucrările de construcții, instalații

și rețele sanitare pentru obiectivul depozit amplasat în București, str. G.P., sector

4, lucrările urmând a fi executate în perioada 1 decembrie 2006-30 aprilie 2007.

Potrivit mențiunilor

art. 4.1 „Beneficiarul se obligă să plătească executantului prețul total de 373.771,94

euro, fără TVA, pentru executarea și finalizarea lucrărilor, conform ofertei sale,

anexa nr. 1 la contract, acceptată de beneficiar.

Art. 7.1 din convenția

menționată mai sus stipula că „în cazul în care, deși executantul poseda documentații

de execuție și condiții tehnico-materiale și financiare corespunzătoare, acesta

întârzie finalizarea lucrărilor la un obiectiv, peste termenul stabilit prin contract

și graficul de execuție, fără a exista condiții de forță majoră, beneficiarul este

îndreptățit să aplice o penalizare de 0,5% din valoarea lucrărilor rămase de executat,

la obiectivul respectiv”.

Conform prevederilor

art. 8.1., rezilierea contractului se poate iniția de oricare din părțile contractante,

cu un preaviz de 15 zile lucrătoare, iar în cuprinsul articolului sunt detaliate

cazurile de reziliere, din inițiativa executantului/beneficiarului.

De asemenea, SC

T.I.S.-C.V. SRL, în calitate de vânzătoare, și SC S.P. SRL, în calitate de cumpărătoare,

au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 1 februarie 2007, obiectul contractului

constituindu-l dreptul de proprietate asupra imobilului constituit din teren în

suprafață de 10.437 mp, conform actelor și clădiri, situat în București, str. G.P.,

sector 4. Imobilul a fost identificat din punct de vedere cadastral în registrul

de carte funciară a localității București, sector 4. La data autentificării contractului,

vânzătoarea SC T.I.S.-C.V. SRL a transferat cumpărătoarei titlurile de proprietate

asupra imobilelor, libere de orice sarcini, obligații, ipoteci și/sau alte drepturi

ale terților.

Părțile au convenit

că, potrivit art. 2.13 lit. a) și lit. c), cumpărătoarea se obligă să finalizeze

clădirea conform descrierilor, planurilor și specificațiilor tehnice cuprinse în

contractele semnate între Vânzătoare și furnizorii de materiale și servicii până

la data semnării contractului, precum și în conformitate cu toate cerințele legale,

autorizația de proiectare, proiectele de investiție aprobate și autorizația de construire,

respectiv va asigura finalizarea lucrărilor de construcție conform contractului,

prin asigurarea de materiale de bună calitate, muncitori și alte resurse necesare.

Se mai menționa în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 1 februarie

2007 faptul că la data semnării acestuia, proiectul de contract din 1 decembrie

2006 este novat prin înlocuirea vânzătoarei cu cumpărătoare.

Prin contractul

de novație încheiat la data de 5 februarie 2007 între SC S.P. SRL, SC

T.I.S.-C.V. SRL și SC C.I.G. SA s-a stabilit preluarea, de către noul beneficiar,

a tuturor drepturilor și obligațiilor pe care vechiul beneficiar și Ie-a asumat

prin contractul de construire. De asemenea, s-a convenit asupra contractului de

construire că acesta rămâne valabil și își produce în continuare efectele în raport

cu noul beneficiar și cu executantul.

Prin actul adițional

nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat în data de 1 septembrie 2007 la contractul

de novație din 5 februarie 2007, reclamanta SC S.P. SRL, în calitate de beneficiar,

și pârâta-reclamantă SC C.I.G. SA., în calitate de executant, au agreat continuarea

relațiilor comerciale în sensul executării lucrărilor la gospodăria de apă, respectiv

casa pompelor-hidranți, la obiectiv din str. G.P., sector 4, conform devizului ofertă

negociat și acceptat de beneficiar, lucrări necuprinse în contractul de novație

din 5 februarie 2007, mandatate de către beneficiar. S-a stabilit că valoarea lucrărilor

suplimentare executate și necuprinse în contractul de novație din 5 februarie 2007,

este de 47.900 euro exclusiv TVA, conform devizului ofertă anexat, ce a devenit

parte integrantă din contract, iar durata de finalizare a lucrărilor de gospodărie

a apelor, ce fac obiectul actului adițional a fost stabilită la 10 octombrie 2007.

La pct. V. s-a menționat în cuprinsul art. 5.1 că toate celelalte prevederi, condiții,

clauze, termene stipulate în contractul de novație rămân valabile și neschimbate.

Tribunalul a reținut

că poziția pârâtei a fost clar exprimată în sensul că în cursul lunii decembrie

2009 lucrarea era executată în proporție de 65% din actul adițional, apreciind pe

cale de consecință că nu se poate dispune în cauză rezilierea, cu atât mai mult

cu cât reclamanta nu și-a executat propriile obligații, prevăzute de art. 2.1 și

art. 6.2.2 din contractul din 1 decembrie 2006. Din acest punct de vedere, tribunalul

a constatat că, deși prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut

că societatea pârâtă nu a executat acele lucrări care trebuiau finalizate până la

data de 10 octombrie 2007, limitându-se la terminarea celor care făceau obiectul

contractului inițial încheiat cu vechiul beneficiar, deși a încasat în avans întregul

preț pentru lucrările suplimentare, respectiv a constatat la 23 noiembrie 2009 lipsa

totala a lucrărilor, din cuprinsul corespondenței purtate între cele două părți

rezultă totuși alte împrejurări.

Prima instanță

a arătat că a existat o executare, cel puțin parțială, din partea pârâtei a lucrărilor

care au făcut obiectul actului adițional de lucrări suplimentare încheiat la data

de 1 septembrie 2007, apreciind că poziția procesuală adoptată de către reclamantă

în sensul negării oricăror lucrări executate de către este contrazisă de chiar conținutul

corespondenței la care se face trimitere.

Pe de altă parte,

s-a arătat că reclamanta a făcut dovada achitării sumei de 47.900 de euro, reprezentând

contravaloarea facturii fiscale din 5 septembrie 2007, tribunalul reținând că în

caz de neîndeplinire de către una dintre părțile raportului contractual sinalagmatic

a obligațiilor sale, cealaltă poate solicita ca și sancțiune a neexecutării culpabile

a contractului, rezoluțiunea acestuia, în ipoteza contractelor cu execuție instantanee,

sau rezilierea, în ipoteza neexecutării contractelor cu execuție succesivă, aceasta

din urmă făcând să înceteze efectele contractului numai pentru viitor, lăsând neatinse

prestațiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii.

Potrivit dispozițiilor

art. 8.1.2.3 din proiectul de contract din 1 decembrie 2006 rezilierea contractului

se poate iniția la inițiativa beneficiarului dacă executantul execută lucrări de

proastă calitate sau cu materiale necorespunzătoare, deși a fost avertizat în scris

despre aceasta.

Date fiind aspectele

relevante din cuprinsul considerentelor, întrucât din datele dosarului există dovezi

că a existat o executare, fie și parțială din partea debitoarei, în condițiile în

care nu au fost indicate de către niciuna dintre părți lucrările efectiv prestate

pentru a putea fi centralizate și verificate, pentru a se aprecia cu privire la

caracterul esențial/neesențial al lucrărilor neexecutate, instanța a constatat că

nu se impune rezilierea actului adițional de lucrări suplimentare încheiat la data

de 1 septembrie 2007, respectiv repunerea părților în situația anterioară prin obligarea

pârâtei la restituirea sumei de 47.900 euro.

2.1. Împotriva

acestei sentințe a formulat apel SC S.P. SRL numai cu privire la modalitatea de

soluționare a cererii principale, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii

acțiunii sale.

În motivare, apelanta

a susținut că hotărârea primei instanțe relevă o insuficientă analiză a probatoriului

administrat în cauză ce a condus la reținerea unei situații de fapt inexacte. Astfel,

a precizat că a probat plata prețului, dar nu ar fi putut proba faptul negativ al

neexecutării lucrărilor de către pârâtă decât prin dovedirea executării acelorași

lucrări cu o altă societate, proba cu expertiză fiind respinsă în mod nejustificat.

Totodată, afirmațiile pârâtei privind executarea, fie și parțială a lucrărilor nu

au fost susținute de probele administrate în cauză, existând o interpretare eronată

a conținutului corespondenței dintre părți.

Apelanta a mai

susținut că instanța de fond, interpretând în mod eronat clauzele contractului,

a înlăturat în mod greșit efectele clauzei penale, considerând că aceasta privea

doar situația executării parțiale a contractului, nu și pe cea a neexecutării totale.

În fine, a mai

arătat apelanta că dispozitivul sentinței atacate nu este în concordanță cu considerentele

acesteia. Astfel, în măsura în care se reține că doar o parte a pretențiilor sale

sunt dovedite, în sensul că lucrările au fost parțial executate, în opinia apelantei

s-ar fi impus ca instanța să admită în parte cererea sa. Neexecutarea parțială este

recunoscută chiar de către pârâtă, care a menționat că lucrările sunt în prezent

realizate în proporție de 65%.

Intimata a depus

întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței

atacate ca legală și temeinică.

Astfel, a arătat

intimata că nu a contestat achitarea prețului contractului de către apelanta-reclamantă,

însă că rata a doua a plății a fost achitată abia în anul 2009, la aproximativ doi

ani de la data fixată pentru finalizarea lucrării, 10 octombrie 2007. Or, plata

presupunea și cumpărarea materialelor necesare, ceea ce a constituit un prim impediment

la începerea lucrării. Ulterior, astfel cum rezultă din corespondență, părțile au

convenit continuarea lucrărilor, iar nu sistarea lor. Susține intimata că lucrarea

nu a fost finalizată întrucât beneficiarul nu i-a pus la dispoziție proiectul tehnic,

nefiind primite avizul și documentația prevăzute de lege.

În opinia intimatei,

proba cu expertiză nu era utilă cauzei, aceasta neputând fi admisă pentru probarea

unui fapt negativ sau a unui fapt care nu a format obiectul cererii de chemare în

judecată.

A mai arătat intimata

că în mod corect prima instanță prevederile contractului din 1 decembrie 2006, apelanta

nedovedind că a pus la dispoziția intimatei documentația necesară. În ceea ce privește

penalitatea pentru partea de lucrare neefectuată, aceasta nu a făcut obiectul procesului.

În fine, a susținut

intimata că nu există contradicția afirmată de apelantă între considerentele și

dispozitivul sentinței, întrucât nu s-au dovedit nici culpa ei și nici punerea sa

în întârziere

2.2. Prin decizia

civilă nr. 90 din 20 martie 2013, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat

și a obligat apelanta să plătească intimatei 700 RON cu titlul de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea a reținut că prima instanță a reținut în mod corect situația

de fapt și a dat relevanța cuvenită normelor juridice incidente în speță, considerentele

hotărârii atacate oferind o amplă analiză în fapt și în drept relevantă în pronunțarea

sentinței atacate.

În acest cadru,

instanța de fond a stabilit în mod corect conținutul raportului juridic dintre părți

efectele față de acestea derivând din principiul forței obligatorii a contractului,

precum și cadrul procesual cu care a fost învestită. Astfel, apelanta-reclamantă

a promovat o acțiune în reziliere pentru neexecutare totală a actului adițional,

iar potrivit principiului disponibilității instanța de judecată era ținută nu numai

de obiectul cu care părțile au înțeles să o investească, cât și de cauza acțiunii,

respectiv neexecutarea totală a prestațiilor asumate prin contract, care a fost

însă infirmată de probele administrate în cauză și de cele suplimentare din apel.

Conduita procesuală

a apelantei s-a menținut în calea de atac, continuând să solicite rezilierea pentru

neexecutare totală, motiv pentru care nu se poate susține culpa primei instanțe

în neanalizarea rezilierii contractului din prisma unei neexecutări parțiale, care

ar fi constituit cauza unei alte acțiuni.

Totodată, curtea

a considerat că prima instanță a interpretat în mod corect efectele clauzei penale

inserate în art. 7.1 și art. 12.1 din contract în raport de premisele acțiunii care

a fost înregistrată de reclamantă. Fiind expres prevăzute de părți pentru situația

neexecutării parțiale, efectele acestor clauze nu ar fi putut fi extinse pentru

premisa neexecutării totale invocate de reclamantă în motivarea acțiunii, neexistând

din această perspectivă nicio contradicție între considerente și dispozitivul hotărârii

atacate.

civilă nr. 3543 din 23 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat de către apelanta-pârâtă SC S.P. SRL, și, casând decizia atacată

a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele:

Recurenta reclamantă

a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, constatarea rezilierii actului

adițional din 1 septembrie 2007 la contractul de novație din 5 februarie 2007 și,

pe cale de consecință, restituirea prețului lucrărilor ce au făcut obiectul acestui

act adițional, preț achitat în avans, lucrările nefiind executate de intimata pârâtă.

În urma administrării

probelor, s-a constatat că intimata a executat o parte din lucrări în valoare de

6.940 euro, valoarea totală a lucrărilor ce urmau a fi executate fiind de 47.900

euro, sumă achitată în avans de către recurentă. Pornind de la aceste constatări,

instanța de apel a apreciat că nu poate fi dispusă rezilierea contractului întrucât

recurenta reclamantă a invocat o neexecutare totală a contractului, dovedită fiind

o neexecutare parțială, o soluție în acest sens ar încălca principiul disponibilității

părților în procesul civil.

Caracterul total

sau parțial al neexecutării poate fi analizat în funcție de un criteriu cantitativ

sau în funcție de un criteriu calitativ. Neexecutarea poate să fie totală dacă debitorul

nu a executat niciuna dintre obligațiile asumate sau dacă defectele calitative ale

prestației sunt atât de mari încât lipsesc prestația de orice valoare economică

sau de orice interes pentru creditor. Dimpotrivă, neexecutarea va fi parțială dacă

debitorul a executat o anumită cantitate din prestațiile asumate sau a executat

integral aceste prestații, dar în mod defectuos, astfel încât, deși se păstrează

interesul creditorului, totuși valoarea lor economică este diminuată în raport cu

ceea ce s-a contractat inițial.

Deși neexecutarea

este parțială din punct de vedere cantitativ sau calitativ, din punct de vedere

juridic ea poate fi totuși considerată ca totală, ca urmare nici rezilierea nu poate

fi decât totală.

Cu toate că în

considerentele hotărârii atacate instanța de apel a reținut că a existat o neexecutare

parțială, a refuzat să analizeze îndeplinirea condițiilor rezilierii contractului

motivat exclusiv de limitarea cauzei acțiunii la neexecutarea totală a contractului.

Astfel, era obligația instanței de judecată de a verifica și de a aprecia în ce

măsură neexecutarea obligației este importantă și gravă, având în vedere că nu orice

executare parțială justifică aplicarea unei asemenea sancțiuni.

Neanalizând aceste

aspecte instanța de apel a făcut o interpretare greșită și a principiului disponibilității,

nerespectând dreptul de opțiune al creditorului prevăzut de art. 1021 C. civ. potrivit

căruia „partea în privința căruia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau

să silească pe cealaltă parte a executa convenția, când este posibil, sau să îi

ceară desființarea, cu daune-interese”.

apelului după casarea cu trimitere, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

a pronunțat decizia civilă nr. 398 din 5 iunie 2014 prin care a respins apelul reclamantei

SC S.P. SRL și a obligat această parte la plata cheltuielilor de judecată solicitate

de intimată.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea de apel a pornit de la principiul că, pentru a se putea

dispune rezoluțiunea/rezilierea judiciară unui contract, este necesar a fi îndeplinite

cumulativ următoarele condiții: una dintre părți să nu își fi executat, total sau

parțial, obligațiile contractuale; neexecutarea să fi fost imputabilă părții care

nu și-a îndeplinit obligația; debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în

întârziere, în condițiile prevăzute de lege.

Cu referire la

cea de-a doua condiție, a reținut că partea căreia i se opune sancțiunea nu poate

fi considerată în culpă dacă ea a invocat în mod întemeiat excepția de neexecutare

a contractului.

Deși prin întâmpinarea

depusă la prima instanță pârâta a formulat apărări care se circumscriu excepției

de neexecutare, arătând că beneficiarul construcției nu i-a pus la dispoziție proiectul

tehnic al lucrării și că reclamanta nu și-a executat propriile obligații, prevăzute

de art. 2.1 și art. 6.2.2 din contractul din 1 decembrie 2006, prima instanță s-a

limitat la analiza primei condiții, respectiv existența unei neexecutări totale

sau parțiale, și, constatând-o neîndeplinită, față de caracterul cumulativ al condițiilor

rezilierii, nu a trecut și la analiza celor următoare.

Prin decizia pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs s-a statuat exclusiv asupra chestiunii

de drept a neexecutării totale sau parțiale, reținându-se refuzul instanței de apel

de a analiza îndeplinirea condițiilor rezilierii contractului, motivat exclusiv

de limitarea cauzei acțiunii la neexecutarea totală a contractului.

Întrucât și prin

întâmpinarea la apel intimata pârâtă a reiterat apărările circumscrise excepției

de neexecutare a contractului, susținând că lucrarea nu a fost finalizată întrucât

beneficiarul nu i-a pus la dispoziție proiectul tehnic, nefiind primite avizul și

documentația prevăzute de lege, în rejudecarea apelului se impune a fi analizată

această chestiune.

A rezultat din

probele administrate și a fost necontestat de părți că în relațiile dintre ele se

aplica, în completarea dispozițiilor actului adițional de lucrări suplimentare din

1 septembrie 2007 a cărui reziliere se solicită, dispozițiile contractului din 1

decembrie 2006. Potrivit art. 2.1. din contractul din 1 decembrie 2006, executantul

urma să execute instalații și rețele sanitare pe baza documentației puse la dispoziție

de beneficiar, rezultând așadar că beneficiarul își asuma obligația corelativă de

a pune la dispoziția executantului această documentație. De asemenea, potrivit

art. 6.2.1. din același contract, beneficiarul se obliga să obțină, la începerea

lucrărilor, toate autorizațiile și avizele necesare în vederea execuției lucrărilor,

iar conform art. 6.2.2. lit. d), să pună la dispoziția executantului, fără plată,

întreaga documentație necesară pentru execuția lucrărilor contractate.

Instanța de apel

a observat, de asemenea, că prin actul adițional de lucrări suplimentare încheiat

în data de 1 septembrie 2007, astfel cum indică chiar titlul acestuia și cum se

arată în mod explicit la art. 2.1, părțile au convenit asupra executării unor lucrări

noi, necuprinse în contractele inițiale.

Prin răspunsul

la întâmpinare depus la dosarul de fond, apelanta-reclamantă nu contestă faptul

că nu a obținut noi documentații, însă afirmă că obiectul actului adițional nu reprezintă

o lucrare aparte de cele contractate inițial, documentația de execuție și autorizația

de construire pe baza cărora ar fi trebuit executat actul adițional fiind cele inițiale.

Or, această afirmație

este contrazisă în primul rând chiar de conținutul explicit al actului adițional,

însușit de apelanta-reclamantă, care indică în mod expres că lucrările contractate

nu au fost cuprinse în contractele anterioare, astfel încât nu se poate presupune

că ele au fost acoperite de documentația și autorizația de construire inițiale.

Unica autorizație

de construire, prezentată de apelanta-reclamantă datează din 29 septembrie 2006,

iar proiectul care o însoțește poartă data de 17 mai 2006. Aceste documente existau,

așadar, la momentul încheierii tuturor contractelor prezentate în dosar, astfel

încât se impune prezumția că toate aceste contracte vizau lucrările indicate în

această autorizație și proiectul care o însoțea. Prin urmare, în virtutea art. 2.1.

din actul adițional, lucrările indicate în autorizația de construire și proiectul

prezentat de apelanta-reclamantă sunt excluse din obiectul actului adițional a cărui

reziliere se solicită.

Nu în ultimul

rând, intimata-pârâtă a afirmat prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond

că beneficiarul construcției nu îi pusese la dispoziție, până la acel moment, proiectul

tehnic al lucrării, document diferit de autorizația de construire. Așa cum s-a dedus

din interpretarea art. 1082 C. civ, în materie contractuală, sarcina dovedirii executării

obligației revine debitorului, creditorul nefiind ținut să probeze decât existența

obligației. Prin urmare, apelanta-reclamantă avea obligația de a dovedi atât executarea

obligației sale de obține, la începerea lucrărilor, toate autorizațiile și avizele

necesare în vederea execuției lucrărilor, cât și executarea obligației distincte

de a pune aceste documente la dispoziția la dispoziția executantului, fără plată.

O asemenea dovadă nu a fost însă administrată în speță. Faptul că intimata-pârâtă

a executat o parte din lucrări în lipsa documentelor nu o exonerează pe apelanta-reclamantă

de propria obligație asumată prin contract și nu constituie un impediment la invocarea,

ulterior, a excepției de neexecutare, astfel că nu poate fi primită susținerea apelantei-

reclamante în acest sens.

Așadar, neexecutarea

parțială de către intimata-pârâtă a obligației sale nu este una culpabilă, ci este

justificată de invocarea excepției de neexecutare a contractului sinalagmatic, astfel

încât nu este îndeplinită una dintre condițiile necesar a fi întrunite cumulativ

pentru ca rezilierea să opereze.

5.1. Împotriva

acestei decizii, reclamanta SC S.P. SRL a declarat recurs solicitând modificarea

în tot a deciziei apelate, admiterea apelului, schimbarea sentinței în parte și,

evocând fondul, admiterea cererii de chemare în judecată.

Motivele recursului

au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În cadrul primului

motiv de recurs, recurenta a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii.

Se arată că exigențele

unei motivări de natură a reprezenta considerentul unui examen complet al cauzei,

statuate prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost încălcate, afectând

actul de procedură final al judecății cu nulitate.

În concret, instanța

de apel a aplicat numai prezumții simple rezultate dintr-o interpretare greșită

a obligațiilor părților. S-a considerat astfel că era în sarcina reclamantei să

pună la dispoziția intimatei autorizații și avize necesare realizării lucrărilor

convenite prin actul adițional la contractul de novație din 5 februarie 2007, dar

această concluzie este total greșită, deoarece toată documentația necesară s-a aflat

la dispoziția SC C.I.G. SA și a făcut obliectul proiectului de execuție întocmit

de SC A. SRL.

Lucrările contractate

prin actul adițional nu reprezintă lucrări independente de cele stabilite prin contractul

ințial, astfel că nu se impunea, pentru realizarea acestora, obținerea unor noi

autorizații de construire. Raportatea actului adițional la prevederile actului principal

nu justifică concluzia că erau necesare documentații tehnice noi. Acest lucru reiese

fără putință de tăgadă și din devizele de ofertă propuse de executant la încheierea

actului adițional, în care se prevedeau în detaliu lucrările ce urmau a fi executate,

materialele necesare cu cantități și prețuri precise. În plus, raportul de expertiză

efectuat în cauză a relevat că instalațiile hidraulice care fac obiectul actului

adițional la contractul de novație din 5 februarie 2007 se executau în baza proiectului

predat de către beneficiar și că aceste lucrări nu fuseseră realizate cu respectarea

prevederilor proiectului.

În temeiul acestor

argumente, recurenta a arătat că instanța de apel nu a arătat ce avize sau documente

tehnice suplimentare erau necesare pe lângă cele aflate la dosarul de fond, limitându-se

doar la a exclude valabilitatea acestor avize pentru realizarea lucrărilor care

făceau obiectul actului adițional la contractul de novație din 5 februarie 2007.

De asemenea, instanța de apel nu a arătat de ce a îndepărtat din dosar răspunsurile

cu caracter tehnic, concretizate în expertiză, care nu au fost combătute de părți,

reținând doar că în sarcina reclamantei exista o asemena obligație.

Al doilea motiv

al recursului a constat, în opinia recurentei, în greșita aplicare a dispozițiilor

art. 1020-art. 1021 C. civ.

Astfel, analizând

îndeplinirea condițiilor necesare pentru incidența în cauză a rezoluțiunii, instanța

de apel a considerat că nu este îndeplinită condiția ca neexecutarea să fie în culpa

intimatei, apreciind și că este justificată invocarea excepției de neexecutare din

partea SC C.I.G. SA.

Recurenta susține

că a demonstrat în fața instanței că intimata nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale,

că neexecutarea era imputabilă SC C.I.G. SA, culpa acesteia fiind și prezumată potrivit

art. 1082 C. civ. și că aceasta fusese anterior pusă în întârziere, în condițiile

art. 1079 C. civ.

Cu toate acestea,

în rejudecare, instanța de apel nu a plecat de la indicațiile oferite de instanța

de casare, analizând cu prioritate o altă condiție considerată necesară pentru pronunțarea

rezilierii pe cale judiciară. Interpretând greșit dispozițiile legale evocate, recurenta

a afirmat că instanța de apel a apreciat că intimata a invocat corect excepția de

neexecutare a contractului și a exonerat această parte de obligațiile asumate.

Acesta raționament

este însă invalidat de doctrina și practica judiciară. Chiar dacă s-ar accepta ideea

că recurentei îi revenea sarcina de a pune la dispoziția intimatei o documentație

nouă, deși acest lucru nu a fost niciodată invocat în cursul derulării proiectului,

acest lucru reprezintă un impediment disproporționat de mic în planul importanței

obligațiilor, comparativ cu refuzul de executare opus de intimată. Tot astfel, instanța

de apel nu a analizat dacă neexecutarea unei obligații acesorii justifică refuzul

de executare a unei obligații principale, pentru a putea fi opusă cu succes de către

intimată o eventuală excepție de neexecutare.

Se mai arată că

opunerea unei excepții de neexecutare trebuie făcută cu bună-credință și aceasta

presupune să fie evaluată în funcție de importanța și gravitatea neexecutării și

că trebuie acceptat și că partea contractuală afectată de neexecutarea contractului

este îndreptățită la o justă reparație în măsura culpei cocontractantului.

Al treilea motiv

al recursului se referă la greșita interpretate a actului juridic dedus judecății

și schimbarea naturii ori a înțelesului său lămurit.

Recurenta arată

că judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți în contract

stabilind drepturi și obligații noi, atribuind astfel actului juridic un înțeles

nou, diferit de cel voit de părți, ori deturnând înțelesul lămurit al acestuia.

Acest principiu

a fost încălcat de către instanța de apel atunci când, analizând semnificația

art. 2.1 și art. 6.2.1 din proiectul de contract din 1 decembrie 2006 în relație

cu actul adițional la contractul de novație din 5 februarie 2007 a considerat că

este presupusă obligația SC S.P. SRL de a face demersuri pentru obținerea unor noi

documentații și avize pentru executarea obiectului actului adițional. O asemenea

obligație nu a existat în sarcina recurentei ca urmare a încheierii actului adițional,

toată documentația tehnică necesară pentru aducerea la îndeplinire a contractului

fiind predată, așa cum se stipulează în art. 2.1 al contactului inițial.

5.2. Intimata

SC C.I.G. SA nu a formulat în cauză întâmpinare, dar a depus note de concluzii,

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat

că instanțele au făcut o apreciere corectă a probelor cauzei statuând că reclamanta

nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, întrucât proiectul la care face referire

recurenta nu includea realizarea lucrărilor de construcție a instalațiilor hidraulice,

astfel încât întreaga motivare a recursului este lipsită de substanță. Intimata

a mai arătat că nu se poate ignora că nu există răspundere fără culpă, potrivit

dispozițiilor art. 998 C. civ., dar și că termenul de predare a lucrării aferente

actului adițional la contractul de novație din 5 februarie 2007 a fost devansat

prin voința părților.

5.3. Recursul

va fi admis, iar, în raport cu considerentele ce vor fi redate în continuare, decizia

atacată va fi casată, iar cauza trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Înalta Curte arată,

în răspunsul formulat la primul motiv al recursului, că analiza excepției de neexecutare

opusă de pârâtă în acțiunea având ca obiect desființarea contractului sinalagmatic

nu poate reprezenta o deturnare a acțiunii de la cauza litigiului, pentru a fi considerată,

în planul motivării, ca fiind străină cauzei.

Pe de altă parte,

plecând de la substanța argumentelor oferite de recurentă pentru susținerea primului

său motiv de recurs, Înalta Curte reține că partea a avut în vedere o motivare insuficientă,

bazată numai pe prezumții simple, de natură a afecta corectitudinea raționamentului

judiciar în operațiunea de stabilire a situației de fapt. Recurenta a considerat

astfel că intepretând probele și conținutul clauzelor proiectulului de contract

din 1 decembrie 2006 la care s-a adiționat actul adițional instanța a dedus, pe

cale de prezumție, că suplimentar proiectului și autorizațiilor și avizelor tehnice

deja predate pârâtei-intimate, erau necesare alte documente pentru realizarea lucrării

contractate suplimentar, în lipsa cărora nu se poate imputa SC C.I.G. SA neexecutarea

obligațiilor contractuale. Aceasta întrucât, obiectul actului adițional la contractul

de novație din 5 februarie 2007 nu se concretiza într-o lucrare disctinctă de cea

inițială, lucru care se susține și pe devizele de ofertă propuse chiar de executant

pentru realizarea lucrărilor la instalația hidraulică și pe concluziile raportului

de expretiză tehnică efectuat în cauză, raport însușit de părți.

În substanța sa,

această critică vizează, de fapt, modalitatea stabilirii situației de fapt de către

prima instanță prin modul de interpretare a probelor administrate, astfel încât,

recunoscând calitatea de mijloc de probă inclusiv prezumțiilor, Înalta Curte consideră

necesar a reaminti că în recurs se realizează exclusiv un control de legalitate

a hotărârii, astfel încât repunerea în discuție a modului de interpretare a probelor

nu este posibilă.

Este însă fondată

critica referitoare la insuficiența motivării deciziei instanței de apel în măsura

în care recurenta arată că nu s-au argumentat concluziile esențiale în planul soluției,

referitoare la necesitatea obținerii unei noi documentații tehnice, în măsura în

care instanța nu a explicat ce documente, avize și autorizații erau necesare suplimentar

celor predate în mod necontestat încă la începutul contractului, în anul 2006.

Deși această insuficiență

în planul motivării derivă din modalitatea interpretării dispozițiilor art. 2.1

din proiectul de contract din 1 decembrie 2006, Înalta Curte arată că era necesar,

urmare dezbaterilor, ca instanța de apel să dea un răspuns complet al motivelor

pentru care a considerat că documentația inițială, predată executantului, era insuficientă

pentru executarea lucrărilor care făceau obiectul actului adițional, lucrări la

casa pompelor de hidranți, ori ce documente tehnice erau necesare a fi obținute

suplimentar, în raport cu care refuzul de executare al intimatei a fost justificat.

Totodată, era necesară motivarea instanței de fond referitoare la caracterul independent

al lucrării de construcție a instalațiilor hidraulice în raport cu lucrarea inițial

contractată, independență apreciată și din punct de vedere tehnic, aceasta și în

lumina comportamentului SC C.I.G. SA de a fi executat o parte a lucrărilor aferente

actului adițional în lipsa pretinselor documente necesare.

Instanța de recurs

mai arată că este fondată critica recurentei potrivit căreia lipsa acestor motive

de natură a explica în mod complet silogismul judiciar care a justificat concluzia

temeiniciei excepției opuse de către intimată, reprezintă o analiză incompletă a

cauzei aptă să afecteze valabilitatea actului de procedură, hotărârea atacată.

Este, de asemenea,

fondată a doua critică din recurs referitoare la greșita aplicare a legii.

Temeinicia criticii

derivă în primul rând din ne respecta rea, cu prilejul rejudecării apelului, a indicațiilor

stablite în decizia de casare din 23 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Potrivit art.

315 C. proc. civ., instanța de fond avea îndatorirea de a analiza nu doar caracterul

total sau parțial al executării prin raportare la un criteriu cantitativ, ci și

evaluarea calității executării parțiale, a caracterului esențial al obligațiilor

neexecutate de către pârâtă, valoarea economică a prestației executate pentru a

se aprecia, în funcție de importanța acestora, relevanța lor în derularea contractului

și incidența sancțiunii rezilierii. Totodată, s-a reținut în decizia de casare că

în primul apel instanța a refuzat analiza îndeplinirii celorlalte condiții ale rezilierii.

Or, la pronunțarea

deciziei nr. 398 din 5 iunie 2014, hotărârea instanței de recurs nu a fost respectată,

aceasta semnificând o încălcare a legii. Analiza instanței de apel în rejudecare

s-a limitat numai la analiza excepției de neexecutare, fără a răspunde obiectivelor

indicate de instanța de recurs, necesare pentru o corecta aplicare dispozițiilor

art. 1020 C. civ. Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel a analizat

doar caracterul neimputabil al refuzului de executare al intimatei, considerând

că aceasta s-a întemeiat justificat pe lipsa documentației tehnice, a avizelor și

autorizațiilor impuse de lege, documente a căror procurare și comunicare erau în

sarcina reclamantei.

Nu au fost deloc

analizate celelalte condiții prevăzute de art. 1020-art. 1021 C. civ., iar instanța

nu și-a întemeiat hotărârea plecând de la cercetările impuse de aceste texte de

lege care reglementează instituția rezilierii contractelor bilaterale. Astfel, nu

a fost evaluată dimensiunea neexecutării obligației pârâtei, modul de operare a

pactului comisoriu prevăzut de părți în art. 8.1.2.3 din proiectul de contract din

1 decembrie 2006, caracterul justificat al refuzului de executare în planul contractului.

Aceasta imprimă

deciziei recurate, pe lângă consecința unei insuficiente motivări și pe cea a aplicării

greșite a legii.

A treia critică

din recurs se justifică pe argumentul interpretării greșite a contractului, prin

deturnarea voinței părților. Astfel, recurenta apreciază că evocarea dispozițiilor

art. 6.2.1 și art. 2.1 din proiectul de contract din 1 decembrie 2006 în legătură

cu actul adițional la contractul de novație din 5 februarie 2007 a impus concluzia

că reclamanta SC S.P. SRL are responsabilitatea elaborării documentației tehnice

și obținerii avizelor și autorizațiilor pentru executarea lucrărilor care fac obiectul

actului adițional.

Înalta Curte arată

că al treilea motiv al recursului, astfel cum este argumentat nu este întemeiat.

Interpretarea

clauzelor evocate nu s-a făcut prin deturnarea înțelesului vădit al convenției și

nici nu a reprezentat o eludare a voinței părților sau o schimbare a obiectului

contractului, înțeleasă a sumă a drepturilor și obligațiilor pe care părțile și

le-au stabilit la încheierea contractului.

Astfel, dacă această

documentație va fi identificată ca necesară pentru executarea obiectivului casa

pompelor de hidranți, aferentă actului adițional la contractul de novație din 5

februarie 2007, în temeiul clauzelor evocate, aceasta este în sarcina beneficiarului

lucrării, adică al reclamantei. Această concluzie reprezintă rezultatul intrepretării

corecte a convenției părților, respectiv a art. 5.1 din actul adițional la contractul

de novație din 5 februarie 2007.

Rămâne însă, potrivit

considerentelor anterior redate, să se stabilească, printr-un examen complet al

cauzei, dacă, după natura lucrărilor contractate prin actul adițional, aceste documente

suplimentare erau necesare față de datele proiectului tehnic și documentația preexistente,

importanța lor în executarea contractului, precum și dacă părțile au prefigurat

necesitatea obținerii acestora ca obligație esențială și determinantă pentru angajamentul

asumat al executantului.

De aceea, pentru

toate considerentele arătate, având în vedere că instanța de recurs apreciază că

în apel nu s-a făcut un examen complet al cauzei, recursul va fi admis, potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., iar în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., decizia atacată va fi casată, iar

cauza trimisă instanței de apel, pentru rejudecare.

Totodată, față

de efectul casării cu trimitere a cauzei la instanța de apel, vor fi soluționate

în apel și cererile accesorii ale părților vizând cheltuielile de judecată efectuate

în procedura recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC S.P. SRL București împotriva deciziei civile nr. 398/2014

din 5 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, pe

care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 martie 2015.