ÎCCJ, decizie (scj.ro #122527)

Casare cu trimitere spre rejudecare. Nerespectarea prevederilor art. 315 din Codul de procedură civilă din 1865. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic : acțiune în reziliere

contract de executare lucrări

excepția de neexecutare

casare cu trimitere spre rejudecare

C. civ. din 1864, art. 1020, art. 1021

C. proc. civ. din 1865, art. 315

Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Sunt încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ. în cazul în care, în rejudecare, instanța de apel, fără a răspunde obiectivelor indicate de instanța de recurs necesare pentru o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1020 C. civ., se limitează numai la analiza excepției de neexecutare din perspectiva caracterului neimputabil al refuzului de executare din partea executantului dintr-un contract de executare lucrări, fără a analiza deloc celelalte condiții prevăzute de art. 1020-1021 C. civ.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 898 din 24 martie 2015

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 08.09.2010, sub nr. xx950/3/2010, reclamanta SC S.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.I.G. SA solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate rezilierea actului adițional nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat în data de 01.09.2007 la contractul de Novație nr. 001/05.02.2007, să fie obligată pârâta la plata sumei de 47.900 euro, în echivalent lei la data plății efective, reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate de societatea pârâtă și plătite de reclamantă în avans; să fie obligată pârâta la plata sumei de 253.870 euro, în echivalent lei la data plății efective, cu titlu de penalități de întârziere, conform art. 7.1 și 7.2 din contractul nr. C021 din 01.12.2006, de 0,5% pe zi din valoarea lucrărilor neexecutate, calculate începând cu data scadenței obligațiilor neexecutate de către pârâtă, 10.10.2007, până la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la plata penalităților în continuare până la data achitării efective a debitului, cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 01.02.2007, în calitate de cumpărătoare a încheiat cu SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL, în calitate de vânzătoare, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 214/01.02.2007, contract având ca obiect imobilul constituit din teren și clădiri situat în București, str. G.P. nr. 2, sector 4.

A mai precizat reclamanta că prin același contract vânzătoarea s-a obligat să finalizeze lucrările de construcție începute, conform descrierilor, planurilor, specificațiilor tehnice cuprinse în contractele semnate de vânzător și furnizorii de materiale și servicii (art. 2-13). Pentru executarea lucrărilor respective, vânzătoarea încheiase, în calitate de beneficiar, proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006, iar calitatea de executant o avea societatea pârâtă. Astfel, a învederat reclamanta faptul că art. 6.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 214/01.02.2007 prevedea că la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006 s-a novat prin înlocuirea vânzătoarei cu cumpărătoarea. S-a încheiat așadar de către cele trei societăți, SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL, în calitate de vechi beneficiar, reclamanta, în calitate de nou beneficiar și societatea pârâtă în calitate de executant, contractul de novație nr. 001/05.02.2007 a contractului nr.  C021 din 01.12.2006.

Întrucât raporturile cu societatea pârâtă au fost foarte bune, acest lucru a determinat-o pe reclamantă să încheie cu pârâta din cauza de față actul adițional nr. 3 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007, prin care au fost contractate lucrări suplimentare, constând în lucrări la gospodăria de apă, respectiv casa pompelor-hidranți la obiectivul din str. Progresului nr. 2, sector 4, pentru un preț negociat de 47.900 Euro, sumă pentru care executantul a emis factura nr. 6810320/05.09.2007, pe care reclamanta a achitat-o în întregime.

A învederat însă reclamanta faptul că pârâta nu a executat aceste lucrări care trebuiau finalizate până la data de 10.10.2007, limitându-se la terminarea celor care făceau obiectul contractului inițial încheiat cu vechiul beneficiar, deși a încasat în întregime prețul integral pentru lucrările suplimentare.

De asemenea, date fiind aceste împrejurări, a menționat reclamanta că a fost nevoită să încheie pentru executarea acelorași lucrări și a unor lucrări suplimentare identificate ca fiind necesare datorită modificărilor legislative în domeniul PSI, cu un alt executant SC A.P. SRL, respectiv contractul nr. 82/06.09.2010.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 969, art. 1020, art. 1073 și art. 1075 C. civ.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 24.05.2011, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În cuprinsul întâmpinării s-a arătat, în esență, faptul că beneficiarul construcției nu i-a pus la dispoziție proiectul tehnic al lucrării și că la momentul întreruperii lucrărilor, în toamna anului 2007, societatea pârâtă executase deja 35% din actul adițional/lucrare. De asemenea, s-a precizat că în luna noiembrie 2009 a reluat executarea lucrării, iar în decembrie 2009 lucrarea era executată în proporție de 65% din actul adițional, apreciindu-se, pe cale de consecință, că nu se poate dispune în cauză rezilierea, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu și-a executat propriile obligații, prevăzute de art. 2.1 și 6.2.2 din contractul C 021/2006. Referitor la penalitățile de întârziere, pârâta a învederat că nicio clauză din contractul părților nu prevede posibilitatea ca penalitățile de întârziere să poată depăși debitul inițial.

Pârâta a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 60.786,68 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea garanției de bună-execuție conform art. 10.4 din contractul nr. C/01.12.2006 și art. 2.8 din contractul de novație nr. 001/05.02.2007, precum și dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a debitului.

1.2. Prin sentința civilă nr. 1600/07.02.2012

,

Tribunalul București a respins ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională, dispunând, totodată, compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În fapt, la data de 01.12.2006 a fost încheiat proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006 între SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL, în calitate de beneficiar, și pârâta SC C.I.G. SA, în calitate de executant, ce avea ca obiect executarea, în conformitate cu cererea beneficiarului și documentația pusă la dispoziție de acesta, lucrările de construcții, instalații și rețele sanitare pentru obiectivul depozit amplasat în București, str. Gara Progresului nr. 2, sector 4, lucrările urmând a fi executate în perioada 01.12.2006 – 30.04.2007.

Potrivit mențiunilor art. 4.1, „Beneficiarul se obligă să plătească executantului prețul total de 373.771,94 euro, fără TVA, pentru executarea și finalizarea lucrărilor, conform ofertei sale, anexa 1 la contract, acceptată de beneficiar.”

Art. 7.1 din convenția menționată mai sus stipula că „în cazul în care, deși executantul poseda documentații de execuție și condiții tehnico-materiale și financiare corespunzătoare, acesta întârzie finalizarea lucrărilor la un obiectiv, peste termenul stabilit prin contract și graficul de execuție, fără a exista condiții de forță majoră, beneficiarul este îndreptățit să aplice o penalizare de 0,5% din valoarea lucrărilor rămase de executat, la obiectivul respectiv”.

Conform prevederilor art. 8.1., rezilierea contractului se poate iniția de oricare din părțile contractante, cu un preaviz de 15 zile lucrătoare, iar în cuprinsul articolului sunt detaliate cazurile de reziliere, din inițiativa executantului/beneficiarului.

De asemenea, SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL, în calitate de vânzătoare, și SC S.P. SRL, în calitate de cumpărătoare, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 214/01.02.2007, obiectul contractului constituindu-l dreptul de proprietate asupra imobilului constituit din teren în suprafață de 10.437 mp, conform actelor, și clădiri, situat în București, str. Gara Progresului nr. 2, sector 4. Imobilul a fost identificat din punct de vedere cadastral în Registrul de Carte funciară nr. 15283 N a localității București, sector 4, număr cadastral 2062/1. La data autentificării contractului, vânzătoarea SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL a transferat cumpărătoarei titlurile de proprietate asupra imobilelor, libere de orice sarcini, obligații, ipoteci și/sau alte drepturi ale terților.

Părțile au convenit că, potrivit art. 2.13 lit. a și lit. c, cumpărătoarea se obligă să finalizeze clădirea conform descrierilor, planurilor și specificațiilor tehnice cuprinse în contractele semnate între Vânzătoare și furnizorii de materiale și servicii până la data semnării contractului, precum și în conformitate cu toate cerințele legale, autorizația de proiectare, proiectele de investiție aprobate și autorizația de construire, respectiv va asigura finalizarea lucrărilor de construcție conform contractului, prin asigurarea de materiale de bună calitate, muncitori și alte resurse necesare. Se mai menționa în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 214/01.02.2007 faptul că la data semnării acestuia proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006 este novat prin înlocuirea vânzătoarei cu cumpărătoarea.

Prin contractul de novație nr. 001 încheiat la data de 05.02.2007 între SC S.P. SRL, SC T.I.S. – Comisionar Vamal SRL și SC C.I.G. SA s-a stabilit preluarea, de către noul beneficiar, a tuturor drepturilor și obligațiilor pe care vechiul beneficiar și le-a asumat prin contractul de construire. De asemenea, s-a convenit asupra contractului de construire, că acesta rămâne valabil și își produce în continuare efectele în raport cu noul beneficiar și cu executantul.

Prin actul adițional nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat în data de 01.09.2007 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007, reclamanta SC S.P. SRL, în calitate de beneficiar, și pârâta-reclamantă SC C.I.G. SA, în calitate de executant, au agreat continuarea relațiilor comerciale în sensul executării lucrărilor la gospodăria de apă, respectiv casa pompelor-hidranți, la obiectiv din str. Gara Progresului nr. 2, sector 4, conform devizului ofertă negociat și acceptat de beneficiar, lucrări necuprinse în contractul de novație nr. 001/05.02.2007, mandatate de către beneficiar. S-a stabilit că valoarea lucrărilor suplimentare executate și necuprinse în contractul de novație nr. 001/05.02.2007 este de 47.900 euro exclusiv TVA, conform devizului ofertă anexat, ce a devenit parte integrantă din contract, iar durata de finalizare a lucrărilor de gospodărie a apelor, ce fac obiectul actului adițional a fost stabilită la 10 octombrie 2007. La pct. V. s-a menționat în cuprinsul art. 5.1 că toate celelalte prevederi, condiții, clauze, termene stipulate în contractul de novație nr. 001/2007 rămân valabile și neschimbate.

Tribunalul a reținut că poziția pârâtei a fost clar exprimată în sensul că în cursul lunii decembrie 2009 lucrarea era executată în proporție de 65% din actul adițional, apreciind, pe cale de consecință, că nu se poate dispune în cauză rezilierea, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu și-a executat propriile obligații, prevăzute de art. 2.1 și 6.2.2 din contractul C 021/2006. Din acest punct de vedere, tribunalul a constatat că, deși prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut că societatea pârâtă nu a executat acele lucrări care trebuiau finalizate până la data de 10.10.2007, limitându-se la terminarea celor care făceau obiectul contractului inițial încheiat cu vechiul beneficiar, deși a încasat în avans întregul preț pentru lucrările suplimentare, respectiv a constatat la 23.11.2009 lipsa totală a lucrărilor, din cuprinsul corespondenței purtate între cele două părți rezultă totuși alte împrejurări.

Prima instanță a arătat că a existat o executare, cel puțin parțială, din partea pârâtei a lucrărilor care au făcut obiectul actului adițional nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat la data de 01.09.2007, apreciind că poziția procesuală adoptată de către reclamantă în sensul negării oricăror lucrări executate de către este contrazisă de chiar conținutul corespondenței la care se face trimitere.

Pe de altă parte, s-a arătat că reclamanta a făcut dovada achitării sumei de 47.900 de euro, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 6810320/05.09.2007, tribunalul reținând că în caz de neîndeplinire de către una dintre părțile raportului contractual sinalagmatic a obligațiilor sale, cealaltă poate solicita, ca și sancțiune a neexecutării culpabile a contractului, rezoluțiunea acestuia, în ipoteza contractelor cu execuție instantanee, sau rezilierea, în ipoteza neexecutării contractelor cu execuție succesivă, aceasta din urmă făcând să înceteze efectele contractului numai pentru viitor, lăsând neatinse prestațiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii.

Potrivit dispozițiilor art. 8.1.2.3 din Proiectul de contract nr. C 021 din 01/12.2006, rezilierea contractului se poate iniția la inițiativa beneficiarului dacă executantul execută lucrări de proastă calitate sau cu materiale necorespunzătoare, deși a fost avertizat în scris despre aceasta.

Date fiind aspectele relevante din cuprinsul considerentelor, întrucât din datele dosarului există dovezi că a existat o executare, fie și parțială din partea debitoarei, în condițiile în care nu au fost indicate de către niciuna dintre părți lucrările efectiv prestate pentru a putea fi centralizate și verificate, pentru a se aprecia cu privire la caracterul esențial/neesențial al lucrărilor neexecutate, instanța a constatat că nu se impune rezilierea actului adițional nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat la data de 01.09.2007, respectiv repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 47.900.

2.1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel SC S.P. SRL numai cu privire la modalitatea de soluționare a cererii principale, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii sale.

În motivare, apelanta a susținut că hotărârea primei instanțe relevă o insuficientă analiză a probatoriului administrat în cauză ce a condus la reținerea unei situații de fapt inexacte. Astfel, a precizat că a probat plata prețului, dar nu ar fi putut proba faptul negativ al neexecutării lucrărilor de către pârâtă decât prin dovedirea executării acelorași lucrări cu o altă societate, proba cu expertiză fiind respinsă în mod nejustificat. Totodată, afirmațiile pârâtei privind executarea, fie și parțială a lucrărilor nu au fost susținute de probele administrate în cauză, existând o interpretare eronată a conținutului corespondenței dintre părți.

Apelanta a mai susținut că instanța de fond, interpretând în mod eronat clauzele contractului, a înlăturat în mod greșit efectele clauzei penale, considerând că aceasta privea doar situația executării parțiale a contractului, nu și pe cea a neexecutării totale.

În fine, a mai arătat apelanta că dispozitivul sentinței atacate nu este în concordanță cu considerentele acesteia. Astfel, în măsura în care se reține că doar o parte a pretențiilor sale sunt dovedite, în sensul că lucrările au fost parțial executate, în opinia apelantei s-ar fi impus ca instanța să admită în parte cererea sa. Neexecutarea parțială este recunoscută chiar de către pârâtă, care a menționat că lucrările sunt în prezent realizate în proporție de 65%.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Astfel, a arătat intimata că nu a contestat achitarea prețului contractului de către apelanta-reclamantă, însă că rata a doua a plății a fost achitată abia în anul 2009, la aproximativ doi ani de la data fixată pentru finalizarea lucrării, 10.10.2007. Or, plata presupunea și cumpărarea materialelor necesare, ceea ce a constituit un prim impediment la începerea lucrării. Ulterior, astfel cum rezultă din corespondență, părțile au convenit continuarea lucrărilor, iar nu sistarea lor. Susține intimata că lucrarea nu a fost finalizată întrucât beneficiarul nu i-a pus la dispoziție proiectul tehnic, nefiind primite avizul și documentația prevăzute de lege.

În opinia intimatei, proba cu expertiză nu era utilă cauzei, aceasta neputând fi admisă pentru probarea unui fapt negativ sau a unui fapt care nu a format obiectul cererii de chemare în judecată.

A mai arătat intimata că în mod corect prima instanță prevederile contractului C 021/01.12.2006, apelanta nedovedind că a pus la dispoziția intimatei documentația necesară. În ceea ce privește penalitatea pentru partea de lucrare neefectuată, aceasta nu a făcut obiectul procesului.

În fine, a susținut intimata că nu există contradicția afirmată de apelantă între considerentele și dispozitivul sentinței, întrucât nu s-au dovedit nici culpa ei și nici punerea sa în întârziere

2.2.

Prin decizia civilă nr. 90 din 20.03.2013, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta să plătească intimatei 700 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a dat relevanța cuvenită normelor juridice incidente în speță, considerentele hotărârii atacate oferind o amplă analiză în fapt și în drept relevantă în pronunțarea sentinței atacate.

În acest cadru, instanța de fond a stabilit în mod corect conținutul raportului juridic dintre părți efectele față de acestea derivând din principiul forței obligatorii a contractului, precum și cadrul procesual cu care a fost învestită. Astfel, apelanta-reclamantă a promovat o acțiune în reziliere pentru neexecutare totală a actului adițional, iar potrivit principiului disponibilității instanța de judecată era ținută nu numai de obiectul cu care părțile au înțeles să o învestească, cât și de cauza acțiunii, respectiv neexecutarea totală a prestațiilor asumate prin contract, care a fost însă infirmată de probele administrate în cauză și de cele suplimentare din apel.

Conduita procesuală a apelantei s-a menținut în calea de atac, continuând să solicite rezilierea pentru neexecutare totală, motiv pentru care nu se poate susține culpa primei instanțe în neanalizarea rezilierii contractului din prisma unei neexecutări parțiale, care ar fi constituit cauza unei alte acțiuni.

Totodată, curtea a considerat că prima instanță a interpretat în mod corect efectele clauzei penale inserate în art. 7.1 și 12.1 din contractul nr. C021 în raport de premisele acțiunii care a fost înregistrată de reclamantă. Fiind expres prevăzute de părți pentru situația neexecutării parțiale, efectele acestor clauze nu ar fi putut fi extinse pentru premisa neexecutării totale invocate de reclamantă în motivarea acțiunii, neexistând din această perspectivă nicio contradicție între considerente și dispozitivul hotărârii atacate.

3.

Prin decizia civilă nr. 3543 din 23.10.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către apelanta-pârâtă SC S.P. SRL, și, casând decizia atacată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele:

Recurenta-reclamantă a solicitat, prin cererea de chemare în  judecată, constatarea rezilierii actului adițional nr. 3 din 1 septembrie 2007 la contractul de novație nr. 001 din 5 februarie 2007 și, pe cale de consecință, restituirea prețului lucrărilor ce au făcut obiectul  acestui act adițional, preț achitat în avans, lucrările  nefiind executate de intimata-pârâtă.

În urma administrării probelor, s-a constatat că intimata a executat o parte din lucrări în valoare de  6.940 euro, valoarea totală a lucrărilor ce urmau a fi executate fiind de 47.900 euro, sumă achitată în avans de către recurentă. Pornind de la aceste constatări, instanța de apel a apreciat că nu poate fi dispusă rezilierea contractului întrucât recurenta-reclamantă a invocat o neexecutare totală a contractului, dovedită fiind o neexecutare parțială, o soluție în acest sens ar încălca principiul disponibilității părților în procesul civil.

Caracterul total sau parțial al neexecutării poate fi analizat în funcție de un criteriu cantitativ sau în funcție de un criteriu calitativ. Neexecutarea poate să fie totală dacă debitorul nu a executat niciuna dintre obligațiile asumate sau dacă defectele calitative ale prestației sunt atât de mari încât lipsesc prestația de orice valoare economică sau de orice interes pentru creditor. Dimpotrivă, neexecutarea va fi parțială dacă debitorul a executat o anumită cantitate din prestațiile asumate sau a executat integral  aceste prestații, dar în mod defectuos, astfel încât, deși se păstrează interesul creditorului, totuși valoarea lor economică este diminuată în raport cu ceea ce s-a contractat  inițial.

Deși neexecutarea este parțială din punct de vedere cantitativ sau calitativ, din punct de vedere juridic ea poate fi totuși considerată ca totală, ca urmare nici rezilierea nu poate fi decât totală.

Cu toate că în considerentele hotărârii atacate instanța de apel a reținut că a existat o neexecutare parțială, a refuzat să analizeze îndeplinirea condițiilor rezilierii contractului motivat exclusiv de limitarea cauzei acțiunii la neexecutarea totală a contractului. Astfel, era obligația instanței de judecată de a verifica și de a aprecia în ce măsură neexecutarea obligației este importantă și gravă, având în vedere că nu orice executare parțială justifică aplicarea unei asemenea sancțiuni.

Neanalizând aceste aspecte instanța de apel a făcut o interpretare greșită și a principiului disponibilității, nerespectând dreptul de opțiune al creditorului prevăzut de art. 1021 C. civ. potrivit căruia „partea în privința căruia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenția, când este posibil, sau să îi ceară desființarea, cu daune-interese”.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a pornit de la principiul că, pentru a se putea dispune rezoluțiunea/rezilierea judiciară unui contract, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: una dintre părți să nu își fi executat, total sau parțial, obligațiile contractuale; neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația; debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condițiile prevăzute de lege.

Cu referire la cea de-a doua condiție, a reținut că partea căreia i se opune sancțiunea nu poate fi considerată în culpă dacă ea a invocat în mod întemeiat excepția de neexecutare a contractului.

Deși prin întâmpinarea depusă la prima instanță pârâta a formulat apărări care se circumscriu excepției de neexecutare, arătând că beneficiarul construcției nu i-a pus la dispoziție proiectul tehnic al lucrării și că reclamanta nu și-a executat propriile obligații, prevăzute de art. 2.1 și 6.2.2 din contractul C 021/2006, prima instanță s-a limitat la analiza primei condiții, respectiv existența unei neexecutări totale sau parțiale, și, constatând-o neîndeplinită, față de caracterul cumulativ al condițiilor rezilierii, nu a trecut și la analiza celor următoare.

Prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs s-a statuat exclusiv asupra chestiunii de drept a neexecutării totale sau parțiale, reținându-se refuzul instanței de apel de a analiza îndeplinirea condițiilor rezilierii contractului, motivat exclusiv de limitarea cauzei acțiunii la neexecutarea totală a contractului.

Întrucât și prin întâmpinarea la apel intimata-pârâtă a reiterat apărările circumscrise excepției de neexecutare a contractului, susținând că lucrarea nu a fost finalizată întrucât beneficiarul nu i-a pus la dispoziție proiectul tehnic, nefiind primite avizul și documentația prevăzute de lege, în rejudecarea apelului se impune a fi analizată această chestiune.

A rezultat din probele administrate și a fost necontestat de părți că în relațiile dintre ele se aplica, în completarea dispozițiilor actului adițional nr. 3 de lucrări suplimentare din 01.09.2007 a cărui reziliere se solicită, dispozițiile contractului nr. C 021 din 01.12.2006.    Potrivit art. 2.1. din contractul nr. C 021 din 01.12.2006, executantul urma să execute instalații și rețele sanitare pe baza documentației puse la dispoziție de beneficiar, rezultând așadar că beneficiarul își asuma obligația corelativă de a pune la dispoziția executantului această documentație. De asemenea, potrivit art. 6.2.1. din același contract, beneficiarul se obliga să obțină, la începerea lucrărilor, toate autorizațiile și avizele necesare în vederea execuției lucrărilor, iar, conform art. 6.2.2. lit. d, să pună la dispoziția executantului, fără plată, întreaga documentație necesară pentru execuția lucrărilor contractate.

Instanța de apel a observat, de asemenea, că prin actul adițional nr. 3 de lucrări suplimentare încheiat în data de 01.09.2007, astfel cum indică chiar titlul acestuia și cum se arată în mod explicit la art. 2.1, părțile au convenit asupra executării unor lucrări noi, necuprinse în contractele inițiale.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul de fond, apelanta-reclamantă nu contestă faptul că nu a obținut noi documentații, însă afirmă că obiectul actului adițional nu reprezintă o lucrare aparte de cele contractate inițial, documentația de execuție și autorizația de construire pe baza cărora ar fi trebuit executat actul adițional fiind cele inițiale.

Or, această afirmație este contrazisă în primul rând chiar de conținutul explicit al actului adițional, însușit de apelanta-reclamantă, care indica în mod expres că lucrările contractate nu au fost cuprinse în contractele anterioare, astfel încât nu se poate presupune că ele au fost acoperite de documentația și autorizația de construire inițiale.

Unica autorizație de construire, cu nr. 676/65271, prezentată de apelanta-reclamantă datează din 29.09.2006, iar proiectul care o însoțește poartă data 17.05.2006. Aceste documente existau, așadar, la momentul încheierii tuturor contractelor prezentate în dosar, astfel încât se impune prezumția că toate aceste contracte vizau lucrările indicate în această autorizație și proiectul care o însoțea. Prin urmare, în virtutea art. 2.1. din actul adițional, lucrările indicate în autorizația de construire și proiectul prezentat de apelanta-reclamantă sunt excluse din obiectul actului adițional a cărui reziliere se solicită.

Nu în ultimul rând, intimata-pârâtă a afirmat prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond că beneficiarul construcției nu îi pusese la dispoziție, până la acel moment, proiectul tehnic al lucrării, document diferit de autorizația de construire.

Așa cum s-a dedus din interpretarea art. 1082 C. civ, în materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligației revine debitorului, creditorul nefiind ținut să probeze decât  existența obligației. Prin urmare, apelanta-reclamantă avea obligația de a dovedi atât executarea obligației sale de obține, la începerea lucrărilor, toate autorizațiile și avizele necesare în vederea execuției lucrărilor, cât și executarea obligației distincte de a pune aceste documente la dispoziția la dispoziția executantului, fără plată. O asemenea dovadă nu a fost însă administrată în speță. Faptul că intimata-pârâtă a executat o parte din lucrări în lipsa documentelor nu o exonerează pe apelanta-reclamantă de propria obligație asumată prin contract și nu constituie un impediment la invocarea, ulterior, a excepției de neexecutare, astfel că nu poate fi primită susținerea apelantei-reclamante în acest sens.

Așadar, neexecutarea parțială de către intimata-pârâtă a obligației sale nu este una culpabilă, ci este justificată de invocarea excepției de neexecutare a contractului sinalagmatic, astfel încât nu este îndeplinită una dintre condițiile necesar a fi întrunite cumulativ pentru ca rezilierea să opereze.

5.1. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC S.P. SRL a declarat recurs solicitând modificarea în tot a deciziei apelate, admiterea apelului, schimbarea senținței în parte și, evocând fondul, admiterea cererii de chemare în judecată.

Motivele recursului au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de recurs, recurenta a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Se arată că exigențele unei motivări de natură a reprezenta considerentul unui examen complet al cauzei, statuate prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost încălcate, afectând actul de procedură final al judecății cu nulitate.

În concret, instanța de apel a aplicat numai prezumții simple rezultate dintr-o interpretare greșită a obligațiilor părților. S-a considerat astfel că era în sarcina reclamantei să pună la dispoziția intimatei autorizații și avize necesare realizării lucrărilor convenite prin actul adițional nr. 3 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007, dar această concluzie este total greșită, deoarece toată documentația necesară s-a aflat la dispoziția SC C.I.G. SA și a făcut obiectul proiectului de execuție nr. 56/206 întocmit de SC A. SRL.

Lucrările contractate prin actul adițional nr. 3 nu reprezintă lucrări independente de cele stabilite prin contractul inițial, astfel că nu se impunea, pentru realizarea acestora, obținerea unor noi autorizații de construire. Raportarea actului adițional la prevederile actului principal nu justifica concluzia că erau necesare documentații tehnice noi. Acest lucru reiese fără putință de tăgadă și din devizele de ofertă propuse de executant la încheierea actului adițional nr. 3/2007, în care se prevedeau în detaliu lucrările ce urmau a fi executate, materialele necesare cu cantități și prețuri precise. În plus, raportul de expertiză efectuat în cauză a relevat că instalațiile hidraulice care fac obiectul actului adițional nr. 3 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007 se executau în baza proiectului predat de către beneficiar și că aceste lucrări nu fuseseră realizate cu respectarea prevederilor proiectului.

În temeiul acestor argumente, recurenta a arătat că instanța de apel nu a arătat ce avize sau documente tehnice suplimentare erau necesare pe lângă cele aflate la dosarul de fond, limitându-se doar la a exclude valabilitatea acestor avize pentru realizarea lucrărilor care făceau obiectul actului adițional nr. 3 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007. De asemenea, instanța de apel nu a arătat de ce a îndepărtat din dosar răspunsurile cu caracter tehnic, concretizate în expertiză, care nu au fost combătute de părți, reținând doar că în sarcina reclamantei exista o asemenea obligație.

Al doilea motiv al recursului a constat, în opinia recurentei, în greșita aplicare a dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ.

Astfel, analizând îndeplinirea condițiilor necesare pentru incidența în cauză a rezoluțiunii, instanța de apel a considerat că nu este îndeplinită condiția ca neexecutarea să fie în culpa intimatei, apreciind și că este justificată invocarea excepției de neexecutare din partea SC C.I.G. SA.

Recurenta susține că a demonstrat în fața instanței că intimata nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, că neexecutarea era imputabilă SC C.I.G. SA, culpa acesteia fiind și prezumată potrivit art. 1082 C. civ. și că aceasta fusese anterior pusă în întârziere, în condițiile art. 1079 C. civ.

Cu toate acestea, în rejudecare, instanța de apel nu a plecat de la indicațiile oferite de instanța de casare, analizând cu prioritate o altă condiție considerată necesară pentru pronunțarea rezilierii pe cale judiciară. Interpretând greșit dispozițiile legale evocate, recurenta a afirmat că instanța de apel a apreciat că intimata a invocat corect excepția de neexecutare a contractului și a exonerat această parte de obligațiile asumate.

Acest raționament este însă invalidat de doctrina și practica judiciară. Chiar dacă s-ar accepta ideea că recurentei îi revenea sarcina de a pune la dispoziția intimatei o documentație nouă, deși acest lucru nu a fost niciodată invocat în cursul derulării proiectului, acest lucru reprezintă un impediment disproporționat de mic în planul importanței obligațiilor, comparativ cu refuzul de executare opus de intimată. Tot astfel, instanța de apel nu a analizat dacă neexecutarea unei obligații accesorii justifica refuzul de executare a unei obligații principale, pentru a putea fi opusă cu succes de către intimată o eventuală excepție de neexecutare.

Se mai arată că opunerea unei excepții de neexecutare trebuie făcută cu bună-credință și aceasta presupune să fie evaluată în funcție de importanța și gravitatea neexecutării și că trebuie acceptat și că partea contractuală afectată de neexecutarea contractului este îndreptățită la o justă reparație în măsura culpei cocontractantului.

Al treilea motiv al recursului se referă la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății și schimbarea naturii ori a înțelesului său lămurit.

Recurenta arată că judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți în contract stabilind drepturi și obligații noi, atribuind astfel actului juridic un înțeles nou, diferit de cel voit de părți, ori deturnând înțelesul lămurit al acestuia.

Acest principiu a fost încălcat de către instanța de apel atunci când, analizând semnificația art. 2.1 și 6.2.1 din proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006 în relație cu actul adițional nr. 3 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007 a considerat că este presupusă obligația SC S.P. SRL de a face demersuri pentru obținerea unor noi documentații și avize pentru executarea obiectului actului adițional. O asemenea obligație nu a existat în sarcina recurentei ca urmare a încheierii actului adițional, toată documentația tehnică necesară pentru aducerea la indeplinire a contractului fiind predată, așa cum se stipulează în art. 2.1 al contactului inițial.

5.2. Intimata SC C.I.G. SA nu a formulat în cauză întâmpinare, dar a depus note de concluzii, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că instanțele au făcut o apreciere corectă a probelor cauzei statuând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, întrucât proiectul nr. 56/2007 la care face referire recurenta nu includea realizarea lucrărilor de construcție a instalațiilor hidraulice, astfel încât întreaga motivare a recursului este lipsită de substanță. Intimata a mai arătat că nu se poate ignora că nu există răspundere fără culpă, potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., dar și că termenul de predare a lucrării aferente actului adițional nr. 3 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007 a fost devansat prin voința părților.

5.3. Recursul a fost admis, iar, în raport cu considerentele ce vor fi redate în continuare, decizia atacată a fost casată, iar cauza trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Înalta Curte arată, în răspunsul formulat la primul motiv al recursului, că analiza excepției de neexecutare opusă de pârâtă în acțiunea având ca obiect desființarea contractului sinalagmatic nu poate reprezenta o deturnare a acțiunii de la cauza litigiului, pentru a fi considerată, în planul motivării, ca fiind străină cauzei.

Pe de altă parte, plecând de la substanța argumentelor oferite de recurentă pentru susținerea primului său motiv de recurs, Înalta Curte reține că partea a avut în vedere o motivare insuficientă, bazată numai pe prezumții simple, de natură a afecta corectitudinea raționamentului judiciar în operațiunea de stabilire a situației de fapt. Recurenta a considerat astfel că interpretând probele și conținutul clauzelor proiectului de contract nr. C021 din 01.12.2006 la care s-a adiționat actul adițional nr. 3 instanța a dedus, pe cale de prezumție, că suplimentar proiectului nr. 56/2006 și autorizațiilor și avizelor tehnice deja predate pârâtei-intimate, erau necesare alte documente pentru realizarea lucrării contractate suplimentar, în lipsa cărora nu se poate imputa SC C.I.G. SA neexecutarea obligațiilor contractuale. Aceasta întrucât, obiectul actului adițional nr. 3 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007 nu se concretiza într-o lucrare distinctă de cea inițială, lucru care se susține și pe devizele de ofertă propuse chiar de executant pentru realizarea lucrărilor la instalația hidraulică și pe concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, raport însușit de părți.

În substanța sa, această critică vizează, de fapt, modalitatea stabilirii situației de fapt de către prima instanță prin modul de interpretare a probelor administrate, astfel încât, recunoscând calitatea de mijloc de probă inclusiv prezumțiilor, Înalta Curte consideră necesar a reaminti că în recurs se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii, astfel încât repunerea în discuție a modului de interpretare a probelor nu este posibilă.

Este, însă, fondată critica referitoare la insuficiența motivării deciziei instanței de apel în măsura în care recurenta arată că nu s-au argumentat concluziile esențiale în planul soluției, referitoare la necesitatea obținerii unei noi documentații tehnice, în măsura în care instanța nu a explicat ce documente, avize și autorizații erau necesare suplimentar celor predate în mod necontestat încă la începutul contractului, în anul 2006.

Deși această insuficiență în planul motivării derivă din modalitatea interpretării dispozițiilor art. 2.1 din proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006, Înalta Curte arată că era necesar, urmare dezbaterilor, ca instanța de apel să dea un răspuns complet al motivelor pentru care a considerat că documentația inițială, predată executantului, era insuficientă pentru executarea lucrărilor care făceau obiectul actului adițional – lucrări la casa pompelor de hidranți -, ori ce documente tehnice erau necesare a fi obținute suplimentar, în raport cu care refuzul de executare al intimatei a fost justificat. Totodată, era necesară motivarea instanței de fond referitoare la caracterul independent al lucrării de construcție a instalațiilor hidraulice în raport cu lucrarea inițial contractată, independență apreciată și din punct de vedere tehnic, aceasta și în lumina comportamentului SC C.I.G. SA de a fi executat o parte a lucrărilor aferente actului adițional în lipsa pretinselor documente necesare.

Instanța de recurs mai arată că este fondată critica recurentei potrivit căreia lipsa acestor motive de natură a explica în mod complet silogismul judiciar care a justificat concluzia temeiniciei excepției opuse de către intimată, reprezintă o analiză incompletă a cauzei aptă să afecteze valabilitatea actului de procedură, hotărârea atacată.

Este, de asemenea, fondată a doua critică din recurs referitoare la greșita aplicare a legii.

Temeinicia criticii derivă în primul rând din nerespectarea, cu prilejul rejudecării apelului, a indicațiilor stabilite în decizia de casare nr. 3453/23.10.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit art. 315 C. proc. civ., instanța de fond avea îndatorirea de a analiza nu doar caracterul total sau parțial al executării prin raportare la un criteriu cantitativ, ci și evaluarea calității executării parțiale, a caracterului esențial al obligațiilor neexecutate de către pârâtă, valoarea economică a prestației executate pentru a se aprecia, în funcție de importanța acestora, relevanța lor în derularea contractului și incidența sancțiunii rezilierii. Totodată, s-a reținut în decizia de casare că în primul apel instanța a refuzat analiza îndeplinirii celorlalte condiții ale rezilierii.

Or, la pronunțarea deciziei nr. 398/05.06.2014, hotărârea instanței de recurs nu a fost respectată, aceasta semnificând o încălcare a legii. Analiza instanței de apel în rejudecare s-a limitat numai la analiza excepției de neexecutare, fără a răspunde obiectivelor indicate de instanța de recurs, necesare pentru o corecta aplicare a dispozițiilor art. 1020 C. civ. Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel a analizat doar caracterul neimputabil al refuzului de executare al intimatei, considerând că aceasta s-a întemeiat justificat pe lipsa documentației tehnice, a avizelor și autorizațiilor impuse de lege, documente a căror procurare și comunicare erau în sarcina reclamantei.

Nu au fost deloc analizate celelalte condiții prevăzute de art. 1020-1021 C. civ., iar instanța nu și-a întemeiat hotărârea plecând de la cercetările impuse de aceste texte de lege care reglementează instituția rezilierii contractelor bilaterale. Astfel, nu a fost evaluată dimensiunea neexecutării obligației pârâtei, modul de operare a pactului comisoriu prevăzut de părți în art. 8.1.2.3 din proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006, caracterul justificat al refuzului de executare în planul contractului.

Aceasta imprimă deciziei recurate pe lângă consecința unei insuficiente motivări și pe cea a aplicării greșite a legii.

A treia critică din recurs se justifică pe argumentul interpretării greșite a contractului, prin deturnarea voinței părților. Astfel, recurenta apreciază că evocarea dispozițiilor art. 6.2.1 și art. 2.1 din proiectul de contract nr. C021 din 01.12.2006 în legătură cu actul adițional nr. 3 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007 a impus concluzia că reclamanta SC S.P. SRL are responsabilitatea elaborării documentației tehnice și obținerii avizelor și autorizațiilor pentru executarea lucrărilor care fac obiectul actului adițional.

Înalta Curte arată că al treilea motiv al recursului, astfel cum este argumentat, nu este întemeiat.

Interpretarea clauzelor evocate nu s-a făcut prin deturnarea înțelesului vădit al convenției și nici nu a reprezentat o eludare a voinței părților sau o schimbare a obiectului contractului, înțeleasă ca sumă a drepturilor și obligațiilor pe care părțile și le-au stabilit la încheierea contractului.

Astfel, dacă această documentație va fi identificată ca necesară pentru executarea obiectivului casa pompelor de hidranți, aferentă actului adițional nr. 3 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007, în temeiul clauzelor evocate, aceasta este în sarcina beneficiarului lucrării, adică al reclamantei. Această concluzie reprezintă rezultatul interpretării corecte a convenției parților, respectiv a art. 5.1 din actul adițional nr. 3 la contractul de novație nr. 001/05.02.2007.

Rămâne, însă, potrivit considerentelor anterior redate, să se stabilească, printr-un examen complet al cauzei, dacă, după natura lucrărilor contractate prin actul adițional, aceste documente suplimentare erau necesare față de datele proiectului tehnic și documentația preexistente, importanța lor în executarea contractului, precum și dacă părțile au prefigurat necesitatea obținerii acestora ca obligație esențială și determinantă pentru angajamentul asumat al executantului.

De aceea, pentru toate considerentele arătate, având în vedere că instanța de recurs apreciază că în apel nu s-a făcut un examen complet al cauzei, recursul a fost admis, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., decizia atacată a fost casată, iar cauza trimisă instanței de apel, pentru rejudecare.

Totodată, față de efectul casării cu trimitere a cauzei la instanța de apel, vor fi soluționate în apel și cererile accesorii ale părților vizând cheltuielile de judecată efectuate în procedura recursului.