ÎCCJ, decizie (scj.ro #83375)

de executare

lucrări. Stingerea obligațiilor. Plată nedatorată

Cuprins

pe materii:

Drept civil. Contracte sau convenții. Stingerea

obligațiilor. Despre plată

Index

alfabetic:

-contract de executare

lucrări

-datorie

-debit

-plată

-repetițiunea

-stingerea

obligațiilor

C.civ., art.1092

Potrivit

art. 1092

C.civ., orice

plată presupune o

datorie,

ceea ce s-a plătit

fără să fie

debit este

supus

repetițiunii.

Repetițiunea nu este admisă în

privința obligațiilor

naturale ,

care au fost

achitate de bună voie.

(Secția comercială, decizia nr.2287 din 12

iunie

2007

)

Prin sentința nr.4919 din 12

iunie 2006, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a

respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată

de reclamanta SC V. SA, în contradictoriu cu pârâta SC C.D. SA, având ca obiect

obligarea la plata sumelor de 29.639,87 USD, sumă încasată în plus de

către pârâtă și 1.467 USD, dobânda legală de 6

% ,

calculată pentru neplata sumei încasate în plus,

respingând excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de

pârâtă prin întâmpinare.

În motivarea hotărârii,

instanța de fond a reținut încheierea de către părți a

contractului nr.2011 din 13 octombrie 1999, având ca obiect executarea unor lucrări

de refacere a hidroizolației și reparații iluminatoare ale

teraselor clădirilor prezentate în caietul de sarcini,

contract

modificat

prin 6

acte

adiționale.

La 2 iulie 2003, părțile

au încheiat o minută

în care au

arătat că în urma minutei din 4 iunie 2003, de comun acord, au

stabilit realizarea unui act adițional

la contractul nr.2011/1999, în termen de 7 zile, în vederea rezilierii

lui prin acordul părților, în stingerea obligațiilor reciproce.

Prin procesul verbal de conciliere încheiat la 3 martie 2004,

creditoarea a cerut suma de 29.639,87 USD, cu titlu de preț, încasată

în plus de debitoarea SC C.D. SRL, aceasta invocând lipsa unui act

adițional la contract.

Susținerea reclamantei cu

privire la încetarea contractului a fost înlăturată de instanța

de fond, față de prevederile art.8 pct.1 din contract,

potrivit

cărora

contractul

se

poate rezilia

numai cu acordul

părților, concretizat

prin act

adițional, iar cele două faxuri și

minuta nu întrunesc această

condiție.

Cum plata nu a fost făcută

din eroare, instanța de fond

a

înlăturat

și susținerile reclamantei cu privire

la plata

nedatorată și la îmbogățirea fără just temei,

conform art.992 – 994 și art.

1092 C. civ.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva deciziei a fost admis de Curtea de Apel București , Secția

a V-a comercială, prin decizia nr.614 din 30 noiembrie 2006, schimbându-se

în tot sentința apelată.

S-a admis

în parte acțiunea precizată și pârâta a fost obligată

să

plătească reclamantei suma de 24.824,70

USD, despăgubiri, în echivalent în lei la cursul BNR la data

plății și 32.443,26 RON, dobânda legală calculată

pentru perioada 2 iulie 2003 – 28 februarie 2006.

Criticile apelantei cu privire la

interpretarea minutei și a probelor administrate, din perspectiva

efectuării unei plăți nedatorate, conform art.992 C. civ., au

fost apreciate ca întemeiate și au fost reținute de instanța de

apel în considerentele deciziei

sale.

Părțile au purtat

discuții cu privire la rezilierea contractului la nivelul

realizărilor, nefinalizate printr-un act adițional, conform art.9 din

contract. Deși, prin minuta din 2 iulie 2003, pârâta a recunoscut datoria

de 24.907,46 USD și a solicitat ca stingerea acesteia să se facă

în cadrul contractului, prin execuții de lucrări de

hidroizolații, nu a rezultat din probe că raporturile contractuale au

continuat și că reclamanta a fost de acord cu acest mod de stingere a

obligației.

Raportul de expertiză efectuat

în cauză a constatat că diferența dintre valoarea

lucrărilor executate de pârâtă și cea acceptată de

reclamantă este de 24.024,70 USD, așa cum rezultă din plata

avansului pentru executarea lucrărilor din actul adițional nr.6

și din plata

efectuată

în

plus față de valoarea

lucrărilor executate de pârâtă.

Instanța a

reținut că, în speță, nu sunt întrunite condițiile

îmbogățirii fără justă cauză, dar sunt întrunite

cele prevăzute de art.993 și 1092 C.civ.

Inițial, pârâta a fost de

bună credință, acceptând plata,

dar ,

ulterior încheierii minutei din 2 iulie 2003, prin care a recunoscut debitul, a

refuzat nejustificat restituirea sumei, astfel că, va datora și

dobânda legală.

Împotriva deciziei, pârâta a

declarat recurs, invocând greșita interpretare

a

actului juridic dedus judecății, fapt ce se încadrează in

ipoteza motivului de nelegalitate prevăzut în dispozițiile art.304

pct.8 C.proc.civ.

În

esență, recurenta a susținut că, în mod greșit,

instanța de apel a apreciat voința părților ca fiind în

sensul încetării contractului la nivelul realizărilor,

condițiile plății nedatorate nefiind întrunite, plata

făcută de solvens nefiind o plată din eroare ci un avans în

derularea contractului.

Recursul nu

este

fondat.

Instanța

de apel a făcut o corectă interpretare a voinței

părților concretizată în prevederile contractului pe care

acestea l-au încheiat la 13 octombrie 1999, având ca obiect executarea unor

lucrări de refacere a hidroizolației și reparații

luminatoare cât și a minutelor, ulterior intervenite, din 4 iunie 2003

și 2 iulie 2003, în care părțile au hotărât rezilierea

contractului prin act adițional în termen de 7 zile și stingerea

obligațiilor reciproce la nivelul executării obligațiilor.

Actul adițional de încetare consensuală a contractului

nu a mai fost încheiat în termenul convenit.

Cu toate acestea, în

mod corect, instanța de apel a constatat îndeplinite condițiile

plății nedatorate cu privire la suma de bani

ce

a fost plătită în plus, din eroare, neavând acoperire în

lucrările efectuate, fiind o plată fără cauză.

Potrivit

art.1092 C. civ., orice plată presupune o datorie, ceea

ce

s-a plătit fără să fie debit fiind supus repetițiunii.

Or, soluția instanței de apel, de obligare a pârâtei la restituirea

sumei de bani care nu are acoperire în lucrările prestate și

a fost plătită din eroare, este

corectă.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport cu prevederile art.304

pct.8 C. proc.civ., a respins recursul declarat de pârâtă

împotriva deciziei nr.614 din 30 noiembrie

2006,pronunțată de Curtea de Apel București,

Secția a V-a Comercială, ca

nefondat , menținând ca legală decizia atacată.