ÎCCJ, decizie (scj.ro #83375)

7. Contract de executare lucrări. Stingerea obligațiilor. Plată nedatorată Cuprins pe materii: Drept civil. Contracte sau convenții. Stingerea obligațiilor. Despre plată Index alfabetic: -contract de executare lucrări -datorie -debit -plată -repetițiunea -stingerea obligațiilor C.civ., art.1092 Potrivit art. 1092 C.civ., orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii. Repetițiunea nu este admisă în privința obligațiilor naturale , care au fost achitate de bună voie. (Secția comercială, decizia nr.2287 din 12 iunie 2007 ) Prin sentința nr.4919 din 12 iunie 2006, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC V. SA, în contradictoriu cu pârâta SC C.D.

SA, având ca obiect obligarea la plata sumelor de 29.639,87 USD, sumă încasată în plus de către pârâtă și 1.467 USD, dobânda legală de 6 % , calculată pentru neplata sumei încasate în plus, respingând excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare. În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut încheierea de către părți a contractului nr.2011 din 13 octombrie 1999, având ca obiect executarea unor lucrări de refacere a hidroizolației și reparații iluminatoare ale teraselor clădirilor prezentate în caietul de sarcini, contract modificat prin 6 acte adiționale. La 2 iulie 2003, părțile au încheiat o minută în care au arătat că în urma minutei din 4 iunie 2003, de comun acord, au stabilit realizarea unui act adițional la contractul nr.2011/1999, în termen de 7 zile, în vederea rezilierii lui prin acordul părților, în stingerea obligațiilor reciproce.

Prin procesul verbal de conciliere încheiat la 3 martie 2004, creditoarea a cerut suma de 29.639,87 USD, cu titlu de preț, încasată în plus de debitoarea SC C.D. SRL, aceasta invocând lipsa unui act adițional la contract. Susținerea reclamantei cu privire la încetarea contractului a fost înlăturată de instanța de fond, față de prevederile art.8 pct.1 din contract, potrivit cărora contractul se poate rezilia numai cu acordul părților, concretizat prin act adițional, iar cele două faxuri și minuta nu întrunesc această condiție. Cum plata nu a fost făcută din eroare, instanța de fond a înlăturat și susținerile reclamantei cu privire la plata nedatorată și la îmbogățirea fără just temei, conform art.992 – 994 și art. 1092 C. civ.

Apelul declarat de reclamantă împotriva deciziei a fost admis de Curtea de Apel București , Secția a V-a comercială, prin decizia nr.614 din 30 noiembrie 2006, schimbându-se în tot sentința apelată. S-a admis în parte acțiunea precizată și pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 24.824,70 USD, despăgubiri, în echivalent în lei la cursul BNR la data plății și 32.443,26 RON, dobânda legală calculată pentru perioada 2 iulie 2003 – 28 februarie 2006. Criticile apelantei cu privire la interpretarea minutei și a probelor administrate, din perspectiva efectuării unei plăți nedatorate, conform art.992 C. civ., au fost apreciate ca întemeiate și au fost reținute de instanța de apel în considerentele deciziei sale.

Părțile au purtat discuții cu privire la rezilierea contractului la nivelul realizărilor, nefinalizate printr-un act adițional, conform art.9 din contract. Deși, prin minuta din 2 iulie 2003, pârâta a recunoscut datoria de 24.907,46 USD și a solicitat ca stingerea acesteia să se facă în cadrul contractului, prin execuții de lucrări de hidroizolații, nu a rezultat din probe că raporturile contractuale au continuat și că reclamanta a fost de acord cu acest mod de stingere a obligației. Raportul de expertiză efectuat în cauză a constatat că diferența dintre valoarea lucrărilor executate de pârâtă și cea acceptată de reclamantă este de 24.024,70 USD, așa cum rezultă din plata avansului pentru executarea lucrărilor din actul adițional nr.6 și din plata efectuată în plus față de valoarea lucrărilor executate de pârâtă.

Instanța a reținut că, în speță, nu sunt întrunite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, dar sunt întrunite cele prevăzute de art.993 și 1092 C.civ. Inițial, pârâta a fost de bună credință, acceptând plata, dar , ulterior încheierii minutei din 2 iulie 2003, prin care a recunoscut debitul, a refuzat nejustificat restituirea sumei, astfel că, va datora și dobânda legală. Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, invocând greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, fapt ce se încadrează in ipoteza motivului de nelegalitate prevăzut în dispozițiile art.304 pct.8 C.proc.civ. În esență, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat voința părților ca fiind în sensul încetării contractului la nivelul realizărilor, condițiile plății nedatorate nefiind întrunite, plata făcută de solvens nefiind o plată din eroare ci un avans în derularea contractului.

Recursul nu este fondat. Instanța de apel a făcut o corectă interpretare a voinței părților concretizată în prevederile contractului pe care acestea l-au încheiat la 13 octombrie 1999, având ca obiect executarea unor lucrări de refacere a hidroizolației și reparații luminatoare cât și a minutelor, ulterior intervenite, din 4 iunie 2003 și 2 iulie 2003, în care părțile au hotărât rezilierea contractului prin act adițional în termen de 7 zile și stingerea obligațiilor reciproce la nivelul executării obligațiilor. Actul adițional de încetare consensuală a contractului nu a mai fost încheiat în termenul convenit. Cu toate acestea, în mod corect, instanța de apel a constatat îndeplinite condițiile plății nedatorate cu privire la suma de bani ce a fost plătită în plus, din eroare, neavând acoperire în lucrările efectuate, fiind o plată fără cauză.

Potrivit art.1092 C. civ., orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit fiind supus repetițiunii. Or, soluția instanței de apel, de obligare a pârâtei la restituirea sumei de bani care nu are acoperire în lucrările prestate și a fost plătită din eroare, este corectă. Așa fiind, Înalta Curte, în raport cu prevederile art.304 pct.8 C. proc.civ., a respins recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr.614 din 30 noiembrie 2006,pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a Comercială, ca nefondat , menținând ca legală decizia atacată.