ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 614/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

614 din 31 ianuarie 2006

Prin sentința penală nr. 216 din 4

mai 2005, Tribunalul Vrancea l-a condamnat printre alții pe inculpatul T.C., la

pedepse de 20 ani închisoare și 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor

de omor calificat deosebit de grav și violare de domiciliu, fapte prevăzute de art.

174 – art. 175 lit. a) și art. 176 lit. a) și art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani

închisoare.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 282/ A din 23 martie 2005, a respins apelul iar inculpatul

nemulțumit a atacat decizia cu recurs.

Prin decizia penală nr. 5431pronunțată

la 27 septembrie 2005, în dosarul nr. 4748/2005, secția penală a Înaltei Curți

de Casație și Justiție a respins, ca tardiv, recursul.

Împotriva acestei hotărâri a făcut

cerere de contestație în anulare condamnatul care a motivat că pedeapsa de 20

de ani închisoare este mult prea mare față de actele comise în infracțiunea de

omor.

Contestația urmează a fi respinsă ca

nefondată.

Potrivit art. 386 C. proc. pen.,

împotriva hotărârilor definitive se poate face contestație în anulare în

următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește ca la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împrejurare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i) cu privire la care existau probe în

dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive de condamnare.

Întinderea pedepsei și participarea

la săvârșirea infracțiunii țin de judecata în fond și căile de atac, ele nu pot

constitui motiv de anulare a unei hotărâri definitive, cazurile enumerate în art.

386 alin. (1) C. proc. pen., fiind singurele prevăzute de lege care pot

constitui temei a cererii de contestație în anulare.

Așa fiind, urmează a respinge, ca

nefondată, contestația în anulare.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.