ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36 din 27 aprilie 2011 a Tribunalului Vâlcea a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul T.G., (în prezent aflat în stare de deținere la Penitenciarul Colibași), împotriva sentinței penale nr. 192 din 22 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 565/90/2010. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2011 la Tribunalul Vâlcea, condamnatul T.G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 192/2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 565/90/2010. În motivarea cererii revizuientul condamnat a susținut că se impune reanalizarea cazului său, întrucât este nevinovat și a fost trimis în judecată pe baza unor mărturii mincinoase.

Prima instanță a apreciat că, fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea nu poate privi decât hotărâri penale definitive, iar în speță această cerință nu este îndeplinită, nefiind epuizate căile ordinare de atac împotriva hotărârii de condamnare. Împotriva acestei sentințe, revizuientul T.G. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea hotărârii cu consecința rejudecării procesului, pe motiv că este nevinovat. Prin decizia penală nr. 93/A din 6 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1540/90/2011, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul T.G. împotriva sentinței penale nr. 36 din data de 27 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 1540/90/2011.

A fost obligat pe apelantul revizuient la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 RON onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a constatat că în mod justificat instanța de fond a apreciat că cererea de revizuire formulată de condamnatul T.G. este inadmisibilă, întrucât acesta a exercitat calea extraordinară de atac împotriva unei hotărâri care nu era definitivă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 393 și art. 403 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientul condamnatul T.G., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, întrucât în opinia sa consideră că cererea de revizuire este admisibilă, condamnarea sa a fost dispusă în baza unor mijloace de probă care nu reflectă adevărul. În acest sens a precizat că martorii audiați în cauză au relevat în declarațiile lor aspecte neconforme cu realitatea. Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauză în raport de hotărârile pronunțate în cauză, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare condamnatului T.G., soluție care în mod legal a fost menținută de instanța de apel.

Astfel, este de menționat faptul că principala deosebire dintre căile ordinare de atac și căile extraordinare de atac privește hotărârile care pot fi atacate, în sensul că primele se exercită înainte ca hotărârea judecătorească să rămână definitivă, deci împotriva unei hotărâri nedefinitive, iar celelalte numai după ce hotărârea judecătorească a intrat în puterea lucrului judecat, deci împotriva unei hotărâri judecătorești definitive. În timp ce căile ordinare de atac declanșează o nouă judecată, ce se înscrie în ciclul procesual normal, constituit în sistemul dublului sau triplului grad de jurisdicție, căile extraordinare de atac declanșează o judecată în afara gradelor de jurisdicție prevăzute de lege, constând în reluarea unei activității de judecată deja efectuate, uneori din faza de urmărire penală, cum este cazul revizuirii.

Raportat la momentul în care pot fi exercitate, căile ordinare de atac au prioritate față de căile extraordinare de atac, așa încât acestea din urmă nu pot fi declanșate atâta timp cât căile ordinare sunt în curs de desfășurare sau de rezolvare, ori nu s-a epuizat termenul de exercitare a lor, putându-se vorbi din acest punct de vedere de caracterul subsidiar al căilor extraordinare de atac. Potrivit dispozițiilor art. 393, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penala, cât și cu privire la latura civilă. Conform dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., la momentul admiterii în principiu a cererii de revizuire, instanța, ascultând concluziile procurorului și ale părților, trebuie să verifice dacă cererea de revizuire este făcută in condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen.., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire de cere, a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Așadar, din interpretarea textelor de lege evocate rezultă că cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 C. proc.

pen., admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere. Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept. Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, în situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 393 și art. 394 C. proc.

pen. soluția dată de aceasta nu poate fi decât aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, în acest sens pronunțându-se și Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. LX din 24 septembrie 2007 în recurs în interesul legii, publicată în M.Of., Partea I nr. 574/30.07.2008. Revenind la cauză, din verificarea actelor dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 192 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 565/90/2010, inculpatul T.G. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani. Același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.

pe o perioadă de 4 ani, alături de pedeapsa prevăzută de 18 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen.; i-au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și a arestării preventive începând cu data de 18 noiembrie 2009, la 22 decembrie 2010. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T.G., cauza fiind înregistrată la data de 02 februarie 2011 pe rolul Curții de Apel Pitești sub nr. 565/90/2010.

Așadar, la data de 21 martie 2011 când condamnatul T.G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 192 din data de 22 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 565/90/2010, cauza se afla pe rolul Curții de Apel Pitești, care a fost investită cu soluționarea apelului pe care acesta l-a declarat împotriva acestei hotărâri. Cum cererea de revizuire a fost formulată împotriva unei hotărâri nedefinitive, în mod corect s-a apreciat că în cauză nu a fost realizată condiția prealabilă obligatorie prevăzută de art. 393 C. proc. pen., astfel că în mod judicios prima instanță a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă iar instanța de control judiciar că apelul este nefondat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul T.G. împotriva deciziei penale nr. 93/A din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de Familie. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul T.G. împotriva deciziei penale nr. 93/A din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2012.