ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3551/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3551/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului penal de față,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 72 din 19 aprilie 2012, Tribunalul Vâlcea, în baza art. 403

alin. (3) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire

formulată de condamnatul S.M., împotriva sentinței penale nr. 7 din 29 ianuarie

2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 519/2002.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat pe revizuent la 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, sumă în care se include și onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu

în cuantum de 100 RON, ce va fi avansat anticipat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 7 din 20 ianuarie 2003

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul nr. 519/2002, a fost

respinsă cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind schimbarea

încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În același timp, a fost admisă cererea

formulată de procuror și, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei, din art. 215 alin. (1), (4) și (5), cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),

(3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza

căruia instanța l-a condamnat pe inculpatul S.M. la 13 ani închisoare în

condițiile prevăzute de art. 57 și art. 71 C. pen.

I-au fost interzise inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 6

ani.

S-a menținut măsura arestării

preventive luată față de inculpat prin mandatul din 27 noiembrie 2001 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Prima instanță a constatat că

prejudiciul penal produs de inculpat părților vătămate - civile este de

9.036.187.388 ROL, din care s-a recuperat suma de 1.517.132.095 ROL, iar

prejudiciul civil este de 12.894.437.297 ROL.

În baza art. 14 alin. (1), alin. (3)

lit. b) și alin. ultim C. proc. pen., raportat la art. 998 și urm. C. civ., au fost

admise acțiunile civile formulate de părțile civile iar inculpatul a fost obligat

să le plătească cu titlu de despăgubiri următoarele sume:

Craiova, b-dul O., jud. Dolj – 147.277.432 ROL;

strada S.I., sector 6 - 367.801.432 ROL;

strada T.V., jud. Mureș - 116.200.161 ROL;

R., jud. Mureș - 13.904.941 ROL;

V., jud. Sibiu - 1.121.997.797 ROL;

strada M.G., jud. Cluj - 86.756.463 ROL;

92.000.000 ROL;

P., jud. Ilfov - 500.966.973 ROL;

G., jud. Suceava - 55.640.000 ROL;

141.542.244 ROL;

B-dul U., sector 5 - 66.670.388 ROL;

str. L.T., sector 3 - 227.130.540 ROL;

strada A.L., jud. Bihor - 147.728.138 ROL;

strada E.V., sector 1 - 301.896.307 ROL;

strada Ș.V., jud. Vâlcea - 217.755.864 ROL;

B. km. 5, jud. Buzău, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F. SRL Rm.

Vâlcea - 3.229.906.647 ROL;

în B-dul C.R., sector 3 - 127.293.840 ROL;

în strada N.T., jud. Cluj - 193.109.064 ROL;

D., jud. Galați - 474.000.000 ROL;

în B-dul M.V., jud. Sălaj - 604.684.034 ROL;

strada A., jud. Bihor - 974.210.598 ROL;

strada Ș.V., jud. Vâlcea - 266.681.725 ROL;

Hunedoara - 244.788.681 ROL;

str. I., jud. Gorj - 53.721.360 ROL;

C., jud. Teleorman – 467.030.760 ROL și

strada R., jud. Sălaj - 2.658.291.229 ROL;

S-a constatat că prejudiciile produse părților

vătămate SC C. Rm. Vâlcea, cu sediul în B-dul C.T., jud. Vâlcea; SC E. SRL Rm. Vâlcea,

cu sediul în strada I.P., jud. Vâlcea; SC. C.C. SA, cu sediul în comuna D., jud.

Călărași; SC H.G. SRL, cu sediul în cormuna B., Ferma Agricolă B., jud. Argeș; SC

E. SA Sibiu, cu sediul în soș. A.I., jud. Sibiu; SC C.C.B., jud. Vâlcea; SC D.P.I.

SRL București, cu sediul în strada F., sector 2; SC G. SRL, cu sediul în comuna

V., sat B., jud. Brăila; SC S.G. SRL Slatina, cu sediul în strada M., jud. Olt și

SC A. SA Rm. Vâlcea, cu sediul în C.T., jud. Vâlcea, au fost recuperate și aceste

societăți nu s-au constituit părți civile în cauză.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut, în esență, că în perioada anilor 2000-2001 în calitate de administrator

al societăților comerciale SC M. SRL Rm. Vâlcea, SC S. SRL Rm. Vâlcea, SC D.R. SRL

Rm. Vâlcea, SC F. SRL Rm. Vâlcea și SC U. SRL Rm. Vâlcea, societăți pe care le-a

înființat sau pe care le-a preluat prin cesionare, s-a aprovizionat cu mărfuri de

la un număr de 35 societăți comerciale din mai multe județe ale țării și, cu toate

că se afla în interdicție bancară sau în lichidare judiciară, a emis ca instrumente

de plată, cecuri și bilete la ordin, fără a avea disponibil în conturi, ori nu a

achitat contravaloarea produselor cumpărate.

În scopul de a prejudicia aceste societăți,

în cele mai multe cazuri inculpatul cumpăra inițial cantități mici de produse a

căror contravaloare o achita integral pentru a câștiga încrederea furnizorilor,

după care, comanda cantități mai mari de produse pentru achitarea cărora emitea

cecuri sau bilete la ordin pentru care nu avea disponibil în cont, sau pe care nu

le mai plătea. În acest fel, conform raportului de expertiză efectuat în dosar,

a produs părților vătămate, precum și părților vătămate care s-au constituit părți

civile în cauză un prejudiciu penal în sumă de 9.036.187.388 ROL și un prejudiciu

civil în cuantum de 12.894.437.297 ROL, reprezentând rata inflației, dobânzile bancare

și penalitățile contractuale.

Din valoarea prejudiciului creat, ca urmare

a plăților efectuate de inculpat sau în urma compensărilor efectuate, în faza de

urmărire penală s-a recuperat suma de 1.517.132.095 ROL.

Împotriva acestei soluții a declarat apel

inculpatul și prin decizia penală nr. 159 A din 10 iunie 2003, pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția penală, în Dosarul nr. A - 2160/2003, apelul a fost respins

ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs S.C., soția inculpatului și prin decizia nr. 1976 din 14 aprilie

2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 3130/2003, recursul a fost respins ca nefondat.

Ulterior, la data de 8 noiembrie 2006,

împotriva aceleiași sentințe, a declarat apel inculpatul S.M., apel ce a fost respins

ca inadmisibil prin decizia nr. 5/A din 11 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul

nr. 4535/46/2006.

Pe considerentul că la săvârșirea unor

acte materiale de inducere în eroare a unor părți vătămate, prin emiterea de cecuri

fără acoperire, culpa a aparținut SC B. SA Rm. Vâlcea deoarece, înainte de încetarea

contractului de credit încheiat între această bancă și SC D. SRL, banca a retras

disponibilul din contul societății al cărei administrator era fără să-i aducă la

cunoștință acest aspect, S.M. a formulat cerere de revizuirea sentinței penale

nr. 7 din 29 ianuarie 2003, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul

nr. 519/2002.

Această cerere, întemeiată pe dispozițiile

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea,

secția penală sub nr. 4290/90/2007.

Prin sentința penală nr. 31/F din 27 februarie

2007, pronunțată în acest dosar, cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe baza relațiilor privind activitatea

financiară a SC D. SRL comunicate de banca P. SA Rm. Vâlcea, instanța a reținut

că societatea administrată de revizuent a avut cont deschis la această bancă și

că S.M., în numele societății sale, a obținut un credit pentru derularea activităților

comerciale, credit pe care nu a reușit să-l ramburseze, și astfel a intrat în interdicție

bancară. A mai constatat că înscrisurile solicitate de la bancă în legătură cu SC

D. SRL nu sunt considerate înscrisuri noi, întrucât au fost avute în vedere la data

pronunțării sentinței penale a cărei revizuire se cere.

Această soluție a rămas definitivă prin

decizia nr. 50/A din data de 6 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în

Dosarul nr. 4290/90/2007.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Vâlcea la data de 29 august 2008 sub nr. 2660/90/2008, S.M. a solicitat, în baza

art. 522

1

C. proc. pen., să se dispună rejudecarea cauzei.

Prin sentința penală nr. 173/F din 26 noiembrie

2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul nr. 2660/90/2008,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 21/A din 5 martie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești în Dosarul nr. 2660/90/2008 și decizia nr. 1833 din 18 mai 2009,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 2660/90/2008, cererea

de rejudecare a fost respinsă.

La data de 23 martie 2008, organele de

cercetare penală au fost sesizate în scris de către S.M. în legătură cu faptul că

numiții V.C. și T.P., în calitate de experți contabili autorizați, au întocmit la

data de 18 decembrie 2002 un raport de expertiză contabilă judiciară în Dosarul

nr. 519/2002 prin care au prezentat date nereale și care a avut ca rezultat condamnarea

sa.

Prin rezoluția nr. 1541/P/2008 din 20 mai

2008 Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, în baza art. 228 alin. (6)

C. proc. pen. și art. 10 lit. g) C. proc. pen., a fost confirmată propunerea organelor

de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de numiții V.C. și T.P., cercetați

pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen., întrucât, potrivit

art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a intervenit prescripția răspunderii penale.

În raport de soluția dată de procuror,

la data de 9 decembrie 2009, S.M. a formulat cerere prin care a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 7/2003, având ca temei legal prevederile art. 394 alin.

(1) lit. a) și b) C. proc. pen.

În motivarea acestei cereri revizuentul

susține că prin rezoluția dată de procuror au fost identificați făptuitorii și existența

faptei săvârșită de aceștia.

Prin raportul de expertiză întocmit, cei

doi experți au stabilit un prejudiciu penal cu peste 3 miliarde ROL mai mare decât

cel reținut prin rechizitoriu și care reprezintă suma celor 26 de prejudicii. Acest

fapt l-a vătămat întrucât, pe de o parte, pedeapsa ce i-a fost aplicată nu a fost

dozată corespunzător, iar pe de altă parte, va trebui să plătească în mod injust

suma de 3 miliarde ROL.

În această situație este îndreptățit să

solicite revizuirea și rejudecarea dosarului pentru a se reface expertiza, a se

corecta prejudiciul și redoza pedeapsa.

Face precizarea că anexa 1 a raportului

de expertiză cuprinde toate prejudiciile penale înscrise în rechizitoriu la fiecare

firmă vătămată, iar în final suma totală este de circa 3 miliarde și nu de 9 miliarde

cât au trecut experții.

Întrucât a lipsit atât în timpul anchetei

cât și în perioada cercetării judecătorești, consideră că nici parchetul și nici

instanța nu au putut să cunoască și nici să rețină toate împrejurările, în special

cele favorabile, pentru a putea stabili gradul real de vinovăție și a aplica o pedeapsă

al cărui cuantum să fie stabilit în raport de gravitatea faptei și vinovăția sa.

Instanța nu a cunoscut că asociatul său

I.B., persoană autorizată să dispună de conturi, deși nu a fost autorul material

al faptei, este autor moral al acesteia alături de revizuent întrucât, în nenumărate

rânduri a încasat bani pe chitanțier de la diverse firme pe care i-a cheltuit pe

distracții, în mare parte afacerile erau negociate de el cu firme pe care le cunoștea

sau era alături de revizuent la negocierile pe care le făcea.

În același timp, instanța nu a avut cunoștință

că toate societățile cu care a făcut afaceri aveau cunoștință că în momentul livrării

mărfii și întocmirii filei CEC nu exista disponibil în cont.

Se mai susține că firmele noi au fost preluate

nu pentru a-și continua activitatea infracțională ci pentru a putea să facă plăți

la societățile anterior păgubite și că, nu s-au avut în vedere de către experți

sumele achitate care au făcut obiectul incidentelor de plată și nici faptul că banca

P. SA i-a retras creditul acordat fără un anunț prealabil.

La cererea de revizuire s-a atașat un tabel

întocmit de inculpat care cuprinde situația prejudiciului penal conform rechizitoriului

pentru un număr de 26 societăți comerciale, prejudiciu care, conform susținerilor

sale este de 6.316.474.089 ROL.

După efectuarea cercetărilor, potrivit

art. 399 C. proc. pen., procurorul a înaintat tribunalului întregul material împreună

cu concluziile sale de respingere ca neîntemeiată a cererii de revizuire, cauza

fiind înregistrată la instanță la data de 22 decembrie 2009 sub nr. 4227/90/2009.

Prin sentința penală nr. 17 din 17 februarie

2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul nr. 4227/90/2009,

s-a luat act că petiționarul S.M. renunță la soluționarea cererii de revizuire formulată

împotriva sentinței penale nr. 7 din 29 ianuarie 2003, pronunțată de Tribunalul

Vâlcea în Dosarul nr. 519/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

revizuentul iar prin decizia penală nr. 38/A din 30 martie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul

nr. 4227/90/2010 a fost admis apelul, s-a desființat în totalitate sentința atacată

și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță de fond pe considerentul

că instanța a luat act de manifestarea de voință a revizuentului la termenul la

care avocatul desemnat din oficiu să-l asiste lipsea, și, dată fiind starea de deținere

în care se găsea revizuentul, asistența juridică era obligatorie.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat

la Tribunalul Vâlcea, secția penală, sub nr. 1758/90/2010.

Prin sentința penală nr. 125 din 22 iunie

2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 1758/90/2010, a fost respinsă

ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul S.M., în prezent deținut

în Penitenciarul Colibași, județul Argeș, împotriva sentinței penale nr. 7 din 29

ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 519/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

revizuentul, iar prin decizia penală nr. 108/A din 11 noiembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, a fost admis apelul declarat de revizuientul S.M., s-a

desființat în totalitate sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la

aceiași instanță de fond pe considerentul că instanță nu a parcurs procedura prevăzută

de art. 403 și 404 C. proc. pen., procedura admisibilității în principiu a cererii

de revizuire are un caracter obligatoriu, neputând fi acoperită de soluționarea

în fond a unei astfel de cauze.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat

la Tribunalul Vâlcea, secția penală, sub nr. 1758/90/2010*.

La dosarul cauzei au fost atașate Dosarele

nr. 519/2002 al Tribunalului Vâlcea; nr. 2160/2003 al Curții de Apel Pitești;

nr. 3130/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție; nr. 4227/90/2009 și nr. 2660/90/2008.

A fost atașat, de asemenea, dosarul de

urmărire penală nr. 1541/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.

Analizând cererea de revizuire formulată

de către revizuientul S.M., în raport de probatoriul administrat și în raport de

dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul a constatat că cererea de revizuire

este neîntemeiată.

Condamnatul S.M. a invocat în cererea sa

că experții contabili V.C. și T.P. au alterat adevărul din conținutul expertizei

contabile pe care au fost desemnați să o efectueze, în sensul că au stabilit un

prejudiciu mai mare cu peste 3 miliarde ROL și din această cauză i s-a aplicat o

pedeapsă într-un cuantum ridicat, fiind în același timp obligat la plata unui prejudiciu

pe care în realitate nu l-a produs. Aceștia nu au analizat și reținut în raportul

de expertiză plățile efectuate prin bancă și nici faptul că banca P. SA Rm. Vâlcea

i-a retras creditul acordat fără să-l încunoștințeze.

Potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen.,

în situația ce constituie cazul de revizuire prevăzut în art. 394 lit. b) C. proc.

pen., mărturia mincinoasă poate fi dovedită printr-o hotărâre judecătorească sau

prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului, iar potrivit

art. 395 alin. (2) C. proc. pen. mărturia mincinoasă poate fi constatată în procedura

de revizuire, dacă fondul cauzei nu a putut fi rezolvat de instanță sau de procuror.

În plângerea penală îndreptată de S.M.

împotriva celor doi experți pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă,

prin rezoluția nr. 1541/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea

a fost confirmată propunerea de a nu se începe urmărirea penală ca urmare a faptului

că a intervenit prescripția răspunderii penale. În acest dosar fondul cauzei nu

au fost rezolvat de procuror astfel că, în mod greșit revizuentul susține că prin

rezoluție s-a stabilit atât existența faptei ce se pretinde că a fost comisă de

experți cât și vinovăția acestora.

Dând eficiență dispozițiilor prevederilor

art. 395 alin. (2) C. proc. pen., în etapa admiterii în principiu, au fost verificate

toate probele pe care se întemeiază cererea și au fost administrate probe noi. Astfel,

la cererea condamnatului revizuent, cât și din oficiu, au fost solicitate extrasele

de cont de la băncile la care societățile administrate de acesta au avut cont deschis

în anul 2000; au fost solicitate relații de la banca P. SA Rm. Vâlcea și de la Banca

Națională a României; s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile

de către expert S.N., precum și două completări la acest raport.

Pe baza acestor probe s-a constatat că

prin încheierea din 18 septembrie 2002, dată în Dosarul nr. 519/2002 al Tribunalului

Vâlcea, la cererea apărătorului revizuentului s-a admis efectuarea unei expertize

contabile având ca obiective: „stabilirea prejudiciului penal și a prejudiciului

civil având în vedere acțiunile civile ale părților civile constituite în cauză,

precum și, eventual, clauzele contractuale sau, în lipsa lor, dispozițiile legale

în materie". A fost desemnat de către instanță să efectueze lucrarea expertul

contabil V.C.

Prin încheierea din data de 6 noiembrie

2002, a fost încuviințată cererea apărătorului inculpatului privind desemnarea unui

expert observator care să participe la efectuarea expertizei, nominalizat ulterior

în persoana expertului contabil T.P.

Raportul de expertiză contabilă judiciară

întocmit a fost depus la dosar la data de 18 decembrie 2002 și a fost semnat atât

de expertul desemnat de instanță cât și de expertul observator. De menționat că

expertul observator nu a avut obiecțiuni cu privire la consemnările din cuprinsul

raportului de expertiză sau din anexele acestuia.

Verificând acest raport s-a constatat că

cei doi experți au respectat întocmai obiectivele stabilite de instanță, în sensul

că în situația întocmită care reprezintă anexa nr. 1 la raport, au menționat toate

societățile comerciale care s-au constituit părți civile în dosar, au stabilit sumele

cu care acestea s-au constituit părți civile, sumele ce s-au recuperat parțial,

precum și societățile comerciale care și-au recuperat în totalitate prejudiciul

și care nu s-au mai constituit părți civile în faza de judecată. Au concluzionat

că prejudiciul penal cauzat de S.M. este de 9.036.187.388 ROL, din care, ca urmare

a derulării cercetărilor penale, s-a recuperat suma de 1.517.132.095 ROL, rămânând

de recuperat suma de 7.519.055.293 ROL.

Experții mai menționează că o parte din

societățile comerciale care s-au constituit părți civile au menținut sumele inițiale

pentru a fi recuperate, iar altele și-au majorat pretențiile prin solicitarea aplicării

indicelui de inflație, a dobânzilor bancare și a penalităților contractuale și în

aceste condiții prejudiciul a crescut de la 7.519.055.293 ROL la 12.894.437.297

ROL.

În anexa nr. 1 la raportul de expertiză

este întocmită situația calculului prejudiciului penal prin stabilirea sumelor pe

care societățile care s-au constituit părți civile le aveau de primit de la societățile

administrate de inculpat, a sumelor recuperate prin bancă, în numerar sau prin compensare,

a sumelor rămase de achitat fiecărei părți civile, precum și prin stabilirea societăților

care au recuperat în totalitate prejudiciul produs.

Prin expertiza efectuată în cadrul procedurii

de revizuire de către expertul S.N., acesta a concluzionat că prejudiciul creat

de către inculpat prin faptele sale este mai mic decât cel evidențiat în expertiza

întocmită în anul 2002 de către experții V. și T.

Din analiza situației comparative a prejudiciului

stabilit prin cele două expertize, întocmită sub formă de tabel și aflată la dosarul

ce are ca obiect revizuirea, s-a constatat fără nici un fel de dubii, că diferența

între cele constatate de către cele două expertize este constituită de scăderea

de către expertul S. din valoarea prejudiciului inițial a unor sume pe motivul că

au fost achitate ulterior, că unele cecuri nu au produs efecte juridice, întrucât

nu au fost completate, că firma revizuientului nu ar fi avut relații comerciale

cu o societate constituită parte civilă, că nu ar fi fost emise cecuri sau bilete

la ordin.

Toate aceste susțineri nu au nici un fel

de relevanță juridică în cauză, achitarea ulterioară a unor sume de bani pentru

acoperirea parțială sau totală a prejudiciului către societățile prejudiciate neavînd

relevanță asupra încadrării juridice inițiale,iar celelalte afirmații exced competențelor

expertului, singura în măsură să se pronunțe asupra eventualelor aspecte menționate

fiind instanța de judecată ce le-a avut în vedere cu ocazia soluționării cauzei.

Conform dispozițiilor art. 260 alin.

(1) C. pen. raportat la disp. alin. (2) al aceluiași art., mărturia mincinoasă reprezintă

fapta expertului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă

cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce

știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, în speță

nefiind relevate sub aspectul laturii obiective astfel de fapte comise de către

cei doi experți, sumele arătate de către aceștia ca reprezentând prejudiciul creat

prin faptele revizuientului fiind identice cu cele arătate de către expertul S.,

diferența fiind constituită numai ca urmare a interpretării juridice a efectelor

și urmărilor faptelor revizuientului de către acest expert, care s-a substiuit instanței

de judecată.

Nici sub aspectul laturii subiective nu

se poate identifica existența vinovăției cerute de lege pentru existența infracțiunii

de mărturie mincinoasă, probele dosarului relevînd în mod cert că cei doi experți

nu au urmărit să denatureze adevărul în raportul de expertiză întocmit, nu au omis

să înscrie în respectivul raport aspecte esențiale care să fie de natură să-l prejudicieze

pe revizuent, expertiza respectând obiectivele stabilite de către instanță, suspiciunile

asupra celor menționate fiind create în mod artificial de către expertul S., care

în mod inexplicabil și nepermis a făcut aprecieri de ordin personal asupra existenței

vinovăției revizuientului, cum este și aceea că acesta nu ar fi vinovat de nerespectarea

termenelor de plată datorită faptului că i-ar fi fost retras revizuientului creditul

pe termen scurt, în valoare de 300.000.000 ROL de către SC B. SA Rm. Vâlcea, sau

că acesta nu s-ar fi aflat în relații comerciale cu SC F.C. SRL Oradea, acesta nefiind

un aspect care să nu fi fost analizat de către instanță, care a stabilit că SC T.C.

SRL achiziționase anvelopele de la SC F.C. SRL Oradea, a plătit acestei societăți

suma încasată în numerar de la S.M., de 120.000.000 ROL și pentru diferența rămasă

neachitată a girat două dintre cec-urile primite de la S.M., cec-uri care au fost

refuzate la plată, părerea experților, chiar daca ar fi existat, cu privire la existența

sau nu a raporturilor juridice dintre revizuient și SC F.C. SRL Oradea neavând nici

un fel de relevanță asupra aprecierii de către instanță a existenței sau nu a acestor

raporturi.

În consecință, urmare a probelor administrate

s-a constatat că nu s-a putut dovedi săvârșirea de către cei doi experți a faptei

de mărturie mincinoasă și prin urmare, cererea de revizuire urmează a fi respinsă

ca neîntemiată.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat

apel revizuientul S.M., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 70/A din 5 iulie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul S.M., în prezent

aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 72 din data de 19

aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul nr. 1758/90/2010*.

A fost obligat apelantul-revizuient la

300 RON cheltuieli judiciare către stat din care 200 RON onorariul avocatului desemnat

din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Analizând actele și lucrările dosarului,

atât prin prisma criticilor formulate, cât și potrivit dispozițiilor art. 378 C.

proc. pen., Curtea de Apel a constatat că apelul este nefondat.

Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict

și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea

unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de un martor, un expert sau un interpret

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, declararea ca fals a unui înscris

care a servit ca temei al hotărârii, comiterea unei infracțiuni în legătură cu cauza

de un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat

acte de urmărire penală sau neconcilierea a două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive.

S-a arătat că în mod judicios instanța

de fond a analizat în procedura de revizuire elementele constitutive ale infracțiunii

de mărturie mincinoasă privindu-i pe experții V.C. și T.P., atâta timp cât exista

un impediment la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale - prescripția

răspunderii penale reținută prin rezoluția nr. 1541/P din 20 mai 2008.

S-a arătat că în cauză, solicitările recurentului

de a se reaprecia materialul probator administrat în cauză în sensul reanalizării

modului și a condițiilor în care a săvârșit infracțiunea de înșelăciune prevăzută

de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. reprezintă practic o reexaminare și completare a probatoriului, care nu este

admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

De asemenea, nu se poate ajunge astfel,

pe calea revizuirii la reinterpretarea dovezilor administrate în cauză sau la suplimentarea

probatoriului, pe aspecte de fapt ce au fost avute anterior în vedere de instanțele

judecătorești care au dispus condamnarea revizuientului.

Susținerile apelantului nu pot conduce

la înfrângerea principiului autorității de lucru judecat, astfel încât apărările

sale nu vor putea fi primite.

Curtea de Apel a reținut că în fața instanței

de fond în cadrul judecării căii extraordinare de atac a revizuirii, după admiterea

în principiu s-a administrat proba cu expertiză, din care a rezultat achitarea ulterioară

a debitelor pentru acoperirea parțială sau totală a prejudiciului către părțile

civile.

De altfel, în urma examenului comparativ

între expertizele tehnice judiciare, a rezultat că experții au indicat aceeași sumă

reprezentând prejudiciul creat prin faptele revizuientului, ceea ce denotă că în

calea extraordinară de atac nu se poate da relevanță acoperirii ulterioare a prejudiciului

și implicit a schimbării încadrării juridice odată cu diminuarea cuantumului debitelor

achitate parțial de revizuient.

Astfel, s-a arătat că în cauza de față

nu se poate reține că s-a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, atâta timp

cât însuși revizuientul recunoaște că a săvârșit fapta, dar prejudiciul îl consideră

supraevaluat, ceea ce s-ar putea repercuta asupra încadrării juridice.

S-a mai arătat că în această cale extraordinară

de atac nu se poate înfrânge autoritatea de lucru judecat, ca urmare a reanalizării

încadrării juridice a faptei.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A arătat că urmărirea penală a avut loc

în lipsa inculpatului și a apărătorului acestuia, iar judecata a avut loc în lipsa

inculpatului; instanțele de judecată nu s-au pronunțat cu privire la unele probe

concludente administrate în cauză în procedura revizuirii; apariția unor legi mai

favorabile, respectiv art. 320

1

C. proc. pen. și art. 522

1

C. proc. pen.; judecata pe fond a cauzei a avut loc în lipsa unei părți care legal

citată, a fost în imposibilitate de prezentare.

A solicitat admiterea în principiu a cererii

de revizuire, casarea celor două hotărâri pronunțate cu privire la cererea de revizuire,

desființarea hotărârii de condamnare și rejudecarea cauzei, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă că recursul declarat nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte

sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar

la lit. b) a aceluiași text de lege se prevede că revizuirea poate fi cerută când

un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă

în cauza a cărei revizuire se cere.

Motivul constituie cauză de revizuire,

dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii

de achitare, de condamnare ori de încetare a procesului penal.

Noi trebuie să fie probele, în accepțiunea

dată de art. 63 C. proc. pen. și nu mijloacele de probă, prin care se administrează

probe deja cunoscute, fiind inadmisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii,

să se obțină o prelungire a probatoriului, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute

și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Prin folosirea căii extraordinare de atac

al revizuirii, se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute

printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță

a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul.

În cauză, revizuentul nu a indicat fapte

sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci a solicitat

reluarea judecății și aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., ceea ce implică recunoașterea de către inculpat a faptelor astfel cum au fost

reținute prin actul de trimitere în judecată.

În atare situație, nu se poate reține că

în cauză s-a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.

Totodată, instanța de apel a reținut în

mod corect că în urma examenului comparativ între expertizele tehnice judiciare,

a rezultat că experții au indicat aceeași sumă reprezentând prejudiciul creat prin

faptele revizuientului, ceea ce denotă că în calea extraordinară de atac nu se poate

da relevanță acoperirii ulterioare a prejudiciului și implicit a schimbării încadrării

juridice.

Pe de altă parte, pentru a se constata

existența cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. este necesară existența unei hotărâri definitive de condamnare a expertului

contabil, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în legătură cu hotărârea

de condamnare a revizuientului.

Se constată că în speță, nu sunt incidente

cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., întrucât

nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi din care să rezulte netemeinicia hotărârii

condamnare și nu s-a făcut dovada că expertul contabil la care a făcut referire

revizuientul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiuni de mărturie mincinoasă

în cauza a cărei revizuire a solicitat.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată

că recursul declarat de revizuient nu este fondat, urmând a fi respins în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va fi obligat recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de revizuientul S.M. împotriva deciziei penale nr. 70 din 5 iulie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 1 noiembrie

1012.