ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3570/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a penală,

prin sentința penală nr. 208/F din 22 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr.

6844/3/2012, a respins ca fiind inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței

penale nr. 1301 din 15 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția

a-II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 4135 din 06 iulie 2005

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată de

petentul-revizuient R.I.V.

A obligat petentul-revizuient

la plata către stat a sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Onorariul apărător oficiu

a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Pe rolul Tribunalului

București, secția a-II-a penală, a fost înregistrată la data de 06 martie 2012

cererea formulată de către revizuientul-petent-condamnat R.I.V. împotriva sentinței

penale nr. 1301 din 15 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția

a-II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 4135 din 06 iulie 2005 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a solicitat reducerea cu 1/3

a pedepsei aplicate.

În motivarea în fapt a

cererii, revizuientul-petent condamnat a arătat că a formulat prezenta revizuire

ca urmare a deciziei Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțional

art. 320

1

C. proc. pen., în măsura în care înlătură aplicarea legii penale

mai favorabile.

În drept, revizuientul

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen.

La dosar a fost depusă

împuternicire apărător oficiu și copie sentința penală nr. 1301 din 15

octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a-II-a penală, cu

mențiunea rămânerii definitive.

Analizând întregul material

probator administrat în cauză, instanța a constatat că prin sentința penală a cărei

revizuire se solicită, revizuientul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de

14 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie împotriva

unor cetățeni chinezi, faptă prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a), e) C. pen., constând în aceea că, în perioada decembrie

2002 - iulie 2003, inculpatul R.I.V. a deposedat de bunuri și sume de bani, prin

exercitarea de acte de violență și amenințări, asupra părților vătămate Z.S., Z.Y.,

Z.Y.F., M.R.X., X.L., H.G., Z.M.H., X.H.L.

Instanța de judecată a

mai constatat că potrivit considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 1470

din 08 noiembrie 2011 dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale

în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor

juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea

nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În cauza dedusă judecății,

instanța a observat că hotărârea penală a cărei revizuire o solicită petentul-condamnat-revizuient

a rămas definitivă la data de 06 iulie 2005, deci anterior momentului la care dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. au fost declarate neconstituționale, prin urmare

nu mai este îndeplinită condiția impusă de Curtea Constituțională, și anume împrejurarea

că respectiva cauză să se mai află în curs de judecată.

Față de această împrejurare,

instanța a apreciat că cererea formulată de revizuientul R.I.V. este inadmisibilă,

motiv pentru care, în baza art. 408

2

alin. (5) C. proc. pen. raportat

la art. 408

1

alin. (10) C. proc. pen. urmează să o respingă ca atare.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. instanța a dispus obligarea revizuientului-petent-condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul apărător oficiu

a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel, în termenul legal, condamnatul revizuient R.I.V. care, personal

și, apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea apelului, desființarea

sentinței penale atacate și pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată

și aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., arătând că este arestat

din anul 2002 și a recunoscut fapta.

Prin decizia penală

nr. 153 din 18 mai 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca

nefondat apelul declarat de condamnatul revizuient R.I.V. împotriva sentinței penale

nr. 208 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuientul condamnat la plata sumei de 300 RON

cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON onorariul apărătorului

desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen. hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea

Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii,

dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională

sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot

fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac, folosirea acestei căi fiind limitată de legiuitor numai la

anumite cazuri, în care se presupuse că s-a comis o eroare judiciară ce prezintă

aparențe de temeinicie și pe baza cărora se ajunge la o soluție diametral opusă.

Examinând dosarul cauzei,

Curtea a constatat că soluția de condamnare a revizuientului condamnat R.I.V. nu

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., prevederi legale

ce vizează reducerea limitei de pedeapsă în raport cu o anumită atitudine procesuală

a inculpatului și a căror aplicare are în fapt consecințe asupra cuantumului pedepsei

și nici nu a invocat excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale.

De altfel, hotărârea judecătorească

a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă la data de 06 iulie 2005, mandatul

de executare al pedepsei închisorii fiind emis la data de 16 iulie 2005, prin urmare

cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a Legii privind unele măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor nr. 202/2010, prin care au fost adoptate dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen.

Este adevărat că prin

Deciziile Curții Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 și nr. 1483 din

08 noiembrie 2011 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile,

reținându-se ca dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. au un caracter mixt,

fiind o instituție procesuală și o instituție de drept material care se aplică tuturor

inculpaților care au fost trimiși în judecată atât înainte cât și după intrarea

în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar care au depășit momentul începerii cercetării

judecătorești, însă numai până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Tot prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. invocată

într-o contestație la executare, arătându-se că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt operabile numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive,

în caz contrar aducându-se atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor

juridice.

Ca atare, pentru considerentele

expuse, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuient R.I.V. împotriva sentinței penale

nr. 208 din 22 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Împotriva hotărârii judecătorești

mai sus-menționate a declarat recurs revizuientul-condamnat R.I.V. reiterând motivele

arătate în fața instanței de apel.

Recursul este nefondat.

Examinându-se actele și

lucrările dosarului se constată că prin cererea de revizuire formulată condamnatul-revizuient

R.I.V. a solicitat aplicarea în ceea ce îl privește a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din 8 noiembrie

2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen. arătând în esență că o asemenea măsură procesuală

trebuie să se aplice tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică și

că și-a recunoscut fapta comisă încă din timpul cercetării penale.

Revizuirea este reglementată

ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile

judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă,

datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depinde adoptarea

unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Totodată revizuirea are

rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de

fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire

sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele apte

a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în

sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la o eventuală

nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente

jurisdicționale pretins corecte, este exclusă în raport de dispozițiile procesual

penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul statuat prin art. 129 din

Constituția României potrivit căruia părțile interesate care își legitimează calitatea

procesuală pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Motivul invocat de revizuientul

condamnat nu poate determina admiterea acestei cereri întrucât pe calea extraordinară

a revizuirii nu se poate dispune reindividualizarea pedepsei aplicată acestuia.

Cum în speță motivul de

revizuire invocat nu se circumscrie cazurilor prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

care sunt de strictă interpretare și aplicare, recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul condamnat R.I.V. împotriva deciziei penale nr.

153 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuent

condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 noiembrie

2012.