ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 259/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 259/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 424 din data de 18 mai 2012,

pronunțată în Dosarul nr. 6541/3/2012, Tribunalul București, secția I penală,

în temeiul art. 408

2

alin. (5) C. proc. pen. În referire la art. 408

1

alin. (1) teza a ll-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuientul P.E. (fiul lui C. și O., deținut în

Penitenciarul București - Rahova) cu privire la sentința penală nr. 376 din 21

mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală în Dosarul nr.

3466/3/2009. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuientul a fost

obligat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de

către stat. În temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, în cuantum de 100 lei (cuvenit doar pentru studiul dosarului și

asistența judiciară acordată până la prezentarea apărătorului ales), s-a dispus

să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin încheierea de

ședință - din Camera de Consiliu - din data de 30 ianuarie 2012, pronunțată de

Judecătoria Sectorului 5 București, secția I penală în Dosarul nr. 641/302/2012,

în baza art. 397 alin. (4) C. proc. pen., a fost scoasă de pe rol cererea de

revizuire formulată de revizuientul P.E. (cu datele personale cunoscute)

împotriva sentinței penale nr. 376/2010 a Tribunalului București, secția a ll-a

penală

și a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru

competentă soluționare. În baza art. 192 alin. (3) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

încheiere, Judecătoria a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 5 București, revizuientul P.E. a solicitat revizuirea

sentinței penale prin care a fost condamnat, respectiv sentința penală nr. 376/2010

a Tribunalului București, secția a ll-a penală, în motivarea cererii, arătând

că hotărârea de condamnare este nefondată, întrucât ultima instanță nu a avut

în vedere aplicarea art. 13 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

S-a atașat la dosarul

cauzei copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 636/2011 emis de

Tribunalul București.

Analizând actele

dosarului, instanța a reținut că potrivit art. 397 alin. (1), (2) C. proc. pen.,

„cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă

instanța care a judecat cauza în primă instanță; cererea se face în scris, cu

arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă

în dovedirea acestuia.". De asemenea, a reținut că potrivit alin. (4) al art.

397 C. proc. pen., „cererea de revizuire adresată direct instanței se trimite

pe cale administrativă procurorului competent.".

Cu adresa din 23

februarie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a trimis - spre

competentă soluționare - conform art. 408

2

alin. (3) C. proc. pen.,

cele trei cereri de revizuire formulate de revizuientul P.E. (fiul lui C. și O.,

deținut în Penitenciarul București - Rahova) și privind sentința penală nr. 376

din 21 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală în Dosarul

nr. 3466/3/2009, respectiv: cererea din Dosarul nr. 641/302/2012 al Judecătoriei

Sectorului 5 București, secția I penală (datată 12 ianuarie 2012) și două

cereri olografe datate 09 februarie 2012 și 15 februarie 2012 (filele 5-7,

8-9), însoțite de referatul întocmit de procuror la data de 20 februarie 2012

(filele 2, 3-4).

Ca atare, la

data de 05 martie 2012, sub nr. 6541/3/2012, cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția I penală.

Din dispoziția

instanței de fond, s-au atașat la dosar următoarele: copia M.E.P.Î. nr. 636 din

04 mai 2011 al Tribunalului București, secția a ll-a penală (filele 26-27),

copia sentinței penale nr. 376/21 mai 2010 în baza căreia a fost emis, cu referat

din partea Biroului Executări Penale (filele 29-53), Dosarul nr. 3466/3/2009 al

Tribunalului București, secția a ll-a penală.

La al doilea termen de

judecată, cel din data de 20 aprilie 2012 (fila 59), a fost audiat revizuientul

P.E. (fila 58).

Examinând actele și

lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 376 din 21

mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală în Dosarul nr.

3466/3/2009 (modificată prin Decizia penală nr. 242/ A din 16 noiembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a ll-a penală și definitivă prin Decizia penală

nr. 1788/R din 03 mai 2011), revizuientul P.E. a fost condamnat la pedeapsa (rezultantă)

de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea a 10 infracțiuni de trafic de

influență prev. de art. 257 C. pen. și a 10 infracțiuni de uz de fals prev. de art.

291 C. pen., cu aplic, art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., emițându-se

M.E.P.Î. nr. 636 din 04 mai 2011.

De asemenea a reținut că

prin trei cereri scrise, toate axate pe același motiv, revizuientul P.E. a

invocat dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen. privind revizuirea în

cazul deciziilor Curții Constituționale, în referire la Decizia nr. 1470 din 08

noiembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011 (general

obligatorie), în care, printre altele, în majoritate, Curtea Constituțională a

admis excepțiile de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii

penale mai favorabile, constatând astfel că alineatul final al art. 320

1

C. proc. pen. este neconstituțional.

Totodată, din motivarea

cererii de revizuire dedusă judecății s-a mai reținut că în opinia

revizuientului condamnat, situația sa juridică se circumscrie ipotezelor vizate

de decizia invocată, deoarece a fost condamnat definitiv după ce a intrat în

vigoare art. 320

1

C. proc. pen. - la data de 25 noiembrie 2010 -

chiar dacă sesizarea instanței și începerea cercetării judecătorești au avut

loc mai devreme, iar pe tot parcursul procesului penal a recunoscut toate

faptele ce i s-au imputat. în plus, potrivit susținerilor petentului

revizuient, în prima dintre cereri, dar și în ultimul cuvânt, și-a exprimat

nemulțumirea și în legătură cu faptul că nu i-au fost reținute în favoare

circumstanțe atenuante, apreciind că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea

mare.

Soluționând cererea de

revizuire cu care a fost sesizat, Tribunalul a arătat că potrivit art. 408

2

alin. (1) și alin. (4) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în

cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de

neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în

cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe

alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi

disociate de prevederile menționate în sesizare, iar cererea de revizuire se

poate face în termen de 3 luni de la publicarea în M. Of. al României, Partea

I, a deciziei Curții Constituționale.

în speță, din examinarea

dosarului de fond, apel și recurs, Tribunalul a observat că nu a fost invocată

vreo excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., introdus prin art. 18 pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor (publicată în M. Of. nr. 714

din 26 octombrie 2010, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010).

Totodată, Tribunalul a

apreciat că depunerea la dosar, după rămânerea cauzei în pronunțare (filele

62-66), pro causa, a unui înscris olograf prin care revizuientul invocă

excepția de neconstituționalitate a art. 408

2

C. proc. pen., nu

suplinește lipsa învederată și nu atrage suspendarea judecății față de

actualele dispoziții ale Legii nr. 47/1992.

Nu în ultimul rând, s-a

considerat a fi demn de reținut faptul că revizuientul P.E. a arătat - în

declarația dată la 20 aprilie 2012 - că a recunoscut săvârșirea faptelor „cu o

singură diferențiere" - aspect ce exclude oricum aplicarea dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen.

În ceea ce privește nemulțumirea

petentului revizuient vizând cuantumul pedepsei, s-a apreciat de către

judecătorul fondului că aceasta excede cererii de revizuire.

Așa fiind, Tribunalul, în

temeiul art. 408

2

alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 408

1

alin. (10) teza a ll-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuientul P.E.; în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., l-a obligat pe revizuient la plata sumei de 250 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare avansate de către stat; în temeiul art. 189 C. proc. pen.,

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei (cuvenit doar

pentru studiul dosarului și asistența judiciară acordată până la prezentarea

apărătorului ales), s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel, în

termen legal (la data de 25 mai 2012), revizuientul - condamnat P.E. fără a

indica la acel moment și motivele pentru care a înțeles să conteste hotărârea

dată asupra fondului cauzei.

Cu prilejul dezbaterilor

orale ce au avut loc în ședința publică din data de 02 iulie 2012, apărătorul

ales al apelantului revizuient condamnat, a solicitat admiterea apelului,

desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

sensul de a se constata incidența în cauza a cărei revizuire se solicită a

dispozițiilor art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen. și de a se da

eficiență dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. ca lege penală mai

favorabilă, având în vedere faptul că aceste prevederi legale au fost adoptate

mai înainte de condamnarea definitivă a petentului revizuient.

În aceleași împrejurări,

apărătorul ales al apelantului revizuient condamnat a solicitat trimiterea

cauzei la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate

a prevederilor art. 408

2

C. proc. pen., excepție invocată de

revizuientul condamnat P.E. prin cererea scrisă depusă la dosarul cauzei la

data de 18 mai 2012, după reținerea cauzei în pronunțare de către instanța

fondului (filele 62-66 dosar fond).

Analizând actele și

lucrările dosarului, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul

revizuient condamnat, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea a

constatat că apelul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în cele ce urmează:

Instanța de fond,

respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire cu care a fost sesizată, a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică, întrucât actele și lucrările

dosarului nu relevă împrejurarea că în cauză s-ar regăsi vreo situație care să

se circumscrie ipotezei instituite prin dispozițiile art. 408

2

alin.

(1) C. proc. pen., în sensul de a fi fost declarate neconstituționale anumite

dispoziții legale pe care s-ar fi întemeiat soluția pronunțată în cauza a cărei

revizuire se solicită.

Astfel, a reținut că

potrivit art. 408

2

C. proc. pen.: „Hotărârile definitive pronunțate

în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de

neconstituiionalitate

pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe

dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul

atacat, care în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile

menționate în sesizare."

Din modul de redactare a art.

408

2

C. proc. pe. și interpretarea restrictivă a dispozițiilor sale

(impusă de necesitatea respectării autorității de lucru judecat), rezultă că

pentru a putea atrage revizuirea, neconstituționalitatea unei dispoziții legale

trebuie să fi fost declarată ca urmare a invocării excepției în dosarul pentru

care se solicită revizuirea, legiuitorul folosind tocmai sintagmele „în cauzele

în care Curtea Constituțională a admis o excepție" și „prevederile

menționate în sesizare".

Astfel, a mai reținut că

prima condiție prevăzută de art. 408

2

C. proc. pen. este ca, în

cauza pentru care se formulează dererea de revizuire, să se fi invocat o

excepție de neconstituționalitate în timpul soluționării în primă instanță,

apel sau/și recurs, iar ulterior rămânerii definitive a hotărârii, excepția să

fie admisă de Curtea Constituțională.

Dimpotrivă, în cauzele în

care instanțele judecătorești au aplicat legea declarată neconstituțională,

însă părțile nu au invocat excepția de neconstituționalitate, revizuirea nu

poate fi exercitată.

Această concluzie rezultă

și din faptul că dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen. au fost

introduse, prin Legea nr. 177/2010, ca un mijloc pentru a

contrabalansa/compensa înlăturarea efectului suspensiv al invocării excepției

de neconsituționalitate în fața instanțelor judecătorești, așa cum rezultă din

expunerea de motive a actului normativ. Ca urmare a modificării art. 29, alin.

(5) din Legea nr. 47/1992 și abrogării art. 303

1

, alin. (6) C. proc.

pen., a fost introdus un nou caz de revizuire, atât în materie civilă, cât și

în materie penală, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil al părților

care invocă o excepție de neconstituționalitate în cursul unui proces, judecata

continuă, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, excepția este admisă de

Curtea Constituțională.

În același sens a statuat

și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1106 din 22 septembrie 2010 asupra

obiecției de neconstituționalitate a Legii nr. 177/2010 (publicată în M.O. nr. 672

din 4 octombrie 2010): „admisibilitatea cazului de revizuire, reglementat

expres în noua lege, rezidă în însăși existența unei decizii a Curții

Constituționale prin care se admite o excepție de neconstituționalitate

invocată de o parte în cauza soluționată prin hotărârea definitivă supusă

revizuirii. Reglementarea legislativă este firească și echitabilă, atâta vreme

cât, în cauza respectivă, părțile, dând dovadă de diligentă, au invocat

excepția de neconstituționalitate, înțelegând să se folosească de acest mijloc

de apărare în scopul valorificării drepturilor și intereselor lor legitime.

Dimpotrivă, lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament

însuși controlul de constituționalitate, întrucât ar fi pus părțile în

imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții, deci ale

controlului de constituționalitate pe care ele l-au declanșat, împrejurarea ce

ar fi echivalat cu o veritabilă sancțiune aplicabilă acestora."

Or, în Dosarul nr. 4366/3/2009

al Tribunalului București, secția a ll-a penală, inculpatul P.E. (revizuient în

prezenta cauză) nu a invocat neconstituționalitatea art. 320

1

C.

proc. pen., deși a avut această posibilitate în fața instanței de recurs

(anterior acestui moment procesual, dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen. nefiind încă în vigoare).

În consecință, s-a

reținut că, prima condiție prevăzută de art. 408

2

alin. (1) C. proc.

pen. nu este îndeplinită.

În al doilea rând,

potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României: „Deciziile Curții

Constituționale se publică în M. Of. al României. De la data publicării,

deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

Prin această dispoziție,

principiul constituțional al neretroactivității (art. 15 alin. (2) C. pen.) a

fost extins și guvernează și asupra efectelor deciziilor Curții Constituționale,

întrucât ele privesc nemijlocit legitimitatea constituțională a legii.

În același sens,

jurisprudența constantă a Curții Constituționale a statuat: „De la data

publicării, deciziile sunt general obligatorii (erga omnes) și nu limitate doar

la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (inter

partes) și au putere numai pentru viitor. Efectele juridice produse de

dispozițiile legale anterior constatării neconstituționalității lor rămân

valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp." (de exemplu,

Decizia nr. 1106 din 22 septembrie 2010).

Așadar, în cazul unei

decizii prin care se constată neconstituționalitatea unei legi, există un

conflict în timp între legea neconstituțională și aceeași lege, din perioada

anterioară înlăturării prezumției de constituționalitate.

În raport de momentul

publicării deciziei de neconstituționalitate, raporturile juridice deduse

judecății, născute sub imperiul legii care este declarată neconstituțională, se

încadrează în una din următoarele situații posibile: - raporturi juridice

soluționate definitiv, înaintea publicării deciziei;- raporturi juridice în

cursul judecății cărora a fost ridicată excepția de neconstituționalitate;-

raporturi juridice ulterioare publicării deciziei.

Or, în conformitate cu

principiul neretroactivității, este evident că soluția cu privire la prima

categorie este inaplicabilitatea deciziei de neconstituționalitate.

Aceeași este și situația

în prezenta cauză, întrucât Dosarul nr. 4366/3/2009 al Tribunalului București,

secția a ll-a penală a fost soluționat definitiv \a data de 03 mai 2011 (prin Decizia

penală nr. 1788/ R din 03 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală), iar decizia prin care au fost declarate neconstituționale

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. a fost publicată în M. Of. al

României nr. 853 din 02 decembrie 2011,

Conform

principiului activității legii, cauza privind pe inculpatul P.E. a fost

soluționată prin aplicarea dispozițiilor legale în forma în vigoare la momentul

desfășurării procedurii, între care și prevederile art. 320

1

, alin.

(1) C. proc. pen. ce limitau aplicabilitatea recunoașterii de vinovăție până la

începerea cercetării judecătorești. Această normă era în vigoare și la momentul

judecării recursului, declararea ei ca neconstituțională (Decizia nr. 1470 din 08

noiembrie 2011 a Curții Constituționale) și

modificarea

textului (prin O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011) intervenind după rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare.

Or, față dispozițiile

ari. 147 alin. (4) din Constituție (care nu reglementează nicio excepție de la

principiul instituit), neconstituționalitatea unor dispoziții legale, declarată

după soluționarea definitivă a unei cauze, nu poate fi aplicată în aceea cauză.

Ca atare, situația

juridică stabilită definitiv prin Decizia penală nr. 1788/R din 03 mai 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală nu mai poate fi modificată în urma

declarării ca neconstituționale a prevederilor art. 320

1

C. proc.

pen.

Altfel spus, Decizia nr. 1470/2011

a Curții Constituționale nu este aplicabilă situației juridice a condamnatului

P.E.

Prin Decizia nr. 197 din

2 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul

condamnat P.E. împotriva sentinței penale nr. 424/ F din data de 18 mai 2012,

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 6541/3/2012.

În ceea ce privește

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 408

2

C. proc. pen.,

invocată de revizuientul condamnat P.E. prin cererea scrisă depusă la dosarul

cauzei după închiderea dezbaterilor în fața instanței de fond (filele 62-66

dosar fond) și reiterată cu prilejul dezbaterilor din apel, Curtea de Apel

București a constatat că aceasta este admisibilă, întrucât nu este contrară

prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Astfel, excepția în

discuție privește o dispoziție dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei deduse judecății, deoarece cererea de revizuire ce formează

obiectul cauzei se întemeiază în mod explicit pe însăși dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen., defăimate ca fiind neconstituționale.

De asemenea,

excepția a fost invocată de către o parte din proces în fața instanței de

judecată legal învestită cu judecarea cererii de revizuire formulată de

aceasta.

În sfârșit, dispoziția

legală ce face obiectul excepției nu a fost constatată ca fiind

neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În consecință, având în

vedere și dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată,

Curtea a constatat că se impune sesizarea Curții Constituționale pentru

soluționarea excepției de neconstituționalitate ce a fost invocată de apelantul

revizuient condamnat P.E. în Dosarul nr. 6541/3/2012.

Exprimându-și opinia

asupra acestei excepții, Curtea de Apel București a apreciat-o ca fiind

neîntemeiată, întrucât, prin limitarea posibilității invocării efectelor unei

decizii a Curții Constituționale prin care s-a statuat asupra

neconstituționalității unor dispoziții legale exclusiv îa cauzele în care

respectiva excepție de neconstituționalitate â fost ridicată mai înainte de

rămânerea definitivă a hotărârii, nu se aduce atingere principiului constituțional

al egalității in drepturi, consacrat prin dispozițiile art. 16 din Constituție

deoarece, așa cum în mod constant s-a statuat in jurisprudența Curții

Constituționale,

acesta nu presupune uniformitate, ci impune ca la situații egale sa corespunda

un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit.

Față de considerentele

expuse, Curtea, a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea

excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 408

2

C. proc.

pen., invocată de revizuientul condamnat P.E. în Dosarul nr. 6541/3/2012.

Împotriva Deciziei penale

nr. 197 din 2 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, criticând

decizia atacată pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele invocate și

consemnate în practicaua prezentei decizii, care nu vor mai fi reluate.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Înaltei Curți sub nr. 6541/3/2012. Analizând recursul declarat de

revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Înalta Curte

constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, dar nu pentru motivele

invocate în considerentele hotărârii atacate ci pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare:.

Înalta Curte, cu privire

la admisibilitatea cererii de revizuire, constată că soluția primei instanțe

este corectă, pentru două motive și anume, pentru faptul că dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen. se referă la situațiile în care instanțele au avut în vedere un

text de lege și s-au pronunțat în baza lui, iar nu și situația inversă cum este

în cauza de față; și pe de altă parte, cererea este inadmisibilă și pentru că

în principiu revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se

urmărește îndreptarea unor erori de judecată, atât erori de drept comun, cât și

cea prevăzută de textul art. 400

1

C. proc. pen., care păstrează

această natură a căii de atac. Atunci când legiuitorul arată că „soluția a fost

pronunțată în baza unui text." vorbește de soluția asupra procesului

penal, cea prevăzută de art. 345 C. proc. pen., respectiv de condamnare, achitare,

încetare a procesului penal. Or, soluția de condamnare a recurentului nu este

nici întemeiată și nici nu s-ar fi putut întemeia pe dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., care serveau eventual la un alt cuantum al pedepsei.

Nici

dispozițiile art. 408

1

C. proc. pen. nu sunt incidente, întrucât ar

tinde la o modificare a pedepsei, iar revizuirea trebuie să privească exclusiv

hotărârile pronunțate în soluționarea acțiunii penale, termenul „soluție"

trebuind a fi privit prin prisma dispozițiilor art. 345 C. proc. pen.

Potrivit art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care

Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi

supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția

legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat

care, în mod necesar și evident, nu pot fi discutate de prevederile menționate

în sesizare.

Într-adevăr,

revizuentul a solicitat, în cadrul procesului finalizat cu sentința a cărei

revizuire se cere, aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen. ca lege

penală mai favorabilă, acesta recunoscând faptele săvârșite, - cererea fiind

invocată în faza de judecată a recursului care i-a fost respinsă față de

considerentele reținute în cuprinsul Deciziei nr. 1788 din 3 mai 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată

în Dosarul nr. 3466/3/2009 - însă declararea disp. art. 320

1

ca

fiind neconstituționale nu poate avea drept consecință posibilitatea

rejudecării tuturor cauzelor în care inculpații au recunoscut săvârșirea

faptelor, aceasta însemnând practic punerea la îndoială a tuturor hotărârilor

pronunțate anterior declarării neconstituționalității acestor dispoziții, sau,

nesocotirea caracterului definitiv al hotărârilor pronunțate în acest interval,

încălcarea autorității de lucru judecat în toate aceste cauze, ceea ce,

desigur, nu a fost în intenția celor care au admis excepția în sensul arătat.

Potrivit

considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în

măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor

situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi si care continuă să fie

judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare, așadar situația avută în vedere de Curtea Constituțională a fost

alta și reglementează situații juridice diferite de cea în care se află

revizuentul, astfel încât nu pot fi reținute susținerile apărătorului acestuia

în sensul că îi sunt aplicabile disp. art. 320

1

în procedura

revizuirii.

Astfel, din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, că în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen., care ar impune

revizuirea sentinței penale atacate.

Potrivit textului de lege

sus-menționat, rezultă că hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care

Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi

supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția

legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat

care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate

în sesizare.

Din interpretarea acestor

dispoziții, rezultă că pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată

pe acest motiv, este necesar să se constate îndeplinite cumulativ următoarele

condiții: să existe o hotărâre definitivă pronunțată în cauzele în care Curtea

Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate, soluția pronunțată

în cauză să se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională.

În ceea ce privește

soluția pronunțată în cauză, aceasta nu poate avea decât înțelesul soluției

prin care instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, în sensul art.

345 C. proc. pen., respectiv soluționează acțiunea penală și civilă și pronunță

o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

În cauză, așa cum rezultă

din actele dosarului, s-a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului,

însă dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. nu au constituit temei

legal al hotărârii. Este adevărat că aceste dispoziții au fost invocate de

inculpat, în faza de judecată a recursului, care a solicitat reținerea lor, iar

instanța de recurs a constatat că nu sunt aplicabile, însă și în situația în

care le-ar fi reținut, soluția pronunțată în cauză nu avea ca temei aceste

dispoziții, al căror efect procesual se produce doar cu privire la cuantumul

pedepsei aplicate.

Pentru aceste

considerente, în mod corect instanța de fond a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în

dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

revizuentul P.E. împotriva Deciziei penale nr. 197 din 2 iulie 2012 a Curții de

Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare, potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul P.E. împotriva Deciziei penale nr. 197 din 2

iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 ianuarie 2013.