ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1193/2012

Deliberând asupra recursului declarat de revizuientul condamnat M.M. împotriva Deciziei penale nr. 255 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 641 din 2 august 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.M. împotriva sentinței penale nr. 501 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 12 iulie 2011 condamnatul M.M.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 501 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 5625/3/2009, definitivă prin Decizia penală nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a I-a penală. În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că solicită rejudecarea cauzei în fond, întrucât înțelege să recunoască săvârșirea faptei. Prin referatul întocmit de către procuror, în conformitate cu prevederile art. 399 alin. (5) C. proc. pen., s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât motivele invocate de către revizuent nu se regăsesc în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu, instanța de fond a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 501 din 05 mai 2009 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului M.M. sub aspectul infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București. Prin Decizia penală nr. 267 din 16 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 501 din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A fost desființată în parte, sentința nr. 501 din 05 mai 2009 a Tribunalului București, secția I penală, și rejudecând, în fond, a fost condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1.222 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 15 din 15 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul București.

A fost contopită pedeapsa aplicată de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - b) C. pen., cu restul rămas neexecutat de 1.222 de zile și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la 4 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1.222 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 15 din 15 ianuarie 2002 a Tribunalului București.

A fost contopită pedeapsa de 4 ani închisoare cu restul de 1.222 zile rămas neexecutat și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul M.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Au fost aplicate dispozițiile art. 71, 64 lit. a) și b) C. pen. A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 21 ianuarie 2009 până la punerea efectivă în libertate. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.M., cauza fiind înregistrată sub Dosar nr. 737/2/2010 pe rolul Înaltei Cură de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 1783 din 05 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. A fost obligat recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C. Analizând motivul invocat de către revizuent în susținerea cererii sale, respectiv existența unor fapte sau împrejurări noi, instanța de fond a constatat că acesta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

S-a mai reținut că, pentru existența acestui caz de revizuire este necesară însă întrunirea cumulativă a două condiții: existența unor fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei și prin acestea să se poată dovedi netemeinicia hotărârii penale a cărei revizuire se cere. Prima instanță a apreciat că schimbarea atitudinii procesuale în sensul recunoașterii faptelor pentru care revizuentul a fost trimis în judecată nu poate fi considerată drept invocarea unor „fapte sau împrejurări noi" în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Simpla recunoaștere a faptelor fără coroborarea acesteia cu alte probe nu constituie un unic temei pentru condamnare, căci potrivit dispozițiilor art. 69 C. proc.

pen., declarațiile învinuitului sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Instanța de fond a reținut că, în speță, vinovăția revizuentului a fost dovedită, astfel cum rezultă din probatoriul administrat pe parcursul procesului penal. Constatând că motivul de revizuire invocat în prezenta cauză nu se circumscrie nici celorlalte cazuri de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.M. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, revizuienrul condamnat M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și admiterea în principiu a cererii de revizuire pe care a formulat-o . În motivarea orală a apelului, revizuientul condamnat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a arătat că dorește să revină asupra atitudinii procesuale pe care a avut-o la judecarea pe fond a cauzei, în sensul că dorește să recunoască săvârșirea faptelor și să beneficieze de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. A mai precizat că s-a aflat în imposibilitate de a-și recunoaște vinovăția, întrucât în cauză era implicată sora sa și se temea ca aceasta să nu fie arestată.

Prin Decizia penală nr. 255 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuient condamnat M.M. împotriva sentinței penale nr. 641 din 02 august 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 53250/3/2011. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul revizuient condamnat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de apel, analizând sentința apelată prin prisma criticii formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, a constatat că așa cum a reținut instanța de fond, motivele invocate de revizuientul condamnat nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc.

pen. S-a reținut în acest sens că, cererea de revizuire adresată parchetului s-a întemeiat pe schimbarea atitudinii procesuale, în sensul recunoașterii faptelor pentru care revizuientul condamnat a fost trimis în judecată. Această împrejurare nu echivalează cu cerința textului invocat, respectiv fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanței la momentul soluționării cauzei și care să tindă la pronunțarea unei soluții de achitare. Pentru aceste considerente instanța de apel a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, iar apelul declarat de apelantul revizuient condamnat M.M. împotriva sentinței penale nr. 641 din 02 august 2011, este nefondat. Împotriva Deciziei penale nr. 255 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs revizuientul condamnatul M.M., invocând prin apărător, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc.

pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și rejudecând, admiterea cererii de revizuire și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu consecința reducerii cu 1/3 a pedepselor aplicate, susținând că dorește să revină asupra declarațiilor sale și să recunoască săvârșirea faptelor. Examinând recursul în raport de motivul invocat, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen., hotărîrile sunt supuse casării, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri care să reflecte adevărul. Fiind o cale extraordinară de atac, cazurile în care poate fi formulată cererea de revizuire sunt reglementate în mod expres și limitativ de lege, nefiind permis instanțelor de judecată să extindă posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive și la alte cazuri în afara celor prevăzute de lege.

În speță, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire pronunțată de instanța de fond și menținută de instanța de apel este legală și temeinică, motivele invocate de către revizuent în susținerea cererii neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri care să reflecte adevărul.

Fiind o cale extraordinară de atac, cazurile în care poate fi formulată cererea de revizuire sunt reglementate îh mod expres și limitativ de lege, nefiind permis instanțelor de judecată să extindă posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive și la alte cazuri în afara celor prevăzute de lege. În speță, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire pronunțată de instanța de fond și menținută de instanța de apel este legală și temeinică, motivele invocate de către revizuent în susținerea cererii neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei: b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire conform dispozițiilor art. 403 C. proc.

pen., instanța de recurs constată că, potrivit textului de lege, se cer a fi verificate două aspecte: dacă cererea de revizuire este formulată în condițiile prevăzute de lege; dacă din probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea in principiu. Astfel: I. Cu privire la condițiile prevăzute de lege: a) Hotărârea supusă revizuirii. Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Cerința legii are în. vedere, ca o condiție prealabilă, existența unei hotărâri judecătorești definitive. În prezenta cauză a fost formulată cererea de revizuire cu privire la sentința penală nr. 501 din 05 mai 2009 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1783 din 05 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, astfel încât condiția prevăzută de art. 393 C. proc.

pen. este îndeplinită. Dispozițiile art. 396 C. proc. pen., prevăd persoanele care pot cere revizuirea și anume: a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale; b) soțul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia. Procurorul poate din oficiu să inițieze procedura revizuirii. b) Calitatea procesuală activă. În cauza pendinte, cererea a fost formulată de M.M., inculpat în Dosarul nr. 737/2/2010 împotriva căruia s-a pronunțat sentința penală nr. 501 din 05 mai 2009 de condamnare, astfel încât cerința prevăzută de art. 396 C. proc. pen. este îndeplinită. c) Cererea de revizuire. Cererea de revizuire a fost introdusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București cu indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestora.

Cererea de revizuire a avut în vedere aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., redozarea pedepsei, față de recunoașterea faptelor. Având în vedere natura cererii și calitatea celui care o formulează, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond și instanța de de apel este corectă. Aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în căi extraordinare de atac, a fost examinată de Curtea Constituțională într-o materie conexă. Astfel, în ceea ce privește excepția ridicată în dosarele aflate în contestație la executare, pentru care s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive, au fost publicate în M. Of. al României, Partea I, nr. 853 din 02 decembrie 2011 Deciziile Curții Constituționale nr. 1470/2011 și nr. 1483/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Curtea Constituțională a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. referitor la judecata în cadrul recunoașterii vinovăției nu are legătură cu soluționarea contestației la executare, deoarece, așa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată, aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Prin urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile, iar Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art 320 1 C. proc.

pen., excepție ridicată în contestație la executare. În acord cu instanța de fond și instanța de apel, instanța de recurs constată că legea nu prevede nicio posibilitate de invocare a procedurii recunoașterii vinovăției după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar Curtea Constituțională a considerat această interpretare a legii conformă cu Constituția României. În cauza de față, condamnatul se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia nr. 1783 din 05 mai 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât cercetarea judecătorească nu se încadrează în dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Hotărârea a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă la data de 05 mai 2011, iar textul de lege are în vedere doar o judecată aparținând fondului, fiind aplicabil doar până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Așadar, solicitarea condamnatul privind aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. pe cale revizuirii nu poate fi primită, pentru că, pe de o parte, așa cum în mod corect au reținut atât instanța de fond, cât și instanța de apel, motivul invocat de revizuientul condamnat nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de revizuire arătate expres și limitativ în art. 394 C. proc. pen., iar pe de altă parte, întrucât pe calea revizuirii care este o cale extraordinară de atac nu mai pot fi repuse în discuție aspecte legate de existența infracțiunii, circumstanțelor comiterii acesteia, vinovăția inculpatului ori pedeapsă, acestea intrând în autoritate de lucru judecat.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reviziuentul condamanat M.M.,, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 255 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei. cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică azi 17 aprilie 2012.