ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1193/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1193/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra recursului declarat de revizuientul condamnat M.M. împotriva Deciziei

penale nr. 255 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I

penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 641 din 2

august 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, a fost

respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.M.

împotriva sentinței penale nr. 501 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 267 din 16

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, cu obligarea

acestuia la plata cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția I penală, la data de 12 iulie 2011 condamnatul

M.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 501 din 05 mai 2009 pronunțată

de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 5625/3/2009,

definitivă prin Decizia penală nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a I-a penală.

În motivarea cererii de revizuire,

condamnatul a arătat că solicită rejudecarea cauzei în fond, întrucât înțelege

să recunoască săvârșirea faptei.

Prin referatul întocmit de către

procuror, în conformitate cu prevederile art. 399 alin. (5) C. proc. pen., s-a

solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât motivele

invocate de către revizuent nu se regăsesc în cazurile de revizuire prevăzute

de art. 394 C. proc. pen.

Examinând cererea de revizuire sub

aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu, instanța de

fond a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 501 din 05

mai 2009 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea

inculpatului M.M. sub aspectul infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc

și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cauza fiind înregistrată pe rolul

Curții de Apel București.

Prin Decizia penală nr. 267 din 16

decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

sentinței penale nr. 501 din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală.

A fost desființată în parte, sentința

nr. 501 din 05 mai 2009 a Tribunalului București, secția I penală, și

rejudecând, în fond, a fost condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa de 10 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen.,

i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - b)

C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de

1.222 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 15 din 15 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul București.

A fost contopită pedeapsa aplicată de

10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) - b) C. pen., cu restul rămas neexecutat de 1.222 de zile și s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.

la 4 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a fost

revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1.222

zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 15 din 15 ianuarie 2002 a Tribunalului București.

A fost contopită pedeapsa de 4 ani

închisoare cu restul de 1.222 zile rămas neexecutat și s-a dispus ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul

M.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art. 71,

64 lit. a) și b) C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada executată de la 21 ianuarie 2009 până la punerea

efectivă în libertate.

Au fost menținute în rest dispozițiile

sentinței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs inculpatul M.M., cauza fiind înregistrată sub Dosar nr. 737/2/2010 pe

rolul Înaltei Cură de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 1783 din 05 mai 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respins, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei

penale nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I

penală.

A fost obligat recurentul inculpat la

400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Analizând motivul invocat de către

revizuent în susținerea cererii sale, respectiv existența unor fapte sau

împrejurări noi, instanța de fond a constatat că acesta și-a întemeiat cererea

pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

S-a mai reținut că, pentru existența

acestui caz de revizuire este necesară însă întrunirea cumulativă a două

condiții: existența unor fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de

către instanță la soluționarea cauzei și prin acestea să se poată dovedi

netemeinicia hotărârii penale a cărei revizuire se cere.

Prima instanță a apreciat că

schimbarea atitudinii procesuale în sensul recunoașterii faptelor pentru care

revizuentul a fost trimis în judecată nu poate fi considerată drept invocarea

unor „fapte sau împrejurări noi" în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen.

Simpla recunoaștere a faptelor fără

coroborarea acesteia cu alte probe nu constituie un unic temei pentru

condamnare, căci potrivit dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., declarațiile

învinuitului sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura

în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul

probelor existente în cauză.

Instanța de fond a reținut că, în

speță, vinovăția revizuentului a fost dovedită, astfel cum rezultă din

probatoriul administrat pe parcursul procesului penal.

Constatând că motivul de revizuire

invocat în prezenta cauză nu se circumscrie nici celorlalte cazuri de revizuire

reglementate de art. 394 C. proc. pen., în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc.

pen., instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuentul M.M.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare

avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel, în termen legal, revizuienrul condamnat M.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea

hotărârii instanței de fond și admiterea în principiu a cererii de revizuire pe

care a formulat-o .

În motivarea orală a apelului,

revizuientul condamnat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a arătat că

dorește să revină asupra atitudinii procesuale pe care a avut-o la judecarea pe

fond a cauzei, în sensul că dorește să recunoască săvârșirea faptelor și să

beneficieze de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. A mai

precizat că s-a aflat în imposibilitate de a-și recunoaște vinovăția, întrucât

în cauză era implicată sora sa și se temea ca aceasta să nu fie arestată.

Prin Decizia penală nr. 255 din 7

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost în temeiul

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelantul revizuient condamnat M.M. împotriva sentinței penale nr.

641 din 02 august 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

Dosarul nr. 53250/3/2011.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligat apelantul revizuient condamnat la plata sumei de 500 lei,

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariul

apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, analizând sentința apelată prin prisma criticii formulate, dar și sub

toate aspectele de fapt și de drept, a constatat că așa cum a reținut instanța

de fond, motivele invocate de revizuientul condamnat nu se circumscriu

cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. (1) C.

proc. pen.

S-a reținut în acest sens că, cererea

de revizuire adresată parchetului s-a întemeiat pe schimbarea atitudinii

procesuale, în sensul recunoașterii faptelor pentru care revizuientul condamnat

a fost trimis în judecată.

Această împrejurare nu echivalează cu

cerința textului invocat, respectiv fapte sau împrejurări noi, necunoscute

instanței la momentul soluționării cauzei și care să tindă la pronunțarea unei

soluții de achitare.

Pentru aceste considerente instanța de

apel a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, iar apelul declarat

de apelantul revizuient condamnat M.M. împotriva sentinței penale nr. 641 din

02 august 2011, este nefondat.

Împotriva Deciziei penale nr. 255 din

7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs

revizuientul condamnatul M.M., invocând prin apărător, cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârilor și rejudecând, admiterea cererii de revizuire

și aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu

consecința reducerii cu 1/3 a pedepselor aplicate, susținând că dorește să

revină asupra declarațiilor sale și să recunoască săvârșirea faptelor.

Examinând recursul în raport de

motivul invocat, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., hotărîrile sunt supuse casării,

când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită

aplicare a legii.

Din interpretarea dispozițiilor art.

393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual

prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele

reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de

necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări

de care depindea adoptarea unei hotărâri care să reflecte adevărul.

Fiind o cale extraordinară de atac,

cazurile în care poate fi formulată cererea de revizuire sunt reglementate în

mod expres și limitativ de lege, nefiind permis instanțelor de judecată să

extindă posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive și la

alte cazuri în afara celor prevăzute de lege.

În speță, soluția de respingere ca

inadmisibilă a cererii de revizuire pronunțată de instanța de fond și menținută

de instanța de apel este legală și temeinică, motivele invocate de către

revizuent în susținerea cererii neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Din interpretarea dispozițiilor art. 393

și art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin

folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele

reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de

necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări

de care depindea adoptarea unei hotărâri care să reflecte adevărul.

Fiind o cale extraordinară de atac,

cazurile în care poate fi formulată cererea de revizuire sunt reglementate îh

mod expres și limitativ de lege, nefiind permis instanțelor de judecată să

extindă posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive și la

alte cazuri în afara celor prevăzute de lege.

În speță, soluția de respingere ca

inadmisibilă a cererii de revizuire pronunțată de instanța de fond și menținută

de instanța de apel este legală și temeinică, motivele invocate de către

revizuent în susținerea cererii neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei:

b) un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei

al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Analizând admisibilitatea în principiu

a cererii de revizuire conform dispozițiilor art. 403 C. proc. pen., instanța

de recurs constată că, potrivit textului de lege, se cer a fi verificate două

aspecte: dacă cererea de revizuire este formulată în condițiile prevăzute de

lege; dacă din probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente

pentru admiterea in principiu.

Astfel:

I. Cu privire la condițiile prevăzute

de lege:

a) Hotărârea supusă revizuirii.

Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire

la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Cerința legii are în.

vedere, ca o condiție prealabilă, existența unei hotărâri judecătorești

definitive.

În prezenta cauză a fost formulată

cererea de revizuire cu privire la sentința penală nr. 501 din 05 mai 2009 a

Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr.

1783 din 05 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

astfel încât condiția prevăzută de art. 393 C. proc. pen. este îndeplinită.

Dispozițiile art. 396 C. proc. pen.,

prevăd persoanele care pot cere revizuirea și anume: a) oricare parte din

proces, în limitele calității sale procesuale; b) soțul și rudele apropiate ale

condamnatului, chiar și după moartea acestuia.

Procurorul poate din oficiu să

inițieze procedura revizuirii.

b) Calitatea procesuală activă.

În cauza pendinte, cererea a fost

formulată de M.M., inculpat în Dosarul nr. 737/2/2010 împotriva căruia s-a

pronunțat sentința penală nr. 501 din 05 mai 2009 de condamnare, astfel încât

cerința prevăzută de art. 396 C. proc. pen. este îndeplinită.

c) Cererea de revizuire. Cererea de

revizuire a fost introdusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București cu

indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă

în dovedirea acestora.

Cererea de revizuire a avut în vedere

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., redozarea pedepsei, față de

recunoașterea faptelor.

Având în vedere natura cererii și

calitatea celui care o formulează, Înalta Curte constată că soluția pronunțată

de instanța de fond și instanța de de apel este corectă.

Aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în căi

extraordinare de atac, a fost examinată de Curtea Constituțională într-o

materie conexă. Astfel, în ceea ce privește excepția ridicată în dosarele

aflate în contestație la executare, pentru care s-au pronunțat hotărâri

judecătorești definitive, au fost publicate în M. Of. al României, Partea I,

nr. 853 din 02 decembrie 2011 Deciziile Curții Constituționale nr. 1470/2011 și

nr. 1483/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea Constituțională a constatat că

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen. referitor la judecata în cadrul recunoașterii vinovăției nu are legătură

cu soluționarea contestației la executare, deoarece, așa cum rezultă din

denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată, aparținând, cu

excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie

să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Prin

urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității

legii penale mai favorabile, iar Curtea Constituțională a respins, ca

inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art 320

1

C. proc. pen., excepție ridicată în contestație la executare.

În acord cu instanța de fond și

instanța de apel, instanța de recurs constată că legea nu prevede nicio

posibilitate de invocare a procedurii recunoașterii vinovăției după rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, iar Curtea Constituțională a considerat

această interpretare a legii conformă cu Constituția României.

În cauza de față, condamnatul se află

în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală

nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală,

definitivă prin Decizia nr. 1783 din 05 mai 2011 a înaltei Curți de Casație și

Justiție, astfel încât cercetarea judecătorească nu se încadrează în

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. Hotărârea a cărei revizuire se

solicită a rămas definitivă la data de 05 mai 2011, iar textul de lege are în

vedere doar o judecată aparținând fondului, fiind aplicabil doar până la

pronunțarea unei hotărâri definitive.

Așadar, solicitarea condamnatul

privind aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. pe cale

revizuirii nu poate fi primită, pentru că, pe de o parte, așa cum în mod corect

au reținut atât instanța de fond, cât și instanța de apel, motivul invocat de

revizuientul condamnat nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de revizuire

arătate expres și limitativ în art. 394 C. proc. pen., iar pe de altă parte,

întrucât pe calea revizuirii care este o cale extraordinară de atac nu mai pot

fi repuse în discuție aspecte legate de existența infracțiunii, circumstanțelor

comiterii acesteia, vinovăția inculpatului ori pedeapsă, acestea intrând în

autoritate de lucru judecat.

Pentru considerentele ce preced,

constatând că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, respectiv cel

prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. și nici vreun alt caz

de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. să poată

fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reviziuentul condamanat M.M.,, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de

apel ca fiind legală și temeinică.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 255 din 7 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuient la plata

sumei de 400 lei. cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică azi 17

aprilie 2012.