ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 556/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 556/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

638 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a

penală, a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 342 din 25

martie 2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr.

59261/3/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată de petentul-revizuient G.G.,

ca tardiv formulată.

A fost obligat

petentul-revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de fond a

reținut că prin cererea formulată de revizuentul G.G. a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 342 din 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București

- Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 208 din 25

ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătând că a formulat

cererea de revizuire ca urmare a deciziei Curții Constituționale prin care s-a

declarat neconstituțional art. 320

1

C. proc. pen., în măsura în care

înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.

În drept,

revizuientul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 408

2

C. proc.

pen.

Analizând întregul

material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că prin

sentința penală nr. 342 din 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București -

Secția I Penală, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și

consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit.

c) din Legea nr. 143/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a

condamnat pe inculpatul G.G., zis „G.F.”, la o pedeapsă de 13 ani închisoare

pentru infracțiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 67 alin.

(2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării

militare.

În baza art. 39 alin.

(1) și (2) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa ce a mai

rămas de executat din cea aplicată prin sentința penală nr. 508/F din 23

aprilie 2008 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin

nerecurare la 9 iunie 2008, de 4 ani, 9 luni și 23 de zile închisoare, cu

pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai

grea, de 13 ani închisoare.

În baza art. 39 alin.

(1) și (2) raportat la art. 35 alin. (1), (2) și (3) C. pen., a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei

principale și a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. pe o

durată de 5 ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa complementară a

degradării militare.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, privind

prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, și art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul G.G. la o

pedeapsă de 16 ani închisoare pentru infracțiunea de complicitate la

introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României, fără drept.

În baza art. 65 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 67 alin.

(2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării

militare.

În baza art. 39 alin.

(1) și (2) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa ce a mai

rămas de executat din cea aplicată prin sentința penală nr. 508/F din 23

aprilie 2008 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin

nerecurare la 9 iunie 2008, de 4 ani, 9 luni și 23 de zile închisoare, cu

pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai

grea, de 16 ani închisoare.

În baza art. 39 alin.

(1) și (2) raportat la art. 35 alin. (1), (2) și (3) C. pen., a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei

principale și a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. pe o

durată de 5 ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa complementară a

degradării militare.

În baza art. 8 din

Legea nr. 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul G.G. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art. 39 alin.

(1) și (2) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa ce a mai

rămas de executat din cea aplicată prin sentința penală nr. 508/F din 23

aprilie 2008 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin

nerecurare la 9 iunie 2008, de 4 ani, 9 luni și 23 de zile închisoare, cu

pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai

grea, de 10 ani închisoare.

În baza art. 39 alin.

(1) și (2) raportat la art. 35 alin. (1), (2) și (3) C. pen., a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei

principale și a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. pe o

durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A constatat că

infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul G.G. prin prezenta sunt

concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 45 din

20 ianuarie 2010 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală, definitivă

prin Decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Î.C.C.J. – Secția Penală.

A repus în

individualitatea lor pedepsele principale și complementare aplicate

inculpatului prin sentința penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului

București – Secția a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4292 din

30 noiembrie 2010 a Î.C.C.J. – Secția Penală (rezultate în urma contopirii cu

restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 508 din

23 aprilie 2008 a Tribunalului București – Secția I Penală, conform art. 39 alin.

(2) C. pen.), după cum urmează:

- 15 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b)

C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) și art.

75 lit. a) C. pen.;

- 19 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b)

C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) și art.

75 lit. a) C. pen.;

- 20 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b)

C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000

raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

și art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) și art. 75 lit. a) C. pen.;

În baza art. 36 alin.

(1) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele

pronunțate prin prezenta cu pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente

prin sentința penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului București –

Secția a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010

a Î.C.C.J. – Secția Penală (rezultate și în urma contopirii cu restul rămas

neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 508/F din 23 aprilie 2008 a Tribunalului București – Secția I Penală, conform art. 39 alin. (2) C. pen.), în sensul că a

aplicat inculpatului G.G. pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare, sporită

cu 3 ani închisoare, urmând ca în final să execute 23 ani închisoare.

În baza art. 36 alin.

(1) raportat la art. 35 alin. (1), (2) și (3) C. pen., a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale

și a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. pe o durată de 5

ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa complementară a degradării

militare.

În baza art. 71 C.

pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c)

C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 și art.

36 alin. (3) C. pen., a dedus din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii

și arestării preventive, precum și perioada executată, de la 27 iunie 2009 la

zi.

A dispus anularea

M.E.P.I. nr. 662 din 9 iunie 2008, emis în baza sentinței penale nr. 508/F din

23 aprilie 2008 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin

nerecurare la 9 iunie 2008 și a M.E.P.I. nr. 71 din 3 decembrie 2010, emis în

baza sentinței penale nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului București –

Secția a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010

a Î.C.C.J. – Secția Penală, și emiterea unui nou mandat de executare, conform

prezentei hotărâri.

A luat act că

inculpatul G.G. este arestat în altă cauză.

Sentința penală nr. 342

din 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în

dosarul nr. 59261/3/2010 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 208 din 25

ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A fost emis MEPI nr. 569

din 26 ianuarie 2012 de către Tribunalul București - Secția I Penală, în

dosarul nr. 59261/3/2010.

Conform art. 320

1

C. proc. pen., așa cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, până la

terminarea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin

înscris autentic ca recunoaște săvârșirea faptei reținute in actul de sesizare

si solicita ca judecata sa se facă in baza probelor administrate in faza de

urmărire penală. In acest caz inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 a

pedepsei prevăzute de lege în cazul închisorii si de ¼ reducere in cazul

pedepsei amenzii penale.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853 din

02 decembrie 2011, Curtea constata ca dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii

penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii

vechi si care continua sa fie judecate sub legea noua, până la rămânerea

definitiva a hotărârii de condamnare. Prin aceeași hotărâre se arata ca in

dosarele in care s-au pronunțat hotărâri de condamnare definitiva, prin

revizuire nu se poate aplica dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.,

deoarece acestea vizează numai judecata fondului și nu este susceptibila de

aplicare conform principiului legii penale mai favorabile, aducând atingere

siguranței raporturilor juridice (cauza Stanca Popescu versus Romania si

Ryabykh contra Rusiei). Decizia Curții Constituționale este obligatorie de la

data publicării acesteia in M. Of., respectiv februarie 2011.

Tribunalul a

constatat că în cauza prin care petentul G.G. a solicitat pe calea revizuirii

întemeiată pe dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen., aplicarea

dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 1470/2011 cu privire la

neconstituționalitatea art. 320

1

C. proc. pen., ca dispozițiile

menționate mai sus nu au aplicabilitate în cazul de revizuire prevăzut de art. 408

2

C. proc. pen.

Legiuitorul a

prevăzut acest caz de revizuire în cazul în care instanțele de judecata în fața

cărora a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate a unor dispoziții

legale conform Legii nr. 147/2002 și nu au suspendat judecata cauzei până la

soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de

neconstituționalitate, trecând între timp la soluționarea cauzei, rămasă

definitivă, conferă persoanelor prevăzute în art. 408

2

alin. (2) C.

proc. pen., posibilitatea de a cere revizuirea cauzei în cazul în care Curtea

Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în acel

dosar și a constatat că anumite dispoziții din lege sunt neconstituționale.

Acest caz este admisibil numai în măsura în care hotărârea pronunțata s-a

întemeiat pe dispoziția declarata neconstituționala sau pe alte dispoziții din

actul atacat și care în mod necesar și evident nu pot fi disociate de

dispoziția declarata neconstituționala.

Totodată, Tribunalul

a apreciat că cererea de revizuire a petentului este tardiv introdusă cu

depășirea termenului de 3 luni de la publicarea în M. Of. a deciziei Curții

Constituționale.

Astfel, decizia

Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 2 decembrie 2011

iar revizuientul a formulat cererea prin care solicită revizuirea sentinței

penale de condamnare la data de 16 mai 2012, deci, după expirarea termenului de

3 luni prev. de art. 408

2

alin. (4) C. proc. pen.

Față de această

împrejurare, instanța de fond a apreciat că cererea formulată de revizuientul G.G.

este tardiv formulată, motiv pentru care a fost respinsă ca atare.

Împotriva sentinței

penale a declarat apel revizuentul G.G. care a solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., apreciind că cererea de

revizuire a fost introdusă în termen.

Prin decizia penală nr.

312/A din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, a

respins ca nefondat apelul declarat de apelantul revizuient G.G. împotriva

sentinței penale nr. 638 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

București – Secția a II-a penală.

A obligat apelantul

la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut în esență că instanța de fond care

a pronunțat sentința penală nr. 342 din 25 martie 2011 a reținut în sarcina

revizuientului dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Cu privire la aceeași

solicitare dar vizând pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 45 din 20

ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală care au

fost contopite ulterior cu pedepsele din sentința penală nr. 342 din 25 martie

2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală s-a apreciat că

solicitarea revizuientului este tardivă.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuientul G.G.

solicitând reducerea pedepsei.

Examinând recursul

declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte

constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 394 alin.

(1) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei;

b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză revizuientul

G.G. prin cererea formulată a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 342 din

25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, arătând că a formulat cererea de revizuire ca urmare a

deciziei Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțional art. 320

1

C. proc. pen., în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai

favorabile.

În drept,

revizuientul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 408

2

C.

proc. pen.

Examinându-se actele

și lucrările dosarului se constată că revizuientul a fost condamnat prin

sentința penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București

– Secția a II-a penală la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare pentru

comiterea mai multor infracțiuni privind traficul de droguri incriminate prin

Legea nr. 143/2000. Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4292

din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, prin

sentința penală nr. 342 din 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București –

Secția I penală, s-a dispus condamnarea revizuientului tot pentru infracțiuni

prevăzute de Legea nr. 143/2000 la o pedeapsă rezultantă de 23 ani închisoare.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus, în baza art. 36 C. pen. contopirea pedepselor

aplicate în cauză cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 45 din 20

ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, iar

sentința penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond care

a pronunțat sentința penală nr. 342 din 25 martie 2011 a reținut în sarcina

revizuientului dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. cu privire la

infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat, așa încât solicitarea revizuientului

pe acest motiv strict legată de infracțiunile ce au făcut obiectul cercetării

în dosarul nr. 59261/3/2010 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 342 din

25 martie 2011 este lipsită de temeinicie.

Cu privire la aceeași

solicitare dar vizând pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 45 din 20

ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, care

au fost ulterior contopite cu cele din sentința penală nr. 342 din 25 martie

2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în mod corect s-a

apreciat că solicitarea revizuientului este tardivă, fiind depășit termenul

prevăzut de art. 408

2

alin. (4) C. proc. pen.

Revizuirea este

reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot

înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă datorate necunoașterii de către instanțe a unor

împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul.

Totodată revizuirea

are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o

eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire

sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a)-e) și sunt singurele

apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Cum în speță motivul

de revizuire invocat de recurentul revizuient referitor la individualizarea

pedepsei nu se circumscrie cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 394 C.

proc. pen. care sunt de strictă interpretare și aplicare, recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul G.G. împotriva deciziei penale nr. 312/A

din 29 octombrie 2012 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 15 februarie 2013.