ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 2 mai 2012 condamnatul T.G. a formulat o cerere intitulată „contestație la mandatul de executare a pedepsei” adresată Judecătoriei sectorului 5 București, cu motivarea că deține probe noi, probe ce nu le-a putut folosi la nici o instanță de fond. A mai precizat că probele pe care le deține îi dovedesc partea de vină pe care a avut-o la săvârșirea infracțiunii și desființează sentința dată de către instanță, în drept, indicând prevederile art 461 alin. (1 2 ) lit. c), lit. d) C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 1312 din 12 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București a fost admisă excepția necompetenței materiale invocate din oficiu, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința penală nr. 1042 din 6 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 44120/3/2012 s-a dispus, în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă a cererii formulată de către revizuientul T.G. de revizuire a sentinței penale nr. 391 din 4 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1137 din 12 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în baza art. 349 raportat la art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul T.G. la plata sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere faptul că petentul condamnat T.G.

a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 391 din 4 mai 2011 a Tribunalului București, secția II penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1137 din 12 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de Io ani închisoare. Prin sentința penală nr. 508/F din 31 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a arătat în cuprinsul considerentelor că la termenul din 31 iulie 2012 persoana condamnată, prin apărător, a învederat că înțelege să își califice cererea drept revizuire formulată împotriva sentinței penale în a cărei executare se află, instanța luând act de manifestarea de voință a condamnatului.

Pe cale de consecință a hotărât în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. în vederea legalei sesizări a instanței, după eventuale acte de cercetare. După trimiterea cauzei către organul de urmărire penală competent, Parchetul a efectuat acte de cercetare potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. pen. și în concluziile formulate potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen. a arătat că petentul condamnat a formulat prezenta cerere de revizuire fiind nemulțumit de cuantumul pedepselor aplicate și arătând în declarația dată că nu a vândut droguri și că celălalt coinculpat a primit aceeași pedeapsă pentru săvârșirea a trei fapte.

S-a opinat că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., motiv pentru care s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire. Alăturat referatului cuprinzând concluziile formulate de Parchet a fost înaintată și declarația olografă dată de către revizuient în fața procurorului în explicarea motivelor cererii sale de revizuire. Astfel, revizuientul a arătat că este nemulțumit de pedepsele aplicare, de Io și de 7 ani închisoare și a solicitat să se facă diferența între el și celălalt inculpat din dosar, considerând că pedeapsa de 7 ani i-a fost aplicată incorect, deoarece nu a vândut niciodată droguri. La dosar a mai fost înaintat prin intermediul serviciului registratură, un memoriu scris provenind de la numita G.M., sora revizuientului T.G.

În cuprinsul acestuia, numita G.M. a învederat că fratele său se ocupa cu taximetria și nu avea legături cu această lume a drogurilor și a traficanților. A opinat că, poate, fratele ei a fost ales de către coinculpat în această activitate datorită naivității și lipsei de înțelepciune în a cântării lucrurile de zece ori înainte de a lua o decizie, latură umană pe care răufăcătorii o suspectează și o folosesc în interesul și beneficiul lor. A arătat că coinculpatul F.G. și-a ales o persoană necunoscută, pe revizuient, pentru a-l însoți la transportul drogurilor tocmai pentru că acea persoană nu era cunoscută organelor de poliție, fără însă ca F.G.

să bănuiască faptul că era vorba de un flagrant bazat pe informații care provin de la rudele sale, care fuseseră anterior la rândul lor depistate făcând trafic de droguri și au oferit această informație pentru a-și ameliora situația și a beneficia de prevederile art. 16. A învederat că instanța nu a dat eficiență referatului de probatoriu cu privire la revizuient, acesta având un rezultat favorabil în ceea ce privește persoana acestuia, reieșind că T.G. nu s-a ocupat până la acel moment de trafic de droguri și că dacă s-ar fi ținut cont de aceste mențiuni poate că pedeapsa lui ar fi fost sensibil mai mică. A reținut instanța de fond că motivele de fapt expuse în scris de către revizuient nu se înscriu în nici unul dintre motivele de revizuire expuse în art. 394 alin. (1) lit. a)-lit.

e) C. proc. pen. Ori, revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi admisă în afara situațiilor expres și limitativ prevăzute de lege. A admite revizuirea în alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor este de natură a aduce atingere principiului legalității care guvernează procesul penal. În același sens se exprimă și decizia 60/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia cererea de revizuire care se întemeiază, pe alte motive decât cazurile, prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă. A constatat că cererea formulată de către revizuient nu va fi analizată din perspectiva altor texte de lege eventual incidente în cauză, ci strict din perspectiva dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen. și a interpretării obligatorii date de către Înalta Curte. Referitor la motivele invocate de către numita G.M., sora revizuientului, în sprijinul cererii de revizuire pornite de către revizuientul T.G. instanța a constatat că acestea se pot înscrie, eventual, în cazul de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. A reținut că aspectele învederate de către numita G.M. nu sunt neapărat împrejurări noi, ci sunt doar niște calificări, niște explicații suplimentare aduse cu privire la situația de fapt reținută în cauză și cu privire la profilul moral al fratelui său. S-a și reținut în sentința penală de condamnare că inculpatul T.G. a precizat, în cursul urmăririi penale, că nu știe ce conține pachetul care i-a fost dat spre păstrare de inculpatul F.G., aspect care poate fi interpretat în sensul celor arătate de către numita G.M.

potrivit cărora fratele ei nu avea legături cu lumea traficanților de droguri. Însă, chiar dacă s-ar opina că aceste aspecte ar fi noi, necunoscute de organele judiciare la momentul judecării pe fond a cauzei, tot nu ne-am regăsi în situația avută în vedere de legiuitor prin instituirea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât cele arătate de către numita G.M. nu fac decât să circumstanțieze situația de fapt și persoana condamnatului și în nici un caz aceste aspecte nu ar fi putut conduce la o soluție diferită, în sensul să nu se pronunțe condamnarea acestuia, ci achitarea sau încetarea procesului penal. De aceea, a constatat instanța că motivul de revizuire nu este întemeiat și pe calea revizuirii nu se poate solicita o nouă analiză și o nouă individualizare a pedepsei aplicate.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel revizuientul T.G. și prin decizia penală nr. 42/A din 19 februarie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de revizuientul T.G. împotriva sentinței penale nr. 1042 din 6 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.a obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare datorate statului. A constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că motivele invocate de revizuient și de sora acestuia, aceasta având calitate conform dispozițiilor art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. A reținut instanța că reiterarea în cererea de revizuire a unor apărări cunoscute de instanțele de fond, apel și recurs nu poate fi considerată drept invocare a unor fapte sau împrejurări noi, descoperite după soluționarea cauzei, iar poziția revizuientului condamnat conform căreia acesta nu a vândut niciodată droguri a fost cunoscută și verificată de instanțe, vinovăția sa fiind definitiv stabilită. Referitor la faptul că pedeapsa aplicată ar fi mult prea mare raportat la circumstanțele personale ale revizuientului, a reținut că, împrejurarea invocată de revizuient nu este de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ci se invocă numai existența unui temei privind individualizarea mai favorabilă a pedepsei, respectiv reținerea unor circumstanțe personale care să atragă aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, iar acest aspect nu ar determina netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul art. 394 alin. (2) C. proc.

pen., ci doar aplicarea unei pedepse mai ușoare, ceea ce nu constituie, potrivit legii, caz de revizuire. Împotriva acestei decizii, la data 4 martie 2013 reviuientul T.G. în termen legal, a declarat recurs, a depus concluzii scrise și a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond admiterea cererii de revizuire și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare, invocând dispozițiile art. 394 C. proc. pen., respectiv împrejurări noi necunoscute la data pronunțării deciziei. Examinând recursul declarat de reviuientul T.G., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Exercitarea căii de atac extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc.

pen: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate. Potrivit textului de lege sus-menționat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe. Revizuirea este o cale de atac extraordinară, astfel încât criticile formulate de revizuientul T.G. nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Faptul că în această cale extraordinară de atac condamnatul invocă împrejurări noi însă nu le precizează și solicită reducerea pedepsei și prelungirea probatoriului și nu invocă fapte sau împrejurări noi, această solicitare nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., astfel încât cererile condamnatului nu pot transforma revizuirea într-un alt apel sau recurs. Înalta Curte constată ca susținerile revizuientului nu cad sub incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a respins, ca admisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul T.G., soluție menținută și de instanța de apel. În raport cu cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul revizuient T.G. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat T.G. împotriva deciziei penale nr. 42/A din 19 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 18 iunie 2013.