ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 803/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 803/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei de față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 576/F din data de 26

iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 11591/3/2012, Tribunalul București,

secția I penală a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

revizuentul D.C. și, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe

acesta la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, onorariul

cuvenit avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

aceasta sentință, Tribunalul a constatat ca, prin cererea înregistrata la data

de 09 aprilie 2012, condamnatul D.C. a formulat cerere de revizuire a Sentinței

penale nr. 296/2010 a Tribunalului București, secția I penală, întemeiată pe

dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen., solicitând aplicarea, pe

această cale, a prevederilor art. 320

1

din C. proc. pen., în raport

cu decizia Curții Constituționale publicată la data de 02 decembrie 2011.

Potrivit actelor

dosarului, prin Sentința penală nr. 296/F din data de 08 aprilie 2010 a

Tribunalului București, secția I penală, astfel cum a fost modificată prin

Decizia penală nr. 272/A din data de 16 decembrie 2010 a Curții de Apel

București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3523/R din data de 10

octombrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a hotărât, în temeiul

art. 2 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2),

art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) raportat la art. 76

lit. a) din C. pen., condamnarea inculpatului D.C. la pedeapsa principală de 6

ani închisoare. În temeiul art. 86

4

alin. (1) raportat la art. 83 C.

pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3

ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1448/2003 a Judecătoriei

Sectorului 1 București și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse

alături de pedeapsa anterior menționată, inculpatul având de executat astfel

pedeapsa principală de 9 ani închisoare.

În raport de cazul de

revizuire invocat de condamnatul D.C., tribunalul a reținut că în temeiul art.

408

2

C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în

care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi

supuse revizuirii dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția

legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat,

care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate

în sesizare. Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire invocat în speță,

este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două condiții: pe de o parte, în

cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost

ridicată o excepție de neconstituționalitate, pe care Curtea Constituțională să

o fi admis, iar, pe de altă parte, hotărârea pronunțată în cauza respectivă să

se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte

prevederi din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate

de acea dispoziție.

În același timp, art.

408

2

C. proc. pen. a fost introdus prin Legea nr. 177/2010 (pentru

modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului

de procedură penală), care a abrogat alin. (5) al art. 29 din Legea nr.

47/1992, ce prevedea suspendarea judecării unei cauze în care era invocată o

excepție de neconstituționalitate, pe perioada soluționării acesteia de către

Curtea Constituțională. Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

408

2

C. proc. pen. apare, astfel, ca un remediu - aplicabil, în mod

evident, doar celor care au invocat o excepție de neconstituționalitate -

pentru nesuspendarea judecării cauzei, prevăzută de fostul art. 29 alin. (5)

din Legea nr. 47/1992.

Referitor la prima

condiție menționată, Tribunalul a constatat că nu este îndeplinită, întrucât,

din conținutul dosarului primei instanțe și al dosarelor instanțelor de apel și

recurs, rezultă cu certitudine că, pe fondul cauzei, nici inculpatul (în

prezent revizuent), nici celeilalte părți, nici reprezentantul Ministerului

Public și nici instanțele respective, din oficiu, nu au ridicat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În acest context,

Tribunalul a considerat lipsită de relevanță împrejurarea că, prin Deciziile

nr. 1470/2011 și nr. 1483/2011 ale Curții Constituționale, a fost admisă

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor respective, întrucât acele

decizii nu pot fi aplicate în dosarul în care revizuentul a fost condamnat,

art. 408

2

C. proc. pen. prevăzând în mod expres că numai hotărârile

definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o

excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii.

În consecință, având

în vedere dispozițiile art. 408

2

alin. (5) raportat la art. 408

1

alin. (10) C. proc. pen., Tribunalul a apreciat inadmisibilă cererea de

revizuire dedusă judecății, respingând-o ca atare.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel în termenul legal revizuentul D.C.

În fața instanței de

apel, revizuentul apelant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 408

2

C. proc. pen., cu referire concretă la prevederile alin.

(1) al articolului respectiv, susținând că acestea încalcă principiul

constituțional al egalității în fața legii, reglementat de art. 16 alin. (1)

din Constituție, întrucât instituie un tratament juridic diferențiat, în ceea

ce privește posibilitatea de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive, pe

motivul declarării neconstituționale a unui text de lege pe care aceasta s-a

întemeiat, după cum autorul unei asemenea cereri a invocat sau nu excepția de

neconstituționalitate a acelui text în cauza în care a fost pronunțată

hotărârea respectivă.

Cu privire la calea

de atac exercitată împotriva sentinței Tribunalului, revizuentul apelant a

reiterat cererea de aplicare, pe calea revizuirii hotărârii definitive de

condamnare, a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. (astfel cum

acestea au fost constatate a fi constituționale prin deciziile Curții

Constituționale din data de 08 noiembrie 2011).

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivul invocat în susținerea căii de atac

deduse judecății, precum și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., sub toate aspectele cauzei, Curtea de Apel a constatat că apelul cu care

a fost sesizată este nefondat deoarece, astfel cum, în mod corect, a constatat

și Tribunalul, în speță, nu este îndeplinită una dintre condițiile de

admisibilitate a cererii de revizuire deduse judecății, întemeiată pe

dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen., întrucât, contrar prevederilor

alin. (1) al articolului respectiv, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea

definitivă de condamnare a revizuentului nu a fost invocată, nici de către

acesta, nici de către alți subiecți procesuali, excepția de neconstituționale a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., declararea

neconstituționalității acestora, în măsura în care înlătură aplicarea legii

penale mai favorabile, prin Deciziile nr. 1470/2011 și nr. 1483/2011 ale Curții

Constituționale, realizându-se ca urmare a admiterii excepțiilor de

neconstituționalitate invocate de alți petenți, în alte cauze.

De asemenea,

deciziile anterior menționate, ambele pronunțate de Curtea Constituțională la

data de 08 noiembrie 2011 și publicate în M. Of. la data de 02 decembrie 2011,

au putere numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție și

art. 2 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 republicată, astfel că ele

nu pot produce efecte în alte cauze decât cele în care au fost invocate

excepțiile de neconstituționalitate admise, definitiv judecate anterior, cum

este și cea în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare a cărei revizuire se

solicită în speță.

Față de

considerentele expuse, întrucât Sentința penală atacată este legală și

temeinică, neconstatându-se, nici din oficiu, motive de desființare a acesteia,

Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca

nefondat, apelul declarat de revizuentul D.C.

Cu privire la

excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată că este admisibilă,

în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992

republicată, întrucât a fost ridicată de către o parte din proces, în fața unei

instanțe de judecată legale învestite cu judecarea acestuia și se referă la o

dispoziție dintr-o lege în vigoare (art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen.),

care are legătură cu soluționarea prezentei cauze, constituind chiar temeiul

juridic al cererii de revizuire deduse judecății și care nu a fost constatată

ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale.

În consecință,

Curtea, având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

republicată, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția respectivă,

opinând, pe fondul ei, că aceasta este nefondată, sens în care a apreciat,

contrar susținerii autorului său, că limitarea posibilității de invocare a

efectelor unei decizii de admitere a unei excepții de neconstituționalitate la

cauzele în care această excepție a fost ridicată mai înainte de rămânerea

definitivă a hotărârilor pronunțate în acele cauze nu contravine principiului

constituțional al egalității în drepturi, astfel cum este reglementat în ari 16

alin. (1) din Constituție, întrucât, pe de o parte, această limitare nu

presupune un tratament juridic diferit pentru părți aflate în aceeași situație

juridică (ci, dimpotrivă, asigură tuturor autorilor aceleiași excepții de

neconstituționalitate posibilitatea de a invoca decizia de admitere a acesteia

în cauzele în care au ridicat-o, în cadrul procedurii de revizuire instituite

prin dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen.), iar, pe de altă parte,

ea corespunde atât naturii specifice a revizuirii (care, fiind o cale

extraordinară de atac, permite încălcarea autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive numai în situații excepționale, care au o strictă legătură

cu cauza în care hotărârea respectivă a fost pronunțată), cât și motivației

expres declarate, conform expunerii de motive privind Legea nr. 177/2010, a

reglementării cazului de revizuire invocat, respectiv aceea de a compensa,

exclusiv în cauzele în care a fost invocată o excepție de

neconstituționalitate, înlăturarea efectului suspensiv al acesteia pentru

judecată, realizată prin abrogarea fostului alin. (5) al art. 29 din Legea nr.

47/1992 și art. 303 alin. (6) C. proc. pen., conform legii anterior menționate.

Împotriva Deciziei

penale nr. 242/A din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală, în termenul legal a declarat recurs revizuentul D.C.

În susținerea

recursului, revizuentul condamnat a arătat în esență că cererea sa este

admisibilă având în vedere faptul că Legea nr. 202/2010 a apărut ulterior

audierii sale și că instanța ar fi trebuit să îi pună în vedere posibilitatea

de a beneficia de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., îndată ce

acestea au intrat în vigoare.

În raport de critici

le invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este ne fondat pentru

următoarele considerente:

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile

judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă sau violările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului constatate printr-o hotărâre de

condamnare a statului român de către Curtea Europeană sau încălcările dispozițiilor

constituționale în cazul în care Curtea Constituțională a admis o excepție de

neconstituționalitate.

Pentru a putea invoca

cazul de revizuire prevăzut de art. 408

2

C. proc. pen., este necesar

ca hotărârea a cărei revizuire se cere să se întemeieze pe dispoziția declarată

neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesare

și evident nu pot fi disociate de dispoziția declarată neconstituțională. în

speță, revizuentul condamnat a solicitat aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. și reducerea pedepsei dispusă prin sentința a cărei revizuire a

solicitat, în considerarea Deciziei nr. 1470 din data de 8 noiembrie 2011 a

Curții Constituționale.

Înalta Curte constată

că prin Sentința penală nr. 296/F din data de 08 aprilie 2010 a Tribunalului

București, secția I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală

nr. 272/A din data de 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 3523/R din data de 10 octombrie 2011 a

înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus, în temeiul art. 2 alin. (1)

și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a),

art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) raportat la art. 76 lit. a) C. pen.,

condamnarea inculpatului D.C. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare. în

temeiul art. 86

4

alin. (1) raportat la art. 83 din C. pen., a fost

revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani

închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1448/2003 a Judecătoriei Sectorului

1 București și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de

pedeapsa anterior menționată, inculpatul având de executat astfel pedeapsa

principala de 9 ani închisoare

În fața instanței de

apel, inculpatul D.C. a solicitat judecarea sa în baza art. 320

1

C.

proc. pen., articol introdus prin Legea nr. 202/2040,

Curtea de Apel

București în mod corect a respins solicitarea inculpatului reținând faptul că

„Reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă a închisorii în cazul

recunoașterii vinovăției este condiționată de desfășurarea întregii activități

de judecată după procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C.

proc. pen.

Totodată, având în

vedere temeiurile deciziei Curții Constituționale invocate și raportat la cazul

de revizuire prevăzut de art. 408

2

C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acesta nu este incident în cauză în condițiile în care excepția de

neconstituționalitate admisă trebuia invocata în procesul în care s-a pronunțat

hotărârea a cărei revizuire se cere. Se constată că în Dosarul penal nr.

24031/3/2009 nu a fost invocată excepția neconstituționalității prevederilor ce

reglementează procedură simplificată.

Pe de altă parte,

invocarea de către revizuent a Deciziei Curții Constituționale nr. 1470 care

referă la principiului aplicării legii penale mai favorabile, nu poate fi

primită având în vedere faptul că aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. presupune întrunirea cumulativă a anumitor condiții procedurale

referitoare la momentul procesual în care poate fi invocat și atitudinea de

recunoaștere a faptelor.

În cauză, revizuentul

a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. în apel,

fază procesuală în care aplicarea unei astfel de proceduri nu poate fi

solicitată.

Pe de altă parte,

astfel cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 1.470 din data de

8 noiembrie 2011 „Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un

efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării

dispozitivului'hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De

asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un

efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele

și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis în idem,

cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.

De principiu,

hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în

cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă

erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor

măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite

după ce hotărârea a rămas definitivă. în aceste situații apare necesitatea de a

se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă

și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Dispozițiile Deciziei

nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 a Curții Constituționale produc efecte de la data

publicării sale în M. Of., dată ulterioară Deciziei nr. 3523/R din data de 10

octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a rămas

definitivă Sentința penală nr. 296/F din data de 08 aprilie 2010 a Tribunalului

București, secția I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr.

272/A din data de 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București.

Astfel, în

considerarea acestui fapt și având în vedere condițiile în care poate fi

invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 408

2

C. proc. pen.

precum și considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte urmează să respingă

ca nefondat recursul formulat de revizuentul condamnat D.C. împotriva Deciziei

penale nr. 242/A din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de

400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat D.C. împotriva Deciziei

penale nr. 242/A din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată în ședință

publică, azi 05 martie 2013.

Procesat de GGC - LM