ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2581/2013

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 875 a Tribunalului București, secția l-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 21296/3/2012, în baza art. 403 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de către condamnatul D.V.M. privind revizuirea Sentinței penale nr. 156/2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4253/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată coroborat cu art. 146 lit. d) din Constituția României s-a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 403 alin. (1) C. pen., invocată de revizuent prin apărător.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 156/2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4253/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul D.V.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Prin prezenta cerere de revizuire, petentul a susținut că s-au descoperit fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la pronunțarea hotărârii de condamnare, respectiv martori și înscrisuri.

De asemenea, a înțeles să-și exprime nemulțumirea cu privire la vătămările ce s-au reținut a fi fost cauzate părții vătămate, solicitând efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală care să aibă în vedere și filmul computer tomograf din 21 iulie 2008. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a concluzionat că nu s-au descoperit fapte și împrejurări noi care să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, nu există niciun element care să susțină afirmația revizuentului că actele medicale ar fi falsificate, iar filmul computer tomograf nu s-a găsit nici în prezent. La dosarul cauzei a fost atașat Dosarul nr. 26929/3/2009 al Tribunalului București, secția a II-a penală. Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, Tribunalul a constatat următoarele: Prin Sentința penală nr. 156/2010, Tribunalului București,, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul D.V.M.

la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen. și la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. proc. pen., instanța a contopit cele două pedepse și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, a cărei executare a suspendat-o sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Prin Decizia penală nr. 99 din 31 martie 2011, Curtea de Apel București a admis apelul, a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului D.V.M. pentru tentativă la omor calificat de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare. A contopit pedeapsa de 5 ani închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. A dispus ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenție. Prin Decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Examinând cererea formulată, Tribunalul a reținut, contrar celor afirmate de revizuent, că intenția inculpatului de a ucide partea vătămată a fost stabilită de instanțe în urma analizei coroborate a împrejurărilor cauzei, cu luarea în considerare a instrumentelor folosite - corpuri dure, apte să producă moartea, regiunea anatomică vizată - capul, condițiile atacului. Din această perspectivă, rezultă că instanțele nu s-au limitat la concluziile actelor medicale în sensul că leziunile produse nu au fost apte să producă moartea. De asemenea, instanța a reținut și faptul că tomograful computerizat reprezintă o simplă investigație medicală ce nu se substituie diagnosticului definitiv elaborat de medicul curant.

În urma expertizei medico-legale ce a evaluat pe lângă diagnosticul medical definitiv și această investigație (buletinul medical a relevat că examenul computer tomograf nu pune în evidență leziuni traumatice cranio-cerebrale), concluziile au fost că partea vătămată a suferit vătămări ce au necesitat pentru vindecare 11 - 12 zile de îngrijiri medicale. Cu alte cuvinte, ceea ce se încearcă să se acrediteze de către revizuent este că leziunile traumatice suferite, în măsura în care ar fi existat, ar fi trebuit să se reflecte în concluziile investigației tomografice. Or, o asemenea ipoteză este complet eronată, examenul tomografie nefiind de natură a releva toate leziunile traumatice suferite, ci numai anumite categorii.

Așadar, sunt vădit tendențioase și afirmațiile legate de falsificarea actelor medicale, o astfel de teorie nefiind susținută de niciun element probator. Referitor la martorii și înscrisurile ce în opinia petentului ar reprezenta elemente noi, Tribunalul a apreciat că acestea nu constituie decât o altă încercare de inducere în eroare a instanțelor, de această dată pe calea revizuirii. Astfel, cu prilejul judecării cauzei, instanțele au stabilit că inculpații au încercat să influențeze partea vătămată prin intermediul martorului P.E., astfel încât aceasta să-și retracteze declarațiile acuzatoare. S-a mai făcut referire la o serie de înscrisuri, cea mai mare parte articole de presă referitoare la martorul P.E., care nici într-un caz nu pot constitui elemente noi de natură să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Cât privește apărările petentului făcute cu ocazia judecării cauzei în sensul că ar fi încercat să îi calmeze pe cei implicați și să îi determine să înceteze conflictul, acestea au fost înlăturate motivat de instanțe, iar cele invocate pe calea revizuirii nu pot determina o schimbare a soluției inițiale. În consecință, raportând cele invocate de petent la dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță ia soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, Tribunalul a considerat că cererea de revizuire nu este admisibilă.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de revizuent, prin apărător, Tribunalul a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la 25 iunie 2012, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că se încalcă prevederile art. 15, art. 21, art. 53 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța a apreciat că nu este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rep., excepția de neconstituționalitate, ridicată în fața instanței de judecată, trebuie să privească o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei.

De asemenea, conform art. 29 alin. (2) din același act normativ excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau din oficiu. Instanța a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața instanței de judecată, la cererea uneia din părți și privește o dispoziție dintr-o lege - C. proc. pen. De asemenea, instanța a reținut că prevederile art. 403 alin. (1) C. proc. pen. nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, fiind astfel îndeplinite și cerințele art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Față de dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Tribunalul a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată, este neîntemeiată.

Astfel, prin art. 403 C. proc. pen. a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. (1) că instanța, pe baza materialului primit de la procuror, examinează în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Or, prin natura și conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilității în principiu nu vizează însăși soluționarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege și depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire.

Ca atare, s-a constatat că dispozițiile de lege criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil și implicit dreptul la apărare, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare și a celor extraordinare de atac, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac.

Aceste prevederi constituționale dau expresie principiului consacrat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunțată în Cauza Hadjianastassiou contra Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului". De asemenea, instanța a observat și faptul că prin Deciziile nr. 325/2012, nr. 518/2012, nr. 475/2012, Curtea Constituțională a apreciat că dispozițiile art. 403 alin. (1) C. proc. pen. sunt constituționale. II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.V.M., solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe, admiterea, în principiu a revizuirii, stabilirea unui termen pentru rejudecarea cauzei, cu aplicarea disp.

art. 404 teza a II-a C. proc. pen. și, în rejudecare, administrarea probelor solicitate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice diametral opuse celei supuse revizuirii, respectiv o soluție de achitare. S-a arătat că instanța de apel a reținut, cu referire la încadrarea juridică a faptelor, că este una corectă, întrucât materialitatea actelor evidențiază poziția psihică a făptuitorilor, cu referire la intenția indirectă de a ucide, iar pentru a aprecia în acest sens, instanța de apel a avut în vedere considerentele primei instanțe, cu referire la mijloacele de probă administrate, ca actele medicale, privind localizarea și gravitatea leziunilor, demonstrând că partea vătămată a fost lovită în mod repetat și cu mare intensitate, îndeosebi în zona craniană.

Aceeași instanță a menționat că raportul de expertiză medico-legală a fost întocmit fără a se avea în vedere filmul computer tomograf din data de 21 iulie 2008, deoarece Spitalul Universitar de Urgență București a comunicat în mod repetat faptul că acesta nu se găsește. Or, din buletinul medical nr. 1526 din 21 iulie 2008 a rezultat că, imediat după incident, partea vătămată a fost examinată la Spitalul Universitar de Urgență București, examenul computer tomograf relevând că investigația efectuată numitului G.D. nu pune în evidență leziuni traumatice cranio-cerebrale. A precizat că acest mijloc de probă nu a fost cunoscut de către instanță, urmare ascunderii acestuia de către partea vătămată, conivent cu alte persoane în măsură a-l pune la dispoziția INML, respectiv organului de urmărire penală.

S-a mai arătat că sunt incidente și cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) și c) din C. proc. pen., în raport de împrejurarea că, deși nu poate fi invocată existența unei hotărâri judecătorești în acest sens, actele medicale emise de INML și avute în vedere de instanțe sunt false, prin reținerea acestora unei situații neconforme realității. A precizat că înscrisurile despre care face vorbire în cererea de revizuire sunt, în integralitatea lor, acte noi, care nu au fost avute în vedere, întrucât nu s-au aflat la dosarul cauzei, iar altele, procurate ulterior, nu aveau cum să se afle la dosar.

Astfel, aceste înscrisuri noi fac dovada incontestabilă, pe de o parte, a inexistenței leziunilor și, pe de altă parte, a faptului inexistenței actelor de agresiune, iar mijloacele de probă arătate, relevă fapte noi, incontestabile, confirmate de experți, cu referire la înregistrarea video, respectiv participarea pretinsei părți vătămate la un eveniment colectiv, imediat după data pretinsei agresiuni, ocazie cu care nu prezenta nicio leziune. Totodată și declarațiile autentice prezentate confirmă cele susținute, cu referire la inexistența niciunei fapte, intrând sub incidența legii penale ce ar putea fi reținută în sarcina sa. A criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că, potrivit art. 393 - 406 C. proc.

pen., revizuirea se soluționează în două etape, respectiv, prima etapă privește admiterea în principiu a cererii, iar cea de-a doua etapă privește examinarea caracterului întemeiat al cererii de revizuire, respectiv rejudecarea cauzei după admiterea în principiu. În acest sens, s-a arătat că prima instanță trebuia să se pronunțe prin încheiere, în sensul admiterii, în principiu, a cererii de revizuire și fixării termenului pentru rejudecarea cauzei, însă, din considerentele hotărârii primei instanțe, rezultă că nu a avut loc o examinare a admisibilității, în principiu, a cererii de revizuire, în condițiile determinate imperativ de legea procesual penală. A mai criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Decizia penală nr. 18/A pronunțată în data de 28 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul formulat de către revizuentul D.V.M. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut următoarele: În ceea ce privește aspectele de nelegalitate invocate, curtea de apel a constatat că instanța de fond a respectat, întocmai, dispozițiile procedurale aplicabile în cauză, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și, dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

În baza celor constatate, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentință, respingerea acesteia. Pe de altă parte, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut că primul caz cuprins în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. prevede că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Motivul constituie cauză de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de condamnare ori de încetare a procesului penal. Ca atare, elementele de fapt, faptele probatorii, adică probele, în accepțiunea dată de art. 63 C. proc.

pen. trebuie să fie noi și nu mijloacele de probă, prin care se administrează probe deja cunoscute. Este inadmisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obțină o prelungire a probatoriului, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza. În cauză, revizuentul nu a indicat fapte sau împrejurări noi, ci a contestat modul în care s-a desfășurat judecata, considerând că s-a făcut o apreciere greșită a probatoriului. Or, existența faptei și a vinovăției inculpatului a fost constatată de către instanțele care au judecat fondul cauzei (Tribunalul București, Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție), iar condamnarea revizuentului s-a dispus coroborându-se întregului material probator administrat în cauză.

Așadar, curtea de apel a apreciat că, în speță, nu este incident acest caz de revizuire, deoarece nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi. În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen., mărturia mincinoasă, invocată drept temei de revizuire, nu se poate dovedi decât prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului. Hotărârea judecătorească trebuie să fie definitivă, stabilind mărturia mincinoasă, fără posibilitatea de îndoială. Atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Al treilea caz cuprins în art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prevede că revizuirea poate fi cerută când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals. Conform art. 395 alin. (1) C. proc. pen., este necesar ca înscrisul respectiv să fi fost declarat fals prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului. Hotărârea judecătorească trebuie să fie definitivă, stabilind falsitatea înscrisului, fără posibilitatea de îndoială. Cum în cauză nu există o hotărâre judecătorească definitivă, în acest sens, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a apreciat că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul revizuentul D.V.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 4, 6 și 17 2 C. proc. pen. În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 4 C. proc. pen., revizuentul a invocat că ședința de judecată ar fi trebuit să se desfășoare în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen., acesta a precizat că urmare a desfășurării ședinței de judecată în cameră de consiliu, fără participarea părților i s-a încălcat dreptul la apărare. Cu privire la ultimul caz de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., revizuentul a învederat că în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, apreciind că cererea de revizuire îndeplinea toate condițiile de admisibilitate în principiu. Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul formulat de revizuentul D.V.M. este nefondat pentru următoarele considerente. Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat, întocmai, dispozițiile procedurale aplicabile în cauză, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și, dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

În baza celor constatate, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentință, respingerea acesteia. Cum instanța de fond s-a pronunțat doar asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire, ședința de judecată trebuia să se desfășoare în cameră de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, procedura fiind una necontencioasă. Neparticiparea revizuentului și a apărătorului ales al acestuia la ședința de judecată nu conduce la concluzia încălcării dreptului la apărare al revizuentului, atâta timp cât instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cererii de revizuire.

Faptul că instanța de fond a verificat fiecare caz de revizuire invocat de către revizuent nu este de natură a considera că s-a pronunțat asupra fondului cererii în condițiile în care pentru pronunțarea asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire instanța are obligația de a verifica condițiilor de admisibilitate a fiecărui caz de revizuire invocat. În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat corect că aspectele invocate de revizuent în susținerea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se situează în totalitate în afara condițiilor impuse de lege pentru a face admisibilă o astfel de cerere.

Obținerea unor înscrisuri noi sau a unor declarații din partea unor presupuși martori care să întărească fapte probatorii deja analizate și verificate de instanțele de judecată, cu autoritate de lucru judecat, nu constituie decât încercări situate dincolo de lege de a rediscuta chestiuni deja stabilite de instanțele penale. Și cu privire la cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu se impune admiterea în principiu atâta timp cât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 395 alin. (1) C. proc. pen., respectiv existența unor hotărâri judecătorești de condamnare pentru fals sau pentru mărturie mincinoasă.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul D.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 18/A din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și îl va obliga pe recurentul revizuent la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 de RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul D.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 18/A din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 04 septembrie 2013. Procesat de GGC - GV