ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2581/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2581/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 875 a

Tribunalului București, secția l-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

21296/3/2012, în baza art. 403 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea formulată de către condamnatul D.V.M. privind revizuirea Sentinței

penale nr. 156/2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă

prin Decizia penală nr. 4253/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 29 din

Legea nr. 47/1992 republicată coroborat cu art. 146 lit. d) din Constituția

României s-a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării

excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 403 alin. (1) C. pen.,

invocată de revizuent prin apărător.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 1.000 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune

astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 156/2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin

Decizia penală nr. 4253/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

revizuentul D.V.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

Prin prezenta cerere

de revizuire, petentul a susținut că s-au descoperit fapte și împrejurări noi

care nu au fost cunoscute de instanță la pronunțarea hotărârii de condamnare,

respectiv martori și înscrisuri. De asemenea, a înțeles să-și exprime

nemulțumirea cu privire la vătămările ce s-au reținut a fi fost cauzate părții

vătămate, solicitând efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală care

să aibă în vedere și filmul computer tomograf din 21 iulie 2008.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul București a concluzionat că nu s-au descoperit fapte și împrejurări

noi care să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, nu există niciun

element care să susțină afirmația revizuentului că actele medicale ar fi

falsificate, iar filmul computer tomograf nu s-a găsit nici în prezent.

La dosarul cauzei a

fost atașat Dosarul nr. 26929/3/2009 al Tribunalului București, secția a II-a

penală.

Analizând actele și

lucrările dosarului cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire,

Tribunalul a constatat următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 156/2010, Tribunalului București,, secția a II-a penală, a fost condamnat

inculpatul D.V.M. la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

principale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art.

174 - 175 lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 74

lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen. și la o pedeapsă de

1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) C.

pen. cu art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b)

C. pen. și art. 80 C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) și 34 lit. b) C. proc. pen., instanța a contopit cele două pedepse și a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, a cărei

executare a suspendat-o sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de

5 ani.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin Decizia penală

nr. 99 din 31 martie 2011, Curtea de Apel București a admis apelul, a

desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând, a majorat

pedeapsa aplicată inculpatului D.V.M. pentru tentativă la omor calificat de la

3 ani închisoare la 5 ani închisoare. A contopit pedeapsa de 5 ani închisoare

cu pedeapsa de 1 an închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea

de 5 ani închisoare. A dispus ca executarea pedepsei să se facă în regim de

detenție.

Prin Decizia penală

nr. 4253 din 14 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins,

ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Examinând cererea

formulată, Tribunalul a reținut, contrar celor afirmate de revizuent, că

intenția inculpatului de a ucide partea vătămată a fost stabilită de instanțe

în urma analizei coroborate a împrejurărilor cauzei, cu luarea în considerare a

instrumentelor folosite - corpuri dure, apte să producă moartea, regiunea

anatomică vizată - capul, condițiile atacului.

Din această

perspectivă, rezultă că instanțele nu s-au limitat la concluziile actelor

medicale în sensul că leziunile produse nu au fost apte să producă moartea.

De asemenea, instanța

a reținut și faptul că tomograful computerizat reprezintă o simplă investigație

medicală ce nu se substituie diagnosticului definitiv elaborat de medicul

curant.

În urma expertizei

medico-legale ce a evaluat pe lângă diagnosticul medical definitiv și această

investigație (buletinul medical a relevat că examenul computer tomograf nu pune

în evidență leziuni traumatice cranio-cerebrale), concluziile au fost că partea

vătămată a suferit vătămări ce au necesitat pentru vindecare 11 - 12 zile de

îngrijiri medicale.

Cu alte cuvinte, ceea

ce se încearcă să se acrediteze de către revizuent este că leziunile traumatice

suferite, în măsura în care ar fi existat, ar fi trebuit să se reflecte în

concluziile investigației tomografice.

Or, o asemenea

ipoteză este complet eronată, examenul tomografie nefiind de natură a releva

toate leziunile traumatice suferite, ci numai anumite categorii.

Așadar, sunt vădit

tendențioase și afirmațiile legate de falsificarea actelor medicale, o astfel

de teorie nefiind susținută de niciun element probator.

Referitor la martorii

și înscrisurile ce în opinia petentului ar reprezenta elemente noi, Tribunalul

a apreciat că acestea nu constituie decât o altă încercare de inducere în

eroare a instanțelor, de această dată pe calea revizuirii.

Astfel, cu prilejul

judecării cauzei, instanțele au stabilit că inculpații au încercat să

influențeze partea vătămată prin intermediul martorului P.E., astfel încât

aceasta să-și retracteze declarațiile acuzatoare.

S-a mai făcut

referire la o serie de înscrisuri, cea mai mare parte articole de presă

referitoare la martorul P.E., care nici într-un caz nu pot constitui elemente

noi de natură să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Cât privește

apărările petentului făcute cu ocazia judecării cauzei în sensul că ar fi

încercat să îi calmeze pe cei implicați și să îi determine să înceteze

conflictul, acestea au fost înlăturate motivat de instanțe, iar cele invocate

pe calea revizuirii nu pot determina o schimbare a soluției inițiale.

În consecință,

raportând cele invocate de petent la dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate

fi cerută atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță ia soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei

revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia,

Tribunalul a considerat că cererea de revizuire nu este admisibilă.

Cu privire la

excepția de neconstituționalitate invocată de revizuent, prin apărător,

Tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 25 iunie 2012, petentul a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen.,

apreciind că se încalcă prevederile art. 15, art. 21, art. 53 din Constituția

României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând excepția

invocată prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța a

apreciat că nu este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.

29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, rep., excepția de neconstituționalitate, ridicată în fața

instanței de judecată, trebuie să privească o lege sau o ordonanță ori o

dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, de care depinde

soluționarea cauzei. De asemenea, conform art. 29 alin. (2) din același act

normativ excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau din

oficiu.

Instanța a apreciat

că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, excepția de

neconstituționalitate a fost invocată în fața instanței de judecată, la cererea

uneia din părți și privește o dispoziție dintr-o lege - C. proc. pen.

De asemenea, instanța

a reținut că prevederile art. 403 alin. (1) C. proc. pen. nu au fost declarate

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, fiind

astfel îndeplinite și cerințele art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Față de dispozițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Tribunalul a apreciat că excepția de

neconstituționalitate invocată, este neîntemeiată.

Astfel, prin art. 403

C. proc. pen. a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu,

stabilindu-se în alin. (1) că instanța, pe baza materialului primit de la

procuror, examinează în camera de consiliu, fără citarea părților și fără

participarea procurorului, dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile

prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de

procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Or, prin natura și

conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă de examinare a

revizuirii sub aspectul admisibilității în principiu nu vizează însăși

soluționarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii

condițiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în

termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege și depunerea

ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire.

Ca atare, s-a

constatat că dispozițiile de lege criticate nu înfrâng prevederile referitoare

la dreptul la un proces echitabil și implicit dreptul la apărare, întrucât

procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, ci numai de aspectele

de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu

citarea părților.

De altfel, mijloacele

procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea

regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci

și reglementarea căilor ordinare și a celor extraordinare de atac, legiuitorul,

în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art.

129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată și

modalitatea de exercitare a căilor de atac. Aceste prevederi constituționale

dau expresie principiului consacrat și de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunțată în

Cauza Hadjianastassiou contra Greciei, paragraful 33, a stabilit că

"statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea

mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte

imperativele articolului 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului".

De asemenea, instanța

a observat și faptul că prin Deciziile nr. 325/2012, nr. 518/2012, nr.

475/2012, Curtea Constituțională a apreciat că dispozițiile art. 403 alin. (1)

C. proc. pen. sunt constituționale.

II. Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul D.V.M., solicitând admiterea apelului,

desființarea hotărârii primei instanțe, admiterea, în principiu a revizuirii,

stabilirea unui termen pentru rejudecarea cauzei, cu aplicarea disp. art. 404

teza a II-a C. proc. pen. și, în rejudecare, administrarea probelor solicitate

și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice diametral opuse celei supuse

revizuirii, respectiv o soluție de achitare.

S-a arătat că

instanța de apel a reținut, cu referire la încadrarea juridică a faptelor, că

este una corectă, întrucât materialitatea actelor evidențiază poziția psihică a

făptuitorilor, cu referire la intenția indirectă de a ucide, iar pentru a

aprecia în acest sens, instanța de apel a avut în vedere considerentele primei

instanțe, cu referire la mijloacele de probă administrate, ca actele medicale,

privind localizarea și gravitatea leziunilor, demonstrând că partea vătămată a

fost lovită în mod repetat și cu mare intensitate, îndeosebi în zona craniană.

Aceeași instanță a menționat că raportul de expertiză medico-legală a fost

întocmit fără a se avea în vedere filmul computer tomograf din data de 21 iulie

2008, deoarece Spitalul Universitar de Urgență București a comunicat în mod

repetat faptul că acesta nu se găsește.

Or, din buletinul

medical nr. 1526 din 21 iulie 2008 a rezultat că, imediat după incident, partea

vătămată a fost examinată la Spitalul Universitar de Urgență București,

examenul computer tomograf relevând că investigația efectuată numitului G.D. nu

pune în evidență leziuni traumatice cranio-cerebrale.

A precizat că acest

mijloc de probă nu a fost cunoscut de către instanță, urmare ascunderii

acestuia de către partea vătămată, conivent cu alte persoane în măsură a-l pune

la dispoziția INML, respectiv organului de urmărire penală.

S-a mai arătat că

sunt incidente și cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) și

c) din C. proc. pen., în raport de împrejurarea că, deși nu poate fi invocată

existența unei hotărâri judecătorești în acest sens, actele medicale emise de

INML și avute în vedere de instanțe sunt false, prin reținerea acestora unei

situații neconforme realității.

A precizat că

înscrisurile despre care face vorbire în cererea de revizuire sunt, în

integralitatea lor, acte noi, care nu au fost avute în vedere, întrucât nu s-au

aflat la dosarul cauzei, iar altele, procurate ulterior, nu aveau cum să se

afle la dosar.

Astfel, aceste

înscrisuri noi fac dovada incontestabilă, pe de o parte, a inexistenței

leziunilor și, pe de altă parte, a faptului inexistenței actelor de agresiune,

iar mijloacele de probă arătate, relevă fapte noi, incontestabile, confirmate

de experți, cu referire la înregistrarea video, respectiv participarea

pretinsei părți vătămate la un eveniment colectiv, imediat după data pretinsei

agresiuni, ocazie cu care nu prezenta nicio leziune.

Totodată și

declarațiile autentice prezentate confirmă cele susținute, cu referire la

inexistența niciunei fapte, intrând sub incidența legii penale ce ar putea fi

reținută în sarcina sa.

A criticat hotărârea

primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că, potrivit

art. 393 - 406 C. proc. pen., revizuirea se soluționează în două etape,

respectiv, prima etapă privește admiterea în principiu a cererii, iar cea de-a

doua etapă privește examinarea caracterului întemeiat al cererii de revizuire,

respectiv rejudecarea cauzei după admiterea în principiu.

În acest sens, s-a

arătat că prima instanță trebuia să se pronunțe prin încheiere, în sensul

admiterii, în principiu, a cererii de revizuire și fixării termenului pentru

rejudecarea cauzei, însă, din considerentele hotărârii primei instanțe, rezultă

că nu a avut loc o examinare a admisibilității, în principiu, a cererii de

revizuire, în condițiile determinate imperativ de legea procesual penală.

A mai criticat

hotărârea primei instanțe și sub aspectul încălcării dreptului la un proces

echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Decizia penală

nr. 18/A pronunțată în data de 28 ianuarie 2013, Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul formulat de către

revizuentul D.V.M.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut

următoarele:

În ceea ce privește

aspectele de nelegalitate invocate, curtea de apel a constatat că instanța de

fond a respectat, întocmai, dispozițiile procedurale aplicabile în cauză, în

condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 403 C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu se examinează, în camera de consiliu, fără citarea

părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de

revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și, dacă din probele

strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente

pentru admiterea în principiu. În baza celor constatate, dispune, prin

încheiere, admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentință,

respingerea acesteia.

Pe de altă parte,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut că primul caz cuprins

în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. prevede că revizuirea poate fi

cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei.

Motivul constituie

cauză de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de condamnare ori de încetare a

procesului penal.

Ca atare, elementele

de fapt, faptele probatorii, adică probele, în accepțiunea dată de art. 63 C.

proc. pen. trebuie să fie noi și nu mijloacele de probă, prin care se

administrează probe deja cunoscute. Este inadmisibil ca, pe calea extraordinară

a revizuirii, să se obțină o prelungire a probatoriului, pentru fapte și

împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat

cauza.

În cauză, revizuentul

nu a indicat fapte sau împrejurări noi, ci a contestat modul în care s-a desfășurat

judecata, considerând că s-a făcut o apreciere greșită a probatoriului.

Or, existența faptei

și a vinovăției inculpatului a fost constatată de către instanțele care au

judecat fondul cauzei (Tribunalul București, Curtea de Apel București și Înalta

Curte de Casație și Justiție), iar condamnarea revizuentului s-a dispus

coroborându-se întregului material probator administrat în cauză.

Așadar, curtea de

apel a apreciat că, în speță, nu este incident acest caz de revizuire, deoarece

nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi.

În ceea ce privește

cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,

potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen., mărturia mincinoasă, invocată drept

temei de revizuire, nu se poate dovedi decât prin hotărâre judecătorească sau

prin ordonanța procurorului. Hotărârea judecătorească trebuie să fie

definitivă, stabilind mărturia mincinoasă, fără posibilitatea de îndoială.

Atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens nu

este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen.

Al treilea caz

cuprins în art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prevede că revizuirea poate

fi cerută când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire

se cere a fost declarat fals. Conform art. 395 alin. (1) C. proc. pen., este

necesar ca înscrisul respectiv să fi fost declarat fals prin hotărâre

judecătorească sau prin ordonanța procurorului. Hotărârea judecătorească

trebuie să fie definitivă, stabilind falsitatea înscrisului, fără posibilitatea

de îndoială. Cum în cauză nu există o hotărâre judecătorească definitivă, în

acest sens, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a apreciat că nu

este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen.

III. Împotriva

acestei decizii a formulat recurs contestatorul revizuentul D.V.M., invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 4, 6 și 17

2

C. proc. pen.

În susținerea cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 4 C. proc. pen., revizuentul a

invocat că ședința de judecată ar fi trebuit să se desfășoare în condiții de

publicitate, oralitate și contradictorialitate.

Cu privire la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen., acesta a

precizat că urmare a desfășurării ședinței de judecată în cameră de consiliu,

fără participarea părților i s-a încălcat dreptul la apărare.

Cu privire la ultimul

caz de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., revizuentul a învederat că în mod greșit instanța de fond a

dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, apreciind că cererea

de revizuire îndeplinea toate condițiile de admisibilitate în principiu.

Examinând hotărârea

recurată, Înalta Curte constată că recursul formulat de revizuentul D.V.M. este

nefondat pentru următoarele considerente.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a respectat, întocmai, dispozițiile procedurale aplicabile

în cauză, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 403 C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu se examinează, în camera de consiliu, fără citarea

părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de

revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și, dacă din probele

strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente

pentru admiterea în principiu. În baza celor constatate, dispune, prin

încheiere, admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentință,

respingerea acesteia.

Cum instanța de fond

s-a pronunțat doar asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire,

ședința de judecată trebuia să se desfășoare în cameră de consiliu, fără

citarea părților și fără participarea procurorului, procedura fiind una

necontencioasă.

Neparticiparea

revizuentului și a apărătorului ales al acestuia la ședința de judecată nu

conduce la concluzia încălcării dreptului la apărare al revizuentului, atâta

timp cât instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cererii de revizuire.

Faptul că instanța de

fond a verificat fiecare caz de revizuire invocat de către revizuent nu este de

natură a considera că s-a pronunțat asupra fondului cererii în condițiile în

care pentru pronunțarea asupra admisibilității în principiu a cererii de

revizuire instanța are obligația de a verifica condițiilor de admisibilitate a

fiecărui caz de revizuire invocat.

În ceea ce privește

admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că

prima instanță a apreciat corect că aspectele invocate de revizuent în

susținerea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. se situează în totalitate în afara condițiilor impuse de lege pentru a

face admisibilă o astfel de cerere. Obținerea unor înscrisuri noi sau a unor

declarații din partea unor presupuși martori care să întărească fapte

probatorii deja analizate și verificate de instanțele de judecată, cu

autoritate de lucru judecat, nu constituie decât încercări situate dincolo de

lege de a rediscuta chestiuni deja stabilite de instanțele penale.

Și cu privire la

cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) și c) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu

se impune admiterea în principiu atâta timp cât nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 395 alin. (1) C. proc. pen., respectiv existența unor

hotărâri judecătorești de condamnare pentru fals sau pentru mărturie

mincinoasă.

Față de aceste

aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul

D.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 18/A din 28 ianuarie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și îl va obliga pe recurentul

revizuent la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 de RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuentul D.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 18/A din

28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 04 septembrie 2013.

Procesat de GGC - GV