ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2015

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1348/A din 4 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 431 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de inculpatul B.A.C. împotriva deciziei penale nr. 948/A din 08 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că, prin decizia penală nr. 948/A din 08 septembrie 2014 a aceleiași instanțe (Dosar nr. 60373/3/2010), s-a dispus, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., admiterea apelurilor formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Î.C.C.J - D.N.A. și apelanții inculpați C.C.C., B.Ș.N., B.A.C. și C.G. împotriva sentinței penale nr. 877/F din 12 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București. A fost desființată în parte sentința penală nr. 877/F din 12 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București și rejudecând: I. În baza art. 255 C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat C.C.C. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

La baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) și dreptul de a mai ocupa vreo funcție în cadrul vreunei societăți comerciale pentru o durată de 5 ani. În baza art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat C.C.C. la pedeapsa de 4 (patra) ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

(1969) și dreptul de a mai ocupa vreo funcție în cadrul vreunei societăți comerciale pentru o durata de 5 ani. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. (1969), cu aplicarea art.5 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculparalui și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani, sporita cu 1 an, inculpatul executând în final o pedeapsa rezultanta de 6 (șase) ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

(1969) și dreptul de a mai ocupa vreo funcție în cadrul vreunei societăți comerciale pentru o durata de 5 ani. În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969) s-a dedus din pedeapsa durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 20 noiembrie 2010 pană la data de 11 februarie 2011. II. În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 255 C. pen. (1969) și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.Ș.N. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) și dreptul de a mai ocupa vreo funcție în cadrul vreunei societăți comerciale pentru o durata de 5 ani. În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969) s-a dedus din pedeapsa durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 20 noiembrie 2010 până la data de 11 februarie 2011. III. În baza art. 26 C. pen. (1969) raporat la art. 255 C. pen. (1969) și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A.C. la pedeapsa de 6 (sase) luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

(1969) pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. (1969). În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969) s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat în cauză de la data de 20 noiembrie 2010 pană la data de 11 februarie 2011. IV. În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 255 C. pen. (1969) și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G.

la pedeapsa de 6 (sase) luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969). S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. (1969). În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969) s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat în cauză de la data de 20 noiembrie 2010 până la data de 11 februarie 2011. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 877/F din 12 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, iar în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Împotriva acestei decizii, la data de 10 septembrie 2014, a formulat contestație în anulare B.A.C., invocând cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen. și arătând, în esență, că instanța nu a procedat la audierea sa, deși audierea era legal posibilă. S-a arătat că sunt întrunite ambele condiții necesare pentru existența acestui caz de contestație, pentru că în mod greșit instanța de apel nu a procedat la ascultarea inculpatului prezent, în condițiile în care declarația inculpatului constituie una dintre formele prin care acesta își exercita dreptul la apărare, prin propria persoană, în cadrul procesului penal.

Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere, contestatorul a învederat că aceasta se impune, întrucât rezultă neechivoc mdeplinirea condițiilor de admisibilitate a contestației în anulare și, în mod cert, neaudierea inculpaților în condițiile în care ascultarea acestora, prezenți în instanță și fără a-și exercita dreptul la tăcere, era legal posibilă, evidențiază caracterul întemeiat al cererii. Procedând la examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare, în baza art. 431 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că aceasta este inadmisibilă. Astfel, a arătat că, în conformitate cu art. 431 alin. (2) C. proc.

pen., instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. În raport de aceste dispoziții, curtea a reținut că prezenta contestație în anulare îndeplinește parțial condițiile necesare pentru a fi admisă în principiu, în sensul că a fost formulată în termen legal și s-a invocat unul din motivele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., anume cel de la lit. h) a textului legal menționat — neaudierea inculpatului prezent atunci când aceasta era legal posibilă.

Însă, s-a apreciat că nu este îndeplinită ultima condiție prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., anume ca în sprijinul contestației să se depună sau să se invoce dovezi care să se află la dosarul cauzei. În acest sens, curtea a observat că, din cuprinsul încheierii din data de 1 septembrie 2014, termen la care s-a acordat cuvântul în dezbateri și ulterior s-a dispus amânarea pronunțării asupra apelurilor declarate în cauză, rezultă că instanța de apel a întrebat expres pe inculpații prezenți și asistați de apărători (între aceștia și numitul B.A.C., contestator în cauza de față) „dacă mai solicită admiterea unor alte mijloace de probă, sau, în raport de declarațiile detaliate pe care le-au dat în faza de judecată și în faza de urmărire penală, mai doresc să dea declarații suplimentare". Din aceeași încheiere a rezultat că, la întrebarea instanței singurul inculpat care a solicitat administrarea unor probe, prin apărătorul ales, a fost C.G.

În aceste condiții, s-a constatat că rezultă cu claritate că nici unul dintre inculpați nu și-a exprimat cu acea ocazie dorința de a da declarații în fața Curții de Apel, aspect deloc surprinzător în contextul în care, anterior, la momentul depunerii cererilor de probe, inculpații nu solicitaseră reaudierea. Raportat la aceste aspecte, curtea a constatat că la dosarul cauzei nu există probe în sensul că numitul B.A.C. nu ar fi fost audiat de instanța de apel, deși audierea era legal posibilă. Astfel, s-a arătat că, deși inculpatul a fost prezent în instanță, acesta, întrebat expres, nu și-a exprimat voința de a fi audiat. În aceste condiții, reținând și dispozițiile art. 83 lit. a) C. proc. pen.

care prevăd că inculpatul are dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, curtea a observat că audierea inculpatului B.A.C. nu era legal posibilă, atâta timp cât acesta, deși întrebat, nu și-a manifestat dorința de a da o declarație. Drept urmare, instanța a constatat că împrejurarea invocată de petent ca motiv al contestației în anulare formulate nu există în realitatea obiectivă, iar dovezile invocate de petent în sprijinul contestației în anulare infirmă expres cele arătate de acesta. Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatorul B.A.C. care a considerat că este admisibilă calea de atac în raport de dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. Astfel, a apreciat că, întrucât curtea de apel s-a pronunțat în primă instanță cu privire la contestația în anulare, hotărârea dată este supusă apelului, mențiunea „definitivă" din dispozitiv fiind irelevantă, în raport de dispozițiile legale aplicabile.

Pe fond, a considerat că s-a făcut o greșită aplicare a legii, arătând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate și este incident cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen. pentru că instanța nu a procedat la audierea inculpatului. Examinând cauza prin prisma susținerilor contestatorului, Înalta Curte apreciază apelul declarat de acesta ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente: În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de inculpatul B.A.C. împotriva deciziei penale nr. 948/A din 08 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, ca instanță de apel.

Așadar, dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele prevăzute de art. 426-432 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., iar potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., dacă găsește contestația întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

prevăd că decizia dată în contestația în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate în apel este definitivă. Pe de altă parte, din examinarea dispozițiilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentințele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel. În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că numitul B.A.C. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare ce a vizat o altă decizie pronunțată în apel), investind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși calea de atac promovată nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului și împotriva hotărârilor judecătorești definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul B.A.C.

împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 04 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că apelantul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul B.A.C. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 04 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 februarie 2015.