ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei penale de față, constată

următoarele:

Prin

decizia nr. 1348/A din 4 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, în baza art. 431 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă

ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de inculpatul B.A.C. împotriva

deciziei penale nr. 948/A din 08 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a Il-a penală, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel

București a reținut că, prin decizia penală nr. 948/A din 08 septembrie 2014 a

aceleiași instanțe (Dosar nr. 60373/3/2010), s-a dispus, în baza art. 421 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelurilor formulate de apelantul Parchetul

de pe lângă Î.C.C.J - D.N.A. și apelanții inculpați C.C.C., B.Ș.N., B.A.C. și C.G.

împotriva sentinței penale nr. 877/F din 12 octombrie 2012 pronunțată de

Tribunalul București.

A fost desființată în parte sentința

penală nr. 877/F din 12 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București și

rejudecând:

I. În baza art. 255 C. pen. (1969)

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost

condamnat C.C.C. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

La baza art. 65 alin. (1) C. pen.

(1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) și dreptul

de a mai ocupa vreo funcție în cadrul vreunei societăți comerciale pentru o

durată de 5 ani.

În

baza art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat C.C.C. la pedeapsa de 4 (patra)

ani închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a

și lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În

baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. (1969) și dreptul de a mai ocupa vreo funcție în cadrul vreunei societăți

comerciale pentru o durata de 5 ani.

În

baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen.

(1969), cu aplicarea art.5 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate

inculparalui și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani,

sporita cu 1 an, inculpatul executând în final o pedeapsa rezultanta de 6

(șase) ani închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În

baza art. 35 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.,

s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementara a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969)

și dreptul de a mai ocupa vreo funcție în cadrul vreunei societăți comerciale

pentru o durata de 5 ani.

În

baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen.

(1969) s-a dedus din pedeapsa durata reținerii și a arestului preventiv de la

data de 20 noiembrie 2010 pană la data de 11 februarie 2011.

II. În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat

la art. 255 C. pen. (1969) și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.

5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.Ș.N. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969),

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. (1969) și dreptul de a mai ocupa vreo funcție în cadrul vreunei

societăți comerciale pentru o durata de 5 ani.

În

baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969)

s-a dedus din pedeapsa durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 20

noiembrie 2010 până la data de 11 februarie 2011.

III. În baza art. 26 C. pen. (1969) raporat

la art. 255 C. pen. (1969) și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.

5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A.C. la pedeapsa de 6 (sase) luni închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În

baza art. 81 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii pe un

termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969).

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile

art. 83 C. pen. (1969).

În

baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969)

s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat în cauză de la data de 20

noiembrie 2010 pană la data de 11 februarie 2011.

IV. În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat

la art. 255 C. pen. (1969) și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.

5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa de 6 (sase) luni închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În

baza art. 81 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii pe un

termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969).

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile

art. 83 C. pen. (1969).

În

baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (1969)

s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat în cauză de la data de 20

noiembrie 2010 până la data de 11 februarie 2011.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale nr. 877/F din 12 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

iar în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate

de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii, la data de 10

septembrie 2014, a formulat contestație în anulare B.A.C., invocând cazul de contestație

prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen. și arătând, în esență, că instanța nu

a procedat la audierea sa, deși audierea era legal posibilă.

S-a arătat că sunt întrunite ambele condiții

necesare pentru existența acestui caz de contestație, pentru că în mod greșit instanța

de apel nu a procedat la ascultarea inculpatului prezent, în condițiile în care

declarația inculpatului

constituie una dintre formele prin care

acesta își exercita dreptul la apărare, prin propria persoană, în cadrul procesului

penal.

Cu privire la cererea de suspendare a executării

hotărârii a cărei anulare se cere, contestatorul a învederat că aceasta se impune,

întrucât rezultă neechivoc mdeplinirea condițiilor de admisibilitate a contestației

în anulare și, în mod cert, neaudierea inculpaților în condițiile în care ascultarea

acestora, prezenți în instanță și fără a-și exercita dreptul la tăcere, era legal

posibilă, evidențiază caracterul întemeiat al cererii.

Procedând la examinarea admisibilității

în principiu a contestației în anulare, în baza art. 431 C. proc. pen., curtea de

apel a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, a arătat că, în conformitate cu

art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanța, constatând că cererea de contestație

în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină

contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației

se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația

și dispune citarea părților interesate.

În

raport de aceste dispoziții, curtea a reținut că prezenta

contestație în anulare îndeplinește parțial condițiile necesare pentru a fi admisă

în principiu, în sensul că a fost formulată în termen legal și s-a invocat unul

din motivele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., anume cel de la lit. h) a textului

legal menționat — neaudierea inculpatului prezent atunci când aceasta era legal

posibilă.

Însă, s-a apreciat că nu este îndeplinită

ultima condiție prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., anume ca în sprijinul

contestației să se depună sau să se invoce dovezi care să se află la dosarul cauzei.

În

acest sens, curtea a observat că, din cuprinsul încheierii

din data de 1 septembrie 2014, termen la care s-a acordat cuvântul în dezbateri

și ulterior s-a dispus amânarea pronunțării asupra apelurilor declarate în cauză,

rezultă că instanța de apel a întrebat expres pe inculpații prezenți și asistați

de apărători (între aceștia și numitul B.A.C., contestator în cauza de față) „dacă

mai solicită admiterea unor alte mijloace de probă, sau, în raport de declarațiile

detaliate pe care le-au dat în faza de judecată și în faza de urmărire penală, mai

doresc să dea declarații suplimentare". Din aceeași încheiere a rezultat că,

la întrebarea instanței singurul inculpat care a solicitat administrarea unor probe,

prin apărătorul ales, a fost C.G. În aceste condiții, s-a constatat că rezultă cu

claritate că nici unul dintre inculpați nu și-a exprimat cu acea ocazie dorința

de a da declarații în fața Curții de Apel, aspect deloc surprinzător în contextul

în care, anterior, la momentul depunerii cererilor de probe, inculpații nu solicitaseră

reaudierea.

Raportat la aceste aspecte, curtea a constatat

că la dosarul cauzei nu există probe în sensul că numitul B.A.C. nu ar fi fost audiat

de instanța de apel, deși audierea era legal posibilă. Astfel, s-a arătat că, deși

inculpatul a fost prezent în instanță, acesta, întrebat expres, nu și-a exprimat

voința de a fi audiat. În aceste condiții, reținând și dispozițiile art. 83

lit. a) C. proc. pen. care prevăd că inculpatul are dreptul de a nu da nicio declarație

pe parcursul procesului penal, curtea a observat că audierea inculpatului B.A.C.

nu era legal posibilă, atâta timp cât acesta, deși întrebat, nu și-a manifestat

dorința de a da o declarație.

Drept urmare, instanța a constatat că împrejurarea

invocată de petent ca motiv al contestației în anulare formulate nu există în realitatea

obiectivă, iar dovezile invocate de petent în sprijinul contestației în anulare

infirmă expres cele arătate de acesta.

Împotriva acestei decizii a formulat apel

contestatorul B.A.C.

care

a considerat că este admisibilă calea de atac în raport de dispozițiile art. 432

alin. (4) C. proc. pen. Astfel, a apreciat că, întrucât curtea de apel s-a pronunțat

în primă instanță cu privire la contestația în anulare, hotărârea dată este supusă

apelului, mențiunea „definitivă" din dispozitiv fiind irelevantă, în raport

de dispozițiile legale aplicabile. Pe fond, a considerat că s-a făcut o greșită

aplicare a legii, arătând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate și este

incident cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc.

pen. pentru că instanța nu a procedat la audierea inculpatului.

Examinând cauza prin prisma susținerilor

contestatorului, Înalta Curte apreciază apelul declarat de acesta ca fiind inadmisibil

pentru următoarele considerente:

În

prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată

de contestația în anulare formulată de inculpatul B.A.C. împotriva deciziei penale

nr. 948/A din 08 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, ca instanță de apel. Așadar, dispozițiile legale aplicabile în cauză

sunt cele prevăzute de art. 426-432 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară

de atac a contestației în anulare.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea

1 a Capitolului V din Titlul III C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor

penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la

art. 426 C. proc. pen., iar potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., dacă găsește

contestația întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare

se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei

după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd

că decizia dată în contestația în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate

în apel este definitivă.

Pe de altă parte, din examinarea dispozițiilor

art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentințele sunt susceptibile de reformare

prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel.

În

aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege

anterior menționate, se constată că numitul B.A.C. a declarat apel împotriva unei

hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare ce a vizat o altă

decizie pronunțată în apel), investind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea

acesteia, deși calea de atac promovată nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată

posibilitatea extinderii exercitării apelului și împotriva hotărârilor judecătorești

definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară

s-ar încălca principiul

instituit prin art. 129 din Constituția

României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot

exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o

încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca

o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai

sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, va respinge, ca

inadmisibil, apelul declarat de contestatorul B.A.C. împotriva deciziei penale

nr. 1348/A din 04 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere

că apelantul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat

de contestatorul B.A.C. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 04 noiembrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul contestator la plata

sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26

februarie 2015.