ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 548/A din 29 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de apelantul-condamnat R.A.I.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelantul-condamnat R.A.l. la plata a 700 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție a reținut că prin Decizia penală nr. 31 din 29 ianuarie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, în Dosarul nr. 7083/3/2011,

s-au

dispus următoarele, în ceea ce îl privește pe condamnatul R.A.l.

S-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T.B. și de inculpatul N.P.L./ împotriva sentinței penale nr. 886 din 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a Il-a penală, și a desființat în parte sentința apelată și în fond/ rejudecând:

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen./ pe o durată de 4 ani.

n baza art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen./ a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen./ a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a0 teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

1

pct. 1 lit. a) rap. la art. 296

1

pct 2 lit. a) din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului R.A.I. pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza.a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare condamnatul R.A.l.

În motivarea contestației în anulare, condamnatul a arătat că sunt incidente cazurile de contestație în anulare prevăzute la art. 426 lit. a) și h) C. proc. pen., susținând, în esență, că procedura în apel s-a desfășurat fără citarea legală a unei părți, respectiv a coinculpatului N.A., condamnat și el prin aceeași decizie, întrucât acesta se afla arestat într-o altă cauză, în Franța, împrejurare care i-a fost adusă la cunoștință instanței de apel, precum și că instanța de apel nu a procedat la audierea contestatorului, deși audierea era legal posibilă; astfel, contestatorul a arătat instanței că dorește să fie audiat, doar că nu la termenul de judecată respectiv, întrucât starea de sănătate nu îi permite, depunând la dosar și înscrisuri medicale.

Prin încheierea din 28 martie 2014 Curtea a admis în principiu contestația în anulare formulată de condamnatul R.A.I., apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege în acest sens. Procedând la judecarea contestației în anulare după admiterea în principiu, în baza art. 432 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este vădit nefondată și a respins-o ca atare. Curtea de Apel a reținut că prevederile art. 426 lit. a) C. proc. pen. sunt incidente în situațiile în care neîndeplinirea procedurii de citare conform legii a avut drept consecință lipsa părții apelante sau intimate la termenul când s-a judecat cauza de către instanța de apel. Dacă partea, deși nu a fost citată sau nu a fost legal citată, a fost prezentă la judecata apelului, nu există temei pentru desființarea hotărârii instanței de apel pe cale contestației în anulare, neexistând o vătămare. Aceeași este situația în cazul în care partea a avut termen în cunoștință, în condițiile art. 353 alin. (7) C. proc. pen., inclusiv dacă a fost reprezentată printr-un avocat, când legea prevede expres că este acoperită orice nelegalitate survenită în procedura de citare, iar partea nu mai trebuie citată (art. 353 alin. (1) și (2) C. proc. pen.), cum s-a întâmplat și în cazul inculpatului N.A.

Referitor la cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. h) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut că este incident în situația în care instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă și corespunde celui de la art. 386 lit. e) C. proc. pen. 1968. Or, în cauză: contestatorul R.A.I. nu a dorit să dea o declarație, deși i s-a dat posibilitatea, de către instanța de apel, să își exercite acest drept. Atitudinea inculpatului de a spune că dorește să dea declarații în cauză, dar la un termen ulterior, pentru că la cel la care a fost întrebat de instanță nu se simte bine, fără a proba această stare, echivalează, în sens procesual penal, cu refuzul de a da declarații. Din înscrisurile medicale depuse la dosar (o scrisoare medicală datată 10 decembrie 2013) a rezultat, într-adevăr, că inculpatul suferise, dar recomandările erau să evite consumul de alcool, cafea, băuturi răcoritoare cu conținut de cafeina, și expunerea la frig și intemperiile, iar nu în sensul că inculpatul nu poate să participe în proces.

În speță, condamnatul R.A.I. s-a prezentat la termenele din 11 septembrie 2013, 9 octombrie 2013, 6 noiembrie 2013 (când cauza s-a amânat pentru lipsă de apărare și, respectiv, lipsa unuia dintre inculpații deținuți), pentru ca la termenul din 4 decembrie 2013 acesta să lipsească, din motive medicale (la 3 decembrie 2013 aflându-se internat cu traumatism cranio-cerebral), instanța de apel acordând un nou termen de judecată tocmai pentru a-i da posibilitatea să dea declarații în cauză., la solicitarea avocatului său ales. La termenul următor însă/ din 15 ianuarie 2014/ când au avut loc dezbaterile, condamnatul R.A.I. s-a prezentat și, prin apărător ales, a învederat instanței lipsa coinculpatului N.A., care ar fi arestat în Franța. Curtea a apreciat însă că acesta nu este un impediment pentru a nu păși la judecată și a consemnat că inculpatul nu dorește să dea declarații în fața instanței de apel. Ca urmare, având în vedere cele menționate, în temeiul art. 432 C. proc. pen. a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de condamnatul R.A.I.

Împotriva Deciziei nr. 548/A din 29 aprilie 2014 a declarat prezentul apel contestatorul-condamnat R.A.I.

Prin concluzii scrise depuse la dosarul cauzei de apărătorul acestuia, avocat Andrei Lazăr a criticat, în esență, textul de lege, argumentând că, și în actuala reglementare soluția dată în primă instanță, în cazul unei contestații în anulare poate fi atacată cu apel, ca urmare solicitând admiterea căii de atac a apelului.

Examinând apelul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil: Posibilitatea unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată de art. 129 din Constituția României. Corespunzător principiului constituțional enunțat în acest articol, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale.

Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

În cauză, Decizia nr. 548/A din 29 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II- a penală, este definitivă, astfel că, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apelul formulat de către apelantul contestator, este inadmisibil.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul R.A.I. împotriva Decizia penală nr. 548/A din 29 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul R.A.I. împotriva Deciziei penale nr. 548/ A din 29 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2014.