ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 379/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 379/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 296/F din

11

aprilie

2012 Tribunalul București, secția I penală,

în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 și cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat inculpatul R.N., la

pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de

10 ani.

În

baza art. 86

5

C. pen., a anulat suspendarea sub

supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința

penală nr. 999/F din 13 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția I-a penală,

definitivă prin neapelare.

În

baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (2) și (3)

C. pen., a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani, aplicate

prin sentința penală menționată, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul

urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 10 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit.

a), b), d), e) C. pen. în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 9

noiembrie 2011 la 13 decembrie 2011.

În

baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat

de la inculpat suma de 100 RON.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

la 2.000 RON cheltuieli judiciare stat.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constat

că inculpatul, în cursul cercetării judecătorești, a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptelor astfel cum au

fost reținute în actul de sesizare, inclusiv împrejurările referitoare la folosirea

minorului la comiterea faptelor, instanța de fond luând act de manifestarea de voință

a acestui inculpat.

În

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) și

(8) C. proc. pen., Tribunalul a reținut că probele administrate în cursul urmăririi

penale sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune

și a fost săvârșită de inculpat.

În

acest sens instanța de fond a avut în vedere declarațiile

colaboratorului și investigatorului sub acoperire, date în cursul urmăririi penale,

declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, date în aceeași fază procesuală și

planșele foto aferente înregistrării video a tranzacției, că la data de 13

iulie 2010, inculpatul R.N. a vândut colaboratorului sub acoperire cu nume de cod

V.C. trei doze de heroină, în schimbul sumei de 60 RON. Colaboratorul sub acoperire

s-a deplasat pe strada R.C., unde s-a întâlnit cu inculpatul R.N., căruia i-a înmânat

suma de 60 de RON, pentru cumpărarea a trei doze de heroină. Inculpatul a primit

banii și s-a deplasat în scara nr. 2 a blocului

, trimițând pe fiul său, minor, R.R.S., care a remis colaboratorului

sub acoperire dozele de heroină.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică

din 16 iulie 2010, cele trei doze remise de inculpat prin intermediul minorului,

colaboratorului sub acoperire, conțin 0,18 grame pulbere conținând heroină și cafeina,

proba fiind consumată în analizele de laborator.

În data de 14 iulie 2010, colaboratorul

sub acoperire cu nume de cod V.C. s-a deplasat în jurul orelor 18:30, pe aceeași

stradă, unde s-a întâlnit cu inculpatul și de această dată în apropierea blocului,

și i-a înmânat inculpatului suma de 40 de RON Inculpatul s-a deplasat în scara

nr. 2 a blocului, și s-a reîntors însoțit de minorul R.R.S., iar colaboratorul sub

acoperire a primit dozele de heroină, două la număr, de la minor.

Cantitatea de substanță remisă colaboratorului

sub acoperire a fost expertizată, raportul de constatare tehnico-științifică

din 16 iulie 2010, constatându-se că proba cu masa totală de 0,11 grame conține

heroină, proba fiind consumată în cursul analizelor de laborator.

Situația de fapt în cazul acestui act material

a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale, declarațiile colaboratorului

și investigatorului sub acoperire, acesta din urmă supraveghind desfășurarea tranzacției,

declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, date în cursul urmăririi penale,

planșele foto aferente înregistrării audio-video a întâlnirii dintre colaborator

și inculpat.

Instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului

și aplicarea dispozițiilor art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, întrucât la săvârșirea

ambelor acte materiale, s-a folosit de fiul său minor R.R.S. în vârstă de 7 ani.

La individualizarea judiciară a pedepsei,

instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute art. 72 C. pen.,

raportându-se la limitele de pedeapsă reduse urmare a aplicării dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen.

Având în vedere că modalitatea de comitere

a faptei relevă o activitate de traficare de droguri cu caracter constant, dezvoltată

ca mod de obținere a unor venituri constante, având în vedere că inculpatul l-a

implicat pe minor în comiterea ambelor acte materiale, modul în care a acționat

relevând de asemenea că implicarea minorului în traficul de droguri, la inițiativa

tatălui, avea un caracter constant, și nu accidental (sens în care Tribunalul face

trimitere și la sentința penală nr. 996/F din 13 decembrie 2011 a Tribunalului București,

secția I-a penală, prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri, de asemenea în formă continuată, pentru fapte comise în aceeași

perioadă), instanța de fond a apreciat că nu se justifică reținerea de circumstanțe

atenuante, iar aplicarea unei pedepse cu detenție, al cărei cuantum va fi stabilit

spre minimul special al pedepsei, redus conform art. 320

1

C. proc.

pen., este singura modalitate de individualizare aptă a asigura atingerea, atât

a scopului reeducativ, cât și de exemplaritate a pedepsei.

Astfel, s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e)

C. pen. pe perioada maximă.

Interzicerea dreptului de a vota a fost

apreciată necesară, în opinia Tribunalului, întrucât în raport de natura infracțiunii

dar și de caracterul de durată a activității infracționale desfășurate, cât și de

modalitatea particulară de comitere a faptei, prin implicarea fiului său minor,

inculpatul se recomandă ca fiind o persoană cu un simț civic extrem de diminuat,

lipsit de un grad minim de responsabilitate morală absolut necesară participării

la procesul de decizie, prin exercitarea dreptului de vot

împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpatul R.N., solicitând, redozarea pedepsei

aplicate având în vedere atitudinea sa procesuală sinceră și împrejurarea că, în

opinia sa, a fost provocat de colaboratorul sub acoperire.

Prin decizia penală nr. 189/A din 18 iunie

2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de

inculpatul R.N. împotriva sentinței penale nr. 296 din 11 aprilie 2012 pronunțată

de Tribunalul București, secția I-a penală, a desființat, în parte, sentința penală

atacată și rejudecând în fond:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 7

ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară, în pedepsele componente, de:

- 7 ani închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o

perioadă de 10 ani, aplicate inculpatului prin sentința penală atacată și

- 4 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicate prin

sentința penală nr. 996/F din 13.12.2011 a Tribunalului București, secția I-a penală,

rămasă definitivă prin neapelare la 27 decembrie 2011.

A repus pedepsele în individualitatea lor.

În

baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 și art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul R.N. la pedeapsa de 6 ani închisoare, reținând

incidența art. 74 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 76 lit. b) și art. 80

C. pen.

În

baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., pe

o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 86

5

C. pen. a anulat suspendarea executării

pedepsei, de 4 ani închisoare, sub supraveghere, aplicată inculpatului prin sentința

penală nr. 996/F din 13 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția I-a penală

și a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare cu pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată

prin decizia penală pronunțată, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa

cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b),

d), e) C. pen.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei

principale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a apreciat că, în mod corect, prima instanță a reținut situația de fapt și a încadrat

juridic în mod legal cele două acte materiale săvârșite de către apelantul inculpat

R.N. în dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000.

În

ceea ce privesc criticile apelantului inculpat, instanța de

apel Ie-a apreciat ca fiind întemeiate și, în raport de natura și gravitatea deosebită

a infracțiunii, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptelor, faptul

că inculpatul l-a implicat pe fiul său în vârstă de 7 ani, în comiterea ambelor

acte materiale, împrejurarea că a mai fost condamnat anterior pentru comiterea unei

fapte similare, concurentă cu infracțiunea din prezenta cauză, dar și gradul ridicat

de pericol social al infracțiunii a reținut că se impune a reindividualizare judiciară

a pedepsei aplicate inculpatului.

Astfel, instanța de prim control judiciar

a apreciat că în cauză, pot fi reținute, în favoarea inculpatului, circumstanțele

atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere cantitatea,

relativ modică, de droguri traficată (0,29 grame), dar și conduita procesuală sinceră

a inculpatului avută pe parcursul procesului penal.

Totodată, a opinat că nu se poate reține

incidența circumstanței atenuante judiciare prevăzută de dispozițiile art. 74

alin. (1) lit. c) C. pen., astfel cum a solicitat apelantul inculpat, nefiind întrunite

cerințele legale, în condițiile în care, comportarea sinceră a fost valorificată

prin aplicarea cauzei legale de atenuare a răspunderii penale, prevăzută de

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În

ceea ce privește invocarea, de către apelant, a ipotezei existenței

unei provocări din partea colaboratorului sub acoperire, Curtea a constatat că probele

administrate în faza de urmărire penală au demonstrat, fără dubiu, săvârșirea faptelor,

în modalitatea menționată mai sus, de altfel, inculpatului i s-a admis cererea de

judecare conform procedurii simplificate, neexistând niciun fel de suspiciuni cu

privire la existența vreunei provocări a colaboratorului sub acoperire.

În

consecință, Curtea a dat efect circumstanței judiciare reținute

prin aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b)

C. pen., dat fiind efectul cauzei de atenuare a răspunderii penale prevăzută de

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., de reducere a limitelor de pedeapsă

cu o treime, raportându-se și la prevederile art. 80 C. pen., față de concursul

existent între circumstanța atenuantă judiciară și starea de agravare a răspunderii

penale constând în forma continuată a infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc, așa încât, pedeapsa principală a fost redusă, sub minimum special prevăzut

de lege, de 6 ani și 8 luni închisoare.

De asemenea, a apreciat că apelul declarat

de inculpatul R.N. este fondat și în ceea ce privește cuantumul pedepsei complementare,

aceasta fiind mult prea mare raportat la cuantumul pedepsei principale aplicate

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În

acest sens, a reținut că, deși pedepsele complementare trebuie

să oglindească, de asemenea, pericolul social al faptei și periculozitatea inculpatului,

totuși, aceste pedepse nu realizează, în principal și în mod independent, scopurile

represiunii, ci, pentru a-și atinge menirea, sunt atașate unei pedepse principale,

pe care o completează. Pedeapsa principală trebuie să asigure, în mod precumpănitor,

reeducarea inculpatului și nu pedeapsa complementară. De aceea, stările de agravare

a răspunderii penale nu se aplică, în mod direct și pedepselor complementare, ci

le afectează numai indirect, în sensul că, o dată pedeapsa principală stabilită,

în raport cu toate agravările legale și judiciare, acesteia i se atașează, spre

a o complini în realizarea sarcinilor, o pedeapsă complementară.

De altfel, potrivit art. 76 alin. (3)

C. pen., când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de

drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.

Așadar, legea acordă instanței această facultate, de a aprecia asupra necesității

aplicării pedepsei complementare. Instanța de apel a constatat că această pedeapsă

este necesară, având în vedere natura infracțiunii, împrejurările cauzei, dar și

gradul de pericol social al faptei de trafic de droguri de mare risc, dar va avea

în vedere și circumstanța atenuantă constatată la stabilirea duratei interdicției.

În

acest sens, a reținut, în acord cu instanța de fond, că aplicarea

pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a vota este necesară, întrucât,

în raport de natura infracțiunii, dar și de caracterul de durată a activității infracționale

desfășurate, cât și de modalitatea particulară de comitere a faptei, prin implicarea

fiului său minor, inculpatul se recomandă ca fiind o persoană cu un simț civic extrem

de diminuat, lipsit de un grad minim de responsabilitate morală absolut necesară

participării la procesul de decizie, prin exercitarea dreptului de vot.

Cu referire la implicarea fiului său minor

în vârstă de 7 ani la comiterea faptelor, a apreciat că se impune interzicerea drepturilor

părintești și asimilate, această pedeapsă complementară fiind necesară în scopul

ocrotirii minorului și pentru prezervarea intereselor sale, deoarece, în mod evident,

exercitarea, de către inculpat, a drepturilor de părinte are efecte potențiale extrem

de grave asupra dezvoltării minorului și educației saie.

Decizia instanței de apel a fost atacată

cu recurs de inculpatul R.N., criticând-o sub aspectul netemeinicie.

În

motivele de recurs expuse în ședință publică, apărătorul ales

al recurentului inculpat a arătat în esență că, față de inculpat se impunea reținerea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 72 lit. a) și c) C. pen. și, pe cale

de consecință, în raport de acestea și de circumstanțele personale ale inculpatului

să se dispună o pedeapsa sub minimum special prevăzut de lege.

Față de criticile formulate de recurentul

inculpat R.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate

pentru următoarele considerente:

Situația de fapt reținută atât de instanța

de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță

cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se

face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, fapte care de altfel

au fost recunoscute, acesta fiind judecat în baza procedurii simplificate prevăzută

de art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate,

Înalta Curte apreciind că în speță instanța de prim control judiciar a făcut o corectă

redozare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces

de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalității acesteia.

Individualizarea pedepselor privește deopotrivă

stabilirea și aplicarea acestora dar și adaptarea în funcție de gradul de pericol

social al faptei și de periculozitatea și persoana făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere,

îndeplinește și un rol educativ, de exemplaritate și de reeducare a infractorului,

fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei nu

se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate,

ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune,

astfel încât în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate

criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale

ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului

și împrejurările care agravează sau atenuează; răspunderea penală.

Circumstanțele atenuante sunt fapte sau

împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței care, deși nu înlătură

caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate

redusă a făptuitorului și care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul

special prevăzut de lege.

Individualizarea pedepselor trebuie să

respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social

al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale

sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen., „La

stabilirea și aplicare a pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale

a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.”

Art. 74 C. pen. cuprinde împrejurări de

fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe

atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe

atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță

reduc în asemenea măsură

gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează

de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul

special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret, satisface imperativul

justei individualizări a pedepsei.

Față de critica formulată de recurentul

inculpat cu privire la faptul că instanța de fond și instanța de prim control judiciar,

în mod nejustificat nu au reținut și circumstanțele atenuante prevăzute de art.

74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Atitudinea sinceră în fața organelor de

urmărire penale și recunoașterea faptelor nu pot fi reținute ca circumstanțe atenuante,

în condițiile în care acestora li

s-a dat deja efect prin aplicarea

procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. În procesul

de individualizare a pedespei nu se poate da efect dublu aceleiași circumstanțe,

iar reținerea procedurii simplificate reglementată de prevederile legale anterior

menționate, are prioritate față de reținerea acestei situații ca circumstanță atenuantă.

În

ceea ce privește prevederile

art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a dat

efect acestei circumstanțe astfel că, nu poate fi primită susținerea apărării că

în mod greșit aceasta nu a fost reținută.

Față

de ansamblul probator existent la dosar Înalta Curte constată că, inculpatul a săvârșit

infracțiunea folosindu-se de fiul său minor, împrejurare ce se circumscrie prevederilor

art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. astfel, în speță fiind incidente prevederile

art. 80 alin. (2) C. pen. Având în vedere însă, faptul că, în cauza pendinte, cantitatea

de droguri traficată a fost mică, la fel și sumele de bani plătite pentru cumpărarea

acestor droguri, inculpatul a demonstrat o conduită corectă, dând dovadă de îndreptare,

angajândus-e cu forme legale și realizând venituri licite cu titlu de continuitate,

instanța de prim control judiciar a apreciat în mod corect că, față de inculpat,

se poate coborî pedeapsa aplicată sub minimum special cu respectarea însă a proporționalității

față de activitățile desfășurate, implicarea fiului său minor în vârstă de 7 ani

în activitatea infracțională și antecedentele penale, inculpatul fiind anterior

condamnat pentru infracțiuni similare la pedeapa cu închisoarea a cărei executare

a fost suspendată.

În

ceea ce privește aspectul

invocat de apărare în sensul că inculpatul s-a prezentat în fața organelor de urmărire

penală și în fața instanței de judecată ori de câte ori a fost chemat, Înalta

Curte apreciază că aceasta reprezintă o atitudine de normalitate, o manifestare

a principiului liberului acces la justiție, inculpatul înțelegând să uzeze de drepturile

sale procesuale și să se prezinte astfel la efectuarea tuturor actelor procesuale

și nu poate fi apreciată decât ca o atitudine de diligență față de propria persoană

în urmărirea unui interes propriu.

În

speță, Înalta Curte constată

că, față de prevederile art. 76 C. pen., instanța de prim control judiciar a dat

maximă eficiență circumstanțelor atenuante reținute in raport de circumstanțele

reale și persoanale ale inculpatului.

În

ceea ce privesc pedepsele

complementare, Înalta Curte apreciază că acestea au fost în mod corect individualizate.

Recurentul

inculpat a dat dovadă de lipsă de responsabilitatea atât în atitudinea sa față de

societate cât și în conduita sa ca părinte, implicând fiul său minor în activități

infracționale de natură să îi afecteze acestuia normala dezvoltare și formarea unei

imagini corecte față de conduita pe care trebuie să o aibă în societate.

Părintele

constituie un model pentru copii săi minori care împrumută din atitudinea acestuia

și își însușesc valorile morale și sociale în baza conduitei pe care o au părinții

și educației pe care o primesc de la aceștia. Or, dacă părintele este cel care determină

minorul să desfășoare activități infracționale, este o premiză suficientă pentru

a considera că respectivul minor trebuie scos din aria de influență

a părintelui infractor, pentru a putea

primi o educație în spiritul valorilor sociale și morale normale ale societății.

Față

de aspectele menționate, Înalta Curte in acord cu instanța de prim control judiciar

considera necesara aplicarea pe langa pedeapsa principală a pesdepsei complementare

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Așa

fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de inculpatul

R.N. împotriva deciziei penale nr. 189/A din 18 iunie 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligată la

plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. împotriva deciziei penale nr.

189/A din 18 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 4 februarie 2013.