ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1380/2014

Asupra recursului de față constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 723/F din data de 03 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 15294/3/2013, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât astfel: În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. rap. la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul N.S. (zis "M.Ț.", fiul lui D. și F., născut în municipiul București) la pedeapsa de 8 ani închisoare. În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 1.116 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1662/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 3514/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), a contopit acel rest cu pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o la 10 ani închisoare. În temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) din C. pen. rap. la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 1.116 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1662/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 3514/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), a contopit acel rest cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1.116 zile închisoare, pe care a sporit-o la 3 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 10 ani închisoare și respectiv de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicate inculpatului și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o la 11 ani închisoare.

În temeiul art. 65. C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei de 11 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei de 11 ani închisoare. În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 26 martie 2013 până la zi. În temeiul art. 350 din C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 130 RON. În temeiul art. 18 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantității de 0,12 grame pulbere care conține heroină, cofeină și paracetamol (proba nr. l) și a cantității de 0,60 grame, pulbere care conține heroină, cofeină și paracetamol (proba nr. 2), rămase în urma analizelor de laborator și depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul D.C.J.S.E.O. potrivit dovezii din data de 11 aprilie 2013. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 2.400 RON (1.900 RON, pentru faza de urmărire penală și 500 RON, pentru faza de judecată), reprezentând cheltuieli judiciare, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 RON, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr. 705/D/P/2013 din data de 15 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și deținere fără drept de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic.

art. 37 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen., în raport cu următoarea situație de fapt: Prin denunțul adresat D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial București, numitul V.Ș.M. (având calitatea de inculpat în Dosarul nr. 120D/P/2012 și fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000) a arătat că are cunoștință despre faptul că o persoană de sex feminin, pe care o cunoștea sub apelativul "R.", ar avea ca preocupări infracționale traficul de droguri de mare risc pe raza cartierului Dristor din sectorul 3 al municipiului București. În completarea acestui denunț, numitul V.Ș.M. a mai arătat că numita "R." s-ar afla în legătură infracțională, pe linia traficului de droguri de mare risc, cu inculpatul N.S.

(zis "M.Ț."), iar de la acesta din urmă a cumpărat, în mai multe rânduri, heroină, destinată consumului propriu. Referitor la inculpat, denunțătorul a precizat că locuia în București, la adresa din strada A., sectorul 5 și vindea heroină ambalată la "doză". În urma investigațiilor realizate de către lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. București, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, nu a fost posibilă identificarea numitei "R." și implicit, nu a putut fi probată activitatea infracțională a acesteia, pe linia traficului de droguri, cu atât mai mult cu cât nu s-a stabilit nici imobilul unde ea ar fi locuit.

Cu privire la inculpatul N.S., investigațiile efectuate de către aceiași lucrători de poliție au confirmat aspectele susținute de denunțător, în condițiile în care acesta era deja cunoscut cu preocupări pe linia vânzării de heroină către diverși consumatori, stabilindu-se că, în anul 2005, a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și respectiv de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În aceste condiții, au fost efectuate activitățile' necesare prinderii în flagrant a inculpatului și percheziționării locuinței acestuia. Astfel, la data de 26 martie 2013, denunțătorul V.Ș.M. s-a prezentat la sediul unității de poliție, unde i-a fost efectuat un control corporal, fără a se găsi asupra sa sume de bani, obiecte sau substanțe interzise la deținere ori care să prezinte interes pentru o cauză penală.

Apoi, lucrătorii de poliție i-au înmânat denunțătorului suma de 100 RON, compusă dintr-o bancnotă în cupiura de 50 RON și cinci bancnote în cupiura de câte 10 RON, ale căror serii au fost consemnate într-un proces-verbal, suma respectivă fiind destinată cumpărării de către acesta a unei cantități de heroină de la inculpat. În jurul orei 12:00, după ce l-a apelat telefonic pe inculpat, la numărul X1 și a stabilit cu acesta să se întâlnească la ora 12, denunțătorul, sub supravegherea lucrătorilor de poliție, care au format un dispozitiv de supraveghere, s-a deplasat în zona Pieței Rahova, la intersecția străzilor A. și M. din sectorul 5. În timp ce lucrătorii de poliție supravegheau zona, pentru a observa tranzacția cu droguri preconizată, la ora 12:20, în zona respectivă, și-a făcut apariția inculpatul, care, mai întâi, s-a întâlnit cu doi tineri în vârstă de 25 - 30 de ani, cu care a realizat un schimb de obiecte de mici dimensiuni.

După ce inculpatul s-a despărțit de acei tineri, câțiva lucrători de poliție din dispozitivul de supraveghere au procedat la urmărirea acestora, iar, în momentul în care au ajuns la distanță, fără a fi observați de inculpat, au procedat la oprirea și legitimarea lor. Astfel, s-a stabilit că cei doi tineri se numeau P.G. și B.M.G. S-a procedat la efectuarea unui control corporal asupra acestora, ocazie cu care, în posesia martorului P.G., a fost găsită o punguță din plastic, lipită la un capăt prin ardere, care conținea o substanță pulverulentă de culoare bej, cu privire la care acesta a declarat că ar conține heroină destinată consumului propriu și că a cumpărat-o de la o persoană pe care o cunoștea sub apelativul "M.", identificată în persoana inculpatului.

Martorul P.G. a mai declarat că, la data respectivă, 26 martie 2013, neavând suma de bani necesară pentru a-i plăti inculpatului contravaloarea "dozei" cu heroină, și anume 30 de RON, i-a lăsat acestuia, drept garanție, un telefon mobil marca N., pe care urma să-l recupereze de la el când ar fi făcut rost de bani. Același martor, precum și martorul B.M.G. au declarat că au cumpărat de la inculpat, în mai multe rânduri, heroină destinată consumului propriu, plătind pentru fiecare punguță suma de 30 de RON. Punguța găsită asupra martorului P.G. a fost ridicată de către lucrătorii de poliție și trimisă Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, care, prin Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 708677/2013, a stabilit că proba prezentată (consumată integral în procesul analizelor de laborator) era compusă din cantitatea de 0,08 grame heroină, cofeină și paracetamol, cu o concentrație în heroină de 37,92% ± 2%.

La puțin timp după ce lucrătorii de poliție i-au depistat pe cei doi martori anterior menționați, în jurul orei 12:30, inculpatul s-a întâlnit cu denunțătorul V.Ș.M., ocazie cu care i-a înmânat acestuia trei punguțe de mici dimensiuni, din material plastic de culoare albă, primind în schimb suma de 100 RON, în bancnotele indicate în procesul-verbal de înscriere. Întreaga tranzacție a fost supravegheată și observată de către alți lucrători de poliție. După ce denunțătorul s-a despărțit de inculpat, cel dintâi a fost preluat de către un polițist, căruia i-a predat cele trei punguțe din plastic, care, după ambalare și sigilare, au fost trimise pentru efectuarea constatării tehnico-științifice, constituind proba nr. 1. Denunțătorului i-a fost efectuat un nou control corporal, fără a se găsi asupra lui sume de bani, bunuri sau obiecte interzise la deținere ori care să fie de interes pentru cauza penală.

Totodată, lucrătorii de poliție au procedat la oprirea și legitimarea inculpatului, căruia i-a fost efectuată și o percheziție corporală. Cu această ocazie, asupra inculpatului au fost găsite 12 punguțe din plastic, lipite la un capăt prin ardere, cu privire la care acesta a declarat că ar conține heroină, destinată consumului său propriu. Și aceste 12 punguțe, constituind proba nr. 2, au fost ambalate și sigilate, fiind trimise Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, în vederea efectuării determinărilor specifice. Tot asupra inculpatului, a fost găsită suma de 100 RON și, procedându-se la compararea seriilor bancnotelor care o compuneau, s-a constatat că acestea erau identice cu cele consemnate în procesul-verbal de înscriere.

Referitor la acele bancnote, inculpatul a declarat verbal că proveneau din vânzarea a trei "doze" cu heroină. Cu ocazia, percheziției corporale efectuate asupra inculpatului, s-au găsit și două telefoane mobile, ambele marca N., constatându-se că unul din acesta era tocmai cel primit de inculpat de la martorul P.G., în schimbul unei doze cu heroină. Cel de-al doilea telefon, având introdusă cartela SIM cu numărul X2, aparținea inculpatului și, după ce inițial a fost indisponibilizat de către lucrătorii de poliție, a fost restituit acestuia, conform procesului-verbal din data de 11 aprilie 2013. Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 708678/2013, proba nr. 1 era constituită din cantitatea de 0,24 grame pulbere de heroină, cofeină și paracetamol, cu o concentrație în heroină de 39,57% ± 2%, iar proba nr. 2 era constituită din 0,78 grame pulbere de heroină, cofeină și paracetamol, cu o concentrație în heroină de 40,18% ± 2%.

Cantitatea de 0,12 grame (rămasă din proba nr. l) și cantitatea de 0,60 grame (rămasă din proba nr. 2) au fost ambalate și sigilate cu sigiliul, fiind predate apoi I.G.P.R., Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, în temeiul dovezii din data de 11 aprilie 2013. Suma de 100 RON, găsită asupra inculpatului, a fost reținută de către lucrătorii de poliție, întrucât provenea din fondurile speciale ale M.A.I.

După constatarea infracțiunii flagrante, tot la data de 26 martie 2013, lucrătorii de poliție, însoțiți de inculpat, s-au deplasat la imobilul unde acesta locuia fără forme legale, situat în municipiul București, strada A., sectorul 5, în vederea efectuării percheziției domiciliare anterior încuviințate de către Tribunalul București, potrivit autorizației nr. 158 din data de 25 martie 2013. În urma realizării percheziției domiciliare, în imobilul respectiv, nu au fost găsite substanțe sau obiecte interzise la deținere ori alte bunuri care să prezinte interes pentru cauza penală.

În faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că este consumator dependent de heroină și a recunoscut că, la data de 26 martie 2013, a înmânat trei "doze" cu heroină unei persoane pe care o cunoștea sub apelativul "B.", susținând că, anterior, în alte împrejurări, consumase împreună cu acesta droguri de risc, dar a negat că suma de 100 RON, găsită asupra sa, reprezenta contravaloarea acelor doze, afirmând că urma să folosească suma respectivă pentru a-i cumpăra acelei persoane heroină de la un alt vânzător. Inculpatul a mai declarat că și "doza" înmânată martorului P.G. era destinată consumului comun de heroină. Referitor la cele 12 "doze" cu heroină, pe care le deținea fără drept asupra sa, inculpatul a precizat că acestea erau destinate exclusiv consumului propriu.

În cursul judecății, înainte de citirea actului de sesizare, la termenul din data de 09 mai 2013, inculpatul, fiind asistat juridic de către un avocat desemnat din oficiu, a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor imputate, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare și a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320 C. proc. pen. Tribunalul a constatat, pe baza acelor probe (procesul-verbal de depistare a martorilor P.G. și B.M.G., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, rapoartele de constatare tehnico-științifică anterior menționate, declarațiile denunțătorului V.Ș.M.

și ale martorului asistent I.L.I.), că faptele reținute în sarcina inculpatului sunt dovedite. Cu privire la încadrarea juridică. Tribunalul a apreciat că faptele săvârșite de inculpat, care, potrivit unei rezoluții infracționale unice, la data de 26 martie 2013, în jurul orei 12:20, a vândut o punguță ("doză") ce conținea cantitatea de 0,08 grame heroină, pentru suma de 30 RON, martorului P.G., iar, la aceeași dată, în jurul orei 12:30, a vândut denunțătorului V.Ș.M., pentru suma de 100 RON, trei punguțe ("doze") care conțineau cantitatea totală de 0,24 grame heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, a apreciat că fapta aceluiași inculpat, care, tot la data de 26 martie 2013, după perfectarea celor două tranzacții, anterior menționate, a fost depistat de către lucrătorii de poliție că deținea, fără drept, pentru consumul propriu, 12 punguțe ce conțineau cantitatea totală de 0,78 grame heroină, aspect constatat cu ocazia efectuării unei percheziții corporale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Tribunalul a constatat că ambele infracțiuni au fost săvârșite de inculpat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., atrasă de condamnarea anterioară a acestuia la pedeapsa de 10 ani închisoare, pronunțată prin Sentința penală nr. 1662/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și respectiv de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiecare cu aplic.

art. 37 lit. a) C. pen., pedeapsă în executarea căreia inculpatul a fost arestat la data de 18 aprilie 2004 și liberat condiționat la data de 27 septembrie 2011, cu un rest rămas neexecutat de 1.116 zile închisoare. Pentru a beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, inculpatul a formulat un denunț față de alte persoane, care ar fi săvârșit infracțiuni legate de droguri, înregistrat sub nr. 921D/P/2013, însă acesta nu s-a materializat. La individualizarea pedepselor, Tribunalul a dat eficiență prevederilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen.

(în sensul reducerii cu o treime a limitelor speciale prevăzute în normele de incriminare reținute a fi incidente) și criteriilor enumerate în art. 72 C. pen., având în vedere caracterul continuat al infracțiunii celei mai grave (compusă din două acte materiale) și cantitatea drogurilor de mare risc deținute pentru consumul propriu (12 doze de heroină) și constatând că inculpatul nu are loc de muncă și nici vreo altă sursă legală de venituri și este cunoscut cu antecedente penale, determinate de săvârșirea unor infracțiuni similare cu cele deduse judecății, precedenta condamnare nefiind suficientă pentru îndreptarea sa. Raportat la toate aceste aspecte, Tribunalul a aplicat inculpatului, pentru fiecare infracțiune, câte o pedeapsă peste minimul special (care este de 6 ani și 8 luni închisoare, în cazul primei infracțiuni și respectiv de 1 an și 4 luni închisoare, în cazul celei de-a doua infracțiuni).

Constatând că inculpatul a săvârșit ambele infracțiuni în timpul liberării condiționate din executarea pedepsei anterioare, Tribunalul, în temeiul art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a revocat acel beneficiu, a contopit restul rămas neexecutat din pedeapsa respectivă cu fiecare din pedepsele aplicate m prezenta cauză și a dispus ca acesta să execute, în fiecare caz, pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat câte un spor variabil. De asemenea, reținând că infracțiunile deduse judecății sunt concurente, Tribunalul, în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în condițiile anterior menționate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită și aceasta cu 1 an închisoare.

Împotriva sentinței Tribunalului, a declarat apel în termenul legal (la data de 08 octombrie 2013) inculpatul N.S. (printr-o cerere formulată personal, nemotivată, care a fost transmisă primei instanțe de către administrația locului de deținere a acestuia - Penitenciarul Rahova).

Cererea de apel a inculpatului a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul instanței de apel la data de 17 octombrie 2013. În dezbaterile orale de la termenul din data de 11 noiembrie 2013 (consemnate în încheierea de amânare a pronunțării) și în cuprinsul memoriului scris prezentat instanței de apel, inculpatul apelant, care a fost asistat juridic de către un avocat desemnat din oficiu, a susținut că, prin sentința primei instanțe, i-au fost aplicate pedepse prea severe în raport cu gravitatea faptelor săvârșite, fără a se ține seama de împrejurarea că a formulat un denunț, pentru a beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și trei sporuri de pedeapsă nejustificate, solicitând, pe de o parte, reducerea pedepselor stabilite pentru cele două infracțiuni deduse judecății către limitele speciale minime, iar, pe de altă parte, înlăturarea sau măcar reducerea sporurilor de pedeapsă.

Cu ocazia judecării apelului, nu au fost solicitate și administrate probe noi. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, instanța de apel a constatat că apelul cu care a fost sesizată este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează: Prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, însușit, fără rezerve, de inculpat, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declarația acestuia, care, optând pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen., a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor imputate, în modalitatea descrisă în actul de sesizare. Astfel, asemenea primei instanțe, instanța de apel a constatat ca fiind dovedite cu certitudine faptele inculpatului care, la data de 26 martie 2013, prin două acte materiale distincte, săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a vândut, mai întâi, o doză conținând 0,08 grame de heroină, pentru care a pretins cumpărătorului P.G., suma de 30 RON, fiindu-i lăsat de către acesta, drept garanție a plății ulterioare a sumei respective, un telefon mobil, iar, apoi, la interval de aproximativ 10 minute, alte trei doze conținând 0,24 grame de heroină, pentru care a primit de la cumpărătorul V.Ș.M.

suma de 100 RON, provenită din fondurile organului de urmărire penală, destinate organizării acțiunilor de prindere în flagrant și, de asemenea, la aceeași dată, a deținut fără drept, pentru consumul propriu, încă zece doze conținând 0,78 grame de heroină, depistate asupra sa cu ocazia unui control corporal.

Raportat la faptele anterior menționate pe care inculpatul, după ce le-a recunoscut ca atare în fața primei instanțe, nu le-a contestat prin apelul declarat și la împrejurarea săvârșirii lor în timpul liberării condiționate de care inculpatul a beneficiat cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1662/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (în executarea căreia a fost arestat la data de 18 octombrie 2004 și liberat condiționat la data de 27 septembrie 2011, cu un rest rămas neexecutat de 1.116 zile închisoare, ce urma a se împlini la data de 17 octombrie 2014), instanța de apel a constatat că și încadrarea juridică a fost legal stabilită de către prima instanță, faptele respective întrunind într-adevăr elementele constitutive ale infracțiunilor concurente de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată (prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 41 alin. (2) din C. pen.) și deținere fără drept de droguri de mare risc, pentru consumul propriu (prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) C. pen.), ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie (în varianta reglementată de art. 37 lit. a) C. pen.). Referitor la pedepsele principale stabilite prin sentința penală apelată pentru infracțiunile anterior menționate (8 ani închisoare și respectiv 3 ani închisoare), instanța de apel a constatat, contrar criticii inculpatului, că acestea au fost în mod just individualizate, în raport cu toate criteriile prevăzute de .art. 72 C. pen. și că nu există motive care să justifice, reducerea lor. În acest sens, instanța de apel a evidențiat, în prealabil, că limitele speciale de pedeapsă, reduse cu o treime potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., sunt de la 6 ani și 8 luni până la 13 ani și 4 luni închisoare (în cazul primei infracțiuni) și respectiv de la 1 an și 4 luni până la 3 ani și 4 luni închisoare (în cazul celei de-a doua infracțiuni). Astfel fiind, s-a constatat că pedeapsa principală stabilită de către prima instanță pentru infracțiunea cea mai gravă se situează între minimul și mediul limitelor speciale, reflectând în mod corespunzător cantitatea mică a drogului de mare risc traficat de inculpat în varianta vânzării (3 doze conținând 0,32 grame de heroină), fără a ignora însă existența a două cauze legale de agravare a răspunderii lui penale (forma continuată a infracțiunii respective și, mai ales, starea de recidivă, atrasă de o condamnare definitivă pronunțată, între altele, pentru o infracțiune similară, al cărei scop educativ-preventiv nu a fost în mod evident atins, câtă vreme inculpatul a reiterat același tip de comportament infracțional chiar în timpul liberării lui condiționate).

În privința pedepsei principale stabilite pentru, infracțiunea mai puțin gravă, s-a constatat că aceasta, deși situată între mediul și maximul limitelor speciale, este adecvată gravității concrete a faptei, determinată de cantitatea mai mare a drogului de mare risc deținut de inculpat pentru consumul propriu (12 doze conținând 0,78 grame de heroină) și de împrejurarea că acesta este consumator dependent de acel drog de mai multă vreme (încă din anul 1996), conform propriei declarații și nu a înțeles să abandoneze în mod voluntar acea cale, pe care, dimpotrivă, a recidivat, chiar de două ori, în condițiile în care atât condamnarea anterior menționată, cât și o altă condamnare definitivă care a precedat-o (dispusă prin Sentința penală nr. 1004/2002 a Tribunalului București, secția I penală) au fost pronunțate pentru infracțiuni de același tip.

Instanța de apel a considerat relevantă, cu privire la pedepsele principale stabilite pentru ambele infracțiuni, și împrejurarea că inculpatul are o bogată antecedență penală în care potrivit fișei de cazier judiciar, se regăsesc, pe lângă cele două condamnări deja evidențiate, alte patru condamnări definitive la pedepse privative de libertate, pronunțate pentru trei infracțiuni de tâlhărie (două în formă consumată și una rămasă în faza de tentativă), ultraj contra bunelor moravuri și uzurpare de calități oficiale.

Susținerea inculpatului apelant (din ultimul cuvânt), în sensul că a formulat un denunț în raport cu care ar trebui să beneficieze de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost apreciată ca nefondată, întrucât, potrivit informațiilor comunicate, la cererea Tribunalului, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București, în cauza în care s-a depus acel denunț, înregistrată sub nr. 921D/P/2013, s-a dispus, la data de 25 iulie 2013, o soluție de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Prin urmare, denunțul inculpatului nu ar fi contribuit la identificarea și tragerea la răspundere penală a vreunei persoane care să fi săvârșit infracțiuni legate de droguri, astfel că acesta nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă.

În schimb, constatând fondată critica inculpatului, instanța de apel a constatat ca exagerată opțiunea primei instanțe (nemotivată) de a agrava, în două etape, prin aplicarea unor sporuri distincte, mai întâi pedepsele individuale stabilite în urma contopirii fiecăreia dintre pedepsele principale anterior menționate cu restul rămas neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, iar, apoi, și pedeapsa rezultată din contopirea pedepselor respective, în urma aplicării regimului sancționator al concursului real de infracțiuni.

În acest sens, instanța, de apel a considerat că aplicarea sporurilor în prima etapă, deși legală, în raport cu dispozițiile art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., este, în concret, nejustificată, întrucât noile fapte ale inculpatului (săvârșite după 1 an și 6 luni de la liberarea lui condiționată) nu sunt atât de grave cât să reclame o astfel de soluție, ele având ca obiect cantități mici dintr-un drog de mare risc (în total 1,10 grame de heroină) și fiind recunoscute de acesta.

Drept urmare, înlăturând în întregime acele sporuri și conformându-se dispozițiilor art. 61 alin. (1) C. pen., instanța de apel a contopit restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, de 1.116 zile închisoare (pentru care a fost revocat în mod corect beneficiul liberării condiționate) cu fiecare dintre pedepsele principale stabilite de prima instanță pentru infracțiunile deduse judecății și a aplicat inculpatului pedepsele principale cele mai grele de 8 ani închisoare și respectiv 1.116 zile închisoare.

Pe de altă parte, referitor la sporul aplicat de prima instanță în cea de-a doua etapă, pentru sancționarea concursului real de infracțiuni, instanța de apel a constatat că este legal și justificat, fiind menținut întrucât înlăturarea lui ar fi echivalat, în fapt, cu acordarea impunității pentru infracțiunea mai puțin gravă, creând inculpatului impresia falsă că aceasta este lipsită de importanță și încurajându-l să stăruie în obținerea și deținerea de "droguri pentru consumul propriu, pe care nu a fost capabil să-l abandoneze timp de 17 ani. În consecință, instanța de apel, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse principale anterior menționate și a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 1 an închisoare (stabilit de prima instanță), acesta urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare.

Din oficiu, instanța de apel a constatat că dispoziția de confiscare de la inculpat a sumei.de 130 RON, pe considerentul că a fost dobândită de către acesta prin săvârșirea celor două acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, este nelegală. În acest sens, instanța de apel a constatat, în cazul primului act material, că, potrivit declarațiilor cumpărătorului P.G. și însoțitorului său, B.M.G., inculpatul a pretins de la cel dintâi, drept preț al dozei de heroină pe care i-a vândut-o, suma de 30 de RON, însă acesta nu i-a putut remite pe loc acea sumă și i-a lăsat, drept garanție, telefonul său mobil, marca N., pe care urma să-l recupereze în momentul când făcea rost de suma respectivă și i-o înmâna inculpatului.

Telefonul mobil anterior menționat a fost descoperit asupra inculpatului cu ocazia controlului corporal, astfel cum rezultă din procesul-verbal de prindere în flagrant și a fost restituit apoi, pe bază de dovadă scrisă, cumpărătorului P.G. Astfel fiind, se constată că inculpatul nu a dobândit niciun bun de pe urma acestui prim act material (nici suma de 30 de RON, nici telefonul mobil care a înlocuit-o ca preț al drogului vândut).

În cazul celui de-al doilea act material instanța de apel a constatat că suma de 100 RON, primită de inculpat de la cumpărătorul V.Ș.M., drept preț al celor trei doze de heroină pe care i le-a vândut acestuia, a fost pusă la dispoziția celui din urmă de către organele de urmărire penală, fapt consemnat într-un proces-verbal, iar, după perfectarea tranzacției respective, a fost descoperită asupra inculpatului, la controlul corporal și ridicată din posesia lui, astfel cum rezultă din procesul-verbal de prindere în flagrant și din declarația martorului asistent I.L.I. Prin urmare, nici în acest caz, inculpatul nu ar fi dobândit vreun bun, suma primită drept preț al drogurilor vândute fiind recuperată integral de către organele de urmărire penală care au furnizat-o.

În consecință, instanța de apel a înlăturat din sentința penală apelată dispoziția privind confiscarea de la inculpat a celor două sume de bani anterior menționate (în total 130 de RON). Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul N.S. Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din. Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, situație incidentă în prezenta speță. De asemenea se constată faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. anterior, modificate prin această lege. Recurentul-inculpat N.S. a depus motivele de recurs în data de 28 februarie 2014, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2014. Inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior, susținând că deși a beneficiat de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen.anterior, pentru infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 din Legea nr. 143/2000, pe care le-a recunoscut integral, pedepsele care i-au fost aplicate nu se încadrează în limitele prevăzute de textele de lege. În acest sens a arătat că pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. anterior, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 6 ani și 8 luni închisoare și 13 ani și 4 luni și consideră că i se putea aplica o pedeapsă sub limita de 6 ani și 8 luni închisoare iar pentru infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. anterior, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 1 an și 4 luni și 3 ani și 4 luni închisoare, pedeapsa aplicată fiind de 4 ani închisoare. Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile a solicitat aplicarea art. 5 C. pen., în temeiul art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic.

art. 35 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și menținerea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, în acest sens, legea veche fiind mai favorabilă. Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că recursul este fondat, numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile. În primul rând, Înalta Curte constată că recursul a fost motivat în termenul de cinci zile prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. anterior. Cu privire la critica conform căreia pedepsele care i-au fost aplicate inculpatului nu s-ar încadra în limitele prevăzute de textele de lege, în vigoare la data condamnării sale, Înalta Curte constată că este nefondată, pedepsele aplicate fiind în limitele legale. Astfel, în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 320 1 alin. (7) din C. proc. pen. anterior, inculpatul N.S. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, limitele de pedeapsă fiind închisoarea de la 10 la 20 de ani, reduse cu o treime, noile limite fiind cuprinse între 6 ani și 8 luni închisoare și 13 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior, inculpatul N.S. a fost condamnat la 3 ani închisoare (nu 4 ani cum greșit a susținut apărătorul din oficiu al inculpatului), limitele de pedeapsă erau de la 2 la 5 ani închisoare, reduse cu o treime, noile limite fiind cuprinse între 1 an și 4 luni și 3 ani și 4 luni închisoare. Având însă în vedere modificarea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., Înalta Curte va analiza cuantumul pedepselor aplicate, din perspectiva principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Se constată că, inculpatul N.S. a, solicitat, aplicarea art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă cu consecința reducerii pedepselor aplicate pentru cele două infracțiuni și menținerea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, în acest sens, legea veche fiind mai favorabilă. Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că beneficiul legii mai blânde poate fi invocat și, implicit, analizat, din oficiu, în orice stare a procesului, inclusiv, direct, și în fața instanței de recurs, fiind vorba de un motiv de ordine publică. Situația particulară a speței constând în intervenirea unei legi penale mai favorabile inculpatului în cursul soluționării căii de atac a recursului nu poate conduce la o altă concluzie decât cea prevăzută expres în art. 5 alin. (1) C. pen.

și art. 15 alin. (2) din Constituția României. În consecință, în caz de situație tranzitorie, legal și constituțional, raportul juridic de drept penal va fi soluționat în raport de legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcție de instituțiile penale incidente. În ceea ce privește modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că întreaga construcție a Codului penal s-a realizat pe principiul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome. Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Sintagma la care face referire art. 5 C. pen.

trebuie înțeleasă în sensul de normă de drept penal. Noțiunea de lege penală nu privește indisolubil un întreg act normativ care aduce atât modificări ale limitelor de pedeapsă pentru o anumită infracțiune, dar și modificări ale unor instituții precum concursul de infracțiuni, recidiva, măsuri de individualizare ale executării pedepsei etc. Așadar unitatea la care se face raportarea privește dispoziția penală și nu întreaga lege în cuprinsul căreia se găsește acea dispoziție penală. Conform art. 173 C. pen., prin lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. Având în vedere dispozițiile art. 173 C. pen., Înalta Curte constată că aplicarea legii mai favorabile în condițiile art. 5 C. pen.

se face prin aplicarea normelor cu caracter penal din cuprinsul mai multor legi penale succesive, dacă este vorba de dispoziții care reglementează instituții penale care se pot aplica în mod independent (autonom). Concepția legiuitorului cu privire la aplicarea legii penale în funcție de instituțiile juridice autonome rezultă și din conținutul art. 10 din Legea nr. 187/2002 pentru punerea în aplicare a Codului penal conform căruia tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii, vechi, mai favorabilă.

Din acest text rezultă fără echivoc faptul că, în opinia legiuitorului, în caz de succesiune de legi incidente în materia pluralității de infracțiuni, mai întâi se stabilesc pedepsele pentru fiecare infracțiune aplicându-se legea mai favorabilă în cazul fiecăreia dintre ele și abia apoi, pornind de la pedepsele astfel stabilite, se pune problema aplicării tratamentului prevăzut pentru pluralitate. Prin urmare, legea penală în sensul art. 5 C. pen. trebuie înțeleasă ca o dispoziție cu caracter penal și nu ca o lege în sensul de act normativ în ansamblul său. În plus, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă nu se aplică în abstract, ci în concret, ținând cont de toate împrejurările cauzei, doar în acest mod putându-se respecta principiul constituțional enunțat anterior.

De asemenea, doar identificând legea penală mai favorabilă pentru fiecare instituție autonomă, în parte, efectul acesteia devine previzibil, fiind respectat dreptul la un proces echitabil și principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, consacrate în art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (12) din Constituția României, respectiv art. 6 parag. 1 și art. 7 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Adoptarea soluției contrare - aplicarea globală a legii penale mai favorabile - poate conduce nu numai la încălcarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, ci și la încălcarea principiului legalității pedepselor. În concluzie, Înalta Curte apreciază că singurul mecanism de evaluare și aplicare a legii penale mai favorabile constă în identificarea și aplicarea distinctă a fiecărei instituții autonome incidente în speță.

Aplicarea regulii mitior lex trebuie să se facă în funcție de instituțiile penale autonome, iar nu global. Procedând în acest mod, nu se creează o lex tertia, interdicția fiind limitată la aplicarea concurentă a unor dispoziții din legi diferite cu privire la aceeași instituție. Constatând existența concursului de infracțiuni, Înalta Curte va face aplicarea legii penale mai favorabile în două etape: într-o primă etapă, stabilind pedeapsa pentru fiecare infracțiune concurentă, în baza principiului legii penale mai favorabile, și, într-o a două etapă, aplicând pedeapsa pentru concurs, în baza aceluiași principiu. Aplicarea legii penale mai favorabile în doi timpi este justificată de caracterul autonom al concursului de infracțiuni, așa încât aplicarea pedepsei rezultante este o operațiune autonomă în raport de stabilirea pedepselor pentru fiecare infracțiune concurentă.

Conform noului C. pen. recidiva, este o formă a pluralității de infracțiuni constând în săvârșirea cu intenție sau praeterintenție de către o persoană, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, din nou, a unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, inclusiv detențiunea pe viață. Se constată că legiuitorul a înțeles să renunțe la distincția între recidiva mare și recidiva mică, reglementând o singură formă de recidivă. Art. 41 alin. (1) din noul C. pen.

stabilește ca prim termen al recidivei existența unei hotărâri definitive de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (spre deosebire de 6 luni, cât prevedea Codul penal intrat în vigoare în 1969, cel de-al doilea termen al recidivei constând în comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare (spre deosebire de Codul penal anterior, care stabilea ca al doilea termen al recidivei comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii mai mare de un an). Din punctul de vedere al aplicării legii mai favorabile, primul termen al recidivei reglementat în Codul penal în vigoare reprezintă o prevedere mai favorabilă, în timp ce prevederea Codului penal anterior cu privire la cel de-al doilea termen al recidivei rămâne mai favorabilă.

În ceea ce privește tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii legiuitorul a optat în noul Cod pentru cumulul aritmetic al pedepselor, spre deosebire de regimul sancționator al recidivei sub C. pen. anterior care făcea trimitere la sistemul cumulului juridic prevăzut în cazul, concursului de infracțiuni, fiind prevăzută contopirea pedepselor, cu posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă. Prin urmare când se constată că pedepsele pentru infracțiunile care constituie cei doi termeni ai recidivei sunt în limitele legale, potrivit legii penale noi, întotdeauna regimul sancționator al recidivei prevăzut de Codul penal anterior, va putea fi considerat ca lege penală mai favorabilă.

Având în vedere considerațiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte constată că la data de 1 februarie 2014, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Legea nr. 187/2012 de aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, la art. 81 prevede modificarea limitelor pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Astfel noile limite, la această încadrare, sunt închisoarea de la 5 la 12 ani, reduse cu o treime, limitele fiind cuprinse între 3 ani și 4 luni închisoare și 8 ani închisoare, spre deosebire de legea veche în care limitele erau de la 10 la 20 de ani închisoare, reduse cu o treime, limitele fiind cuprinse între 6 ani și 8 luni închisoare și 13 ani și 4 luni închisoare.

În condițiile în care inculpatul N.S. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, procedându-se la reducerea proporțională a pedepsei ca urmare a aplicării legii noi, ca fiind lege penală mai favorabilă, se ajunge la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru această infracțiune. Legea nr. 187/2012 de aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, la art. 81 prevede inclusiv modificarea limitelor pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Astfel noile limite, la această încadrare, sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani, reduse cu o treime, limitele fiind cuprinse între 4 luni și 2 ani închisoare, spre deosebire de legea veche în care limitele erau de la 2 la 5 de ani închisoare, reduse cu o treime, limitele fiind cuprinse între 1 an și 4 luni și 3 ani și 4 luni închisoare.

În condițiile în care inculpatul N.S. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, procedându-se la reducerea proporțională a pedepsei ca urmare a aplicării legii noi ca fiind lege penală mai favorabilă, se ajunge la 1 an și 8 luni închisoare. Reducerea pedepselor aplicate inculpatului se impune în condițiile în care prin noua reglementare s-au redus limitele minime și maxime ale pedepselor. Ori prin reținerea legii penale noi, ca lege penală mai favorabilă, instanța de recurs trebuie să dea eficiență practică acestei constatări. Totodată se impune și reducerea cuantumului pedepsei complementare, în condițiile în care limita maximă a acesteia a fost redusă de la 10 la 5 ani potrivit art. 66 alin. C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art 385 15 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul N.S. împotriva Deciziei penale nr. 288/A din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, va casa, în parte, decizia mai sus menționată și Sentința penală nr. 723/F din 03 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, și rejudecând: Va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare, în pedepsele principale și sporul componente, pe care le repune în individualitatea lor. Va face aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedepsele aplicate inculpatului N.S. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic.

art. 35 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., conform art. 68 C. pen., precum și pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 1 an și 8 luni închisoare. În condițiile în care Înalta Curte constată că pedepsele pentru infracțiunile care constituie cei doi termeni ai recidivei postcondamnatorii sunt în limitele legale, va aplica inculpatului regimul sancționator al recidivei prevăzut de C. pen.

anterior, considerat ca lege penală mai favorabilă, datorită posibilității utilizării cumulului juridic prevăzut în cazul concursului de infracțiuni. Astfel în temeiul art. 61 alin. (1) C. pen. anterior va contopi restul de 1.116 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa principală de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1662/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (rămasă definitivă la data de 01 iunie 2006), cu fiecare dintre pedepsele principale de 4 ani și 6 luni închisoare și respectiv 1 an și 8 luni închisoare și va aplica inculpatului pedepsele principale cele mai grele, de 4 ani și 6 luni închisoare și respectiv 1.116 zile închisoare. În cauză se impune menținerea sporului de un an închisoare aplicat de instanța de apel, din perspectiva posibilității instanței de recurs de a cenzura hotărârea atacată doar prin prisma legalității.

Constatând că regimul juridic al concursului de infracțiuni este mai favorabil pe C. pen. anterior, conform principiului enunțat anterior conform în considerentele prezentei deciziei, Înalta Curte, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, se vor contopi cele două pedepse principale anterior menționate și va aplica inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 4 ani și 6 luni închisoare, pe care o va spori cu 1 an închisoare, acesta urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

pe o durată de 3 ani. În baza art 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepsei. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 26 martie 2013 - la 18 aprilie 2014. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cuantum de 400 RON se avansează din fondul Ministerului Justiției.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul d