ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1380/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1380/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 723/F din data de 03

octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 15294/3/2013, Tribunalul București,

secția a II-a penală, a hotărât astfel:

În temeiul art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37

lit. a) C. pen. rap. la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a

condamnat pe inculpatul N.S. (zis "M.Ț.", fiul lui D. și F., născut

în municipiul București) la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o

durată de 6 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 61

alin. (1) teza a II-a C. pen., a revocat liberarea condiționată cu privire la

restul de 1.116 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani

închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1662/2005 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 3514/2006

a Înaltei Curți de Casație și Justiție), a contopit acel rest cu pedeapsa de 8

ani închisoare, aplicată în prezenta cauză și a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o la 10 ani

închisoare.

În temeiul art. 4

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) din C. pen.

rap. la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același

inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 61

alin. (1) teza a II-a C. pen., a revocat liberarea condiționată cu privire la

restul de 1.116 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani

închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1662/2005 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 3514/2006

a Înaltei Curți de Casație și Justiție), a contopit acel rest cu pedeapsa de 3

ani închisoare, aplicată în prezenta cauză și a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 1.116 zile închisoare, pe care a sporit-o la 3 ani și

6 luni închisoare.

În temeiul art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 10 ani închisoare

și respectiv de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicate inculpatului și a dispus

ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a

sporit-o la 11 ani închisoare.

În temeiul art. 65.

C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei de 11 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe

durata executării pedepsei de 11 ani închisoare.

În temeiul art. 88 C.

pen., a dedus din pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată inculpatului, durata

reținerii și arestării preventive, începând cu data de 26 martie 2013 până la

zi.

În temeiul art. 350

din C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 17

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei

de 130 RON.

În temeiul art. 18

din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a

cantității de 0,12 grame pulbere care conține heroină, cofeină și paracetamol

(proba nr. l) și a cantității de 0,60 grame, pulbere care conține heroină,

cofeină și paracetamol (proba nr. 2), rămase în urma analizelor de laborator și

depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul D.C.J.S.E.O. potrivit dovezii

din data de 11 aprilie 2013.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de

2.400 RON (1.900 RON, pentru faza de urmărire penală și 500 RON, pentru faza de

judecată), reprezentând cheltuieli judiciare, onorariul avocatului din oficiu,

în cuantum de 200 RON, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr. 705/D/P/2013 din

data de 15 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism, Serviciul Teritorial București, sub acuzația săvârșirii

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și

deținere fără drept de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, prevăzute

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen. și respectiv de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele

cu aplic. art. 37 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen., în raport cu următoarea

situație de fapt:

Prin denunțul adresat

D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial București, numitul V.Ș.M. (având calitatea

de inculpat în Dosarul nr. 120D/P/2012 și fiind trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000) a arătat că are cunoștință despre faptul că o persoană de sex

feminin, pe care o cunoștea sub apelativul "R.", ar avea ca

preocupări infracționale traficul de droguri de mare risc pe raza cartierului

Dristor din sectorul 3 al municipiului București. În completarea acestui

denunț, numitul V.Ș.M. a mai arătat că numita "R." s-ar afla în

legătură infracțională, pe linia traficului de droguri de mare risc, cu

inculpatul N.S. (zis "M.Ț."), iar de la acesta din urmă a cumpărat,

în mai multe rânduri, heroină, destinată consumului propriu. Referitor la

inculpat, denunțătorul a precizat că locuia în București, la adresa din strada

A., sectorul 5 și vindea heroină ambalată la "doză".

În urma

investigațiilor realizate de către lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O.

București, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, nu a fost

posibilă identificarea numitei "R." și implicit, nu a putut fi

probată activitatea infracțională a acesteia, pe linia traficului de droguri,

cu atât mai mult cu cât nu s-a stabilit nici imobilul unde ea ar fi locuit.

Cu privire la

inculpatul N.S., investigațiile efectuate de către aceiași lucrători de poliție

au confirmat aspectele susținute de denunțător, în condițiile în care acesta era

deja cunoscut cu preocupări pe linia vânzării de heroină către diverși

consumatori, stabilindu-se că, în anul 2005, a fost condamnat la pedeapsa de 10

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1)

și (2) și respectiv de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În

aceste condiții, au fost efectuate activitățile' necesare prinderii în flagrant

a inculpatului și percheziționării locuinței acestuia.

Astfel, la data de 26

martie 2013, denunțătorul V.Ș.M. s-a prezentat la sediul unității de poliție,

unde i-a fost efectuat un control corporal, fără a se găsi asupra sa sume de

bani, obiecte sau substanțe interzise la deținere ori care să prezinte interes

pentru o cauză penală. Apoi, lucrătorii de poliție i-au înmânat denunțătorului

suma de 100 RON, compusă dintr-o bancnotă în cupiura de 50 RON și cinci

bancnote în cupiura de câte 10 RON, ale căror serii au fost consemnate într-un

proces-verbal, suma respectivă fiind destinată cumpărării de către acesta a

unei cantități de heroină de la inculpat. În jurul orei 12:00, după ce l-a

apelat telefonic pe inculpat, la numărul X1 și a stabilit cu acesta să se

întâlnească la ora 12, denunțătorul, sub supravegherea lucrătorilor de poliție,

care au format un dispozitiv de supraveghere, s-a deplasat în zona Pieței

Rahova, la intersecția străzilor A. și M. din sectorul 5.

În timp ce lucrătorii

de poliție supravegheau zona, pentru a observa tranzacția cu droguri

preconizată, la ora 12:20, în zona respectivă, și-a făcut apariția inculpatul,

care, mai întâi, s-a întâlnit cu doi tineri în vârstă de 25 - 30 de ani, cu

care a realizat un schimb de obiecte de mici dimensiuni. După ce inculpatul s-a

despărțit de acei tineri, câțiva lucrători de poliție din dispozitivul de

supraveghere au procedat la urmărirea acestora, iar, în momentul în care au

ajuns la distanță, fără a fi observați de inculpat, au procedat la oprirea și

legitimarea lor. Astfel, s-a stabilit că cei doi tineri se numeau P.G. și

B.M.G. S-a procedat la efectuarea unui control corporal asupra acestora, ocazie

cu care, în posesia martorului P.G., a fost găsită o punguță din plastic,

lipită la un capăt prin ardere, care conținea o substanță pulverulentă de

culoare bej, cu privire la care acesta a declarat că ar conține heroină

destinată consumului propriu și că a cumpărat-o de la o persoană pe care o

cunoștea sub apelativul "M.", identificată în persoana inculpatului.

Martorul P.G. a mai declarat că, la data respectivă, 26 martie 2013, neavând

suma de bani necesară pentru a-i plăti inculpatului contravaloarea

"dozei" cu heroină, și anume 30 de RON, i-a lăsat acestuia, drept

garanție, un telefon mobil marca N., pe care urma să-l recupereze de la el când

ar fi făcut rost de bani. Același martor, precum și martorul B.M.G. au declarat

că au cumpărat de la inculpat, în mai multe rânduri, heroină destinată

consumului propriu, plătind pentru fiecare punguță suma de 30 de RON. Punguța

găsită asupra martorului P.G. a fost ridicată de către lucrătorii de poliție și

trimisă Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, care, prin

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 708677/2013, a stabilit că proba

prezentată (consumată integral în procesul analizelor de laborator) era compusă

din cantitatea de 0,08 grame heroină, cofeină și paracetamol, cu o concentrație

în heroină de 37,92% ± 2%.

La puțin timp după ce

lucrătorii de poliție i-au depistat pe cei doi martori anterior menționați, în

jurul orei 12:30, inculpatul s-a întâlnit cu denunțătorul V.Ș.M., ocazie cu

care i-a înmânat acestuia trei punguțe de mici dimensiuni, din material plastic

de culoare albă, primind în schimb suma de 100 RON, în bancnotele indicate în

procesul-verbal de înscriere. Întreaga tranzacție a fost supravegheată și

observată de către alți lucrători de poliție. După ce denunțătorul s-a

despărțit de inculpat, cel dintâi a fost preluat de către un polițist, căruia

i-a predat cele trei punguțe din plastic, care, după ambalare și sigilare, au

fost trimise pentru efectuarea constatării tehnico-științifice, constituind proba

nr. 1. Denunțătorului i-a fost efectuat un nou control corporal, fără a se găsi

asupra lui sume de bani, bunuri sau obiecte interzise la deținere ori care să

fie de interes pentru cauza penală. Totodată, lucrătorii de poliție au procedat

la oprirea și legitimarea inculpatului, căruia i-a fost efectuată și o

percheziție corporală. Cu această ocazie, asupra inculpatului au fost găsite 12

punguțe din plastic, lipite la un capăt prin ardere, cu privire la care acesta

a declarat că ar conține heroină, destinată consumului său propriu. Și aceste

12 punguțe, constituind proba nr. 2, au fost ambalate și sigilate, fiind

trimise Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, în vederea

efectuării determinărilor specifice. Tot asupra inculpatului, a fost găsită

suma de 100 RON și, procedându-se la compararea seriilor bancnotelor care o

compuneau, s-a constatat că acestea erau identice cu cele consemnate în

procesul-verbal de înscriere. Referitor la acele bancnote, inculpatul a

declarat verbal că proveneau din vânzarea a trei "doze" cu heroină.

Cu ocazia, percheziției corporale efectuate asupra inculpatului, s-au găsit și

două telefoane mobile, ambele marca N., constatându-se că unul din acesta era

tocmai cel primit de inculpat de la martorul P.G., în schimbul unei doze cu

heroină. Cel de-al doilea telefon, având introdusă cartela SIM cu numărul X2,

aparținea inculpatului și, după ce inițial a fost indisponibilizat de către

lucrătorii de poliție, a fost restituit acestuia, conform procesului-verbal din

data de 11 aprilie 2013. Potrivit concluziilor Raportului de constatare

tehnico-științifică nr. 708678/2013, proba nr. 1 era constituită din cantitatea

de 0,24 grame pulbere de heroină, cofeină și paracetamol, cu o concentrație în

heroină de 39,57% ± 2%, iar proba nr. 2 era constituită din 0,78 grame pulbere

de heroină, cofeină și paracetamol, cu o concentrație în heroină de 40,18% ±

2%. Cantitatea de 0,12 grame (rămasă din proba nr. l) și cantitatea de 0,60

grame (rămasă din proba nr. 2) au fost ambalate și sigilate cu sigiliul, fiind

predate apoi I.G.P.R., Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență

Operativă, în temeiul dovezii din data de 11 aprilie 2013. Suma de 100 RON,

găsită asupra inculpatului, a fost reținută de către lucrătorii de poliție,

întrucât provenea din fondurile speciale ale M.A.I.

După constatarea

infracțiunii flagrante, tot la data de 26 martie 2013, lucrătorii de poliție,

însoțiți de inculpat, s-au deplasat la imobilul unde acesta locuia fără forme

legale, situat în municipiul București, strada A., sectorul 5, în vederea

efectuării percheziției domiciliare anterior încuviințate de către Tribunalul

București, potrivit autorizației nr. 158 din data de 25 martie 2013. În urma

realizării percheziției domiciliare, în imobilul respectiv, nu au fost găsite

substanțe sau obiecte interzise la deținere ori alte bunuri care să prezinte

interes pentru cauza penală.

În faza de urmărire

penală, inculpatul a declarat că este consumator dependent de heroină și a

recunoscut că, la data de 26 martie 2013, a înmânat trei "doze" cu

heroină unei persoane pe care o cunoștea sub apelativul "B.",

susținând că, anterior, în alte împrejurări, consumase împreună cu acesta

droguri de risc, dar a negat că suma de 100 RON, găsită asupra sa, reprezenta

contravaloarea acelor doze, afirmând că urma să folosească suma respectivă

pentru a-i cumpăra acelei persoane heroină de la un alt vânzător. Inculpatul a

mai declarat că și "doza" înmânată martorului P.G. era destinată

consumului comun de heroină. Referitor la cele 12 "doze" cu heroină,

pe care le deținea fără drept asupra sa, inculpatul a precizat că acestea erau

destinate exclusiv consumului propriu.

În cursul judecății,

înainte de citirea actului de sesizare, la termenul din data de 09 mai 2013,

inculpatul, fiind asistat juridic de către un avocat desemnat din oficiu, a

declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor imputate, astfel cum au

fost descrise în actul de sesizare și a solicitat ca judecarea cauzei să se

realizeze numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320 C. proc. pen.

Tribunalul a

constatat, pe baza acelor probe (procesul-verbal de depistare a martorilor P.G.

și B.M.G., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal

de efectuare a percheziției domiciliare, rapoartele de constatare

tehnico-științifică anterior menționate, declarațiile denunțătorului V.Ș.M. și

ale martorului asistent I.L.I.), că faptele reținute în sarcina inculpatului

sunt dovedite.

Cu privire la

încadrarea juridică. Tribunalul a apreciat că faptele săvârșite de inculpat,

care, potrivit unei rezoluții infracționale unice, la data de 26 martie 2013,

în jurul orei 12:20, a vândut o punguță ("doză") ce conținea

cantitatea de 0,08 grame heroină, pentru suma de 30 RON, martorului P.G., iar,

la aceeași dată, în jurul orei 12:30, a vândut denunțătorului V.Ș.M., pentru

suma de 100 RON, trei punguțe ("doze") care conțineau cantitatea

totală de 0,24 grame heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

De asemenea, a

apreciat că fapta aceluiași inculpat, care, tot la data de 26 martie 2013, după

perfectarea celor două tranzacții, anterior menționate, a fost depistat de

către lucrătorii de poliție că deținea, fără drept, pentru consumul propriu, 12

punguțe ce conțineau cantitatea totală de 0,78 grame heroină, aspect constatat

cu ocazia efectuării unei percheziții corporale, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Tribunalul a

constatat că ambele infracțiuni au fost săvârșite de inculpat în stare de

recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., atrasă de

condamnarea anterioară a acestuia la pedeapsa de 10 ani închisoare, pronunțată

prin Sentința penală nr. 1662/2005 a Tribunalului București, secția a II-a

penală, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2)

și respectiv de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiecare cu

aplic. art. 37 lit. a) C. pen., pedeapsă în executarea căreia inculpatul a fost

arestat la data de 18 aprilie 2004 și liberat condiționat la data de 27

septembrie 2011, cu un rest rămas neexecutat de 1.116 zile închisoare.

Pentru a beneficia de

aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, inculpatul a formulat

un denunț față de alte persoane, care ar fi săvârșit infracțiuni legate de

droguri, înregistrat sub nr. 921D/P/2013, însă acesta nu s-a materializat.

La individualizarea

pedepselor, Tribunalul a dat eficiență prevederilor art. 320 alin. (7) C. proc.

pen. (în sensul reducerii cu o treime a limitelor speciale prevăzute în normele

de incriminare reținute a fi incidente) și criteriilor enumerate în art. 72 C.

pen., având în vedere caracterul continuat al infracțiunii celei mai grave

(compusă din două acte materiale) și cantitatea drogurilor de mare risc

deținute pentru consumul propriu (12 doze de heroină) și constatând că

inculpatul nu are loc de muncă și nici vreo altă sursă legală de venituri și

este cunoscut cu antecedente penale, determinate de săvârșirea unor infracțiuni

similare cu cele deduse judecății, precedenta condamnare nefiind suficientă

pentru îndreptarea sa. Raportat la toate aceste aspecte, Tribunalul a aplicat

inculpatului, pentru fiecare infracțiune, câte o pedeapsă peste minimul special

(care este de 6 ani și 8 luni închisoare, în cazul primei infracțiuni și

respectiv de 1 an și 4 luni închisoare, în cazul celei de-a doua infracțiuni).

Constatând că

inculpatul a săvârșit ambele infracțiuni în timpul liberării condiționate din

executarea pedepsei anterioare, Tribunalul, în temeiul art. 61 alin. (1) teza a

II-a C. pen., a revocat acel beneficiu, a contopit restul rămas neexecutat din

pedeapsa respectivă cu fiecare din pedepsele aplicate m prezenta cauză și a

dispus ca acesta să execute, în fiecare caz, pedeapsa cea mai grea, la care a

adăugat câte un spor variabil.

De asemenea, reținând

că infracțiunile deduse judecății sunt concurente, Tribunalul, în temeiul art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în

condițiile anterior menționate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea, sporită și aceasta cu 1 an închisoare.

Împotriva sentinței

Tribunalului, a declarat apel în termenul legal (la data de 08 octombrie 2013)

inculpatul N.S. (printr-o cerere formulată personal, nemotivată, care a fost

transmisă primei instanțe de către administrația locului de deținere a acestuia

- Penitenciarul Rahova).

Cererea de apel a

inculpatului a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul instanței de

apel la data de 17 octombrie 2013.

În dezbaterile orale

de la termenul din data de 11 noiembrie 2013 (consemnate în încheierea de

amânare a pronunțării) și în cuprinsul memoriului scris prezentat instanței de

apel, inculpatul apelant, care a fost asistat juridic de către un avocat

desemnat din oficiu, a susținut că, prin sentința primei instanțe, i-au fost

aplicate pedepse prea severe în raport cu gravitatea faptelor săvârșite, fără a

se ține seama de împrejurarea că a formulat un denunț, pentru a beneficia de

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și trei sporuri de pedeapsă

nejustificate, solicitând, pe de o parte, reducerea pedepselor stabilite pentru

cele două infracțiuni deduse judecății către limitele speciale minime, iar, pe

de altă parte, înlăturarea sau măcar reducerea sporurilor de pedeapsă.

Cu ocazia judecării

apelului, nu au fost solicitate și administrate probe noi.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat, precum și din

oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt

și de drept ale cauzei deduse judecății, instanța de apel a constatat că apelul

cu care a fost sesizată este fondat în limitele și pentru considerentele ce

urmează:

Prima instanță a

stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de

urmărire penală, însușit, fără rezerve, de inculpat, pe care l-a evaluat în mod

just, inclusiv prin raportare la declarația acestuia, care, optând pentru

desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor imputate, în

modalitatea descrisă în actul de sesizare.

Astfel, asemenea primei

instanțe, instanța de apel a constatat ca fiind dovedite cu certitudine faptele

inculpatului care, la data de 26 martie 2013, prin două acte materiale

distincte, săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a vândut,

mai întâi, o doză conținând 0,08 grame de heroină, pentru care a pretins

cumpărătorului P.G., suma de 30 RON, fiindu-i lăsat de către acesta, drept

garanție a plății ulterioare a sumei respective, un telefon mobil, iar, apoi,

la interval de aproximativ 10 minute, alte trei doze conținând 0,24 grame de

heroină, pentru care a primit de la cumpărătorul V.Ș.M. suma de 100 RON,

provenită din fondurile organului de urmărire penală, destinate organizării

acțiunilor de prindere în flagrant și, de asemenea, la aceeași dată, a deținut

fără drept, pentru consumul propriu, încă zece doze conținând 0,78 grame de

heroină, depistate asupra sa cu ocazia unui control corporal.

Raportat la faptele

anterior menționate pe care inculpatul, după ce le-a recunoscut ca atare în

fața primei instanțe, nu le-a contestat prin apelul declarat și la împrejurarea

săvârșirii lor în timpul liberării condiționate de care inculpatul a beneficiat

cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.

1662/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (în executarea căreia

a fost arestat la data de 18 octombrie 2004 și liberat condiționat la data de

27 septembrie 2011, cu un rest rămas neexecutat de 1.116 zile închisoare, ce

urma a se împlini la data de 17 octombrie 2014), instanța de apel a constatat

că și încadrarea juridică a fost legal stabilită de către prima instanță,

faptele respective întrunind într-adevăr elementele constitutive ale

infracțiunilor concurente de trafic de droguri de mare risc, în formă

continuată (prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.) și deținere fără drept de droguri de mare

risc, pentru consumul propriu (prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) C. pen.),

ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie (în varianta reglementată

de art. 37 lit. a) C. pen.).

Referitor la

pedepsele principale stabilite prin sentința penală apelată pentru

infracțiunile anterior menționate (8 ani închisoare și respectiv 3 ani

închisoare), instanța de apel a constatat, contrar criticii inculpatului, că

acestea au fost în mod just individualizate, în raport cu toate criteriile

prevăzute de .art. 72 C. pen. și că nu există motive care să justifice,

reducerea lor.

În acest sens,

instanța de apel a evidențiat, în prealabil, că limitele speciale de pedeapsă,

reduse cu o treime potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., sunt

de la 6 ani și 8 luni până la 13 ani și 4 luni închisoare (în cazul primei

infracțiuni) și respectiv de la 1 an și 4 luni până la 3 ani și 4 luni

închisoare (în cazul celei de-a doua infracțiuni).

Astfel fiind, s-a

constatat că pedeapsa principală stabilită de către prima instanță pentru

infracțiunea cea mai gravă se situează între minimul și mediul limitelor

speciale, reflectând în mod corespunzător cantitatea mică a drogului de mare

risc traficat de inculpat în varianta vânzării (3 doze conținând 0,32 grame de

heroină), fără a ignora însă existența a două cauze legale de agravare a

răspunderii lui penale (forma continuată a infracțiunii respective și, mai ales,

starea de recidivă, atrasă de o condamnare definitivă pronunțată, între altele,

pentru o infracțiune similară, al cărei scop educativ-preventiv nu a fost în

mod evident atins, câtă vreme inculpatul a reiterat același tip de comportament

infracțional chiar în timpul liberării lui condiționate).

În privința pedepsei

principale stabilite pentru, infracțiunea mai puțin gravă, s-a constatat că

aceasta, deși situată între mediul și maximul limitelor speciale, este adecvată

gravității concrete a faptei, determinată de cantitatea mai mare a drogului de

mare risc deținut de inculpat pentru consumul propriu (12 doze conținând 0,78

grame de heroină) și de împrejurarea că acesta este consumator dependent de

acel drog de mai multă vreme (încă din anul 1996), conform propriei declarații

și nu a înțeles să abandoneze în mod voluntar acea cale, pe care, dimpotrivă, a

recidivat, chiar de două ori, în condițiile în care atât condamnarea anterior

menționată, cât și o altă condamnare definitivă care a precedat-o (dispusă prin

Sentința penală nr. 1004/2002 a Tribunalului București, secția I penală) au

fost pronunțate pentru infracțiuni de același tip.

Instanța de apel a

considerat relevantă, cu privire la pedepsele principale stabilite pentru

ambele infracțiuni, și împrejurarea că inculpatul are o bogată antecedență

penală în care potrivit fișei de cazier judiciar, se regăsesc, pe lângă cele

două condamnări deja evidențiate, alte patru condamnări definitive la pedepse

privative de libertate, pronunțate pentru trei infracțiuni de tâlhărie (două în

formă consumată și una rămasă în faza de tentativă), ultraj contra bunelor

moravuri și uzurpare de calități oficiale.

Susținerea

inculpatului apelant (din ultimul cuvânt), în sensul că a formulat un denunț în

raport cu care ar trebui să beneficieze de dispozițiile art. 16 din Legea nr.

143/2000, a fost apreciată ca nefondată, întrucât, potrivit informațiilor

comunicate, la cererea Tribunalului, de către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București, în cauza

în care s-a depus acel denunț, înregistrată sub nr. 921D/P/2013, s-a dispus, la

data de 25 iulie 2013, o soluție de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea

prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Prin urmare, denunțul inculpatului

nu ar fi contribuit la identificarea și tragerea la răspundere penală a vreunei

persoane care să fi săvârșit infracțiuni legate de droguri, astfel că acesta nu

poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă.

În schimb, constatând

fondată critica inculpatului, instanța de apel a constatat ca exagerată

opțiunea primei instanțe (nemotivată) de a agrava, în două etape, prin

aplicarea unor sporuri distincte, mai întâi pedepsele individuale stabilite în

urma contopirii fiecăreia dintre pedepsele principale anterior menționate cu

restul rămas neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei

postcondamnatorii, iar, apoi, și pedeapsa rezultată din contopirea pedepselor

respective, în urma aplicării regimului sancționator al concursului real de

infracțiuni.

În acest sens,

instanța, de apel a considerat că aplicarea sporurilor în prima etapă, deși

legală, în raport cu dispozițiile art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., este,

în concret, nejustificată, întrucât noile fapte ale inculpatului (săvârșite

după 1 an și 6 luni de la liberarea lui condiționată) nu sunt atât de grave cât

să reclame o astfel de soluție, ele având ca obiect cantități mici dintr-un

drog de mare risc (în total 1,10 grame de heroină) și fiind recunoscute de

acesta.

Drept urmare,

înlăturând în întregime acele sporuri și conformându-se dispozițiilor art. 61

alin. (1) C. pen., instanța de apel a contopit restul rămas neexecutat din

pedeapsa anterioară, de 1.116 zile închisoare (pentru care a fost revocat în

mod corect beneficiul liberării condiționate) cu fiecare dintre pedepsele

principale stabilite de prima instanță pentru infracțiunile deduse judecății și

a aplicat inculpatului pedepsele principale cele mai grele de 8 ani închisoare

și respectiv 1.116 zile închisoare.

Pe de altă parte,

referitor la sporul aplicat de prima instanță în cea de-a doua etapă, pentru

sancționarea concursului real de infracțiuni, instanța de apel a constatat că

este legal și justificat, fiind menținut întrucât înlăturarea lui ar fi

echivalat, în fapt, cu acordarea impunității pentru infracțiunea mai puțin

gravă, creând inculpatului impresia falsă că aceasta este lipsită de importanță

și încurajându-l să stăruie în obținerea și deținerea de "droguri pentru

consumul propriu, pe care nu a fost capabil să-l abandoneze timp de 17 ani.

În consecință,

instanța de apel, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b)

C. pen., a contopit cele două pedepse principale anterior menționate și a

aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 8 ani

închisoare, la care a adăugat sporul de 1 an închisoare (stabilit de prima

instanță), acesta urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 9

ani închisoare.

Din oficiu, instanța

de apel a constatat că dispoziția de confiscare de la inculpat a sumei.de 130

RON, pe considerentul că a fost dobândită de către acesta prin săvârșirea celor

două acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii

continuate de trafic de droguri de mare risc, este nelegală.

În acest sens,

instanța de apel a constatat, în cazul primului act material, că, potrivit

declarațiilor cumpărătorului P.G. și însoțitorului său, B.M.G., inculpatul a

pretins de la cel dintâi, drept preț al dozei de heroină pe care i-a vândut-o,

suma de 30 de RON, însă acesta nu i-a putut remite pe loc acea sumă și i-a

lăsat, drept garanție, telefonul său mobil, marca N., pe care urma să-l

recupereze în momentul când făcea rost de suma respectivă și i-o înmâna

inculpatului. Telefonul mobil anterior menționat a fost descoperit asupra

inculpatului cu ocazia controlului corporal, astfel cum rezultă din

procesul-verbal de prindere în flagrant și a fost restituit apoi, pe bază de dovadă

scrisă, cumpărătorului P.G. Astfel fiind, se constată că inculpatul nu a

dobândit niciun bun de pe urma acestui prim act material (nici suma de 30 de

RON, nici telefonul mobil care a înlocuit-o ca preț al drogului vândut).

În cazul celui de-al

doilea act material instanța de apel a constatat că suma de 100 RON, primită de

inculpat de la cumpărătorul V.Ș.M., drept preț al celor trei doze de heroină pe

care i le-a vândut acestuia, a fost pusă la dispoziția celui din urmă de către

organele de urmărire penală, fapt consemnat într-un proces-verbal, iar, după

perfectarea tranzacției respective, a fost descoperită asupra inculpatului, la

controlul corporal și ridicată din posesia lui, astfel cum rezultă din

procesul-verbal de prindere în flagrant și din declarația martorului asistent

I.L.I. Prin urmare, nici în acest caz, inculpatul nu ar fi dobândit vreun bun,

suma primită drept preț al drogurilor vândute fiind recuperată integral de

către organele de urmărire penală care au furnizat-o.

În consecință,

instanța de apel a înlăturat din sentința penală apelată dispoziția privind

confiscarea de la inculpat a celor două sume de bani anterior menționate (în

total 130 de RON).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul N.S.

Preparator, Înalta

Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din. Legea nr. 255/2013,

recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi,

declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii

vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit

dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, situație incidentă în prezenta

speță.

De asemenea se

constată faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, modificate prin

această lege.

Recurentul-inculpat

N.S. a depus motivele de recurs în data de 28 februarie 2014, primul termen de

judecată fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2014.

Inculpatul a invocat

cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior,

susținând că deși a beneficiat de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.anterior, pentru infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 și art. 4 din Legea nr. 143/2000, pe care le-a

recunoscut integral, pedepsele care i-au fost aplicate nu se încadrează în

limitele prevăzute de textele de lege.

În acest sens a

arătat că pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

anterior, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 6 ani și 8 luni închisoare

și 13 ani și 4 luni și consideră că i se putea aplica o pedeapsă sub limita de

6 ani și 8 luni închisoare iar pentru infracțiunea prev. de art. 4 din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

anterior, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 1 an și 4 luni și 3 ani și 4

luni închisoare, pedeapsa aplicată fiind de 4 ani închisoare.

Cu privire la

aplicarea legii penale mai favorabile a solicitat aplicarea art. 5 C. pen., în

temeiul art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice a

faptelor în infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 în infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art.

35 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 396 alin. (10) C. proc.

pen. și de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior

și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și menținerea dispozițiilor referitoare la

concursul de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

anterior, în acest sens, legea veche fiind mai favorabilă.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că recursul este fondat,

numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile.

În primul rând,

Înalta Curte constată că recursul a fost motivat în termenul de cinci zile

prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Cu privire la critica

conform căreia pedepsele care i-au fost aplicate inculpatului nu s-ar încadra

în limitele prevăzute de textele de lege, în vigoare la data condamnării sale,

Înalta Curte constată că este nefondată, pedepsele aplicate fiind în limitele

legale.

Astfel, în temeiul

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) și

art. 37 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 320

1

alin. (7) din C.

proc. pen. anterior, inculpatul N.S. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani

închisoare, limitele de pedeapsă fiind închisoarea de la 10 la 20 de ani,

reduse cu o treime, noile limite fiind cuprinse între 6 ani și 8 luni

închisoare și 13 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 4

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

anterior rap. la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior,

inculpatul N.S. a fost condamnat la 3 ani închisoare (nu 4 ani cum greșit a

susținut apărătorul din oficiu al inculpatului), limitele de pedeapsă erau de

la 2 la 5 ani închisoare, reduse cu o treime, noile limite fiind cuprinse între

1 an și 4 luni și 3 ani și 4 luni închisoare.

Având însă în vedere

modificarea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care s-a dispus

condamnarea inculpatului odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., Înalta

Curte va analiza cuantumul pedepselor aplicate, din perspectiva principiului

aplicării legii penale mai favorabile.

Se constată că,

inculpatul N.S. a, solicitat, aplicarea art. 5 C. pen., privind legea penală

mai favorabilă cu consecința reducerii pedepselor aplicate pentru cele două

infracțiuni și menținerea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni

prevăzut de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, în acest sens,

legea veche fiind mai favorabilă.

Cu privire la

aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că beneficiul

legii mai blânde poate fi invocat și, implicit, analizat, din oficiu, în orice

stare a procesului, inclusiv, direct, și în fața instanței de recurs, fiind

vorba de un motiv de ordine publică. Situația particulară a speței constând în

intervenirea unei legi penale mai favorabile inculpatului în cursul

soluționării căii de atac a recursului nu poate conduce la o altă concluzie

decât cea prevăzută expres în art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 15 alin. (2) din

Constituția României. În consecință, în caz de situație tranzitorie, legal și

constituțional, raportul juridic de drept penal va fi soluționat în raport de

legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcție de instituțiile

penale incidente.

În ceea ce privește

modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază

că întreaga construcție a Codului penal s-a realizat pe principiul aplicării

legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

Potrivit art. 5 alin.

(1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică

legea mai favorabilă.

Sintagma la care face

referire art. 5 C. pen. trebuie înțeleasă în sensul de normă de drept penal.

Noțiunea de lege penală nu privește indisolubil un întreg act normativ care

aduce atât modificări ale limitelor de pedeapsă pentru o anumită infracțiune,

dar și modificări ale unor instituții precum concursul de infracțiuni, recidiva,

măsuri de individualizare ale executării pedepsei etc. Așadar unitatea la care

se face raportarea privește dispoziția penală și nu întreaga lege în cuprinsul

căreia se găsește acea dispoziție penală.

Conform art. 173 C.

pen., prin lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă

în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data

adoptării lor aveau putere de lege.

Având în vedere

dispozițiile art. 173 C. pen., Înalta Curte constată că aplicarea legii mai favorabile

în condițiile art. 5 C. pen. se face prin aplicarea normelor cu caracter penal

din cuprinsul mai multor legi penale succesive, dacă este vorba de dispoziții

care reglementează instituții penale care se pot aplica în mod independent

(autonom).

Concepția

legiuitorului cu privire la aplicarea legii penale în funcție de instituțiile

juridice autonome rezultă și din conținutul art. 10 din Legea nr. 187/2002

pentru punerea în aplicare a Codului penal conform căruia tratamentul

sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci

când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost

comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost

stabilită potrivit legii, vechi, mai favorabilă. Din acest text rezultă fără

echivoc faptul că, în opinia legiuitorului, în caz de succesiune de legi

incidente în materia pluralității de infracțiuni, mai întâi se stabilesc

pedepsele pentru fiecare infracțiune aplicându-se legea mai favorabilă în cazul

fiecăreia dintre ele și abia apoi, pornind de la pedepsele astfel stabilite, se

pune problema aplicării tratamentului prevăzut pentru pluralitate.

Prin urmare, legea

penală în sensul art. 5 C. pen. trebuie înțeleasă ca o dispoziție cu caracter

penal și nu ca o lege în sensul de act normativ în ansamblul său.

În plus, Înalta Curte

apreciază că legea penală mai favorabilă nu se aplică în abstract, ci în

concret, ținând cont de toate împrejurările cauzei, doar în acest mod

putându-se respecta principiul constituțional enunțat anterior. De asemenea,

doar identificând legea penală mai favorabilă pentru fiecare instituție

autonomă, în parte, efectul acesteia devine previzibil, fiind respectat dreptul

la un proces echitabil și principiul legalității infracțiunilor și pedepselor,

consacrate în art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (12) din Constituția României,

respectiv art. 6 parag. 1 și art. 7 din Convenția europeană a Drepturilor

Omului.

Adoptarea soluției

contrare - aplicarea globală a legii penale mai favorabile - poate conduce nu

numai la încălcarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai

favorabile, ci și la încălcarea principiului legalității pedepselor.

În concluzie, Înalta

Curte apreciază că singurul mecanism de evaluare și aplicare a legii penale mai

favorabile constă în identificarea și aplicarea distinctă a fiecărei instituții

autonome incidente în speță. Aplicarea regulii mitior lex trebuie să se facă în

funcție de instituțiile penale autonome, iar nu global. Procedând în acest mod,

nu se creează o lex tertia, interdicția fiind limitată la aplicarea concurentă

a unor dispoziții din legi diferite cu privire la aceeași instituție.

Constatând existența

concursului de infracțiuni, Înalta Curte va face aplicarea legii penale mai

favorabile în două etape: într-o primă etapă, stabilind pedeapsa pentru fiecare

infracțiune concurentă, în baza principiului legii penale mai favorabile, și,

într-o a două etapă, aplicând pedeapsa pentru concurs, în baza aceluiași

principiu.

Aplicarea legii

penale mai favorabile în doi timpi este justificată de caracterul autonom al

concursului de infracțiuni, așa încât aplicarea pedepsei rezultante este o

operațiune autonomă în raport de stabilirea pedepselor pentru fiecare

infracțiune concurentă.

Conform noului C.

pen. recidiva, este o formă a pluralității de infracțiuni constând în

săvârșirea cu intenție sau praeterintenție de către o persoană, după rămânerea

definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un

an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, din nou, a

unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai

mare, inclusiv detențiunea pe viață.

Se constată că

legiuitorul a înțeles să renunțe la distincția între recidiva mare și recidiva

mică, reglementând o singură formă de recidivă.

Art. 41 alin. (1) din

noul C. pen. stabilește ca prim termen al recidivei existența unei hotărâri

definitive de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (spre

deosebire de 6 luni, cât prevedea Codul penal intrat în vigoare în 1969, cel

de-al doilea termen al recidivei constând în comiterea unei infracțiuni pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare (spre deosebire de

Codul penal anterior, care stabilea ca al doilea termen al recidivei comiterea

unei infracțiuni pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii mai mare de un

an).

Din punctul de vedere

al aplicării legii mai favorabile, primul termen al recidivei reglementat în

Codul penal în vigoare reprezintă o prevedere mai favorabilă, în timp ce

prevederea Codului penal anterior cu privire la cel de-al doilea termen al

recidivei rămâne mai favorabilă.

În ceea ce privește

tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii legiuitorul a optat în

noul Cod pentru cumulul aritmetic al pedepselor, spre deosebire de regimul

sancționator al recidivei sub C. pen. anterior care făcea trimitere la sistemul

cumulului juridic prevăzut în cazul, concursului de infracțiuni, fiind

prevăzută contopirea pedepselor, cu posibilitatea aplicării unui spor de

pedeapsă.

Prin urmare când se

constată că pedepsele pentru infracțiunile care constituie cei doi termeni ai

recidivei sunt în limitele legale, potrivit legii penale noi, întotdeauna

regimul sancționator al recidivei prevăzut de Codul penal anterior, va putea fi

considerat ca lege penală mai favorabilă.

Având în vedere

considerațiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte constată că la data de 1

februarie 2014, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 286/2009 privind

Codul penal.

Legea nr. 187/2012 de

aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, la art. 81 prevede

modificarea limitelor pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc

prev de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Astfel noile limite,

la această încadrare, sunt închisoarea de la 5 la 12 ani, reduse cu o treime,

limitele fiind cuprinse între 3 ani și 4 luni închisoare și 8 ani închisoare,

spre deosebire de legea veche în care limitele erau de la 10 la 20 de ani

închisoare, reduse cu o treime, limitele fiind cuprinse între 6 ani și 8 luni

închisoare și 13 ani și 4 luni închisoare.

În condițiile în care

inculpatul N.S. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, procedându-se

la reducerea proporțională a pedepsei ca urmare a aplicării legii noi, ca fiind

lege penală mai favorabilă, se ajunge la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare

pentru această infracțiune.

Legea nr. 187/2012 de

aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, la art. 81 prevede inclusiv

modificarea limitelor pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000.

Astfel noile limite,

la această încadrare, sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani, reduse cu o

treime, limitele fiind cuprinse între 4 luni și 2 ani închisoare, spre

deosebire de legea veche în care limitele erau de la 2 la 5 de ani închisoare,

reduse cu o treime, limitele fiind cuprinse între 1 an și 4 luni și 3 ani și 4

luni închisoare.

În condițiile în care

inculpatul N.S. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, procedându-se

la reducerea proporțională a pedepsei ca urmare a aplicării legii noi ca fiind

lege penală mai favorabilă, se ajunge la 1 an și 8 luni închisoare.

Reducerea pedepselor

aplicate inculpatului se impune în condițiile în care prin noua reglementare

s-au redus limitele minime și maxime ale pedepselor. Ori prin reținerea legii

penale noi, ca lege penală mai favorabilă, instanța de recurs trebuie să dea

eficiență practică acestei constatări.

Totodată se impune și

reducerea cuantumului pedepsei complementare, în condițiile în care limita maximă

a acesteia a fost redusă de la 10 la 5 ani potrivit art. 66 alin. C. pen.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art 385

15

pct. 2 lit. d) din C.

proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul N.S. împotriva

Deciziei penale nr. 288/A din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, va casa, în parte, decizia mai sus menționată și

Sentința penală nr. 723/F din 03 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, și rejudecând:

Va descontopi

pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare, în pedepsele principale și

sporul componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Va face aplicarea

art. 5 C. pen. și reduce pedepsele aplicate inculpatului N.S. pentru

infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum

a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 35 C. pen. și art. 37

lit. a) C. pen. anterior și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 4 ani și 6

luni închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66

lit. a) și b) C. pen., conform art. 68 C. pen., precum și pentru infracțiunea

prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior

și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 1 an și 8 luni închisoare.

În condițiile în care

Înalta Curte constată că pedepsele pentru infracțiunile care constituie cei doi

termeni ai recidivei postcondamnatorii sunt în limitele legale, va aplica

inculpatului regimul sancționator al recidivei prevăzut de C. pen. anterior,

considerat ca lege penală mai favorabilă, datorită posibilității utilizării

cumulului juridic prevăzut în cazul concursului de infracțiuni.

Astfel în temeiul

art. 61 alin. (1) C. pen. anterior va contopi restul de 1.116 zile închisoare,

rămas neexecutat din pedeapsa principală de 10 ani închisoare, aplicată prin

Sentința penală nr. 1662/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

(rămasă definitivă la data de 01 iunie 2006), cu fiecare dintre pedepsele

principale de 4 ani și 6 luni închisoare și respectiv 1 an și 8 luni închisoare

și va aplica inculpatului pedepsele principale cele mai grele, de 4 ani și 6

luni închisoare și respectiv 1.116 zile închisoare.

În cauză se impune

menținerea sporului de un an închisoare aplicat de instanța de apel, din

perspectiva posibilității instanței de recurs de a cenzura hotărârea atacată

doar prin prisma legalității.

Constatând că regimul

juridic al concursului de infracțiuni este mai favorabil pe C. pen. anterior,

conform principiului enunțat anterior conform în considerentele prezentei

deciziei, Înalta Curte, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1)

lit. b) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, se vor contopi

cele două pedepse principale anterior menționate și va aplica inculpatului

pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 4 ani și 6 luni închisoare, pe care

o va spori cu 1 an închisoare, acesta urmând să execute astfel pedeapsa

principală rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară

constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b)

C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art 65 C.

pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a)

și b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

Se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la

26 martie 2013 - la 18 aprilie 2014.

Cheltuielile

judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, în cuantum de 400 RON se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

d