ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1787/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1787/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 52 din data de

23 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul

nr. 20051/3/2012 s-a

dispus

în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.

pen., în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37

alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În

baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și art. 39 alin. (4) C. pen. a condamnat

pe inculpatul M.I.F. la pedeapsa închisorii de 12 ani, pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc.

În

baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de trei

ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În

baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul

rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată

a pedepsei principale de 12 ani închisoare.

În

baza art. 61 alin. (1) C. pen., a fost revocată liberarea

condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului

1 București în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr.

1588 din 08 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, și, în consecință,

s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul de 536 de zile rămas neexecutat

din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.

1608 din 18 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul

nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare,

la care instanța a aplicat un spor de 6 luni, inculpatul executând pedeapsa rezultantă

de 12 ani și 6 luni închisoare.

În

baza art. 35 C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă,

pedeapsa complementară constând în interzicerea pentru inculpat a drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a)) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de trei ani de

la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 12 ani și 6

luni închisoare.

În

baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul

rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată

a pedepsei principale rezultante de 12 ani și 6 luni închisoare.

S-a luat act că proba constând în 0,10

grame de substanță care conține heroină și cafeină a fost consumată în procesul

analizelor de laborator.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

la plata către stat a sumei de 2.650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care

suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat

din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București nr. 2302/D/P/2010

din data de 30 mai 2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea

în judecată a inculpaților T.S.R., sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și a inculpatului M.I.F., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C.

pen.

În

fapt, s-a reținut că în data de 27 iulie 2010, colaboratorul

cu nume de cod „V.M.”, sub supravegherea investigatorului sub acoperire „Z.A.”,

a cumpărat de la învinuiții T.S.R. și M.I.F., două doze de heroină, plătind în schimb

suma de 60 RON. Tranzacția a avut loc în imobilul din strada B., sector 1, București,

și a fost înregistrată audio-video în mediu ambiental.

De asemenea, s-a reținut că în data de

02 august 2010, colaboratorul cu nume de cod „V.M.”, sub supravegherea investigatorului

sub acoperire „Z.A.”, a cumpărat de la învinuita T.S.R., două doze de heroină, plătind

în schimb suma de 60 RON. Tranzacția a avut loc în imobilul din strada B., sector

1, București, învinuita acționând de data aceasta singură.

Pentru reținerea acestei situații au fost

avute în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile colaboratorului cu nume

de cod „V.M.”, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire „Z.A.”,

procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate și interceptate audio-video

în mediu ambiental și rapoartele de constatare tehnico-științifică privind drogurile

vândute de inculpați colaboratorului introdus în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a II-a penală, la data de 01 iunie 2012, sub nr. 20051/3/2012.

Prin încheierea din data de 31 iulie 2012,

instanța de fond, în baza art. 38 C. proc. pen., a dispus disjungerea judecării

cauzei în privința inculpatei T.S.R.

În

cadrul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul și

colaboratorul „V.M.”.

Analizând ansamblul materialului probator

administrat în cauză, precum și dispozițiile legale incidente, instanța de fond

a reținut următoarele:

În

data de 27 iulie 2010, colaboratorul cu nume de cod „V.M.”

s-a deplasat la adresa din municipiul București, str. B., sector 1, unde cunoștea

că o poate găsi pe numita T.S.R., de la care putea să cumpere o cantitate de heroină.

Acesta a fost însoțit până în apropierea locuinței de către investigatorul sub acoperire

„Z.A.”, care l-a percheziționat pe colaborator, constatând faptul că acesta nu avea

asupra sa substanțe stupefiante, și care i-a remis suma de 60 RON în vederea achiziționării

de droguri. La adresa colaboratorului i-a răspuns numita T.S.R., în aceeași încăpere

aflându-se și inculpatul M.I.F. Faptul deplasării celor doi la adresa din strada

B. efectuarea percheziției corporale de către investigator asupra colaboratorului

anterior întâlnirii cu numita T.S.R. și cu inculpatul M.I.F., rezultatul negativ

al acestei percheziții corporale, precum și remiterea de către investigator colaboratorului

a sumei de 60 RON pentru achiziționarea a două doze de heroină, a rezultat atât

din declarația colaboratorului „V.M.”, așa cum a fost transcrisă aceasta în cuprinsul

procesului-verbal întocmit de procuror în data de 29 septembrie 2010, cât și din

procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „Z.A.” chiar în ziua cumpărării

supravegheate de heroină, și anume 27 iulie 2010. Faptul că în data de 27 iulie

2010, colaboratorul a venit la adresa unde se afla numita T.S.R., că persoana care

i-a răspuns la ușă era numita T.S.R., și că în acea încăpere se afla și inculpatul

M.I.F., a rezultat nu doar din declarațiile colaboratorului, date atât în faza urmăririi

penale, cât și în faza judecății (la termenul din 23 noiembrie 2012), ci și din

înregistrarea audio-video în mediu ambiental, precum și din declarația dată de inculpat

la termenul din 18 ianuarie 2013.

Din declarațiile colaboratorului „V.M.”

date atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății, dar și din înregistrarea

audio-video în mediu ambiental efectuată cu acea ocazie, a rezultat că colaboratorul

a cerut „două bile”, iar numita T.S.R., după ce i-a cerut colaboratorului banii,

i-a cerut lui M.I.F. să-i de-a două, fără să precizeze despre ce este vorba. Din

imagini a rezultat că inculpatul M.I.F. i-a remis numitei T.S.R. o punguță cu mai

multe „bile”, după care aceasta din urmă i-a înmânat colaboratorului două astfel

de „bile”, care ulterior s-a dovedit a fi două doze de heroină. în continuare, colaboratorul

și numita T.S.R. au discutat despre aspectul și dimensiunea „bilelor”. La termenul

din 18 ianuarie 2013, inculpatul nu a negat posibilitatea ca, cu ocazia respectivă,

să-i fi dat numitei T.S.R., la solicitarea ei, un pachet sau o pungă, fapt ce s-a

petrecut de mai multe ori de-a lungul timpului. Din declarațiile colaboratorului

și din mențiunile făcute de investigatorul „Z.A.” în procesul-verbal de la dosar

urmărire penală, a rezultat că aceste două „bile” i-au fost înmânate de colaborator

investigatorului. Supuse analizei de laborator, a rezultat că aceste două „bile”

(două punguțe din material plastic de culoare albă ce conțineau o substanță pulverulentă

de culoare bej) aveau o masă totală de 0,10 grame și conțineau heroină și cafeină,

întreaga cantitate fiind consumată în procesul analizelor de laborator, așa cum

a rezultat din raportul de constatare tehnico-științifică din 02 august 2010.

Fapta inculpatului care în data de 27

iulie 2010, la solicitarea numitei T.S.R., i-a înmânat acesteia o punguță în care

se aflau mai multe doze de heroină, din care aceasta din urmă a ales două doze pe

care le-a dat colaboratorului „V.M.” primind în schimb suma de 60 RON, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev.

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În ceea ce privește apărarea

inculpatului, care a invocat o eroare de fapt, și anume, că nu ar fi cunoscut ce

se afla în punguța respectivă, el aflând peste mai mult timp ca numita T.S.R. se

ocupa cu vânzarea de droguri, Tribunalul a înlăturat-o pentru următoarele considerente:

din convorbirea în mediu ambiental înregistrată în data de 27 iulie 2010 cu ocazia

vânzării-cumpărării, al cărei conținut a fost transcris în cuprinsul procesului-verbal

aflat la dosar urmărire penală, dar și din declarațiile colaboratorului, numita

T.S.R. i-a cerut inculpatului să-i dea nu o punguță, ci „două”, inculpatul remițându-i

punguța tocmai pentru că știa că bunurile ce îi fuseseră solicitate se aflau în

interiorul acelei punguțe. Aspectul celor două „bile” (două punguțe din material

plastic de culoare albă ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej, așa

cum s-a reținut prin raportul de constatare tehnico-științifică) nu putea să lase

nicio îndoială unui consumator de droguri, cum inculpatul însuși a recunoscut la

termenul din 18 ianuarie 2013 că era, cu privire la ce anume reprezentau, și anume,

niște doze de heroină.

Instanța de fond a reținut în încadrarea

juridică prevederile referitoare la recidiva postcondamnatorie, având în vedere

că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze, a fost săvârșită înainte de considerarea

ca executată a pedepsei de 4 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr.

1608 din 18 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul

nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, din executarea căreia inculpatul a fost

liberat condiționat în data de 18 noiembrie 2009, cu un rest neexecutat de 536 de

zile.

La termenul din 31 iulie 2012, instanța

a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii în încadrarea

juridică și a prevederilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Astfel, prima instanță în baza art. 334

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică în sensul pus în discuție din oficiu,

având în vedere că la momentul săvârșirii faptei ce face obiectul prezentei cauze,

27 iulie 2010, nu se împlinise termenul de reabilitare judecătorească, de 8 ani

și 6 luni, determinat potrivit art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen., față de condamnarea

la pedeapsa închisorii de 7 ani dispusă prin sentința penală nr. 615/1999 pronunțată

de Tribunalul București, termen calculat de la considerarea ca executată a pedepsei

din executarea căreia acesta a fost pus în libertate în data de 14 aprilie 2004,

cu un rest de 786 zile.

În

baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.

art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și art. 39 alin. (4) C. pen., instanța de

fond l-a condamnat pe inculpatul M.I.F. la pedeapsa închisorii de 12 ani, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

La individualizarea pedepsei instanța de

fond a avut în vedere și faptul că în realizarea tranzacției rolul principal nu

i-a aparținut inculpatului, că nu există probe că parte din preț ar fi ajuns în

posesia lui, precum și că este vorba despre o cantitate mică de drog. Reținerea

acestor elemente de fapt reprezintă singurul motiv pentru care instanța a stabilit

o pedeapsă orientată către minimul special, în condițiile în care deosebita perseverență

infracțională prin care se remarcă inculpatul nu a mai justificat nicio clemență

din partea autorităților judiciare. Astfel, nici executarea măsurilor educative

luate în privința sa, nici perioada totală considerabilă în care acesta a fost de-a

lungul timpului arestat preventiv sau în executarea pedepselor aplicate, nici clemența

arătată de autorități prin încuviințarea de nu mai puțin de trei ori a liberării

sale condiționate, sau prin darea unei soluții de scoatere de sub urmărire penală

sub aspectul infracțiunii de furt calificat, cu aplicarea unei amenzi administrative

(sancțiune extrem de blândă având în vedere datele ce caracterizau persoana inculpatului),

nefiind de natură să îl determine să își modifice radical poziția față de normele

de conviețuire socială.

În

baza art. 65 C. pen., instanța de fond a interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,

timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prima instanță a apreciat, având în vedere jurisprudența C.E.D.O. dezvoltată cu

privire la dispozițiile art. 3 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, că o interzicere a dreptului de a alege, în cazul de față, ar constitui

o măsură disproporționată. Astfel, în cuprinsul hotărârii pronunțate în cauza Hirst

c. Regatului Unit al Marii Britanii, se menționează că încalcă prevederile articolului

sus-menționat o interzicere automată a dreptului de a alege în autoritățile legiuitoare,

decurgând exclusiv din condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent

de natura infracțiunii, de împrejurările săvârșirii acesteia. S-a apreciat ca proporțională

o astfel de interdicție, în situațiile în care persoana în cauză a abuzat în mod

grav de o funcție publică deținută, când conduita infractorului a pus în pericol

statul de drept, bazele democrației, ceea ce nu se poate reține în cauza de față.

În

acest context, instanța de fond a apreciat că interzicerea

dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. nu se justifică, având în

vedere că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea folosindu-se de o funcție pe care

o ocupa, o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfășura.

Totodată s-a reținut că interdicția, ca

pedeapsă complementară, a drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau

curator, este, în cazul de față, nejustificată, întrucât activitatea infracțională

reținută în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre, nu probează că acesta ar

fi inapt să exercite în concordanță cu interesele persoanelor ocrotite, drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen.

În

baza art. 71 C. pen., instanța de fond a interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,

din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea

ca executată a pedepsei principale de 12 ani închisoare, individualizarea pedepsei

accesorii sub aspectul drepturilor a căror interzicere, cu acest titlu, a fost pronunțată,

făcându-se pentru considerentele expuse și în cazul pedepsei complementare.

În

baza art. 61 alin. (1) C. pen., instanța de fond a revocat

liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului

prin sentința penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului

1 București în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr.

1588 din 08 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, și, în consecință,

a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul de 536 de zile rămas neexecutat

din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.

1608 din 18 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul

nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare,

la care instanța a aplicat un spor de 6 luni, inculpatul executând pedeapsa rezultantă

de 12 ani și 6 luni închisoare.

Ca atare, instanța de fond a apreciat că

se impune aplicarea acestui spor, ca sancțiune pentru perseverența infracțională

de care inculpatul a dat dovadă, în ciuda clemenței arătate în mod repetat de autoritățile

statului, o simplă contopire în pedeapsa cea mai grea neglijând datele ce caracterizează

persoana inculpatului.

În

baza art. 35 C. pen., instanța de fond a aplicat pe lângă

pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea pentru inculpat

a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen., timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei

rezultante de 12 ani și 6 luni închisoare.

În

baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul

rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată

a pedepsei principale rezultante de 12 ani și 6 luni închisoare.

Instanța de fond a luat act că proba constând

în 0,10 grame de substanță care conține heroină și cafeină a fost consumată în procesul

analizelor de laborator, așa cum a rezultat din concluziile raportului de constatare

tehnico-științifică din 02 august 2010.

Totodată instanța de fond, în ciuda achitării

sumei de 60 RON cu titlu de preț pentru cele două doze de heroină, nu a putut dispune

confiscarea unei sume de bani de la inculpat, în temeiul art. 17 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, neexistând probe în sensul că inculpatului i-ar fi revenit o

parte.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul

M.I.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin urmare, inculpatul a solicitat reindivdulaizarea

pedepsei aplicate de 12 ani și 6 luni închisoare, în sensul reducerii acesteia,

în raport de contribuția minimă avută la comiterea faptei, constând în aceea că

a înmânat o pungp la solicitarea inculpatei T.S.R. - concubina sa - precizând

totodată că nu a încasat vreo sumă de bani din prețul obținut de aceasta.

Prin decizia penală nr. 177/A din 13

iunie 2013, Curtea de Apel a admis apelul declarat de inculpatul M.I.F., a

desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond, în baza art.

334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.F. la

pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a fost

revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 536 zile, rămas

neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

1608/18.07.2007 a Judecătoriei sectorului 1 București și s-a dispus contopirea

acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca

inculpatul M.I.F. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., i-au fost

interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 3 ani de la data executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen., i-a fost

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate.

Pentru a se pronunța în sensul celor

de mai sus, instanța de apel a reținut, în urma analizării din oficiu a

întregii cauze sub toate aspectele de fapt și de drept, precum și a temeiurilor

invocate de apelant că, în cauză, instanța de fond a administrat toate probele

necesare aflării adevărului, în baza cărora s-au reținut corect starea de fapt

și vinovăția inculpatului.

Astfel, din examinarea materialului

probator administrat, Curtea de Apel a reținut că, la data de 27 iulie 2010,

inculpatul M.I.F. se afla împreună cu concubina sa, inculpata T.S.R., în

imobilul din str. B., sector 1, București, și la un moment dat a venit

colaboratorul cu nume de cod „V.M.” care i-a cerut inculpatei T.S.R. două doze

de heroină, înmânându-i suma de 60 RON. La rândul său, aceasta i-a cerut

inculpatului M.I.F. să-i dea două doze, după care acesta i-a dat o punguță în

care se aflau mai multe doze de heroină. Inculpata T.S.R. a scos două doze de

heroină din punguța respectivă și le-a predat colaboratorului.

Tranzacția a fost înregistrată

audio-video în mediu ambiental.

Inculpatul M.I.F. a recunoscut participarea

sa la tranzacție, însă a susținut că nu ar fi știut ce se află în punguța

respectivă.

Față de aceste considerente, Curtea de

Apel a reținut că fapta saăvârșită de inculpat a fost greșit încadrată juridic

de către instanța de fond, în sensul că inculpatul este complice la

infracțiunea de trafic de droguri și deci încadrarea juridică corectă este

aceea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 alit. a) și b) C. pen.

Individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului, de 12 ani închisoare, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.

72 C. pen., în sensul că nu s-a ținut seama de gradul de pericol social concret

al infracțiunii comise, de împrejurările reale ale comiterii faptelor, de

cantitatea foarte mică de droguri vândută și nici de contribuția

nesemnificativă a inculpatului M.I.F.

În acest sens, Curtea de Apel a

apreciat că în cauză poate fi reținută în favoarea inculpatului circumstanța

atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., constând în aceea că a avut o

atitudine responsabilă în fața organelor de urmărire penală și a instanței de

judecată, dând dovadă parțial de sinceritate.

Prin urmare, Curtea de Apel a

considerat că pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată de către

instanța de fond este disproporționată, inutilă și ineficientă, apreciind că o

pedeapsă de 5 ani închisoare este proporțională în raport de gravitatea faptei,

de contribuția minoră la săvârșirea acesteia și față de împrejurarea că

inculpatul nu a beneficiat de suma de bani încasată de către concubina sa,

reținându-se totodată că, o pedeapsă de 5 ani închisoare este eficientă în ceea

ce privește reeducarea inculpatului, și descurajantă în planul prevenirii comiterii

unor astfel de infracțiuni.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul M.I.F.

În

conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură

penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții

procesual-penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a

legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs.

Cum decizia atacată a fost pronunțată la

data de 13 iunie 2013, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen. anterior, astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Având în vedere că inculpatul nu a depus

la dosar motivele de recurs în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, sunt aplicabile dispozițiile art. 385

9

alin. (3) din același cod, potrivit cărora instanța de recurs examinează cauza numai

din perspectiva cazurilor de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Analizând cazurile de casare care se iau

în considerare întotdeauna din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 1, 3-6, 13 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în speță,

nu ne aflăm în prezența niciunui motiv care să se circumscrie cazurilor de casare

arătate mai sus.

În

ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit

art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea

penală mai favorabilă.

În

speță, de la data săvârșirii infracțiunii de către inculpat,

27 iulie 2010 până la soluționarea recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

În

consecință, Înalta Curte va proceda la identificarea legii

penale mai favorabile inculpatului, având în vedere succesiunea de legi intervenită

în cursul procesului penal.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) din

C. pen. anterior, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei cu intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea

cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) din C. pen. în

vigoare la data judecării recursurilor, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii

până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale,

se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, se constată că textul

alin. (1) al art. 5 C. pen. reia dispoziția art. 13 alin. (1) din C. pen. anterior

astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne același.

Determinarea caracterului „mai favorabil”

al legii se realizează ținând seama de o serie de elemente cum ar fi: cuantumul

sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătura

Responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare

la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale

mai favorabile au în vedere, așadar, atât condițiile de incriminare și de tragere

la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri

de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea),

dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident,

la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.

Prin Decizia Curții Constituționale a României

nr. 265/2014, publicată în M. Of la data de 20 mai 2014, s-a statuat că dispozițiile

art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor

din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fiind

astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.

În

speță, inculpatul M.I.F. a fost condamnat în apel la o pedeapsă

de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 26 raportat la

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea

traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C.

pen. anterior și art. 74 lit. c) din același cod.

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și

combaterea traficului și consumului ilicit de droguri a fost modificată prin

art. 81 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 286/2009 privind Codul penal.

Astfel, art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, modificată, prevede că producerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea,

extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea,

livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea

ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc

cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol,

dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa

este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Așadar, conținutul constitutiv al infracțiunii

de trafic de droguri de risc este același cu cel prevăzut în reglementarea anterioară

a Legii nr. 143/2000 și s-au modificat numai limitele de pedeapsă, de la 3 la 15

ani cu interzicerea unor drepturi la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, respectiv

de la 10 la 20 ani cu interzicerea unor drepturi la 5 la 12 ani și interzicerea

unor drepturi, în reglementarea actuală.

Astfel, chiar dacă pe noua legislație fapta

inculpatului s-ar încadra într-o infracțiune cu limite teoretic mai mici decât cele

pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, pe situația concretă a speței și a

dispozițiilor referitoare la regimul sancționator al recidivei (mai sever pe noul

C. pen.) inculpatului i s-ar îngreuna situația.

Or, legea penală mai favorabilă nu poate

fi stabilită în abstract (în speță prm raportare doar la limitele de pedeapsă prevăzute

de cele două reglementari), ci numai pe baza calculului pedepsei în raport de fiecare

lege în parte și în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanța urmând

a alege întotdeauna legea penală mai favorabilă în raport de situația concretă.

În

sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii atât

în stare recidivă postcondamnatorie, cât și în stare de recidivă postexecutorie

prev. de art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Dispozițiile art. 39 alin. (1) C. pen.

anterior prevăd în cazul recidivei postcondamnatorii că pedeapsa stabilită pentru

infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară

se contopesc potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni.

Spre deosebire de legea veche, dispozițiile

art. 43 alin. (2) din noul C. pen. prevăd în cazul recidivei că atunci când înainte

ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite

mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de

recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la

concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară

neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

De asemenea, tratamentul sancționator al

concursului de infracțiuni din noul C. pen. (art. 39 C. pen.) instituie obligativitatea

aplicării la pedeapsa de bază a unui spor egal cu 1/3 din suma celorlalte pedepse,

în cazul închisorii, respectiv al amenzii.

Dispozițiile art. 39 alin. (4) C.pen. anterior

prevăd că în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. b) se poate aplica

o pedeapsă până la maximul ei special. Dacă maximul special este neîndestulător,

în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani.

Spre deosebire de legea veche, dispozițiile

art. 43 alin. (5) din noul C. pen. prevăd în cazul recidivei că, după ce pedeapsa

anterioară a fost executată sau considerată ca executată, se săvârșește o nouă infracțiune

în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua

infracțiune se majorează cu jumătate.

Așadar, în caz de recidivă postexecutorie,

majorarea limitelor speciale ale pedepsei pentru noua infracțiune devine obligatorie,

spre deosebire de reglementarea anterioară conform căreia majorarea pedepsei și

aplicarea unui spor de pedeapsă era facultativă.

De asemenea, așa cum rezultă din hotărârea

atacată, instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă

prevăzută de dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen., constând în aceea că acesta s-a

prezentat în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, dând

dovadă de sinceritate.

Din perspectiva noului C. pen. această

circumstanță atenuantă nu mai poște fi valorificată față de dispozițiile art. 75

C. pen., care nu mai au în vedere împrejurări favorabile care să privească persoana

inculpatului.

Pentru motivele expuse, în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul M.I.F. împotriva deciziei penale nr. 177/A

din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, iar în temeiul

art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.I.F. împotriva deciziei penale nr. 177 din 13 iunie 2013 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai

2014.