ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1787/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 52 din data de 23 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 20051/3/2012 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și art. 39 alin. (4) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.I.F. la pedeapsa închisorii de 12 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 12 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, și, în consecință, s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul de 536 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, la care instanța a aplicat un spor de 6 luni, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 12 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 35 C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea pentru inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 12 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 12 ani și 6 luni închisoare. S-a luat act că proba constând în 0,10 grame de substanță care conține heroină și cafeină a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 2.650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București nr. 2302/D/P/2010 din data de 30 mai 2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților T.S.R., sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., și a inculpatului M.I.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut că în data de 27 iulie 2010, colaboratorul cu nume de cod „V.M.”, sub supravegherea investigatorului sub acoperire „Z.A.”, a cumpărat de la învinuiții T.S.R. și M.I.F., două doze de heroină, plătind în schimb suma de 60 RON. Tranzacția a avut loc în imobilul din strada B., sector 1, București, și a fost înregistrată audio-video în mediu ambiental. De asemenea, s-a reținut că în data de 02 august 2010, colaboratorul cu nume de cod „V.M.”, sub supravegherea investigatorului sub acoperire „Z.A.”, a cumpărat de la învinuita T.S.R., două doze de heroină, plătind în schimb suma de 60 RON.

Tranzacția a avut loc în imobilul din strada B., sector 1, București, învinuita acționând de data aceasta singură. Pentru reținerea acestei situații au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile colaboratorului cu nume de cod „V.M.”, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire „Z.A.”, procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate și interceptate audio-video în mediu ambiental și rapoartele de constatare tehnico-științifică privind drogurile vândute de inculpați colaboratorului introdus în cauză. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, la data de 01 iunie 2012, sub nr. 20051/3/2012. Prin încheierea din data de 31 iulie 2012, instanța de fond, în baza art. 38 C. proc.

pen., a dispus disjungerea judecării cauzei în privința inculpatei T.S.R. În cadrul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul și colaboratorul „V.M.”. Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, precum și dispozițiile legale incidente, instanța de fond a reținut următoarele: În data de 27 iulie 2010, colaboratorul cu nume de cod „V.M.” s-a deplasat la adresa din municipiul București, str. B., sector 1, unde cunoștea că o poate găsi pe numita T.S.R., de la care putea să cumpere o cantitate de heroină. Acesta a fost însoțit până în apropierea locuinței de către investigatorul sub acoperire „Z.A.”, care l-a percheziționat pe colaborator, constatând faptul că acesta nu avea asupra sa substanțe stupefiante, și care i-a remis suma de 60 RON în vederea achiziționării de droguri.

La adresa colaboratorului i-a răspuns numita T.S.R., în aceeași încăpere aflându-se și inculpatul M.I.F. Faptul deplasării celor doi la adresa din strada B. efectuarea percheziției corporale de către investigator asupra colaboratorului anterior întâlnirii cu numita T.S.R.

și cu inculpatul M.I.F., rezultatul negativ al acestei percheziții corporale, precum și remiterea de către investigator colaboratorului a sumei de 60 RON pentru achiziționarea a două doze de heroină, a rezultat atât din declarația colaboratorului „V.M.”, așa cum a fost transcrisă aceasta în cuprinsul procesului-verbal întocmit de procuror în data de 29 septembrie 2010, cât și din procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „Z.A.” chiar în ziua cumpărării supravegheate de heroină, și anume 27 iulie 2010. Faptul că în data de 27 iulie 2010, colaboratorul a venit la adresa unde se afla numita T.S.R., că persoana care i-a răspuns la ușă era numita T.S.R., și că în acea încăpere se afla și inculpatul M.I.F., a rezultat nu doar din declarațiile colaboratorului, date atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății (la termenul din 23 noiembrie 2012), ci și din înregistrarea audio-video în mediu ambiental, precum și din declarația dată de inculpat la termenul din 18 ianuarie 2013. Din declarațiile colaboratorului „V.M.” date atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății, dar și din înregistrarea audio-video în mediu ambiental efectuată cu acea ocazie, a rezultat că colaboratorul a cerut „două bile”, iar numita T.S.R., după ce i-a cerut colaboratorului banii, i-a cerut lui M.I.F.

să-i de-a două, fără să precizeze despre ce este vorba. Din imagini a rezultat că inculpatul M.I.F. i-a remis numitei T.S.R. o punguță cu mai multe „bile”, după care aceasta din urmă i-a înmânat colaboratorului două astfel de „bile”, care ulterior s-a dovedit a fi două doze de heroină. în continuare, colaboratorul și numita T.S.R. au discutat despre aspectul și dimensiunea „bilelor”. La termenul din 18 ianuarie 2013, inculpatul nu a negat posibilitatea ca, cu ocazia respectivă, să-i fi dat numitei T.S.R., la solicitarea ei, un pachet sau o pungă, fapt ce s-a petrecut de mai multe ori de-a lungul timpului. Din declarațiile colaboratorului și din mențiunile făcute de investigatorul „Z.A.” în procesul-verbal de la dosar urmărire penală, a rezultat că aceste două „bile” i-au fost înmânate de colaborator investigatorului.

Supuse analizei de laborator, a rezultat că aceste două „bile” (două punguțe din material plastic de culoare albă ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej) aveau o masă totală de 0,10 grame și conțineau heroină și cafeină, întreaga cantitate fiind consumată în procesul analizelor de laborator, așa cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-științifică din 02 august 2010. Fapta inculpatului care în data de 27 iulie 2010, la solicitarea numitei T.S.R., i-a înmânat acesteia o punguță în care se aflau mai multe doze de heroină, din care aceasta din urmă a ales două doze pe care le-a dat colaboratorului „V.M.” primind în schimb suma de 60 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește apărarea inculpatului, care a invocat o eroare de fapt, și anume, că nu ar fi cunoscut ce se afla în punguța respectivă, el aflând peste mai mult timp ca numita T.S.R. se ocupa cu vânzarea de droguri, Tribunalul a înlăturat-o pentru următoarele considerente: din convorbirea în mediu ambiental înregistrată în data de 27 iulie 2010 cu ocazia vânzării-cumpărării, al cărei conținut a fost transcris în cuprinsul procesului-verbal aflat la dosar urmărire penală, dar și din declarațiile colaboratorului, numita T.S.R. i-a cerut inculpatului să-i dea nu o punguță, ci „două”, inculpatul remițându-i punguța tocmai pentru că știa că bunurile ce îi fuseseră solicitate se aflau în interiorul acelei punguțe.

Aspectul celor două „bile” (două punguțe din material plastic de culoare albă ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej, așa cum s-a reținut prin raportul de constatare tehnico-științifică) nu putea să lase nicio îndoială unui consumator de droguri, cum inculpatul însuși a recunoscut la termenul din 18 ianuarie 2013 că era, cu privire la ce anume reprezentau, și anume, niște doze de heroină.

Instanța de fond a reținut în încadrarea juridică prevederile referitoare la recidiva postcondamnatorie, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze, a fost săvârșită înainte de considerarea ca executată a pedepsei de 4 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat în data de 18 noiembrie 2009, cu un rest neexecutat de 536 de zile. La termenul din 31 iulie 2012, instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii în încadrarea juridică și a prevederilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Astfel, prima instanță în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică în sensul pus în discuție din oficiu, având în vedere că la momentul săvârșirii faptei ce face obiectul prezentei cauze, 27 iulie 2010, nu se împlinise termenul de reabilitare judecătorească, de 8 ani și 6 luni, determinat potrivit art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen., față de condamnarea la pedeapsa închisorii de 7 ani dispusă prin sentința penală nr. 615/1999 pronunțată de Tribunalul București, termen calculat de la considerarea ca executată a pedepsei din executarea căreia acesta a fost pus în libertate în data de 14 aprilie 2004, cu un rest de 786 zile. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.

art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și art. 39 alin. (4) C. pen., instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul M.I.F. la pedeapsa închisorii de 12 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere și faptul că în realizarea tranzacției rolul principal nu i-a aparținut inculpatului, că nu există probe că parte din preț ar fi ajuns în posesia lui, precum și că este vorba despre o cantitate mică de drog. Reținerea acestor elemente de fapt reprezintă singurul motiv pentru care instanța a stabilit o pedeapsă orientată către minimul special, în condițiile în care deosebita perseverență infracțională prin care se remarcă inculpatul nu a mai justificat nicio clemență din partea autorităților judiciare.

Astfel, nici executarea măsurilor educative luate în privința sa, nici perioada totală considerabilă în care acesta a fost de-a lungul timpului arestat preventiv sau în executarea pedepselor aplicate, nici clemența arătată de autorități prin încuviințarea de nu mai puțin de trei ori a liberării sale condiționate, sau prin darea unei soluții de scoatere de sub urmărire penală sub aspectul infracțiunii de furt calificat, cu aplicarea unei amenzi administrative (sancțiune extrem de blândă având în vedere datele ce caracterizau persoana inculpatului), nefiind de natură să îl determine să își modifice radical poziția față de normele de conviețuire socială. În baza art. 65 C. pen., instanța de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prima instanță a apreciat, având în vedere jurisprudența C.E.D.O. dezvoltată cu privire la dispozițiile art. 3 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că o interzicere a dreptului de a alege, în cazul de față, ar constitui o măsură disproporționată. Astfel, în cuprinsul hotărârii pronunțate în cauza Hirst c. Regatului Unit al Marii Britanii, se menționează că încalcă prevederile articolului sus-menționat o interzicere automată a dreptului de a alege în autoritățile legiuitoare, decurgând exclusiv din condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de natura infracțiunii, de împrejurările săvârșirii acesteia. S-a apreciat ca proporțională o astfel de interdicție, în situațiile în care persoana în cauză a abuzat în mod grav de o funcție publică deținută, când conduita infractorului a pus în pericol statul de drept, bazele democrației, ceea ce nu se poate reține în cauza de față.

În acest context, instanța de fond a apreciat că interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. nu se justifică, având în vedere că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea folosindu-se de o funcție pe care o ocupa, o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfășura. Totodată s-a reținut că interdicția, ca pedeapsă complementară, a drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, este, în cazul de față, nejustificată, întrucât activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre, nu probează că acesta ar fi inapt să exercite în concordanță cu interesele persoanelor ocrotite, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., instanța de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 12 ani închisoare, individualizarea pedepsei accesorii sub aspectul drepturilor a căror interzicere, cu acest titlu, a fost pronunțată, făcându-se pentru considerentele expuse și în cazul pedepsei complementare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., instanța de fond a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, și, în consecință, a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul de 536 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, la care instanța a aplicat un spor de 6 luni, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 12 ani și 6 luni închisoare.

Ca atare, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea acestui spor, ca sancțiune pentru perseverența infracțională de care inculpatul a dat dovadă, în ciuda clemenței arătate în mod repetat de autoritățile statului, o simplă contopire în pedeapsa cea mai grea neglijând datele ce caracterizează persoana inculpatului. În baza art. 35 C. pen., instanța de fond a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea pentru inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 12 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 12 ani și 6 luni închisoare.

Instanța de fond a luat act că proba constând în 0,10 grame de substanță care conține heroină și cafeină a fost consumată în procesul analizelor de laborator, așa cum a rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 02 august 2010. Totodată instanța de fond, în ciuda achitării sumei de 60 RON cu titlu de preț pentru cele două doze de heroină, nu a putut dispune confiscarea unei sume de bani de la inculpat, în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, neexistând probe în sensul că inculpatului i-ar fi revenit o parte. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul M.I.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin urmare, inculpatul a solicitat reindivdulaizarea pedepsei aplicate de 12 ani și 6 luni închisoare, în sensul reducerii acesteia, în raport de contribuția minimă avută la comiterea faptei, constând în aceea că a înmânat o pungp la solicitarea inculpatei T.S.R.

- concubina sa - precizând totodată că nu a încasat vreo sumă de bani din prețul obținut de aceasta. Prin decizia penală nr. 177/A din 13 iunie 2013, Curtea de Apel a admis apelul declarat de inculpatul M.I.F., a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 536 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1608/18.07.2007 a Judecătoriei sectorului 1 București și s-a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul M.I.F. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 3 ani de la data executării pedepsei. În baza art. 71 C. pen., i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe perioada executării pedepsei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța de apel a reținut, în urma analizării din oficiu a întregii cauze sub toate aspectele de fapt și de drept, precum și a temeiurilor invocate de apelant că, în cauză, instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, în baza cărora s-au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului. Astfel, din examinarea materialului probator administrat, Curtea de Apel a reținut că, la data de 27 iulie 2010, inculpatul M.I.F. se afla împreună cu concubina sa, inculpata T.S.R., în imobilul din str. B., sector 1, București, și la un moment dat a venit colaboratorul cu nume de cod „V.M.” care i-a cerut inculpatei T.S.R.

două doze de heroină, înmânându-i suma de 60 RON. La rândul său, aceasta i-a cerut inculpatului M.I.F. să-i dea două doze, după care acesta i-a dat o punguță în care se aflau mai multe doze de heroină. Inculpata T.S.R. a scos două doze de heroină din punguța respectivă și le-a predat colaboratorului. Tranzacția a fost înregistrată audio-video în mediu ambiental. Inculpatul M.I.F. a recunoscut participarea sa la tranzacție, însă a susținut că nu ar fi știut ce se află în punguța respectivă. Față de aceste considerente, Curtea de Apel a reținut că fapta saăvârșită de inculpat a fost greșit încadrată juridic de către instanța de fond, în sensul că inculpatul este complice la infracțiunea de trafic de droguri și deci încadrarea juridică corectă este aceea prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alit. a) și b) C. pen. Individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, de 12 ani închisoare, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 72 C. pen., în sensul că nu s-a ținut seama de gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, de împrejurările reale ale comiterii faptelor, de cantitatea foarte mică de droguri vândută și nici de contribuția nesemnificativă a inculpatului M.I.F. În acest sens, Curtea de Apel a apreciat că în cauză poate fi reținută în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., constând în aceea că a avut o atitudine responsabilă în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, dând dovadă parțial de sinceritate.

Prin urmare, Curtea de Apel a considerat că pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată de către instanța de fond este disproporționată, inutilă și ineficientă, apreciind că o pedeapsă de 5 ani închisoare este proporțională în raport de gravitatea faptei, de contribuția minoră la săvârșirea acesteia și față de împrejurarea că inculpatul nu a beneficiat de suma de bani încasată de către concubina sa, reținându-se totodată că, o pedeapsă de 5 ani închisoare este eficientă în ceea ce privește reeducarea inculpatului, și descurajantă în planul prevenirii comiterii unor astfel de infracțiuni. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.I.F.

În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual-penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Cum decizia atacată a fost pronunțată la data de 13 iunie 2013, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Având în vedere că inculpatul nu a depus la dosar motivele de recurs în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. anterior, sunt aplicabile dispozițiile art. 385 9 alin. (3) din același cod, potrivit cărora instanța de recurs examinează cauza numai din perspectiva cazurilor de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu. Analizând cazurile de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 1, 3-6, 13 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în speță, nu ne aflăm în prezența niciunui motiv care să se circumscrie cazurilor de casare arătate mai sus. În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

În speță, de la data săvârșirii infracțiunii de către inculpat, 27 iulie 2010 până la soluționarea recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În consecință, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatului, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului penal. Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) din C. pen. anterior, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei cu intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. Conform art. 5 alin. (1) din C. pen. în vigoare la data judecării recursurilor, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, se constată că textul alin. (1) al art. 5 C. pen. reia dispoziția art. 13 alin. (1) din C. pen. anterior astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne același. Determinarea caracterului „mai favorabil” al legii se realizează ținând seama de o serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătura Responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc. Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, așadar, atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret. Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of la data de 20 mai 2014, s-a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile. În speță, inculpatul M.I.F. a fost condamnat în apel la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 26 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

anterior și art. 74 lit. c) din același cod. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri a fost modificată prin art. 81 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, prevede că producerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Așadar, conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri de risc este același cu cel prevăzut în reglementarea anterioară a Legii nr. 143/2000 și s-au modificat numai limitele de pedeapsă, de la 3 la 15 ani cu interzicerea unor drepturi la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, respectiv de la 10 la 20 ani cu interzicerea unor drepturi la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, în reglementarea actuală. Astfel, chiar dacă pe noua legislație fapta inculpatului s-ar încadra într-o infracțiune cu limite teoretic mai mici decât cele pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, pe situația concretă a speței și a dispozițiilor referitoare la regimul sancționator al recidivei (mai sever pe noul C. pen.) inculpatului i s-ar îngreuna situația.

Or, legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract (în speță prm raportare doar la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două reglementari), ci numai pe baza calculului pedepsei în raport de fiecare lege în parte și în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanța urmând a alege întotdeauna legea penală mai favorabilă în raport de situația concretă. În sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii atât în stare recidivă postcondamnatorie, cât și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. a) și b) C. pen. Dispozițiile art. 39 alin. (1) C. pen. anterior prevăd în cazul recidivei postcondamnatorii că pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni.

Spre deosebire de legea veche, dispozițiile art. 43 alin. (2) din noul C. pen. prevăd în cazul recidivei că atunci când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. De asemenea, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni din noul C. pen. (art. 39 C. pen.) instituie obligativitatea aplicării la pedeapsa de bază a unui spor egal cu 1/3 din suma celorlalte pedepse, în cazul închisorii, respectiv al amenzii.

Dispozițiile art. 39 alin. (4) C.pen. anterior prevăd că în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. b) se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani. Spre deosebire de legea veche, dispozițiile art. 43 alin. (5) din noul C. pen. prevăd în cazul recidivei că, după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate. Așadar, în caz de recidivă postexecutorie, majorarea limitelor speciale ale pedepsei pentru noua infracțiune devine obligatorie, spre deosebire de reglementarea anterioară conform căreia majorarea pedepsei și aplicarea unui spor de pedeapsă era facultativă.

De asemenea, așa cum rezultă din hotărârea atacată, instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen., constând în aceea că acesta s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, dând dovadă de sinceritate. Din perspectiva noului C. pen. această circumstanță atenuantă nu mai poște fi valorificată față de dispozițiile art. 75 C. pen., care nu mai au în vedere împrejurări favorabile care să privească persoana inculpatului. Pentru motivele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.I.F. împotriva deciziei penale nr. 177/A din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.F. împotriva deciziei penale nr. 177 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2014.