ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1688/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1688/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 732 din data de 31

august 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

37491/3/2012 s-a admis cererea de rejudecare după extrădare formulată de

petentul I.M. cu privire la cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2752/3/2007

al Tribunalului București, secția I penală.

În baza art. 406 C.

proc. pen. s-a anulat Sentința penală nr. 496 din 30 aprilie 2009 a

Tribunalului București, secția I penală (definitivă prin Decizia nr. 4519 din

14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), strict cu privire la

soluția de condamnare a inculpatului I.M. și, în rejudecare:

În baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 320

1

C. proc.

pen., art. 74 lit. a) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen. a

condamnat pe inculpatul I.M. (fiul lui Miron și Mariana, deținut în

penitenciarul Rahova) la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 8 din

Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. cu aplic. art. 320

1

C.

proc. pen. și art. 74 lit. a) - art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe același

inculpat la o pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de constituire și sprijinire a unui grup infracțional.

În baza art. 33 lit.

a) - 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând

pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării din Olanda în vederea

predării către România, de la 9 noiembrie 2011 la 6 februarie 2012, respectiv

perioada executată, de la 7 februarie 2012 la zi.

S-a anulat MEPI nr.

670 din 14 decembrie 2010 emis de Tribunalul București, secția I penală, și s-a

dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform

prezentei hotărâri.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 496 din 30 aprilie 2009 a

Tribunalului București, secția I penală, referitoare la inculpatul I.M.

(obligarea acestuia la plata de cheltuieli judiciare).

Conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare aferente prezentei cauze au

rămas în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200

RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 12 martie 2012 sub nr. 7491/3/2012, petentul I.M. a

solicitat în baza art. 522

1

C. proc. pen. rejudecarea după extrădare

a cauzei penale ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2752/3/2007 al Tribunalului

București.

În motivarea cererii,

petentul a arătat că în dosarul menționat a fost condamnat la o pedeapsă de 7

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, fără a

participa la procesul penal, iar la data de 6 februarie 2012 a fost predat

autorităților române de statul olandez în executarea unui mandat european de

arestare. A mai arătat petentul că nu a avut cunoștință de procesul penal

îndreptat împotriva sa, nefiind niciodată audiat de organele de urmărire penală

sau de instanță.

A fost atașat Dosarul

nr. 2752/3/2007 al Tribunalului București, secția I penală, și dosarele formate

pentru soluționarea căilor de atac declarate împotriva hotărârii primei

instanțe, acte privind punerea în executare a hotărârii de condamnare în ceea

ce îl privește pe numitul I.M.

La termenul din 3

aprilie 2012 Tribunalul a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de

rejudecare după extrădare pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la

acel termen.

La termenul din 25

mai 2012 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 9030/3/2012 al Tribunalului

București, secția I penală, la dosarul cu nr. de mai sus, constatându-se

identitatea de părți și obiect dintre cele două cauze.

În cadrul rejudecării

pe fond a cauzei, petentul a arătat că dorește aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat, iar la

termenul din 17 august 2012, după audierea acestuia, instanța a apreciat ca

admisibilă această cerere.

Prin Sentința penală

nr. 496 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția I penală,

inculpatul I.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr.

143/2000, art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) și art. 80 C. pen.

În baza art. 10 lit.

d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar în baza art. 10 lit. a)

C. pen., inculpatul a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.

de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen.

Cu privire la

infracțiunea de trafic de droguri, prima instanță a apreciat că probele

administrate (declarațiile martorilor V.M. zis "P.", D.M.I., D.R.P.

și P.O., declarațiile inculpatului D.M., convorbirile telefonice purtate de

numitul I.M. cu inculpații N.I.T., N.G., N.P., D.M. și D.M.P.) a rezultat că în

anul 2006 inculpatul a deținut în vederea vânzării, a intermediat vânzarea și a

oferit spre vânzare mai multor persoane diferite, cantități de cocaină.

Referitor la infracțiunea

de trafic internațional de droguri, s-a constatat că această acuzație a fost

adusă inculpatului pe baza unor convorbiri telefonice interceptate în dosar,

însă acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. S-a

mai arătat că afirmația potrivit căreia inculpatul ar fi intrat la data de 5

octombrie 2006 în România pe la P.T.F. Nădlac venind din Spania cu o cantitate

de câteva sute de grame de cocaină nu este susținută de nici un element

probator.

În ce privește

infracțiunea de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prima

instanță a apreciat că săvârșirea acesteia nu se poate reține în sarcina

inculpaților, deoarece convorbirile telefonice interceptate (singurele mijloace

de probă care sprijină această acuzație) nu au relevat existența unei structuri

organizate, care ar fi acționat coordonat, compusă din inculpați sau la care

aceștia să fi aderat. Tribunalul a arătat că activitățile infracționale ale

inculpaților au avut mai degrabă un caracter ocazional, fără continuitate în

timp, iar colaborarea dintre inculpați îmbracă forma unei pluralități

ocazionale, care nu conturează existența unei pluralități constituite,

caracterizată printr-o activitate coordonată, în cadrul unei ierarhii și a unor

reguli prestabilite.

Prin Decizia penală

nr. 123 din 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a

fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în baza art.

334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunii prev. de

art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru care fuseseră trimiși în judecată toți

inculpații (cu excepția lui C.D.) în infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr.

39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

Pe cale de

consecință, inculpatului I.M. i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare

pentru comiterea acestei infracțiuni, s-a procedat la contopirea acesteia cu

pedeapsa de 7 ani închisoare deja aplicată pentru infracțiunea de trafic de

droguri, stabilindu-se ca acesta să execute în final o pedeapsă rezultantă de 7

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și b) C. pen.

Cu privire la

infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C.

pen., Curtea de Apel București a reținut că, într-adevăr, inculpații nu au

constituit un grup infracțional organizat în sensul art. 2 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 39/2003, activitățile infracționale ale acestora nefiind

coordonate, iar în cadrul grupului neexistând o anumită ierarhie sau un set de

reguli prealabile și bine stabilite după care inculpații să se ghideze. Curtea

a arătat însă că, deși nu s-a putut reține în cazul inculpaților constituirea

unui grup infracțional organizat, aceștia au constituit totuși o asociere în

scopul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă

sancționată de disp. art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C.

pen. În acest sens au fost avute în vedere caracterul repetat al infracțiunilor

comise de inculpați în cursul anului 2006, încrederea pe care și-o acordau

reciproc și existența unui limbaj codificat folosit de aceștia.

Sentința Tribunalului

București, astfel cum a fost modificată prin decizia Curții de Apel București,

a rămas definitivă prin Decizia nr. 4519 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, prin care nu s-au adus modificări situației juridice a

inculpatului I.M.

Raportat la cele

arătate, Tribunalul a constatat că cererea petentului I.M. ridică în primul

rând o serie de probleme de aplicare a legii penale, în special cu privire la

relația dintre disp. art. 522

1

C. proc. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel, în ce

privește obiectul cererii de rejudecare după extrădare, instanța a apreciat că

aceasta nu poate privi decât infracțiunile pentru care inculpatul I.M. a fost

condamnat (trafic de droguri de mare risc și constituire și sprijinire a unui

grup infracțional). În mod evident, cererea sa și, implicit, obiectul

rejudecării nu se pot referi la infracțiunea de trafic internațional de droguri

de mare risc, pentru care petentul a fost definitiv achitat. Practic, atâta

timp cât cererea de rejudecare după extrădare nu poate fi încadrată din punct

de vedere al naturii juridice decât în categoria căilor de atac, a rezultat că

și în privința acestei proceduri trebuie aplicat principiul non reformatio in

peius, astfel că petentul oricum nu ar putea fi condamnat pentru comiterea unei

infracțiuni cu privire la care s-a pronunțat o soluție de achitare în cauza a

cărei rejudecare se cere.

De altfel, coroborând

dispozițiile art. 522

1

alin. (2) C. proc. pen. cu cele ale art. 406

alin. (1) C. proc. pen., a rezultat că hotărârea a cărei rejudecare se cere

este anulată doar în măsura în care a fost admisă cererea de rejudecare după

extrădare. Cum în speță cererea petentului nu a vizat decât infracțiunile

pentru care a fost condamnat, este evident că procedura de rejudecare nu poate

privi o infracțiune pentru care acesta a fost achitat.

În ce privește

admisibilitatea de aplicare a disp. art. 320

1

C. proc. pen. cu

ocazia rejudecării după extrădare, Tribunalul a considerat că cele două

proceduri sunt compatibile, având în vedere că o cauză penală trebuie judecată

conform regulilor de procedură penală aflate în vigoare la momentul

desfășurării judecății. De altfel, aceasta este și opinia Înaltei Curți de

Casație și Justiție, reflectată în Decizia nr. 3369 din 3 octombrie 2011.

Referitor la obiectul

recunoașterii vinovăției, s-a observat că, deși inculpatul a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr.

39/2003, în final acesta a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art.

8 din Legea nr. 39/2003, după schimbarea încadrării juridice operată în apel.

Tribunalul a reținut și că infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr.

39/2003 este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani și

interzicerea unor drepturi, în timp ce infracțiunea prevăzută de art. 8 din

Legea nr. 39/2003 este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.

În aceste condiții, a

rezultat că, aplicând în continuare principiul non reformatio in peius, că

pentru admisibilitatea procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen.,

inculpatului I.M. nu i se poate cere să recunoască săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (pentru care a fost trimis în

judecată în anul 2007), care prevede un regim sancționator mai dur decât

infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, pentru care a fost

condamnat.

Pe cale de

consecință, nu este necesară nici o nouă schimbare a încadrării juridice, atâta

timp cât inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care a fost

condamnat efectiv. Practic, dacă s-ar aprecia ca fiind necesară punerea din nou

în discuție a schimbării încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 7

din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, ar

rezulta că în acest caz inculpatul ar fi obligat să recunoască săvârșirea

infracțiunii mai grave pentru care a fost trimis în judecată pentru a beneficia

de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., încălcându-se principiul

non reformatio in peius.

Trecând la analiza pe

fond a cauzei, Tribunalul a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și

de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Astfel, în cursul

anului 2006, inculpatul I.M. zis "M.", împreună cu numiții N.G. zis

"T.", N.I.T. zis "B.", N.P. zis "C.", D.M. și

D.M.I. (acesta din urmă minor la data săvârșirii faptelor) au format un grup

infracțional specializat în traficul de cocaină pe raza mun. București.

Tribunalul a reținut că în anul 2006 inculpatul D.M.I., trimis de tatăl său

vitreg, inculpatul D.M., a cumpărat în mai multe rânduri cantități de cocaină

(în general de ordinul gramelor) de la inculpatul I.M. și de la membrii familie

N. la prețul de 100 euro/gram (declarație D.M.I. și declarație D.M.). La fel,

și inculpatul D.M.P. a învederat că în anul 2006 a cumpărat și el în mod

repetat diverse cantități de cocaină (tot de ordinul gramelor) de la inculpat.

Atât numitul D.M.I., cât și numitul D.M.P. au precizat că inculpatul I.M.

acționa ca intermediar la ordinele numiților N.G., N.I.T. și N.P., D.M.P.

folosind chiar termenul de "săgeată" (semnificând persoană subordonată

cuiva) la adresa lui I.M.

Declarațiile lui

D.M.P. au fost confirmate de fratele său, P.M.O., care a arătat și el că inc.

I.M. a vândut în mai multe rânduri cantități de cocaină de ordinul gramelor la

prețul de 3.000.000 RON vechi/gram fratelui său.

Totodată, numitul

V.M. zis "P.", audiat ca învinuit în faza de urmărire penală a

învederat că el împreună cu inc. D.M. au achiziționat în mai multe rânduri

cantități de 1 - 3 grame cocaină la prețul de 100 euro/gram de la I.M.,

"T.", "B." și "C.", tranzacțiile efectuându-se

inclusiv la domiciliul acestora din urmă. Și V.M. a confirmat faptul că I.M.

avea o poziție subordonată membrilor familiei N., fiind omul de încredere al

acestora.

Atât V.M., cât și

D.R.P. au învederat că în convorbirile telefonice purtate cu inculpații I.M.,

N.G., N.I.T. și N.P. foloseau termeni precum "excel",

"tricouri" sau "euro" pentru a desemna cocaina. Aceștia au

precizat și că expresia "100 de euro" însemna un gram de cocaină.

Declarațiile

persoanelor deja menționate au fost confirmate de convorbirile telefonice

purtate în cauză, inclusiv sub aspectul limbajului codificat folosit de

inculpați. Relevante în acest sens sunt convorbirile dintre N.I.T. și I.M. din

datele de 11 octombrie 2006 și 13 octombrie 2006, din care a rezultat cu claritate

că termenul "euro" folosit de inculpați nu are sensul original,

semnificând, după toate probabilitățile, cocaină. Oricum, aceeași concluzie cu

privire la limbajul codificat s-a desprins și din convorbiri telefonice purtate

de alți inculpați, de exemplu Ș.B.

În drept, fapta

inculpatului, care în cursul anului 2006, în mod repetat, în baza unei

rezoluții infracționale unice, a deținut în vederea vânzării, a intermediat

vânzarea și a oferit spre vânzare, atât singur cât și împreună cu alți

inculpați, diverse cantități de cocaină mai multor persoane, realizează

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri, prev. de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000. Referitor la aplicabilitatea art. 14

lit. c) din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a reținut că din probele

administrate rezultă că printre persoanele cărora inculpatul le-a vândut

droguri se află și coinculpatul D.M.I., în vârstă de 15 ani în anul 2006.

De asemenea, fapta

inculpatului, care a aderat la grupul infracțional constituit de N.G. zis

"T.", N.I.T. zis "B.", N.P. zis "C.", D.M. și

D.M.I. în vederea săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și

a sprijinit activitatea acestuia, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003. Astfel, chiar dacă grupul

infracțional format din persoanele menționate nu avea nivelul de organizare

necesar pentru a se reține incidența art. 7 din Legea nr. 39/2003, Tribunalul a

constatat că, în mod incontestabil, aceștia formaseră o asociere și au

acționând concertat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de

mare risc. S-a putut aprecia și că, în lipsa intervenției organelor judiciare,

odată cu trecerea timpului asocierea inculpaților ar fi evoluat din punct de

vedere organizatoric, terminând prin a deveni un grup infracțional organizat.

La individualizarea

pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, Tribunalul a avut în vedere criteriile

stabilite de art. 72 C. pen. De asemenea, s-a dat eficiență dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen., dar și circumstanțelor atenuante acordate deja

inculpatului, care rămân câștigate acestuia conform principiului non reformatio

in peius.

În urma solicitării

de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., cererea de

rejudecare a fost admisă și pe fond, deoarece pedeapsa pe care o execută în

prezent (7 ani închisoare) este superioară minimului special de 6 ani și 8 luni

închisoare rezultat după reducerea cu o treime a limitelor pedepsei. Totodată,

pedeapsa a trebuit și scăzută sub acest minim, datorită incidenței

circumstanțelor atenuante.

Astfel, faptele

săvârșite de inculpat sunt în mod evident de o mare gravitate, dar, totodată,

acestea au avut loc în urmă cu 6 ani, iar din probele administrate a rezultat

că inculpatul I.M. nu avea un rol conducător în asocierea infracțională (acest

rol fiind deținut de membrii familiei N.). Totodată, chiar dacă în cauză s-a

reținut circumstanța agravantă prev. de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000

- faptul că inculpatul a vândut droguri lui D.M.I. - Tribunalul a constatat că

minorul nu era consumator de droguri, ci era folosit ca intermediar în

tranzacții cu stupefiante, acționând la cererea tatălui său vitreg, numitul

D.M. În fine, după cum s-a arătat deja, nu a rezultat că până în prezent

inculpatul ar fi urmărit să se sustragă de la răspundere penală, susținerile

sale în sensul că nu ar fi știut nimic despre procedurile judiciare îndreptate

împotriva sa fiind plauzibile.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă tribunalul București,

criticând-o pentru nelegalitate, invocând excepția autorității de lucru judecat

în raport de Sentința penală nr. 438/2012 a Tribunalului București, secția I

penală, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de rejudecare a cauzei

după extrădare, vizând aceeași condamnare, pentru aceleași temeiuri de fapt și

de drept.

În raport de

considerentele arătate Curtea de Apel București prin Decizia penală nr. 370/A

din 4 decembrie 2012 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr. 732 din data de 31 august

2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală.

A desființat în

totalitate Sentința penală nr. 732/F din 31 august 2012 a Tribunalului

București, secția I penală și rejudecând:

A respins ca

inadmisibilă cererea de rejudecare a cauzei după extrădare a inculpatului I.M.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București au rămas în sarcina statului.

A obligat apelantul

inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în sumă de 300 RON.

Onorariul pentru

avocat din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-a avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs condamnatul I.M.

Analizând actele din

dosar, Înalta Curte reține că recursul declarat de condamnat este tardiv urmând

a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs

este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 385 cu

referire la dispozițiile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a

fost prezentă la dezbateri termenul curge de la pronunțare, iar pentru părțile

care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru

inculpatul deținut, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv,

dată de la care curge termenul de recurs.

Din actele și

lucrările dosarului, rezultă că inculpatul a formulat recursul la data de 22

aprilie 2013 depășind cu mult termenul legal de declarare a căii de atac.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. să respingă, ca tardiv formulat, recursul declarat

de petiționar.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de condamnatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 370/A/2012

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 20 mai 2013.

Procesat

de GGC - NN