ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1543/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1543/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față:

Analizând actele și lucrările din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de la data de 6 aprilie 2011,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, conform art. 139 alin. (1) cu

referire la art. 145

1

C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării

preventive a apelanților inculpați M.I., S.M., M.I., M.T.M. și R.F. cu obligarea

de a nu părăsi România fără încuviințarea instanței, începând cu data punerii

lor în libertate și până la soluționarea definitivă a cauzei.

A dispus punerea în libertate a

inculpaților, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

Conform art. 145 alin. (1)

1

și art. 145 alin. (1)

2

C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de

a nu părăsi țara, inculpații au obligați să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanță ori de

câte ori sunt chemați;

- să se prezinte la organul de poliție

în a cărui rază teritorială locuiesc, conform programului de supraveghere

întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

- să nu își schimbe locuința tară

încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și

să nu poarte nicio categorie de arme;

- inculpații nu vor comunica unii cu

ceilalți, cu părțile vătămate și cu martorii din cauză, direct sau indirect.

Conform art. 145 alin. (2)

2

C. proc. pen. a atras atenția inculpaților că, în cazul încălcării cu

rea-credință a acestor obligații, se va lua măsura arestării preventive.

Conform art. 145 alin. (2)

1

C. proc. pen. copia de pe prezenta a fost comunicată inculpaților, secției de

poliție în a căror rază teritorială locuiesc, jandarmeriei, poliției

comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de

frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor mai sus menționate.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială

a inculpaților au suferit schimbări fiind incidente disp. art.139 alin. (1)

1

C. proc. pen.

Astfel se apreciază că prevederile

art.148 lit. b) și e) C. proc. pen., ca temei legal al arestării, se referă la

momentul luării măsurii arestării preventive, așa încât nu pot justifica

menținerea în continuare a stării de arest.

Reține prima instanță că nici disp.

art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu mai subzistă, fiind unanim admis că trecerea

timpului descrește pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea

publică lăsarea în libertate a inculpaților.

Pentru aceste motive a apreciat

Curtea de Apel București că se impune a se lua față de inculpați măsura obligării

de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod greșit

instanța a dispus punerea în libertate a inculpaților fără a avea în vedere gradul

de pericol social ridicat al faptelor comise, precum și împrejurarea că timpul

în care inculpații s-au aflat în arest preventiv nu a depășit termenul

rezonabil.

Solicită parchetul, admiterea

recursului, casarea încheierii recurate, iar în baza art. 300

2

și

art. 160

1

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea arestării

preventive a inculpaților.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii

recurate prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de

drept, reține Înalta Curte că recursul declarat de parchet este întemeiat,

urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.

Din actele dosarului rezultă că în

noaptea de 9/10 martie 2010, inculpații S.M., T.M., M.I. zis A. și numitul B. zis

P. (persoană neidentificată până în prezent) - determinați de către inculpatul R.F.

- înarmați, cu premeditare și pentru a le intimida pe părțile vătămate și a le

determina astfel să părăsească spațiul închiriat pentru activități de colectare

a fierului vechi, împreună cu alte persoane, au pătruns în imobilul din București,

sector 5, iar în timp ce inculpatul minor M.I. asigura paza locului, le-au

înjunghiat pe părțile vătămate M.G. și R.E. (concubini, care locuiau acolo fără

forme legale din data de 07 martie 2010), care au suferit astfel leziuni grave

în zone corporale vitale, sustrăgându-le totodată sume de bani.

Inculpații au fost arestați

preventiv prin încheierea din 15 aprilie 2010, apreciindu-se că sunt

îndeplinite cerințele art. 143 și că sunt incidente cazurile prev. de art. 148 lit.

b), e) și f) C. proc. pen. Au fost emise mandatele de arestare preventivă

nr.94, 95, 96, 97 și 98/UP din 16 aprilie 2010.

Prin sentința penală nr. 961/F din

15 decembrie 2010, Tribunalul București, secția I penală, a dispus în baza art.

20 rap. la art. 174 - 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen. cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului M.I. la pedeapsa de

7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 211 alin. (1), alin.

(2) lit. b), alin. (2) ind.1 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit.

c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. (1) și 2 C.

pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa

de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni

închisoare.

În baza art. 35 C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

A făcut aplicarea art. 71 – 64 lit.

a) și b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus

prevenția de la 15 aprilie 2010 la zi.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art.

174 – 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art. 99 C.

pen. a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (1), alin.

(2) lit. b, alin. (2) ind. 1 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 99 C.

pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.192 alin. (1) și (2) C.

pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an

și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – 64 lit.

a), b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. A menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. deduce

prevenția de la 15 aprilie 2010 la zi.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art.

20 C. pen. rap. la art.174 – 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen. cu

aplicarea art. 99 C. pen. a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani

închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art.

211 alin. (1), alin. (2) lit. b) alin. (2) ind.1 lit. a), b), c) C. pen. cu

aplicarea art.99 C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare.

În baza art.192 alin. (1) și (2) C.

pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an

și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit.

a), b) C. pen. după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus

prevenția de la 15 aprilie 2010 la zi.

În baza art. 20 rap. la art. 174 –

175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C.

pen. a condamnat pe inculpatul T.M. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 211 alin. (1), alin.

(2) lit. b), alin. (2) ind.1 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit.

c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. (1) și 2 C.

pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa

de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni

închisoare.

În baza art. 35 C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus

prevenția de la 15 aprilie 2010 la zi.

În baza art. 25 rap. la art. 20 rap.

la art. 174 – 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art.

75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.F. la pedeapsa de 10 ani și o

lună închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 25 rap. la art. 211 alin.

(1), alin. (2) lit. b), alin. (2) ind.1 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea

art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani

închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art.

192 alin. (1) și (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani

închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani și o lună închisoare.

În baza art. 35 C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus

prevenția de la 15 aprilie 2010 la zi.

A respins ca neîntemeiată cererea

părților civile de obligare a inculpaților la suma de 10.000 lei.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C.

proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpați la câte 2.000 lei cheltuieli

judiciare stat.

În prezent cauza se află pe rolul

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pentru soluționarea apelurilor declarate

de inculpați împotriva sentinței penale nr. 961 din 15 decembrie 2010,

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, ocazie cu care, verificând

legalitatea și temeinicia stării de arest a inculpaților. Curtea de Apel

București a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au

suferit unele schimbări pot conduce la incidența disp. art. 139 alin. (1) C.

proc. pen.

Înalta Curte apreciază că în mod

greșit Curtea de Apel București a considerat că perioada în care inculpații

s-au aflat în arest preventiv a depășit termenul rezonabil, ignorând toate

celelalte aspecte ce caracterizează cauza în ansamblul ei.

La aprecierea caracterului rezonabil

al perioadei în care o persoană se află în arest preventiv se are în vedere nu

doar întinderea în timp a unei măsuri preventive ci și celelalte aspecte specifice

fiecărei cauze, respectiv complexitatea cauzei, numărul de persoane implicate,

gravitatea faptei, modalitatea și împrejurările comiterii faptei.

Revenind la cauza dedusă judecății,

Înalta Curte apreciază că perioada în care inculpații s-au aflat în arest

preventiv nu poate fi considerată ca excesivă și aptă să conducă la concluzia

că au fost încălcate disp. art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O., așa cum în mod

greșit apreciat Curtea de Apel București.

În cauză se mențin, în continuare,

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Astfel temeiurile prevăzute de art. 148

lit. b) și c) C. proc. pen. subzistă în continuare, chiar dacă ele au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În acest sens trebuie să avem în

vedere poziția manifestată de inculpați, de negare a faptelor, toți apărătorii

solicitând achitarea pentru toate faptele reținute în sarcina lor.

Ori, este cert că fiind lăsați în

libertate vor încerca în orice mod să influențeze martorii, părțile vătămate

pentru a fi exonerați de răspundere penală.

Și condițiile prev. de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., sunt întrunite cumulativ, pericolul concret pentru ordinea

publică fiind analizat în raport de gravitatea faptelor, perseverența

infracțională de care au dat dovadă inculpații, modalitatea și împrejurările comiterii

faptelor, ei pătrunzând pe timp de noapte în locuința părților vătămate pe care

le-au înjunghiat în zone vitale, producându-le leziuni ce le-au pus viața în

primejdie.

Toate aceste aspecte, întăresc convingerea

că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea avea consecințe negative asupra

bunului mers al procesului penal.

Este adevărat că inculpații S.M. și M.I.

erau minori la data comiterii infracțiunilor, M.I. fiind în continuare minor,

însă, Înalta Curte apreciază că față de gravitatea faptelor, față de gradul lor

de contribuție la comiterea faptelor, precum și împrejurarea că aceștia împreună

cu ceilalți inculpați au modificat declarațiile date în faza de urmărire penală,

încercând să acrediteze ideea că inculpatul R.F. nu este vinovat și nu i-a

determinat în nici un mod să comită faptele, nu se impune lăsarea în libertate

a inculpaților, existând riscul să fie influențat în mod negativ cursul

procesului penal în detrimentul aflării adevărului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză

nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. în legătură cu

perioada pentru care s-a dispus menținerea arestului preventiv față de

inculpații minori, întrucât potrivit dispozițiilor art. 169

e

alin.

(2) C. proc. pen., la stabilirea dispozițiilor aplicabile cu privire la măsura

reținerii și arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la

data la care se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii măsurii

preventive.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte

reține că inculpații, au fost condamnați în primă instanță la pedepse

consistente cu executare în regim de detenție, astfel încât și din acest punct

de vedere, nu se impune, în acest moment procesual lăsarea în libertate a

inculpaților fără ca în acest mod să fie afectată prezumția de nevinovăție.

Față de considerentele arătate Înalta

Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să

admită recursul parchetului, va casa încheierea recurată și în fond va menține

starea de arest a inculpaților, conform art. 300

2

cu referire la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București împotriva încheierii din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 28424/3/2010.

Casează încheierea atacată și rejudecând:

Menține starea de arest a inculpaților M.I. senior, S.M., M.I.

junior, M.T.M. și R.F.

Onorariile pentru apărarea din oficiu a intimaților

inculpați M.I. senior și M.T.M., în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial pentru apărarea din oficiu a intimatului

inculpat R.F., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2011.