ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2563/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2563/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 august 2012, pronunțată

în Dosarul nr. 2932/2/2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

dispus în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 145

1

C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților M.A. și

M.A.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe toată durata judecării

prezentei cauze. În baza art. 145

1

C. proc. pen. rap. la art. 145

alin. (1

1

) și (1

2

) C. proc. pen., a impus inculpaților

M.A. și M.A.A. ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să respecte

următoarele obligații: să se prezinte la instanțele de judecată, la toate

termenele ce vor fi acordate, atât cu ocazia soluționării fondului cât și în

căile de atac, precum și ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv poliția de domiciliu,

ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea

instanței; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de

arme; să nu se apropie de coinculpații și martorii din dosar și să nu comunice

cu aceștia direct sau indirect.

În temeiul art. 145

1

alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (2

2

) C. proc. pen., a

atras atenția inculpaților M.A. și M.A.A. că, în caz de încălcare cu

rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de

aceștia măsura arestării preventive.

A dispus punerea în

libertate a inculpaților M.A. și M.A.A., dacă nu sunt arestați în altă cauză.

A respins cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.A.

A respins, ca

neîntemeiate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive, formulate de

inculpații M.A. și M.A.A.

A reținut instanța că

la acest moment, în ceea ce privește condiția prev. de art. 143 C. proc. pen.

rap. la art. 68

1

C. proc. pen., se constată că există probe directe

și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au

săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

Instanța a apreciat

însă că, în acest moment procesual, în privința inculpaților M.A. și M.A.A.

rămâne îndeplinită doar condiția prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

referitoare la împrejurarea că aceștia au săvârșit infracțiuni pentru care

legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani.

Potrivit art. 139

alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură

preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

În raport de

prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., conform cărora alegerea măsurii

ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de gradul de pericol social al

infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind

persoana față de care se ia măsura, dar și de scopul măsurilor preventive,

menționat în prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv pentru a

asigura buna desfășurare a procesului penal, nu se poate reține în continuare

că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

A constatat că au

fost audiați, în fața instanței, în condiții de contradictorialitate,

inculpații și cea mai mare parte a martorilor propuși prin rechizitoriu,

respectiv cei ale căror declarații au o deosebită importanță, inclusiv martorul

denunțător și nu mai poate fi invocat riscul influențării procesului de către

inculpații arestați în cauză.

A mai reținut că se

poate vorbi așadar, din acest moment, despre pierderea caracterului rezonabil

al arestării preventive a inculpaților M.A. și M.A.A., aflați în stare de arest

din data de 22 decembrie 2011, durată care trebuie apreciată în concret, în

funcție de circumstanțele specifice ale cauzei (Hotărârea Curții Europene a

Drepturilor Omului McKay c. Regatului Unit), trecerea acestei perioade de timp

putând duce la concluzia minimizării riscului pentru tulburarea ordinii

publice, pe care l-ar prezenta punerea acestora în libertate.

Raportându-se la

aceste principii constant afirmate în jurisprudența instanței europene,

instanța a apreciat că, în intervalul de timp de 8 luni, de la data arestării

preventive a inculpaților, rezonanța negativă a faptelor în rândul publicului

s-a diminuat, iar lăsarea lor în libertate nu ar mai genera o stare de

nesiguranță suficient de însemnată pentru a justifica pertinent menținerea

stării de arest preventiv.

A apreciat că

desfășurarea procesului penal, împrejurarea că a fost audiată, în cauză, marea

majoritate a persoanelor, circumstanțele personale ale fiecărui inculpat,

faptul că ceilalți inculpați din cauză sunt liberi și acest lucru, aparent, nu

a influențat desfășurarea procesului, sunt elemente care au determinat instanța

să constate că nu mai există, în acest moment, un risc în buna desfășurare a

procesului penal, cu referire la caracterul necesar al oricărei măsuri

preventive arătat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., acestea fiind elemente

importante în aprecierea schimbării temeiurilor care au determinat arestarea

inițială. A mai constatat că nu sunt lipsite de relevanță situația familială a

fiecăruia dintre inculpații M.A. și M.A.A., care au familii organizate,

domiciliu stabil, inculpatul M.A. are un copil minor în întreținere, vârsta

inculpatului M.A.A. (de 63 de ani), lipsa antecedentelor penale ale acestora,

educația și buna reputație, aspecte care sunt de natură a circumstanția

pericolul pe care l-ar prezenta punerea în libertate a acestora.

Astfel, a constatat

că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, deci inclusiv cu ocazia verificării legalității și temeiniciei

măsurii arestării preventive, potrivit art. 300

2

C. proc. pen. și a

dispus în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 145

1

C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților M.A. și

M.A.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe toată durata judecării prezentei

cauze, considerând că, prin impunerea obligațiilor specifice și a obligației de

a nu se apropia de ceilalți inculpați și martori din dosar și de a nu comunica

cu aceștia direct sau indirect va fi înlăturată posibilitatea inculpaților de

a-și coordona apărările ori de a influența martorii.

Împotriva încheierii

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

D.N.A. și a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și menținerea măsurii arestării preventive, arătând că subzistă

temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, nici nu s-au schimbat și

totodată că la acest moment procesual pericolul concret este actual și nu s-a

diminuat.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A., este întemeiat pentru

considerentele se vor arăta în continuare:

Prin Rechizitoriul

nr. 77/P/2011, din data de 13 februarie 2012, al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a reținut că,

în calitate de primar al comunei Jilava, inculpatul M.A. a pretins suma de

500.000 euro denunțătorului P.F. (din care a primit până în prezent 50.000

euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor

de serviciu și de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia

Locală de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului

(23 de loturi, în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea

celuilalt (alipite), ce constituie infracțiunea de luare de mită, prev. și ped.

de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a

reținut în sarcina sa că l-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să

încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul P.F., prin

care denunțătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri)

cesionarului (S.O.), contract întocmit și autentificat la data de 28 iulie 2011

(fără vinovăție, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel

împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest

contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea

infracțiunii de luare de mită; fapte acestuia constituie infracțiunea de fals

intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată), prev. și

ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, prin

încheierea acestui contract de cesiune (din 28 iulie 2011), s-au transferat bunurile

menționate (2 terenuri) din patrimoniul denunțătorului în patrimoniul inc.

S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie

instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C.

pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În sarcina

inculpatului M.A.A. s-a reținut că acesta a pretins, direct și indirect (prin

intermediul inc. S.I.), suma de 1.100.000 euro denunțătorului P.F., lăsând să

se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l determina să

întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile

denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și

asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov -

G.R.N., pentru a-l determina să avizeze planul parcelar și să emită cu

rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză; fapta constituie

infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată, prev. și ped. de art.

6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

În plus, l-a

determinat pe inculpatul S.I. să întocmească la notariat un contract de

împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a

împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie

garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și

autentificat la data de 6 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul public P.R.A.),

prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului,

deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta

și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și, totodată, de a

ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul

de mită); acestea constituie infracțiunile de fals intelectual, în forma

participației improprii (instigare mediată) prev. și ped. de art. 31 alin. (2)

C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

și, respectiv, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de

art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap.

la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, s-a

reținut că inculpații M.A. și M.A.A., împreună cu inculpații R.G., S.O. și S.I.

au acționat, unindu-și eforturile, pentru întocmirea planului parcelar,

avizarea acestuia și emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării

terenurilor denunțătorului P.F., în scopul de a obține sume mari de bani cu

titlu de mită de la denunțător, ce constituie infracțiunea de asociere pentru

săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și

alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Faptele

reținute în sarcina inculpaților au fost relevate de următoarele probe:

procesele-verbale de transcriere a comunicațiilor interceptate, înscrisuri -

antecontracte de vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de împrumut pentru

suma de 2.500.000 euro și actul de revocare, contract de cesiune, autentificat

cu nr. x/2011, documente emise de O.C.P.I. Ilfov, declarațiile martorilor P.F.,

S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N., G.E., P.R.A., M.V., M.F., H.L.T.,

T.P., M.F.L., din timpul urmăririi penale, declarațiile coinculpaților S.I., L.

și V., date în fața instanței de judecată, declarațiile martorilor P.F., S.C.,

F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N. și G.E., date în fața instanței de

judecată.

Înalta Curte constată

că încheierea atacată este netemeinică, criticile formulate de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A dovedindu-se a fi întemeiate.

Art. 23 din

Constituție garantează libertatea individuală și siguranța persoanei.

Din dispozițiile art.

23 din Constituție rezultă interesul evident pe care l-a manifestat

constituantul în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării

preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se

integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că

arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că

prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale. Prin

urmare, art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație

juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești,

judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor

reguli generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției să

se deruleze.

Conform dreptului

intern, respectiv dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen., "în

cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare

să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, procedând potrivit art. 160

b

", iar potrivit art.

160

b

C. proc. pen., "(l) În cursul judecății, instanța verifică

periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

(2) Dacă instanța

constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

(3) Când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive.

(4) Încheierea poate

fi atacată cu recurs, prevederile art. 160

a

alin. (2) aplicându-se

în mod corespunzător."

Pe de altă parte,

conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., "Măsura preventivă luată se

înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au

determinat luarea măsuri."

Procedând la

verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luate față

de inculpații M.A. și M.A.A. în conformitate cu dispozițiile legale mai sus

evocate, prima instanță, în mod netemeinic, a apreciat că temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților,

respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin

raportare la art. 143 C. proc. pen., s-au modificat, astfel că a dispus

înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara

fără încuviințarea instanței.

Pornind de la

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

a inculpaților M.A. și M.A.A., se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același

cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile art. 143

C. proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că

inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se constată

că există indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu

respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la

existența unor bănuieli legitime că inculpații au săvârșit faptele pentru care

sunt cercetați.

Astfel, din analiza

coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în

fața instanței de judecată până în prezent, respectiv din procesele-verbale de

transcriere a comunicațiilor interceptate, înscrisuri - antecontracte de

vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de împrumut pentru suma de 2.500.000

euro și actul de revocare, contract de cesiune autentificat cu nr. x/2011,

documente emise de O.C.P.I. Ilfov, declarațiile martorilor P.F., S.C., F.V.M.,

D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N., G.E., P.R.A., M.V., M.F., H.L.T., T.P., M.F.L.,

din timpul urmăririi penale, declarațiile coinculpaților S.I., L. și V., date

în fața instanței de judecată, declarațiile martorilor P.F., S.C., F.V.M.,

D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N. și G.E., date în fața instanței de judecată,

rezultă că inculpatul M.A. a pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F.,

din care a primit până în prezent 50.000 euro, în scopul de a abuza de

prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și de a dispune

întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile

denunțătorului; că l-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să încheie un

contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul P.F., prin care denunțătorul

să îi cedeze drepturile asupra a două imobile cesionarului S.O., contract

întocmit și autentificat sub nr. x la data de 28 iulie 2011, iar prin

încheierea acestui contract de cesiune s-au transferat bunurile menționate,

respectiv două terenuri din patrimoniul denunțătorului în patrimoniul

inculpatului S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora. De

asemenea, inculpatul M.A.A. a pretins suma de 1.100.000 euro denunțătorului

P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l

determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate

terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt, precum și

asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov -

G.R.N., pentru a-l determina să avizeze planul parcelar și să emită cu

rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză; că l-a determinat

pe inculpatul S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu

denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunțător cu

suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile

denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat sub nr. y la data

de 6 iulie 2011, prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare

adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de

a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și,

totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri. Inculpații M.A. și

M.A.A., împreună cu inculpații R.G., S.O. și S.I. au acționat, pentru

întocmirea planului parcelar, avizarea acestuia și emiterea documentelor

cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunțătorului P.F., în scopul de

a obține sume mari de bani cu titlu de mită de la denunțător.

În cauză există,

așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpații au săvârșit faptele ce li se

rețin în sarcină.

În ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care

subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani este îndeplinită, având în vedere că

infracțiunile reținute în sarcina inculpaților ce sunt sancționate cu pedepse

ce depășesc limita arătată, așa cum în mod corect a constatat și Curtea de Apel

București.

Analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ,

în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul concret la

care se referă același art. 148 lit. f) C. proc. pen. este pericolul

particularizat în cauză, în raport de contextul și împrejurările în care s-au

comis infracțiunile, natura acestora și calitatea în care inculpații l-au

săvârșit.

Prin noțiunea de

probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice

element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din același cod.

Pe de altă parte, din

perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie,

termenul și caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază

niciodată in abstracto, ci in concreto, ținând seama de natura și complexitatea

cauzei, comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea

detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal

planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în

concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi

infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra

martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi

tulburată ordinea publică.

Din această

perspectivă, se recunoaște de instanța de contencios european că, prin

gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea unor

infracțiuni, acestea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica

o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. În circumstanțe

excepționale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de

vedere al Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să accepte noțiunea de

tulburare a ordinii publice. Însă, aceste elemente de fapt trebuie să se bazeze

pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura ordinea

publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare

amenințată efectiv, detenția neputând fi menținută în anticiparea unei pedepse

privative de libertate (Cauza Letellier vs. Franța din 1991 și Tomasi vs.

Franța din 27 august 1992).

Or, în raport de

probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpații sunt acuzați

de săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, fiind vorba despre

infracțiuni de corupție - luare de mită, fals intelectual în forma

participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și

asociere pentru săvârșirea de infracțiuni - M.A. și trafic de influență, fals

intelectual în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de

spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni - M.A.A.

Evaluând pericolul

concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a

inculpaților, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele reale

de comitere a faptelor - perioada de timp în care se reține că și-ar fi

desfășurat activitatea, amploarea operațiunilor privind faptele de corupție

exercitate de inculpați, numărul mare de persoane implicate, calitatea

persoanelor implicate și calitatea inculpaților, fapt care sporește gradul de

pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților; modalitatea de

comitere și amploarea pe care au luat-o astfel de operațiuni, existând o

percepție la nivelul opiniei publice în sensul că ar crea în rândul colectivității

un sentiment de insecuritate, de pericol și de nesiguranță specific pericolului

pentru ordinea publică și nu în ultimul rând, circumstanțele personale ale

inculpaților, respectiv calitatea acestora. Proporționalitatea măsurii se

raportează la gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații,

relevată de sumele mari de bani și calitatea persoanelor.

În plus, dat fiind

faptul că inculpații sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor, motivarea

existenței pericolului pentru ordinea publică prin punerea lor în libertate în

contextul infracțiunilor de corupție, lăsarea în libertate a inculpaților care

săvârșesc astfel de fapte prezintă pericol public concret pentru ordinea

publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna

desfășurare a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o

ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea

făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Măsura arestării

preventive a fost luată față de inculpați și menținută timp de aproximativ 8

luni, apoi, în contextul diminuării în timp a pericolului concret pentru

ordinea publică, a fost individualizată sub forma înlocuirii acesteia cu măsura

obligării de a nu părăsi țara, însă prin prisma dispozițiilor art. 136 alin.

(2) C. proc. pen., această măsură nu asigură scopul măsurii preventive.

Astfel, în ceea ce

privește termenul de 8 luni de la momentul arestării, având în vedere

complexitatea cauzei și natura infracțiunilor săvârșite, Înalta Curte apreciază

că termenul rezonabil în accepțiunea jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului nu a fost depășit și se impune menținerea măsurii arestării

preventive a inculpaților, având în vedere faptul că ar exista un risc real

dacă inculpații ar fi puși în libertate având în vedere complexitatea cauzei.

La stabilirea

pericolului social al faptelor săvârșite de inculpații M.A.A. și M.A., se ține

seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța

valorilor puse în pericol, activitatea infracțională în care au fost implicați

inculpații, constatându-se că durata măsurii arestării preventive, respectiv de

la data de 22 decembrie 2011 până în prezent, nu depășește limitele unui termen

rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva Încheierii din data de 8 august 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012, privind pe

inculpații M.A.A. și M.A.

Va casa, în parte,

încheierea atacată și, rejudecând, va menține măsura arestării preventive a

inculpaților M.A.A. și M.A.

În baza art. 192

alin. (6) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a

intimaților-inculpați până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 25

RON, pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva

Încheierii din data de 8 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012, privind pe inculpații M.A.A. și

M.A.

Casează, în parte,

încheierea atacată și, rejudecând:

Menține măsura

arestării preventive a inculpaților M.A.A. și M.A.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a intimaților-inculpați până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de câte 25 RON, pentru fiecare, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 august 2012.

Procesat

de GGC - AZ