ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2563/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 8 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 145 1 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților M.A. și M.A.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe toată durata judecării prezentei cauze. În baza art. 145 1 C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1 1 ) și (1 2 ) C. proc. pen., a impus inculpaților M.A. și M.A.A.

ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanțele de judecată, la toate termenele ce vor fi acordate, atât cu ocazia soluționării fondului cât și în căile de atac, precum și ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv poliția de domiciliu, ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de coinculpații și martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect. În temeiul art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (2 2 ) C. proc.

pen., a atras atenția inculpaților M.A. și M.A.A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive. A dispus punerea în libertate a inculpaților M.A. și M.A.A., dacă nu sunt arestați în altă cauză. A respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.A. A respins, ca neîntemeiate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive, formulate de inculpații M.A. și M.A.A. A reținut instanța că la acest moment, în ceea ce privește condiția prev. de art. 143 C. proc. pen. rap. la art. 68 1 C. proc. pen., se constată că există probe directe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

Instanța a apreciat însă că, în acest moment procesual, în privința inculpaților M.A. și M.A.A. rămâne îndeplinită doar condiția prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., referitoare la împrejurarea că aceștia au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. În raport de prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., conform cărora alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura, dar și de scopul măsurilor preventive, menționat în prevederile art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., respectiv pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, nu se poate reține în continuare că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. A constatat că au fost audiați, în fața instanței, în condiții de contradictorialitate, inculpații și cea mai mare parte a martorilor propuși prin rechizitoriu, respectiv cei ale căror declarații au o deosebită importanță, inclusiv martorul denunțător și nu mai poate fi invocat riscul influențării procesului de către inculpații arestați în cauză. A mai reținut că se poate vorbi așadar, din acest moment, despre pierderea caracterului rezonabil al arestării preventive a inculpaților M.A.

și M.A.A., aflați în stare de arest din data de 22 decembrie 2011, durată care trebuie apreciată în concret, în funcție de circumstanțele specifice ale cauzei (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului McKay c. Regatului Unit), trecerea acestei perioade de timp putând duce la concluzia minimizării riscului pentru tulburarea ordinii publice, pe care l-ar prezenta punerea acestora în libertate. Raportându-se la aceste principii constant afirmate în jurisprudența instanței europene, instanța a apreciat că, în intervalul de timp de 8 luni, de la data arestării preventive a inculpaților, rezonanța negativă a faptelor în rândul publicului s-a diminuat, iar lăsarea lor în libertate nu ar mai genera o stare de nesiguranță suficient de însemnată pentru a justifica pertinent menținerea stării de arest preventiv.

A apreciat că desfășurarea procesului penal, împrejurarea că a fost audiată, în cauză, marea majoritate a persoanelor, circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, faptul că ceilalți inculpați din cauză sunt liberi și acest lucru, aparent, nu a influențat desfășurarea procesului, sunt elemente care au determinat instanța să constate că nu mai există, în acest moment, un risc în buna desfășurare a procesului penal, cu referire la caracterul necesar al oricărei măsuri preventive arătat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., acestea fiind elemente importante în aprecierea schimbării temeiurilor care au determinat arestarea inițială. A mai constatat că nu sunt lipsite de relevanță situația familială a fiecăruia dintre inculpații M.A.

și M.A.A., care au familii organizate, domiciliu stabil, inculpatul M.A. are un copil minor în întreținere, vârsta inculpatului M.A.A. (de 63 de ani), lipsa antecedentelor penale ale acestora, educația și buna reputație, aspecte care sunt de natură a circumstanția pericolul pe care l-ar prezenta punerea în libertate a acestora. Astfel, a constatat că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, deci inclusiv cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, potrivit art. 300 2 C. proc. pen. și a dispus în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 145 1 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților M.A.

și M.A.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe toată durata judecării prezentei cauze, considerând că, prin impunerea obligațiilor specifice și a obligației de a nu se apropia de ceilalți inculpați și martori din dosar și de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect va fi înlăturată posibilitatea inculpaților de a-și coordona apărările ori de a influența martorii. Împotriva încheierii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. și a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și menținerea măsurii arestării preventive, arătând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, nici nu s-au schimbat și totodată că la acest moment procesual pericolul concret este actual și nu s-a diminuat.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A., este întemeiat pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin Rechizitoriul nr. 77/P/2011, din data de 13 februarie 2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a reținut că, în calitate de primar al comunei Jilava, inculpatul M.A. a pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F.

(din care a primit până în prezent 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de loturi, în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), ce constituie infracțiunea de luare de mită, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a reținut în sarcina sa că l-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul P.F., prin care denunțătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit și autentificat la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăție, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită; fapte acestuia constituie infracțiunea de fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen.

rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune (din 28 iulie 2011), s-au transferat bunurile menționate (2 terenuri) din patrimoniul denunțătorului în patrimoniul inc. S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000. În sarcina inculpatului M.A.A. s-a reținut că acesta a pretins, direct și indirect (prin intermediul inc. S.I.), suma de 1.100.000 euro denunțătorului P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A.

pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov - G.R.N., pentru a-l determina să avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză; fapta constituie infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În plus, l-a determinat pe inculpatul S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I.

l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat la data de 6 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și, totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită); acestea constituie infracțiunile de fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată) prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen.

rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000. De asemenea, s-a reținut că inculpații M.A. și M.A.A., împreună cu inculpații R.G., S.O. și S.I. au acționat, unindu-și eforturile, pentru întocmirea planului parcelar, avizarea acestuia și emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunțătorului P.F., în scopul de a obține sume mari de bani cu titlu de mită de la denunțător, ce constituie infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prev. și ped.

de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Faptele reținute în sarcina inculpaților au fost relevate de următoarele probe: procesele-verbale de transcriere a comunicațiilor interceptate, înscrisuri - antecontracte de vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro și actul de revocare, contract de cesiune, autentificat cu nr. x/2011, documente emise de O.C.P.I. Ilfov, declarațiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N., G.E., P.R.A., M.V., M.F., H.L.T., T.P., M.F.L., din timpul urmăririi penale, declarațiile coinculpaților S.I., L. și V., date în fața instanței de judecată, declarațiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N.

și G.E., date în fața instanței de judecată. Înalta Curte constată că încheierea atacată este netemeinică, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A dovedindu-se a fi întemeiate. Art. 23 din Constituție garantează libertatea individuală și siguranța persoanei. Din dispozițiile art. 23 din Constituție rezultă interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale.

Prin urmare, art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze. Conform dreptului intern, respectiv dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., "în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b ", iar potrivit art. 160 b C. proc. pen., "(l) În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

(2) Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. (3) Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. (4) Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160 a alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător." Pe de altă parte, conform art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., "Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsuri." Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luate față de inculpații M.A. și M.A.A. în conformitate cu dispozițiile legale mai sus evocate, prima instanță, în mod netemeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la art. 143 C. proc. pen., s-au modificat, astfel că a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.

Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților M.A. și M.A.A., se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului. Condițiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se constată că există indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la existența unor bănuieli legitime că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați. Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în prezent, respectiv din procesele-verbale de transcriere a comunicațiilor interceptate, înscrisuri - antecontracte de vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro și actul de revocare, contract de cesiune autentificat cu nr. x/2011, documente emise de O.C.P.I.

Ilfov, declarațiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N., G.E., P.R.A., M.V., M.F., H.L.T., T.P., M.F.L., din timpul urmăririi penale, declarațiile coinculpaților S.I., L. și V., date în fața instanței de judecată, declarațiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N. și G.E., date în fața instanței de judecată, rezultă că inculpatul M.A.

a pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F., din care a primit până în prezent 50.000 euro, în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și de a dispune întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului; că l-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul P.F., prin care denunțătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile cesionarului S.O., contract întocmit și autentificat sub nr. x la data de 28 iulie 2011, iar prin încheierea acestui contract de cesiune s-au transferat bunurile menționate, respectiv două terenuri din patrimoniul denunțătorului în patrimoniul inculpatului S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora.

De asemenea, inculpatul M.A.A. a pretins suma de 1.100.000 euro denunțătorului P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt, precum și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov - G.R.N., pentru a-l determina să avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză; că l-a determinat pe inculpatul S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I.

l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat sub nr. y la data de 6 iulie 2011, prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și, totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri. Inculpații M.A. și M.A.A., împreună cu inculpații R.G., S.O. și S.I. au acționat, pentru întocmirea planului parcelar, avizarea acestuia și emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunțătorului P.F., în scopul de a obține sume mari de bani cu titlu de mită de la denunțător.

În cauză există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpații au săvârșit faptele ce li se rețin în sarcină. În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților ce sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată, așa cum în mod corect a constatat și Curtea de Apel București.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret la care se referă același art. 148 lit. f) C. proc. pen. este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul și împrejurările în care s-au comis infracțiunile, natura acestora și calitatea în care inculpații l-au săvârșit. Prin noțiunea de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din același cod.

Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, termenul și caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ținând seama de natura și complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din această perspectivă, se recunoaște de instanța de contencios european că, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea unor infracțiuni, acestea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. În circumstanțe excepționale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de vedere al Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să accepte noțiunea de tulburare a ordinii publice.

Însă, aceste elemente de fapt trebuie să se bazeze pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare amenințată efectiv, detenția neputând fi menținută în anticiparea unei pedepse privative de libertate (Cauza Letellier vs. Franța din 1991 și Tomasi vs. Franța din 27 august 1992). Or, în raport de probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpații sunt acuzați de săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, fiind vorba despre infracțiuni de corupție - luare de mită, fals intelectual în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni - M.A.

și trafic de influență, fals intelectual în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni - M.A.A.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele reale de comitere a faptelor - perioada de timp în care se reține că și-ar fi desfășurat activitatea, amploarea operațiunilor privind faptele de corupție exercitate de inculpați, numărul mare de persoane implicate, calitatea persoanelor implicate și calitatea inculpaților, fapt care sporește gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților; modalitatea de comitere și amploarea pe care au luat-o astfel de operațiuni, existând o percepție la nivelul opiniei publice în sensul că ar crea în rândul colectivității un sentiment de insecuritate, de pericol și de nesiguranță specific pericolului pentru ordinea publică și nu în ultimul rând, circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv calitatea acestora.

Proporționalitatea măsurii se raportează la gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, relevată de sumele mari de bani și calitatea persoanelor. În plus, dat fiind faptul că inculpații sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor, motivarea existenței pericolului pentru ordinea publică prin punerea lor în libertate în contextul infracțiunilor de corupție, lăsarea în libertate a inculpaților care săvârșesc astfel de fapte prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Măsura arestării preventive a fost luată față de inculpați și menținută timp de aproximativ 8 luni, apoi, în contextul diminuării în timp a pericolului concret pentru ordinea publică, a fost individualizată sub forma înlocuirii acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara, însă prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., această măsură nu asigură scopul măsurii preventive. Astfel, în ceea ce privește termenul de 8 luni de la momentul arestării, având în vedere complexitatea cauzei și natura infracțiunilor săvârșite, Înalta Curte apreciază că termenul rezonabil în accepțiunea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu a fost depășit și se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, având în vedere faptul că ar exista un risc real dacă inculpații ar fi puși în libertate având în vedere complexitatea cauzei.

La stabilirea pericolului social al faptelor săvârșite de inculpații M.A.A. și M.A., se ține seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța valorilor puse în pericol, activitatea infracțională în care au fost implicați inculpații, constatându-se că durata măsurii arestării preventive, respectiv de la data de 22 decembrie 2011 până în prezent, nu depășește limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei. În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Încheierii din data de 8 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012, privind pe inculpații M.A.A.

și M.A. Va casa, în parte, încheierea atacată și, rejudecând, va menține măsura arestării preventive a inculpaților M.A.A. și M.A. În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaților-inculpați până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 25 RON, pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Încheierii din data de 8 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012, privind pe inculpații M.A.A. și M.A. Casează, în parte, încheierea atacată și, rejudecând: Menține măsura arestării preventive a inculpaților M.A.A. și M.A. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaților-inculpați până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 25 RON, pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 august 2012. Procesat de GGC - AZ