ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 08 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 7667/2/2012* (3355/2012) Curtea de Apel București, secția ll-a penală, în baza art. 149 1 alin. (12) rap. la art. 146 alin. (11 1 ) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. privind arestarea preventivă a inculpaților F.E., B.S.F. și C.M.A. A dispus luarea față de inculpații F.E., B.S.F. și C.M.A. a măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile. În baza art. 145 1 rap. la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc.

pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; b) să se prezinte la organul de supraveghere corespunzător localității de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemați; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art. 145 1 rap. la art. 145 alin. (1 2 ) lit. c) C. proc. pen., a impus inculpaților ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara să respecte următoarea obligație: să nu se apropie de martori și coinculpați și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

În baza art. 145 1 rap. la art. 145 alin. (2 2 ) C. proc. pen., a atras atenția inculpaților asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu al inculpatului F.E. în cuantum de 25 RON s-a avansat din fondul MJ. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: Prin încheierea nr. 3370 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din 12 octombrie 2012 a Curții de Apel, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7667/2/2012, s-a casat încheierea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În cuprinsul considerentelor, instanța supremă a constatat că încheierea nu este motivată. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06 noiembrie 2012. Deliberând asupra propunerii privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpaților F.E., B.S.F., A.L. și C.M.A., judecătorul a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 12 octombrie 2012, Parchetul de pe iângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpaților F.E., B.S.F. și C.M.A., pe o durată de 29 de zile, de la data de 12 octombrie 2012 până la data de 09 noiembrie 2012, respectiv a inculpatului A.L.

pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare. În susținerea propunerii, s-a arătat că, prin rezoluția nr. 472/P/2010 din data de 04 septembrie 2012, ora 12.00 a fost dispusă începerea urmăririi penale împotriva învinuiților F.E., executor judecătoresc în cadrul Biroul Executorului Judecătoresc "F.E.", din mun. Pitești, jud. Argeș, B.S.F., fără ocupație, fost director executiv la SC U.S.G. SA, A.L., avocat în cadrul Baroului Teleorman și C.M.A., avocat în cadrul Baroului Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de înșelăciune faptă prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni faptă prev. și ped.

de art. 323 C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în plus, față de înv. A.L. fiind începută urmărirea penală și pentru o altă faptă prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., precum și pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 (Republicată). Prin ordonanța nr. 472/P/2012 din data de 10 octombrie 2012, ora 14.00 s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la întreaga activitate infracțională și începerea urmăririi penale împotriva învinuiților A.L., B.S.F., F.E. și C.M.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap.

la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., întrucât, în perioada 2010 - 2012, în baza unui plan bine stabilit și având roluri determinate, au încercat, prin manopere dolosive, să obțină suma de 24.400.000 RON (5.673.626,94 euro la un curs Băncii Naționale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07 decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanță) de la Banca I. și Banca C.E. în cadrul procedurii executării silite pornite în Dosarul nr. 1136/2010 al BEJ F.E., pentru o creanță de 11,15 RON (2,62 euro la cursul Băncii Naționale a României din data de 27 iulie 2010). Paguba nu a fost cauzată urmare a opoziției funcționarilor bancari. Prin ordonanța nr. 472/P/2012 din data de 11 octombrie 2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații A.L., B.S.F., C.M.An.

și F.E. pentru faptele prevăzute mai sus. În fapt, s-a reținut că, în cursul anului 2010, inculpații A.L., C.M.A., F.E. și B.S.F., au constituit o asociere infracțională care a urmărit în baza unui plan bine stabilit și cu roluri determinate pentru fiecare participant, inducerea în eroare a funcționarilor Băncii I. - Agenția Pitești, Banca C.E. Dublin - Aenția Sibiu și Banca C.E. Dublin - Sucursala București, în scopul obținerii, pe nedrept, a sumei de 24.400.000 RON, în cadrul unei proceduri de executare silită pornită pentru suma de 11,15 RON. Inculpatul B.S.F. a ocupat funcția de director executiv la SC U.S.G. SA (devenită SC U.S.G. – C.C.G. SA, societate pe acțiuni cu actionariat majoritar polonez din a doua jumătate a anului 2006), din anul 2006 până în data de 26 aprilie 2007, când, prin decizia nr. 2 a Consiliului de Administrație al SC U.S.G.-C.C.G.

SA, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, cu consecința încetării oricărui raport de muncă cu societatea comercială respectivă. După desfacerea contractului de muncă, inc. B.S.F. a contestat decizia nr. 2 din data de 26 aprilie 2007 la Tribunalul Vâlcea (secția civilă - conficte de muncă și asigurări sociale Dosar nr. 2177/90/2007), fiind respinsă de către această instanță prin sentința civilă nr. 920 din 02 noiembrie 2007 și admisă de către Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 96/R-CM din 02 februarie 2008 în Dosar nr. 2177/90/2007, care a decis anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și plata drepturilor salariale până la integrarea efectivă.

În acest context, au fost inițiate mai multe procese civile fie de către inculpații B.S.F., C.M.A. și A.L., fie de către SC U.S.G. – C.C.G. SA rezultând printre altele, titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr. 3258 din 28 mai 2008 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1518/R din 02 decembrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, și sentința civilă nr. 437 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Vâlcea pronunțată în Dosarul nr. 316/90/2009. În același context, a fost emisă sentința civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 prin care Judecătoria Pitești a respins cererea formulată de către B.S.F. prin care a cerut indisponibilizarea sumei de 2.036.979,09 RON (stabilită prin procesul verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită în Dosarul nr. 1044/2009 al B.E.J.

F.E.) din conturile SC U.S.G.-C.C.G. SA, ca rămasă fără obiect, întrucât suma respectivă fusese plătită și a obligat Banca C.E. Dublin și Banca I. Amsterdam, în calitate de terți popriți la plata sumei 11,15 RON. Inculpatul C.M.A. a înființat SC I.B.A. SRL, al cărei asociat unic era C.M.A. Prin actul de constituire a societății s-a stabilit ca societatea să fie administrată inițial de martora M.M., iar din data de 17 septembrie 2010 a fost numit administrator B.G.C. cunoștință mai veche a inc. C.M.A., în cadrul societății însă, rolul de administrator de fapt, l-a avut inc. C.M.A. Obiectul principal de activitate al acestei societăți comerciale a fost ,,activități de consultanță pentru afaceri și management" cod CAEN 7022. Nici obiectul principal de activitate și nici obiectele secundare de activitate ale acestei societăți comerciale nu corespund serviciilor care se impun a fi prestate pe parcursul unei executări silite.

Astfel, ca obiecte secundare de activitate, societatea a avut, printre altele: activități de servicii anexe silviculturii - cod CAEN 0240, prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor - cod CAEN 1020, fabricarea sucurilor de legume și fructe - cod CAEN 1032, fabricarea berii - cod CAEN 1105, ș.a. Această societate comercială a avut o singură activitate comercială, care face obiectul dosarului cu nr. de mai sus, după care a fost radiată urmare a hotărârii asociatului unic din data de 21 decembrie 2010. La data de 27 iulie 2010, inc. B.S.F., în baza înțelegerii de mai înainte stabilite, a formulat o cerere la BEJ F.E. prin care a solicitat „încuviințarea executării silite pentru recuperarea debitului în sumă de 11,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, actualizat conform dispozițiilor art. 371 2 alin. (3) C. proc.

civ., plus cheltuielile ce se vor determina în faza executării silite (...), astfel cum rezultă din titlul executoriu, sentința civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă, în Dosarul nr. 15.806/280/2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare", sentință pe care o depune la dosar alături de dovezile de achitare a taxei de timbru - 10 RON și timbru judiciar - 0,15 RON. Astfel, s-a constituit la BEJ F.E. Pitești dosarul de executare nr. 1136/2010. La data de 29 iulie 2010 BEJ F.E. a solicitat Judecătoriei Pitești încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosarul cu nr. 15.806/280/2009, cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. 15.223/280/2010.

Prin încheierea din data de 13 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 15.223/280/2010 s-a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosarul nr. 15.806/280/2009. Din acest moment inculpatului F.E. îi revenea obligația, potrivit dispozițiilor art. 373 1 alin. (3) C. proc. civ. de a depune câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia la dosarul de executare nr. 15.223/280/2010, pentru a fi supus controlului instanței de executare. Această obligație a executorului judecătoresc este prevăzută și în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, art. 50 alin. (1) „un exemplar al proceselor-verbale întocmite rămâne la executor, iar celelalte exemplare se comunică instanței de executare (...)". Inculpatul F.E.

nu și-a îndeplinit această obligație tocmai pentru a sustrage controlului instanței de executare verificarea legalității actelor care au fost îndeplinite în cursul executării, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar. Astfel, după ce s-au asigurat că au cadrul legal peste care să-și suprapună activitățile infracționale, și anume momentul încuviințării executării de către instanță, inculpații au încheiat între ei o serie de contracte, au emis facturi fiscale și au eliberat chitanțe pentru sume care în total la dosarul de executare se ridică la suma de 24.400.000 RON, echivalentul sumei de 5.673.626,94 euro la un curs Băncii Naționale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07 decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanță.

La data de 15 septembrie 2010 inc. B.S.F. a încheiat două contracte de asistentă juridică cu cabinetul de avocatură A.L., și anume contractul nr. XX din 15 septembrie 2010 (o filă) și contratul nr. YY din 15 septembrie 2010 (o filă). Obiectul contractului nr. XX din 15 septembrie 2010 îl reprezintă „consultanță, asistență și reprezentare creditor la BEJ F.E. Pitești în dosar de executare nr. 1136/2010 validare poprire vs. Banca C. Onorariul prevăzut în contract este de 6.000.000 RON. Obiectul contractului nr. YY din 15 septembrie 2010 îl reprezintă „consultații, asistență și reprezentare creditor la BEJ F.E. Pitești în dosar de executare nr. 1136/2010 validare poprire vs. Banca I. Onorariul prevăzut în contract este de 6.000.000 RON.

În baza acestor două contracte, 5 zile mai târziu, în data de 20 septembrie 2010, inc. A.L. a emis în numele Cabinetului de avocat „L.A." două facturi către B.S.F., nr. JJ din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. XX, respectiv nr. KK din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. YY, ambele pentru sumele prevăzute în contracte. Tot în data de 20 septembrie 2010, inc. B.S.F., a încheiat două contracte de prestări servicii cu SC I.B.A. SRL, nr. ZZ din 20 septembrie 2010, respectiv nr. WW din 20 septembrie 2010, privind recuperarea aceleiași creanțe, deși B.S.F. încheiase anterior contracte de asistență juridică pentru recuperarea creanței în cuantum de 11,15 RON cu inc. A.L. Contractul nr. ZZ din 20 septembrie 2010 are ca obiect, printre altele, oferirea de consultanță managerială și de afaceri beneficiarului B.S.F., în ceea ce privește recuperarea creanței de la banca creditoare C.E.

Dublin, iar următoarele obligații stabilite în contract se referă la verificarea situației financiare a băncii, identificarea de litigii ale băncii, identificarea de bunuri mobile, etc. Contractul nr. WW din 20 septembrie 2010 are ca obiect, printre altele, oferirea de consultanță managerială și de afaceri beneficiarului B.S.F. și se referă la recuperarea creanței de la banca creditoare Banca I. În ceea ce privește obligațiile contractuale ale societății comerciale I.B.A.

SRL, care urmau a fi prestate în baza contractelor nr. ZZ și nr. WW, executorul judecătoresc avea sarcina și posibilitatea de a le întreprinde nestingherit, în baza normelor legale de organizare a profesiei, reprezentând în mare parte obligații ale executorului sau obligații din care rezultă indirect finalitatea urmărită de inculpați prin procedura executării silite, cum ar fi: identificarea tuturor bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea celor două bănci, identificarea plasamentului fizic al tuturor bunurilor mobile și imobile ale băncilor la nivel național și internațional, precum și a titlurilor de valoare deținute de bănci, etc. Ambele contracte sunt semnate din partea SC I.B.A.

SRL de către martorul B.G.C., administratorul societății în acel moment, însă acesta declară că respectivele contracte i-au fost aduse de către inc. C.M. deja completate și nu știe ce a semnat. Martorul declară că a acceptat să fie administrator al SC I.B.A. SRL și să semneze cele două contracte la solicitarea lui C.M. cu care se cunoștea de mai multă vreme, fiind prieteni. Martorul mai declară că ștampila și toate actele societății s-au aflat la prietenul său, iar cele două contracte sunt singurele înscrisuri pe care Ie-a semnat pentru această societate. Potrivit clauzelor celor două contracte, obligațiile beneficiarului constau în plata sumei de 6.000.000 RON pentru fiecare contract. În aceeași zi, SC I.B.A.

SRL a emis două facturi către beneficiarul B.S.F., și anume TT din 20 septembrie 2010 în baza contractului nr. ZZ din 20 septembrie 2010 și factura nr. QQ din 20 septembrie 2010, ambele în valoare de 6.000.000 RON fiecare. Deși facturile sunt emise în aceeași zi în care au fost încheiate contractele de prestări servicii, de data aceasta facturile nu mai sunt semnate de către administratorul societății, martorul B.G., ci în dreptul numelui său apare o semnătură indescifrabilă. În data de 21 septembrie 2010, se încheie contractul de asistență juridică din 21 septembrie 2010 între Cabinet avocat A.L. și SC I.B.A. SRL al cărui obiect constă în „consultanță, asistență juridică și reprezentare pentru punerea în executare a contractelor de prestări servicii nr. ZZ și WW din 20 septembrie 2010 pentru clientul SC I.B.A.

SRL". Onorariul prevăzut în contract este stabilit tot la suma de 12.000.000 RON. Contractul este semnat de inc. A.L., însă în dreptul mențiunii „Client, prin administrator B.G." apare o semnătură indescifrabilă pe care martorul nu o recunoaște. Astfel, în acest moment, avocatul A.L. „acorda consultanță juridică" atât inc. B.S., cât și societății angajate de B.S. să îi acorde consultantă pentru recuperarea creanței, SC I.B.A. SRL. La data de 21 septembrie 2010 inc. A.L. a emis chitanța din 21 septembrie 2010 în care atestă că a primit de la B.S.F. suma de 6.000.000 RON cu titlu „onorariu avocat conform facturii nr. JJ din 20 septembrie 2010". La data de 22 septembrie 2010 inc. A.L. a emis chitanța din 22 septembrie 2010 în care atestă că a primit de la B.S.F.

suma de 6.000.000 RON cu titlu „onorariu avocat conform facturii nr. KK din 20 septembrie 2010". La data de 22 septembrie 2010 inc. B.S.F. a introdus o cerere la dosarul de executare prin care solicită „executarea silită prin poprire pentru recuperarea debitului menționat în cuprinsul titlului executoriu, sentința civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 15.806/280/2009 al Judecătoriei Pitești, rămasă definitivă și irevocabilă, cât și cheltuielile efectuate în faza de executare silită". În cuprinsul cererii nu se precizează care sunt înscrisurile invocate cu titlu de cheltuieli de executare. A doua zi, pe data de 23 septembrie 2010, executorul judecătoresc F.E.

a întocmit un înscris intitulat „Proces-verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită" în care stabilește că „debitul și cheltuielile ocazionate cu executarea silită sunt următoarele, după cum urmează:- taxă timbru - 10.00 RON; - timbru judiciar - 0.15 RON; - onorariu executor - 74,40 RON - TVA inclus; - cheltuieli conforma art. 371 7 C. proc. civ. - Ordin nr. 2550 din 14 noiembrie 2006, publicat în M Of. Partea I nr. 936/20.11.2006 și Hotărârea nr. 2/2007 din 17 februarie 2007 publicată în M. Of. Partea I nr. 164/07.03.2007 - 372 RON TVA inclus; - onorariu avocat - 10.000 RON; (subl. noastră), - cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite conform factură nr. TT din 20 septembrie 2010 în sumă de 6.000.000 RON și factură QQ din 20 septembrie 2010 - în sumă de 6.000.000 RON; - debit conform titlurilor executorii - 11,15 RON.

Total general 12.010.467,70 RON". Procesul-verbal menționat mai sus nu este comunicat la dosarul de executare de către executor, astfel cum îi revenea obligația, tocmai pentru a nu supune controlului instanței legalitatea întocmirii respectivului proces-verbal. În aceeași zi, 23 septembrie 2010, inc. F.E. a emis ordonanțe de poprire către Banca Națională a României cu sediul în București și Pitești prin care dispune „înființarea popririi pe veniturile, conturile, sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitoarelor Băncii I., cu sediul în Pitești, jud. Argeș, Băncii C.E. Dublin - Agenția Sibiu, cu sediul în Sibiu, str. E.C., jud. Sibiu, Băncii C.E.

Dublin - Sucursala București, cu sediul în București, B-dul l.H., de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, până la concurența sumei de 12.010.467,70 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu și cheltuieli BEJ F.E.". Prin adresa din 5133 din 27 septembrie 2010 Banca Națională a României - Direcția Juridică a comunicat BEJ F.E. faptul că, având în vedere valoarea creanței de doar 11,15 RON, cheltuielile de executare stabilite în procesul-verbal din data de 23 septembrie 2010 apar ca fiind rezultatul unei erori și solicită reanalizarea dosarului, precum și comunicarea cuantumului creanței pentru fiecare bancă debitoare în parte.

Reacția executorului judecătoresc nu s-a lăsat așteptată și, la data de 29 septembrie 2010, a înaintat o adresă Băncii Naționale a României în care a precizat că în ceea ce privește Ordonanța de poprire nr. 1136/2010 pentru suma de 12.010.467,70 RON „nu este vorba despre o eroare în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare". A precizat, de asemenea, că executorul judecătoresc a respectat prevederile legale în materie și insistă ca Banca Națională să înființeze popirea asupra sumelor terților popriți. În data de 29 septembrie 2010, inc. F.E. a emis pentru prima dată somații către băncile debitoare, C. și I. în vederea plății întregii sume de 12.010.467,70 RON. În data de 30 septembrie 2010 s-a încheiat un contract de cesiune de creanță între SC I.B.A.

SRL în calitate de cedent, B.S.F., în calitate de debitor cedat și Cabinet individual de avocatură A.L., în calitate de cesionar prin care se stinge datoria înv. B.S. către SC I.B.A. SRL și a SC I.B.A. SRL către inc. A.L. Întrucât inc. F.E. nu a reușit să obțină suma de bani prin poprirea sumelor depuse de cele două bănci în conturile Băncii Naționale, inculpații și-au îndreptat atenția asupra agenției din Pitești a Băncii I. Astfel, inc. F.E. s-a deplasat în mod repetat la sediul Băncii I. Agenția Pitești, și anume, în datele de 30 noiembrie 2010, 04 octombrie 2010, 02 decembrie 2010 și 07 decembrie 2010, unde, invocând procedura executării silite, în prezența organelor de poliție, cărora Ie-a solicitat sprijin, sub pretextul „realizării actului de justiție și restabilirii ordinii de drept", a cerut reprezentanților băncii plata sumei de 12.010.467,70 RON.

Ca și în data de 04 octombrie 2010, cu ocazia uneia dintre deplasări a executorului la această agenție, reprezentanții legali ai Băncii I. Agenția Pitești au comunicat că executarea silită fusese suspendată încă din data de 29 septembrie 2010, conform certificatului de grefă emis la data de 01 octombrie 2010 de către Judecătoria sector 3 București în Dosarul nr. 34.693/301/2010 și în privința sumei au făcut dovada unei plăți de 23,33 RON în contul BEJ F.E., reprezentând suma de 11,15 RON, debit actualizat, 10 RON taxa de timbru, 1,2 RON onorariu maximal pentru executorul judecătoresc, în plus motivând că nu au mandat pentru o asemenea plată. Inc. C.M.A. a fost prezent la toate deplasările executorului stăruind la executarea Băncii I. Pitești, iar B.S.F.

în datele de 30 noiembrie 2010 și 02 decembrie 2010 insistând pentru obținerea banilor, toate acestea cu invocarea dispozițiilor legale în materia executării silite. Inc. A.L. a fost prezent în data de 02 decembrie 2010, dată la care, două persoane, cu un flex și unelte de lăcătușărie, chemate de inc. B.S.F., la îndemnul învinuiților au spart două uși, din zona de birouri a agenției, creând cale liberă executorului până la biroul directorului băncii, în vederea ducerii la îndeplinire a scopului urmărit. Tot în aceeași zi, 02 decembrie 2010, inc. F.E. a solicitat unuia dintre cei doi indivizi, și anume martorul S.l.C., să spargă ușa casieriei băncii, însă acesta a manifestat reticență când i s-a cerut autorizația de către reprezentanții unității bancare.

Totodată, inc. F.E. a aplicat sigilii pe casierie și pe 18 sertare de mobilier, sigilii ridicate în data de 23 decembrie 2010, în urma încheierii dată de Judecătoria Pitești în Dosarul nr. 25.690/280/2010, prin care a fost admisă cererea de ridicare a sigiliilor formulată de Banca I. - Sucursala București. Din studierea dosarului de executare nr. 1136/2010, s-a constatat faptul că inculpații au depus la dosar următoarele documente contabile cu titlu de cheltuieli ocazionate de executarea creanței: - factura fiscală nr. TT din 20 septembrie 2010 emisă de SC I.B.A. SRL către B.S.F. în baza contractului de prestări servicii nr. ZZ din 20 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON; - factura fiscală nr. QQ din 20 septembrie 2010 emisă de SC I.B.A.

SRL către B.S.F. în baza contractului de prestări servicii nr. WW din 20 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON; -factura nr. JJ din 20 septembrie 2010 emisă de Cab. Avocat L.A. către B.S.F. în baza contractului nr. XX din 15 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON; - factura nr. KK din 20 septembrie 2010 emisă de Cab. Avocat L.A. către B.S.F. în baza contractului nr. YY din 15 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;- chitanța din 26 noiembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract 926/2010; - chitanța din 02 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc.

B.S.F., cu titlu de onorariu avocat contract 927/2010; - chitanța din 03 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract nr. 928/2010; - chitanța din 07 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract nr. 931/2010; - chitanța din 21 septembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 6.000.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, conform factura JJ din 20 septembrie 2010; - chitanța din 22 septembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 6.000.000 RON de la inc. B.S.F.

cu titlu de onorariu avocat, conform factura KK din 20 septembrie 2010. În total, a rezultat faptul că la dosar sunt depuse acte din care rezultă plata, în cazul chitanței, ori angajamentul de plată, în cazul facturii, pentru suma de 24.400.000 RON. Opoziția funcționarilor bancari, atât din cadrul Băncii Naționale a României, cât și din cadrul Băncii I. a condus la nerealizarea finalității activității infracționale a celor patru inculpați, deși aceștia insistau în continuare în realizarea silită a întregii creanțe, astfel cum rezultă din Dosarul nr. 42.776/301/2010 al Judecătoriei sector 3 București, aflat în faza de recurs la Tribunalul București, recurs care a fost formulat chiar de către inculpați.

Inc. F.E. a continuat executarea în condițiile în care prin încheierea din data de 29 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 34.693/301/2010 al Judecătoriei sector 3 București, aceasta fusese suspendată provizoriu, fără a comunica actele de executare instanței de executare, inculpatul invocând în fața funcționarilor bancari autoritatea instanței de judecată asupra activității sale. Examinând actele și lucrările dosarului, s-au constatat următoarele: Potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. pen. măsura arestării preventive a inculpaților poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute la lit. a) – f). Conform art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. măsura reținerii poate fi luată față de învinuiți sau inculpați dacă sunt probe sau indicii temeinice că au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Curtea a constatat că în raport de art. 143 C. pen. și art. 68 1 C. proc. pen., art. 5 parag. 1 lit. c) Convenția Europeană a Drepturilor Omului luarea măsurii arestării preventive nu necesită probe dincolo de orice îndoială rezonabilă care să confirme că inculpatul a săvârșit faptele de care este acuzat. Dimpotrivă, pentru o astfel de măsură procesuală este suficient să existe date din care rezultă presupunerea rezonabilă, de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpatul să fi comis faptele prevăzute de legea penală reținute în sarcina sa.

Această interpretare este în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului: în hotărârile Brogan c. Marii Britanii și Murray c. Marii Britanii, Curtea a arătat ca art. 5 parag. 1 lit. c) nu presupune ca autoritățile sa dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații inca din momentul arestării. Rolul acestei masuri trebuie sa fie acela de a permite clarificarea, sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscita bănuieli nu au același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea. Prin urmare, pentru luarea măsurii arestării preventive este suficient ca probele existente în dosar să conducă la concluzia unei probabile săvârșiri a faptelor, urmând ca pe parcursul cercetărilor să fie confirmată sau infirmată acuzația prin probe necesare unei soluții de condamnare.

În raport de aceste precizări, Curtea a apreciat că în cauză există astfel de indicii de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpații să fi săvârșit faptele de care sunt acuzați, după cum a rezultat din următoarele mijloace de probă: înscrisurile aflate în dosarul de executare silită nr. 1136/2010, declarațiile inculpatului B.S.F., depozițiile martorilor B.G.C., S.l.C., M.M., V.F., G.S.A.L., D.C., V.l.C., S.A.N., B.C.D., C.I., B.B.M., G.A.M., M.A.M., Z.G.S., T.C.M., B.D.T., R.F., audiați în cauză, procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice din care a rezultat că cei patru inculpați au ținut permanent legătura și s-au informat reciproc cu privire la stadiul și demersurile făcute pentru obținerea banilor, stabilindu-și rolurile în cadrul activității infracționale.

Inculpatul F.E. a invocat faptul că toată activitatea sa s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile legale, incluzând în cadrul cheltuielilor de executare sumele care reieșeau din înscrisurile depuse la dosarul de executare, care beneficiau de o prezumție de legalitate și veridicitate și că nu avea posibilitatea de a cenzura cheltuielile de executare, atribut exclusiv al instanței de judecată. Judecătorul constată că din datele de la dosar rezultă că inculpatul a încercat să dea o aparență de legalitate activității sale, dar a încercat să se sustragă de la controlul instanței de judecată, nedepunând copii după actele din dosarul de executare în termen de 48 de ore, așa cum impun dispoz. art. 373 1 alin. (3) C. proc.

civ. și art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, astfel încât activitatea sa nu a putut fi verificată de către instanța de judecată în termen util. Aceste cheltuieli au fost cenzurate abia în data de 25 mai 2011 de instanța de judecată, prin sentința civilă nr. 7698/2011 a Judecătoriei sectorului 3, fiind anulate procesele-verbale privind cheltuielile ocazionate de executarea silită din data de 23 septembrie 2010 și adresa de înființare a popririi din data de 23 septembrie 2010 pentru ceea ce depășește suma de 483,25 RON. Totodată, s-a constatat că în cheltuielile de executare au fost incluse și sume ce rezultă din facturi fiscale care atestă doar o obligație de plată, fără a confirma faptul că aceste plăți au fost efectiv făcute.

Inculpatul F.E., în calitatea sa de executor judecătoresc, avea obligația de a cunoaște dispoz. pct. 15 din Normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile aprobate prin Ordinul MEF nr. 3512/2008 publicat în 23 decembrie 2008, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 371 7 alin. (1) cu privire la natura juridică a facturii fiscale (document contabil justificativ și nu înscris care să ateste efectuarea unei plăți) și la includerea în cheltuielile de executare numai a sumelor efectiv plătite și avansate de creditor. Totodată, în cuprinsul procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor ocazionate de executarea silită din 23 septembrie 2010, s-a constatat că a fost inclusă suma de 10.000 RON onorariu avocat, fără ca la dosarul de executare să existe actul care să facă dovada plății acestei sume, în condițiile în care singura persoană în măsură să dispună cu privire la actele din dosarele de executare este executorul judecătoresc.

S-a reținut că, este adevărat că debitorul care nu face plata în mod voluntar este ținut să suporte și cheltuielile făcute de creditor cu executarea silită, dar aceste cheltuieli au în vedere doar sume care au fost efectiv plătite în acest scop. Or, în acest moment, s-a apreciat că există indicii din care să rezulte că aceste sume nu au fost plătite în realitate, înscrisurile folosite de inculpați fiind fictive. De altfel, cuantumul exagerat și disproporționat al cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat era un indiciu suficient pentru inculpatul F.E., care cel puțin a acceptat posibilitatea că aceste sume erau fictive.

Chiar dacă s-ar reține că activitatea infracțională ar fi putut produce doar un prejudiciu de 12.000.000 RON (așa cum a precizat apărătorul inculpatului în concluziile orale, aceasta fiind suma stabilită prin procesul-verbal din 23 septembrie 2012) și nu de 24.000.000 RON, cum s-a reținut în referatul parchetului, și o astfel de sumă ar fi suficientă pentru a imprima faptelor săvârșite o gravitate deosebită (chiar în situația în care fapta a rămas la nivelul tentativei).

Cu privire la activitatea de executare silită continuată de executor în condițiile în care aceasta fusese suspendată încă din 29 octombrie 2010, este adevărat că a avut ca temei sentința civilă nr. 9399 din 19 noiembrie 2010 a Judecătoriei Pitești prin care a fost obligat printr-o ordonanță președințială să continue executarea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 20246/280/2010, sentință care a fost, însă desființată în recurs prin decizia nr. 433/2011 a Tribunalului Argeș, reținându-se că ordonanța era inadmisibilă întrucât măsura avea caracter definitiv și nu vremelnic, nu se justifică urgența și în plus au fost încălcate dispoz. art. 1201 C. civ.

întrucât nu se putea reforma încheierea irevocabilă din 29 septembrie 2010. Deși modalitatea în care a fost obținută această hotărâre, prin sesizarea aceleiași instanțe cu 11 cereri având același obiect, ridică semne de întrebare, până la momentul la care se va face dovada că executorul a cunoscut faptul că această hotărâre a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale (așa cum, de altfel, a constatat instanța de recurs), nu i se poate reproșa acestuia că a respectat o hotărâre judecătorească atâta vreme cât ea a fost în vigoare. Participarea sa a fost, însă, esențială, pentru că astfel a fost creată o aparență de legalitate activității de obținere pe nedrept a unor sume exorbitante prin folosirea autorității statului cu care executorul judecătoresc este investit.

Rolul pe care inculpatul C.M.A. l-a avut în înființarea și activitatea SC I.B.A. SRL, a cărei singură activitate a fost încheierea contractului de consultanță managerială și de afaceri în vederea recuperării creanței de 11,15 RON pe care o avea inculpatul B.S.F., pe un tipar similar urmărit la înființarea SC H.B. SRL (a cărei unică activitate înainte de radierea în urma solicitării asociatului unic C.M.A. a fost contractul de prestări servicii nr. ZZ din 03 mai 2009 încheiat cu inculpatul B.S.F. și având ca obiect „prestarea de servicii în folosul beneficiarului și efectuarea de operațiuni în numele și pe seama acestuia"), folosită pentru obținerea cu titlu de cheltuieli de executare a sumei de 2.000.000 RON de la SC U.S.G., modalitatea în care au fost încheiate contractele de asistență/prestări servicii (cu avocat L.A., dar și cu SC I.B.A.

SRL pentru recuperarea aceleiași creanțe infime de 11,15 RON, pentru ca și SC I.B.A. SRL să beneficieze de consultanță juridică în același scop de la același avocat A.L. contra unui onorariu de 12.000.000 RON, după care s-a încheiat un contract de cesiune de creanță între SC I.B.A. SRL în calitate de cedent, inculpatul B.S.F. în calitate de debitor cedat și A.L. în calitate de cesionar prin care s-a stins datoria inculpatului B.S.F. către societate și a societății către avocat), prezența inculpatului C. la toate deplasările executorului pentru executarea Băncii I. Pitești dar și elementele ce au rezultat din convorbirile interceptate, sunt de natură a indica faptul că acest inculpat a participat conștient la elaborarea acestui plan prin care s-a încercat crearea unei aparențe de legalitate în vederea obținerii unor sume de bani foarte mari, la care nu era îndreptățit.

Inculpatul B.S.F. a invocat faptul că nu a avut cunoștință de caracterul iiegai al activităților sale, ei făcând doar ce i-au spus avocații. Această apărare, s-a reținut că, apare necredibilă în condițiile în care și anterior, pe baza unui titlu executoriu care îi stabilea o creanță au fost obținute printr-un mecanism similar sume de bani foarte mari cu titlu de cheltuieli de executare, dar și în raport de declarația sa în care recunoaște că a semnat facturile fiscale și chitanțele prezentate de inculpatul C.M.A., deși știa că nu a plătit acele sume exorbitante de bani, înscrisuri care atestau că era debitorul sumei de 24.000.000 RON pentru recuperarea creanței de 11,15 RON (caracterul disproporționat al acestor sume era un element suficient pentru ca inculpatul să aibă cel puțin dubii cu privire la caracterul licit al activităților avocaților, astfel încât s-a putut considera că cel puțin acceptat această posibilitate).

Totodată, indicii au rezultat din prezența personală a inculpatului cu ocazia deplasărilor executorului în datele de 30 noiembrie 2010 și 02 decembrie 2010, precum și din solicitarea făcută executorului, alături de inculpatul C.M.A. în data de 26 noiembrie 2010 prin care a solicitat continuarea executării silite, stăruind în recuperarea integrală a onorariului de avocat, așa cum a rezultat din factura emisă și depusă la dosar. Inculpatul B.S.F. a confirmat faptul că a semnat facturile fiscale și chitanțele care atestă plata respectivelor sume, deși nu avea la dispoziție aceste sume, aspect care se coroborează și cu adresa emisă de A.F.P.

Vâlcea potrivit căreia acest inculpat nu figura în 2010 cu venituri declarate supuse impozitului pe venit, rezultatul verificării fluxului de bani din conturile inculpatului L.A., în care nu au intrat astfel de sume (apărarea acestui inculpat care a invocat faptul că ar fi primit suma de 12.000.000 RON în numerar este cel puțin necredibilă și nu se coroborează cu declarația inculpatului B.S.F. sub acest aspect), dar și cu elemente ce rezultă din convorbirile interceptate.

Cu privire la modalitatea de concepere a faptei care ar duce la o tentativă absolut improprie, instanța a apreciat că modalitatea ingenioasă în care au procedat inculpații pentru a crea o aparență de legalitate prin încheierea succesivă de contracte, emiterea de facturi fiscale și întocmirea de chitanțe justificative, precum și folosirea autorității cu care este investit executorul judecătoresc sunt elemente suficiente pentru a conduce la concluzia că nu este în fapt vorba de o modalitate absurdă de concepere, iar rezultatul nu s-a produs ca urmare a refuzului unităților de bancare de a vira sumele respective care au fost apreciate ca disproporționate. Acest aspect urmează a fi stabilit în mod definitiv de instanța de judecată în cazul în care aceasta va fi investită prin rechizitoriu.

Prin urmare, judecătorul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen., în sensul că în cauză există indicii temeinice de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpații să fi săvârșit faptele penale pentru care sunt cercetați, fiind, astfel, îndeplinită condiția inițială pentru luarea unei măsuri preventive, urmând ca aspectele referitoare la latura subiectivă a infracțiunilor să fie integral lămurite pe parcursul soluționării cauzei. În cele ce urmează, judecătorul a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 C. proc. pen. și dacă este necesară în cauză o măsură privativă de libertate. Curtea a constatat că, deși faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, nu există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În ce privește această din urmă condiție, Curtea a reținut că, în lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se ține cont la alegerea măsurii preventive, conform art. 136 alin. final C. proc.

pen.), printre care natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului etc. Curtea a reținut că faptele care sunt imputate inculpaților sunt grave atât în raport de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, cât și de modalitatea concretă de săvârșire a acestora: prin acte repetate de executare, în care au fost implicate mai multe persoane, faptele au fost săvârșite cu implicarea unor persoane având cunoștințe juridice și investite cu autoritatea statului, care erau chemate să vegheze la respectarea normelor legale, în scopul dobândirii de foloase materiale necuvenite, de prejudiciul important care s-ar fi putut produce, dar și de contextul săvârșirii lor (în legătură cu executarea unor hotărâri judecătorești).

Din interpretarea dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. ca și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea art. 5 parag. 3 și 4 din Convenție, se constată, însă, că gravitatea faptelor nu este singurul criteriu de valuare la aprecierea necesității luării măsurii arestării preventive, privarea de libertate a persoanei acuzate neputând fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate, întemeindu-se în mod subiectiv și abstract pe gravitatea faptelor.

În cauză, infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați au fost săvârșite în urmă cu aproximativ doi ani, în 2010. Totodată, Parchetul i-a supravegheat pe inculpați din ianuarie 2011 când a fost pusă în executare autorizarea interceptării convorbirilor telefonice dintre inculpați, iar la acest moment pentru finalizarea urmăririi penale ar fi necesare doar reaudieri ale inculpaților și efectuarea de confruntări între aceștia (extinderea cercetărilor cu privire la participarea unui alt coinculpat nu poate justifica o arestare preventivă a inculpaților din prezentul dosar, existând posibilitatea disjungerii cauzei și continuării cercetărilor).

Inculpații s-au aflat în libertate în tot acest timp, după săvârșirea faptelor și după luarea măsurii neprivative de libertate prin încheierea din 12 octombrie 2012 (iar după casarea acestei încheieri de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpații nu au mai fost sub incidența vreunei măsuri procesuale) și nu există date că ar fi încercat să împiedice desfășurarea procesului penal în vreun fel sau că ar fi încercat să se sustragă de la urmărirea penală, deși aflaseră de existența cercetărilor penale. În plus, s-a apreciat că este greu de susținut ideea că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică la acest moment, la aproape doi ani de la comiterea lor și nu prezintă acest pericol imediat după acel moment, concluzie care poate fi trasă din faptul că Parchetul nu a formulat propunerea de arestare preventivă la acel moment și nici imediat după ce au fost administrate probele esențiale în cauză.

În fine, inculpații nu au antecedente penale, sunt implicați în activități licite de obținere a veniturilor, au familii organizate cu care au legături strânse. De asemenea, Curtea a constatat că în cauză nu a fost făcuta dovada necesității luării măsurii preventive în vederea asigurării unuia dintre scopurile prev. de art. 136 C. proc. pen.: pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată. Curtea a apreciat că procesul penal se poate desfășura în bune condiții și cu inculpații în stare de libertate, soluția contară, a lipsirii de libertate, fiind impusă de considerente excepționale care nu se regăsesc și nu au fost dovedite în prezenta cauză.

În raport de data de comitere a faptelor, de reacția autorităților imediat după constatarea faptelor și de cea a inculpaților după ce au luat la cunoștință de existența cercetărilor, ca și de circumstanțele personale ale acestora, nu s-a putut aprecia că lăsarea în libertate a inculpaților la acest moment ar duce la o tulburare efectivă a ordinii publice și nici că privarea de libertate a inculpaților este absolut necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal. Pentru a ajunge la această concluzie, judecătorul a luat in considerare și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 5 prag. 1 lit. c) din Convenție, stabilita prin hotărârile Letellier și Kemmache c. Franței prin care se apreciază ca justificata lipsirea de libertate în cazul unor infracțiuni care prin gravitatea lor și reacția publicului față de săvârșirea lor suscită o reacție negativa puternică din partea societății.

S-a avut, deci, în vedere reacția opiniei publice fata de lăsarea în libertate a inculpatului și tulburările efective ale ordinii publice cauzate de o asemenea soluție și nu exclusiv modul în care a fost deja încălcată ordinea publică prin săvârșirea unei infracțiuni pentru care o persoana este cercetată, analizat prin prisma gravității și naturii acesteia. În orice caz, acuzarea trebuia să demonstreze că punerea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică, iar privarea de libertate ar fi legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.

Luând în considerare făptui că lipsirea de iibertate prin dispunerea măsurii arestării preventive este o măsura excepționala care produce o ruptură de mediul familial și profesional și că nu există un interes public real care să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate (cauzele Labita c. Italiei, Neumeister c. Austriei), procesul penal putându-se desfășura în bune condiții și cu inculpații în stare de libertate, așa cum s-a întâmplat de la momentul săvârșirii faptelor până în prezent, iar arestarea preventivă nu trebuie să reprezinte o executare anticipată a pedepsei închisorii, judecătorul a apreciat că asigurarea prezenței inculpaților la procesul penal, necesară pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, se poate realiza și printr-o măsură preventivă neprivativă de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații F.E., B.S.F. și C.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. și inculpații F.E., B.S.F. și C.M.A. sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Astfel, Înalta Curte apreciază că încheierea pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică și corespunzător motivată. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin încheierea din Camera de Consiliu de la 08 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7667/2/2012* (3355/2012), s-a respins ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

privind arestarea preventivă a inculpaților F.E., B.S.F. și C.M.A., și s-a dispus luarea fată de inculpații F.E., B.S.F. și C.M.A. a măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile. Ca temei al arestării, s-au invocat cazurile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. În ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., deși faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, Înalta Curte reține că, instanța de fond în mod corect a constatat că din actele și lucrările dosarului nu există date din care să rezulte că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În ce privește această din urmă condiție, corect a reținut instanța de fond că, în lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, în practica sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se ține cont la alegerea măsurii preventive, conform art. 136 alin. final C. proc.

pen.), printre care natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului etc. De asemenea, corect a reținut instanța de fond că faptele care sunt imputate inculpaților sunt grave atât în raport de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, cât și de modalitatea concretă în care se reține că acestea au fost săvârșite: prin acte repetate de executare, în care au fost implicate mai multe persoane, faptele au fost săvârșite cu implicarea unor persoane având cunoștințe juridice și investite cu autoritatea statului, care erau chemate să vegheze la respectarea normelor legale, în scopul dobândirii de foloase materiale necuvenite, de prejudiciul important care s-ar fi putut produce, dar și de contextul săvârșirii lor (în legătură cu executarea unor hotărâri judecătorești).

Din interpretarea dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. ca și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea art. 5 parag. 3 și 4 din Convenție, se constată, însă, că gravitatea faptelor nu este singurul criteriu de evaluare la aprecierea necesității luării măsurii arestării preventive, privarea de libertate a persoanei acuzate neputând fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate, întemeindu-se în mod subiectiv și abstract pe gravitatea faptelor. Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă. Avân