ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 08 noiembrie 2012 pronunțată

în Dosarul nr. 7667/2/2012* (3355/2012) Curtea de Apel București, secția ll-a penală,

în baza art. 149

1

alin. (12) rap. la art. 146 alin. (11

1

)

C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.N.A. privind arestarea preventivă a inculpaților

F.E., B.S.F. și C.M.A.

A dispus luarea față de inculpații F.E.,

B.S.F. și C.M.A. a măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile.

În

baza art. 145

1

rap. la art. 145 alin. (1

1

)

C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații au fost

obligați să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire

penală sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

b) să se prezinte la organul de supraveghere

corespunzător localității de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit

sau ori de câte ori sunt chemați;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea

organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să

nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145

1

rap. la

art. 145 alin. (1

2

) lit. c) C. proc. pen., a impus inculpaților ca pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi țara să respecte următoarea obligație: să

nu se apropie de martori și coinculpați și să nu comunice cu aceștia direct sau

indirect.

În

baza art. 145

1

rap. la art. 145 alin. (2

2

)

C. proc. pen., a atras atenția inculpaților asupra faptului că, în caz de încălcare

cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia

măsura arestării preventive.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Onorariul parțial cuvenit avocatului din

oficiu al inculpatului F.E. în cuantum de 25 RON s-a avansat din fondul MJ.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut

următoarele:

Prin încheierea nr. 3370 din 19

octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii

din 12 octombrie 2012 a Curții de Apel, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 7667/2/2012, s-a casat încheierea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

În

cuprinsul considerentelor, instanța supremă a constatat că

încheierea nu este motivată.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții

de Apel București la data de 06 noiembrie 2012.

Deliberând asupra propunerii privind luarea

măsurii arestării preventive față de inculpaților F.E., B.S.F., A.L. și C.M.A.,

judecătorul a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe, la data de 12 octombrie 2012, Parchetul de pe iângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – D.N.A. a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpaților

F.E., B.S.F. și C.M.A., pe o durată de 29 de zile, de la data de 12 octombrie 2012

până la data de 09 noiembrie 2012, respectiv a inculpatului A.L. pe o durată de

30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare.

În

susținerea propunerii, s-a arătat că, prin rezoluția nr. 472/P/2010

din data de 04 septembrie 2012, ora 12.00 a fost dispusă începerea urmăririi penale

împotriva învinuiților F.E., executor judecătoresc în cadrul Biroul Executorului

Judecătoresc "F.E.", din mun. Pitești, jud. Argeș, B.S.F., fără ocupație,

fost director executiv la SC U.S.G. SA, A.L., avocat în cadrul Baroului Teleorman

și C.M.A., avocat în cadrul Baroului Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de

tentativă la infracțiunea de înșelăciune faptă prev. și ped. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și asocierea în vederea săvârșirii

de infracțiuni faptă prev. și ped. de art. 323 C. pen., ambele cu aplic. art. 33

lit. a) C. pen., în plus, față de înv. A.L. fiind începută urmărirea penală și pentru

o altă faptă prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și

(5) C. pen., precum și pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 43 din Legea contabilității

nr. 82/1991 (Republicată).

Prin ordonanța nr. 472/P/2012 din data

de 10 octombrie 2012, ora 14.00 s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la

întreaga activitate infracțională și începerea urmăririi penale împotriva învinuiților

A.L., B.S.F., F.E. și C.M.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune

prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., întrucât,

în perioada 2010 - 2012, în baza unui plan bine stabilit și având roluri determinate,

au încercat, prin manopere dolosive, să obțină suma de 24.400.000 RON (5.673.626,94

euro la un curs Băncii Naționale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07

decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanță) de la Banca I. și Banca

C.E. în cadrul procedurii executării silite pornite în Dosarul nr. 1136/2010 al

BEJ F.E., pentru o creanță de 11,15 RON (2,62 euro la cursul Băncii Naționale a

României din data de 27 iulie 2010). Paguba nu a fost cauzată urmare a opoziției

funcționarilor bancari.

Prin ordonanța nr. 472/P/2012 din data

de 11 octombrie 2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații

A.L., B.S.F., C.M.An. și F.E. pentru faptele prevăzute mai sus.

În

fapt, s-a reținut că, în cursul anului 2010, inculpații A.L.,

C.M.A., F.E. și B.S.F., au constituit o asociere infracțională care a urmărit în

baza unui plan bine stabilit și cu roluri determinate pentru fiecare participant,

inducerea în eroare a funcționarilor Băncii I. - Agenția Pitești, Banca C.E. Dublin

-  Aenția Sibiu și Banca C.E. Dublin - Sucursala București, în scopul obținerii,

pe nedrept, a sumei de 24.400.000 RON, în cadrul unei proceduri de executare silită

pornită pentru suma de 11,15 RON.

Inculpatul B.S.F. a ocupat funcția de director

executiv la SC U.S.G. SA (devenită SC U.S.G. – C.C.G. SA, societate pe acțiuni cu

actionariat majoritar polonez din a doua jumătate a anului 2006), din anul 2006

până în data de 26 aprilie 2007, când, prin decizia nr. 2 a Consiliului de Administrație

al SC U.S.G.-C.C.G. SA, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, cu consecința

încetării oricărui raport de muncă cu societatea comercială respectivă.

După desfacerea contractului de muncă,

inc. B.S.F. a contestat decizia nr. 2 din data de 26 aprilie 2007 la Tribunalul

Vâlcea (secția civilă - conficte de muncă și asigurări sociale Dosar nr. 2177/90/2007),

fiind respinsă de către această instanță prin sentința civilă nr. 920 din 02

noiembrie 2007 și admisă de către Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 96/R-CM

din 02 februarie 2008 în Dosar nr. 2177/90/2007, care a decis anularea deciziei

de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea contestatorului pe postul deținut

anterior și plata drepturilor salariale până la integrarea efectivă.

În

acest context, au fost inițiate mai multe procese civile fie

de către inculpații B.S.F., C.M.A. și A.L., fie de către SC U.S.G. – C.C.G. SA rezultând

printre altele, titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr. 3258

din 28 mai 2008 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, definitivă și irevocabilă prin decizia

civilă nr. 1518/R din 02 decembrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, și sentința civilă

nr. 437 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Vâlcea pronunțată în Dosarul nr. 316/90/2009.

În

același context, a fost emisă sentința civilă nr. 1504

din 15 februarie 2010 prin care Judecătoria Pitești a respins cererea formulată

de către B.S.F. prin care a cerut indisponibilizarea sumei de 2.036.979,09 RON

(stabilită prin procesul verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită

în Dosarul nr. 1044/2009 al B.E.J. F.E.) din conturile SC U.S.G.-C.C.G. SA, ca rămasă

fără obiect, întrucât suma respectivă fusese plătită și a obligat Banca C.E. Dublin

și Banca I. Amsterdam, în calitate de terți popriți la plata sumei 11,15 RON.

Inculpatul C.M.A. a înființat SC I.B.A.

SRL, al cărei asociat unic era C.M.A. Prin actul de constituire a societății s-a

stabilit ca societatea să fie administrată inițial de martora M.M., iar din data

de 17 septembrie 2010 a fost numit administrator B.G.C. cunoștință mai veche a inc.

C.M.A., în cadrul societății însă, rolul de administrator de fapt, l-a avut inc.

C.M.A.

Obiectul principal de activitate al acestei

societăți comerciale a fost ,,activități de consultanță pentru afaceri și management"

cod CAEN 7022.

Nici obiectul principal de activitate și

nici obiectele secundare de activitate ale acestei societăți comerciale nu corespund

serviciilor care se impun a fi prestate pe parcursul unei executări silite. Astfel,

ca obiecte secundare de activitate, societatea a avut, printre altele: activități

de servicii anexe silviculturii - cod CAEN 0240, prelucrarea și conservarea peștelui,

crustaceelor și moluștelor - cod CAEN 1020, fabricarea sucurilor de legume și fructe

- cod CAEN 1032, fabricarea berii - cod CAEN 1105, ș.a.

Această societate comercială a avut o singură

activitate comercială, care face obiectul dosarului cu nr. de mai sus, după care

a fost radiată urmare a hotărârii asociatului unic din data de 21 decembrie 2010.

La data de 27 iulie 2010, inc. B.S.F.,

în baza înțelegerii de mai înainte stabilite, a formulat o cerere la BEJ F.E. prin

care a solicitat „încuviințarea executării silite pentru recuperarea debitului în

sumă de 11,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, actualizat conform dispozițiilor

art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ., plus cheltuielile ce se vor determina

în faza executării silite (...), astfel cum rezultă din titlul executoriu, sentința

civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Pitești, secția

civilă, în Dosarul nr. 15.806/280/2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare",

sentință pe care o depune la dosar alături de dovezile de achitare a taxei de timbru

- 10 RON și timbru judiciar - 0,15 RON.

Astfel, s-a constituit la BEJ F.E. Pitești

dosarul de executare nr. 1136/2010.

La data de 29 iulie 2010 BEJ F.E. a solicitat

Judecătoriei Pitești încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.

1504 din 15 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosarul cu nr. 15.806/280/2009,

cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. 15.223/280/2010.

Prin încheierea din data de 13

septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 15.223/280/2010 s-a dispus încuviințarea

executării silite a sentinței civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunțată de

Judecătoria Pitești în Dosarul nr. 15.806/280/2009.

Din acest moment inculpatului F.E. îi revenea

obligația, potrivit dispozițiilor art. 373

1

alin. (3) C. proc. civ. de

a depune câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de

la efectuarea acestuia la dosarul de executare nr. 15.223/280/2010, pentru a fi

supus controlului instanței de executare.

Această obligație a executorului judecătoresc

este prevăzută și în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, art. 50

alin. (1) „un exemplar al proceselor-verbale întocmite rămâne la executor, iar celelalte

exemplare se comunică instanței de executare (...)".

Inculpatul F.E. nu și-a îndeplinit această

obligație tocmai pentru a sustrage controlului instanței de executare verificarea

legalității actelor care au fost îndeplinite în cursul executării, astfel cum rezultă

din înscrisurile de la dosar.

Astfel, după ce s-au asigurat că au cadrul

legal peste care să-și suprapună activitățile infracționale, și anume momentul încuviințării

executării de către instanță, inculpații au încheiat între ei o serie de contracte,

au emis facturi fiscale și au eliberat chitanțe pentru sume care în total la dosarul

de executare se ridică la suma de 24.400.000 RON, echivalentul sumei de 5.673.626,94

euro la un curs Băncii Naționale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07

decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanță.

La data de 15 septembrie 2010 inc. B.S.F.

a încheiat două contracte de asistentă juridică cu cabinetul de avocatură A.L.,

și anume contractul nr. XX din 15 septembrie 2010 (o filă) și contratul nr. YY

din 15 septembrie 2010 (o filă).

Obiectul contractului nr. XX din 15

septembrie 2010 îl reprezintă „consultanță, asistență și reprezentare creditor la

BEJ F.E. Pitești în dosar de executare nr. 1136/2010 validare poprire vs.  Banca

C. Onorariul prevăzut în contract este de 6.000.000 RON.

Obiectul contractului nr. YY din 15

septembrie 2010 îl reprezintă „consultații, asistență și reprezentare creditor la

BEJ F.E. Pitești în dosar de executare

nr. 1136/2010 validare poprire

vs. Banca I. Onorariul prevăzut în contract este de 6.000.000 RON.

În

baza acestor două contracte, 5 zile mai târziu, în data de

20 septembrie 2010, inc. A.L. a emis în numele Cabinetului de avocat „L.A."

două facturi către B.S.F., nr. JJ din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. XX,

respectiv nr. KK din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. YY, ambele pentru

sumele prevăzute în contracte.

Tot în data de 20 septembrie 2010, inc.

B.S.F., a încheiat două contracte de prestări servicii cu SC I.B.A. SRL, nr. ZZ

din 20 septembrie 2010, respectiv nr. WW din 20 septembrie 2010, privind recuperarea

aceleiași creanțe, deși B.S.F. încheiase anterior contracte de asistență juridică

pentru recuperarea creanței în cuantum de 11,15 RON cu inc. A.L.

Contractul nr. ZZ din 20 septembrie 2010

are ca obiect, printre altele, oferirea de consultanță managerială și de afaceri

beneficiarului B.S.F., în ceea ce privește recuperarea creanței de la banca creditoare

C.E. Dublin, iar următoarele obligații stabilite în contract se referă la verificarea

situației financiare a băncii, identificarea de litigii ale băncii, identificarea

de bunuri mobile, etc.

Contractul nr. WW din 20 septembrie 2010

are ca obiect, printre altele, oferirea de consultanță managerială și de afaceri

beneficiarului B.S.F. și se referă la recuperarea creanței de la banca creditoare

Banca I.

În

ceea ce privește obligațiile contractuale ale societății comerciale

I.B.A. SRL, care urmau a fi prestate în baza contractelor nr. ZZ și nr. WW, executorul

judecătoresc avea sarcina și posibilitatea de a le întreprinde nestingherit, în

baza normelor legale de organizare a profesiei, reprezentând în mare parte obligații

ale executorului sau obligații din care rezultă indirect finalitatea urmărită de

inculpați prin procedura executării silite, cum ar fi: identificarea tuturor bunurilor

mobile și imobile aflate în proprietatea celor două bănci, identificarea plasamentului

fizic al tuturor bunurilor mobile și imobile ale băncilor la nivel național și internațional,

precum și a titlurilor de valoare deținute de bănci, etc.

Ambele contracte sunt semnate din partea

SC I.B.A. SRL de către martorul B.G.C., administratorul societății în acel moment,

însă acesta declară că respectivele contracte i-au fost aduse de către inc. C.M.

deja completate și nu știe ce a semnat. Martorul declară că a acceptat să fie administrator

al SC I.B.A. SRL și să semneze cele două contracte la solicitarea lui C.M. cu care

se cunoștea de mai multă vreme, fiind prieteni. Martorul mai declară că ștampila

și

toate actele societății s-au aflat la prietenul

său, iar cele două contracte sunt singurele înscrisuri pe care Ie-a semnat pentru

această societate.

Potrivit clauzelor celor două contracte,

obligațiile beneficiarului constau în plata sumei de 6.000.000 RON pentru fiecare

contract.

În

aceeași zi, SC I.B.A. SRL a emis două facturi către beneficiarul

B.S.F., și anume TT din 20 septembrie 2010 în baza contractului nr. ZZ din 20

septembrie 2010 și factura nr. QQ din 20 septembrie 2010, ambele în valoare de 6.000.000

RON fiecare.

Deși facturile sunt emise în aceeași zi

în care au fost încheiate contractele de prestări servicii, de data aceasta facturile

nu mai sunt semnate de către administratorul societății, martorul B.G., ci în dreptul

numelui său apare o semnătură indescifrabilă.

În

data de 21 septembrie 2010, se încheie contractul de asistență

juridică din 21 septembrie 2010 între Cabinet avocat A.L. și SC I.B.A. SRL al cărui

obiect constă în „consultanță, asistență juridică și reprezentare pentru punerea

în executare a contractelor de prestări servicii nr. ZZ și WW din 20 septembrie

2010 pentru clientul SC I.B.A. SRL". Onorariul prevăzut în contract este stabilit

tot la suma de 12.000.000 RON.

Contractul este semnat de inc. A.L., însă

în dreptul mențiunii „Client, prin administrator B.G." apare o semnătură indescifrabilă

pe care martorul nu o recunoaște.

Astfel, în acest moment, avocatul A.L.

„acorda consultanță juridică" atât inc. B.S., cât și societății angajate de

B.S. să îi acorde consultantă pentru recuperarea creanței, SC I.B.A. SRL.

La data de 21 septembrie 2010 inc. A.L.

a emis chitanța din 21 septembrie 2010 în care atestă că a primit de la B.S.F. suma

de 6.000.000 RON cu titlu „onorariu avocat conform facturii nr. JJ din 20

septembrie 2010".

La data de 22 septembrie 2010 inc. A.L.

a emis chitanța din 22 septembrie 2010 în care atestă că a primit de la B.S.F. suma

de 6.000.000 RON cu titlu „onorariu avocat conform facturii nr. KK din 20

septembrie 2010".

La data de 22 septembrie 2010 inc. B.S.F.

a introdus o cerere la dosarul de executare prin care solicită „executarea silită

prin poprire pentru recuperarea debitului menționat în cuprinsul titlului executoriu,

sentința civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 15.806/280/2009

al Judecătoriei Pitești, rămasă definitivă și irevocabilă, cât și cheltuielile efectuate

în faza de executare silită". În cuprinsul cererii nu se precizează care sunt

înscrisurile invocate cu titlu de cheltuieli de executare.

A doua zi, pe data de 23 septembrie 2010,

executorul judecătoresc F.E. a întocmit un înscris intitulat „Proces-verbal privind

cheltuielile ocazionate cu

executarea silită" în

care stabilește că „debitul și cheltuielile ocazionate cu executarea silită sunt

următoarele, după cum urmează:- taxă timbru - 10.00 RON; - timbru judiciar - 0.15

RON; - onorariu executor - 74,40 RON - TVA inclus; - cheltuieli conforma art. 371

7

C. proc. civ. - Ordin nr. 2550 din 14 noiembrie 2006, publicat în M Of. Partea

I nr. 936/20.11.2006 și Hotărârea nr. 2/2007 din 17 februarie 2007 publicată în

M. Of. Partea I nr. 164/07.03.2007 - 372 RON TVA inclus; - onorariu avocat - 10.000

RON; (subl. noastră), - cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite conform

factură nr. TT din 20 septembrie 2010 în sumă de 6.000.000 RON și factură QQ

din 20 septembrie 2010 - în sumă de 6.000.000 RON; - debit conform titlurilor executorii

- 11,15 RON. Total general 12.010.467,70 RON".

Procesul-verbal menționat mai sus nu este

comunicat la dosarul de executare de către executor, astfel cum îi revenea obligația,

tocmai pentru a nu supune controlului instanței legalitatea întocmirii respectivului

proces-verbal.

În

aceeași zi, 23 septembrie 2010, inc. F.E. a emis ordonanțe

de poprire către Banca Națională a României cu sediul în București și Pitești prin

care dispune „înființarea popririi pe veniturile, conturile, sume de bani, titluri

de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitoarelor Băncii

I., cu sediul în Pitești, jud. Argeș, Băncii C.E. Dublin - Agenția Sibiu, cu sediul

în Sibiu, str. E.C., jud. Sibiu, Băncii C.E. Dublin - Sucursala București, cu sediul

în București, B-dul l.H., de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora

în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, până la concurența sumei

de 12.010.467,70 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu și cheltuieli

BEJ F.E.".

Prin adresa din 5133 din 27 septembrie

2010 Banca Națională a României - Direcția Juridică a comunicat BEJ F.E. faptul

că, având în vedere valoarea creanței de doar 11,15 RON, cheltuielile de executare

stabilite în procesul-verbal din data de 23 septembrie 2010 apar ca fiind rezultatul

unei erori și solicită reanalizarea dosarului, precum și comunicarea cuantumului

creanței pentru fiecare bancă debitoare în parte.

Reacția executorului judecătoresc nu s-a

lăsat așteptată și, la data de 29 septembrie 2010, a înaintat o adresă Băncii Naționale

a României în care a precizat că în ceea ce privește Ordonanța de poprire nr. 1136/2010

pentru suma de 12.010.467,70 RON „nu este vorba despre o eroare în ceea ce privește

cuantumul cheltuielilor de executare". A precizat, de asemenea, că executorul

judecătoresc a respectat prevederile legale în materie și insistă ca Banca Națională

să înființeze popirea asupra sumelor terților popriți.

În

data de 29 septembrie 2010, inc. F.E. a emis pentru prima

dată somații către băncile debitoare, C. și I. în vederea plății întregii sume de

12.010.467,70 RON.

În data de 30 septembrie 2010 s-a încheiat

un contract de cesiune de creanță între SC I.B.A. SRL în calitate de cedent, B.S.F.,

în calitate de debitor cedat și Cabinet individual de avocatură A.L., în calitate

de cesionar prin care se stinge datoria înv. B.S. către SC I.B.A. SRL și a SC I.B.A.

SRL către inc. A.L.

Întrucât

inc. F.E. nu a reușit să obțină suma de

bani prin poprirea sumelor depuse de cele două bănci în conturile Băncii Naționale,

inculpații și-au îndreptat atenția asupra agenției din Pitești a Băncii I.

Astfel, inc. F.E. s-a deplasat în mod repetat

la sediul Băncii I. Agenția Pitești, și anume, în datele de 30 noiembrie 2010, 04

octombrie 2010, 02 decembrie 2010 și 07 decembrie 2010, unde, invocând procedura

executării silite, în prezența organelor de poliție, cărora Ie-a solicitat sprijin,

sub pretextul „realizării actului de justiție și restabilirii ordinii de drept",

a cerut reprezentanților băncii plata sumei de 12.010.467,70 RON. Ca și în data

de 04 octombrie 2010, cu ocazia uneia dintre deplasări a executorului la această

agenție, reprezentanții legali ai Băncii I. Agenția Pitești au comunicat că executarea

silită fusese suspendată încă din data de 29 septembrie 2010, conform certificatului

de grefă emis la data de 01 octombrie 2010 de către Judecătoria sector 3 București

în Dosarul nr. 34.693/301/2010 și în privința sumei au făcut dovada unei plăți de

23,33 RON în contul BEJ F.E., reprezentând suma de 11,15 RON, debit actualizat,

10 RON taxa de timbru, 1,2 RON onorariu maximal pentru executorul judecătoresc,

în plus motivând că nu au mandat pentru o asemenea plată.

Inc. C.M.A. a fost prezent la toate deplasările

executorului stăruind la executarea Băncii I. Pitești, iar B.S.F. în datele de 30

noiembrie 2010 și 02 decembrie 2010 insistând pentru obținerea banilor, toate acestea

cu invocarea dispozițiilor legale în materia executării silite.

Inc. A.L. a fost prezent în data de 02

decembrie 2010, dată la care, două persoane, cu un flex și unelte de lăcătușărie,

chemate de inc. B.S.F., la îndemnul învinuiților au spart două uși, din zona de

birouri a agenției, creând cale liberă executorului până la biroul directorului

băncii, în vederea ducerii la îndeplinire a scopului urmărit.

Tot în aceeași zi, 02 decembrie 2010, inc.

F.E. a solicitat unuia dintre cei doi indivizi, și anume martorul S.l.C., să spargă

ușa casieriei băncii, însă acesta a manifestat reticență când i s-a cerut autorizația

de către reprezentanții unității bancare. Totodată, inc. F.E. a aplicat sigilii

pe casierie și pe 18 sertare de mobilier, sigilii ridicate în data de 23

decembrie 2010, în urma încheierii dată de Judecătoria Pitești în Dosarul nr. 25.690/280/2010,

prin care a fost admisă cererea de ridicare a sigiliilor formulată de Banca I. -

Sucursala București.

Din studierea dosarului de executare

nr. 1136/2010, s-a constatat faptul că inculpații au depus la dosar următoarele

documente contabile cu titlu de cheltuieli ocazionate de executarea creanței:

- factura fiscală nr. TT din 20

septembrie 2010 emisă de SC I.B.A. SRL către B.S.F. în baza contractului de prestări

servicii nr. ZZ din 20 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON; - factura fiscală

nr. QQ din 20 septembrie 2010 emisă de SC I.B.A. SRL către B.S.F. în baza contractului

de prestări servicii nr. WW din 20 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;

-factura nr. JJ din 20 septembrie 2010 emisă de Cab. Avocat L.A. către B.S.F. în

baza contractului nr. XX din 15 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON; -

factura nr. KK din 20 septembrie 2010 emisă de Cab. Avocat L.A. către B.S.F. în

baza contractului nr. YY din 15 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;- chitanța

din 26 noiembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000

RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract 926/2010; - chitanța

din 02 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000

RON de la inc. B.S.F., cu titlu de onorariu avocat contract 927/2010; - chitanța

din 03 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000

RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract nr. 928/2010; - chitanța

din 07 decembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000

RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, contract nr. 931/2010; - chitanța

din 21 septembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care atestă primirea sumei de 6.000.000

RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, conform factura JJ din 20

septembrie 2010; - chitanța din 22 septembrie 2010 emisă de inc. A.L. prin care

atestă primirea sumei de 6.000.000 RON de la inc. B.S.F. cu titlu de onorariu avocat,

conform factura KK din 20 septembrie 2010.

În

total, a rezultat faptul că la dosar sunt depuse acte din

care rezultă plata, în cazul chitanței, ori angajamentul de plată, în cazul facturii,

pentru suma de 24.400.000 RON.

Opoziția funcționarilor bancari, atât din

cadrul Băncii Naționale a României, cât și din cadrul Băncii I. a condus la nerealizarea

finalității activității infracționale a celor patru inculpați, deși aceștia insistau

în continuare în realizarea silită a întregii creanțe, astfel cum rezultă din Dosarul

nr. 42.776/301/2010 al Judecătoriei sector 3 București, aflat în faza de recurs

la Tribunalul București, recurs care a fost formulat chiar de către inculpați.

Inc. F.E. a continuat executarea în condițiile

în care prin încheierea din data de 29 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul

nr. 34.693/301/2010 al Judecătoriei sector 3 București, aceasta fusese suspendată

provizoriu, fără a comunica actele de executare instanței de executare, inculpatul

invocând în fața funcționarilor bancari autoritatea instanței de judecată asupra

activității sale.

Examinând actele și lucrările dosarului,

s-au constatat următoarele:

Potrivit art. 148 alin. (1) C. proc.

pen. măsura arestării preventive a inculpaților poate fi luată dacă sunt întrunite

condițiile prev. de art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute la

lit. a) – f).

Conform art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. măsura reținerii poate fi luată față de învinuiți sau inculpați dacă sunt probe

sau indicii temeinice că au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Curtea a constatat că în raport de

art. 143 C. pen. și art. 68

1

C. proc. pen., art. 5 parag. 1 lit. c) Convenția

Europeană a Drepturilor Omului luarea măsurii arestării preventive nu necesită probe

dincolo de orice îndoială rezonabilă care să confirme că inculpatul a săvârșit faptele

de care este acuzat. Dimpotrivă, pentru o astfel de măsură procesuală este suficient

să existe date din care rezultă presupunerea rezonabilă, de natură a convinge un

observator obiectiv că este posibil ca inculpatul să fi comis faptele prevăzute

de legea penală reținute în sarcina sa. Această interpretare este în sensul jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului: în hotărârile Brogan c. Marii Britanii și

Murray c. Marii Britanii, Curtea a arătat ca art. 5 parag. 1 lit. c) nu presupune

ca autoritățile sa dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații inca din

momentul arestării. Rolul acestei masuri trebuie sa fie acela de a permite clarificarea,

sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscita bănuieli nu au

același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin,

cu cele care permit condamnarea. Prin urmare, pentru luarea măsurii arestării preventive

este suficient ca probele existente în dosar să conducă la concluzia unei probabile

săvârșiri a faptelor, urmând ca pe parcursul cercetărilor să fie confirmată sau

infirmată acuzația prin probe necesare unei soluții de condamnare.

În

raport de aceste precizări, Curtea a apreciat că în cauză

există astfel de indicii de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil

ca inculpații să fi săvârșit faptele de care sunt acuzați, după cum a rezultat din

următoarele mijloace de probă: înscrisurile aflate în dosarul de executare silită

nr. 1136/2010, declarațiile inculpatului B.S.F., depozițiile martorilor B.G.C.,

S.l.C., M.M., V.F., G.S.A.L., D.C., V.l.C., S.A.N., B.C.D., C.I., B.B.M., G.A.M.,

M.A.M., Z.G.S., T.C.M., B.D.T., R.F., audiați în cauză, procesele-verbale de redare

a

înregistrărilor convorbirilor și comunicărilor

telefonice din care a rezultat că cei patru inculpați au ținut permanent legătura

și s-au informat reciproc cu privire la stadiul și demersurile făcute pentru obținerea

banilor, stabilindu-și rolurile în cadrul activității infracționale.

Inculpatul F.E. a invocat faptul că toată

activitatea sa s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile legale, incluzând

în cadrul cheltuielilor de executare sumele care reieșeau din înscrisurile depuse

la dosarul de executare, care beneficiau de o prezumție de legalitate și veridicitate

și că nu avea posibilitatea de a cenzura cheltuielile de executare, atribut exclusiv

al instanței de judecată. Judecătorul constată că din datele de la dosar rezultă

că inculpatul a încercat să dea o aparență de legalitate activității sale, dar a

încercat să se sustragă de la controlul instanței de judecată, nedepunând copii

după actele din dosarul de executare în termen de 48 de ore, așa cum impun dispoz.

art. 373

1

alin. (3) C. proc. civ. și art. 50 alin. (1) din Legea nr.

188/2000, astfel încât activitatea sa nu a putut fi verificată de către instanța

de judecată în termen util. Aceste cheltuieli au fost cenzurate abia în data de

25 mai 2011 de instanța de judecată, prin sentința civilă nr. 7698/2011 a Judecătoriei

sectorului 3, fiind anulate procesele-verbale privind cheltuielile ocazionate de

executarea silită din data de 23 septembrie 2010 și adresa de înființare a popririi

din data de 23 septembrie 2010 pentru ceea ce depășește suma de 483,25 RON.

Totodată, s-a constatat că în cheltuielile

de executare au fost incluse și sume ce rezultă din facturi fiscale care atestă

doar o obligație de plată, fără a confirma faptul că aceste plăți au fost efectiv

făcute. Inculpatul F.E., în calitatea sa de executor judecătoresc, avea obligația

de a cunoaște dispoz. pct. 15 din Normele metodologice de întocmire și utilizare

a documentelor financiar-contabile aprobate prin Ordinul MEF nr. 3512/2008 publicat

în 23 decembrie 2008, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 371

7

alin. (1) cu privire la natura juridică a facturii fiscale (document contabil justificativ

și nu înscris care să ateste efectuarea unei plăți) și la includerea în cheltuielile

de executare numai a sumelor efectiv plătite și avansate de creditor.

Totodată, în cuprinsul procesului-verbal

de stabilire a cheltuielilor ocazionate de executarea silită din 23 septembrie 2010,

s-a constatat că a fost inclusă suma de 10.000 RON onorariu avocat, fără ca la dosarul

de executare să existe actul care să facă dovada plății acestei sume, în condițiile

în care singura persoană în măsură să dispună cu privire la actele din dosarele

de executare este executorul judecătoresc.

S-a reținut că, este adevărat că debitorul

care nu face plata în mod voluntar este ținut să suporte și cheltuielile făcute

de creditor cu executarea silită, dar aceste cheltuieli au în vedere doar sume care

au fost efectiv plătite în acest scop. Or, în acest moment, s-a apreciat că există

indicii din care să

rezulte că aceste sume nu au fost plătite

în realitate, înscrisurile folosite de inculpați fiind fictive.

De altfel, cuantumul exagerat și disproporționat

al cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat era un indiciu suficient pentru

inculpatul F.E., care cel puțin a acceptat posibilitatea că aceste sume erau fictive.

Chiar dacă s-ar reține că activitatea infracțională ar fi putut produce doar un

prejudiciu de 12.000.000 RON (așa cum a precizat apărătorul inculpatului în concluziile

orale, aceasta fiind suma stabilită prin procesul-verbal din 23 septembrie 2012)

și nu de 24.000.000 RON, cum s-a reținut în referatul parchetului, și o astfel de

sumă ar fi suficientă pentru a imprima faptelor săvârșite o gravitate deosebită

(chiar în situația în care fapta a rămas la nivelul tentativei).

Cu privire la activitatea de executare

silită continuată de executor în condițiile în care aceasta fusese suspendată încă

din 29 octombrie 2010, este adevărat că a avut ca temei sentința civilă nr.

9399 din 19 noiembrie 2010 a Judecătoriei Pitești prin care a fost obligat printr-o

ordonanță președințială să continue executarea până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a Dosarului nr. 20246/280/2010, sentință care a fost, însă desființată

în recurs prin decizia nr. 433/2011 a Tribunalului Argeș, reținându-se că ordonanța

era inadmisibilă întrucât măsura avea caracter definitiv și nu vremelnic, nu se

justifică urgența și în plus au fost încălcate dispoz. art. 1201 C. civ. întrucât

nu se putea reforma încheierea irevocabilă din 29 septembrie 2010. Deși modalitatea

în care a fost obținută această hotărâre, prin sesizarea aceleiași instanțe cu 11

cereri având același obiect, ridică semne de întrebare, până la momentul la care

se va face dovada că executorul a cunoscut faptul că această hotărâre a fost dată

cu încălcarea dispozițiilor legale (așa cum, de altfel, a constatat instanța de

recurs), nu i se poate reproșa acestuia că a respectat o hotărâre judecătorească

atâta vreme cât ea a fost în vigoare.

Participarea sa a fost, însă, esențială,

pentru că astfel a fost creată o aparență de legalitate activității de obținere

pe nedrept a unor sume exorbitante prin folosirea autorității statului cu care executorul

judecătoresc este investit.

Rolul pe care inculpatul C.M.A. l-a avut

în înființarea și activitatea SC I.B.A. SRL, a cărei singură activitate a fost încheierea

contractului de consultanță managerială și de afaceri în vederea recuperării creanței

de 11,15 RON pe care o avea inculpatul B.S.F., pe un tipar similar urmărit la înființarea

SC H.B. SRL (a cărei unică activitate înainte de radierea în urma solicitării asociatului

unic C.M.A. a fost contractul de prestări servicii nr. ZZ din 03 mai 2009 încheiat

cu inculpatul B.S.F. și având ca obiect „prestarea de servicii în folosul beneficiarului

și efectuarea de operațiuni în numele și pe seama acestuia"), folosită pentru

obținerea cu titlu de cheltuieli de executare a sumei de 2.000.000 RON de la SC

U.S.G., modalitatea în care au fost încheiate contractele de asistență/prestări

servicii (cu avocat L.A., dar și cu SC I.B.A. SRL pentru recuperarea aceleiași creanțe

infime de 11,15 RON, pentru ca și SC I.B.A. SRL să beneficieze de consultanță juridică

în același scop de la același avocat A.L. contra unui onorariu de 12.000.000 RON,

după care s-a încheiat un contract de cesiune de creanță între SC I.B.A. SRL în

calitate de cedent, inculpatul B.S.F. în calitate de debitor cedat și A.L. în calitate

de cesionar prin care s-a stins datoria inculpatului B.S.F. către societate și a

societății către avocat), prezența inculpatului C. la toate deplasările executorului

pentru executarea Băncii I. Pitești dar și elementele ce au rezultat din convorbirile

interceptate, sunt de natură a indica faptul că acest inculpat a participat conștient

la elaborarea acestui plan prin care s-a încercat crearea unei aparențe de legalitate

în vederea obținerii unor sume de bani foarte mari, la care nu era îndreptățit.

Inculpatul B.S.F. a invocat faptul că nu

a avut cunoștință de caracterul iiegai al activităților sale, ei făcând doar ce

i-au spus avocații. Această apărare, s-a reținut că, apare necredibilă în condițiile

în care și anterior, pe baza unui titlu executoriu care îi stabilea o creanță au

fost obținute printr-un mecanism similar sume de bani foarte mari cu titlu de cheltuieli

de executare, dar și în raport de declarația sa în care recunoaște că a semnat facturile

fiscale și chitanțele prezentate de inculpatul C.M.A., deși știa că nu a plătit

acele sume exorbitante de bani, înscrisuri care atestau că era debitorul sumei de

24.000.000 RON pentru recuperarea creanței de 11,15 RON (caracterul disproporționat

al acestor sume era un element suficient pentru ca inculpatul să aibă cel puțin

dubii cu privire la caracterul licit al activităților avocaților, astfel încât s-a

putut considera că cel puțin acceptat această posibilitate). Totodată, indicii au

rezultat din prezența personală a inculpatului cu ocazia deplasărilor executorului

în datele de 30 noiembrie 2010 și 02 decembrie 2010, precum și din solicitarea făcută

executorului, alături de inculpatul C.M.A. în data de 26 noiembrie 2010 prin care

a solicitat continuarea executării silite, stăruind în recuperarea integrală a onorariului

de avocat, așa cum a rezultat din factura emisă și depusă la dosar.

Inculpatul B.S.F. a confirmat faptul că

a semnat facturile fiscale și chitanțele care atestă plata respectivelor sume, deși

nu avea la dispoziție aceste sume, aspect care se coroborează și cu adresa emisă

de A.F.P. Vâlcea potrivit căreia acest inculpat nu figura în 2010 cu venituri declarate

supuse impozitului pe venit, rezultatul verificării fluxului de bani din conturile

inculpatului L.A., în care nu au intrat astfel de sume (apărarea acestui inculpat

care a invocat faptul că ar fi primit suma de 12.000.000 RON în numerar este cel

puțin necredibilă și nu se coroborează cu declarația inculpatului B.S.F. sub acest

aspect), dar și cu elemente ce rezultă din convorbirile interceptate.

Cu privire la modalitatea de concepere

a faptei care ar duce la o tentativă absolut improprie, instanța a apreciat că modalitatea

ingenioasă în care au procedat inculpații pentru a crea o aparență de legalitate

prin încheierea succesivă de contracte, emiterea de facturi fiscale și întocmirea

de chitanțe justificative, precum și folosirea autorității cu care este investit

executorul judecătoresc sunt elemente suficiente pentru a conduce la concluzia că

nu este în fapt vorba de o modalitate absurdă de concepere, iar rezultatul nu s-a

produs ca urmare a refuzului unităților de bancare de a vira sumele respective care

au fost apreciate ca disproporționate. Acest aspect urmează a fi stabilit în mod

definitiv de instanța de judecată în cazul în care aceasta va fi investită prin

rechizitoriu.

Prin urmare, judecătorul a constatat că

sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen., în sensul că în cauză

există indicii temeinice de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil

ca inculpații să fi săvârșit faptele penale pentru care sunt cercetați, fiind, astfel,

îndeplinită condiția inițială pentru luarea unei măsuri preventive, urmând ca aspectele

referitoare la latura subiectivă a infracțiunilor să fie integral lămurite pe parcursul

soluționării cauzei.

În

cele ce urmează, judecătorul a analizat dacă sunt îndeplinite

condițiile prev. de art. 148 C. proc. pen. și dacă este necesară în cauză o măsură

privativă de libertate.

Curtea a constatat că, deși faptele pentru

care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de

4 ani, nu există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

În

ce privește această din urmă condiție, Curtea a reținut că,

în lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, în

practică sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii

complementare de care se ține cont la alegerea măsurii preventive, conform art.

136 alin. final C. proc. pen.), printre care natura și gravitatea faptelor săvârșite,

urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului etc.

Curtea a reținut că faptele care sunt imputate

inculpaților sunt grave atât în raport de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor,

cât și de modalitatea concretă de săvârșire a acestora: prin acte repetate de executare,

în care au fost implicate mai multe persoane, faptele au fost săvârșite cu implicarea

unor persoane având cunoștințe juridice și investite cu autoritatea statului, care

erau chemate să vegheze la respectarea normelor legale, în scopul dobândirii de

foloase materiale necuvenite, de prejudiciul important care s-ar fi putut produce,

dar și de contextul săvârșirii lor (în legătură cu executarea unor hotărâri judecătorești).

Din interpretarea dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. ca și a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea art. 5 parag. 3 și

4 din Convenție, se constată, însă, că gravitatea faptelor nu este singurul criteriu

de valuare la aprecierea necesității luării măsurii arestării preventive, privarea

de libertate a persoanei acuzate neputând fi folosită pentru a anticipa aplicarea

unei pedepse privative de libertate, întemeindu-se în mod subiectiv și abstract

pe gravitatea faptelor.

În

cauză, infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați

au fost săvârșite în urmă cu aproximativ doi ani, în 2010. Totodată, Parchetul i-a

supravegheat pe inculpați din ianuarie 2011 când a fost pusă în executare autorizarea

interceptării convorbirilor telefonice dintre inculpați, iar la acest moment pentru

finalizarea urmăririi penale ar fi necesare doar reaudieri ale inculpaților și efectuarea

de confruntări între aceștia (extinderea cercetărilor cu privire la participarea

unui alt coinculpat nu poate justifica o arestare preventivă a inculpaților din

prezentul dosar, existând posibilitatea disjungerii cauzei și continuării cercetărilor).

Inculpații s-au aflat în libertate în tot

acest timp, după săvârșirea faptelor și după luarea măsurii neprivative de libertate

prin încheierea din 12 octombrie 2012 (iar după casarea acestei încheieri de Înalta

Curte de Casație și Justiție, inculpații nu au mai fost sub incidența vreunei măsuri

procesuale) și nu există date că ar fi încercat să împiedice desfășurarea procesului

penal în vreun fel sau că ar fi încercat să se sustragă de la urmărirea penală,

deși aflaseră de existența cercetărilor penale. În plus, s-a apreciat că este greu

de susținut ideea că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret

pentru ordinea publică la acest moment, la aproape doi ani de la comiterea lor și

nu prezintă acest pericol imediat după acel moment, concluzie care poate fi trasă

din faptul că Parchetul nu a formulat propunerea de arestare preventivă la acel

moment și nici imediat după ce au fost administrate probele esențiale în cauză.

În

fine, inculpații nu au antecedente penale, sunt implicați

în activități licite de obținere a veniturilor, au familii organizate cu care au

legături strânse.

De asemenea, Curtea a constatat că în cauză

nu a fost făcuta dovada necesității luării măsurii preventive în vederea asigurării

unuia dintre scopurile prev. de art. 136 C. proc. pen.: pentru a se asigura buna

desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului

sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată. Curtea a apreciat că procesul

penal se poate desfășura în bune condiții și cu inculpații în stare de libertate,

soluția contară, a lipsirii de libertate, fiind impusă de considerente excepționale

care nu se regăsesc și nu au fost dovedite în prezenta cauză.

În

raport de data de comitere a faptelor, de reacția autorităților

imediat după constatarea faptelor și de cea a inculpaților după ce au luat la cunoștință

de existența cercetărilor, ca și de circumstanțele personale ale acestora, nu s-a

putut aprecia că lăsarea în libertate a inculpaților la acest moment ar duce la

o

tulburare efectivă a ordinii publice și

nici că privarea de libertate a inculpaților este absolut necesară pentru a se asigura

buna desfășurare a procesului penal. Pentru a ajunge la această concluzie, judecătorul

a luat in considerare și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire

la art. 5 prag. 1 lit. c) din Convenție, stabilita prin hotărârile Letellier și

Kemmache c. Franței prin care se apreciază ca justificata lipsirea de libertate

în cazul unor infracțiuni care prin gravitatea lor și reacția publicului față de

săvârșirea lor suscită o reacție negativa puternică din partea societății. S-a avut,

deci, în vedere reacția opiniei publice fata de lăsarea în libertate a inculpatului

și tulburările efective ale ordinii publice cauzate de o asemenea soluție și nu

exclusiv modul în care a fost deja încălcată ordinea publică prin săvârșirea unei

infracțiuni pentru care o persoana este cercetată, analizat prin prisma gravității

și naturii acesteia. În orice caz, acuzarea trebuia să demonstreze că punerea în

libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică, iar privarea de

libertate ar fi legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.

Luând în considerare făptui că lipsirea

de iibertate prin dispunerea măsurii arestării preventive este o măsura excepționala

care produce o ruptură de mediul familial și profesional și că nu există un interes

public real care să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării

în stare de libertate (cauzele Labita c. Italiei, Neumeister c. Austriei), procesul

penal putându-se desfășura în bune condiții și cu inculpații în stare de libertate,

așa cum s-a întâmplat de la momentul săvârșirii faptelor până în prezent, iar arestarea

preventivă nu trebuie să reprezinte o executare anticipată a pedepsei închisorii,

judecătorul a apreciat că asigurarea prezenței inculpaților la procesul penal, necesară

pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, se poate realiza și printr-o măsură

preventivă neprivativă de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– D.N.A. și inculpații F.E., B.S.F. și C.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Examinând recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. și inculpații F.E., B.S.F.

și C.M.A. sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte, apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Astfel, Înalta Curte apreciază că încheierea

pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică și corespunzător

motivată.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se

constată că prin încheierea din Camera de Consiliu de la 08 noiembrie 2012 a Curții

de Apel București, secția ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7667/2/2012* (3355/2012),

s-a respins ca

neîntemeiată propunerea Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. privind arestarea preventivă

a inculpaților F.E., B.S.F. și C.M.A., și s-a dispus luarea fată de inculpații F.E.,

B.S.F. și C.M.A. a măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile.

Ca temei al arestării, s-au invocat cazurile

prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În

ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., deși faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite de lege

cu închisoare mai mare de 4 ani, Înalta Curte reține că, instanța de fond în mod

corect a constatat că din actele și lucrările dosarului nu există date din care

să rezulte că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

În

ce privește această din urmă condiție, corect a reținut instanța

de fond că, în lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea

publică, în practica sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată

criterii complementare de care se ține cont la alegerea măsurii preventive, conform

art. 136 alin. final C. proc. pen.), printre care natura și gravitatea faptelor

săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului etc.

De asemenea, corect a reținut instanța

de fond că faptele care sunt imputate inculpaților sunt grave atât în raport de

limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, cât și de modalitatea concretă în care

se reține că acestea au fost săvârșite: prin acte repetate de executare, în care

au fost implicate mai multe persoane, faptele au fost săvârșite cu implicarea unor

persoane având cunoștințe juridice și investite cu autoritatea statului, care erau

chemate să vegheze la respectarea normelor legale, în scopul dobândirii de foloase

materiale necuvenite, de prejudiciul important care s-ar fi putut produce, dar și

de contextul săvârșirii lor (în legătură cu executarea unor hotărâri judecătorești).

Din interpretarea dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. ca și a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea art. 5 parag. 3 și

4 din Convenție, se constată, însă, că gravitatea faptelor nu este singurul criteriu

de evaluare la aprecierea necesității luării măsurii arestării preventive, privarea

de libertate a persoanei acuzate neputând fi folosită pentru a anticipa aplicarea

unei pedepse privative de libertate, întemeindu-se în mod subiectiv și abstract

pe gravitatea faptelor.

Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite

cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare

la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea

învinuitului

sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei,

se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea;

b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea

preventivă.

Avân