ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 23 februarie 2012 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1479/2/2012, a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de inculpați prin avocați. I. În baza art. 149 1 pct. 9 C. proc. pen., a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, privindu-i pe inculpații C.F., N.A. și G.S.M. În baza art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 143 C. proc. pen., art. 149 C. proc. pen. și art. 149 1 alin. (10) și (11) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpaților C.F., N.A.

Și G.S.M. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării. În baza art. 151 C. proc. pen. a emis pe numele fiecărui inculpat mandat de arestare preventivă. II. În baza art. 149 1 alin. (12) C. proc. pen., art. 145 1 C. proc. pen., a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaților G.M. și S.E. În baza art. 146 1 alin. (1)1 1 coroborat cu art. 145 C. proc. pen. comb. cu art. 143 alin. (1) C. proc. pen., art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., art. 145 alin. (2) C. proc. pen., a dispus obligarea fiecărui inculpat G.M. și S.E. de a nu părăsi localitatea București, fără încuviințarea organelor judiciare pe o durată de 29 de zile, de la 23 februarie 2012 la 22 martie 2012, inclusiv. În baza art. 145 alin. (1 1 ) C. proc.

pen., fiecare dintre inculpații G.M. și S.E., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea București au fost obligați să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art. 145 alin. (1 2 ) C. proc. pen., pe durata măsurii, inculpații G.M.

și S.E. au fost obligați să respecte următoarele îndatoriri: - să nu se deplaseze sau să acceadă la sediul Clubului B, sector 2, București; - să nu se apropie de părțile vătămate din prezenta cauză, de membrii familiilor acestora, de persoanele împreună cu care sunt cercetați pentru comiterea faptelor expuse în propunerea de luare a unei măsuri preventive, de martori și experți, să nu comunice direct sau indirect cu cei menționați. În baza art. 145 alin. (2) 2 și alin. (3) C. proc. pen., a atras atenția fiecărui inculpat că, în cazul încălcării cu rea-credință a acestor obligații, se va lua măsura arestării preventive împotriva acestora. Conform art. 145 alin. (2) 1 C. proc. pen., copie de pe prezenta a fost comunicată fiecărui inculpat, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră în vederea asigurării respectării obligațiilor mai susmenționate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului și onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei (pentru inculpatul G.S.M.) s-a suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență, următoarele: Prin propunerea de arestare preventivă din data de 22 februarie 2012 din Dosarul nr. 19/P/2012 - Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a solicitat arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 23 februarie 2012 până la 22 martie 2012 inclusiv a inculpaților C.F., S.E., N.A., G.S.M. și G.M. În referatul parchetului, s-a arătat că prin rezoluția nr. 19/P/2012 din 31 ianuarie 2012 și ordonanța cu același număr emisă la 20 februarie 2012, s-a început urmărirea penală cu privire la mai mulți inculpați, între care și numiții: - C.F., cercetat pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

cu aplic, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată B.M.), art. 26 rap. la art. 20 rap. la art. 174 C. pen. (parte vătămată B.B.) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen., art. 193 C. pen. (parte vătămată G.Ș.) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. l din Legea nr. 61/1991 rep., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.; - S.E., avocat stagiar, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. și de art. 26 rap la art. 20 rap. la art. 174 C. pen. (partea vătămată B.B.) ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.; - N.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 193 C. pen. (parte vătămată G.Ș.) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 26 rap la art. 20 rap la art. 174 C. pen. (parte vătămată B.B.) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. l din Legea nr. 61/1991 rep., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen; - G.S.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (parte vătămată B.B.), art. 2 alin. (1) pct. l din Legea nr. 61/1991 rep. și art. 32 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. și - G.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) cp. Se susține în referatul Parchetului că în noaptea revelionului dintre anii 2011 - 2012 (31 decembrie 2011 - 01 ianuarie 2012), în clubul B. de pe str. Ramuri Tei, București, a avut loc un incident care a degenerat într-o situație conflictuală între partea vătămată B.M., numitul A.M.I. și I.A. (martori în această cauză) și numitul C.F. căruia i s-au alăturat D.M., L.N., G.S.M. și alte două persoane. S-a reținut că inculpatul C.F. împreună cu alți cunoscuți, trecând în apropierea unui separeu numit sufragerie, a îmbrâncit intenționat pe partea vătămată B.M., martorul A.M.I. solicitându-i să nu provoace scandal. La câteva minute după acest moment, C.F.

a revenit însoțit de persoanele arătate, la masa părții vătămate B.M., cerându-i acestuia să-l însoțească; față de refuzul lui, se susține în referatul Parchetului, inculpații L. și D. l-au imobilizat, l-au împins în camera numită sufragerie,unde C.F. l-a apostrofat că nu i-a făcut loc să treacă, după care l-a lovit la nivelul feței cu pumnul, intervenind și numiții L.N. (lovitură cu capul) și D. care l-a lovit cu pumnul. Mai rezultă din acest referat că partea vătămată B.M. a fost agresată de către D.M. care l-a lovit cu un scaun în cap, de L.N. care i-a aplicat o lovitură cu pumnul la nivelul feței și de C.F. care i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele. Intervenind în apărarea părții vătămate B.M., martorii I.A.

și A.M.I., au fost la rândul lor loviți de inculpatul C.F. La venirea agenților de pază ai clubului, partea vătămată și cei doi care îl însoțeau, A. și I. au părăsit încăperea, declarând că nu depun plângere. Se afirmă prin referatul Parchetului că partea vătămată B.M. a suferit, potrivit certificatului medico-legal din 02 ianuarie 2012, leziuni produse prin lovire cu un corp dur pentru care s-a prevăzut necesitatea a 11-12 zile de îngrijiri medicale. Ca urmare a acestui incident, s-au făcut trei apeluri către serviciul de urgență 112, solicitându-se intervenția organelor de poliție întrucât, în jurul orelor 02.42 - 02.54, a avut loc o bătaie soldată cu victime. După aplanarea incidentului, ca urmare a intervenției personalului care asigura paza clubului, se susține prin referat de către Parchet că partea vătămată B.B.

Paul intrând în încăperea numită „sufragerie", l-a văzut pe inculpatul C.F. dezbrăcat de cămașă, înconjurat de inculpații N.A., G.S.M., S.E., G.M. și de numitul D.M., proferând amenințări cu privire la uciderea lui A.M.I. dacă l-ar fi prins. La afirmația lui B.B. că numitul A. este prietenul său, în încăpere rămânând doar câțiva agenți de pază (martorii R.L., O.G., D.C. și M.G.), C.F. împreună cu D.M. și inculpații din prezenta cauză, mai puțin G.M., l-au imobilizat pe acesta, l-au împins într-un grup sanitar unde, sub amenințarea cu cuțitul a fost obligat să se așeze în genunchi. Se mai susține de către Parchet că, apoi, cei numiți mai sus l-au lovit pe B.B. cu pumnii și picioarele, iar G.S.M.

cu un extinctor la nivelul capului. S-a apreciat că agresiunea asupra părții vătămate a durat aproximativ 6 minute. În acest interval inculpații menționați au intrat și au ieșit din grupul sanitar până când, la un moment dat, în fața ușii acestuia s-au postat inculpații N.A. și D.M. (înarmați cu câte un cuțit), L.N., S.E. (cu o sticlă spartă în mână pe post de armă?!) și C.F. cu o scrumieră în mână, amenințându-i cu aceste obiecte pe agenții de pază ai clubului (R.L., P.A., D.C. și O.G.) și pe partea vătămată G.Ș., împiedicându-i să pătrundă în grupul sanitar și să vină în ajutorul părții vătămate B.B.P. Prin raportul expertizei medico-legale depus la dosar, s-a stabilit că partea vătămată B.B.P.

a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la data de 01 ianuarie 2012 prin lovire cu corp dur, necesitând 30-35 zile de îngrijiri medicale, leziuni traumatice care nu au pus în primejdie viața acestuia. Inculpații au încetat agresiunea la momentul când au fost anunțați că au sosit organele de poliție. S-a mai precizat în referatul propunerii de luare a măsurilor de arestare preventivă că s-a dispus față de inculpați măsura reținerii preventive pe o durată de 24 de ore, începând din 22 februarie 2012 ora 10.00. S-a precizat că săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații aflați în situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., se probează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșa fotografică, declarațiile părților vătămate, a martorilor audiați, rapoartele de expertiză medico-legală și de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de redare a convorbirilor persoanelor care au apelat serviciul de urgență 112, proces-verbal de vizionare a înregistrării video. Se mai susține prin actul de sesizare al instanței că inculpații au avut asupra lor cuțite, bricege, baston telescopic - castet, că întreaga activitate infracțională s-a desfășurat într-un loc public, că aceștia au exercitat violențe, intimidând pe cei care au devenit ulterior martori în prezenta cauză, au distrus bunuri, au produs vătămări corporale, tulburând liniștea publică într-un local aglomerat, cu impact psihologic remarcant la nivelul comunității, vizând săvârșirea de fapte antisociale.

Parchetul prin reprezentantul său a solicitat emiterea mandatelor de arestare în temeiul art. 149 1 alin. (8) și (10) C. proc. pen.. Inculpații pe rând, prin avocați, au invocat nulitatea absolută privind sesizarea instanței potrivit art. 197 alin. (2) și (4) C. proc. pen., întrucât în cuprinsul ordonanței de reținere, împotriva căreia s-a formulat plângere în baza art. 140 1 C. proc. pen., nu se menționează temeiurile prev. de art. 137 C. proc. pen. De asemenea, s-a invocat necompetența Parchetului de pe lângă I.C.C.J. de a instrumenta această cercetare privindu-i pe inculpați deoarece calitatea de avocat a unuia dintre coinculpați (S.E.), atrage competența materială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Preluarea cercetărilor penale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a făcut în temeiul unor dispoziții declarate neconstituționale, prin decizia nr. 1058 din 14 noiembrie 2007 privind art. 209 alin. (41) C. proc. pen. Situația de fapt este descrisă în referatul de propunere de luare a măsurilor de arestare preventivă și ea este susținută de materialul probator care contrazice susținerile inculpaților susmenționați, inclusiv în ceea ce privește inexistența celui de-al doilea incident și implicarea lor individuală în amploarea lui. Referitor la inculpații C.F., N.A. și G.S.M., Curtea de Apel a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile prevăz. de art. 146 C. proc.

pen. corob. cu art. 143 C. proc. pen. și sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitoare la sancțiunea pedepsei cu închisoare mai mare de 4 ani, vizând infracțiunile reținute în sarcina acestora și pericolul concret pentru ordinea publică prin lăsarea în stare de libertate a acestora cu privire la care există indicii și probe că au comis faptele pentru care sunt cercetați a admis propunerea parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive. În ceea ce-l privește pe inculpatul S.E. instanța de fond a apreciat că sunt în cauză indicii, chiar și eventuale probe care ar putea susține teza acuzațiilor formulate de Parchet prin încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina acestuia.

Din această perspectivă și fază procesuală, Curtea de Apel a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus luarea unei alte măsuri privative de libertate mai puțin restrictive, dar care îl obligă pe inculpat să nu părăsească localitatea București fără încuviințarea organului judiciar care a luat măsura, cu asumarea și respectarea obligațiilor prev. de art. 143 corob. cu art. 145 alin. (1) lit. a), b), c), d) și art. (1 1 ) lit. b) și C. proc. pen. sub sancțiunea prevederilor art. 145 alin. (2 2 ) și (3) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri de către instanța de fond a propunerii de arestare preventivă a inculpatului S.E., în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. și cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. în sensul că, există probe că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, și inculpații C.F., N.A. și G.S.M. care, au invocat nulitatea absolută privind sesizarea instanței potrivit art. 197alin. (2) C. proc. pen. întrucât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu era competent material să efectueze urmărirea penală, competența revenind Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, având în vedere calitatea de avocat a unuia dintre inculpați și au solicitat respingerea referatului parchetului cu propunere de arestare preventivă sau luarea unei măsuri mai puțin restrictive arătând că nu sunt întrunite cumulativ prevederile art. 143 C. proc.

pen. rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. Referitor la recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Înalta Curte, din examinarea actelor dosarului, constată, cum de altfel a constatat și instanța de fond prin hotărârea atacată, că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetat, în sensul art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, din actele premergătoare și probele administrate până în acest moment procesual rezultând suficiente fapte și informații apte să convingă că inculpatul poate să convingă un observator obiectiv că inculpatul poate să fi săvârșit infracțiunile de care este cauzat.

Astfel cum, în mod constant, a statuat C.E.D.O., art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul privării de libertate, rolul măsurii preventive fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că în cauză nu este îndeplinită una dintre cerințele a cărei respectare este necesară pentru luarea măsurii arestării preventive, și anume aceea a existenței la dosar a unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lui este închisoarea mai mare de 4 ani.

De altfel, pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a unui inculpat nu poate fi presupus generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și nemijlocit dovedit, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. impunând existența la dosarul cauzei a unor probe în sensul că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie dacă presupusul infractor este lăsat liber. în același sens, este de menționat și faptul că aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate face doar prin raportare, în mod abstract, la gravitatea infracțiunii, ci trebuie constatat prin coroborare și cu celelalte elemente de apreciere, cum ar fi datele care circumstanțiază persoana făptuitorului, comportamentul său social, timpul scurs de la săvârșirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de comiterea acestora pe parcursul investigațiilor.

În speță, din actele dosarului, rezultă că inculpatul, până la momentul comiterii presupuselor fapte penale de care este acuzat, a dat dovadă de un comportament ireproșabil în cadrul relațiilor sociale, nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare, își exercită profesia ca avocat, are o familie organizată, astfel că profilul socio-moral și profesional al acestuia nu justifică în nici un fel temerea că, lăsat în libertate, ar periclita ordinea de drept sau ar crea disfuncții în menținerea acesteia.

De asemenea, Înalta Curte constată că, la dosarul cauzei nu există nici un indiciu că inculpatul s-ar sustrage de la cercetări ori ar încerca să influențeze mersul anchetei sau că ar săvârși alte infracțiuni dat fiind timpul scurs de la săvârșirea presupuselor fapte, interval de timp în care inculpatul nu a dovedit că este o persoană conflictuală, angrenată în anturaje ce acționează violent, că de îndată ce a fost chemat la organele de urmărire penală s-a prezentat, nesustrăgându-se sau tergiversând cercetările. Mai mult, este de menționat că, în jurisprudența sa constantă(spre ex., cauza Calmanovici contra României), C.E.D.O. a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune, și anume pericolul ca acesta să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției, să comită alte infracțiuni sau să tulbure ordinea publică.

Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că desfășurarea în continuare a urmăririi penale cu inculpatul în stare de libertate, nu ar putea fi afectată, realizarea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. nefiind condiționată de privarea de libertate a acestuia. În consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere cu privire la neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., nefiind întrunite în speță condițiile impuse de art. 149 1 alin. (1) C. proc. pen., respingând ca neîntemeiată propunerea parchetului de arestare preventivă a inculpatului S.E. Însă având în vedere actele de urmărire penală ce se impun a fi efectuate în continuare în speță pentru stabilirea situației de fapt și lămurirea cauzei sub toate aspectele, și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în mod corect instanța de fond a dispus luarea măsurii obligării inculpatului S.E.

de a nu părăsi localitatea București, fără încuviințarea organelor judiciare, pe o perioadă de 29 zile, cu asumarea și respectarea obligațiilor prev. de art. 143 corob. cu art. 145 alin. (1) lit. a), b), c), d) și art. 1 1 lit. b) și c) C. proc. pen. sub sancțiunea prevederilor art. 145 alin. (2) 2 și (3) C. proc. pen. Suspus rigorilor dispozițiilor legale prev. de art. 145 C. proc. pen., inculpatul este ținut să respecte obligațiile stabilite de instanță, astfel încât să nu împiedice desfășurarea procesului, să nu impieteze aflarea adevărului ori să se sustragă cercetărilor. De asemenea se constată, în raport de precizarea făcută de intimatul inculpat în fața instanței de recurs în sensul că locuiește pe raza municipiului București, în mod corect instanța de fond potrivit art. 145 C. proc.

pen. a dispus obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea București. În ceea ce privește critica formulată de către recurenții inculpați C.F., N.A. și G.S.M. în sensul invocării necompetenței materiale de instrumentare a cauzei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respins de instanța de fond, apreciind că prin efectul dispozițiilor art. 209 alin. (4) 2 C. proc. pen. procurorul ierarhic superior poate îndeplini oricare dintre atribuțiile exercitate de procurorul ierarhic inferior, actele acestuia putând fi, la preluarea cauzei, infirmate când se consideră ca fiind contrare legii. Referitor la celălalt motiv de recurs invocat de recurenții inculpați C.F., N.A.

și G.S.M., Înalta Curte, urmează să-l respingă și constată că în mod întemeiat, instanța de fond a admis propunerea de arestare preventivă formulată de parchet, în cauză fiind îndeplinite cerințele prev. de art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 68 1 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen. Înalta Curte consideră că există indicii temeinice și probe din care rezultă presupunerea rezonabila că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care sunt cercetați. Indiciile temeinice, așa cum rezultă din definiția dată prin art. 68 1 C. proc. pen., reprezintă simple presupuneri sau bănuieli, bazate însă pe deducții logice, având ca premise datele existente în cauză. Există, deci, indicii temeinice, când din analiza datelor aflate la dosarul cauzei se desprinde, în mod evident, presupunerea că cel față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta pentru care este cercetat.

Indiciile temeinice trebuie privite ca o veritabilă punte de legătură între fapta săvârșită și persoana bănuită de comiterea ei. Sunt de asemenea îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât sub aspectul cuantumului pedepsei prevăzute de lege, mai mare de 4 ani închisoare, dar și a pericolului concret pentru ordinea publică prin lăsarea in libertate a inculpaților astfel că pentru buna desfășurare a cercetărilor este necesară arestarea preventivă a inculpaților, cunoscuți ca persoane violente, de care martorii din lucrări se tem. Deși este urmarea unei aprecieri subiective, evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică se bazează pe criterii obiective, chiar dacă acestea nu sunt strict cuantificabile.

în aplicarea art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. stabilesc cu titlu de generalitate criteriile de alegere a măsurii preventive, acestea constituind, implicit, și criterii de apreciere a pericolului pentru ordinea publică. Astfel, conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen.: „Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura”. În acord cu susținerea parchetului, instanța consideră că faptele reținute în sarcina inculpaților sunt grave, care pun în pericol viața persoanei.

În acest context, se constată lipsa unor motive rezonabile care să poată justifica aplicarea unei măsuri preventive alternative, mai puțin restrictive, cum sunt măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Invocarea de către inculpați a unor circumstanțe personale favorabile, legate de statutul lor social, mediul familial organizat, problemele de familie sau de sănătate nu poate conduce la respingerea propunerii de arestare preventivă și aplicarea unei măsuri restrictive de libertate, mai puțin severe, câtă vreme sunt îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen. Măsura arestului preventiv este justificată și de necesitatea unei bune desfășurări a procesului penal, așa cum cere art. 136 C. proc.

pen., aspect care nu încalcă prezumția de nevinovăție garantată de art. 5 2 C. proc. pen., deoarece cauza este, justificată de gravitatea faptelor, împrejurarea în care s-au consumat, amploarea acestora, numărul de persoane implicate în acțiunile violente, verbale și fizice, impactul asupra comunității. Față de cele menționate, se apreciază că există motive relevante și suficiente care justifică necesitatea luării măsurii arestării preventive. Pentru toate motivele învederate, înalta Curte respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații C.F., N.A. și G.S.M.

împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 23 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 1479/2/2012 (586/2012) urmând ca, recurenții inculpați să fie obligați la plata sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, să se avanseze din fondul Ministerului Justiției iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, pentru intimatul inculpat, în sumă de 25 lei, să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații C.F., N.A. și G.S.M. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 23 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 1479/2/2012 (586/2012). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat S.E., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 martie 2012.