ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursurilor de față,
În
baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin
încheierea din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a
Penală, pronunțată în dosarul nr. 2609/2/2013, a fost admisă propunerea de
prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților M.A., N.M.A., S.A., P.C.M.,
C.V. și T.S., formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție - DIICOT- Structura Centrală, pentru o perioadă de 30 zile din data de
13 aprilie 2013 până la 12 mai 2013, inclusiv.
Pentru
a dispune astfel instanța de fond, în esență, a reținut că în cauză subzistă
temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv art.
148 lit. f) C. proc. pen. atât sub aspectul limitelor de pedeapsă, cât și sub
aspectul pericolului pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate
pentru ordinea publică. în legătură cu acest din urmă aspect, instanța de fond
a reținut că starea de pericol se deduce din datele existente în cauză,
privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității'
infracționale, cât și la riscul de a fi reluată de către majoritatea
inculpaților în stare de libertate.
În
ce privește cel de al doilea temei al arestării preventive, respectiv art. 148 lit.
b) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut că subzistă, în continuare pentru
inculpații M.A. și N.M.A., întrucât aceștia au refuzat să dea curs solicitării
organului de urmărire penală.
Cu
privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive instanța
fondului a arătat că prin admiterea unor astfel de cereri nu s-ar mai acorda
eficiența cuvenită exigentelor art. 5 paragraful 3 CEDO (hot. Matskus c.
Rusiei).
Cât
privește rezonabilitatea arestării preventive, instanța de fond invocând hot.
Tomasi c. France, a arătat ca „unul din factorii pertinenți, care legitimează o
lungă detenție preventivă îl reprezintă existența și persistența unor indicii
grave de vinovăție, respectiv o bănuială puternică de participare la săvârșirea
unor infracțiuni grave."
Totodată
instanța fondului a apreciat că circumstanțele favorabile inculpaților nu
constituie argumente suficiente și pertinente pentru respingerea propunerii de
prelungire a măsurii arestării preventive.
Referitor
la susținerile apărătorilor, în sensul că referatul procurorului nu este
motivat, instanța de fond a reținut că acesta îndeplinește exigențele art. 156 alin.
(1) C. proc. pen.
Împotriva
acestei încheieri au declarat recurs inculpații M.A., N.M.A., S.A., P.C.M., C.V.
și T.S., solicitând casarea încheierii recurate și, rejudecând respingerea
propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive iar, în subsidiar,
înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea
sau țara.
Examinând
recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale înalta Curte constată
următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2012 a
Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 9384/2/2012
a fost admisă, în parte, propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul
de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Structura Centrală. S-a dispus
arestarea preventivă a inculpaților M.A., N.M.A., S.A. și P.C.M., pe o perioadă
de 29 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare
preventivă.
Prin
încheierea din data de 17 decembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a
Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 9387/2/2012 a fost admisă propunerea
formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație
și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și
Terorism - Structura Centrală si dispusa arestarea preventivă a inculpatului C.V.
Prin
încheierea din data de 14 decembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a
Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 9385/2/2012 a fost admisă propunerea
formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație
și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și
Terorism - Structura Centrală si dispusa arestarea preventivă a inculpatului T.S.
Măsura
arestării preventive a fost prelungită succesiv, prin încheierile din 9
ianuarie 2013, 8 februarie 2013 si respectiv 7 martie 2013, toate ale Curții de
Apel București, Secția a
Il-a
penală.
Prin
referatul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism
s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive luate față de recurenții
inculpați întrucât urmează a efectua mai multe acte de urmărire penală,
respectiv extinderea cercetărilor față de alți membri ai grupului infracțional
organizat, existând probe și indicii temeinice că au participat și alte
persoane la săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală;
audierea martorilor care au cunoștință de aprobarea creditelor de la cele două
grupuri bancare ce aparțin BRD; confruntări între martori - învinuiți - inculpați;
reaudierea inculpaților; continuarea inventarierii documentelor ridicate cu ocazia
percheziției domiciliare la inculpații R.C., M.I., T.Ș., B.V.J., P.C.;
continuarea cercetării documentelor identificate cu ocazia perchezițiilor
informatice pe mediile de stocare a membrilor grupării infracționale; audierea
martorilor din centrala BRD-GSG care au cunoștință de activitatea infracțională
efectuata de unii membrii ai grupării infracționale; dispunerea unor rapoarte
de constatare financiar-contabile cu privire la circuitul financiar al banilor ce
fac obiectul infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților/învinuiților.
Potrivit
dispozițiilor art. 155 C. proc. pen. prelungirea măsurii arestării preventive
poate fi dispusă, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea
inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care
să justifice privarea de libertate.
În
aceste condiții judecătorul este obligat să analizeze în primul rând existența
temeiurilor de fapt și apoi a celor de
:
' drept și abia apoi să
aprecieze dacă acestea impun sau nu lipsirea de libertate în continuare a
inculpatului. Analizând actele și lucrările dosarului instanța de control
judiciar reține că începând cu anul 2008, inculpații V.C. și S.T., cunoscuți ca
oameni de afaceri ce activau în diferite domenii comerciale, împreună cu
funcționarii bancari inculpatul M.A. - director general la BRD - grup Unirea și
inculpatul N.M.A. - director comercial la BRD - grup Dorobanți, au
inițiat/constituit o grupare infracțională care a avut drept unic scop,
obținerea de importante beneficii financiare, prin fraudarea instituției
bancare BRD societe generale SA - România, sub forma obținerii de credite
bancare în condiții ilegale. La acest grup infracțional au aderat și desfășurat
activități de sprijinire, inculpații P.C.M. și S.A.
În
fapt, membrii grupului infracțional organizat au acționat în mod concertat, în
baza aceleiași rezoluții infracționale, dar desfășurând activități specifice
pregătirii și profesiei fiecăruia dintre aceștia, în vederea implementării unui
sistem de fraudare cu desfășurare pe termen lung, ocazie cu care au racolat și
controlat activitatea mai multor persoane din mediul comercial și funcționari
din cadrul instituției bancare, care au acționat în cunoștință de cauza, pe
paliere diferite, la dispoziția inițiatorilor grupului organizat, în vederea
îndeplinirii sarcinilor trasate.
La
această grupare au aderat și alte persoane, structura grupului fiind una
piramidală, pe paliere de execuție, fiecare membru având un rol execuțional
bine stabilit fie de către liderii grupării, fie de către ceilalți membrii.
La
acest grup infracțional organizat au fost racolate deopotrivă, așa cum am
precizat mai sus, atât persoane din mediul instituțiilor bancare care au ajutat
la realizarea scopului infracțional datorită atribuțiilor de serviciu pe care
le aveau de îndeplinit, cât și persoane cu atribuții conexe activităților de
creditare bancară, cum ar fi evaluatorii atestați ANEVAR sau anumiți oameni de
afaceri.
De
asemenea, datorită mediului din care făceau parte liderii grupării au făcut
posibilă racolarea și aderarea la gruparea infracțională și a unor notari,
membrii ai grupării infracționale necesari pentru desfășurarea activității
infracționale, deoarece dată fiind valoarea foarte mare a creditelor bancare ce
trebuiau obținute nelegal, acestea trebuiau garantate cu anumite bunuri
imobile, iar pentru instituirea ipotecii reale imobiliare se impunea încheierea
unor contracte în formă autentică.
La
grupul structurat, inițiat de cei menționați, au aderat pe parcursul perioadei
cât a funcționat mai multe persoane care aveau rolul de a ceda sau prelua
părțile sociale ale societăților comerciale care acționau ca paravan pentru
activitatea ilicită desfășurată, de a ține evidența contabilă, de a întocmi
documentele contabile fictive justificative pentru operațiuni comerciale
inexistente (facturi, avize de expediție și de însoțire a mărfurilor, note de
intrare recepție etc.).
Gruparea
a fost susținută și sprijinită în diferite faze de mai multe persoane, care au
acționat în mod coordonat într-o perioadă bine determinată, având o structură
determinată, clară și roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul
grupului.
Scopul
constituirii grupului infracțional organizat a fost acela de a obține
importante beneficii financiare ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni
economice cu consecințe deosebit de grave în dauna instituțiilor bancare și ale
statului, reprezentat de F.N.G.C.I.M.M.
În
ceea ce privește situația inculpaților M.A. și N.M.A., înalta Curte, apreciază
că în acest moment procesual, cerințele impuse de art. 148 lit. b) și f) C.
proc. pen. sunt îndeplinite, în condițiile în care există indicii temeinice și
suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din
care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații recurenți au comis faptele
pentru care sunt cercetați și că există date că inculpații încearcă
zădărnicirea adevărului în cauză.
În
ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, înalta Curte reține că
trebuie avut în vedere nu numai datele legate de persoana inculpaților ci și
datele referitoare la fapte pentru că, nu de puține ori, acestea din urmă sunt
de natură a crea opiniei publice un sentiment de insecuritate.
În
jurisprudența CEDO s-a statuat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor
particulară și prin reacția publicului pot determina o stare de pericol pentru
comunitate, justificând astfel luarea măsurii arestării preventive, cel puțin
pentru o anumită durată de timp.
În
prezenta cauză, pericolul pentru ordinea publică reprezentat de inculpații M.A.
și N.M.A. rezultă din pluralitatea infracțională și de făptuitori, modul de
operare, cuantumul sumelor vizate, perseverența infracțională dedusă din durata
activității ilicit penale și numărul actelor de executare.
Chiar
dacă, potrivit jurisprudenței naționale și a celei din domeniul protecției
drepturilor omului, judecarea în libertate a unui inculpat trebuie să fie
regula, iar excepția să o reprezinte judecarea în stare de arest preventiv, art.
5 din CEDO, care garantează dreptul la libertate și siguranță, prevede și
posibilitatea unei ingerințe în exercitarea acestui drept, dacă persoana a fost
arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare
competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o
infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l
împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Noțiunea
de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înțeleasă doar ca o primejdie
concretă și imediată, constând în posibilitatea comiterii unor noi fapte penale
grave ori similare, ci ca o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în
rândul societății civile, generată de rezonanța socială negative, actuală și
persistentă a infracțiunilor de corupție și a celor săvârșite în conexitate cu
acestea, prin urmare ținând cont de gravitatea deosebită a faptei, de calitatea
inculpaților și de prejudiciul impresionant cauzat uneia dintre băncile cele
mai importante din România, se apreciază că lăsarea lor în libertate ar pune
sub semnul îndoielii capacitatea instituțiilor statului de a avea o reacție
promptă și adecvată față de fapte penale de acest gen.
Cu
privire la acești inculpați, instanța de control judiciar, în acord cu instanța
de fond, apreciază că se mențin și temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b) C.
proc. pen., existând riscul ca lăsați în libertate să zădărnicească aflarea
adevărului, instanța formându-și această convingere din atitudinea lor de
negare a activității infracționale deși la locurile de muncă ale acestora au
fost descoperite dosarele de creditare pentru firmele controlate de grupul
infracțional.
În
opinia instanței de control judiciar prelungirea măsurii arestării preventive
este justificată și în raport cu realizarea scopului procesului penal, în
speță, administrarea în continuare a probelor și aflarea adevărului obiectiv,
apreciind ca aceasta respectă principiul proporționalității, întrucât este
adecvată situației de fapt și scopului legitim urmărit de lege. Durata
arestării preventive nu a depășit până în prezent un timp rezonabil și nu este
de natură să estompeze pericolul pentru ordinea publică pe care-l reprezintă
persoana celor doi inculpați. Prin urmare, restrângerea libertății individuale
a inculpaților M.A. și N.M.A., prin prelungirea acestei măsuri de prevenție, nu
reprezintă o dispoziție excesivă și nejustificată a instanței de fond.
Referitor
la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o alta mai puțin
restrictivă, înalta Curte le apreciază ca nefondate, urmând a fi respinse
pentru considerentele arătate anterior.
În
aceste condiții, înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații
M.A. și N.M.A.
Cu
privire la recursurile declarate de inculpații P.C.M., T.S., C.V. și S.A.,
instanța de control judiciar apreciază că și în privința acestor inculpați se
mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă în sensul că există
indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143
C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații recurenți
au comis faptele pentru care sunt cercetați.
După
cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste
scopuri putând fi atinse și prin liberarea inculpatului în libertate. În
același sens sunt și dispozițiile art. 5 § 3 din Convenția Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că
persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea
fi eliberată în cursul procedurii.
Analizând
posibilitatea luării unei măsuri alternative, înalta Curte constată că, la
momentul luării măsurii arestării preventive, aceasta a fost necesară pentru a
se asigura buna desfășurare a procesului penal, fiind proporțională cu
gravitatea acuzației penale adusă acestora și cu scopul urmărit prin dispunerea
acesteia și în concordanță atât cu legislația internă, respectiv art. 143 C.
proc. pen., cât și cu dispozițiile art. 2 § 3 și 4 ale Protocolului nr. 4
adițional la CEDO.
Înalta
Curte apreciază că, deși, în cauză, există în continuare indicii temeinice din
care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit faptele pentru care
sunt cercetați, la acest moment procesual, lăsarea în libertate a acestora nu
mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pentru a se putea
dispune prelungirea măsurii arestării preventive, conform dispozițiilor art. 155
C. proc. pen.
Instanța
are în vedere că potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la alegerea măsurii
trebuie avută în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social al
infracțiunii, iar pe de altă parte, starea de sănătate, vârsta, antecedentele
și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Înalta
Curte are în vedere, pe de o parte, contribuția concretă a acestor inculpați la
activitatea infracțională supusă cercetărilor și la producerea prejudiciilor,
riscul de a continua activitatea infracțională, precum și datele ce
caracterizează persoana inculpaților din perspectiva vârstei, situația
familială (P.C.M., C.V. și S.A.), precum și starea de sănătate (T.S.), astfel
cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, faptul că nu sunt cunoscuți cu
antecedente penale și au familii și locuințe stabile.
Ca
urmare, înalta Curte apreciază, că, la acest moment procesual, măsura arestării
preventive a încetat să mai fie rezonabilă și proporțională cu scopul legitim
urmărit, fiind suficientă, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului
penal, luarea față de acești inculpați a unei măsuri de prevenție alternative,
respectiv aceea a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145
1
raportat la art. 145 C. proc. pen.
Având
în vedere toate aceste considerente anterior expuse, înalta Curte, în temeiul art.
385
15
pct. 2
lit.
d) C.
proc. pen., va admite recursurile formulate de recurenții - inculpați P.C.M., T.S.,
C.V. și S.A. și, va casa, în parte încheierea de ședință recurată și,
rejudecând în fond, în baza art. 155 și urm. C. proc. pen., va respinge, ca
neîntemeiată, propunerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție - DIICOT privind prelungirea măsurii arestării preventive a acestora.
În
baza art. 145
1
C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen. va
dispune luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara privind pe
inculpații S.A., P.C.M., C.V. și T.S., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere
de la 12 aprilie 2013 până la 11 mai 2013.
În
baza art. 145 alin. (1
1
) C. proc. pen. pe durata măsurii obligării
de a nu părăsi țara, va dispune ca inculpații S.A., P.C.M., C.V. și T.S. să
respecte următoarele obligații:
-
să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanța de
judecată ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la organele de poliție în
a căror rază teritorială se află domiciliile inculpaților, conform programului
de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt
chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care
a dispus măsura;
-
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
-
să nu se apropie de ceilalți inculpați, învinuiți sau martori din cauză și să
nu comunice direct sau indirect cu aceștia. Pune în vedere inculpaților
dispozițiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
Va
dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților S.A. de sub puterea
mandatului de arestare preventivă nr. 54/UP din 16 decembrie 2012 emis de
Curtea de Apel București în dosarul nr. 9384/2/2012, P.C.M., de sub puterea
mandatului de arestare preventivă nr. 55/UP din 16 decembrie 2012 emis de
Curtea de Apel București în dosarul nr. 9384/2/2012,. C.V., de sub puterea
mandatului de arestare preventivă nr. 58/UP din 17 decembrie 2012, emis de
Curtea de Apel București în dosarul nr. 9387/2/2012, T.S., de sub puterea
mandatului de arestare preventivă nr. 48/UP din 14 decembrie 2012, emis de
Curtea de Apel București în dosarul nr. 9385/2/2012, dacă nu sunt arestați în
alte cauze.
Va
menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
În
temeiul art. 385
15
pct. 1
lit. b)
C. proc. pen., înalta Curte, urmează a respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de inculpații M.A. și N.M.A., împotriva aceleiași încheieri.
Văzând
și dispozițiile art. 92 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite
recursurile declarate de inculpații S.A., P.C.M., C.V. și T.S. împotriva
încheierii din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, Secția a Ii-a
Penală, pronunțată în dosarul nr. 2609/2/2013.
Casează
încheierea recurată și rejudecând în fond:
Respinge
propunerea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție - Structura Centrală de prelungire a măsurii arestării preventive a
inculpaților S.A., P.C.M., C.V. și T.S.
În
baza art. 145
1
C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen.
dispune luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara privind pe
inculpații S.A., P.C.M., C.V. și T.S., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere
de la 12 aprilie 2013 până la 11 nai 2013.
În
baza art. 145 alin. (1
1
) C. proc. pen. pe durata măsurii obligării
de a nu părăsi țara, dispune ca inculpații S.A., P.C.M., C.V. și T.S. să
respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz,
la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la
organele de poliție în a căror rază teritorială se află domiciliile
inculpaților, conform programului de supraveghere întocmit de organul de
poliție sau ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără
încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
-
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
- să nu se apropie de ceilalți inculpați, învinuiți sau
martori din cauză și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia. Pune în
vedere inculpaților dispozițiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților S.A. de
sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 54/UP din 16 decembrie 2012
emis de Curtea de Apel București în dosarul nr. 9384/2/2012, P.C.M., de sub
puterea mandatului de arestare preventivă nr. 55/UP din 16 decembrie 2012 emis
de Curtea de Apel București în dosarul nr. 9384/2/2012, C.V., de sub puterea
mandatului de arestare preventivă nr. 58/UP din 17 decembrie 2012, emis de
Curtea de Apel București în dosarul nr. 387/2/2012, T.S., de sub puterea
mandatului de arestare preventivă nr. 48/UP din 14 decembrie 2012, emis de
Curtea de Apel București în dosarul nr. 9385/2/2012, dacă nu sunt arestați în
alte cauze.
Menține
celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Respinge
ca nefondate, recursurile formulate de inculpații M.A. și N.M.A., împotriva
aceleiași încheieri.
Obligă recurenții inculpați M.A. și N.M.A. la plata sumei de
câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 12 aprilie 2013.