ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 2609/2/2013, a fost admisă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților M.A., N.M.A., S.A., P.C.M., C.V. și T.S., formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Structura Centrală, pentru o perioadă de 30 zile din data de 13 aprilie 2013 până la 12 mai 2013, inclusiv. Pentru a dispune astfel instanța de fond, în esență, a reținut că în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc.

pen. atât sub aspectul limitelor de pedeapsă, cât și sub aspectul pericolului pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate pentru ordinea publică. în legătură cu acest din urmă aspect, instanța de fond a reținut că starea de pericol se deduce din datele existente în cauză, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității' infracționale, cât și la riscul de a fi reluată de către majoritatea inculpaților în stare de libertate. În ce privește cel de al doilea temei al arestării preventive, respectiv art. 148 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut că subzistă, în continuare pentru inculpații M.A. și N.M.A., întrucât aceștia au refuzat să dea curs solicitării organului de urmărire penală.

Cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive instanța fondului a arătat că prin admiterea unor astfel de cereri nu s-ar mai acorda eficiența cuvenită exigentelor art. 5 paragraful 3 CEDO (hot. Matskus c. Rusiei). Cât privește rezonabilitatea arestării preventive, instanța de fond invocând hot. Tomasi c. France, a arătat ca „unul din factorii pertinenți, care legitimează o lungă detenție preventivă îl reprezintă existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, respectiv o bănuială puternică de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave." Totodată instanța fondului a apreciat că circumstanțele favorabile inculpaților nu constituie argumente suficiente și pertinente pentru respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.

Referitor la susținerile apărătorilor, în sensul că referatul procurorului nu este motivat, instanța de fond a reținut că acesta îndeplinește exigențele art. 156 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații M.A., N.M.A., S.A., P.C.M., C.V. și T.S., solicitând casarea încheierii recurate și, rejudecând respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive iar, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Examinând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale înalta Curte constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 9384/2/2012 a fost admisă, în parte, propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Structura Centrală. S-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.A., N.M.A., S.A. și P.C.M., pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Prin încheierea din data de 17 decembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 9387/2/2012 a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Structura Centrală si dispusa arestarea preventivă a inculpatului C.V. Prin încheierea din data de 14 decembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 9385/2/2012 a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Structura Centrală si dispusa arestarea preventivă a inculpatului T.S.

Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv, prin încheierile din 9 ianuarie 2013, 8 februarie 2013 si respectiv 7 martie 2013, toate ale Curții de Apel București, Secția a Il-a penală.

Prin referatul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive luate față de recurenții inculpați întrucât urmează a efectua mai multe acte de urmărire penală, respectiv extinderea cercetărilor față de alți membri ai grupului infracțional organizat, existând probe și indicii temeinice că au participat și alte persoane la săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală; audierea martorilor care au cunoștință de aprobarea creditelor de la cele două grupuri bancare ce aparțin BRD; confruntări între martori - învinuiți - inculpați; reaudierea inculpaților; continuarea inventarierii documentelor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare la inculpații R.C., M.I., T.Ș., B.V.J., P.C.; continuarea cercetării documentelor identificate cu ocazia perchezițiilor informatice pe mediile de stocare a membrilor grupării infracționale; audierea martorilor din centrala BRD-GSG care au cunoștință de activitatea infracțională efectuata de unii membrii ai grupării infracționale; dispunerea unor rapoarte de constatare financiar-contabile cu privire la circuitul financiar al banilor ce fac obiectul infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților/învinuiților.

Potrivit dispozițiilor art. 155 C. proc. pen. prelungirea măsurii arestării preventive poate fi dispusă, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. În aceste condiții judecătorul este obligat să analizeze în primul rând existența temeiurilor de fapt și apoi a celor de : ' drept și abia apoi să aprecieze dacă acestea impun sau nu lipsirea de libertate în continuare a inculpatului. Analizând actele și lucrările dosarului instanța de control judiciar reține că începând cu anul 2008, inculpații V.C. și S.T., cunoscuți ca oameni de afaceri ce activau în diferite domenii comerciale, împreună cu funcționarii bancari inculpatul M.A.

- director general la BRD - grup Unirea și inculpatul N.M.A. - director comercial la BRD - grup Dorobanți, au inițiat/constituit o grupare infracțională care a avut drept unic scop, obținerea de importante beneficii financiare, prin fraudarea instituției bancare BRD societe generale SA - România, sub forma obținerii de credite bancare în condiții ilegale. La acest grup infracțional au aderat și desfășurat activități de sprijinire, inculpații P.C.M. și S.A.

În fapt, membrii grupului infracțional organizat au acționat în mod concertat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar desfășurând activități specifice pregătirii și profesiei fiecăruia dintre aceștia, în vederea implementării unui sistem de fraudare cu desfășurare pe termen lung, ocazie cu care au racolat și controlat activitatea mai multor persoane din mediul comercial și funcționari din cadrul instituției bancare, care au acționat în cunoștință de cauza, pe paliere diferite, la dispoziția inițiatorilor grupului organizat, în vederea îndeplinirii sarcinilor trasate. La această grupare au aderat și alte persoane, structura grupului fiind una piramidală, pe paliere de execuție, fiecare membru având un rol execuțional bine stabilit fie de către liderii grupării, fie de către ceilalți membrii.

La acest grup infracțional organizat au fost racolate deopotrivă, așa cum am precizat mai sus, atât persoane din mediul instituțiilor bancare care au ajutat la realizarea scopului infracțional datorită atribuțiilor de serviciu pe care le aveau de îndeplinit, cât și persoane cu atribuții conexe activităților de creditare bancară, cum ar fi evaluatorii atestați ANEVAR sau anumiți oameni de afaceri. De asemenea, datorită mediului din care făceau parte liderii grupării au făcut posibilă racolarea și aderarea la gruparea infracțională și a unor notari, membrii ai grupării infracționale necesari pentru desfășurarea activității infracționale, deoarece dată fiind valoarea foarte mare a creditelor bancare ce trebuiau obținute nelegal, acestea trebuiau garantate cu anumite bunuri imobile, iar pentru instituirea ipotecii reale imobiliare se impunea încheierea unor contracte în formă autentică.

La grupul structurat, inițiat de cei menționați, au aderat pe parcursul perioadei cât a funcționat mai multe persoane care aveau rolul de a ceda sau prelua părțile sociale ale societăților comerciale care acționau ca paravan pentru activitatea ilicită desfășurată, de a ține evidența contabilă, de a întocmi documentele contabile fictive justificative pentru operațiuni comerciale inexistente (facturi, avize de expediție și de însoțire a mărfurilor, note de intrare recepție etc.). Gruparea a fost susținută și sprijinită în diferite faze de mai multe persoane, care au acționat în mod coordonat într-o perioadă bine determinată, având o structură determinată, clară și roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Scopul constituirii grupului infracțional organizat a fost acela de a obține importante beneficii financiare ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni economice cu consecințe deosebit de grave în dauna instituțiilor bancare și ale statului, reprezentat de F.N.G.C.I.M.M. În ceea ce privește situația inculpaților M.A. și N.M.A., înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, cerințele impuse de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. sunt îndeplinite, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații recurenți au comis faptele pentru care sunt cercetați și că există date că inculpații încearcă zădărnicirea adevărului în cauză.

În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, înalta Curte reține că trebuie avut în vedere nu numai datele legate de persoana inculpaților ci și datele referitoare la fapte pentru că, nu de puține ori, acestea din urmă sunt de natură a crea opiniei publice un sentiment de insecuritate. În jurisprudența CEDO s-a statuat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel luarea măsurii arestării preventive, cel puțin pentru o anumită durată de timp. În prezenta cauză, pericolul pentru ordinea publică reprezentat de inculpații M.A. și N.M.A. rezultă din pluralitatea infracțională și de făptuitori, modul de operare, cuantumul sumelor vizate, perseverența infracțională dedusă din durata activității ilicit penale și numărul actelor de executare.

Chiar dacă, potrivit jurisprudenței naționale și a celei din domeniul protecției drepturilor omului, judecarea în libertate a unui inculpat trebuie să fie regula, iar excepția să o reprezinte judecarea în stare de arest preventiv, art. 5 din CEDO, care garantează dreptul la libertate și siguranță, prevede și posibilitatea unei ingerințe în exercitarea acestui drept, dacă persoana a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Noțiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înțeleasă doar ca o primejdie concretă și imediată, constând în posibilitatea comiterii unor noi fapte penale grave ori similare, ci ca o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negative, actuală și persistentă a infracțiunilor de corupție și a celor săvârșite în conexitate cu acestea, prin urmare ținând cont de gravitatea deosebită a faptei, de calitatea inculpaților și de prejudiciul impresionant cauzat uneia dintre băncile cele mai importante din România, se apreciază că lăsarea lor în libertate ar pune sub semnul îndoielii capacitatea instituțiilor statului de a avea o reacție promptă și adecvată față de fapte penale de acest gen.

Cu privire la acești inculpați, instanța de control judiciar, în acord cu instanța de fond, apreciază că se mențin și temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b) C. proc. pen., existând riscul ca lăsați în libertate să zădărnicească aflarea adevărului, instanța formându-și această convingere din atitudinea lor de negare a activității infracționale deși la locurile de muncă ale acestora au fost descoperite dosarele de creditare pentru firmele controlate de grupul infracțional. În opinia instanței de control judiciar prelungirea măsurii arestării preventive este justificată și în raport cu realizarea scopului procesului penal, în speță, administrarea în continuare a probelor și aflarea adevărului obiectiv, apreciind ca aceasta respectă principiul proporționalității, întrucât este adecvată situației de fapt și scopului legitim urmărit de lege.

Durata arestării preventive nu a depășit până în prezent un timp rezonabil și nu este de natură să estompeze pericolul pentru ordinea publică pe care-l reprezintă persoana celor doi inculpați. Prin urmare, restrângerea libertății individuale a inculpaților M.A. și N.M.A., prin prelungirea acestei măsuri de prevenție, nu reprezintă o dispoziție excesivă și nejustificată a instanței de fond. Referitor la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o alta mai puțin restrictivă, înalta Curte le apreciază ca nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele arătate anterior. În aceste condiții, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A.

și N.M.A. Cu privire la recursurile declarate de inculpații P.C.M., T.S., C.V. și S.A., instanța de control judiciar apreciază că și în privința acestor inculpați se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă în sensul că există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații recurenți au comis faptele pentru care sunt cercetați. După cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea inculpatului în libertate.

În același sens sunt și dispozițiile art. 5 § 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii. Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, înalta Curte constată că, la momentul luării măsurii arestării preventive, aceasta a fost necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, fiind proporțională cu gravitatea acuzației penale adusă acestora și cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia și în concordanță atât cu legislația internă, respectiv art. 143 C. proc. pen., cât și cu dispozițiile art. 2 § 3 și 4 ale Protocolului nr. 4 adițional la CEDO.

Înalta Curte apreciază că, deși, în cauză, există în continuare indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, la acest moment procesual, lăsarea în libertate a acestora nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pentru a se putea dispune prelungirea măsurii arestării preventive, conform dispozițiilor art. 155 C. proc. pen. Instanța are în vedere că potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la alegerea măsurii trebuie avută în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social al infracțiunii, iar pe de altă parte, starea de sănătate, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, contribuția concretă a acestor inculpați la activitatea infracțională supusă cercetărilor și la producerea prejudiciilor, riscul de a continua activitatea infracțională, precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților din perspectiva vârstei, situația familială (P.C.M., C.V. și S.A.), precum și starea de sănătate (T.S.), astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, faptul că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și au familii și locuințe stabile. Ca urmare, înalta Curte apreciază, că, la acest moment procesual, măsura arestării preventive a încetat să mai fie rezonabilă și proporțională cu scopul legitim urmărit, fiind suficientă, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, luarea față de acești inculpați a unei măsuri de prevenție alternative, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145 1 raportat la art. 145 C. proc.

pen. Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile formulate de recurenții - inculpați P.C.M., T.S., C.V. și S.A. și, va casa, în parte încheierea de ședință recurată și, rejudecând în fond, în baza art. 155 și urm. C. proc. pen., va respinge, ca neîntemeiată, propunerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT privind prelungirea măsurii arestării preventive a acestora. În baza art. 145 1 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen. va dispune luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara privind pe inculpații S.A., P.C.M., C.V. și T.S., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 12 aprilie 2013 până la 11 mai 2013. În baza art. 145 alin. (1 1 ) C. proc.

pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, va dispune ca inculpații S.A., P.C.M., C.V. și T.S. să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la organele de poliție în a căror rază teritorială se află domiciliile inculpaților, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. - să nu se apropie de ceilalți inculpați, învinuiți sau martori din cauză și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.

Pune în vedere inculpaților dispozițiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen. Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților S.A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 54/UP din 16 decembrie 2012 emis de Curtea de Apel București în dosarul nr. 9384/2/2012, P.C.M., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 55/UP din 16 decembrie 2012 emis de Curtea de Apel București în dosarul nr. 9384/2/2012,. C.V., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 58/UP din 17 decembrie 2012, emis de Curtea de Apel București în dosarul nr. 9387/2/2012, T.S., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 48/UP din 14 decembrie 2012, emis de Curtea de Apel București în dosarul nr. 9385/2/2012, dacă nu sunt arestați în alte cauze.

Va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. În temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte, urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A. și N.M.A., împotriva aceleiași încheieri. Văzând și dispozițiile art. 92 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursurile declarate de inculpații S.A., P.C.M., C.V. și T.S. împotriva încheierii din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, Secția a Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 2609/2/2013. Casează încheierea recurată și rejudecând în fond: Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Structura Centrală de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților S.A., P.C.M., C.V. și T.S. În baza art. 145 1 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen. dispune luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara privind pe inculpații S.A., P.C.M., C.V. și T.S., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 12 aprilie 2013 până la 11 nai 2013. În baza art. 145 alin. (1 1 ) C. proc.

pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, dispune ca inculpații S.A., P.C.M., C.V. și T.S. să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la organele de poliție în a căror rază teritorială se află domiciliile inculpaților, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. - să nu se apropie de ceilalți inculpați, învinuiți sau martori din cauză și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.

Pune în vedere inculpaților dispozițiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților S.A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 54/UP din 16 decembrie 2012 emis de Curtea de Apel București în dosarul nr. 9384/2/2012, P.C.M., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 55/UP din 16 decembrie 2012 emis de Curtea de Apel București în dosarul nr. 9384/2/2012, C.V., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 58/UP din 17 decembrie 2012, emis de Curtea de Apel București în dosarul nr. 387/2/2012, T.S., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 48/UP din 14 decembrie 2012, emis de Curtea de Apel București în dosarul nr. 9385/2/2012, dacă nu sunt arestați în alte cauze.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Respinge ca nefondate, recursurile formulate de inculpații M.A. și N.M.A., împotriva aceleiași încheieri. Obligă recurenții inculpați M.A. și N.M.A. la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2013.