ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1683/2013

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 9 mai 2013 pronunțată în dosarul nr. 2855/2/2013, cu privire la recurentul inculpat N.T.I., în baza art. 160 8 C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.T.I. și, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de același inculpat. De asemenea, prin aceeași încheiere, în baza art. 145 1 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus luarea față de inculpații N.O., V.D.C., Z.A.R.

și S.O. a măsurii obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b)să se prezinte la organul de supraveghere, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (1 2 ) lit. c) C. proc. pen., a impus inculpaților ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații: să nu se apropie de martori și de coinculpați, cu excepția inculpatei N.O., căreia nu i se impune obligația de a nu se apropia de coinculpatul N.T.I.

și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect. În baza art. 145 alin. (2 2 ) C. proc. pen., a atras atenția inculpaților asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive. Pentru a pronunța această încheiere, în ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.V.I., analizând conținutul cererii, declarația inculpatului dată în fața instanței și materialul de urmărire penală din Dosarul nr. 402/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Curtea a reținut următoarele: La data de 23 ianuarie 2013, în cadrul Dosarul nr. 418/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea recursului formulat de D.N.A.

și arestarea preventivă a inculpatului N.T.I. pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a măsurii arestării preventive, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 3/ U din data de 23 ianuarie 2013, reținându-se că există indicii cu privire la săvârșirea de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat și că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Curtea a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 402/P/2012, din data de 17 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pentru următoarele fapte: - în perioada 2009 - 2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea inculpatei N.O.

și a învinuiților Z.A.R. și S.O., a pretins, a primit și a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul M.A. - primar al comunei Jilava din județul Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri: - 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții N., soții Z. și V.D.C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp) - achitarea mai multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3.294,15 dolari S.U.A. - un televizor LED marca S., în valoare de 8.299,90 RON, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea, în care, fie denunțătorul M.A. era cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate urmare a unor plângeri penale ale acestuia, faptă încadrată ca infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale); - în cursul anului 2008, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins și primit suma de 40.000 RON, de la numitul D.M. zis C., prin intermediul avocatului Z.A.R., pentru a da o soluție favorabilă față de D.M. - scoaterea de sub urmărire penală, în Dosarul cu nr. 744/P/2008, faptă încadrată ca infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.; - la data de 09 aprilie 2009, pentru disimularea mitei pretinse de inculpatul N.T.I.

constând în 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), acesta, alături de ceilalți inculpații și învinuiții implicați în semnarea contractelor de vânzare - cumpărare și a contractului de împrumut fictiv a 10.000 euro, l-a determinat pe notar să autentifice aceste înscrisuri, fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă, infracțională, existentă între participanții N.T.I., N.O., Z.A.R., S.O., V.D.C. și denunțător, faptă încadrată ca infracțiunea de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(2 acte materiale); - la data de 09 aprilie 2009, inculpatul N.T.I., prin mijlocirea învinuiților S.O. și Z.A.R., a primit mită un teren de 1.000 mp în comuna Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive, și astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivi ta tea prețului și a contractului de vânzare cumpărare a reprezentat în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpatului, faptă încadrată ca infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 ; - în perioada 2009 - 2011, inculpatul N.T.I.

a menționat, în fals, în patru din declarațiile de avere pe care era obligat să le completeze în calitatea sa de procuror, că a împrumutat suma de 10.000 de euro de la învinuitul Z.A.R., prin întocmirea unui contract nereal, tocmai cu scopul de a disimula modalitatea de remitere a mitei, faptă încadrată ca infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale); - în perioada 2009 - 2010, inculpații N.T.I. și V.D.C., prim procuror și respectiv procuror, inculpata N.O. și învinuiții S.O. și Z.A.R.

s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni de corupție, în scopul pretinderii și/sau acceptării, în mod repetat, de diferite bunuri (terenuri, achitarea unor servicii ocazionate de călătorii în străinătate, televizor LED) în exercitarea atribuțiilor de serviciu, faptă încadrată ca infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000. După sesizarea instanței de judecată, prin încheierea din 15 februarie 2012 măsura arestării preventive a inculpatului a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei, în temeiul art. 300 1 C. proc. pen. Instanța de fond a constatat că, potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni (…). De asemenea, liberarea provizorie fiind o măsură preventivă, s-a apreciat că trebuie să asigure scopul instituit de legiuitor la luarea acestora, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și anume, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea (..) inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată (…). S-a arătat că instanța urmează a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele, atunci când, soluționând cererea potrivit art. 160 8a C. proc.

pen., constată că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Din analiza dispozițiilor art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a apreciat că liberarea provizorie este o măsură facultativă, așa cum rezultă din sintagma „se poate acorda", beneficiul liberării provizorii nefiind un drept al inculpatului. Observând că norma prevăzută în art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen.

nu conține o enumerare limitativă a cazurilor în care nu se poate acorda liberarea provizorie, ci instituie în mod imperativ interdicția acordării liberării provizorii în cele două cazuri menționate, dar fără ca prin acesta să se îngrădească posibilitatea acordată instanței prin alin. (1) al textului menționat de a respinge cererea de liberare provizorie pentru motive care nu se circumscriu neapărat cazurilor din alin. (2) și care, deci, rămân la aprecierea sa, în funcție de datele concrete ale fiecărei spețe, instanța de fond a procedat la verificarea măsurii în care buna desfășurare a procesului penal ar fi ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.

Astfel, s-a constatat că din coroborarea textelor legale care reglementează măsura arestării preventive și, respectiv, liberarea provizorie sub control judiciar, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive, interpretare confirmată de decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii. în raport de această interpretare, Curtea a constatat că se mențin temeiurile arestării preventive - art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., situația nefiind schimbată de la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii preventive în temeiul art. 300 C. proc.

pen. Curtea a reținut faptul că indiciile temeinice - în sensul art. 68 1 C. proc. pen. și art. 143 C. proc. pen. - ale săvârșirii de către inculpat a faptelor pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive rezultă din materialul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile coinculpaților, declarațiile inculpatului N.T.I. (prin care acesta recunoaște anumite acte materiale, dar circumstanțiat, invocând primirea unor sume de bani sau bunuri cu o altă cauză juridică decât scopul avut în vedere de art. 254 C. pen.), înscrisurile bancare, declarațiile date de martorul denunțător M.A., declarațiile martorilor, procesul-verbal de punere în executare a percheziției domiciliare și înscrisuri.

Pe de altă parte, instanța de fond a considerat că în cauză există situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., constând în aceea că inculpatul a comis fapte pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. în ceea ce privește această ultimă condiție, Curtea a avut în vedere periculozitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, modalitățile și împrejurările concrete în care s-a reținut că au fost comise faptele, precum și împrejurarea că inculpatul avea calitatea de prim-procuror in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. S-a arătat că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, cu diferența că instanța poate aprecia că menținerea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.

Curtea a considerat că pentru a se răspunde exigențelor impuse de art. 5 pct. 1 lit. c) CEDO, instanța trebuie să analizeze - fie la cererea inculpatului, fie din oficiu - și posibilitatea luării unor măsuri alternative și, numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret, să se procedeze la luarea sau menținerea măsurii privative de libertate a inculpatului (cauza McKay c Regatului Unit). Jurisprudența CEDO în materie, respectiv cauzele Letellier c. Franței și Wemhoff c Germaniei statuează o serie de principii generale referitoare la privarea de libertate a inculpatului în timpul procesului penal. Astfel, în cauza Wemhoff c. Germaniei s-a statuat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsă.

În cauza Letellier c. Franței, CEDO a arătat că pot fi invocate mai multe motive pentru care se poate refuza punerea în libertate provizorie a unui inculpat, respectiv: a. existența riscului influențării martorilor, însă acesta se poate diminua odată cu trecerea timpului; b. existența riscului de a se sustrage de la desfășurarea procesului penal, arătând că pericolul sustragerii de la procesul penal nu se poate aprecia numai pe baza gravității pedepsei pe care o riscă persoana respectivă, c. necesitatea apărării ordinii publice, arătând că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de timp.

De asemenea, CEDO a arătat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate (Labita c Italiei). Curtea a mai reținut că la soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei asemenea cereri trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului, în acest sens fiind și jurisprudența C.E.D.O.

care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. C. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968). Instanța de judecată a reținut că inculpatul prezintă circumstanțe personale favorabile: nu are antecedente penale, are o familie organizată, a fost bine integrat în comunitatea locală.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că în cauză există riscul ca odată pus în libertate, inculpatul să poată influența declarațiile coinculpaților și ale martorilor ce i-au fost prieteni apropiați (după chiar propriile susțineri), fiind necesară privarea de libertate în vederea apărării ordinii publice, în raport de periculozitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, de modalitățile și împrejurările concrete în care s-a reținut că au fost comise faptele (inculpatul este acuzat de săvârșirea mai multor fapte de luare de mită, una dintre ele comisă printr-o pluralitate de acte de executare), precum și circumstanțele personale ale acestuia (inculpatul era parte a sistemului judiciar, având în atribuțiile de serviciu verificarea legalității soluțiilor pronunțate de organul de urmărire penală și avea funcție de conducere care îi permitea intervenția în sistemul de repartizare a dosarelor).

Curtea nu a manifestat convingerea că interdicția ca inculpatul să ia legătura cu inculpații și martorii - care poate însoți liberarea provizorie - ar fi suficientă pentru a se asigura că declarațiile acestora nu sunt influențate, în condițiile în care inculpații au avut suficient timp pentru a-și dezvolta o rețea de relații și intermediari, după cum indică probele administrate în cursul urmăririi penale. Chiar dacă inculpatul nu ar mai fi luat legătura cu coinculpații de mai mult timp, acest aspect nu exclude o posibilă relaționare, având în vedere faptul că, între timp, inculpatul este cercetat în prezentul dosar chiar pe baza declarațiilor date de coinculpați și martori între timp. Faptul că la luarea măsurii arestării preventive nu s-a avut în vedere temeiul prevăzut de art. 148 lit. a și b C. proc.

pen. nu exclude posibilitatea instanței de a constata că există un anumit risc al influențării bunei desfășurări a procesului penal la momentul analizei oportunității liberării provizorii. Stabilirea cauzei juridice a primirii banilor și altor foloase, precum și identificarea persoanei care a avut inițiativa activității infracționale urmează a fi făcute de către instanța de judecată cu ocazia cercetării judecătorești (având în vedere că o parte dintre coinculpați și martorul denunțător îl indică pe inculpatul Neagu că fiind cel care a solicitat bunurile). De altfel, plasarea inițiativei în sarcina altui participant la activitatea infracțională nu este de natură a diminua participația inculpatului Neagu având în vedere că acesta are pregătire juridică (astfel încât cunoștea foarte bine elementele materiale alternative ale infracțiunii de luare de mită) și era în măsură să anticipeze consecințele faptelor sale.

Prin urmare, Curtea a apreciat că necesitatea prezervării ordinii publice și a bunei desfășurări a procesului penal în scopul aflării adevărului primează în cauză, față de circumstanțele personale ale inculpatului, care vor fi reanalizate pe măsură ce instanța va administra mijloacele de probă Reținând că s-a invocat în susținerea cererii egalitatea de tratament cu alți inculpați, cercetați în stare de libertate, Curtea a apreciat că decizia de admitere sau respingere a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie luată în urma analizei individuale a fiecărui caz în parte, iar nu prin analogie cu situația altor persoane, fie ele cercetate în aceeași cauză penală, cu atât mai mult cu cât situația inculpaților nu este identică, luându-se în considerare participarea concretă a fiecărui inculpat, precum și precum, circumstanțele personale ale acestuia și poziția sa procesuală.

Oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar a fost evaluată de Curte prin raportare la stadiul actual al procedurii, probațiunea nefiind începută, iar, pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpatului nu a fost considerată ca disproporționată, în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor imputate. Întrucât Curtea a apreciat că, în raport de circumstanțele reale ale cauzei și personale ale inculpatului, scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, prin încheierea din 9 mai 2013 a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul N.T.I.

Împotriva acestei încheieri, la 10 mai 2013 a declarat recurs inculpatul N.T.I. Recursul nu a fost motivat în scris, ci doar oral, așa cum s-a arătat în partea introductivă a acestei decizii, susținerile recurentului inculpat și ale Ministerului Public urmând a nu mai fi reluate. Recursul este nefondat. Examinând hotărârea atacată, actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție constată critica adusă încheierii atacate ca neîntemeiată. În cauză, în mod corect a constatat Curtea de Apel București întrunirea condițiilor legale ale cererii, potrivit în art. 160 2 C. proc. pen., în sensul că, infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.T.I.

sunt infracțiuni intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Instanța de recurs reține că inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale); luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.; asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000; participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Fiind întrunite condițiile legale prevăzute de art. 160 2 C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar este, în principiu, admisibilă, astfel cum, în mod corect, a reținut Curtea. Înalta Curte subliniază aceea că, potrivit art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen., liberarea provizorie se poate acorda de către instanță, de unde se deduce că această dispoziție legală consacră o vocație legală a recurentului de a beneficia de instituția liberării condiționate, instanța fiind aceea care poate aprecia asupra temeiniciei cererii, în concordanță cu practica instanțelor naționale și cu a celor europene, așa cum rezultă și prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei din 13 decembrie 2005 și Georgieva contra Bulgariei din 3 iulie 2008. Prin urmare, fără a nega posibilitatea oricărui inculpat de a cere liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune în tot cursul procesului penal, potrivit art. 5 C. proc. pen. sau art. 5 paragraful 3 din CEDO, această posibilitate constituie o facultate pentru instanța de judecată, iar oportunitatea cererii trebuie atent analizata, așa cum o cer dispozițiile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc.

pen., garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula o atare cerere neechivalând cu însăși admiterea cererii în orice condiții. Din această perspectivă, în ceea ce privește analiza întreprinsă de instanță asupra întrunirii condițiilor de fond ale cererii, respectiv dacă, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei există sau nu date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori dacă acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților sau a martorilor, precum și în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului, Înalta Curte constată că nu se justifică punerea inculpatului în libertate la acest moment, încheierea atacată fiind temeinică și legală.

În acord cu instanța de fond, instanța de recurs apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă în ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor și urmările acestora, ce au determinat o importantă influență asupra intereselor membrilor societății. Astfel, în sarcina recurentului inculpat s-a reținut că în perioada 2009 - 2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea celorlalți inculpați și învinuiți din cauză, a pretins, primit și acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul M.A.

- primar al comunei Jilava din județul Ilfov - cu titlu de mită, 3 loturi de teren intravilan, achitarea mai multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3294,15 dolari S.U.A., un televizor LED marca S. în valoare de 8.299,90 RON, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului dosarele aflate în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea; a pretins și primit suma de 40.000 RON de la numitul D.M.

zis C., prin intermediul avocatului Z.A.R., pentru a da o soluție favorabilă față de Dinu Mihai; a determinat un notar public - fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă, infracțională, existentă între participanți - să autentifice contracte de vânzare - cumpărare și un contract de împrumut fictiv a 10.000 euro pentru disimularea mitei pretinse; a primit mită un teren de 1.000 mp în comuna Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive; a menționat, în fals, în patru din declarațiile de avere pe care era obligat să le completeze în calitatea sa de procuror, că a împrumutat suma de 10.000 de euro de la învinuitul Z.A.R., prin întocmirea unui contract nereal în scopul de a disimula modalitatea de remitere a mitei; împreună cu V.D.C., N.O., S.O.

și Z.A.R. s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni de corupție, în scopul pretinderii și/sau acceptării, în mod repetat, de diferite bunuri. Față de gravitatea faptelor menționate, referitor la care există indicii temeinice - în sensul art. 68 1 C. proc. pen. și art. 143 C. proc. pen. - că au fost săvârșite de către recurentul inculpat, rezultă cu evidență aceea că, în eventualitatea lăsării în libertate a inculpatului N.T.I. există un pericol concret pentru ordinea publică, dedus din însăși implicarea inculpatului în comiterea unor asemenea infracțiuni de corupție, spălare de bani, fals în declarații și asociere în vederea comiterii de infracțiuni, prevalându-se de autoritatea și de influența funcțiilor deținute.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte împărtășește argumentele instanței de fond, care a reținut că circumstanțele reale ale faptelor, dar mai ales circumstanțele personale ale recurentului inculpat (era jurist, parte a sistemului judiciar cu atribuții de serviciu verificarea legalității soluțiilor pronunțate de organul de urmărire penală, cu o funcție de conducere care îi permitea intervenția în sistemul de repartizare a dosarelor), în loc să determine un grad de periculozitate mai redus, dimpotrivă, conduc spre accentuarea pericolului social concret ocazionat de punerea sa în libertate și spre concluzia unei posibilități sporite de zădărnicire a aflării adevărului, prin influențarea martorilor și celorlalți inculpați din dosar, în condițiile în care inculpații au avut suficient timp pentru a-și dezvolta o rețea de relații și intermediari, după cum indică probele administrate în cursul urmăririi penale.

Înalta Curte consideră că faptele săvârșite de inculpat sunt de natură a produce indignare profundă printre cetățeni, astfel încât singura măsură menită să protejeze ordinea publică și să asigure buna desfășurare a procesului penal este detenția preventivă a inculpatului, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească încă nu a început. În concordanță și cu jurisprudența Curții Europene, instanța constată că în astfel de situații, interesul protejării ordinii publice prevalează față de regula generală a judecării în stare de libertate, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție. În consecință, contrar susținerilor recurentului inculpat, înalta Curte a apreciat că instanța de fond a procedat corect atunci când a decis că în vederea asigurării scopului bunei desfășurări a procesului penal, nu este oportună, la acest moment, liberarea provizorie a recurentului inculpat, chiar condiționată de un anumit control judiciar.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii din 9 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2855/2/2013. În baza art. 192 alin (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii din 9 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2855/2/2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând .onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2013.