ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1683/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1683/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 mai 2013

pronunțată în dosarul nr. 2855/2/2013,

cu

privire la recurentul inculpat N.T.I., în baza art. 160

8

C. proc.

pen., Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis în principiu

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.T.I.

și, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a respins ca

neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

același inculpat.

De asemenea, prin aceeași încheiere,

în baza art. 145

1

alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, a dispus luarea față de inculpații N.O., V.D.C., Z.A.R. și

S.O. a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 145

1

raportat

la art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de

a nu părăsi țara, inculpații au fost obligați să respecte următoarele

obligații:

a) să se prezinte la organul de

urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b)să se prezinte la organul de supraveghere,

conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și

să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145

1

raportat

la art. 145 alin. (1

2

) lit. c) C. proc. pen., a impus inculpaților

ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele

obligații: să nu se apropie de martori și de coinculpați, cu excepția

inculpatei N.O., căreia nu i se impune obligația de a nu se apropia de

coinculpatul N.T.I. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

În baza art. 145 alin. (2

2

)

C. proc. pen., a atras atenția inculpaților asupra faptului că, în caz de

încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, se va lua

față de aceștia măsura arestării preventive.

Pentru a pronunța această încheiere,

în ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul N.V.I.,

analizând

conținutul cererii, declarația inculpatului dată în fața instanței și

materialul de urmărire penală din Dosarul nr. 402/P/2012 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,

Curtea a reținut următoarele:

La data de 23 ianuarie 2013, în cadrul

Dosarul nr. 418/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea

recursului formulat de D.N.A. și arestarea preventivă a inculpatului N.T.I. pe

o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a măsurii arestării

preventive, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 3/ U din data de 23

ianuarie 2013, reținându-se că există indicii cu privire la săvârșirea de către

inculpat a faptelor pentru care este cercetat și că în cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Curtea a constatat că inculpatul a

fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 402/P/2012, din data de 17

aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție, pentru următoarele fapte:

- în perioada 2009 - 2010, în repetate

rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de prim

procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea

inculpatei N.O. și a învinuiților Z.A.R. și S.O., a pretins, a primit și a

acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul M.A. - primar al

comunei Jilava din județul Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri: - 3

loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții N., soții

Z. și V.D.C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp) - achitarea mai

multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3.294,15 dolari S.U.A. - un

televizor LED marca S., în valoare de 8.299,90 RON, în scopul de a fi

soluționate favorabil primarului dosarele aflate în instrumentarea unității de

parchet pe care o conducea, în care, fie denunțătorul M.A. era cercetat în

calitatea sa de primar, fie erau formate urmare a unor plângeri penale ale

acestuia, faptă

încadrată ca infracțiunea de luare de

mită, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen. (3 acte materiale);

- în cursul anului 2008, în calitatea

sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins

și primit suma de 40.000 RON, de la numitul D.M. zis C., prin intermediul

avocatului Z.A.R., pentru a da o soluție favorabilă față de D.M. - scoaterea de

sub urmărire penală, în Dosarul cu nr. 744/P/2008, faptă încadrată ca infracțiunea

de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat

la art. 254 alin. (2) C. pen.;

- la data de 09 aprilie 2009, pentru

disimularea mitei pretinse de inculpatul N.T.I. constând în 3 loturi de teren

intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de

servitute de 707 mp), acesta, alături de ceilalți inculpații și învinuiții

implicați în semnarea contractelor de vânzare - cumpărare și a contractului de

împrumut fictiv a 10.000 euro, l-a determinat pe notar să autentifice aceste

înscrisuri, fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă,

infracțională, existentă între participanții N.T.I., N.O., Z.A.R., S.O., V.D.C.

și denunțător, faptă încadrată ca infracțiunea de participație improprie la

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- la data de 09 aprilie  2009,

inculpatul N.T.I., prin mijlocirea învinuiților S.O. și Z.A.R., a primit mită

un teren de 1.000 mp în comuna Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive,

și astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al

încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii

ilicite a acestui bun. Fictivi ta tea prețului și a contractului de vânzare

cumpărare a reprezentat în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și

ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpatului, faptă

încadrată ca infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000

;

-

în perioada 2009 - 2011, inculpatul N.T.I.

a menționat, în fals, în patru din declarațiile de avere pe care era obligat să

le completeze în calitatea sa de procuror, că a împrumutat suma de 10.000 de

euro de la învinuitul Z.A.R., prin întocmirea unui contract nereal, tocmai cu

scopul de a disimula modalitatea de remitere a mitei, faptă încadrată ca

infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. raportat la art.

17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte

materiale);

- în perioada 2009 - 2010, inculpații

N.T.I. și V.D.C., prim procuror și respectiv procuror, inculpata N.O. și

învinuiții S.O. și Z.A.R. s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni de

corupție, în scopul pretinderii și/sau acceptării, în mod repetat, de diferite

bunuri (terenuri, achitarea unor servicii ocazionate de călătorii în

străinătate, televizor LED) în exercitarea atribuțiilor de serviciu, faptă

încadrată ca infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni,

prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din

Legea nr. 78/2000.

După sesizarea instanței de judecată,

prin încheierea din 15 februarie 2012 măsura arestării preventive a

inculpatului a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei, în

temeiul art. 300

1

C. proc. pen.

Instanța de fond a constatat că,

potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub

control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni (…). De

asemenea, liberarea provizorie fiind o măsură preventivă, s-a apreciat că

trebuie să asigure scopul instituit de legiuitor la luarea acestora, potrivit art.

136 alin. (1) C. proc. pen. și anume, pentru a se asigura buna desfășurare a

procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea (..) inculpatului de la

urmărirea penală sau de la judecată (…).

S-a arătat că instanța urmează a

respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele,

atunci când, soluționând cererea potrivit art. 160

8a

C. proc. pen.,

constată că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Din analiza dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a apreciat că liberarea provizorie

este o măsură facultativă, așa cum rezultă din sintagma „se poate acorda",

beneficiul liberării provizorii nefiind un drept al inculpatului.

Observând că norma prevăzută în art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. nu conține o enumerare limitativă a cazurilor în care nu

se poate acorda liberarea provizorie, ci instituie în mod imperativ interdicția

acordării liberării provizorii în cele două cazuri menționate, dar fără ca prin

acesta să se îngrădească posibilitatea acordată instanței prin alin. (1) al

textului menționat de a respinge cererea de liberare provizorie pentru motive

care nu se circumscriu neapărat cazurilor din alin. (2) și care, deci, rămân la

aprecierea sa, în funcție de datele concrete ale fiecărei spețe, instanța de

fond a procedat la verificarea măsurii în care buna desfășurare a procesului

penal ar fi ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control

judiciar a inculpatului.

Astfel, s-a constatat că din

coroborarea textelor legale care reglementează măsura arestării preventive și,

respectiv, liberarea provizorie sub control judiciar, rezultă că liberarea

provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menținerea temeiurilor

arestării preventive, interpretare confirmată de decizia nr. 17 din 17

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea unui recurs în interesul legii. în raport de această interpretare,

Curtea a constatat că se mențin temeiurile arestării preventive - art. 143 și art.

148 lit. f) C. proc. pen., situația nefiind schimbată de la momentul

verificării legalității și temeiniciei măsurii preventive în temeiul art. 300 C.

proc. pen.

Curtea a reținut faptul că indiciile

temeinice - în sensul art. 68

1

C. proc. pen. și art. 143 C. proc.

pen. - ale săvârșirii de către inculpat a faptelor pentru care a fost dispusă

măsura arestării preventive

rezultă din materialul

probator administrat în cauză, respectiv declarațiile coinculpaților,

declarațiile inculpatului N.T.I. (prin care acesta recunoaște anumite acte

materiale, dar circumstanțiat, invocând primirea unor sume de bani sau bunuri

cu o altă cauză juridică decât scopul avut în vedere de art. 254 C. pen.),

înscrisurile bancare, declarațiile date de martorul denunțător M.A.,

declarațiile martorilor, procesul-verbal de punere în executare a percheziției

domiciliare și înscrisuri.

Pe de altă parte, instanța de fond a

considerat că în cauză există situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., constând în aceea că inculpatul a comis fapte pentru care legea prevede

pedepse mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea lui în

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. în ceea ce privește

această ultimă condiție, Curtea a avut în vedere periculozitatea faptelor

pentru care inculpatul este cercetat, modalitățile și împrejurările concrete în

care s-a reținut că au fost comise faptele, precum și împrejurarea că

inculpatul avea calitatea de prim-procuror in cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Cornetu.

S-a arătat că liberarea provizorie

presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, cu diferența

că instanța poate aprecia că menținerea stării de arest nu mai apare necesară,

liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.

Curtea a considerat că pentru a se

răspunde exigențelor impuse de art. 5 pct. 1 lit. c) CEDO, instanța trebuie să

analizeze - fie la cererea inculpatului, fie din oficiu - și posibilitatea

luării unor măsuri alternative și, numai dacă acestea nu se justifică în cazul

concret, să se procedeze la luarea sau menținerea măsurii privative de

libertate a inculpatului (cauza McKay c Regatului Unit).

Jurisprudența CEDO în materie,

respectiv cauzele Letellier c. Franței și Wemhoff c Germaniei statuează o serie

de principii generale referitoare la privarea de libertate a inculpatului în

timpul procesului penal. Astfel, în cauza Wemhoff c. Germaniei s-a statuat că

detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de

libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de

limite rezonabile, independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsă.

În cauza Letellier c. Franței, CEDO a

arătat că pot fi invocate mai multe motive pentru care se poate refuza punerea

în libertate provizorie a unui inculpat, respectiv: a. existența riscului

influențării martorilor, însă acesta se poate diminua odată cu trecerea timpului;

b.  existența riscului de a se sustrage de la desfășurarea procesului penal, arătând

că pericolul sustragerii de la procesul penal nu se poate aprecia numai pe baza

gravității pedepsei pe care o riscă persoana respectivă, c. necesitatea  apărării

ordinii publice, arătând că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin

reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea

publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o

perioadă de timp. De asemenea, CEDO a arătat că aprecierea limitelor rezonabile

ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise

cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de

nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în

stare de libertate (Labita c Italiei).

Curtea a mai reținut că la

soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, o mare

pondere în aprecierea temeiniciei unei asemenea cereri trebuie să o aibă datele

care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului, în acest sens fiind și

jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că la menținerea unei persoane în

detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea

faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul

persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele

materiale, legăturile cu familia (cauza N. C. Austriei, hotărârea din 27 iunie

1968).

Instanța de judecată a reținut că

inculpatul prezintă circumstanțe personale favorabile: nu are antecedente

penale, are o familie organizată, a fost bine integrat în comunitatea locală.

Pe de altă parte, instanța a apreciat

că în cauză există riscul ca odată pus în libertate, inculpatul să poată

influența declarațiile coinculpaților și ale martorilor ce i-au fost prieteni

apropiați (după chiar propriile susțineri), fiind necesară privarea de

libertate în vederea apărării ordinii publice, în raport de periculozitatea

faptelor pentru care inculpatul este cercetat, de modalitățile și împrejurările

concrete în care s-a reținut că au fost comise faptele (inculpatul este acuzat

de săvârșirea mai multor fapte de luare de mită, una dintre ele comisă printr-o

pluralitate de acte de executare), precum și circumstanțele personale ale

acestuia (inculpatul era parte a sistemului judiciar, având în atribuțiile de

serviciu verificarea legalității soluțiilor pronunțate de organul de urmărire

penală și avea funcție de conducere care îi permitea intervenția în sistemul de

repartizare a dosarelor).

Curtea nu a manifestat convingerea că

interdicția ca inculpatul să ia legătura cu inculpații și martorii - care poate

însoți liberarea provizorie - ar fi suficientă pentru a se asigura că

declarațiile acestora nu sunt influențate, în condițiile în care inculpații au

avut suficient timp pentru a-și dezvolta o rețea de relații și intermediari,

după cum indică probele administrate în cursul urmăririi penale.

Chiar dacă inculpatul nu ar mai fi

luat legătura cu coinculpații de mai mult timp, acest aspect nu exclude o

posibilă relaționare, având în vedere faptul că, între timp, inculpatul este

cercetat în prezentul dosar chiar pe baza declarațiilor date de coinculpați și

martori între timp. Faptul că la luarea măsurii arestării preventive nu s-a

avut în vedere temeiul prevăzut de art. 148 lit. a și b C. proc. pen. nu

exclude posibilitatea instanței de a constata că există un anumit risc al

influențării bunei desfășurări a procesului penal la momentul analizei

oportunității liberării provizorii.

Stabilirea cauzei juridice a primirii

banilor și altor foloase, precum și identificarea persoanei care a avut

inițiativa activității infracționale urmează a fi făcute de către instanța de

judecată cu ocazia cercetării judecătorești (având în vedere că o parte dintre

coinculpați și martorul denunțător îl indică pe inculpatul Neagu că fiind cel

care a solicitat bunurile). De altfel, plasarea inițiativei în sarcina altui

participant la activitatea infracțională nu este de natură a diminua

participația inculpatului Neagu având în vedere că acesta are pregătire

juridică (astfel încât cunoștea foarte bine elementele materiale alternative

ale infracțiunii de luare de mită) și era în măsură să anticipeze consecințele

faptelor sale.

Prin urmare, Curtea a apreciat că necesitatea

prezervării ordinii publice și a bunei desfășurări a procesului penal în scopul

aflării adevărului primează în cauză, față de circumstanțele personale ale

inculpatului, care vor fi reanalizate pe măsură ce instanța va administra

mijloacele de probă

Reținând că s-a invocat în susținerea

cererii egalitatea de tratament cu alți inculpați, cercetați în stare de

libertate, Curtea a apreciat că decizia de admitere sau respingere a unei

cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie luată în urma

analizei individuale a fiecărui caz în parte, iar nu prin analogie cu situația

altor persoane, fie ele cercetate în aceeași cauză penală, cu atât mai mult cu

cât situația inculpaților nu este identică, luându-se în considerare

participarea concretă a fiecărui inculpat, precum și precum, circumstanțele

personale ale acestuia și poziția sa procesuală.

Oportunitatea liberării provizorii sub

control judiciar a fost evaluată de Curte prin raportare la stadiul actual al

procedurii, probațiunea nefiind începută, iar, pe de altă parte, durata

arestării preventive a inculpatului nu a fost considerată ca disproporționată,

în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea

faptelor imputate.

Întrucât Curtea a apreciat că, în

raport de circumstanțele reale ale cauzei și personale ale inculpatului, scopul

măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi

atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, prin

încheierea din 9 mai 2013 a respins ca neîntemeiată cererea de liberare

provizorie formulată de inculpatul N.T.I.

Împotriva acestei încheieri, la 10 mai

2013 a declarat recurs inculpatul N.T.I.

Recursul nu a fost motivat în scris,

ci doar oral, așa cum s-a arătat în partea introductivă a acestei decizii,

susținerile recurentului inculpat și ale Ministerului Public urmând a nu mai fi

reluate. Recursul este nefondat.

Examinând hotărârea atacată, actele și

lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție constată critica

adusă încheierii atacate ca neîntemeiată.

În cauză, în mod corect a constatat

Curtea de Apel București întrunirea condițiilor legale ale cererii, potrivit în

art. 160

2

C. proc. pen., în sensul că, infracțiunile pentru care a

fost trimis în judecată inculpatul N.T.I. sunt infracțiuni intenționate, pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Instanța de recurs reține că

inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare

de mită, prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(3 acte materiale); luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.; asociere în vederea săvârșirii de

infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17

lit. b) din Legea nr. 78/2000; participație improprie la săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); spălare de bani, prevăzută

de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 656/2002 raportat la art.

17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, fals în declarații, prevăzută de art. 292 C.

pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (4 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Fiind întrunite condițiile legale

prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen., cererea de liberare provizorie

sub control judiciar este, în principiu, admisibilă, astfel cum, în mod corect,

a reținut Curtea.

Înalta Curte subliniază aceea că,

potrivit art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie se

poate acorda de către instanță, de unde se deduce că această dispoziție legală

consacră o vocație legală a recurentului de a beneficia de instituția liberării

condiționate, instanța fiind aceea care poate aprecia asupra temeiniciei

cererii, în concordanță cu practica instanțelor naționale și cu a celor

europene, așa cum rezultă și prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei din

13 decembrie 2005 și Georgieva contra Bulgariei din 3 iulie 2008.

Prin urmare, fără a nega posibilitatea

oricărui inculpat de a cere liberarea provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune în tot cursul procesului penal, potrivit art. 5 C. proc. pen. sau art.

5 paragraful 3 din CEDO, această posibilitate constituie o facultate pentru

instanța de judecată, iar oportunitatea cererii trebuie atent analizata, așa

cum o cer dispozițiile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen., garantarea

dreptului legal al inculpatului de a formula o atare cerere neechivalând cu

însăși admiterea cererii în orice condiții.

Din această perspectivă, în ceea ce

privește analiza întreprinsă de instanță asupra întrunirii condițiilor de fond

ale cererii, respectiv dacă, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei

există sau nu date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să

săvârșească alte infracțiuni ori dacă acesta va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea părților sau a martorilor, precum și în ce

măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea

în libertate sub control judiciar a inculpatului, Înalta Curte constată că nu

se justifică punerea inculpatului în libertate la acest moment, încheierea

atacată fiind temeinică și legală.

În acord cu instanța de fond, instanța

de recurs apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive a inculpatului subzistă în ceea ce privește pericolul concret pentru

ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor și urmările

acestora, ce au determinat o importantă influență asupra intereselor membrilor

societății.

Astfel, în sarcina recurentului

inculpat s-a reținut că în perioada 2009 - 2010, în repetate rânduri și în

realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de prim procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea celorlalți

inculpați și învinuiți din cauză, a pretins, primit și acceptat, pentru sine

sau pentru altul, de la denunțătorul M.A. - primar al comunei Jilava din

județul Ilfov - cu titlu de mită, 3 loturi de teren intravilan, achitarea mai

multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3294,15 dolari S.U.A., un

televizor LED marca S. în valoare de 8.299,90 RON, în scopul de a fi

soluționate favorabil primarului dosarele aflate în instrumentarea unității de

parchet pe care o conducea; a pretins și primit suma de 40.000 RON de la

numitul D.M. zis C., prin

intermediul avocatului Z.A.R.,

pentru a da o soluție favorabilă față de Dinu Mihai; a determinat un notar

public - fără ca notarul să aibă cunoștință despre înțelegerea frauduloasă,

infracțională, existentă între participanți - să autentifice contracte de

vânzare - cumpărare și un contract de împrumut fictiv a 10.000 euro pentru

disimularea mitei pretinse; a primit mită un teren de 1.000 mp în comuna

Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive; a menționat, în fals, în patru

din declarațiile de avere pe care era obligat să le completeze în calitatea sa

de procuror, că a împrumutat suma de 10.000 de euro de la învinuitul Z.A.R.,

prin întocmirea unui contract nereal în scopul de a disimula modalitatea de

remitere a mitei; împreună cu V.D.C., N.O., S.O. și Z.A.R. s-au asociat în

vederea săvârșirii de infracțiuni de corupție, în scopul pretinderii și/sau

acceptării, în mod repetat, de diferite bunuri.

Față de gravitatea faptelor

menționate, referitor la care există indicii temeinice - în sensul art. 68

1

C. proc. pen. și art. 143 C. proc. pen. - că au fost săvârșite de către

recurentul inculpat, rezultă cu evidență aceea că, în eventualitatea lăsării în

libertate a inculpatului N.T.I. există un pericol concret pentru ordinea

publică, dedus din însăși implicarea inculpatului în comiterea unor asemenea

infracțiuni de corupție, spălare de bani, fals în declarații și asociere în

vederea comiterii de infracțiuni, prevalându-se de autoritatea și de influența

funcțiilor deținute.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte

împărtășește argumentele instanței de fond, care a reținut că circumstanțele

reale ale faptelor, dar mai ales circumstanțele personale ale recurentului

inculpat (era jurist, parte a sistemului judiciar cu atribuții de serviciu

verificarea legalității soluțiilor pronunțate de organul de urmărire penală, cu

o funcție de conducere care îi permitea intervenția în sistemul de repartizare

a dosarelor), în loc să determine un grad de periculozitate mai redus,

dimpotrivă, conduc spre accentuarea pericolului social concret ocazionat de

punerea sa în libertate și spre concluzia unei posibilități sporite de

zădărnicire a aflării adevărului, prin influențarea martorilor și celorlalți

inculpați din dosar, în condițiile în care inculpații au avut suficient timp

pentru a-și dezvolta o rețea de relații și intermediari, după cum indică

probele administrate în cursul urmăririi penale.

Înalta Curte consideră că faptele

săvârșite de inculpat sunt de natură a produce indignare profundă printre

cetățeni, astfel încât singura măsură menită să protejeze ordinea publică și să

asigure buna desfășurare a procesului penal este detenția preventivă a

inculpatului, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească încă nu a

început.

În concordanță și cu jurisprudența

Curții Europene, instanța constată că în astfel de situații, interesul protejării

ordinii publice prevalează față de regula generală a judecării în stare de

libertate, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție.

În consecință, contrar susținerilor

recurentului inculpat, înalta Curte a apreciat că instanța de fond a procedat

corect atunci când a decis că în vederea asigurării scopului bunei desfășurări

a procesului penal, nu este oportună, la acest moment, liberarea provizorie a

recurentului inculpat, chiar condiționată de un anumit control judiciar.

Pentru considerentele ce preced, Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva

încheierii din 9 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, în Dosarul nr. 2855/2/2013.

În baza art. 192 alin (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii din 9 mai 2013 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2855/2/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând .onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

mai 2013.