ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2013

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 3289/2/2013 (1508/2013) privind pe inculpatul B.A.R., Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis cererea formulată de inculpatul B.A.R. privind înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea de ședință din 22 februarie 2013 dată în Dosarul nr. 8129/3/2013 al Tribunalului București - m.a.p. 66/UP/23 februarie 2013 - și a revocat această măsură preventivă. În baza art. 139 alin. (1) și art. 35 C. proc. pen. raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 145 1 C. proc. pen., a dispus luarea față de inculpatul B.A.R.

a măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 zile, începând cu data pronunțării încheierii. Potrivit art. 145 1 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală, sau după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145 alin. (1 2 ) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoanele cu care este acuzat că a comis fapta, martori, experți ori alte persoane stabilite de organul judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau indirect. În baza art. 145 alin. (2 2 ) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului că trebuie să respecte obligațiile impuse și, că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor ce-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele: La data de 08 mai 2013 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală cererea formulată de inculpatul B.A.R., cercetat în stare de arest preventiv în dosarul de urmărire penală nr. 3393/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura teritorială București, vizând înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta mai puțin restrictivă, și anume interdicția de a părăsi țara. În motivarea cererii, petentul a arătat în esență următoarele: - măsura arestării preventive s-a luat împotriva sa la data de 23 februarie 2013 și a fost prelungită cu încă 30 de zile la 18 aprilie 2013; - temeiurile avute în vedere de instanță la luarea măsurii, dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc.

pen., s-au schimbat, probatoriile administrate după acest moment procesual dovedind implicarea sa minimă în incidentul care a avut loc la data de 17 noiembrie 2012 în Popești-Leordeni; - împotriva inculpatului a fost începută urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni, aderare la un grup infracțional organizat (art. 7 raportat la art. 2 lit. b), pct. 1, 4, 6 din Legea nr. 39/2003); tentativă la omor calificat și deosebit de grav (art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i), art. 176 lit. b) C. pen.); ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice (art. 321 alin. (2) C. pen.); nerespectarea regimului armelor și munițiilor (art. 279 C. pen.); operațiuni fără drept cu dispozitive interzise (art. 139 alin. (1) din Legea nr. 295/2004); - cu toate acestea, din principalul mijloc de probă folosit de Parchet pentru a dovedi vinovăția - înregistrările audio-video în mediu ambiental - rezultă că petentul ar fi săvârșit doar infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., neexistând alte elemente care să îl încrimineze; - temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. nu mai subzistă în prezent, în condițiile în care petentul inculpat este mai degrabă o victimă a incidentului; de altfel, el a fost audiat inițial în calitate de persoană vătămată, deoarece în urmă împușcăturii sale a suferit o intervenție chirurgicală dificilă, prin care i s-a extirpat lobul inferior al plămânului stâng, iar expertiza medico-legală a constatat că plaga împușcată i-a pus viața în pericol și a necesitat 50 - 55 zile de îngrijiri medicale; - circumstanțele personale ale inculpatului (fără antecedente penale, cunoscut cu o comportare anterioară bună, încadrat în muncă) pot conduce și ele la concluzia că o măsură preventivă mai puțin severă - obligarea de a nu părăsi țara - poate asigura realizarea scopurilor prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc.

pen. În probațiune, petentul inculpat a depus la dosarul cauzei dovezi privind faptul că era încadrat în muncă la momentul arestării, cu contract pe durată nedeterminată și mai multe acte medicale, inclusiv biletul de ieșire din spital din data de 29 noiembrie 2012 (foi de observație clinică, scrisori medicale, buletine de analiză, rețete). Curtea a reținut că potrivit prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., scopul măsurilor preventive este acela „de a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală.". Alineatul final al aceluiași text statuează că „alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura." S-a arătat că în speță, parchetul a propus instanței arestarea preventivă, iar aceasta a dispus-o și, ulterior, a prelungit-o succesiv, în temeiul exclusiv al prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitor la pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.

Nu s-a susținut că inculpatul petent ar fi încercat să se sustragă de la urmărirea penală ori să zădărnicească aflarea adevărului. În acest context, Curtea a apreciat că nu există date și indicii temeinice care să ateste, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că numai prin menținerea celei mai severe măsuri preventive - arestarea, și nu printr-o alta mai puțin restrictivă, acest scop poate fi atins.

S-a considerat că după circa 75 de zile de arest preventiv, caracterul excepțional al privării de libertate, prevăzut între altele, de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să conducă la concluzia că poate fi avută în vedere, în speță, și o altă măsură preventivă, făcându-se referire la cauzele „Leclerc contra Franței, „Labita contra Italiei, „Wemhoff contra Germaniei", „Calmanovici contra României și „Scundeanu contra României judecate de Curtea de la Strasbourg, din soluționarea cărora s-au conturat concluziile că privarea de libertate a unui acuzat pe parcursul anchetei penale presupune întrunirea cumulativă a unor condiții speciale, că arestarea preventivă nu trebuie să constituie o anticipare a unei pedepse și că această situație de excepție trebuie să înceteze de îndată ce scopurile ei pot fi atinse și printr-o măsură alternativă.

În consecință, instanța de fond a apreciat că temeiurile arestării preventive nu mai subzistă la momentul formulării cererii. A mai arătat că încheierea din 23 februarie 2013 a Tribunalului București, secția I penală, mandatul emis În baza acesteia și încheierile ulterioare de prelungire a duratei măsurii conțin, în ceea ce-1 privește pe inculpat, motivări generale și preluate „ad litteram" în mod succesiv, fără a ține seama de evoluția cauzei, inclusiv sub aspect probatoriu, iar din studiul numărului mare de volume ale dosarului de urmărire penală (45 de volume) se constată că referirile la situația inculpatului și la dovezile ce-l privesc sunt sporadice și în general nesemnificative.

Curtea a menționat o relatare privind rănirea gravă a petentului inculpat în cursul incidentului din 07 noiembrie 2012, declarația inculpatului dată la 14 noiembrie 2012, depozițiile unui număr de 5 martori audiați în aceeași perioadă care nu îl privesc pe inculpat, declarația martorei D. care nu îl identifică pe inculpat, declarând că „nu i-a văzut fața", declarațiile părților vătămate S.M. și C.G.D. în sensul că nu îl recunosc pe inculpat și aspectul că partea vătămată C.G.D. nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului. A mai menționat că interceptările ambientale din camera de spital și celelalte procese-verbale de acest gen privesc, între altele, suporți magnetici neidentificați, cu un conținut selectat de organele de urmărire penală, de multe ori nenumerotate și necertificate.

Instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din 23 februarie 2013, Tribunalul a dispus arestarea inculpatului și emiterea mandatului de arestare preventivă în ambele acte procesuale arătându-se că: „În data de 07 noiembrie 2011, în timp ce se afla pe str. E din orașul Popești-Leordeni, inculpatul împreună cu R.R.C., V.A.R. zis „S.", A.G.D.

și alții a participat la un conflict violent cu membrii grupării „C.".., fapt ce a dus la tulburarea gravă, ordinea și liniștea publică și a folosit arme de foc și dispozitive interzise, respectiv pistol modificat, în sensul de a produce efecte letale."Or, raportul de constatare tehnico-științifică din 19 februarie 2013, a relevat că nu s-au găsit reziduuri de tragere ori urme secundare de împușcătură în urma expertizării hainei inculpatului, , iar în cuprinsul dosarului de urmărire penală fie nu există nicio referire la implicarea inculpatului în conflictul din str. E, fie probatoriile conținute sunt neasumate de vreo autoritate judiciară (necertificate, lipsă semnături, neidentificare suporți magnetici, etc), iar referirile ce-l vizează pe inculpat sunt legate mai mult de investigațiile privind împușcarea acestuia în cursul incidentului și transcrierile interceptărilor, discuțiilor din perioada spitalizării acestuia.

Curtea a apreciat că referirile la caracterul contradictoriu și nerelevant al unor probatorii și posibilele neregularități ale obținerii și valorificării altora evidențiază, prin raportare la prevederile art. 143 C. proc. pen., că cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive este admisibilă și justificată, apreciind că nici referirile exprese pe care le face art. 136 alin. final C. proc. pen. la circumstanțele personale ale celui în cauză nu pot rămâne fără relevanță, conducând la concluzia că înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, este justificată în cauză, în condițiile în care inculpatul nu are antecedente penale, era încadrat în muncă, iar în urma incidentului în care a fost implicat a suferit o vătămare gravă a sănătății, cu efecte ce persistă și în prezent.

În concluzie, Curtea a admis cererea formulată de inculpat și a revocat măsura arestării preventive, înlocuind-o, în temeiul art. 139 alin. (1) și (3 5 ) C. proc. pen. raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 145 1 C. proc. pen. cu măsura obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile, începând cu data pronunțării încheierii. împotriva acestei încheieri, la 15 mai 2013 a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Parchetul a considerat că în mod greșit a admis instanța de fond cererea formulată de către inculpat, dispunând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, întrucât, pe de o parte, în cauză există indicii temeinice din care rezultă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa și modul de derulare al conflictului, indicii ce reies din probele administrate în cauză, iar pe de altă parte, instanța de fond nu a motivat care sunt elementele noi, relevate de raportul de constatare tehnico-științifică, care au condus la pronunțarea încheierii instanței, cu ignorarea existenței indiciilor clare de săvârșire a infracțiunii de către inculpat și a faptului că circumstanțele personale ale inculpatului -analizate și cu ocazia luarea măsurii arestării sale - nu s-au modificat.

Motivele de recurs formulate de parchet au fost prezentate pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri, urmând a nu mai fi reluate. În apărare, inculpatul B.A.R. a arătat că în mod temeinic a reținut instanța de fond inexistența la acest moment a unor date și indicii temeinice din care să rezulte că buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală ar putea fi asigurate doar prin intermediul celei mai restrictive măsuri preventive, respectiv arestarea, în raport cu temeiul circumscris art. 148 lit. f) C. proc. pen. - singurul invocat în propunerea de arestare a inculpatului și, ulterior, în propunerile de prelungire a acestei măsuri.

A menționat că, după aproape 90 de zile de detenție preventivă, având în vedere probatoriile administrate în această perioadă, la acest moment procesual măsura arestării preventive nu mai este justificată din niciun punct de vedere. Inculpatul a evidențiat că însăși instanța de fond a constatat prin încheierea atacată aceea că concluziile acestui raport nu constituie simple indicii în sensul că nu s-ar fi săvârșit infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, ci chiar un mijloc de probă în acest sens, referirile la activitatea infracțională a inculpatului fiind sumare, iar majoritatea actelor de urmărire penală reținând calitatea de victimă a inculpatului, care a fost audiat o singură dată în calitate de parte vătămată (voi.

25, pag. 1). A considerat că, față de împrejurarea că înlocuirea măsurii preventive se poate dispune în situația în care subzistă condițiile prevăzute la art. 143 C. proc. pen., cu atât mai mult cererea este justificată în situația în care probele despre care face vorbire acest text normativ sunt contradictorii și nerelevante în raport de inculpatul față de care sunt invocate, existând cel puțin semne de întrebare în ce privește obținerea și valorificarea acestora. În final, în susținerea concluziilor sale de respingere a recursului declarat de către parchet, raportat la conținutul art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., care stabilește criteriile ce trebuie avute în vedere de către organul judiciar la alegerea unei măsuri preventive, inculpatul a solicitat instanței de recurs să observe că scopul măsurii preventive nu trebuie convertit într-o preexecutare a unei eventuale pedepse iar gradul de pericol social al infracțiunii trebuie privit prin prisma acțiunilor sau inacțiunilor care se probează că ar fi fost comise de inculpat. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este nelegală. Analizând dispozițiile legale aplicabile cererii formulate de către inculpat, instanța de recurs se raportează la prevederile dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc.

pen. ce reglementează materia înlocuirii măsurilor preventive. Astfel, reținând că înlocuirea măsurii arestării preventive este o măsură procesuală ce poate fi dispusă de către judecător în situația în care se constată schimbarea temeiurilor ce au determinat luarea acestei măsurii, Înalta Curte subliniază faptul că este imperios necesar a fi îndeplinite, simultan, condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii ce înlocuiește măsura inițială, în speță cea prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen.

Spre deosebire de înlocuirea măsurii preventive, legea prevede și posibilitatea revocării măsurii preventive dispuse, constând în revenirea de către instanța de judecată asupra măsurii preventive inițiale, când aceasta a fost luată, menținută sau prelungită cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile sau dacă nu mai există vreun temei care să justifice privarea de libertate a inculpatului (lipsa tuturor temeiurilor de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la luarea, prelungirea sau menținerea măsurii), situație în care judecătorul dispune punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În speță, inculpatul B.A.R.

a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea de ședință din 22 februarie 2013, dată în Dosarul nr. 8129/3/2013 al Tribunalului București, cerere admisă de instanța de fond, care a procedat la revocarea acestei măsuri preventive întemeiat pe dispozițiile art. 139 alin. (1) și (3 5 ) C. proc. pen., raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 145 1 C. proc. pen. și a dispus luarea față de inculpatul B.A.R. a măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 zile, începând cu data pronunțării încheierii. Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate de către parchet, Înalta Curte constată întemeiată critica acestuia referitoare la faptul că motivarea încheierii pronunțate de către prima instanță se întemeiază pe dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc.

pen., instanța de fond apreciind că temeiurile arestării preventive nu mai subzistă la momentul formulării cererii. Această constatare este fundamentată de faptul că instanța de fond a reținut că referirile la situația inculpatului și la dovezile ce-l privesc sunt sporadice și în general nesemnificative, că depozițiile unui număr de 5 martori audiați în cauză nu îl privesc pe inculpat, că declarația martorei D. și ale părților vătămate S.M. și C.G.D. nu îl identifică pe inculpat, iar partea vătămată C.G.D. nu formulează plângere penală împotriva inculpatului. A mai reținut că prin încheierea de ședință din 23 februarie 2013, Tribunalul a dispus arestarea inculpatului arătându-se că: „în data de 07 noiembrie 2011, în timp ce se afla pe str. E din orașul Popești-Leordeni, inculpatul împreună cu R.R.C., V.A.R.

zis „S.", A.G.D. și alții .. a participat la un conflict violent cu membrii grupării „C..., fapt ce a dus la tulburarea gravă, ordinea și liniștea publică și a folosit arme de foc și dispozitive interzise, respectiv pistol modificat, în sensul de a produce efecte letale.", însă raportul de constatare tehnico-științifică din 19 februarie 2013, a relevat că nu s-au găsit reziduuri de tragere ori urme secundare de împușcătură în urma expertizării hainei inculpatului. Ca atare, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen., în situația în care a apreciat că nu subzistă vreun temei care să justifice menținerea măsurii arestării preventive, instanța de fond ar fi trebuit să dispună înlăturarea măsurii luate, fără să dispună o alta mai ușoară, instituția revocării arestării preventive operând pentru motive de nelegalitate sau când nu mai există temeiuri care să impună menținerea acestei măsuri.

Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat în mod nelegal pronunțând o soluție prin care a dispus luarea unei măsuri preventive mai blânde (cea prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen.), măsură ce presupune, aprioric, îndeplinirea condițiilor existenței probelor sau indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, deși, în considerente, aceeași instanță a reținut situația contrară, a inexistentei acestor indicii. Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial București împotriva încheierii din 10 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 3289/2/2013 (1508/2013), privind pe inculpatul B.A.R.

Va casa în totalitate încheierea recurată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial București împotriva încheierii din 10 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 3289/2/2013 (1508/2013), privind pe inculpatul B.A.R.. Casează în totalitate încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în suma de 25 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 mai 2013. Procesat de GGC - LM