ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2426/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2426/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra
recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, constată
următoarele:
Prin încheierea de ședință din 18 iulie 2013
pronunțată în Dosarul nr. 458/32/2013 privind pe inculpatul B.V., Curtea de
Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 160
3
C. proc. pen., a admis cererea petentului B.V. și a dispus ridicarea
controlului judiciar instituit prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a dispune
astfel, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele:
Prin Decizia penală
nr. 2032 din 11 iunie 2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și
Justiție, s-a admis recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva încheierii
de ședință din data de 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a
casat încheierea atacată și rejudecând, în baza art. 145
1
raportat
la art. 145 C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a
inculpatului B.V. cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 145
1
alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1
1
) lit. a) - d) C. proc.
pen., s-a stabilit că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara,
inculpatul B.V. este obligat să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la
organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte
ori este chemat;
b) să se prezinte la
organul de poliție de la domiciliu, conform programului de supraveghere
întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe
locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să
nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 145
1
alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2
2
) C. proc. pen. s-a atras
atenția inculpatului B.V. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau
a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării
preventive.
S-a dispus punerea în
libertate a inculpatului B.V. (fiul lui V. și N.) de sub puterea mandatului de
arestare preventivă nr. 13 din 09 mai 2013 emis de Curtea de Apel Bacău, secția
penală, cauze minori și familie în Dosarul nr. 371/32/2013, dacă nu este reținut
sau arestat în altă cauză.
Curtea de Apel reține
că prin cererea depusă la dosar, inculpatul B.V. a solicitat ridicarea
îndatoririi impusă de a nu părăsi țara, cerere întemeiată pe dispozițiile art.
145
1
alin. (2) C. proc. pen. corob. cu art. 145 alin. (2
3
)
C. proc. pen., întrucât potrivit actelor depuse la dosar, se află în
imposibilitate de a se deplasa la unitatea de învățământ unde și-a susținut
teza de doctorat pentru a depune o serie de înscrisuri. S-a susținut că la
depunerea acestor înscrisuri prezența sa este obligatorie și de natură a
finaliza procedura impusă de obținerea titlului.
S-a reținut că
potrivit art. 160
3
C. proc. pen., controlul judiciar instituit de
instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în
parte, pentru motive temeinice.
Curtea de Apel a
apreciat că faptul că petentul dorește să finalizeze procedura impusă de
susținerea tezei de doctorat, titlu obținut anterior, în perioada ridicării
temporare a interdicției impuse în sarcina sa, poate fi apreciat ca un motiv
temeinic de natură a justifica ridicarea controlului judiciar.
Curtea de Apel a
reținut că inculpatul a avut o conduită responsabilă pe perioada ridicării
temporare a controlului judiciar, nu a încercat să împieteze buna desfășurare a
procesului penal și pentru egalitate de tratament juridic față de ceilalți
coinculpați, care nu sunt supuși unor măsuri restrictive de drepturi va dispune
ridicarea în totalitate a controlului judiciar instituit de instanță prin
Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 pronunțată de către Înalta Curte de
Casație și de Justiție.
Împotriva acestei
încheieri, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a
declarat recurs și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de
ședință din 18 iulie 2013, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond,
respingerea cererilor de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu
părăsi țara și de ridicare a obligațiilor stabilite cu ocazia luării măsurii.
Procurorul a susținut
că instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate și a arătat
că în cauză s-au formulat două cereri, una, în scris, întemeiată pe art. 160
3
C. proc. pen. pentru ridicarea obligațiilor stabilite cu ocazia luării măsurii
obligării de a nu părăsi țara, iar alta, ce s-ar fi întemeiat pe art. 139 C.
proc. pen. pentru revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.
Cu toate că cererea de revocare a măsurii preventive a fost pusă în discuția
părților, nu s-a dat o soluție, instanța pronunțându-se doar în temeiul art.
160
3
C. proc. pen. De altfel, analizându-se motivarea și
dispozitivul încheierii de ședință, se constată că aceasta este contradictorie
în ce privește măsura dispusă și cererea pe care s-a pronunțat, întrucât în
dispozitiv reiese că s-a pronunțat în temeiul art. 160
3
C. proc.
pen., iar din motivare rezultă că s-a pronunțat pe cererea de revocare a
măsurii preventive.
Pe de altă parte,
procurorul a motivat recursul în sensul că în mod greșit instanța s-a pronunțat
în temeiul art. 160
3
C. proc. pen., în cauză fiind incidente
prevederile art. 145 alin. (2
3
) C. proc. pen. întrucât obligațiile
au fost stabilite în temeiul art. 145
1
alin. (2) C. proc. pen. rap.
la art. 145 alin. (1
1
) C. proc. pen. cu ocazia înlocuirii măsurii
preventive a arestului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Procurorul a arătat
că prevederile art. 160
3
C. proc. pen. reglementează modificarea
obligațiilor stabilite în cadrul cererilor de liberare provizorie sub control
judiciar, și nicidecum modificării obligațiilor stabilite pe durata măsurilor
preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ori țara, fiind două
instituții diferite, instanța, în mod greșit, s-a pronunțat pe acest temei, în
cauză fiind incidente prevederile art. 145 alin. (2
3
) C. proc. pen.
și astfel încheierea pronunțată nu conține dispoziții clare care să permită
punerea sa în executare.
Încheierea a fost
considerată și netemeinică întrucât, motivele invocate de inculpat (depunerea
de înscrisuri la o unitate de învățământ din Chișinău unde și-a susținut teza
de doctorat) nu justifică înlocuirea ori încetarea obligațiilor stabilite de
Înalta Curte de Casație și Justiție pe durata măsurii preventive a obligării de
a nu părăsi țara, pentru că există și alte modalități de transmitere a unor
înscrisuri.
Se apreciază de către
procuror că motivele invocate de inculpat pentru înlăturarea obligațiilor
stabilite cu ocazia interdicției de a părăsi țara sunt total nejustificate,
întrucât teza de doctorat pe care a depus-o la dosar este datată 2010,
procedura impusă de susținerea tezei de doctorat a fost începută cu mult timp
înaintea luării măsurii preventive și acest motiv nu este invocat decât pentru
faptul că nu se poate prevala de nici o cauză temeinică și justificativă pentru
revocarea ori înlocuirea interdicțiilor impuse de instanță. Mai mult decât
atât, inculpatul și-a asumat impunerea unor obligații prevăzute de lege încă de
la solicitarea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, obligații care, de
altfel, sunt necesare și proporționale cu situația ce le-a determinat, motivele
invocate de continuare a procedurii de susținere a unei teze de doctorat la o
universitate din Chișinău nejustificând ridicarea ori înlăturarea vreuneia din
obligațiile stabilite.
Procurorul a susținut
că și în situația în care s-ar admite că instanța ar fi dispus revocarea
măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara (situație în care textul de
lege aplicabil era art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.), încheierea
este netemeinică deoarece temeiurile care au fost avute în vedere la luarea
măsurii preventive subzistă și justifică menținerea acesteia.
Astfel, de la data la
care s-a înlocuit de către Înalta Curte de Casație și Justiție măsura arestării
preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și până în prezent nu s-a
modificat nici una din împrejurările care au constituit temeiuri pentru
alegerea acestei măsuri.
S-a precizat că
pericolul pentru ordinea publică este actual în condițiile în care practic,
după punerea în libertate, inculpatul a continuat activitatea de folosire fără
drept a însemnelor specifice profesiei de avocat, mijloc folosit la săvârșirea
infracțiunii de înșelăciune, întrucât la unul din imobilele sale, din mun.
Bacău, str. O., în titulatura firmei afișate este inserat în continuare
cuvântul "avocat".
De asemenea,
continuă publicarea anunțurilor în ziarul local "Deșteptarea"
(ultimul anunț datează din 18 iulie 2013), anunțuri în care, chiar dacă nu mai
sunt folosite titulaturile de "barou" ori "avocat", se face
reclamă activităților specifice avocaturii căci o serie de activități enumerate
nu intră în atribuțiile profesiei de mediator, titulatură sub care se publică
anunțul, ci reprezintă acte de asistență juridică.
Examinând recursul
declarat atât potrivit susținerilor orale ale reprezentantului Ministerului
Public, cât și celor ale apărătorului inculpatului, în raport cu conținutul a
actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din oficiu, sub toate aspectele de
legalitate și temeinicie, prin prisma dispozițiilor art. 385
6
alin.
(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
La data de 3 iunie
2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus prin rechizitoriul
nr. 806/P/2012, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest
preventiv, a inculpatului B.V. - arestat preventiv la data de 09 mai 2013 -
pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
prev. de art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen; folosirea fără
drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din
România", "U.N.B.R." sau a denumirilor specifice formelor de
exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice
profesiei ori purtarea robei de avocat în formă continuată fapte prevăzute de
art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din
Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic,
art. 33 lit. b) C. pen.; înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C.
pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; exercitarea fără drept a unei profesii,
prev. de art. 281 C. pen. cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din
Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu
aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, inculpatul
B.V. este bănuit că în realizarea aceleași rezoluții infracționale, a introdus
în circuitul civil înscrisuri cu conținut neadevărat, folosind denumiri și
însemne specifice profesiei de avocat, fără a îndeplini condițiile prevăzute de
lege, exercitând activități și acte specifice profesiei de avocat, neavând
dobândită această calitate, reușind astfel să inducă în eroare părțile
vătămate: C.F.V.A. la 4 iunie 2012, L.R. la 30 august 2010, C.S. la 7 ianuarie
2012, cărora le-a creat un prejudiciu total de 9.500 RON și martorii B.P. la 14
mai 2012, P.C. și T.D. la 12 aprilie 2012, M.B. la 20 iulie 2011, B.M. la 27
septembrie 2011, F.P. la 7 ianuarie 2012, C.(V.)C. la 31 martie 2012, precum și
C.A. la 30 iunie 2012;
De asemenea,
inculpatul mai este suspectat de comiterea infracțiunii de exercitarea fără drept
a activității de asistență juridică specifică profesiei de avocat, prev. de
art. 281 C. pen., cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea
nr. 51/1995, modificată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen; pentru
infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C.
pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin încheierea de
ședință din 05 iunie 2013, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 300
1
C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului B.V.
Prin Decizia penală
nr. 2032 din 11 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis
recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva încheierii de ședință din 5
iunie 2013, a casat această încheiere și rejudecând cauza, în baza art. 145
1
rap. la art. 145 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a
inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 145
1
alin. (2) rap la art. 145 alin. (1
1
) C. proc. pen. s-a stabilit că
pe durata măsurii de a nu părăsi țara inculpatul să respecte următoarele
obligații:
- să se prezinte la
organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte
ori este chemat;
- să se prezinte la
organul de poliție de la domiciliu, conform programului de supraveghere
întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe
locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
- să nu dețină, să nu
folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Prin încheierea de
ședință din 19 iunie 2013 Curtea de Apel Bacău a admis cererea inculpatului
B.V. și, în temeiul art. 160
3
C. proc. pen., a dispus ridicarea în
parte, temporar, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20 iunie
2013, a controlului judiciar instituit prin Decizia penală nr. 2032 din 11
iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 18 iulie
2013, inculpatul B.V., a formulat o cerere prin care a solicitat, în scris,
prelungirea măsurii dispuse la 19 iunie 2013 de ridicare a controlului
judiciar, iar oral, în ședință, a solicitat și revocarea măsurii obligării de a
nu părăsi țara.
Curtea de Apel Bacău,
prin încheierea recurată din 18 iulie 2013 a dispus în temeiul art. 160
3
C. proc. pen. ridicarea controlului judiciar instituit prin Decizia penală nr.
2032 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte reține
că art. 160
3
C. proc. pen., care are ca denumire marginală
"modificarea sau ridicarea controlului judiciar", prevede
următoarele: "controlul judiciar instituit de instanță poate fi oricând
modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive
temeinice ", text legal care este cuprins în secțiunea a V-a a Codului,
dedicată liberării provizorii sub control judiciar și liberării provizorii pe
cauțiune.
Pe de altă parte,
secțiunile a III-a și III
1
ale aceluiași cod, denumite obligarea de
a nu părăsi țara, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea cuprind
prevederile art. 145
1
: "măsura obligării de a nu părăsi țara
constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de
judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul
judecății, de a nu părăsi țara fără încuviințarea organului care a dispus
această măsură. Dispozițiile art. 145 se aplică în mod corespunzător și în
cazul obligării de a nu părăsi țara ", respectiv art. 145: "(1)
Măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă
învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi
penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecății, de a nu părăsi localitatea
în care locuiește, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură.
Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art.
143 alin. (1).
(1) Pe durata măsurii
obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să
respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la
organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte
ori este chemat;
b) să se prezinte la
organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus
măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau
ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe
locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să
nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
(1
2
)
Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau
inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să
respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) să poarte permanent
un sistem electronic de supraveghere;
b) să nu se deplaseze
la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri
stabilite;
c) să nu se apropie
de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a
comis fapta, martori, experți ori alte persoane, stabilite de organul judiciar,
și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
d) să nu conducă
niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;
e) să nu se afle în
locuința persoanei vătămate;
f) să nu exercite
profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea, căreia a
săvârșit fapta.
(2) În cursul
urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. (1) nu poate depăși 30 de
zile, afară de cazul când ea este prelungită în condițiile legii. Măsura
obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi
penale, în caz de necesitate și numai motivat. Prelungirea se dispune de
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare
prelungire neputând să depășească 30 de zile. Dispozițiile art. 140
2
se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. (1)
în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepțional, când pedeapsa
prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea de 10 ani ori mai
mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.
(2
1
) Copia
ordonanței procurorului sau, după caz, a încheierii judecătorului ori a
instanței de judecată se comunică, în aceeași, zi, învinuitului sau
inculpatului, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește acesta,
jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze
pașaportul, organelor de frontieră, precum și altor instituții, în vederea,
asigurării respectării obligațiilor care îi revin. Organele în drept refuză
eliberarea pașaportului sau, după caz, ridică provizoriu pașaportul pe durata
măsurii.
(2
2
) În
cuprinsul ordonanței sau încheierii, sunt menționate expres obligațiile pe care
învinuitul sau inculpatul, trebuie să le respecte și se atrage atenția acestuia
că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi
revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
(2
3
) Dacă
pe durata obligării, de a nu părăsi localitatea, au intervenit motive care
justifică fie impunerea unor noi obligații, fie înlocuirea sau încetarea celor
existente, procurorul sau instanța dispune aceasta prin ordonanță sau încheiere
motivată. Dispozițiile alin. (2
1
) și alin. (2
3
) se aplică
în mod corespunzător.
(3) În caz de
încălcare cu rea-credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor, măsura
obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării
preventive, în condițiile prevăzute de lege. Organul de poliție desemnat de
organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii și
a obligațiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată
încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi
penale, sau instanța, în cursul judecății.
Prin raportarea
acestor texte legale la recursul de față, Înalta Curte constată că împotriva
inculpatului B.V. instanța a dispus măsura preventivă a obligării de a nu
părăsi țara în baza art. 145
1
alin. (2) rap la art. 145 alin. (1
1
)
C. proc. pen., deci orice solicitare a inculpatului cu privire la obligațiile
impuse de către instanța de judecată erau necesar a fi analizate în lumina
acestor texte legale.
Astfel, față de cele
arătate, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este nelegală, măsura
preventivă a obligării de a nu părăsi țara neputând fi modificată sau revocată
în baza unei text legal ce reglementează materia liberării provizorii sub
control judiciar. În același sens, este de remarcat faptul că prima măsură
privind obligarea de a nu părăsi țara este o măsură preventivă prevăzută de
art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar cea de-a doua este o modalitate
de realizare a scopului oricăreia din măsurile preventive, după cum se dispune
în art. 136 alin. (2) C. proc. pen. și poate fi acordată numai în situația
măsurii preventive a arestării, după cu rezultă expresis verbis din conținutul
art. 160
1
C. proc. pen.: "în tot cursul procesului penal,
învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate
provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune ".
În consecință, Înalta
Curte urmează a recalifica cererile formulate de inculpatul B.V. (operațiune
juridică omisă de către Curtea de Apel) și de a le soluționa în virtutea
efectului devolutiv al recursului prev. de art. 385
6
alin. (3) C.
proc. pen.
Astfel, referitor la
fondul cererii formulate de către inculpatul B.V., se reține că acesta susține
că se află în imposibilitate de a se deplasa la unitatea de învățământ unde
și-a susținut teza de doctorat pentru a depune o serie de înscrisuri, iar la
depunerea acestor înscrisuri prezența sa este obligatorie și de natură a
finaliza procedura impusă de obținerea titlului.
Cu ocazia
dezbaterilor, în fața instanței de recurs, inculpatul B.V. a arătat că timpul
necesar pentru a se afla în Chișinău, Republica Moldova, pentru parcurgerea
etapei administrative (depunere de înscrisuri) ulterioară susținerii tezei de
doctorat, este până în luna octombrie 2013, precum și că teza sa de doctorat nu
este din anul 2010 ceea ce este dovedit prin actele depuse, prezența sa fiind
obligatorie întrucât potrivit reglementărilor universitare trebuie să semneze
personal actele în față comisiei doctorale.
În legătură cu
cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,
Înalta Curte consideră că și în prezent există suficiente temeiuri care să
justifice menținerea acestei măsuri.
Se reține, astfel, că
scopul pentru care a fost instituită această măsura preventivă este actual și
răspunde cerințelor referitoare la gradul de pericol social al faptelor pentru
care asupra inculpatului planează bănuiala că le-ar fi comis, respectiv că în
perioada 2010 - 2012, în realizarea aceleași rezoluții infracționale, în scopul
de a obține pentru sine foloase materiale injuste, a introdus în circuitul
civil înscrisuri cu conținut neadevărat, folosind denumiri și însemne specifice
profesiei de avocat, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege, exercitând
activități și acte specifice profesiei de avocat, neavând dobândită această
calitate, reușind astfel să inducă în eroare mai multe părți vătămate, pe care
le-a prejudiciat.
Înalta Curte
apreciază că motivele invocate de inculpatul B.V. nu justifică a permite
acestuia să părăsească teritoriul țării.
Inculpatul a avut
posibilitatea ca în perioada de 30 de zile acordată de către Curtea de Apel,
respectiv între 20 iunie 2013 - 19 iulie 2013, să îndeplinească procedurile
necesare obținerii în Republica Moldova a titlului de doctor, iar încuviințarea
părăsirii teritoriului țării nu se impune, întrucât scopul măsurii preventive
dispuse a fost de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.
În consecință, Înalta
Curte apreciază că recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău este
fondat astfel că, în temeiul art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc.
pen., îl va admite, va casa în parte încheierea atacată și, în fond,
rejudecând, va respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii preventive a
obligării de a nu părăsi țara, precum și cererea de încuviințare a părăsirii
temporare a teritoriului țării formulate de inculpatul B.V.
Se va face aplicarea
dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva încheierii de
ședință din 18 iulie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori
și familie, pronunțată în Dosarul nr. 458/32/2013 privind pe intimatul inculpat
B.V.
Casează în parte
încheierea menționată și, în fond, rejudecând:
Respinge ca nefondată
cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara și
cererea de încuviințare a părăsirii temporare a teritoriului țării formulate de
inculpatul B.V.
Cheltuielile
judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit
apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 100 RON, se va suporta din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 31 iulie 2013.
Procesat
de GGC - NN