ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2426/2013

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 18 iulie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 458/32/2013 privind pe inculpatul B.V., Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 160 3 C. proc. pen., a admis cererea petentului B.V. și a dispus ridicarea controlului judiciar instituit prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele: Prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de inculpatul B.V.

împotriva încheierii de ședință din data de 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a casat încheierea atacată și rejudecând, în baza art. 145 1 raportat la art. 145 C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului B.V. cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1 1 ) lit. a) - d) C. proc. pen., s-a stabilit că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul B.V. este obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2 2 ) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului B.V. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. S-a dispus punerea în libertate a inculpatului B.V. (fiul lui V. și N.) de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13 din 09 mai 2013 emis de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie în Dosarul nr. 371/32/2013, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Curtea de Apel reține că prin cererea depusă la dosar, inculpatul B.V. a solicitat ridicarea îndatoririi impusă de a nu părăsi țara, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 145 1 alin. (2) C. proc.

pen. corob. cu art. 145 alin. (2 3 ) C. proc. pen., întrucât potrivit actelor depuse la dosar, se află în imposibilitate de a se deplasa la unitatea de învățământ unde și-a susținut teza de doctorat pentru a depune o serie de înscrisuri. S-a susținut că la depunerea acestor înscrisuri prezența sa este obligatorie și de natură a finaliza procedura impusă de obținerea titlului. S-a reținut că potrivit art. 160 3 C. proc. pen., controlul judiciar instituit de instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice. Curtea de Apel a apreciat că faptul că petentul dorește să finalizeze procedura impusă de susținerea tezei de doctorat, titlu obținut anterior, în perioada ridicării temporare a interdicției impuse în sarcina sa, poate fi apreciat ca un motiv temeinic de natură a justifica ridicarea controlului judiciar.

Curtea de Apel a reținut că inculpatul a avut o conduită responsabilă pe perioada ridicării temporare a controlului judiciar, nu a încercat să împieteze buna desfășurare a procesului penal și pentru egalitate de tratament juridic față de ceilalți coinculpați, care nu sunt supuși unor măsuri restrictive de drepturi va dispune ridicarea în totalitate a controlului judiciar instituit de instanță prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și de Justiție. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a declarat recurs și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 18 iulie 2013, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, respingerea cererilor de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara și de ridicare a obligațiilor stabilite cu ocazia luării măsurii.

Procurorul a susținut că instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate și a arătat că în cauză s-au formulat două cereri, una, în scris, întemeiată pe art. 160 3 C. proc. pen. pentru ridicarea obligațiilor stabilite cu ocazia luării măsurii obligării de a nu părăsi țara, iar alta, ce s-ar fi întemeiat pe art. 139 C. proc. pen. pentru revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara. Cu toate că cererea de revocare a măsurii preventive a fost pusă în discuția părților, nu s-a dat o soluție, instanța pronunțându-se doar în temeiul art. 160 3 C. proc. pen. De altfel, analizându-se motivarea și dispozitivul încheierii de ședință, se constată că aceasta este contradictorie în ce privește măsura dispusă și cererea pe care s-a pronunțat, întrucât în dispozitiv reiese că s-a pronunțat în temeiul art. 160 3 C. proc.

pen., iar din motivare rezultă că s-a pronunțat pe cererea de revocare a măsurii preventive. Pe de altă parte, procurorul a motivat recursul în sensul că în mod greșit instanța s-a pronunțat în temeiul art. 160 3 C. proc. pen., în cauză fiind incidente prevederile art. 145 alin. (2 3 ) C. proc. pen. întrucât obligațiile au fost stabilite în temeiul art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen. cu ocazia înlocuirii măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Procurorul a arătat că prevederile art. 160 3 C. proc. pen.

reglementează modificarea obligațiilor stabilite în cadrul cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, și nicidecum modificării obligațiilor stabilite pe durata măsurilor preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ori țara, fiind două instituții diferite, instanța, în mod greșit, s-a pronunțat pe acest temei, în cauză fiind incidente prevederile art. 145 alin. (2 3 ) C. proc. pen. și astfel încheierea pronunțată nu conține dispoziții clare care să permită punerea sa în executare. Încheierea a fost considerată și netemeinică întrucât, motivele invocate de inculpat (depunerea de înscrisuri la o unitate de învățământ din Chișinău unde și-a susținut teza de doctorat) nu justifică înlocuirea ori încetarea obligațiilor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pentru că există și alte modalități de transmitere a unor înscrisuri.

Se apreciază de către procuror că motivele invocate de inculpat pentru înlăturarea obligațiilor stabilite cu ocazia interdicției de a părăsi țara sunt total nejustificate, întrucât teza de doctorat pe care a depus-o la dosar este datată 2010, procedura impusă de susținerea tezei de doctorat a fost începută cu mult timp înaintea luării măsurii preventive și acest motiv nu este invocat decât pentru faptul că nu se poate prevala de nici o cauză temeinică și justificativă pentru revocarea ori înlocuirea interdicțiilor impuse de instanță. Mai mult decât atât, inculpatul și-a asumat impunerea unor obligații prevăzute de lege încă de la solicitarea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, obligații care, de altfel, sunt necesare și proporționale cu situația ce le-a determinat, motivele invocate de continuare a procedurii de susținere a unei teze de doctorat la o universitate din Chișinău nejustificând ridicarea ori înlăturarea vreuneia din obligațiile stabilite.

Procurorul a susținut că și în situația în care s-ar admite că instanța ar fi dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara (situație în care textul de lege aplicabil era art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.), încheierea este netemeinică deoarece temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive subzistă și justifică menținerea acesteia. Astfel, de la data la care s-a înlocuit de către Înalta Curte de Casație și Justiție măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și până în prezent nu s-a modificat nici una din împrejurările care au constituit temeiuri pentru alegerea acestei măsuri.

S-a precizat că pericolul pentru ordinea publică este actual în condițiile în care practic, după punerea în libertate, inculpatul a continuat activitatea de folosire fără drept a însemnelor specifice profesiei de avocat, mijloc folosit la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, întrucât la unul din imobilele sale, din mun. Bacău, str. O., în titulatura firmei afișate este inserat în continuare cuvântul "avocat". De asemenea, continuă publicarea anunțurilor în ziarul local "Deșteptarea" (ultimul anunț datează din 18 iulie 2013), anunțuri în care, chiar dacă nu mai sunt folosite titulaturile de "barou" ori "avocat", se face reclamă activităților specifice avocaturii căci o serie de activități enumerate nu intră în atribuțiile profesiei de mediator, titulatură sub care se publică anunțul, ci reprezintă acte de asistență juridică.

Examinând recursul declarat atât potrivit susținerilor orale ale reprezentantului Ministerului Public, cât și celor ale apărătorului inculpatului, în raport cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, prin prisma dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: La data de 3 iunie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus prin rechizitoriul nr. 806/P/2012, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.V. - arestat preventiv la data de 09 mai 2013 - pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.

cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen; folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în formă continuată fapte prevăzute de art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic, art. 33 lit. b) C. pen.; înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 C. pen. cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, inculpatul B.V. este bănuit că în realizarea aceleași rezoluții infracționale, a introdus în circuitul civil înscrisuri cu conținut neadevărat, folosind denumiri și însemne specifice profesiei de avocat, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege, exercitând activități și acte specifice profesiei de avocat, neavând dobândită această calitate, reușind astfel să inducă în eroare părțile vătămate: C.F.V.A. la 4 iunie 2012, L.R. la 30 august 2010, C.S. la 7 ianuarie 2012, cărora le-a creat un prejudiciu total de 9.500 RON și martorii B.P. la 14 mai 2012, P.C. și T.D. la 12 aprilie 2012, M.B. la 20 iulie 2011, B.M. la 27 septembrie 2011, F.P.

la 7 ianuarie 2012, C.(V.)C. la 31 martie 2012, precum și C.A. la 30 iunie 2012; De asemenea, inculpatul mai este suspectat de comiterea infracțiunii de exercitarea fără drept a activității de asistență juridică specifică profesiei de avocat, prev. de art. 281 C. pen., cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen; pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. Prin încheierea de ședință din 05 iunie 2013, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 300 1 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului B.V. Prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul B.V.

împotriva încheierii de ședință din 5 iunie 2013, a casat această încheiere și rejudecând cauza, în baza art. 145 1 rap. la art. 145 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 145 1 alin. (2) rap la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen. s-a stabilit că pe durata măsurii de a nu părăsi țara inculpatul să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Prin încheierea de ședință din 19 iunie 2013 Curtea de Apel Bacău a admis cererea inculpatului B.V. și, în temeiul art. 160 3 C. proc. pen., a dispus ridicarea în parte, temporar, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20 iunie 2013, a controlului judiciar instituit prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 18 iulie 2013, inculpatul B.V., a formulat o cerere prin care a solicitat, în scris, prelungirea măsurii dispuse la 19 iunie 2013 de ridicare a controlului judiciar, iar oral, în ședință, a solicitat și revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara. Curtea de Apel Bacău, prin încheierea recurată din 18 iulie 2013 a dispus în temeiul art. 160 3 C. proc.

pen. ridicarea controlului judiciar instituit prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte reține că art. 160 3 C. proc. pen., care are ca denumire marginală "modificarea sau ridicarea controlului judiciar", prevede următoarele: "controlul judiciar instituit de instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice ", text legal care este cuprins în secțiunea a V-a a Codului, dedicată liberării provizorii sub control judiciar și liberării provizorii pe cauțiune.

Pe de altă parte, secțiunile a III-a și III 1 ale aceluiași cod, denumite obligarea de a nu părăsi țara, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea cuprind prevederile art. 145 1 : "măsura obligării de a nu părăsi țara constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecății, de a nu părăsi țara fără încuviințarea organului care a dispus această măsură. Dispozițiile art. 145 se aplică în mod corespunzător și în cazul obligării de a nu părăsi țara ", respectiv art. 145: "(1) Măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecății, de a nu părăsi localitatea în care locuiește, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură.

Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. (1). (1) Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

(1 2 ) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite; c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experți ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, și să nu comunice cu acestea direct sau indirect; d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite; e) să nu se afle în locuința persoanei vătămate; f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea, căreia a săvârșit fapta.

(2) În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. (1) nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condițiile legii. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate și numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile. Dispozițiile art. 140 2 se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. (1) în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.

(2 1 ) Copia ordonanței procurorului sau, după caz, a încheierii judecătorului ori a instanței de judecată se comunică, în aceeași, zi, învinuitului sau inculpatului, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește acesta, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, precum și altor instituții, în vederea, asigurării respectării obligațiilor care îi revin. Organele în drept refuză eliberarea pașaportului sau, după caz, ridică provizoriu pașaportul pe durata măsurii. (2 2 ) În cuprinsul ordonanței sau încheierii, sunt menționate expres obligațiile pe care învinuitul sau inculpatul, trebuie să le respecte și se atrage atenția acestuia că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

(2 3 ) Dacă pe durata obligării, de a nu părăsi localitatea, au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie înlocuirea sau încetarea celor existente, procurorul sau instanța dispune aceasta prin ordonanță sau încheiere motivată. Dispozițiile alin. (2 1 ) și alin. (2 3 ) se aplică în mod corespunzător. (3) În caz de încălcare cu rea-credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Organul de poliție desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanța, în cursul judecății.

Prin raportarea acestor texte legale la recursul de față, Înalta Curte constată că împotriva inculpatului B.V. instanța a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara în baza art. 145 1 alin. (2) rap la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen., deci orice solicitare a inculpatului cu privire la obligațiile impuse de către instanța de judecată erau necesar a fi analizate în lumina acestor texte legale. Astfel, față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este nelegală, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara neputând fi modificată sau revocată în baza unei text legal ce reglementează materia liberării provizorii sub control judiciar. În același sens, este de remarcat faptul că prima măsură privind obligarea de a nu părăsi țara este o măsură preventivă prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., iar cea de-a doua este o modalitate de realizare a scopului oricăreia din măsurile preventive, după cum se dispune în art. 136 alin. (2) C. proc. pen. și poate fi acordată numai în situația măsurii preventive a arestării, după cu rezultă expresis verbis din conținutul art. 160 1 C. proc. pen.: "în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune ". În consecință, Înalta Curte urmează a recalifica cererile formulate de inculpatul B.V. (operațiune juridică omisă de către Curtea de Apel) și de a le soluționa în virtutea efectului devolutiv al recursului prev. de art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. Astfel, referitor la fondul cererii formulate de către inculpatul B.V., se reține că acesta susține că se află în imposibilitate de a se deplasa la unitatea de învățământ unde și-a susținut teza de doctorat pentru a depune o serie de înscrisuri, iar la depunerea acestor înscrisuri prezența sa este obligatorie și de natură a finaliza procedura impusă de obținerea titlului. Cu ocazia dezbaterilor, în fața instanței de recurs, inculpatul B.V. a arătat că timpul necesar pentru a se afla în Chișinău, Republica Moldova, pentru parcurgerea etapei administrative (depunere de înscrisuri) ulterioară susținerii tezei de doctorat, este până în luna octombrie 2013, precum și că teza sa de doctorat nu este din anul 2010 ceea ce este dovedit prin actele depuse, prezența sa fiind obligatorie întrucât potrivit reglementărilor universitare trebuie să semneze personal actele în față comisiei doctorale.

În legătură cu cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, Înalta Curte consideră că și în prezent există suficiente temeiuri care să justifice menținerea acestei măsuri. Se reține, astfel, că scopul pentru care a fost instituită această măsura preventivă este actual și răspunde cerințelor referitoare la gradul de pericol social al faptelor pentru care asupra inculpatului planează bănuiala că le-ar fi comis, respectiv că în perioada 2010 - 2012, în realizarea aceleași rezoluții infracționale, în scopul de a obține pentru sine foloase materiale injuste, a introdus în circuitul civil înscrisuri cu conținut neadevărat, folosind denumiri și însemne specifice profesiei de avocat, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege, exercitând activități și acte specifice profesiei de avocat, neavând dobândită această calitate, reușind astfel să inducă în eroare mai multe părți vătămate, pe care le-a prejudiciat.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate de inculpatul B.V. nu justifică a permite acestuia să părăsească teritoriul țării. Inculpatul a avut posibilitatea ca în perioada de 30 de zile acordată de către Curtea de Apel, respectiv între 20 iunie 2013 - 19 iulie 2013, să îndeplinească procedurile necesare obținerii în Republica Moldova a titlului de doctor, iar încuviințarea părăsirii teritoriului țării nu se impune, întrucât scopul măsurii preventive dispuse a fost de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal. În consecință, Înalta Curte apreciază că recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău este fondat astfel că, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., îl va admite, va casa în parte încheierea atacată și, în fond, rejudecând, va respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, precum și cererea de încuviințare a părăsirii temporare a teritoriului țării formulate de inculpatul B.V.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva încheierii de ședință din 18 iulie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 458/32/2013 privind pe intimatul inculpat B.V. Casează în parte încheierea menționată și, în fond, rejudecând: Respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara și cererea de încuviințare a părăsirii temporare a teritoriului țării formulate de inculpatul B.V. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2013. Procesat de GGC - NN