ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4216/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4216/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față,
În baza actelor și lucrărilor
dosarului constată următoarele:
Prin
încheierea de ședință din 4 decembrie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală
și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4767/1/2012 în baza art.
300
2
C. proc. pen. raportat la art. 160
b
C. proc. pen., a
fost menținută starea de arest preventiv, a inculpaților: B.M., P.E., V.T. și M.S.L.
În temeiul art. 139 alin. (1) raportat
la art. 145
1
C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile
de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi
țara, formulate de inculpații: B.M., P.E., V.T. și M.S.L.
În baza art. 139 alin. (1) raportat la
art. 145
1
C. proc. pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării
preventive a inculpaților L.Ș., L.A. și M.C. cu măsura preventiva a obligării de
a nu părăsi țara, fără încuviințarea Curții de Apel lași.
În baza art. 145
1
alin. (2)
cu referire la art. 145 alin. (1
1
) C. proc. pen., au fost obligați
inculpații ca pe durata măsurii, să se supună următoarelor obligații:
- să nu depășească limitele
teritoriale ale României;
- să se prezinte la organele judiciare
ori de câte ori sunt chemați;
- să se prezinte la Poliția
municipiului Galați, jud. Galați, organ de poliție desemnat cu supravegherea
inculpaților conform programului de supraveghere și ori de câte ori sunt
chemați;
- să nu își schimbe locuința decât cu
încuviințarea organelor judiciare;
- să nu dețină, să nu folosească și să
nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art. 145
1
alin. (2)
raportat la art. 145 alin. (2
2
) C. proc. pen. a fost atrasă atenția
Inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin
se poate lua față de aceștia măsura arestării preventive.
Au fost respinse cererile de revocare
a măsurii arestării preventive formulate de inculpații: B.M., M.S.L. și P.E.
Deliberând asupra măsurii arestării
preventive, Curtea a reținut în cauza de față, temeiurile juridice care au
determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților le-au constituit
dispozițiile art. 148 lit. a) (pentru inculpatul B.M.) și lit. f) (pentru toți
inculpații) C. proc. pen., respectiv, pe de o parte, că există date că inculpat
B.M. s-a sustras de la urmărirea, penală, iar pe de altă parte, că
infracțiunile pentru care toți inculpații au fost cercetați sunt pedepsite cu
închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă
pericol concret pentru ordinea publică.
În acest moment procesual instanța de
fond a constatat că, cerințele art. 148 lit. a) (pentru inculpatul B.M.) și lit.
f) (B.M., P.E., V.T. și M.S.L.) C. proc. pen. se mențin, impunând în continuare
privarea de libertate a inculpaților, în condițiile în care există probe
temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C.
proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis
faptele pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată.
Totodată, s-a reținut că este
îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul
existenței a suficiente probe temeinice, care justifică presupunerea rezonabilă
că inculpații ar fi săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată,
fiind apreciate ca relevante declarațiile/adresele părților vătămate Primăria
Municipiului Galați, G.M., B.I., S.I., T.V.G., SC A.C. SA Galați, martorilor A.I.A.,
M.B., P.B., G.L.G., T.I., S.G.C., G.C., M.l., B.L., Z.M.G., inculpatei V.A.C.,
făptuitorului C.D., - transcrierile convorbirilor telefonice și pe internet
dintre inculpatul B.M. și alți membri ai grupului infracțional, actele sub
semnătură privată sau oficiale ridicate de la domiciliile inculpaților,
respectiv înscrisurile notariale, alte înscrisuri de genul hotărâri
judecătorești, expertize judiciare, acte emise de autorități publice locale sau
alte entități fiscale, care oferă suficiente temeiuri de a se crede că
inculpații, membri ai unor grupuri infracționale și alte persoane trimise în
judecată, în această cauză, au desfășurat activități frauduloase pentru
dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor proprietatea unor
persoane fizice sau juridice vătămate sau a unei sume considerabile.
Raportat la sensul art. 5 parag. 1 lit.
c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,
s-a reținut că, din actele cauzei și probatoriul administrat rezultă suficiente
date și informații menite a convinge instanța că inculpații ar fi desfășurat
activitățile infracționale pentru care au fost trimiși în judecată.
Or, în raport de probatoriul
administrat până la acest moment procesual, inculpații fiind acuzați de săvârșirea
unor fapte de o gravitate sporită, creând, inclusiv prin numărul participanților,
o stare de insecuritate socială, de modalitatea în care acestea au fost comise,
s-a apreciat că se justifică pe deplin, temerea că odată puși în libertate,
inculpații vor săvârși și alte fapte de același gen.
În egală măsură, s-a apreciat că prin
lăsarea în libertate a inculpaților există și posibilitatea apariției unui ecou
negativ în societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în
asemenea situații și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de
derulare a procesului penal, cercetarea judecătorească nefiind încă declanșată.
Așa fiind, Curtea a constatat că
detenția preventivă a inculpaților B.M., P.E., V.T. și M.S.L., este legală,
fiind respectate, atât exigențele cerute de legea internă, cât și cele
prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului și Libertăților Fundamentale.
De asemenea, constatând că alte măsuri
preventive (obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara) nu sunt suficiente
și nici eficiente pentru a proteja în mod just interesul public, având în
vedere și împrejurarea că prin conotațiile particulare ale cauzei, s-a produs o
stare de tulburare socială, de natură a justifica detenția preventivă, inclusiv
prin raportare la necesitatea restabilirii și menținerii încrederii opiniei
publice în promptitudinea și fermitatea reacției autorităților statului la
săvârșirea unor astfel de infracțiuni, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate
cererile inculpaților B.M., P.E., V.T. și M.S.L., privind înlocuirea măsurii
arestării preventive ou obligarea de a nu părăsi țara.
Prin urmare, constatând că nu s-au
schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar
privarea de libertate este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal,
Curtea în baza art. 300
2
C. proc. pen. raportat la art. 160
b
C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților: B.M., P.E., V.T. și M.S.L.
În ce îi privește pe inculpații: L.Ș.,
L.A. și M.C., Curtea a reținut că aceștia au înțeles să se prevaleze de
dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., fiind întrunite condițiile
art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, recunoscând în totalitate faptele reținute în
sarcina lor prin actul de acuzare și însușind-și probele administrate în cursul
urmăririi penale.
În acest context, Curtea a constatat
că temeiurile avute în vedere la luarea, respectiv la menținerea succesivă a
măsurii arestării preventive, s-au schimbat, în cauză fiind incidente
dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora măsura
preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat
temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Prin urmare, apreciind că în
condițiile date cei trei inculpați nu au cum să afecteze buna desfășurare a
procesului penal și că nu există nicio dovadă, că aceștia s-ar putea sustrage
de la judecată sau de la executarea eventualei pedepse, constatând că
temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au
schimbat, instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii privative de libertate
cu măsura obligării de a nu părăsi țara în condițiile art. 139 alin. (1) C.
proc. pen. și ale art. 145 alin. (1) și alin. (1
1
) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri de ședință
au declarat, în termen legal, recurs inculpații V.T. și M.S.L., dosarul fiind
înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la
data de 11 decembrie 2012, sub nr. 7895/1/2012.
Susținând oral motivele de recurs
apărătorul inculpatului M.S.L. și V.T. a solicitat admiterea recursului,
casarea încheierii de ședință recurate și, în rejudecare revocarea măsurii
arestării preventive.
Concluziile reprezentantului
Ministerului Public, ale apărătorilor inculpaților, precum și ultimul cuvânt al
fiecărui inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei
decizii, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -
Serviciul Teritorial lași, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385
6
C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru
considerentele ce se vor arăta:
Subliniind funcționalitatea măsurilor
preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura
buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea
învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea
cauzei. Totodată, Înalta Curte reține că, după cum rezultă din analiza
dispozițiilor art. 160
b
C. proc. pen. prin raportare la art. 300
2
,
în cursul judecății instanța „verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de
zile legalitatea și temeinicia arestării preventive", iar în cazul în care
se constată că „temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare
privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de
libertate" se dispune menținerea arestării preventive.
În cauză, Înalta Curte, procedând la
efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală constată, că
temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării
preventive față de inculpații V.T. și M.S.L. subzistă, confirmând în continuare
privarea de libertate a acestora, respectiv, faptul că infracțiunile deduse
judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că
există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru
ordina publică.
În speță, pericolul concret pentru
ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpații V.T. și M.S.L. este actual și
concomitent cu cel al posibilității influențării probelor, iar consecința zădărnicirii
aflării adevărului subzistă, instanța de recurs reținând în cauză îndeplinirea
cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte constată că
probele din care rezultă pericolul pentru ordinea publică sunt aceleași care
vin să contureze acuzațiile aduse inculpaților, probe care prin multitudinea și
soliditatea lor au aptitudinea de a forma convingerea că persoanele acuzate de
comiterea unor astfel de fapte grave (date fiind caracterul organizat, valoarea
mare a prejudiciului și forma continuată de săvârșire) prezintă un real pericol
social, față de care se justifică luarea și menținerea celei mai aspre dintre
măsurile preventive.
Din această perspectivă Înalta Curte
apreciază că impactul pe care l-ar avea punerea în libertate a inculpaților V.T.
și M.S.L. asupra membrilor comunității în condițiile în care aceștia sunt
cercetați pentru fapte extrem de grave, intens mediatizate, ar fi profund
negativ, putând genera reacții ce ar aduce o atingere gravă sentimentului de
securitate colectivă al populației, inclusiv prin subminarea încrederii opiniei
publice în reușita combaterii fenomenului infracțional cu atât mai mult cu cât
în cauză se poate vorbi despre o formă organizată și gravă de
infracționalitate.
Împrejurarea că unele fapte sunt
săvârșite în perioada anilor 2006-2007 și că de la acea dată până în prezent nu
există date privind comiterea altor infracțiuni de către inculpați nu poate
impune concluzia că la acest moment lăsarea inculpaților în libertate nu ar mai
prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât aceste fapte au
ajuns abia acum la cunoștința publicului, astfel încât sentimentul de
îngrijorare în rândul colectivități și starea de tensiune socială, de revoltă
și reprobare în fața unor asemenea fapte grave sunt de imediată actualitate.
Este adevărat că fiecare în parte
dintre inculpați prezintă și aspecte care pot fi apreciate ca fiindu-le
favorabile, referitoare la situația personală ori familială, însă acestea nu
pot contrabalansa celelalte argumente care pledează pentru menținerea lor în
stare de deținere.
Conduita procesuală corectă adoptată
de inculpatul M.S.L., nu poate conduce la concluzia acesta nu mai prezintă
pericol pentru ordinea publică câtă vreme acuzațiile grave aduse vin să
dovedească un cu totul alt profil moral și social al acestora, aparența de
persoană onorabile fiind serios zdruncinată de gravitatea faptelor ce fac
obiectul cauzei în privința cărora, așa cum s-a arătat, există probe ce conduc
la presupunerea rezonabilă privind comiterea de către inculpați a faptelor
reținute în sarcina lor.
În acest context instanța de recurs
reține că importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea
infracțională desfășurată, gravitatea diferențiată dar accentuată a tuturor
faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile care
justifică bănuiala că au fost comise de inculpații, modalitatea și
împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite acțiunile
ilicite, urmările produse, numărul mare de persoane angrenate în activitatea
ilicită și apreciază că aceleași temeiuri justifică privarea în continuare de
libertate a inculpaților.
Nu trebuie ignorată nici împrejurarea
că menținerea acestei măsuri răspunde și așteptărilor opiniei publice deoarece
oprobriul și starea de insecuritate socială pe care asemenea gen de infracțiuni
le generează sunt întotdeauna de un grad ridicat.
În cauza dedusă judecății, s-a
reținut, totodată, faptul că inculpații V.T. și M.S.L. sunt arestați preventiv
din 17 martie 2012, instanța (Curtea de Apel lași) fiind sesizată prin
rechizitoriu la data de 15 noiembrie 2012, constându-se, totodată, că timpul
scurs de la luarea măsurii arestării preventive nu este de natură a determina
concluzia că nu mai sunt îndeplinite condițiile menținerii acesteia, având în
vedere, în ansamblu, atât evoluția cercetării judecătorești, cauza aflându-se
pe rolul instanței de fond, cât și necesitatea desfășurării în condiții normale
a procesului penal, aspecte ce demonstrează caracterul legitim al detenției,
care, totodată, răspunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 5 din
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale, durata arestării preventive nefiind excesivă prin raportare la
elementele anterior menționate.
Rezultă, așadar, că lipsirea de libertate
- prin menținerea măsurii arestării preventive - se impune luându-se în considerare
interesul public ce trebuie protejat cu prioritate și fără încălcarea prezumției
de nevinovăție a inculpatului, față de regula respectării libertății individuale,
acest interes general al menținerii ordinii sociale și de drept trecând înaintea
dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în libertate și justificând privarea
sa de libertate.
Așa fiind, Înalta Curte constatând că detenția
preventivă a inculpaților M.S.L. și V.T., este legală, fiind respectate, atât exigențele
cerute de legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 Iit. c din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, apreciază cererile
inculpaților ca fiind neîntemeiate, motiv pentru care va respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de inculpații V.T. și M.S.L. împotriva încheierii din 4 decembrie
2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori,
pronunțată în Dosarul nr. 4767/1/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de inculpații V.T. și M.S.L. împotriva încheierii din 4 decembrie 2012 pronunțată
de Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul
nr. 4767/1/2012.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei
de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte
100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 decembrie
2012.