ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului penal de față: Prin încheierea din data de 19 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 155 și urm. C. proc. pen. a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. și a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului B.T., pe o durată de 30 de zile, de la 23 noiembrie 2013, până la 22 decembrie 2013, inclusiv. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală din 18 noiembrie 2013, s-a învestit instanța cu propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 noiembrie 2013 până la data de 22 decembrie 2013, a inculpatului B.T., arestat preventiv în baza încheierii nr. 30/MP/2013 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 155 și urm. C. proc. pen. Conform dispozițiilor legale sus menționate, arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice această măsură.

În esență, Parchetul a susținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă inițială a inculpatului B.T. subzistă, ceea ce impune în continuare privarea sa de libertate, din următoarele considerente: - există în continuare date că inculpatul ar încerca să zădărnicească, în mod direct sau indirect, aflarea adevărului, prin influențarea unor martori ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă (cum ar fi înscrisuri, oficiale sau nu, medii de stocare și altele, ce nu se regăsesc încă în custodia organelor judiciare). Aflarea adevărului ar putea fi influențată în prezenta cauză penală inclusiv prin amenințările publice adresate de către inculpat participanților la procesul penal, căutând să determine pe unii martori să își schimbe declarațiile date inițial în fața organelor de urmărire penală, cum este situația numiților R.G.

și U.I.V. S-a mai constatat că inculpatul B.T., conștient de faptul că exista posibilitatea de a fi cercetat în legătură cu faptele săvârșite, a întocmit anterior înscrisuri cuprinzând diverse date și informații, cu scopul de a prezenta o posibilă situație conflictuală între instituții ale statului cu atribuții pe linia combaterii criminalității organizate, și anume D.I.I.C.O.T. și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, prezentând, cu caracter generic, anumite situații particulare în care a fost implicat personal, tocmai pentru a preconstitui probe în favoarea sa. - există probe certe că inculpatul B.T. a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta cercetarea în stare de libertate a inculpatului rezidă din însăși calitatea avută de acesta la momentul săvârșirii infracțiunilor, și anume șeful unei structuri de poliție specializate în prevenirea și combaterea criminalității organizate, ceea ce a creat un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor. Parchetul a învederat că, după momentul arestării preventive a inculpatului în cauză, au mai fost efectuate acte de urmărire penală și verificări. Astfel: - s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice cu privire la sistemele informatice ridicate în urma perchezițiilor domiciliare din data de 23 octombrie 2013 de la inculpatul B.T.

(medii de stocare), cu donarea (copierea identică a acestora), raportul de constatare nefiind întocmit până în prezent datorită volumului considerabil de date existent; - au fost delegați lucrători de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Alba în vederea efectuării unor acte de urmărire penală, precum audierea numitei P.A.C. referitor la depunerile efectuate în contul bancar aparținând inculpatului, deschis la Banca C.I.S.P.R. SA Deva; - au fost audiați martorii U.I.V., R.G., R.A., P.G.

și alții; - au fost obținute verificările efectuate la Serviciul Teritorial Alba-Iulia cu privire la o parte din documentele clasificate ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, cauzele penale în care inculpatul a întocmit sesizări din oficiu cât și soluțiile dispuse de către unitatea de parchet în cauzele respective; - au fost obținute documentele ce au stat la baza vânzării și schimbului de autovehicule aparținând inculpatului; - au fost obținute și alte copii ale unor acte de urmărire penală relevante din Dosarele penale nr. 71D/P/2011, nr. 100/D/P/2012 ale D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba; - au fost solicitate relații referitoare la situația contractelor de sponsorizare încheiate cu B.C.C.O.Alba; - au fost identificate și alte persoane care pot da relații cu privire la aspecte legate de activitatea infracțională a inculpatului B.T., persoane ce urmează a fi ascultate în calitate de martori.

Astfel, la data de 14 noiembrie 2013 la sediul D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba a fost depus memoriul numitului M.M., deputat în Parlamentul României, în cuprinsul căruia sunt sesizate infracțiuni similare cu cele care fac obiectul cauzei penale, ce ar fi fost săvârșite de către inculpatul B.T. S-a învederat că aspectele menționate în cuprinsul acestui memoriu urmează a fi verificate. De asemenea, au fost identificate persoane care au arătat că au cunoștință despre săvârșirea altor infracțiuni precum favorizarea infractorului și sprijinirea unui grup infracțional organizat de către același inculpat, persoane ce vor fi audiate în conformitate cu normele procesual penale. Parchetul a invocat faptul că prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.T.

este necesară pentru: efectuarea expertizei criminalistice referitoare la înscrisurile sub semnătură privată ridicate de la inculpat; declasificarea raportului de filaj din data de 5 octombrie 2012 și 7 octombrie 2012 și atașarea fotografiilor/video, filmărilor ce au fost realizate cu acel prilej; audierea a noi martori; reaudierea inculpatului și a martorilor și confruntarea acestora în situația în care există neconcordanțe între declarații. Din analiza actelor dosarului, Curtea a considerat că există dovezi suficient de convingătoare, în sensul cerut de art 68 1 C. proc. pen., care mențin la un nivel rezonabil bănuiala legitimă că inculpatul B.T.

a săvârșit faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa, și anume: - infracțiunea de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat sau aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.; - favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.; - favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - sprijinirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.; - favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.; - omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen.; - mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. În fapt, i se impută inculpatului, în esență, că acesta, prin prisma atribuțiilor sale de serviciu, șef al B.C.C.O. Alba, cu grad de comisar șef, deși a avut cunoștință de săvârșirea de fapte de natură penală de către diverse persoane din raza sa de competență, nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu, folosind informațiile obținute în interes propriu sau în interesul unor persoane aflate în atenția organelor de urmărire penală. În acest sens, inculpatul a înțeles să-și asigure apartenența într-un cerc economico-financiar-politic menit să-i asigure continuitatea în fruntea instituției respective, inclusiv prin sponsorizări primite de la acest cerc pentru Inspectoratul de Poliție al Județului Alba și Inspectoratul Școlar Hunedoara.

Un alt capăt de acuzare vizează implicarea inculpatului B.T. în Dosarul înregistrat sub nr. 38DP/2013 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba Iulia în sensul că, prin intermediul inculpatului R.G., l-a atenționat pe inculpatul C.D. cu privire la perchezițiile ce urmau a se efectua în lunile mai și octombrie 2012 atât la domiciliul acestuia din urmă și la societatea sa, cât și a altor persoane implicate. Mai mult, în ziua percheziției din octombrie 2012, mașina inculpatului B.T. a fost observată de dispozitivul de supraveghere instalat pe strada A. din Deva, unde se afla sediul societății aparținând inculpatului C.D., SC C. SRL, staționând, fără un motiv anume, aproximativ o jumătate de oră în capătul străzii vizavi de intrarea în sediul acestei firme.

Al treilea tip de acuzație se referă la ajutorul pe care inculpatul l-a dat grupului infracțional a cărui lider era L.C.C. și S.A., primul fiind folosit de inculpat în interes propriu pentru a controla grupurile infracționale. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, s-a identificat și un înscris intitulat „contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22 iulie 2011 în Deva”, prin care se realiza practic un schimb între două autoturisme X1, deținut de inculpatul B.T. și unul de fabricație mai recentă, tip X2., achiziționat de aproximativ un an, aparținând numitei R.A., administrator la SC U.J. SRL, schimb în urma căruia autoturismul mai nou era luat de inculpatul B.T., care ar fi plătit o diferență de 10.000 euro.

Aceast înscris este însă infirmat de documentele financiar contabile justificative întocmite de SC U.J. SRL, societate administrată și la care sunt asociați soții R.G. și R.A., din care reiese că: La data de 20 iulie 2010 prin factura cu numărul Y1, SC U.J. SRL a plătit avansul pentru achiziționarea în leasing a autoturismului marca X2 la valoarea de 62.366,28 RON din care 12.070,89 RON reprezintă TVA. Autoturismul a fost înregistrat la data de 20 iulie 2010 în registrul de evidență a mijloacelor fixe ale SC U.J. SRL, la valoarea rămasă de amortizat de 95.830 RON, urmând ca întreaga sumă să fie amortizată pe o perioadă de 60 de luni. La data de 30 iunie 2011, autoturismul marca X2, figura în contabilitatea SC U.J.

SRL, cu valoarea rămasă în sold de 78.261,13 RON. În data de 31 iulie 2011 s-a modificat însă valoarea de inventar al autoturismul marca X2, fiind scăzută de la valoarea de 78.261,13 RON la valoarea de 47.915,07 RON (cu 30.346,06 RON). Ulterior, la data de 17 august 2011 autoturismul marca X2 figurează în fișa de evidență a mijloacelor fixe a SC U.J. SRL, ca vândut la valoarea de 41.935 RON (probabil fără TVA). Astfel la data de 17 august 2011, autoturismul marca X2 este vândut către inculpatul B.T., cu suma de 52.000 RON (sumă care include TVA), fiind emisă în acest scop factura fiscală cu numărul Y2 din 17 august 2011 la valoarea de 52.000 RON. Chitanța prin care se atestă primirea sumei de 52.000 RON de la B.T., de către SC U.J.

SRL, este înregistrată cu nr. Y3 și este datată 12 septembrie 2011 (după o lună). În data de 17 august 2011, prin factura cu numărul Y4 SC U.J. SRL a plătit însă către P.L. restul sumei datorată pentru achitarea integrală a autoturismul marca X2, respectiv 49.994,80 RON. Anterior s-a plătit de către societate un avans de 62.366 RON și s-au achitat ratele lunare de leasing. Astfel, concluzionând SC U.J. SRL, a achiziționat în autoturismul, a plătit pentru acesta firmei de leasing peste 110.000 RON, fără ratele de leasing plătite aproximativ un an și a vândut autoturismul în cauză, la 17 august 2011 inculpatul B.T. cu valoarea de 52.000 RON, mai puțin de jumătate din valoarea inițială, sumă pe care a încasat-o scriptic numai în 12 septembrie 2013. Ulterior, așa cum reiese din înscrisurile ridicate la percheziție, B.T.

a vândut autoturismul în 2012 cu o sumă mai mare, în condițiile în care l-a utilizat aproximativ 2 ani. Cu ocazia perchezițiilor efectuate în data de 15 noiembrie 2012 la sediul SC U.J. SRL, s-a ridicat însă contractul de vânzare-cumpărare precizat anterior, redactat olograf, încheiat între inculpatul B.T. și R.A., contract datat 22 iulie 2011. Prin acest contract inculpatul B.T. vindea către SC U.J. SRL, societate reprezentată de către numita R.A. în calitatea acesteia de administrator, autoturismul vechi deținut de el, tot marca X1, în schimbul sumei de 7.000 de euro. Prin același contract SC U.J. SRL societate reprezentată de către R.A. în calitate de administrator vindea către B.T. autoturismul marca X2 pentru suma de 17.000 de euro.

Cele două părți mai fac precizarea că în fapt au convenit să facă schimb de autoturisme, B.T. urmând să plătească către SC U.J. SRL, doar diferența de preț dintre cele două autoturisme, respectiv suma de 10.000 de euro. Se mai face mențiunea în contract că suma de 10.000 de euro s-a plătit integral cu ocazia încheierii respectivului contract. Contractul este semnat atât de către R.A. în calitate de administrator al SC U.J. SRL cât și de către B.T. În realitate, autoturismul marca X2 figura înmatriculat în data de 2 septembrie 2010 pe P.L. România. În data de 16 septembrie 2011, autoturismul a fost radiat și în aceeași dată a fost înmatriculat pe numele inculpatului B.T., fiindu-i atribuite numerele pe care le deținuse anterior pe mașina aparent schimbată.

Ulterior, la data de 19 februarie 2013, autoturismul achiziționat de la SC U.J. SRL, respectiv X2, este radiat, fiind vândut de inculpatul B.T. și tot în data de 19 februarie 2013, este reînmatriculat pe numele de P.T.A. În realitate autoturismul marca X1 (cel vechi), a fost înmatriculat prima data la data de 26 august 2002, radiat la data de 7 august 2005, înmatriculat pe SC S.E. SRL la data de 19 septembrie 2005, radiat la data de 28 octombrie 2005, înmatriculat pe V.D.A. la data de radiat la data de 5 octombrie 2006, înmatriculat pe M.M.A. la data de radiat la data de 2 noiembrie 2010, înmatriculat pe B.T. la data de 2 noiembrie 2010, radiat la data de 16 septembrie 2011. Din data 16 septembrie 2011 autoturismul marca X1, figurează înmatriculat pe U.I.V., finul lui B.T.

SC U.J. SRL nu deține și nu a deținut niciodată în propietate ca mijloc fix autoturismul marca X1, așa cum ar trebui să reiasă din contractul de schimb. În declarațiile de avere formulate de inculpatul B.T., din 25 mai 2012 pentru anul 2011, apare autorurismul X2 din 2010 achiziționat de la SC U.J. SRL, dar nu apare înregistrată vânzarea autoturismului X1, din 2002, către cine s-a efectuat, cu ce valoare și data înstrăinării, aspect solicitat la pct. III din formular, intitulat „bunuri mobile a căror valoare depășește 3.000 euro fiecare și bunuri imobile înstrăinate, în ultimele 12 luni”.

Apărarea inculpatului s-a axat pe invocarea necredibilității martorilor care, în mare parte, ar proveni din mediul infracțional sau care au afaceri judiciare pe rol în diverse stadii și, deci, sunt interesați să răspundă „ofertelor” organelor de urmărire penală de a-l incrimina pe acesta în vădită antiteză cu activitatea profesională excepțională a acestuia evidențiată de multiplele diplome de excelență și titlu de „polițistul anului”. Or, fără a contesta aceste merite, care l-au și menținut la conducerea instituției atâta timp (2005-2013), trebuie remarcată și apartenența sa la un grup de interese format din viceprimarul Devei, M.O., senatorul N., procurorii C. și G. care-i puteau asigura „spatele”.

Elocventă în acest sens este declarația martorului cu identitate atribuită „I.P.”: „Aceste persoane se întâlneau frecvent și constant inițial la Motelul S. a lui B.T.A., ulterior la Motelul lui L. (...)” susținută și de declarația martorului cu identitate atribuită „I.D.”. Or, vizavi de credibilitatea acestor martori, apărarea nu explică de ce aceștia ar face astfel de declarații, unele dintre ele autoincriminatorii (declarațiile lui L.C.C., S.D., U.C., B.D.). De altfel, relația inculpatului cu L.C.C. era de notorietate, ceea ce înlătură calitatea de informator atribuită acestuia de inculpat. De fapt, L.C.C. era folosit de inculpat pentru reglări de conturi între grupurile infracționale și pentru recuperarea de bani pentru prietenii săi (a se vedea declarațiile soților B.).

Trebuie subliniat și faptul că din cele trei declarații date de inculpat, acesta și-a modificat sau nuanțat afirmațiile în funcție de probatoriul administrat. Astfel, dacă într-o primă declarație inculpatul a afirmat că i-a cunoscut pe soții R. prin intermediul finului său, U.I.V., mecanic auto, care i-a pus în legătură pentru perfectarea schimbului de mașini, pentru că a aflat că inculpatul R.G. a declarat că „l-am cunoscut cu puțin timp înainte de a-i vinde acest autoturism (...)” și-a schimbat declarația în acest sens. Inculpatul a declarat inițial că relațiile cu familia R. erau „întâmplătoare” pentru că R.A. a declarat că „după ce am cunoscut familia B.T., cu diferite ocazii (zile onomastice, zile de naștere), am participat la grătare sau diverse mici petreceri împreună cu acesta (...) Menționez că am participat la două petreceri ocazionate de ziua de naștere a lui B.G.

și a fiului acesteia la o cabană lângă casa părinților lui B.T.” pentru ca în declarația ulterioară să catalogheze relația cu familia R. ca fiind una „amicală”, dar nu de prietenie pentru că nu se vizitau. Apărarea inculpatului invocă ca temei al schimbării temeiurilor care au determinat arestarea preventivă inițială și disjungerea dată în Dosarul nr. 13D/P/2011 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba, care îi privea pe coinculpații B.T.A. și B.R. considerând că acest lucru nu putea fi făcut decât dacă s-ar fi renunțat la acuzațiile de sprijinire a unui grup infracțional, întrucât este vorba de un caz de indivizibilitate, prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. Or, în acest stadiu procesual disjungerea cauzei față de unii inculpați este atributul exclusiv al procurorului și ține de tactica anchetei penale.

În același sens se invocă de apărarea inculpatului și declarația din 13 noiembrie 2013 a numitului R.G., din care rezultă că B.T. nu-l cunoștea pe C.D., împrejurare necontestată și nesusținută însă de Parchet care pretinde că acesta era atenționat de inculpat prin intermediul lui R.G. În ceea ce privește percheziția din 8 octombrie 2013, s-a susținut de apărare că supozițiile făcute nu sunt conforme cu realitatea, invocând distanța mare de la poarta de acces până la intrarea în casă. Or, din declarațiile lucrătorilor de poliție angrenați în acea activitate, reiese că, de când s-a sunat la sonerie, ușa de la casă s-a deschis relativ repede și era lumină la parter la ora 6 (declarațiile lui L.C., G.P.) întărite și de remarca inculpatului „ăștia nu dorm, parcă ne așteaptă”.

Un alt element de noutate învederat de apărare privește prezența inculpatului pe strada A. în ziua ultimei percheziții la C.D., motivată de ridicarea unor obiecte de la o firmă de curierat cu sediul pe aceeași stradă. S-a observat că inculpatului i-a trebuit o lună să-și amintească acest detaliu fără să aducă nicio probă în acest sens. Cât privește pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta pentru societate cercetarea în stare de libertate a inculpatului, s-a considerat că evaluarea acestuia are la bază o analiză strict criminologică a datelor deja existente la dosar, nefiind necesară efectuarea unui probatoriu separat doar sub acest aspect, lucru de altfel inadmisibil, pentru că ar avea în vedere un comportament viitor, imprevizibil și incert al acestuia.

Or, dacă rezonabilitatea motivului de a bănui că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat există, de aici rezultă și periculozitatea faptelor și, implicit funcție de natura normelor legale ocrotite, și periculozitatea persoanei care le-a săvârșit, judecătorul făcând o predicție a comportamentului său vizavi de aceste date. Din această perspectivă, nu se poate susține că, săvârșirea acestui gen de fapte de către persoane care reprezintă statul și care, ca în cauza pendinte, sunt chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, sunt cele care le încalcă, nu are un puternic impact asupra opiniei publice, organele abilitate fiind chemate tocmai să restabilească încrederea în autoritățile statului.

Este de remarcat că acest caz a fost mediatizat, unii dintre cei angrenați în anchetă fiind defăimați public (procurorul șef D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba-lulia solicitând C.S.M.-ului chiar apărarea reputației sale). Trebuie subliniat că inculpatul nu a dat declarații în fața instanței, înțelegând însă să-și exprime poziția printr-o scrisoare publică adresată colegilor. Acest demers mediatic nu îi este străin inculpatului care, prin intermediul prietenului D., proprietarul farmaciilor „Z.”, i-a propus lui C.A., care gestionează Q. Deva, să-i vândă afacerea, lucru confirmat de acesta și de martorul cu identitate atribuită „I.P.”. De asemenea, s-a apreciat că subzistă și temeiul prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc.

pen., există date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți sau a unui martor, aspect reliefat de mesajul de amenințare primit de martorul I.O.P. la o zi după rămânerea definitivă a propunerii de arestare preventivă a inculpatului. Conchizând, modul în care au fost săvârșite faptele pentru care există indicii temeinice și probe ce conduc la o atare presupunere, constituie în sine un pericol deosebit pentru ordinea publică prin gravitatea extremă intrinsecă a acesteia. Pe de altă parte, prelungirea acestei măsuri este clamată și de actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în cauză și care sunt menționate în referatul Parchetului. În raport de aceste considerații, care răspund și cererii subsidiare a apărării de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una din măsurile preventive prevăzute de art. 145 și 145 1 C. proc.

pen., Curtea a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în temeiul art. 155 și urm. C. proc. pen., a prelungit cu 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului B.T., de la 23 noiembrie 2013 până la 22 decembrie 2013. Împotriva încheierii a formulat recurs inculpatul B.T. care a solicitat, în principal, respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive și, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara. S-a susținut, în esență, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, atât în ceea ce privește existența probelor și a indiciilor temeinice, cât și în ceea ce privește cazurile de arestare preventivă prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen. Analizând recursul declarat de inculpatul B.T. prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, în parte, pentru următoarele argumente: Preparator, Înalta Curte constată că instanța de fond a prezentat într-un mod succint situația de fapt, precum și faptele reținute în sarcina inculpatului, punând, însă, un accent deosebit pe infracțiunea de fals în declarații prevăzute de art. 292 C. pen.

Totodată, a făcut trimiteri la unele dintre actele procedurale efectuate de organele de urmărire penală ce materializează, în opinia instanței de fond, probele și indiciile temeinice existente în cauză, dar fără o referire concretă la acuzațiile ce i se aduc inculpatului, ci în contextul apărărilor făcute de acesta cu ocazia dezbaterilor din data de 19 noiembrie 2013. Având în vedere motivarea lacunară expusă în considerentele încheierii recurate, împrejurarea că referatul procurorului supus cenzurii instanței de fond relevă o presupusă activitate infracțională a inculpatului de o amploare deosebită, prin trimitere expresă la probele și indiciile temeinice și, având în vedere și obligativitatea instituită prin prevederile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. instanței de recurs, de a examina întreaga cauză sub toate aspectele, Înalta Curte urmează să verifice necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive a inculpatului B.T. analizând referatul cu propunere de prelungire a măsurii preventive, prin prisma actelor aflate la dosarul de urmărire penală, complinind astfel motivarea instanței de fond. Astfel, s-au reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 264 alin. (1) C. pen. întrucât a divulgat soților B. date conspirative privind existența Dosarului nr. 13D/P/2011 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba-Iulia privind pe inculpații B.T.A., B.R. ș.a., cercetați sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală cu produse petroliere, a procedurilor, respectiv a actelor procesuale din acesta, favorizându-i și sprijinind, în acest fel, gruparea infracțională.

În sprijinul acuzațiilor se invocă afirmațiile comisarului șef M.V. făcute în prezența subcomisarului M.A. și consemnate de acesta din urmă, în mai multe procese-verbale, din care rezultă legătura dintre soții B. și inculpat, raportul de constatare tehnico-științifică (poligraf) din care a rezultat că inculpatul B.T.A. a prezentat modificări ale comportamentului simulat, declarațiile martorilor L.C.C. și L.C., declarațiile martorilor cu identitate protejată I.P., I.D.

și C.E., care confirmă aspectele relatate anterior, declarațiile martorilor G.I.P., D.D., V.T., martori indirecți ce confirmă relațiile inculpatului cu familia B., procesele-verbale aflate la dosar, din care rezultă că inculpatul a fost informat de către subalterni despre cauza în care erau cercetați soții B. Verificând conținutul actelor procedurale menționate anterior, dar și al altora, aflate la dosar (proces-verbal din data de 17 octombrie 2013 privind redarea discuțiilor telefonice ale procurorului de caz cu numitul V.C.) se constată că pretinsele discuții ale comisarului șef M.V. au fost redate de către subcomisarul M.A.

(în condițiile în care acesta a participat la efectuarea de acte de urmărire penală în prezenta cauză) în procese-verbale de investigații întocmite ulterior decesului comisarului șef, iar declarațiile martorilor se referă fie la aspecte despre care aceștia susțin că le știu de la alte persoane, fie se contrazic cu privire la data la care se pretinde că soții B. au aflat despre existența dosarului în care sunt cercetați, toamna anului 2011, respectiv toamna anului 2012, fie relatează aspecte vagi, lipsite de concretețe, fără relevanță la nivel probator. De asemenea, s-a mai reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., art. 260 alin. (1) C. pen.

și art. 292 C. pen., arătându-se că acesta a divulgat, prin R.G. și/sau M.O., datele efectuării perchezițiilor domiciliare din cauza 71D/P/2011, cu referire la perchezițiile din 10 mai 2012 și 8 octombrie 2012 de la domiciliile inculpaților C.D., B.D., U.C. și S.D., precum și alte date conspirate privind obiectul și existența dosarului. Totodată, inculpatul a făcut afirmații mincinoase cu ocazia audierii ca martor la data de 6 decembrie 2012 în Dosarul nr. 71D/P/2011 și, cu intenție, nu a făcut mențiunile necesare privind vânzarea autoturismului său către alte persoane, autoturism care figura dat la schimb către SC U.J. SRL, unde acesta nu a fost înregistrat niciodată. În sprijinul acuzațiilor, se invocă declarațiile numiților B.D., U.C., S.D., B.L., N.V.I., P.A., P.C., din care reiese că inculpatul B.D.

a fost anunțat de către inculpatul C.D. despre prima percheziție, acesta din urmă având cunoștință și despre efectuarea celei de a doua percheziții, procese-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpatului C.D. și ale învinuitului R.G. (prieten al inculpatului), listingurile convorbirilor telefonice obținute pentru C.D., R.G., M.O. și inculpat, video filmările efectuate la domiciliul inculpatului C.D. cu ocazia celei de a doua percheziții din 8 octombrie 2012, rapoartele de filaj, înscrisuri și acte financiar contabile ale SC U.J. SRL. S-a omis a se face trimitere la concluzia testării poligraf a numitului R.G., așa cum s-a procedat cu privire la celelalte testări la poligraf efectuate în cauză, testare care nu a evidențiat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat.

Analizând actele procedurale menționate anterior, Înalta Curte constată că din declarația numitului B.D., audiat ca martor în prezenta cauză, rezultă că inculpatul C.D. l-a anunțat în ziua de 9 mai 2012 că în cursul dimineții următoare se vor face niște percheziții ce îi viza, cerându-i să ia legătura, în acest sens, și cu cei doi copii ai lui, U.C. și S.D., spunându-i totodată că „informațiile i-au fost date de către o persoană care este tot timpul cu D.I.I.C.O.T.-ul”. În ceea ce privește listingurile convorbirilor telefonice, se prezintă o succesiune cronologică a apelurilor telefonice, respectiv perioadele cuprinse între 8 și 12 mai 2012 dintre R.G. și C.D., între 3 și 9 mai 2012 dintre C.D.

și M.O., fiind intercalate și două convorbiri ale numitului M.O. cu inculpatul din datele de 5 și 9 mai 2012. Supravegherile operative efectuate în cauza ce-l privea pe inculpatul C.D. au identificat la data de 5 octombrie 2012, în apropierea sediului societății comerciale aparținând persoanei vizate autoturismul condus de inculpat, fără însă a se preciza vreun detaliu legat de activitatea acestuia. Din dosarul de urmărire penală nu rezultă, însă, relaționarea elementelor precizate în referat cu privire la: întâlnirea dintre C.D. și M.O. în data de 6 octombrie 2012, comunicările prin telefon a acestuia din urmă cu inculpatul la datele de 6 și 7 octombrie (chiar în referat arătându-se că inculpatul și M.O.

sunt cunoștințe vechi) și staționarea autoturismului inculpatului în parcarea magazinului P. în ziua de 7 octombrie 2012, perioadă care s-a suprapus cu venirea autoturismului condus de C.D. la complexul M., întâlnire cu privire la care se afirmă că exista posibilitatea ca inculpatul să fi realizat că în zonă se executau activități de supraveghere operativă și a renunțat să se întâlnească cu acesta. Ori, aceste elemente prezentate de organele de urmărire penală fără o legătură între ele nu sunt apte să conducă la reținerea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de favorizare a infractorului pretins comisă de inculpat. Se constată că întreaga construcție a acuzării se bazează pe supoziții decurgând din demonstrarea relațiilor apropiate ale inculpatului cu familia R., U.I.V.

(finul inculpatului) și M.O. (prieten din copilărie al inculpatului), declarațiile unor persoane cercetate într-o cauză penală în sensul că au fost anunțați anterior de efectuarea unor percheziții domiciliare și pe prezența, apreciată ca fiind suspectă, a autoturismului condus de inculpat la data de 5 octombrie 2012 în apropierea sediului societății inculpatului C.D. și la data de 7 octombrie 2012 în parcarea magazinului P., perioadă care s-a suprapus cu venirea autoturismului condus de C.D. la complexul M. Ori, existența acestor elemente de natură a conduce la suspiciunea implicării inculpatului în pretinsa activitate infracțională nu a fost concretizată suficient de către organele de urmărire penală prin efectuarea unor acte procedurale care să dea consistență acuzațiilor aduse inculpatului.

Așa cum s-a arătat și în jurisprudența C.E.D.O., nu este suficient ca bănuiala să se bazeze pe buna credință a autorităților (Gusinskiy c. Rusiei, 70276/01, 19 mai 2004). Caracterul plauzibil al bănuielii presupune existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea (Shannon c. Letoniei, 32214/03, 24 noiembrie 2009; Varga c. României, 73957/01, 11 martie 2008; Imakayeva c. Rusiei, 7615/02, 9 noiembrie 2006; Iliev c. Bulgariei, 48870/99, 22 noiembrie 2004; Calleja c. Maltei, 5274/01, 7 aprilie 2005). Aceasta, în condițiile în care plauzibilitatea motivelor, care conduce la caracterul rezonabil al bănuielii, pe care trebuie să se bazeze orice arestare, constituie un element esențial al protecției oferite de art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenția europeană a drepturilor omului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Referitor la infracțiunea de mărturie mincinoasă pretins comisă de inculpat cu ocazia audierii în Dosarul nr. 71D/P/2011, când a afirmat că nu era în relații apropiate cu R.G. și s-a întâlnit cu acesta la câteva zile sau la o săptămână după percheziția efectuată la domiciliul acestuia, aspecte care ar fi infirmate de procesul-verbal din data de 7 decembrie 2012 privind redarea interceptării din data de 15 noiembrie 2012 a convorbirii telefonice purtate de R.A. cu inculpatul, din care rezultă că la momentul efectuării percheziției menționate aceasta l-a sunat prima oară pe inculpat și de raportul de filaj din care rezultă că inculpatul s-a întâlnit în seara zilei de 15 noiembrie 2012 cu R.G.

la domiciliul lui U.I.V., urmează a se aprecia, la momentul soluționării cauzei pe fond, asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii, din perspectiva unei eventuale încălcări ale dreptului martorului de a nu se autoincrimina, în condițiile în care ulterior recurentului i s-a reținut în sarcină infracțiunea de favorizare a infractorului cu privire la persoana cercetată în dosarul în care se apreciază că acesta a dat declarații mincinoase. În ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații, singura expusă, pe larg, în încheierea recurată, este de constatat că, prin limitele de pedeapsă aceasta nu poate face obiectul singular al luării măsurii arestării preventive. Instanța de recurs mai constată că s-a reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunilor prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 264 alin. (1) C. pen.

și art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. întrucât a favorizat și sprijinit gruparea L./S. prin încurajarea, sfaturile și ascunderea informațiilor deținute cu privire la comiterea infracțiunilor de către aceste grupări și a omis sesizarea organelor judiciare, încercând doar să provoace grupările infracționale rivale pentru a produce între acestea „un măcel”. Acuzarea se bazează pe declarațiile martorilor L.C.C. și L.S., precum și ale martorului cu identitate protejată C.E. din care ar rezulta că inculpatul era informat cu privire la tot ce L.C.C. comitea împreună cu membrii grupării sale, ori, conform atribuțiilor de serviciu, inculpatul ar fi trebuit să ia măsuri pentru cercetarea grupului infracțional și stoparea infracțiunilor comise; tot astfel, l-a convins pe L.C.C.

să nu renunțe la calitatea sa de lider al grupării infracționale și să lanseze mesaje de natură a crea disensiuni între grupările infracționale din Hunedoara, aspecte confirmate și de testarea lui L.C.C. cu aparatul poligraf, declarațiile martorului V.C., care arătat că inculpatul nu a luat nicio măsură față de L.C.C. deși i-au fost aduse la cunoștință fapte de înșelăciune, șantaj și cămătărie ale acestuia, fiind nevoit să se mute cu familia o perioadă în Grecia, respectiv să muncească în Libia pentru a-și plăti datoria către L.C.C., declarațiile martorului I.O.P., care a arătat că după ce L.C.C. a fost arestat, i-a comunicat inculpatului că și el fusese victima unor infracțiuni comise de acesta, dar inculpatul nu a luat nicio măsură, motiv pentru care s-a prezentat singur la D.I.I.C.O.T.

pentru a formula plângere, declarațiile martorului cu identitate protejată G.M., procesele-verbale ale înregistrărilor din mediul ambiental, listingurile telefonice, respectiv declarațiile numiților M.L., V.C., A.S., S.A. Analizând actele procedurale cu privire la existența indiciilor temeinice privind activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului, se constată că acuzațiile aduse acestuia se bazează exclusiv pe declarațiile unor persoane cercetate de către inculpat, în calitatea sa de ofițer de poliție judiciară, în condițiile în care declarațiile martorilor cu identitate protejată menționați anterior conțin elemente extrem de vagi, ce nu pot conduce la reținerea unei situații concrete din punct de vedere faptic, iar înregistrările din mediul ambiental reprezintă convorbiri telefonice ale organelor de urmărire penală tot cu persoane care au avut calitatea de inculpați în dosarele aflate în instrumentarea inculpatului.

Concluzionând, Înalta Curte constată că actele de urmărire penală și verificările efectuate în cauză de către organele de urmărire penală nu au adus elemente care să concretizeze acuzațiile aduse inculpatului și care să dea credibilitate afirmațiilor cuprinse în referatul cu propunere de prelungire a măsurii preventive, de natură a justifica menținerea, în continuare, în stare de arest preventiv a acestuia. Având în vedere împrejurarea că materialul probator administrat până la acest stadiu procesual nu conferă suficiente indicii temeinice care să justifice menținerea în continuare a celei mai grave dintre măsurile preventive, Înalta Curte consideră că acest aspect conduce la inutilitatea verificării existenței vreunui temei din cele prevăzute în art. 148 C. proc.

pen. Din interpretarea dispozițiilor legale în materie rezultă că verificarea cazurilor enumerate în art. 148 C. proc. pen. este o operațiune juridică ulterioară constatării existenței probelor și a indiciilor temeinice care să susțină în continuare măsura preventivă. În consecință, față de cele menționate anterior în considerentele prezentei încheieri, Înalta Curte apreciază că pentru a se asigura prezența inculpatului în fața organelor judiciare, se impune luarea față de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

Totodată, pentru buna desfășurare a procesului penal se impune obligarea sa la respectarea mai multor obligații prin care să se asigure prezența sa în fața autorităților judiciare, localizarea imediată a locuinței sale, interdicția de a purta, deține sau folosi orice categorie de arme, de a lua legătura, în orice modalitate, cu persoanele cercetate și/sau audiate în cauză și să nu desfășoare activități în exercitarea cărora a săvârșit presupusele fapte penale, respectiv activități specifice organelor de cercetare ale poliției judiciare. Pentru aceste motive, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Va casa, în parte, încheierea recurată și rejudecând: În baza art. 139 alin. (1) raportat la art. 145 1 coroborat cu art. 145 C. proc. pen. va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.T., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile, de la 26 noiembrie 2013 la 25 decembrie 2013 inclusiv. În baza art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1 1 ) și (1 2 ) C. proc.

pen., va dispune ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliția municipiului Deva, desemnată de către instanță cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție menționate sau ori de câte ori este chemat; c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organelor judiciare; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu următoarele persoane: B.T.A., B.R., D.M.R., D.A., T.C., D.L.D., L.C.C., L.C., L.S., S.A., V.C., M.O., D.G.T., G.I.P., V.T., D.D., R.G., R.A., C.D., C.M., B.D., U.C., S.D., B.L., N.V.I., P.A., P.C., U.I.V., M.L., I.O.P., A.S., P.G., M.M., I.G., P.A.C., G.P.M., L.C., B.C.M., D.M.O., M.F.V., G.I., D.T.I., M.I., H.H.H., L.I., Z.M.

și P.N.D. f) să nu desfășoare activități de ofițer de poliție. În temeiul art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2 2 ) și alin. (3) C. proc. pen., va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor și obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată, conform art. 145 alin. (2) C. proc. pen. inculpatului, Poliției municipiului Deva, Jandarmeriei, Poliției locale Deva, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră. Va dispune, punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii recurate, referitoare la cheltuielile judiciare.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează, în parte, încheierea recurată și rejudecând: În baza art. 139 alin. (1) raportat la art. 145 1 coroborat cu art. 145 C. proc. pen. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.T., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile, de la 26 noiembrie 2013 la 25 decembrie 2013 inclusiv. În baza art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1 1 ) și (1 2 ) C. proc.

pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliția municipiului Deva, desemnată de către instanță cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție menționate sau ori de câte ori este chemat; c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organelor judiciare; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu următoarele persoane: B.T.A., B.R., D.M.R., D.A., T.C., D.L.D., L.C.C., L.C., L.S., S.A., V.C., M.O., D.G.T., G.I.P., V.T., D.D., R.G., R.A., C.D., C.M., B.D., U.C., S.D., B.L., N.V.I., P.A., P.C., U.I.V., M.L., I.O.P., A.S., P.G., M.M., I.G., P.A.C., G.P.M., L.C., B.C.M., D.M.O., M.F.V., G.I., D.T.I., M.I., H.H.H., L.I., Z.M.

și P.N.D. f) să nu desfășoare activități de ofițer de poliție. În temeiul art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor și obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată, conform art. 145 alin. (2 1 ) C. proc. pen. inculpatului, Poliției municipiului Deva, Jandarmeriei, Poliției locale Deva, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră. Dispune, punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate, referitoare la cheltuielile judiciare.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 26 noiembrie 2013.