ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2712/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2712/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea de ședința

din data de 5 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2855/2/2013, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind

pe inculpații N.T.I., N.O., V.D.C., Z.A.R., S.O. trimiși în judecată pentru săvârșirea

de fapte de corupție, a pus în discuție în conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului

N.T.I.

Apreciind c

ă în cauză, pe de o parte,

există indicii temeinice în sensul art. 68

1

C. proc. pen., art. 143

C. proc. pen. din care rezultă presupunerea de natură a convinge un observator obiectiv

că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit faptele pentru care a fost dispusă

măsura arestării preventive, ele decurgând din materialul probator administrat în

cauză, iar pe de altă parte, în cauză există situația prevăzută de art. 148

lit. f) C. proc. pen., respectiv se reține că inculpatul a comis fapte pentru care

legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea

lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în baza art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului N.T.I., arestat

în baza M.A.P. din 23 ianuarie 2013 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În termen legal, inculpatul

N.T.I. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând, în baza

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea acestuia, casarea

încheierii atacate și revocarea mandatului de arestare preventivă, arătând că nu

mai subzista temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și

nici nu au apărut altele noi .

În această ordine de idei,

a susținut că instanța de fond a analizat dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen. prin prisma a 3 elemente și anume: pericolul social și gravitatea infracțiunii

pentru care inculpatul este cercetat, precum și activitatea infracțională desfășurată

și rezultatul ei, prin prisma faptului că inculpatul s-a folosit de un subordonat.

Însă din analizarea acestor

criterii, raportat

la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., rezultă existența pericolului concret,

dar care nu este suficient pentru menținerea și perpetuarea stării de arest preventiv,

în prezent aflându-se deja la a patra menținere, iar de fiecare dată instanța a

motivat la fel, fără a aduce argumente noi pentru convingerea că inculpatul trebuie

să stea în arest preventiv.

În susținerea admiterii

recursului a mai arătat că de la prima menținere a stării de arest, au fost audiați

toți inculpații și 7 martori importanți, 2 denunțători, astfel că situația de fapt

s-a schimbat, arătând o altă conjunctură a săvârșirii faptei, respectiv faptul că

nu el a săvârșit, a inițiat sau perpetuat săvârșirea acestei fapte.

Totodată, a precizat că

a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, respectiv luare de mită

în formă continuată și pretinderea de la denunțătorul M.A. a două terenuri și 800.000

euro.

Însă, din probatoriul

administrat, a rezultat că este vorba despre un singur teren pe care el l-a cumpărat,

așa după cum a arătat în instanță cu ocazia audierii sale, de unde rezultă că nu

se mai susține acuzația inițială.

Astfel, a arătat că activitatea

infracțională a pornit de la Z.A., avocatul denunțător și S.O., finul denunțătorului,

principal jucător al transferurilor de teren din zonă, iar declarația dată la termenul

din 5 septembrie 2013 a denunțătorului se coroborează cu a martorului V.D.C., în

sensul că el nu știa prețul terenului la momentul cumpărării lui, singura culpă

a sa fiind faptul că s-a complăcut în anturajul și relațiile de prietenie cu persoane,

gen M., care aveau pe rol dosare penale.

În raport de toate argumentele

expuse a susținut că situația de fapt și contextul săvârșirii faptei s-au schimbat,

astfel că pericolul concret pentru ordinea publică nu mai subzistă.

În ceea ce privește infracțiunea

de luare de mită în formă continuată, respectiv trei acte materiale, a susținut

că dosarele în cauză erau instrumentate de subordonații săi, astfel că acestea nu

se aflau în lucru la el, iar potrivit declarațiilor martorilor V.D.C. și alții,

el nu s-a implicat.

A mai arătat că la inițiativa

lui S.O., cu ocazia căsătoriei sale, fiind invitat, a călătorit în Statele Unite

ale Americii.

Nu în ultimul rând, a

mai susținut că instanța a concluzionat că odată aflat în libertate ar putea influența

ceilalți coinculpați și martorii, însă fără probe certe nu se justifică această

temere, menționând totodată că pentru unele din aceste fapte a mai fost cercetat

în anul 2012 și nu s-a sustras niciodată și nici nu a încercat influențarea nimănui.

În concluzie, a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive, susținând că nu există date din care să rezulte necesitatea împiedicării

sale pe motiv că s-ar sustrage de la judecată sau ar încerca zădărnicirea aflării

adevărului, temeiurile avute inițial în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă

și nu există nici un element din care să rezulte perpetuarea acestei măsuri pentru

buna desfășurare a cauzei, întrucât lăsat în libertate nu ar avea cum influența

părțile și deturna bunul mers al cauzei, deoarece tot probatoriul s-a destrămat,

el însuși dorind să dovedească netemeinicia acuzațiilor aduse.

Recursul declarat de inculpat

nu este fondat.

Potrivit art. 136

alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infrac

țiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din masurile

preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că m

ăsura arestării inculpatului

poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul

a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele

de recurs invocate, se reține că instan

ța de fond, la 5 septembrie 2013 a constatat că

în cauză și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de

art. 148 lit. f) C. proc. pen., că temeiurile de fapt și de drept care au determinat

arestării preventive a inculpatului, prelungirea și menținerea acestei măsuri nu

s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia, în raport

de care în baza art. 300

2

alin. (3) C. proc. pen. a menținut arestarea

preventivă a inculpatului N.T.I.

În raport de actele dosarului,

Înalta Curte constată că prin rechizitoriul nr. 402/P/2012 din data de 17

aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția

Națională Anticorupție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.T.I.,

în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- luare de mit

ă, prevăzută și pedepsită

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale);

- luare de mit

ă, prevăzută de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.;

- asociere

în vederea săvârșirii

de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art.

17 lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- participa

ție improprie la săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual, prevăzut de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat

la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- sp

ălare de bani, prevăzut

de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e)

din Legea nr. 78/2000,

- fals

în declarații, prevăzut

de art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

În fapt, prin actul de

sesizare al instan

ței

s-au reținut următoarele:

aprilie 2009, denun

țătorul

M.A. a remis suma de

170.000 de euro, cu titlu de mit

ă, pentru achiziționarea de către N.T.I.,

prim procuror al Parchetului

de pe l

ângă

Judecătoria C. la acel moment, a

unui teren intravilan

în suprafață de 2000 mp

situat în comuna J., județul

Ilfov, de la numi

ții A.C. și M.V.M., reprezentată de numitul A.C.

Terenul

în cauză a fost pretins

de la M.A., primar al comunei Jilava, cu titlu de mită, de către T.N.I., prim procuror

al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., pentru a fi soluționat favorabil un dosar

înregistrat la unitatea de parchet pe care o conducea, ca urmare a unei plângeri

penale pe care M.A. o formulase împotriva numitului B.N.

At

ât acțiunea de pretindere

a mitei, terenul din Jilava, cât și acțiunea de remitere a acesteia, s-a realizat

cu complicitatea lui S.O. care a și intermediat vânzarea terenului în calitate de

împuternicit.

Pentru a disimula mita,

terenul a fost v

ândut

prin intermediul Iui S.O., către doi cumpărători, respectiv familiei N. (N.T.I.,

prim procuror și N.O.) și familiei Z. (Z.A.R. și Z.C.C.), revenindu-le câte 1000

mp fiecăruia.

2010, denun

țătorul

M.A. a achitat, cu titlu de mită, contravaloarea cheltuielilor (transport, cazare,

cheltuieli personale) de aproximativ 10.000 dolari SUA, ocazionate de sejurul petrecut

în perioada menționată de N.T.I. și soția acestuia N.O., în Statele Unite ale Americii,

în localitățile B.H. și L.V.

Acceptarea mitei, contravaloarea

cheltuielilor ocazionate de sejurul petrecut

în SUA în perioada ianuarie-februarie 2010

de către N.T.I., s-a realizat în contextul în care la nivelul unității de parchet

pe care o conducea, se aflau în instrumentare mai multe dosare penale înregistrate

ca urmare a unor plângeri formulate împotriva primarului M.A. iar prim procurorul

N.T.I. i-a promis acestuia că va avea grijă ca respectivele dosare să fie soluționate

într-un mod favorabil primarului.

2010, denun

țătorul

M.A. i-a remis cu titlu de mită prim-procurorului N.T.I. un televizor marca S. în

valoare de aproximativ 8.299 RON.

Mita, televizorul marca

S., a fost pretins

ă

de prim-procurorul N.T.I. în același context al instrumentării unor dosare de către

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în care era cercetat M.A., în calitate

de primar al comunei Jilava, și în legătură cu care promitea o soluționare favorabilă

denunțătorului.

mitei pretinse de N.T.

I.,

prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, constând în

suprafața de 3.707 mp teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care

se adaugă drumul de servitute de 707 mp), inculpatul I-a determinat pe notar să

autentifice contractul de vânzare-cumpărare fără ca notarul să aibă cunoștință despre

înțelegerea frauduloasă, infracțională existentă între participații N.T.I., N.O.,

Z.A.R., S.O., V.D.C. și denunțător.

4.

În sarcina inculpatului

N.T.I. s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de fals în declarații având în vedere

că în declarația de avere a completat date nereale cu privire la existența unui

contract de împrumut a sumei de 10.000 euro, de la avocatul Z.A.R., contract nereal

și întocmit tocmai cu scopul a disimula modalitatea de remitere a mitei.

5.

În cursul anului 2008,

în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu,

inculpatul N.T.I. a pretins și primit suma de 40.000 RON pentru a da o soluție favorabilă,

scoaterea de sub urmărire penală, pentru numitul D.M., în Dosarul cu nr. 744/P/2008.

Dup

ă primirea mitei pretinse,

40.000 RON, inculpatul N.T.I. a soluționat Dosarul nr. 744/P/2008 prin ordonanța

din 28 aprilie 2009 în care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui D.M.,

și aplicarea față de acesta a unei sancțiuni cu caracter administrativ, amenda de

1.000 RON.

Prin

încheierea din 19

ianuarie 2013, în Dosarul cu nr. 462/2/2013 (236/2013), Curtea de Apel București,

secția I penală, a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă formulată

și luarea față de inculpatul N.T.I., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi

localitatea pe o perioadă de 30 de zile.

La data de 23

ianuarie 2013,

Înalta

Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 418/1/2013 a dispus admiterea recursului

formulat de Direcția Națională Anticorupție și arestarea preventivă a inculpatului

N.T.I. pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a măsurii arestării

preventive. Astfel, a fost emis mandatul de arestare preventivă din data de 23

ianuarie 2013.

Mandatul de arestare preventiv

ă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru o perioadă de 29 de zile a fost pus în executare începând cu

data de 24 ianuarie 2013.

Prelungirea arest

ării preventive a inculpatului

a fost dispusă succesiv prin încheierea din 15 februarie 2013, în Dosarul cu

nr. 1303/2/2013 (nr. dosar în format vechi 567/2013), Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și prin încheierea din 18 martie 2013 a Curții de Apel București,

secția I penală pronunțată în Dosarul nr. 2100/2/2013 (892/2013).

La termenele din 18

aprilie 2013

și

6 iunie 2013, 9 iulie 2013 instanța de fond a dispus menținerea arestării preventive

în temeiul art. 300

1

, art. 300

2

C. proc. pen.

A

șa fiind, se constată

că deși în cauză nu există o hotărâre de condamnare a inculpatului, în prezent dosarul

fiind la judecata în fond a cauzei, există indicii temeinice de fapt și de drept

de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile

art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile

de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului

nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea

unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor

legale anterior citate.

Totodat

ă, s-au mai avut în vedere

recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse

prin însăși natura faptelor.

În acestă ordine de idei,

Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la

evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, comportamentul

procesual al acestuia, precum și împrejurările referitoare la infracțiunile de săvârșirea

cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea

în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate,

credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale

de pericol accentuat.

Nu în ultimul r

ând, s-a avut în vedere

vătămarea adusă relațiilor sociale, împrejurarea că inculpatul avea calitatea de

prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, aspect ce implică

o periculozitate sporită, în condițiile în care legea penală este încălcată tocmai

de o persoană angajată să garanteze respectarea ei și care beneficiază de încrederea

societății în acest sens.

În raport de aceste considerente,

Înalta Curte constată că inculpatul prin însăși profesia și activitatea pe care

le desfășura era obligat să asigure respectarea legii și nu ca ajutându-se de profesie

să denatureze scopul acesteia.

De asemenea, s-a avut

în vedere gravitatea sporită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, at

ât prin prisma calității

sale în care a acționat, prin natura faptelor (infracțiuni de corupție), dar și

prin natura activității desfășurate de cei asupra cărora se susține ca s-ar fi exercitat

traficul de influență, făcându-se referire la periculozitatea faptelor pentru care

inculpatul este cercetat, modalitățile și împrejurările concrete în care s-a reținut

că au fost comise faptele (prin acte repetate, folosindu-se de intermediari, inclusiv

de un procuror ce funcționa în cadrul Parchetului condus de inculpat, și de acte

juridice cu aparență legală).

În această succesiune

logico-juridică s-a avut în vedere și stadiul procesual al cauzei, respectiv faptul

că dosarul se afla la instanța de fond, în faza cercetării judecătorești, fiind

audiați de către instanță inculpații și 7 martori.

Fa

ță de cele arătate, se

constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia,

apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică,

de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și

gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele

reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de

starea de pericol

și de urmările sociale

produse prin însăși natura faptelor și nu în ultimul rând în raport de poziția

procesuală a inculpatului, precum și relațiile avute anterior cu coinculpați și

martori din prezentul dosar (care au dat declarații în susținerea acuzării), existând

riscul influențării acestora.

A

șa fiind, măsura arestării

preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de

care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul

comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei,

durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până

în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză.

Ca atare, încheierea pronunțată

la 5 septembrie 2013 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpatul N.T.I. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pc.1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii de ședință din 5 septembrie

2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 2855/2/2013 (1282/2012).

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 225 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 13 septembrie 2013.