ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3118/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3118/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față, constată următoarele;

Prin încheierea din 3 octombrie 2013,

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2855/2/2013

(1282/2012), printre altele, în baza art. 160

8

C. proc. pen. a admis

în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul

N.T.I., arestat în baza M.A.P. nr. 3/U din 23 ianuarie 2013 emis de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie

sub control judiciar formulată de inculpatul N.T.I.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul N.T.I., cauza fiind înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2855/2/2013/a6.

Examinând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate

și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) combinat cu

art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursul declarat de inculpatul N.T.I. este nefondat pentru motivele

ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte apreciază

că îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C.

proc. pen. nu conduc în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie

întrucât, în actuala reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă

și reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv care

urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea preventivă

nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanția

pe care o oferă persoana inculpatului și obligațiile ce se impun la liberare de

către instanță. De asemenea, instanța de judecată trebuie să se raporteze la temeiurile

avute în vedere cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive și să aibă în

vedere toate circumstanțele cauzei, nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.

Potrivit dispozițiilor

art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite

cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare

a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului

de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua

față de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reținerea; b) obligarea

de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

Deși nu este o

măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate

de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri

- chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare

a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv

instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient

sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării

preventive.

Din analiza dispozițiilor

art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160

2

C. proc. pen.

rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite

două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție

pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea

de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiție

vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite. Sub acest aspect, potrivit

dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie

sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă,

precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani".

Înalta Curte constată

că infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată legea prevede

pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere,

cererile inculpaților sunt admisibile.

Condiția negativă

vizează comportamentul inculpaților și perspectiva acestui comportament după liberarea

provizorie.

Astfel, în

art. 160

2

C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control

judiciar se poate acorda în cazul în care nu există date din care ar rezulta necesitatea

de a-i împiedica pe învinuiți sau inculpați să săvârșească alte infracțiuni sau

că aceștia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

Se observă că

legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existența unor

probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate

din dosar, privitoare la persoana inculpaților, modul de operare, infracțiunea săvârșită,

care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor

trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai

o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta

poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut

necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea

măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie

poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar,

cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între

măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva

Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană

arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul

articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul

procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure

prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Totodată, s-a

statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menținerea stării de arest în

condițiile în care durata acesteia a depășit o limită rezonabilă.

Înalta Curte constată

că în prezenta cauză inculpatul este cercetat prin trimiterea în judecată a acestuia

prin rechizitoriul nr. 402/P/2012, din data de 17 aprilie 2013 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,

pentru următoarele fapte:

- în perioada

2009 - 2010, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale,

în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu

complicitatea inc. N.O. și a învinuiților Z.A.R. și S.O., a pretins, a primit și

a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunțătorul M.A. - primar al comunei

Jilava, jud.Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri:

- 3 loturi de

teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soții N., soții Z. și

V.D.C., la care

se adaugă drumul de servitute de 707 mp), - achitarea mai multor cheltuieli de cazare

în SUA în cuantum de 3294,15 dolari SUA, - un televizor LED marca S., în valoare

de 8.299,90 RON, în scopul de a fi soluționate favorabil primarului, dosarele aflate

în instrumentarea unității de parchet pe care o conducea. În aceste dosare denunțătorul

M.A. fie era cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate urmare a unor

plângeri penale ale acestuia, faptă încadrată ca infracțiunea de luare de mită,

în formă continuată, prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap.

la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale);

În cursul anului

2008, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu,

a pretins și primit suma de 40.000 RON, de la numitul D.M. zis „C.", prin intermediul

avocatului Z.A.R., pentru a da o soluție favorabilă față de D.M. - scoaterea de

sub urmărire penală, în Dosarul cu nr. 744/P/2008, faptă încadrată ca infracțiunea

de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art.

254 alin. (2) C. pen.;

La data de 09

aprilie 2009, pentru disimularea mitei pretinse, inc. N.T.I. - prim procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, constând în 3 loturi de teren

intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute

de 707 mp), alături de ceilalți inculpații și învinuiții implicați în semnarea contractelor

de vânzare - cumpărare și a contractului de împrumut fictiv a 10.000 euro, l-a determinat

pe notar să autentifice aceste înscrisuri fără ca notarul să aibă cunoștință despre

înțelegerea frauduloasă, infracțională existentă între participații N.T.I., N.O.,

Z.A.R., S.O., V.D.C. și denunțător, faptă încadrată ca infracțiunea de participație

improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin.

(2) C. pen., rap. la art. 289 C. pen., rap., la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (2 acte materiale);

La data de 09

aprilie 2009, inc. N.T.I., prin mijlocirea învinuiților S.O. și Z.A.R., a primit

mită un teren de 1.000 mp în com. Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive,

și astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacției cât și adevăratul motiv al încheierii

contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui

bun. Fictivitatea prețului și a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în

fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât și ascunderea originii ilicite

a bunului intrat în patrimoniul inculpatului, faptă încadrată ca infracțiunea de

spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap.

la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În perioada 2009

- 2011, inc.N.T.I., a menționat, în fals, în patru din declarațiile de avere pe

care era obligat să le completeze în calitatea sa de procuror, că a împrumutat suma

de 10.000 de euro de la învinuitul Z.A.R., prin întocmirea unui contract nereal,

tocmai cu scopul de a disimula modalitatea de remitere a mitei, faptă încadrată

ca infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic., art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale);

În perioada 2009

- 2010, inculpații N.T.I. și inc. V.D.C., prim procuror și respectiv procuror, inc.

N.O. și învinuiții S.O. și Z.A.R., s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni

de corupție, în scopul pretinderii și/sau acceptării, în mod repetat, de diferite

bunuri (terenuri, achitarea unor servicii ocazionate de călătorii în străinătate,

televizor LED), în exercitarea atribuțiilor de serviciu, faptă încadrată ca infracțiunea

de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1)

și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Raportându-ne

la datele speței, Înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, există „date",

în accepțiunea dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., din care

să rezulte că inculpatul N.T.I. va încerca să zădărnicească aflarea adevărului,

având în vedere circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, în sensul că până

la acest moment procesual la instanța de fond cercetarea judecătorească nu este

finalizată, chiar prin încheierea atacată cu prezentul recurs fiind încuviințată

cererea de probatorii privind audierea martorilor V.P.D., M.G., G.D., M.V., M.M.,

R.I., V.M., nefiind audiate toate părțile din dosar și nefiind epuizate toate cererile

de administrare a probatoriilor, dar și față de caracterul necesar al măsurii arestării

preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare

cu privire la inculpat și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea

acuzațiilor penale formulate împotriva acestuia și cu scopul urmărit, astfel cum

este prevăzut în dispozițiile art. 136 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată,

Înalta Curte are în vedere că inculpatul este cercetat pentru contribuția activă

la săvârșirea faptelor ce au fost reținute în sarcina sa, respectiv că acesta a

acționat folosindu-se de calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Cornetu, astfel că datele care îl caracterizează pe inculpat nu sunt de natură să

evidențieze garanții suficiente că liberarea provizorie este, și în cazul său, o

măsură adecvată pentru asigurarea bunei desfășurări a cercetării judecătorești.

Astfel, la aprecierea

temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă

o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii presupuselor fapte și cele

personale ale inculpatului N.T.I., respectiv, să se țină cont de rezultatul infracțiunilor

presupus săvârșite de inculpat.

Așa fiind, se

constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea

rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost săvârșite

și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi

atins, în stadiul procesual actual, fără privarea de libertate a inculpatului, în

vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat în cursul cercetării judecătorești,

în primă instanță, față de mijloacele de probă ce urmează a fi administrate.

La aprecierea

asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale

ale inculpatului N.T.I. nu pot fi prioritar avute în vedere și nici să pravaleze

principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesulu

penal. Astfel, aspectele referitoare la persoana inculpatului, respectiv că are

o familie organizată, și că are o situație precară de sănătate și calitatea de procuror

avută la momentul săvârșirii pretinselor fapte și întreaga activitate profesională

desfășurată pe parcursul activității profesionale, nu sunt suficiente în speță pentru

a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, întrucât

nu pot fi analizate izolat, față de interesul general al menținerii ordinii sociale,

ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată

în stare de libertate.

Așa fiind se reține

că prin soluția dispusă prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare

a dispozițiilor legale cauzei concrete dedusă judecății, așa încât încheierea dată

este legală, temeinică și riguros motivată, rezultând așadar, că argumentele invocate

de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția

dispusă.

Pentru aceste

considerente Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie sub control

judiciar nu este oportună la acest moment procesual, garanțiile de ordin personal

ale inculpatului, cât și cele prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C.

proc. pen., nefiind de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea

inculpatului în libertate.

Față de aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va

respinge, recursul declarat de N.T.I. împotriva încheierii din 3 octombrie 2013

a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2855/2/2013

(1282/2012).

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii din 3 octombrie 2013

a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2855/2/2013

(1282/2012).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 octombrie 2013.