ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2429/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2429/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului declarat de inculpatul T.B.M., constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 19 iulie 2013

pronunțată în Dosarul nr. 5042/2/2013 (2486/2013), Curtea de Apel București,

secția 1 Penală, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a

respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul T.B.M.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel a constat că în Dosarul nr. 274/P/2013 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, inculpatul T.B.M. este cercetat, alături de alți inculpați, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.,

art. 267

1

alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.,

ultimele trei cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut

în noaptea de 02/03 mai 2013, inculpații, lucrători în cadrul B.C.C.O.

Constanța, desfășurau o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri în

zona Clubului K. din Mamaia.

În același timp, în

zonă își desfășura activitatea sub identitatea T.F.C., atribuită în

conformitate cu prevederile art. 224

1

C. proc. pen., un investigator

sub acoperire autorizat de procurori din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, secția de Combatere a Corupției.

Pentru realizarea

activităților pentru care a fost autorizat, investigatorului sub acoperire i s-a

pus la dispoziție, în prealabil, un plic de plastic transparent, conținând

fragmente vegetale de culoare preponderent verde (conform procesului-verbal

întocmit la 02 mai 2013 de către Direcția Generală Anticorupție - Serviciul

special, și contraprobelor constituite), fără ca produsul rezultat să fie

susceptibil a avea efecte psihoactive.

În jurul orei 00.30

investigatorul sub acoperire T.F.C. l-a abordat, în zona barului K. pe ofițerul

de poliție P.D.E. și l-a întrebat dacă dorește să cumpere ceva care l-ar ajuta

să se simtă mai bine, însă nu a specificat ce anume oferea la vânzare.

Imediat ce

investigatorul a scos din buzunar plicul cu substanță vegetală, a intervenit și

T.B.M., care și-a declinat calitatea de polițist și i-a luat investigatorului

din buzunar portmoneul. Ulterior, după ce au aflat că investigatorul sub

acoperire era cazat la hotelul C., situat în apropierea locului în care se

aflau polițiștii P.D.E. și T.B.M., l-au condus pe investigator la respectivul

hotel și au intrat în camera deținută de acesta.

Fără a avea

autorizație de percheziție domiciliară, inculpați au percheziționat camera de

hotel, ridicând suma de 2.700 RON prezentată de investigatorul sub acoperire.

Pe fondul apariției

suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpații au

declanșat o acțiune susținută de supunere a acestuia la suferințe puternice,

fizice și psihice, pentru a obține de la acesta mărturisirea că este polițist,

lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida pe acesta și persoanele care l-au

autorizat, precum și pentru a-l pedepsi pentru "lipsa de loialitate"

constând în îndreptarea unor asemenea acțiuni împotriva unor colegi polițiști

și pentru îndrăzneala de a le fi testat probitatea profesională.

Faptele au fost

comise în camera din Hotelul C. și în parcarea clubului E. din Mamaia, în parte

în autoturismul de serviciu V. și în parte în vecinătatea acestuia.

În acest sens, T.F.C.

a fost încătușat, fără a fi întrunite cerințele legale pentru luarea acestei

măsuri; a fost lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului de către

făptuitori, care îi cereau constant, pe un ton ridicat, să mărturisească; a

fost complet dezbrăcat în parcarea menționată și apoi lovit la nivelul

membrelor inferioare cu o bâtă; a fost amenințat cu arma, lipită de tâmplă și

apoi de abdomen, această acțiune culminând cu acționarea de către inculpatul

Z.V.Ș. a trăgaciului pistolului G. - arma sa de serviciu - în timp ce țeava era

în apropierea abdomenului investigatorului, fără însă a avea cartuș pe țeavă,

și apoi de încărcarea ostentativă a armei și amenințarea cu împușcarea; a fost

amenințat în mod repetat, afirmațiile fiind îndreptate inclusiv împotriva

familiei acestuia, precum și a celor care "l-au trimis", etc.

Investigatorul a fost

reținut în fapt o perioadă îndelungată sub aparența efectuării unor cercetări

pentru trafic de droguri, cu toate că, în fapt, acțiunile inculpaților aveau un

alt scop, anterior menționat.

Primele semne ale

apariției suspiciunilor privind calitatea reală a lui T.F.C. au fost

evidențiate în camera de hotel, începând cu ora 01:40, iar convorbirea

telefonică dintre inculpatul T.B.M. și procurorul șef DIICOT, care s-a realizat

imediat ce T.F.C. a afirmat că este investigator acoperit, a avut loc la ora

03:50.

Privitor la

evenimentele desfășurate în noaptea de 02/03 mai 2013 asupra investigatorului

sub acoperire T.F.C., ofițerii de poliție P.D.E. și T.B.M. și agentul de

poliție Z.V.Ș., toți din cadrul B.C.C.O. Constanța, au întocmit, la 03 mai

2013, un proces-verbal de constatare, care a fost înregistrat în evidențele

structurii de poliție menționate sub nr. P/1908531 din 05 martie 2013.

Actul de constatare

menționat cuprinde o serie de mențiuni în fals. Astfel, se atestă,

necorespunzător adevărul: că investigatorul i-ar fi invitat pe învinuiți în camera

de hotel; că s-ar fi realizat o predare-primire voluntară a sumei de 2.700 de

RON, omițându-se în același timp descrierea acțiunilor nereușite de deschidere

a seifului din dotarea camerei, precum și a altor acte specifice procedurii

percheziții domiciliare; că numitul T.F.C. a devenit agresiv, motiv pentru care

ar fi fost necesară folosirea forței pentru imobilizarea acestuia; că din cauza

orei înaintate nu s-a putut asigura prezența unui martor asistent, cu toate că

făptuitorii nu au făcut nici-un demers în acest sens, iar locul era intens

circulat.

În această cauză,

Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din data de 25 mai

2013, pronunțată în Dosarul nr. 3807/2/2013, definitivă, a dispus arestarea

preventivă, printre alții, și a inculpatului T.B.M. pe o perioadă de 29 de

zile, de la data de 25 mai 2013 până la data de 23 iunie 2013, considerând că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și de art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., măsura arestării preventive fiind prelungită

succesiv.

Curtea de Apel a

reținut că potrivit art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

În alin. (2) al

aceluiași articol se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se

acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat sau învinuit să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

Așadar, potrivit

dispozițiilor legale sus-menționate, acordarea liberării provizorii sub control

judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, aprecierea asupra

oportunității dispunerii unei astfel de măsuri presupunând un examen cu privire

la fapta pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, calitatea

acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete

ale comiterii faptei, precum și cu privire la persoana inculpatului, aprecierea

cu privire la oportunitatea unei astfel de măsuri aparținând instanței de

judecată care trebuia să aibă în vedere și necesitatea bunei desfășurări a

procesului penal.

De altfel, nici

dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu

instituie o obligație de acordare a eliberării provizorii în cursul procedurii

judiciare.

De asemenea, prin

Decizia nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Secțiile Unite în recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea

unitară a dispozițiilor art. 160

8a

alin. (2) teza a II-a și alin.

(6) teza a II-a C. proc. pen. s-a stabilit că instanța de judecată, în cadrul

examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar

sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a

procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub

control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.

În cauză, Curtea de

Apel a analizat actele și lucrările dosarului și a apreciat că temeiurile de

fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului T.B.M.

nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.

Astfel, în opinia

Curții de Apel materialul probator existent la dosarul cauzei este în măsură să

conducă la concluzia că în acest moment, sunt pe deplin îndeplinite în ceea

ce-l privește pe inculpatul T.B.M. condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1)

C. proc. pen., existând suficiente probe din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel

cum au fost descrise și în legătură cu care acesta este cercetat, care să

satisfacă atât exigențele dispozițiilor procesual penale, cât și pe cele ale

art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Relevante în acest

sens au fost indicate: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice

interceptate, în care se fac referiri la desfășurarea evenimentelor din noaptea

de 2/3 mai 2013, declarațiile martorului cu identitate protejată T.F.C.,

certificatul medico-legal eliberat martorului cu identitate protejată T.F.,

procesul-verbal de consemnare a declarației martorului P.A., procesele-verbale

de redare a dialogurilor purtate în mediul ambiental, atât în timpul comiterii

faptelor, cât și ulterior.

A considerat Curtea

de Apel că în acest stadiu procesual nu este necesar să fie stabilită cu

certitudine vinovăția unei persoane, acesta fiind chiar scopul procesului

penal, în urma căruia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunii de

care o persoană este acuzată.

În ceea ce privește

criticile referitoare la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpatului T.B.M., Curtea de Apel a considerat că în acesta fază procesuală,

respectiv desfășurarea urmăririi penale, stabilirea încadrării juridice este

atributul exclusiv al procurorului, fiind un aspect ce vizează fondul cauzei,

instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cereri de liberare

provizorie sub control judiciar neavând competență să facă aprecieri în acest

sens.

De asemenea, Curtea

de Apel a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art.

148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului T.B.M.,

mai mare de 4 ani, cât și sub aspectul existenței probelor că lăsarea în

libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a avut în vedere că

pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că

odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa

reacții puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care

este cercetat.

În cadrul examinării

acestei cerințe a pericolului social trebuie avute în vedere natura și

modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, împrejurările în care

inculpatul a acționat, urmările produse și datele ce caracterizează persoana

inculpatului.

De asemenea, trebuie

avut în vedere dacă infracțiunea de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea

juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal și procesual

penal, dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale și normala

lor desfășurare.

În cauză, la aprecierea

ultimei condiții a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea de Apel a

avut în vedere natura și gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de

inculpatul T.B.M., modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a

acestora, urmarea produsă, scopul urmărit, sentimentul puternic de teamă,

insecuritate și neîncredere în reprezentanții instituțiilor statului pe care

acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile, având în vedere

calitatea de ofițer de poliție a inculpatului, calitate în care avea tocmai

menirea să contribuie la respectarea legii, să fie un adevărat model în

societate, aspecte care în opinia Curții de Apel impun și justifică în

continuare o reacție fermă din partea autorităților statului.

În raport cu

aspectele menționate și cu stadiul procesual în care se află cauză, respectiv

în cursul desfășurării urmăririi penale, Curtea de Apel a apreciat că punerea

în libertate sub control judiciar a inculpatului T.B.M., care este arestat

preventiv din data de 25 mai 2013, nu este la acest moment oportună, fiind în

măsură să stârnească îngrijorarea și indignarea publică, privarea de libertate

a inculpatului fiind necesară în scopul protejării siguranței publice și pentru

a asigura buna desfășurare a procesului penal.

În opinia Curții de

Apel, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului T.B.M., invocate

în susținerea cererii formulate, nu sunt în măsură să justifice, la acest

moment, în raport cu aspectele menționate, lăsarea în libertate a acestuia prin

liberarea provizorie sub control judiciar.

Prin urmare, s-a

apreciat că deși în cauză, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat nu depășește 18 ani, cererea

de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.B.M. este

neîntemeiată.

Împotriva acestei

încheieri, în termenul legal, inculpatul T.B.M. a declarat recurs și a

solicitat admiterea acestuia și punerea sa în libertate sub control judiciar,

cu susținerea că ceilalți coinculpați sunt judecați în libertate, că are o

carieră profesională de peste 17 ani fără alte incidente, aspecte susținute de

caracterizările șefilor ierarhici, că nu prezintă pericol pentru ordinea

publică și nu se va sustrage judecării cauzei.

De altfel, cu ocazia

susținerii motivelor de recurs au fost reiterate o parte din susținerile din

fața Curții de Apel, în sensul că în acest moment procesual, având în vedere că

în cauză sunt cercetați alți trei inculpați în stare de libertate, dintre care

unul dintre ei pentru infracțiune de tortură și lipsire de libertate, iar un

alt inculpat a fost pus în libertate provizorie sub control judiciar, ca urmare

a admiterii cererii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, egalitatea de

tratament ar impune lăsarea inculpatului în stare de libertate întrucât nu ar

împiedica desfășurarea anchetei penale, dat fiind că acesta a fost comisar de

poliție timp de 17 ani, cu o carieră ireproșabilă, fără abateri disciplinare până

la acest moment, soția sa este subcomisar de poliție și are doi copii minori cu

anumite probleme de sănătate, că este cunoscut ca fiind o persoană calmă, fără

un comportament violent în societate și cunoaște condițiile liberării

condiționate, întrucât deseori el este cel care asigura supravegherea

respectării acestor condiții și că probele ce urmează a fi administrate sunt

solicitate în apărarea inculpatului, sens în care s-a apreciat că acesta nu ar

avea cum să influențeze desfășurarea anchetei penale prin lăsarea sa în

libertate, iar inculpatul nu prezentă un pericol concret pentru ordinea

publică.

Cu privire la cererea

de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte reține, din analiza

dispozițiilor art. 160

2

C. proc. pen., că liberarea provizorie este

o măsură facultativă și nu una obligatorie, deci inculpatul are doar o vocație

la beneficiul liberării provizorii.

De aceea, dacă

instanța constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, va

aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a inculpaților prin

verificarea temeiniciei cererii.

Așadar, acordarea

acestei facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci

doar o vocație, instanța nefiind obligată să se pronunțe în sensul admiterii

cererii de liberare în orice situație.

Dimpotrivă, instanța

trebuie să verifice și să examineze existența datelor din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

De altfel, acesta

este și sensul Deciziei nr. 17/2011, pronunțată de Secțiile Unite în recursul

în interesul legii, dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 160

8a

alin. (2) teza a II-a și alin. (6) teza a II-a C. proc.

pen. când s-a stabilit că instanța de judecată, în cadrul examenului de

temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune,

în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă

subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu

împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune a învinuitului ori inculpatului.

Sub acest aspect,

Înalta Curte apreciază că în speță, în mod temeinic și argumentat Curtea de

Apel și-a motivat decizia prin care a refuzat punerea în libertate provizorie a

inculpatului sub control judiciar, deoarece detenția provizorie poate fi

menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar.

După raportarea

datelor speței dedusă judecății, la dispozițiile cuprinse în legea națională

corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, Înalta Curte, consideră că, în acest moment, controlul judiciar nu

poate fi instituit inculpatului T.B.M.

Cererea inculpatului

de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată deoarece, în

acest moment o asemenea măsură ar fi insuficientă pentru realizarea scopului

măsurilor preventive, astfel cum sunt reglementate de art. 136 alin. (1) C.

proc. pen. dată fiind natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat

și împrejurările concrete în care se presupune că ar fi fost comise, iar

circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt de natură să justifice

aprecierea că acordarea acestui beneficiu ar fi oportun.

Din starea de fapt cu

privire la care există indicii în cauză, Înalta Curte constată că infracțiunile

de care este acuzat inculpatul T.B.M. sunt grave, cu un impact social deosebit,

implicând activitatea unui ofițer de poliție specializat în combaterea

criminalității organizate, deci chemat să vegheze la respectarea legii și a

ordinii de drept într-un domeniu extrem de preocupant pentru societate. Lăsarea

în libertate a inculpatului nu ar face altceva decât să sporească sentimentul

de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea

de protecție din partea statului.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară

ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de

interesul privat al inculpatului - nu a depășit un termen rezonabil în

accepțiunea legislației naționale, dar și din perspectiva Convenției Europene a

Drepturilor Omului (inculpatul a fost arestat la data de 25 mai 2013), iar

controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului

penal.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că recursul inculpatului T.B.M. este nefondat astfel că, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge și

va face aplicarea dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul T.B.M. împotriva încheierii de ședință din 19

iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 5042/2/2013 (2486/2013).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 iulie 2013.

Procesat

de GGC - NN