ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2428/2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul Z.V.Ș., constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 5 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4656/2/2013 (2251/2013), Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z.V.Ș. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a constatat că în Dosarul nr. 274/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, inculpatul Z.V.Ș. este cercetat, alături de alți inculpați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., art. 267 1 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen.

și art. 289 C. pen., ultimele trei cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut în noaptea de 02 din 03 mai 2013, inculpații, lucrători în cadrul B.C.C.O. Constanța, desfășurau o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri în zona Clubului K. din Mamaia. În același timp, în zonă își desfășura activitatea sub identitatea T.F.C., atribuită în conformitate cu prevederile art. 224 1 C. proc. pen., un investigator sub acoperire autorizat de procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a Corupției.

Pentru realizarea activităților pentru care a fost autorizat, investigatorului sub acoperire i s-a pus la dispoziție, în prealabil, un plic de plastic transparent, conținând fragmente vegetale de culoare preponderent verde (conform procesului-verbal întocmit la 02 mai 2013 de către Direcția Generală Anticorupție - Serviciul special, și contraprobelor constituite), fără ca produsul rezultat să fie susceptibil a avea efecte psihoactive. În jurul orei 00.30 investigatorul sub acoperire T.F.C. l-a abordat în zona barului K. pe ofițerul de poliție P.D.E. și l-a întrebat dacă dorește să cumpere ceva care l-ar ajuta să se simtă mai bine, însă nu a specificat ce anume oferea la vânzare. Imediat ce investigatorul a scos din buzunar plicul cu substanță vegetală, a intervenit și T.B.M., care și-a declinat calitatea de polițist și i-a luat investigatorului din buzunar portmoneul.

Ulterior, după ce au aflat că investigatorul sub acoperire era cazat la hotelul C., situat în apropierea locului în care se aflau polițiștii P.D.E. și T.B.M., l-au condus pe investigator la respectivul hotel și au intrat în camera deținută de acesta. Fără a avea autorizație de percheziție domiciliară, inculpații au percheziționat camera de hotel, ridicând suma de 2.700 RON prezentată de investigatorul sub acoperire. Pe fondul apariției suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpații au declanșat o acțiune susținută de supunere a acestuia la suferințe puternice, fizice și psihice, pentru a obține de la acesta mărturisirea că este polițist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida pe acesta și persoanele care l-au autorizat, precum și pentru a-l pedepsi pentru "lipsa de loialitate" constând în îndreptarea unor asemenea acțiuni împotriva unor colegi polițiști și pentru îndrăzneala de a le fi testat probitatea profesională.

Faptele au fost comise în camera din Hotelul C. și în parcarea clubului E. din Mamaia, în parte în autoturismul de serviciu V. și în parte în vecinătatea acestuia. În acest sens, T.F.C. a fost încătușat, fără a fi întrunite cerințele legale pentru luarea acestei măsuri; a fost lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului de către făptuitori, care îi cereau constant, pe un ton ridicat, să mărturisească; a fost complet dezbrăcat în parcarea menționată și apoi lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bâtă; a fost amenințat cu arma, lipită de tâmplă și apoi de abdomen, această acțiune culminând cu acționarea de către inculpatul Z.V.Ș.

a trăgaciului pistolului G. - arma sa de serviciu - în timp ce țeava era în apropierea abdomenului investigatorului, fără însă a avea cartuș pe țeavă, și apoi de încărcarea ostentativă a armei și amenințarea cu împușcarea; a fost amenințat în mod repetat, afirmațiile fiind îndreptate inclusiv împotriva familiei acestuia, precum și a celor care "l-au trimis", etc. Investigatorul a fost reținut în fapt o perioadă îndelungată sub aparența efectuării unor cercetări pentru trafic de droguri, cu toate că, în fapt, acțiunile inculpaților aveau un alt scop, anterior menționat. Primele semne ale apariției suspiciunilor privind calitatea reală a lui T.F.C. au fost evidențiate în camera de hotel, începând cu ora 01:40, iar convorbirea telefonică dintre inculpatul T.B.M.

și procurorul șef DIICOT, care s-a realizat imediat ce T.F.C. a afirmat că este investigator acoperit, a avut loc la ora 03:50. Privitor la evenimentele desfășurate în noaptea de 02/03 mai 2013 asupra investigatorului sub acoperire T.F.C., ofițerii de poliție P.D.E. și T.B.M. și agentul de poliție Z.V.Ș., toți din cadrul B.C.C.O. Constanța, au întocmit, la 03 mai 2013, un proces-verbal de constatare, care a fost înregistrat în evidențele structurii de poliție menționate sub nr. P/1908531 din 05 martie 2013. Actul de constatare menționat cuprinde o serie de mențiuni în fals. Astfel, se atestă, necorespunzător adevărului: că investigatorul i-ar fi invitat pe învinuiți în camera de hotel; că s-ar fi realizat o predare-primire voluntară a sumei de 2.700 de RON, omițându-se în același timp descrierea acțiunilor nereușite de deschidere a seifului din dotarea camerei, precum și a altor acte specifice procedurii percheziții domiciliare; că numitul T.F.C.

a devenit agresiv, motiv pentru care ar fi fost necesară folosirea forței pentru imobilizarea acestuia; că din cauza orei înaintate nu s-a putut asigura prezența unui martor asistent, cu toate că făptuitorii nu au făcut niciun demers în acest sens, iar locul era intens circulat. În această cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din data de 25 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3807/2/2013, definitivă, a dispus arestarea preventivă, printre alții, și a inculpatului Z.V.Ș. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 25 mai 2013 până la data de 23 iunie 2013, considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., măsura arestării preventive fiind prelungită succesiv. Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sau învinuit să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, acordarea liberării provizorii sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, aprecierea asupra oportunității dispunerii unei astfel de măsuri presupunând un examen cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale comiterii faptei, precum și cu privire la persoana inculpatului, aprecierea cu privire la oportunitatea unei astfel de măsuri aparținând instanței de judecată care trebuia să aibă în vedere și necesitatea bunei desfășurări a procesului penal. De altfel, nici dispozițiile art. 5 parag.

3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu instituie o obligație de acordare a eliberării provizorii în cursul procedurii judiciare. De asemenea, prin Decizia nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secțiile Unite în recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 160 8a alin. (2) teza a II-a și alin. (6) teza a II-a C. proc. pen. s-a stabilit că instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.

În cauză, Curtea de Apel a analizat actele și lucrările dosarului și a apreciat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului Z.V.Ș. nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia. Astfel, în opinia Curții de Apel materialul probator existent la dosarul cauzei este în măsură să conducă la concluzia că, la acest moment, sunt pe deplin îndeplinite în ceea ce-l privește pe inculpatul Z.V.Ș. condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., existând suficiente probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost descrise și în legătură cu care acesta este cercetat, care să satisfacă atât exigențele dispozițiilor procesual penale., cât și pe cele ale art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Relevante în acest sens au fost indicate: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, în care se fac referiri la desfășurarea evenimentelor din noaptea de 2/3 mai 2013, declarațiile martorului cu identitate protejată T.F.C., certificatul medico-legal eliberat martorului cu identitate protejată T.F., procesul-verbal de consemnare a declarației martorului P.A., procesele-verbale de redare a dialogurilor purtate în mediul ambiental, atât în timpul comiterii faptelor, cât și ulterior. A considerat Curtea de Apel că în acest stadiu procesual nu este necesar să fie stabilită cu certitudine vinovăția unei persoane, acesta fiind chiar scopul procesului penal, în urma căruia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunii de care o persoană este acuzată.

În ceea ce privește criticile referitoare la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului Z.V.Ș., Curtea de Apel a considerat că în această fază procesuală, respectiv desfășurarea urmăririi penale, stabilirea încadrării juridice este atributul exclusiv al procurorului, fiind un aspect ce vizează fondul cauzei, instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar neavând competență să facă aprecieri în acest sens. De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului Z.V.Ș., mai mare de 4 ani, cât și sub aspectul existenței probelor că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a avut în vedere că pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat. În cadrul examinării acestei cerințe a pericolului social trebuie avute în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, împrejurările în care inculpatul a acționat, urmările produse și datele ce caracterizează persoana inculpatului. De asemenea, trebuie avut în vedere dacă infracțiunea de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal și procesual penal, dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale și normala lor desfășurare.

În cauză, la aprecierea ultimei condiții a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea de Apel a avut în vedere natura și gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de inculpatul Z.V.Ș., modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, urmarea produsă, scopul urmărit, sentimentul puternic de teamă, insecuritate și neîncredere în reprezentanții instituțiilor statului pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile, având în vedere calitatea de ofițer de poliție a inculpatului, calitate în care avea tocmai menirea să contribuie la respectarea legii, să fie un adevărat model în societate, aspecte care în opinia Curții de Apel impun și justifică în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului.

În raport cu aspectele menționate și cu stadiul procesual în care se află cauză, respectiv în cursul desfășurării urmăririi penale, Curtea de Apel a apreciat că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului T.B.M., care este arestat preventiv din data de 25 mai 2013, nu este la acest moment oportună, fiind în măsură să stârnească îngrijorarea și indignarea publică, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară în scopul protejării siguranței publice și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. În opinia Curții de Apel, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului Z.V.Ș., invocate în susținerea cererii formulate, nu sunt în măsură să justifice, la acest moment, în raport cu aspectele menționate, lăsarea în libertate a acestuia prin liberarea provizorie sub control judiciar.

Prin urmare, s-a apreciat că deși în cauză, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat nu depășește 18 ani, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z.V.Ș. este neîntemeiată. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpatul Z.V.Ș. a declarat recurs și a solicitat admiterea acestuia și punerea sa în libertate sub control judiciar, cu susținerea că ceilalți coinculpați sunt judecați în libertate, că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și cunoaște toate rigorile liberării provizorii sub control judiciar și nu se va sustrage judecării cauzei.

De altfel, au fost reiterate o parte din susținerile avute în vedere și în fața Curții de Apel, în sensul că în acest moment procesual, având în vedere că în cauză sunt cercetați trei învinuiți în stare de libertate, dintre care unul dintre ei pentru infracțiune de tortură și lipsire de libertate, iar un alt inculpat a fost pus în libertate provizorie sub control judiciar, ca urmare a admiterii cererii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând egalitatea de tratament, se apreciază că lăsarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica desfășurarea anchetei penale și că probele ce urmează a fi administrate sunt solicitate în apărarea inculpatului, că acesta nu ar avea cum să influențeze desfășurarea anchetei penale prin lăsarea sa în libertate, iar inculpatul nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte reține, din analiza dispozițiilor art. 160 2 C. proc. pen., că liberarea provizorie este o măsură facultativă și nu una obligatorie, deci inculpatul are doar o vocație la beneficiul liberării provizorii. De aceea, dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a inculpaților, prin verificarea temeiniciei cererii. Așadar, acordarea acestei facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocație, instanța nefiind obligată să se pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situație.

Dimpotrivă, instanța trebuie să verifice și să examineze existența datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De altfel, acesta este și sensul Deciziei nr. 17/2011, pronunțată de Secțiile Unite în recursul în interesul legii, dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 160 8a alin. (2) teza a II-a și alin. (6) teza a II-a C. proc. pen.

când s-a stabilit că instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că în speță, în mod temeinic și argumentat Curtea de Apel și-a motivat decizia prin care a refuzat punerea în libertate provizorie a inculpatului sub control judiciar, deoarece detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar.

După raportarea datelor speței dedusă judecății, la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte consideră că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului. Cererea inculpatului Z.V.Ș. de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată deoarece, în acest moment, o asemenea măsură ar fi insuficientă pentru realizarea scopului măsurilor preventive, astfel cum sunt reglementate de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., dată fiind natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care se presupune că ar fi fost comise. De asemenea, circumstanțele personale ale inculpatului nu sunt de natură să justifice aprecierea că acordarea acestui beneficiu ar fi oportun.

Din starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză, Înalta Curte constată că infracțiunile de care este acuzat inculpatul Z.V.Ș. sunt grave, cu un impact social deosebit, implicând activitatea unui agent de poliție specializat în combaterea criminalității organizate, deci chemat să vegheze la respectarea legii și a ordinii de drept într-un domeniu extrem de preocupant pentru societate. Lăsarea în libertate a inculpatului nu ar face altceva decât să sporească sentimentul de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție din partea statului.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului și, de asemenea, că nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale, dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului (inculpatul a fost arestat la data de 25 mai 2013), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea realizării scopului procesului penal. În consecință, Înalta Curte apreciază că recursul inculpatul Z.V.Ș. este nefondat astfel că, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge și va face aplicarea dispozițiilor art. 192 C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.V.Ș. împotriva încheierii de ședință din 05 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4656/2/2013 (2251/2013). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2013. Procesat de GGC - NN