ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații T.B.M. și Z.V.Ș. împotriva Încheierii din 19 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 5096/2/2013 (nr. 2509/2013), constată următoarele: Prin încheierea menționată. Curtea de Apel București a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în temeiul art. 155 și următoarele C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților T.B.M. și Z.V.Ș. pe o durată de 30 de zile, de la data de 23 iulie 2013 până la data de 21 august 2013 inclusiv. Pentru a pronunța această încheiere. Curtea a avut în vedere că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19 iulie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în temeiul art. 155, art. 156 și art. 159 C. proc.

pen., prelungirea măsurii arestării preventive, pe o durată de 30 de zile, a inculpaților T.B.M. și Z.V.Ș. În susținerea propunerii, s-a arătat că s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații T.B.M. și Z.V.Ș., iar prin ordonanța din data de 24 mai 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpaților, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., tortură, prev. de art. 267 alin. (1) C. pen. abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 290 C. pen. Prin încheierea din data de 25 mai 2013 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaților T.B.M.

și Z.V.Ș. pe o durată de 30 zile, măsură prelungită ulterior prin încheierea din data de 19 iunie 2013. În fapt, parchetul a reținut că în noaptea de 02/03 mai 2013, inculpații, lucrători în cadrul B.C.C.O. Constanța, desfășurau o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri în zona Clubului K.B. din Mamaia. În același timp, în zonă își desfășura activitatea, sub identitatea T.F.C., atribuită în conformitate cu prevederile art. 2241 C. proc. pen., un investigator sub acoperire, autorizat de procurori din cadrul D.N.A., secția de combatere a corupției. Pentru realizarea activităților pentru care a fost autorizat, investigatorului sub acoperire i s-a pus la dispoziție, în prealabil, un plic de plastic transparent, conținând fragmente vegetale de culoare preponderent verde (conform procesului verbal întocmit la 02 mai 2013 de către D.G.A.S.S., și contraprobelor constituite), fără ca produsul rezultat să fie susceptibil a avea efecte psihoactive.

În jurul orei 00.30 investigatorul sub acoperire T.F.C. l-a abordat. în zona barului K.B. pe ofițerul de poliție P.D.E. și l-a întrebat dacă dorește să cumpere ceva care l-ar ajuta să se simtă mai bine, însă nu a specificat ce anume oferea la vânzare. Imediat ce investigatorul a scos din buzunar plicul cu substanță vegetală, a intervenit și T.B.M. care și-a declinat calitatea de polițist și i-a luat investigatorului din buzunar portmoneul, după care cei doi inculpați i-au luat acestuia telefoanele mobile pe care le deținea. Ulterior, după ce au aillat că investigatorul sub acoperire era cazat la hotelul C., situat în apropierea locului în care se atlau polițiștii P.D.E. și T.B.M., l-au condus pe investigator la respectivul hotel și au intrat în camera deținută de acesta.

Fără a avea autorizație de percheziție domiciliară, cei trei inculpați au percheziționat camera de hotel, ridicând suma de 2.700 lei prezentată de T.F.C. Pe fondul apariției suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpații au declanșat o acțiune susținută de supunere a investigatorului la suferințe puternice, fizice și psihice, pentru a obține de la acesta mărturisirea că este polițist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida pe acesta și persoanele care l-au autorizat, precum și pentru a-l pedepsi pentru "lipsa de loialitate" constând în îndreptarea unor asemenea acțiuni împotriva unor colegi polițiști și pentru îndrăzneala de a le fi testat probitatea profesională.

Faptele au fost comise în camera din Hotelul C. și în parcarea clubului din Mamaia, în parte în autoturismul de serviciu și în parte în vecinătatea acestuia. În acest sens, T.F.C. a fost încătușat, fără a fi întrunite cerințele legale pentru luarea acestei măsuri; a fost lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului de către făptuitori, care îi cereau constant, pe un ton ridicat, să mărturisească; a fost complet dezbrăcat în parcarea menționată și apoi lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bâtă; a fost amenințat cu arma, lipită de tâmplă și apoi de abdomen, această acțiune culminând cu acționarea de către inculpatul Z.V.Ș. a trăgaciului pistolului.

Arma sa de serviciu, în timp ce țeava era în apropierea abdomenului investigatorului, fără însă a avea cartuș pe țeava și, apoi, de încărcarea ostentativă a armei și amenințarea cu împușcarea; a fost amenințat în mod repetat, afirmațiile fiind îndreptate inclusiv împotriva familiei acestuia, precum și a celor care "l-au trimis", etc. Investigatorul a fost reținut o perioadă îndelungată, sub aparența efectuării unor cercetări pentru trafic de droguri, cu toate că, în fapt, acțiunile inculpaților aveau un alt scop, anterior menționat. Se menționează că primele semne ale apariției suspiciunilor privind calitatea reală a lui T.F.C. se evidențiază în camera de hotel (procesul verbal din volumul 3, fila 146 și 156) începând cu ora 01:40, iar convorbirea telefonică dintre inculpatul T.B.M.

și procurorul-șef D.I.I.C.O.T. care s-a realizat imediat ce T.F.C. a afirmat că este investigator acoperit, a avut loc la ora 03:50. Privitor la evenimentele desfășurate în noaptea de 02/03 mai 2013 asupra investigatorului sub acoperire T.F.C., ofițerii de poliție P.D.E., T.B.M. și agentul de poliție Z.V.Ș., toți din cadrul B.C.C.O. Constanța, au întocmit, la 03 mai 2013, un proces-verbal de constatare, care a fost înregistrat în evidențele structurii de poliție menționate din 05 martie 2013. Actul de constatare menționat cuprinde o serie de mențiuni în fals. Astfel, se atestă, necorespunzător adevărului: că investigatorul i-ar fi invitat pe învinuiți în camera de hotel; că s-ar fi realizat o predare-primire voluntară a sumei de 2.700 de lei, omițându-se în același timp descrierea acțiunilor nereușite de deschidere a seifului din dotarea camerei, precum și a altor acte specifice procedurii percheziții domiciliare; că numitul T.F.C.

a devenit agresiv, motiv pentru care ar fi fost necesară folosirea forței pentru imobilizarea acestuia; că din cauza orei înaintate nu s-a putut asigura prezența unui martor asistent, eu toate că făptuitorii nu au făcut niciun demers în acest sens. iar locul era intens circulat. În motivarea propunerii se arată că în zilele de 17 și 18 iulie a fost prezentat materialul de urmărire penală, împrejurare în care inculpații au solicitat administrarea mai multor probe, cerere ce a fost admisă parțial. De asemenea, inculpații au formulat o cerere de îndreptare a unei erori materiale și plângeri împotriva unor acte de urmărire penală. Parchetul a susținut că se impune privarea în continuare de libertate a inculpaților pentru completarea urmăririi penale cu probele solicitate de inculpați, a căror administrare a fost admisă, având în vedere că aceste activități nu pot fi efectuate în timp util raportat la data expirării arestării preventive.

Se mai arată că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că sunt întrunite cerințele cumulative ale art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. pen., „arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate". De asemenea, s-a precizat că în conformitate cu art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre următoarele cazuri: f) Inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică . Potrivit art. 5 parag. 3 din CE.D.O.:'"Orice persoana arestata sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. e) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere". Prin Încheierea de ședință din 25 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, (Dosar nr. 3807/2/2013) s-a dispus arestarea inculpaților T.B.M. și Z.V.Ș. pentru o perioadă de 30 de zile, măsură prelungită ulterior prin încheierea din 19 iunie 2013, reținându-se incidența art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. Învestită cu soluționarea celei de-a doua propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive. Curtea a constatat că este competentă după calitatea persoanei să soluționeze propunerea (inculpatul T.B.M. are calitatea de comisar-șef de poliție). Pe fondul propunerii, Curtea a observat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., existând cel puțin indicii temeinice care să justifice bănuiala rezonabilă, pentru un observator obiectiv, că inculpații au comis infracțiunile de care sunt acuzați. Mijloacele de probă pe care se întemeiază existența acestor indicii sunt următoarele; declarația martorului cu identitate protejată T.F.C. (vol. l, filele 96-100), procesul-verbal de consemnare a declarației martorului P.A. (vol. 2, fila 50), procesele- verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, în care se fac referiri la desfășurarea evenimentelor din noaptea de 2/3 mai 2013, procesele-verbale de redare a dialogurilor purtate în mediul ambiental, atât în timpul comiterii faptelor, cât și ulterior (filele 101-102, 105-106, 132, 144-161, din vol. II și fila 9 din vol. II), precum și certificatul medico- legal eliberat numitului T.F.C.

în care sunt prezentate leziunile acestuia. Sunt îndeplinite și condițiile prev, de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Este adevărat că, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, necesitatea arestării preventive nu se poate examina numai în funcție de gravitatea pedepsei (cauza Letellier contra Franței). Pe de altă parte, pericolul pentru ordinea publică nu poate fi apreciat în mod abstract, așa încât, în lipsa unei definiții legale, evaluarea sa se face prin raportare la scopul măsurilor preventive, prin utilizarea criteriilor enumerate de art. 136 alin. ultim C. proc. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Drept urmare, nu se poate susține că pericolul pentru ordinea publică trebuie raportat exclusiv la persoana inculpatului, fără să fie avute în vedere natura, gravitatea faptei și împrejurările concrete de comitere a acesteia, așa cum se conturează în raport de probele administrate până la acest moment. Sub acest aspect, s-a reținut că inculpații sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. tortură, prev. de art. 267 alin. (1) C. pen. abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și fals intelectual, prev.de art. 290 C. pen.

Prin raportare la toate aceste elemente, Curtea a apreciat că circumstanțele personale favorabile inculpaților constând în lipsa antecedentelor penale, calificative bune obținute la locul de muncă și caracterizările favorabile, existența unei familii și a stării de sănătate precare a copiilor inculpatului, nu diminuează într-o măsură suficientă periculozitatea inculpatului T.B.M., pentru a putea dispune lăsarea acestuia în stare de libertate, neexistând temeiuri pentru luarea unei alte măsuri preventive, restrictive de libertate (obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara). Nu este de neglijat faptul că inculpații au comis faptele în calitatea lor de comisar-șef de poliție și respectiv agent de poliție, acționând pentru a-l determina pe martorul cu identitate protejată să-și dezvăluie identitatea reală și misiunea ce o avea de îndeplinit.

De asemenea, necesitatea prelungirii arestării preventive este justificată de administrarea probatoriului solicitat de către inculpați în apărare, astfel că în temeiul art. 155 și următoarele C. proc. pen., a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților T.B.M. și Z.V.Ș. pe o durată de 30 de zile. de la data de 23 iulie 2013 până la data de 21 august 2013 inclusiv. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând Încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică și legală.

Potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită motivat dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. În acest context normativ, instanța de fond investită cu soluționarea cererii procurorului trebuie să stabilească dacă este realizată condiționalitatea impusă de art. 155 alin. (1) C. proc. pen., în vreuna din cele două ipoteze, având în vedere că temeiurile care au determinat inițial luarea acestei măsuri sunt cele prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. In aplicarea acestor dispoziții, instanța nu statuează asupra temeiniciei acuzațiilor, examinarea temeiniciei acuzațiilor efectuându-se în baza sesizării prin rechizitoriu.

Prin urmare, valabilitatea continuării detenției nu este condiționată de existența unor probe certe de vinovăție, așa cum se susține de către apărare, fiind suficient să se constate persistența suspiciunilor rezonabile că persoanele arestate au comis o infracțiune și că restrângerea libertății individuale servește pe mai departe unei necesități reale de interes public. În speță, analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurenții-inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și judecătorul primei instanțe. În speță, s-a reținut că investigatorul sub acoperire T.F.C.

L-a abordat, în zona barului K.B. pe ofițerul de poliție P.D.E. și l-a întrebat dacă dorește să cumpere ceva care l-ar ajuta să se simtă mai bine. Imediat ce investigatorul a scos din buzunar plicul cu substanță vegetală, a intervenit și T.B.M., care și-a declinat calitatea de polițist și i-a luat investigatorului din buzunar portmoncul, după care cei doi inculpați i-au luat acestuia telefoanele mobile pe care le deținea. Ulterior, polițiștii P.D.E. și T.B.M., l-au condus pe investigator la respectivul hotel și au intrat în camera deținută de acesta, unde, tară a avea autorizație de percheziție domiciliară, cei trei inculpați au percheziționat camera de hotel, ridicând suma de 2.700 lei prezentată de T.F.C.

Pe fondul apariției suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpații au declanșat o acțiune susținută de supunere a investigatorului la suferințe puternice, fizice și psihice, pentru a obține de la acesta mărturisirea că este polițist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida pe acesta și persoanele care l-au autorizat, faptele fiind comise în camera din Hotelul C. și în parcarea clubului din Mamaia, în parte în autoturismul de serviciu și în parte în vecinătatea acestuia. În acest sens, T.F.C.

a fost încătușat, fără a fi întrunite cerințele legale pentru luarea acestei măsuri; a fost lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului de către făptuitori, care îi cereau constant, pe un ton ridicat, să mărturisească; a fost complet dezbrăcat în parcarea menționată și apoi lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bâtă; a fost amenințat cu arma, lipită de tâmplă și apoi de abdomen, această acțiune culminând cu acționarea de către inculpatul Z.V.Ș. a trăgaciului pistolului, arma sa de serviciu.

în timp ce țeava era în apropierea abdomenului investigatorului, tară însă a avea cartuș pe țeava și, apoi, de încărcarea ostentativă a armei și amenințarea cu împușcarea; a fost amenințat în mod repetat, afirmațiile fiind îndreptate inclusiv împotriva familiei acestuia, precum și a celor care "l-au trimis", etc. Investigatorul a fost reținut o perioadă îndelungată, sub aparența efectuării unor cercetări pentru trafic de droguri, cu toate că, în fapt, acțiunile inculpaților aveau un alt scop. anterior menționat. Se menționează că primele semne ale apariției suspiciunilor privind calitatea reală a lui T.F.C. se evidențiază în camera de hotel (procesul verbal din vol. 3, fila 146 și 156) începând cu ora 01:40, iar convorbirea telefonică dintre inculpatul T.B.M.

și procurorul-șef D.I.I.C.O.T., care s-a realizat imediat ce T.F.C. a afirmat că este investigator acoperit, a avut loc la ora 03:50. Privitor la evenimentele desfășurate în noaptea de 02/03 mai 2013 asupra investigatorului sub acoperire T.F.C., ofițerii de poliție P.D.E., T.B.M. și agentul de poliție Z.V.Ș., toți din cadrul B.C.C.O. Constanța, au întocmit, la 03 mai 2013, un proces-verbal de constatare, care cuprinde o serie de mențiuni în fals, atestându-se. necorespunzător adevărului că investigatorul i-ar fi invitat pe învinuiți în camera de hotel; că s-ar fi realizat o predare-primire voluntară a sumei de 2.700 de lei, omițându-se în același timp descrierea acțiunilor nereușite de deschidere a seifului din dotarea camerei, precum și a altor acte specifice procedurii percheziții domiciliare; că numitul T.F.C.

a devenit agresiv, motiv pentru care ar fi fost necesară folosirea forței pentru imobilizarea acestuia; că din cauza orei înaintate nu s-a putut asigura prezența unui martor asistent, cu toate că făptuitorii nu au tăcut niciun demers în acest sens, iar locul era intens circulat. În speță, față de ambii recurenți inculpați se constată că sunt întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen., raportat la existența probelor sau indiciilor temeinice că s-au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, prin analiza ansamblului probator existent la dosarul cauzei, respectiv: declarația martorului cu identitate protejată T.F.C. (vol. l, filele 96-100). procesul-verbal de consemnare a declarației martorului P.A.

(vol. 2. fila 50), procesele- verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate. în care se fac referiri la desfășurarea evenimentelor din noaptea de 2/3 mai 2013. procesele-verbale de redare a dialogurilor purtate în mediul ambiental, atât în timpul comiterii faptelor, cât și ulterior (filele 101-102, 105-106, 132, 144-161, din vol. lll și fila 9 din vol. II), precum și certificatul medico-legal eliberat numitului T.F.C. în care sunt prezentate leziunile acestuia. Se constată că, în mod corect a reținut instanța de fond că în privința celor doi recurenți inculpați sunt îndeplinite cerințele art. 155 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pentru a se dispune prelungirea măsurii arestării preventive, întrucât există indicii temeinice că aceștia ar fi săvârșit infracțiunile din data de 2/3 mai 2013, respectiv de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., tortură, prev. de art. 267 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 290 C. pen. În concret, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru două din infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpați, pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, anume infracțiunea de lipsire de libertate in mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen.

- pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 7 la 15 ani - și infracțiunea de tortură, prev. de art. 267 alin. (1) C. pen. care este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani. Din perspectiva verificării subzistenței temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii restrictive de libertate, se constată că în speță există suficiente elemente de fapt care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptelor arătate anterior și că rațiuni ce țin de menținerea încrederii publicului în respectarea de către autorități a ordinii de drept reclamă continuarea anchetei cu inculpații în stare de arest. Natura și gravitatea deosebită a acuzațiilor aduse inculpaților, modalitatea concretă în care se prezumă că aceștia au acționat demonstrează pericolul pentru ordinea publică prevăzut în art. 148 lit. f) C. proc.

pen., rezultat din sentimentul de nesiguranță produs în rândul opiniei publice, cu atât mai mult cu cât inculpații au comis faptele în calitatea lor de comisar-șef de poliție și respectiv agerit de poliție, acționând cu o periculozitate deosebită, pentru a-l determina pe martorul cu identitate protejată să-și dezvăluie identitatea reală și misiunea ce o avea de îndeplinit. Timpul relativ scurt scurs de la data săvârșirii presupuselor infracțiuni nu a estompat riscul de tulburare a ordinii publice, gravitatea deosebită a faptelor și reacția publicului constituind temeiuri suficiente pentru refuzul de eliberare din detenție, așa cum se arată în jurisprudența în materie a C.E.D.O.

Sub un alt aspect, se apreciază că desfășurarea anchetei în stadiul actual, cu inculpații în stare de libertate ar putea aduce grave prejudicii bunei administrări a justiției, existând riscul ca martorii să se simtă descurajați în efortul de a formula declarații complete în cauză, interpretând eliberarea inculpaților ca o posibilă disculpare și minimalizare a evenimentelor petrecute.

În considerarea acestor motive, legate de necesitatea prezervării ordinii publice și desfășurarea în condiții adecvate a cercetărilor inițiate de organele de urmărire penală, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că restrângerea libertății individuale a recurentilor-inculpați este justificată în circumstanțele cazului, împrejurările invocate în favoare, referitoare la situația personală a inculpaților și buna conduită avută înainte de formularea acuzațiilor fiind lipsite de relevanță și, totodată, insuficiente pentru a determina luarea unor măsuri mai puțin severe împotriva acestora, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, prevăzute de art. 145 și 145 C. proc. pen. Față de aceste considerente, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.B.M. și Z.V.Ș. împotriva Încheierii din 19 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 5096/2/2013 (nr. 2509/2013). În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.B.M. și Z.V.Ș. împotriva Încheierii clin 19 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 5096/2/2013 (nr. 2509/2013). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședința publică, azi 24 iulie.2013.