ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1018/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 februarie 2013 Curtea de Apel București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. 1494/2/2013 (638/2013), a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.T.l. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut ca situație de fapt că, la data de 9 aprilie 2009, denunțătorul M.A. ar fi remis suma de 170.000 euro, cu titlu de mită, pentru achiziționarea de către inculpatul N.T.I. - la acel moment prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a unui teren intravilan în suprafață de 2000 mp situat în comuna Jilava, județul Ilfov, de la numiții A.C.

și M.V. Terenul în cauză a fost pretins de la M.A., primarul comunei Jiiava, cu titlu de mită, de inculpatul T.N.I., pentru a ti soluționat favorabil un dosar înregistrat la Parchetul respectiv, referitor la o plângere penală pe care M.A. o formulase împotriva numitului B.N. Instanța de fond a reținut că acceptarea mitei s-ar fi produs în contextul în care la Parchetul condus de inculpat se aflau în instrumentare mai multe dosare referitoare la plângeri penale formulate împotriva primarului M.A., iar N.T.l. i-ar fi promis acestuia că „va avea grijă" ca respectivele cauze să fie soluționate într-un mod favorabil primarului. De asemenea, din cercetări a mai rezultat că în cursul lunii februarie 2010, M.A.

i-ar fi remis cu titlu de mită, în același scop, inculpatului și un televizor, în valoare de 8299 lei. Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen, infracțiunea de luare de mită este sancționată cu pedeapsa închisorii sub 18 ani, astfel că, în raport de textul invocat, cererea este admisibilă în principiu, atâta vreme cât se face referire la infracțiunea scop a cărei limită de pedeapsă nu depășește 18 ani închisoare. În ceea ce privește cererea de liberare sub control judiciar, Curtea a reținut că, în speță, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a mai precizat - de admisibilitate în principiu a cererii - nu este însă îndeplinită condiția prevăzută de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., existând riscul ca inculpatul să săvârșească și alte infracțiuni, astfel că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică. Din toate probele dosarului, a rezultat că situația de fapt reținută la momentul luării măsurii arestării preventive nu a fost răsturnată, iar susținerile apărării inculpatului nu au relevanță, sub aspectul faptei pentru care inculpatul este cercetat. Astfel fiind, Curtea a apreciat că la momentul procesual analizat, la nici două săptămâni de la pronunțarea prelungirii duratei măsurii arestării preventive (prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2013, a C.A.B.-S.H.P., dosar nr. 1303/2/2013), nu este oportună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva încheierii Curții de Apel București, inculpatul N.T.l., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului formulat, casarea încheierii atacate și rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Analizând recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală și temeinică. Examinând recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual și complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele: Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului, se constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză. Îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen. În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 precum și sub aspectul săvârșirii altor infracțiuni: participație improprie la infracțiunea de fals intelectual (art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 289 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), spălare de bani (art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000) și fals în declarații (art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), de care este acuzat inculpatul N.T.l. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.

În ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, având în întreținere copii - beneficiază de circumstanțe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular și nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârșit fapte de corupție, în considerarea calității deținute. Examinarea gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea constată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a cercetării judecătorești, aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului. Pentru aceste considerente, înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol actual și real pentru ordinea publică. Așa fiind, înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat N.T.l. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.l. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2013 a Curții de Apel București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. 1494/2/2013 (638/2013). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondu! Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 martie 2013.