ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1018/2013

Asupra

recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 28 februarie 2013 Curtea de Apel București - Secția I Penală, pronunțată

în dosarul nr. 1494/2/2013 (638/2013), a respins, ca nefondată, cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.T.l.

Pentru

a se hotărî astfel s-a reținut ca situație de fapt că, la data de 9 aprilie

2009, denunțătorul M.A. ar fi remis suma de 170.000 euro, cu titlu de mită,

pentru achiziționarea de către inculpatul N.T.I. - la acel moment prim-procuror

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a unui teren intravilan în

suprafață de 2000 mp situat în comuna Jilava, județul Ilfov, de la numiții A.C.

și M.V.

Terenul

în cauză a fost pretins de la M.A., primarul comunei Jiiava, cu titlu de mită,

de inculpatul T.N.I., pentru a ti soluționat favorabil un dosar înregistrat la

Parchetul respectiv, referitor la o plângere penală pe care M.A. o formulase

împotriva numitului B.N.

Instanța

de fond a reținut că acceptarea mitei s-ar fi produs în contextul în care la

Parchetul condus de inculpat se aflau în instrumentare mai multe dosare

referitoare la plângeri penale formulate împotriva primarului M.A., iar N.T.l. i-ar

fi promis acestuia că „va avea grijă" ca respectivele cauze să fie

soluționate într-un mod favorabil primarului.

De

asemenea, din cercetări a mai rezultat că în cursul lunii februarie 2010, M.A. i-ar

fi remis cu titlu de mită, în același scop, inculpatului și un televizor, în

valoare de 8299 lei.

Conform

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen,

infracțiunea de luare de mită este sancționată cu pedeapsa închisorii sub 18

ani, astfel că, în raport de textul invocat, cererea este admisibilă în

principiu, atâta vreme cât se face referire la infracțiunea scop a cărei limită

de pedeapsă nu depășește 18 ani închisoare.

În

ceea ce privește cererea de liberare sub control judiciar, Curtea a reținut că,

în speță, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen., astfel cum s-a mai precizat - de admisibilitate în principiu

a cererii - nu este însă îndeplinită condiția prevăzută de art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpatul să săvârșească și alte

infracțiuni, astfel că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică.

Din

toate probele dosarului, a rezultat că situația de fapt reținută la momentul

luării măsurii arestării preventive nu a fost răsturnată, iar susținerile

apărării inculpatului nu au relevanță, sub aspectul faptei pentru care

inculpatul este cercetat.

Astfel

fiind, Curtea a apreciat că la momentul procesual analizat, la nici două

săptămâni de la pronunțarea prelungirii duratei măsurii arestării preventive

(prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2013, a C.A.B.-S.H.P.,

dosar nr. 1303/2/2013), nu este oportună admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar.

Împotriva

încheierii Curții de Apel București, inculpatul N.T.l., a declarat recurs,

solicitând admiterea recursului formulat, casarea încheierii atacate și

rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Analizând

recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea

atacată fiind legală și temeinică.

Examinând recursul inculpatului, prin prisma condițiilor

prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la

admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub

acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite

condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că

pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune pentru care inculpatul este

cercetat nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care

există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de

lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control

judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care

caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual și complexitatea

cauzei, înalta Curte constată următoarele:

Analizând

temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C.

proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de

pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat,

antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului, se

constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe

care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși

sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Îndeplinirea

condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocația

legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de

cerere, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin.

(2) și (8) C. proc. pen.

În

lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii,

înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele de luare de

mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale),

de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin.

(1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 precum și

sub aspectul săvârșirii altor infracțiuni: participație improprie la

infracțiunea de fals intelectual (art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289

C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), spălare de bani (art. 29 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000)

și fals în declarații (art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr.

78/2000), de care este acuzat inculpatul N.T.l. (gradul de pericol social

concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpatului, valorile

sociale lezate), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a

aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin

liberarea provizorie a inculpatului.

În

ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul -

necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, având în întreținere copii -

beneficiază de circumstanțe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în

mod singular și nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului

ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârșit fapte de corupție, în

considerarea calității deținute.

Examinarea

gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi

ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în

acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului.

Curtea

constată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcție

de necesitatea asigurării bunei desfășurări a cercetării judecătorești, aspect

în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.

Pentru aceste considerente, înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunilor

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, starea de nesiguranță care ar

putea fi declanșată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului,

prezintă un pericol actual și real pentru ordinea publică.

Așa fiind, înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat

de recurentul inculpat N.T.l.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.l. împotriva încheierii din

data de 28 februarie 2013 a Curții de Apel București - Secția I Penală,

pronunțată în dosarul nr. 1494/2/2013 (638/2013).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se

va avansa din fondu! Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 martie 2013.