ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 275/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea pronun

țată

la data de 22 ianuarie 2013 în dosarul

nr. 13003/63/2012,

Curtea de Apel Craiova - Secția Penala si pentru Cauze cu Minori,

în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., a constatat

legalitatea

și temeinicia măsurii arestării inculpatului R.P., și în temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut această măsură. Prin aceeași

încheiere, instanța a respins ca neîntemeiata

cererea inculpatului de liberare provizorie

sub control judiciar.

Pentru a pronun

ța

această hotărâre instanța de apel a constatat că deși sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate în principiu, pe fond cererea de liberare

provizorie

sub

control judiciar este neîntemeiată.

Instan

ța de apel a reținut că probele

administrate nu confirmă existența unor date

în sensul în

care inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau ar exista

riscul comiterii unor noi infracțiuni, existența acestora trebuind a fi certă și

nu eventuală, însă acest fapt nu poate conduce automat la admiterea cererii de

liberare provizorie, în condițiile în care se constată că lăsarea în libertate

a inculpatului prezintă în continuare

pericol pentru ordinea publica.

În cauză, față de

natura și gravitatea faptelor pentru care este judecat inculpatul

și

pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instan

ță

la pedeapsa închisorii cu

executare în detenție, ținând cont de numărul mare de

persoane participante la activitatea infracțională, de rolul esențial pe care

l-a avut inculpatul, amploarea fenomenului infracțional, urmările produse ca

urmare a prejudiciilor produse unor

persoane

fizice din România și din străinătate, Curtea a apreciat că lăsarea în

libertate

a inculpatului prezintă în

continuare pericol pentru ordinea publică, iar punerea acestuia

în

libertate sub control judiciar, chiar sub condiția respectării obligațiilor

corelative prevăzute de lege, nu oferă suficiente garanții pentru protecția

ordinii publice, î

nlăturarea riscului de

comitere de noi infracțiuni și buna desfășurare a procesului penal.

Prin urmare,

cererea formulată de inculpatul R.P. este neîntemeiata, iar

men

ținerea arestului

preventiv este justificată.

Instan

ța de apel a constatat că de la data

când s-a verificat ultima dată legalitatea și temeinicia arestării preventive

nu au intervenit elemente noi, care să

conducă

la concluzia că s-ar fi schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii,

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol public, subzistând temeiurile

prev

ăzute de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., iar durata detenției preventive nu a depășit un termen rezonabil.

În consecin

ță, Curtea a dispus în

sensul menținerii arestării preventive, pentru motivele arătate si, având în

vedere considerentele expuse, a respins ca neîntemeiată

cererea de liberare

provizorie sub control judiciar.

Împotriva

acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, solicitând admiterea

cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, motivat de faptul că nu mai subzistă

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

examinând recursul în conformitate cu

dispozițiile

art. 385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, constată că acesta este

nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instan

ța de judecată, în

exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și

temeinicia

arestării preventive.

Conform alin.

(3) din acela

și text de lege, când instanța constată că temeiurile

care

au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea

de Apel Craiova - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a

procedat

la efectuarea verific

ărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept

care

au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunându-se în continuare

privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a

acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele

personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, așa cum corect a reținut și

Curtea de Apel Craiova.

Pe de altă

parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului în

primă

instan

ță, prin sentința penală nr. 522 din 7 decembrie 2012 a

Tribunalului Dolj, la

o

pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

Or, hot

ărârea

de condamnare, apelată de inculpat, constituie un temei suficient

pentru

a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se

legislația

interna

și prevederile C.E.D.O.

În acela

și

sens, Înalta Curte retine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu

alterează prezumția

de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

Pe de altă parte, liberarea provizorie constituie o

modalitate de individualizare

neprivativă de libertate a arest

ării preventive.

Așadar, liberarea provizorie are caracterul unei masuri subsecvente, ce nu

poate fi dispusă în condițiile în care menținerea arestării preventive apare ca

fiind necesară.

Or, cum instan

ța

de apel a constatat îndeplinirea condițiilor menținerii măsurii

legale și temeinice a

arestării preventive, în mod judicios a respins cererea formulată de inculpat.

Aceste

considerente justifică dispozi

ția instanței de apel de menținere

a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, recursul

declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va

fi obligat la

plata

cheltuielilor judiciare c

ătre

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul R.P.

împotriva încheierii din 22

ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova – Secția Penală și pentru Cauze cu

Minori, pronunțată în dosarul nr. 13003/63/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

ianuarie 2013.