ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1234/2013

Asupra

recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 2 aprilie 2013 Curtea de Apel Craiova - Secția Penală și pentru

Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 19391/63/2011*, a respins cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.C.Ș. S-au

reținut, în esență, următoarele:

Curtea de Apel Craiova a reținut că, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.C.Ș., îndeplinește

condițiile de admisibilitate în principiu, prevăzute de art. 160

6

alin.

(2) C. proc. pen.

De asemenea, una din garanțiile privind libertatea persoanei

este cea prevăzută în dispozițiile art. 5 alin. (3) C. proc. pen. preluată în

dispozițiile art. 160

1

C. proc. pen., potrivit cărora în tot cursul

procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în

libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, aceste dispoziții

ale dreptului național îndeplinind cerințele art. 5 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pe lângă verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.

160 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice dacă sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege, respectiv cele prevăzute de art. 160

2

C.

proc. pen. precum și dacă cererea este sau nu întemeiată, condiții ce rezultă

din dispozițiile art. 160

8a

alin. (2) și (6) C. proc. pen.

Deși

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o posibilitate acordată

inculpatului arestat de a fi judecat în stare de libertate, punerea în

libertate a inculpaților nu intervine în mod automat dacă sunt îndeplinite

condițiile pozitive și negative prevăzute de lege în cadrul art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Pe

lângă verificarea condițiilor prevăzute de lege instanța este datoare să

aprecieze și asupra temeiniciei cererii, obligație ce rezultă în mod expres din

dispozițiile procedurale privind modul de soluționare a cererii de liberare

provizorie.

Potrivit

deciziei 17/2011 a ICCJ privind interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor art. 160

8a

alin. (2) teza a ll-a și alin. (6) teza a

ll-a C. proc. pen., instanța verificând într-o primă fază dacă sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, procedează

apoi la verificarea condițiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia

cererii, prin raportare la dispozițiile art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

privind scopul măsurilor preventive ce constă în asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea inculpatului să se sustragă de la urmărirea

penală, judecată sau executarea pedepsei.

O

condiție esențială și prealabilă formulării unei cereri de liberare provizorie

sub control judiciar o constituie preexistenta măsurii arestării preventive

luată legal și respectiv menținută față de inculpat.

În

absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii

organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare judiciară sub control

judiciar, instanța s-a raportat la elementele ce privesc faptele pentru care

este cercetat, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv

datele concrete din dosar ce justifică sau nu privarea în continuare de

libertate, în raport cu probele administrate, gravitatea faptei, pericolul

concret pentru ordinea publică, impactul social al faptei, limitele de

pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta și antecedentele

penale.

Totodată,

Curtea a apreciat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării

preventive subzistă, în raport cu dispozițiile art. 143 C. pen., raportat la art.

148 lit. f) C. pen., în baza cărora s-a dispus, în cauză, arestarea preventivă

a inculpatului.

În

privința temeiniciei cererii, deși sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160

2

C. pen., instanța apreciază că o liberare provizorie sub control judiciar nu

poate asigura o realizare efectivă a scopului măsurii preventive, așa cum

rezultă din dispozițiile art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Având

în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret

pentru ordinea publică, gradul de pericol social al faptei analizat în raport

cu dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., rezultând din natura

infracțiunii, instanța a apreciat că cererea de liberare provizorie este

neîntemeiată, întrucât măsura liberării provizorii, în funcție de împrejurările

concrete ale cauzei nu asigură o bună desfășurare a procesului penal și nici

scopul măsurilor preventive, așa cum este reglementat de art. 136 alin. (1) și (2)

C. proc. pen.

Împotriva

încheierii Curții de Apel Craiova, recurentul-inculpat I.C.Ș., a declarat

recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe

fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar prin

impunerea unor obligații inculpatului în sensul celor prevăzute de dispozițiile

legale.

Analizând

recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea

atacată fiind legală și temeinică.

Examinând

recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de

liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță

a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege

pentru acele infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat nu depășește

limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de

lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control

judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care

caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual și complexitatea

cauzei, înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor

prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se

solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care

inculpatul a și fost condamnat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele,

precum și alte situații privind persoana inculpatului, se constată că din

actele și lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se

întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar

întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege nu

conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula

oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în

raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

În

lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii,

înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc infracțiunea, pentru

care a fost condamnat inculpatul l.C.Ș. (gradul de pericol social concret,

împrejurările comiterii faptei, calitatea inculpatului, valorile sociale

lezate), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în

concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea

provizorie a inculpatului.

În

ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul -

necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, beneficiază de circumstanțe

favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular și nu pot

conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al

inculpatului, câtă vreme a săvârșit o faptă de o asemenea gravitate.

Examinarea

gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi

ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în

acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului.

Înalta

Curte constată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în

funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a cercetării judecătorești,

aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării

adevărului.

Pentru

aceste considerente, înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunii pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat, starea de nesiguranță care

ar putea fi declanșată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului,

prezintă un pericol actual și real pentru ordinea publică.

Așa

fiind, înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul

inculpat l.C.Ș.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C.Ș.

împotriva încheierii din 02 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova - Secția

Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 19391/63/2011*.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 09 aprilie 2013.