ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1876/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 21 din 22 mai 2013 Curtea de Apel Bacău în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpat V.B. Petentul V.B. a solicitat punerea sa în libertate sub control judiciar, invocând prevederile art. 160 2 alin. (1), art. 160 8 și urm. C. proc. pen., art. 160 1 C. proc. pen., precum și principiile afirmate în mod constant de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în contextul art. 5 & 3 din Convenție, coroborate cu dispozițiile art. 23 pct. 10 din Constituția României și dispozițiile art. 5 alin. (5) C. proc.

pen. A reținut instanța că soluționarea cererii de liberare provizorie nu se rezumă numai la expunerea formală, enunțiativă a dispozițiilor privind condițiile pentru formularea unei cereri de liberare provizorie, ci și prin examinarea naturii infracțiunilor pentru care s-a dispus arestarea inculpatului și a bunei administrări a probelor de către organul de urmărire penală. În considerentele încheierii s-a reținut că atât din textul constituțional, cât și din celelalte texte C. proc. pen., instanța poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În considerarea gravității faptelor s-a reținut că inculpatul V.B.

va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților și martorilor, dată fiind nerecunoașterea faptei, dar și conduita procesuală a acestuia, lipsa unor dovezi convingătoare că într-un timp extrem de scurt de la arestarea sa și în pofida unei practici constante manifestată pe parcursul mai multor ani, începând cu anul 2004, conduita sa s-a schimbat, în sensul realizării faptului că nu poate îndeplini în condițiile legii profesia de avocat, conduită pe care ar putea să o reia după punerea sa în libertate, cu consecințe în perturbarea bunei desfășurări a procesului penal. S-a constatat că, în această etapă a soluționării cauzei penale în care este cercetat recurentul-inculpat, scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justifică menținerea acestuia în stare de arest preventiv.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul B.V. și a solicitat admiterea recursului și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul V.B. este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare. Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de dispozițiile art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen; folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "UNBR" (...) folosirea însemnelor specifice profesiei, în alte condiții decât cele prevăzute de lege, prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, rap.

la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de dispozițiile art. 281 C. pen. rap. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., înșelăciune, prev. de dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., fapte constând în aceea că, în realizarea aceleași rezoluții infracționale, a introdus în circuitul civil înscrisuri cu conținut neadevărat, folosind denumiri și însemne specifice profesiei de avocat, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege, a exercitat activități și acte specifice profesiei de avocat deși nu avea dobândită această calitate, reușind astfel să inducă în eroare părțile vătămate C.F.V.A.

la 4 iunie 2012, L.R. la 30 august 2010, C.S. la 7 ianuarie 2012, cărora le-a creat un prejudiciu total de 9.500 RON, martorii B.P. la 14 mai 2012, P.C., T.D. la 12 aprilie 2012, M.B. la 20 iulie 2011, B.M. la 27 septembrie 2011, F.P. la 7 ianuarie 2012, C.(V.)C. la 31 martie 2012, C.A. la 30 iunie 2012. Prin Încheierea nr. 19 din 9 mai 2013 Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 371/32/2013 a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău formulată în Dosarul nr. 806/P/2012 de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul B.V. și în baza art. 149 1 alin. (9) și (10) C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. c) și f) a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului B.V.

Încheierea atacată este temeinică și legală, criticile formulate de recurentul inculpat B.V. dovedindu-se a fi neîntemeiate. În concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.

Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal, în ansamblul său. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite. Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Înalta Curte constată că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului B.V. sunt infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri privată prev de disp.

art. 290 C. pen., folosirea fără drept a denumirilor în alte condiții decât cele prev. de lege prev. de disp. art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de dispozițiile art. 281 C. pen. și înșelăciune, prev. de dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. Înalta Curte constată că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatei este admisibilă. Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie. Astfel, în art. 160 2 C. proc. pen.

se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul în care nu există date din care ar rezulta necesitatea de a împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Se observă că legiuitorul, folosind expresia de "date" nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor trei condiții deși nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag.

3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia a depășit o limită rezonabilă. Raportându-ne la datele speței, Înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, există "date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul B.V.

va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare cu privire la inculpat și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva acestuia și cu scopul urmărit, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul infracțiunilor, în speță fiind vorba despre infracțiuni grave, numeroase acte materiale, perioada de timp îndelungată, numărul părților vătămate, cât și rezonanța faptelor.

Garanțiile de ordin personal, cât și cele prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate, la acest moment procesual. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat inculpatul B.V. împotriva Încheierii penale nr. 21 din data de 22 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 398/32/2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Încheierii penale nr. 21 din data de 22 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 398/32/2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2013. Procesat de GGC - NN