ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1876/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1876/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 21 din 22 mai 2013 Curtea

de Apel Bacău în temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a

respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de petentul inculpat V.B.

Petentul V.B. a

solicitat punerea sa în libertate sub control judiciar, invocând prevederile

art. 160

2

alin. (1), art. 160

8

și urm. C. proc. pen.,

art. 160

1

C. proc. pen., precum și principiile afirmate în mod

constant de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în contextul

art. 5 & 3 din Convenție, coroborate cu dispozițiile art. 23 pct. 10 din

Constituția României și dispozițiile art. 5 alin. (5) C. proc. pen.

A reținut instanța că

soluționarea cererii de liberare provizorie nu se rezumă numai la expunerea

formală, enunțiativă a dispozițiilor privind condițiile pentru formularea unei

cereri de liberare provizorie, ci și prin examinarea naturii infracțiunilor

pentru care s-a dispus arestarea inculpatului și a bunei administrări a

probelor de către organul de urmărire penală.

În considerentele

încheierii s-a reținut că atât din textul constituțional, cât și din celelalte

texte C. proc. pen., instanța poate dispune liberarea provizorie sub control

judiciar a inculpatului.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În considerarea

gravității faptelor s-a reținut că inculpatul V.B. va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea părților și martorilor, dată fiind

nerecunoașterea faptei, dar și conduita procesuală a acestuia, lipsa unor

dovezi convingătoare că într-un timp extrem de scurt de la arestarea sa și în

pofida unei practici constante manifestată pe parcursul mai multor ani,

începând cu anul 2004, conduita sa s-a schimbat, în sensul realizării faptului

că nu poate îndeplini în condițiile legii profesia de avocat, conduită pe care

ar putea să o reia după punerea sa în libertate, cu consecințe în perturbarea

bunei desfășurări a procesului penal.

S-a constatat că, în

această etapă a soluționării cauzei penale în care este cercetat

recurentul-inculpat, scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justifică

menținerea acestuia în stare de arest preventiv.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul B.V. și a solicitat

admiterea recursului și admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul V.B. este nefondat

pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Inculpatul este

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prev. de dispozițiile art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen; folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea

Națională a Barourilor din România", "UNBR" (...) folosirea

însemnelor specifice profesiei, în alte condiții decât cele prevăzute de lege,

prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, rap. la art. 26

alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de

dispozițiile art. 281 C. pen. rap. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din

Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.,

înșelăciune, prev. de dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu

aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., fapte constând în aceea că, în realizarea

aceleași rezoluții infracționale, a introdus în circuitul civil înscrisuri cu

conținut neadevărat, folosind denumiri și însemne specifice profesiei de

avocat, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege, a exercitat activități

și acte specifice profesiei de avocat deși nu avea dobândită această calitate,

reușind astfel să inducă în eroare părțile vătămate C.F.V.A. la 4 iunie 2012,

L.R. la 30 august 2010, C.S. la 7 ianuarie 2012, cărora le-a creat un

prejudiciu total de 9.500 RON, martorii B.P. la 14 mai 2012, P.C., T.D. la 12

aprilie 2012, M.B. la 20 iulie 2011, B.M. la 27 septembrie 2011, F.P. la 7

ianuarie 2012, C.(V.)C. la 31 martie 2012, C.A. la 30 iunie 2012.

Prin Încheierea nr.

19 din 9 mai 2013 Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 371/32/2013 a fost admisă

propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău formulată în Dosarul

nr. 806/P/2012 de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul B.V.

și în baza art. 149

1

alin. (9) și (10) C. proc. pen., art. 148 alin.

(1) lit. c) și f) a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului B.V.

Încheierea atacată

este temeinică și legală, criticile formulate de recurentul inculpat B.V.

dovedindu-se a fi neîntemeiate.

În concordanță cu

prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile

art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de

judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește 18 ani.

Astfel, instanța de

judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri,

să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat

în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate

faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.

Liberarea provizorie

poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a

măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă

sunt de natură distinctă, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului

penal, în ansamblul său. Individualizarea măsurii preventive este lăsată

întotdeauna la latitudinea judecătorului, pentru a aprecia dacă controlul

judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de

inculpat a măsurii arestării preventive.

Din analiza

dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160

2

C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie,

trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție

pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de

privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări

de arest efectiv.

A doua condiție

vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite. Sub acest aspect, potrivit

dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. "liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".

Înalta Curte constată

că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului B.V. sunt infracțiuni pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, inculpatul fiind

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri privată prev de

disp. art. 290 C. pen., folosirea fără drept a denumirilor în alte condiții

decât cele prev. de lege prev. de disp. art. 60 alin. (6) din Legea nr.

51/1995, exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de dispozițiile art. 281

C. pen. și înșelăciune, prev. de dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3) C.

pen.

Înalta Curte constată

că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt infracțiuni pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest

punct de vedere, cererea inculpatei este admisibilă.

Condiția negativă

vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după

liberarea provizorie.

Astfel, în art. 160

2

C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate

acorda în cazul în care nu există date din care ar rezulta necesitatea de a

împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

Se observă că

legiuitorul, folosind expresia de "date" nu a avut în vedere

existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații,

împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului,

modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o

justifice.

Îndeplinirea celor

trei condiții deși nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie,

ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune

măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția

provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi

asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie

poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului

judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului

proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a

făptuitorului.

Din perspectiva

Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice

persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din

prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau

eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Totodată, s-a statuat

că gravitatea unei fapte nu poate justifica menținerea stării de arest în

condițiile în care durata acesteia a depășit o limită rezonabilă.

Raportându-ne la

datele speței, Înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, există

"date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160

2

alin. (1)

C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul B.V. va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere circumstanțele cauzei în

acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării

preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii

judiciare cu privire la inculpat și față de caracterul proporțional al măsurii

cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva acestuia și cu scopul

urmărit, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc.

pen.

Astfel, la aprecierea

temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se

facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele

personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul

infracțiunilor, în speță fiind vorba despre infracțiuni grave, numeroase acte

materiale, perioada de timp îndelungată, numărul părților vătămate, cât și

rezonanța faptelor.

Garanțiile de ordin

personal, cât și cele prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc.

pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă

lăsarea inculpatului în libertate, la acest moment procesual.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca

nefondat, recursul declarat inculpatul B.V. împotriva Încheierii penale nr. 21

din data de 22 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie, pronunțată în Dosarul nr. 398/32/2013.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Încheierii penale nr.

21 din data de 22 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori

și familie, pronunțată în Dosarul nr. 398/32/2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 mai 2013.

Procesat

de GGC - NN