ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2437/2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.G., constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 23 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1533/46/2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.G. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești prin rechizitoriul din 25 iunie 2013, dat în Dosarul nr. 164/P/2010, a dispus trimiterea în judecată, printre alți inculpați, și a inculpatului B.G., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., rap.

la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000. În esență, prin actul de acuzare se reține că la data de 2 noiembrie 2010, inculpatul B.G. a pretins pentru inculpatul M.I., magistrat judecător, președinte al Tribunalului Dâmbovița, suma de 6000 euro, iar la data de 7 noiembrie 2010 a primit suma de 12.500 lei, echivalentul sumei de 3000 euro, de la inculpatul A.R. și fratele său, inculpatul E.V., prin intermediul inculpatului D.G., sumă ce a fost remisă în aceeași zi de 7 noiembrie 2010 inculpatului M.I. Acesta din urmă a lăsat să se creadă că are influență asupra magistratului M.A., învestită cu soluționarea cauzei în care învinuit era A.R., aflat în stare de arest preventiv pentru a o determina pe judecătoare să îl pună în libertate pe învinuit și a dispune o condamnare neprivativă de libertate.

În temeiul dispozițiilor art. 160 8 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că cererea de eliberare provizorie este admisibilă în principiu, deoarece sunt îndeplinite condițiile formale cerute de lege în privința conținutului cererii și totodată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care petiționarul-inculpat a fost trimis în judecată este mai mică de 18 ani. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a procedat la audierea inculpatului B.G., care și-a susținut cererea așa cum a fost formulată și a învederat că a avut o atitudine sinceră în faza de urmărire penală, mai mult, a colaborat cu organele de urmărire penală, iar în fața instanței intenționează să recunoască în întregime săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și să solicite soluționarea cauzei exclusiv în baza probelor administrate în fața procurorului, beneficiind în acest fel de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. A arătat că nu are antecedente penale, iar în ipoteza în care cererea va fi admisă, înțelege să respecte toate interdicțiile și obligațiile prevăzute de lege. A mai menționat faptul că membrii familiei sale au nevoie de sprijinul său în această perioadă. În legătură cu natura juridică a instituției liberării provizorii sub control judiciar, Curtea de Apel a constatat că relevante sunt dispozițiile art. 23 din Constituția României, care garantează libertatea individuală și consfințesc dreptul la liberare provizorie sub control judiciar a persoanei arestate preventiv, precum și dispozițiile art. 160 2 C. proc. pen., ce reglementează această instituție juridică, la care se adaugă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv Decizia nr. 17/2012 pronunțată în procedura recursului în interesul legii și jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În raport cu aceste reglementări normative, Curtea de Apel a apreciat că liberarea provizorie sub control judiciar este un drept subiectiv al inculpatului arestat preventiv, respectiv o garanție constituțională a respectării libertății individuale și nu o simplă "vocație" sau o "oportunitate", ambele variante implicând puterea de discreționare a instanței, fapt ce este contrar ordinii de drept. Prin urmare, instanța trebuie să examineze dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile prevăzute de lege pentru ca inculpatul să beneficieze de exercitarea dreptului subiectiv la liberare provizorie sub control judiciar. În cauză nu există date, indicii sau probe că inculpatul B.G., dacă va fi lăsat în libertate, ar putea denatura stabilirea adevărului judiciar în această cauză.

Față de acest aspect, trebuie subliniată deosebirea dintre instituția revocării sau înlocuirii măsurii arestării preventive, iar pe de altă parte, instituția liberării sub control judiciar. În primul caz, instanța verifică existența temeiurilor care au justificat aplicarea măsurii de prevenție, iar în cazul liberării provizorii sub control judiciar, aceste temeiuri sunt presupuse ca existând în continuare, urmând a se verifica dacă beneficiul acestei măsuri de clemență este adecvat scopului pentru care s-a dispus arestarea preventivă. Inculpatul B.G. a fost arestat preventiv, reținându-se dispozițiile art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. împrejurarea că măsura arestării preventive s-a dispus având în vedere și existența unor date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților sau martorilor, nu constituie un argument pentru a considera că și în faza de judecată a procesului penal inculpatul ar putea avea aceeași atitudine.

Având în vedere declarațiile inculpatului în faza de urmărire penală, precum și intenția acestuia de a se prevala în fața instanței de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., rezultă că nu există riscul ca inculpatul să încerce zădărnicirea aflării adevărului judiciar în această cauză. Curtea de Apel a verificat apoi dacă sunt îndeplinite condițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., respectiv liberarea provizorie sub control judiciar este adecvată scopului pentru care s-a dispus arestarea preventivă și a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului B.G., în acest moment procesual, continuă să prezinte pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura infracțiunii reținută în sarcina sa, circumstanțele în care a fost comisă și efectele acesteia, precum și timpul relativ scurt care a trecut, de aproximativ 2 luni, de la momentul aplicării măsurii arestării preventive.

În raport cu aceste criterii, persoana inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că afectează valorile și relațiile sociale specifice unei societăți democratice și stabilitatea ordinii de drept. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpatul B.G. a declarat recurs și a solicitat admiterea acestuia și punerea sa în libertate sub control judiciar. Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte reține, din analiza dispozițiilor art. 160 2 C. proc. pen., că liberarea provizorie este o măsură facultativă și nu una obligatorie, deci inculpatul are doar o vocație la beneficiul liberării provizorii. De aceea, dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii.

Așadar, acordarea acestei facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocație, instanța nefiind obligată să se pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situație. Dimpotrivă, instanța trebuie să verifice și să examineze existența datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De altfel, acesta este și sensul Deciziei nr. 17/2011, pronunțată de Secțiile Unite în recursul în interesul legii, dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 160 8a alin. (2) teza a II-a și alin. (6) teza a II-a C. proc.

pen. când s-a stabilit că instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că în speță, în mod temeinic și argumentat Curtea de Apel și-a motivat decizia prin care a refuzat punerea în libertate provizorie a inculpatului B.G. sub control judiciar, deoarece detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar.

După raportarea datelor speței dedusă judecății, la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, consideră că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului B.G. Inculpatul B.G. este bănuit că la data de 2 noiembrie 2010 a pretins pentru inculpatul M.I. - judecător, președinte al Tribunalului Dâmbovița, suma de 6.000 euro, iar la data de 7 noiembrie 2010 a primit suma de 12.500 lei, de la inculpații A.R. și E.V., prin intermediul inculpatului D.G., sumă care a fost remisă inculpatului M.I., pentru a fi influențată soluția magistratului M.A., în sensul de a-l pune în libertate pe A.R.

și a dispune o condamnare neprivativă de libertate. Din starea de fapt, cu privire la care există indicii în cauză, Înalta Curte constată că infracțiunea de care este acuzat inculpatul B.G. este gravă, cu un impact social deosebit, implicând și activitatea unui președinte de tribunal. Aceste activități infracționale, de care inculpatul e acuzat, au repercusiuni nefaste directe asupra instituțiilor statului ce au obligația să vegheze la respectarea legii și a ordinii de drept, să înfăptuiască justiția. Lăsarea în libertate a inculpatului nu ar face altceva decât să sporească sentimentul de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în autoritățile judecătorești.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății, care primează în raport de interesul privat al inculpatului și, de asemenea, că nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale, dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului (inculpatul a fost arestat la data de 25 mai 2013), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea realizării scopului procesului penal. În consecință, Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului Z.V.Ș. este nefondat astfel că, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge și va face aplicarea dispozițiilor art. 192 C. proc.

pen., PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva încheierii de ședință nr. 132/F din 23 iulie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1533/46/2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2013. Procesat de GGC - NN